PARCHETUL SFIDEAZA INSTANTA – Procurorii Parchetului Judecatoriei Brasov tergiverseaza anchetarea suspiciunilor de delapidare din firma lui Adamescu. Un angajat al companiei este acuzat ca a semnat in fals, in locul lui Alexander Adamescu, contractul sau de munca care prevedea ca societatea sa ii acorde daune de 150.000 euro daca il concediaza. De patru ani procurorii nu misca nimic in dosar, desi instantele i-au somat de doua ori sa finalizeze ancheta
Mai bine de patru ani au trecut de la data la care Parchetul Judecatoriei Brasov a fost sesizat cu privire la o tentativa de delapidare si fals, comise de unul dintre angajatii omului de afaceri Alexander Adamescu (foto), care ar fi profitat de absenta fiului raposatului Dan Adamescu pentru a falsifica semnatura acestuia, cu scopul de a obtine 150.000 euro. Desi acuzatiile sunt clare, iar Raportul de constatare criminalistica intocmit pana la acest moment in cauza arata fara tagada ca semnaturile de pe actul care il imbogatatea pe angajatul lui Adamescu au fost falsificate, Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov tine dosarul la sertar si, in pofida faptului ca instantele au acordat termene clare pentru finalizarea urmaririi penale in cauza, procurorii nu s-au sinchisit sa puna in aplicare dispozitiile judecatorilor. In schimb, in fata unor solutii precum recenta Decizie a CJUE privind interventia prescriptiei, procurorii denunta faptul ca "pierd" dosare fiind obligati sa tina cont de prescriptie, omitand sa mentioneze ca in multe dintre cauze prescriptia intervine din cauza tergiversarii fazei de urmarire penale de catre parchete.
Dosar cu miza de 150.000 euro pe o semnatura falsificata
Cazul de mai sus vizeaza societatea SC THE NOVA GROUP INVESTMENTS ROMANIA S.A. care, in iunie 2019, a reclamat la Sectia 3 Politie de pe raza Municipiului Brasov faptul ca numitii Firestain Elena-Daniela si Onute Daniel, angajati ai societatii administrate de Alexander Adamescu au incheiat actul aditional nr. 2/8.08.2013 la contractul de munca 103/15.05.2013 folosind semnatura administatorului prin care societatea isi asuma obligatia ca, in cazul in care lui Onute Daniel i se va inceta contractul individual de munca, sa i se plateasca suma de 150.000 euro.
Fata de aceasta situatie, a fost dispusa inceperea urmaririi penale cu privire la infractiunea de tentativa la delapidare, dosarul primind nr. 4886/P/2019 la Parchetul Judecatoriei Brasov.
Atentie, aceasta sesizare a fost formulata de societatea SC THE NOVA GROUP INVESTMENTS ROMANIA S.A.la circa un an de la data la care Onute Daniel, angajatul care beneficia de 150.000 euro in cazul in care i se inceta contractul de munca (conform aditionalului, care astfel cum arata raportul de expertiza criminalistica nu a fost semnat de Adamescu) a inregistrat la Tribunalul Brasov contestatia formulata impotriva deciziei de incetare a raporturilor de munca, formandu-se dosarul nr. 1338/62/2018.
In cadrul acestui dosar, Onute Daniel a depus actul aditional nr. 2/8.08.2013 (care viza acordarea sumei de 150.000 euro in cazul incetarii contractului de munca) ocazie cu care societatea SC THE NOVA GROUP INVESTMENTS ROMANIA S.A. a luat la cunostinta de existenta si continutul acestui act. Totodata, Onute a depus la dosarul cauzei si o procura notariala prin care Alexander Adamescu, in calitate de administrator, o imputernicea pe Firestain Elena Daniela sa il reprezinte cu puteri depline in exercitarea mandatului sau.
Ca atare, in cauza s-a retinut ca Alexander Adamescu nu a aprobat vreo astfel de imputernicire, inscrisul nefiind inregistrat la SC THE NOVA GROUP INVESTMENTS ROMANIA S.A., neregasindu-se nici macar in dosarul aferent dosarului de munca al lui Onute Daniel.
Expertiza pe semnatura lui Alexander Adamescu releva "imitari"
Avand aceste date, a fost dispusa efectuarea unui Raport de constatare criminalistica (Raport nr. 47924/20.10.2020) la Laboratoarele Serviciului Criminalistic al IPJ Brasov prin care, in urma efectuarii unei constatari criminalistice de natura grafica s-a stabilit ca materialele supuse examinarii, respectiv de pe procura notariala si actul aditional la contractul colectiv de munca, releva ca "semnaturile in litigiu nu au fost executate de Alexander Adamescu": "Asemanarile si deosebirile sunt datorate imitarii semnaturilor in litigiu atribuite ca si executie numitului Adamescu Bogdan Alexandru, de catre o alta persoana, fara a se putea stabili cine este aceasta persoana".
Aflat in instrumentarea procurorului Albert Kadar de la Parchetul Judecatoriei Brasov, dosarul nr. 4886/P/2019 in care la data de 21 iunie 2019 a fost emisa ordonanta de incepere a urmaririi penale, a avut un parcurs interesant, actele din cauza fiind efectuate de fiecare data dupa o mustrare din partea instantei.
Cum altfel se poate interpreta faptul ca in cauza procurorul Albert Kadar a efectuat acte doar dupa ce instantele au acordat termene clare pentru finalizarea urmaririi penale? Termene care nu au fost nici acestea respectate intru-totul, de vreme ce in 2023 instanta inca solicita expres Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov sa finalizeze urmarirea penala in cauza nr. 4886/P/2019.
Lentoarea procurorilor, in favoarea subiectilor din dosare
La circa doi ani de la deschiderea cauzei, procurorul Albert Kadar a emis Ordonanta de extindere a urmaririi penale din 25 martie 2021 prin care a dispus extinderea urmaririi penale cu privire la infractiunile de uz de fals (constand in folosirea procurii autentificate in care apare semnatura lui Alexander Adamescu, "procura despre care exista date ca reprezinta un fals") si fals in inscrisuri sun semnatura privata (constand in falsificarea actului aditional nr. 2/8.08.2013 la contractul colectiv de munca, "prin atestarea unor fapte si imprejurari necorespunzatoare adevarului privind calitatea de reprezentant al angajatorului si calitatea de salariat, precum si data incheierii actului, si folosirea acestuia in cadrul litigiului care face obiectul dosarului nr. 1338/62/2018 al Tribunalului Brasov").
Vazand ca lucrurile stagneaza in cauza, societatea administata de Alexander Adamescu, SC THE NOVA GROUP INVESTMENTS ROMANIA SA, a solicitat in instanta finalizarea urmaririi penale, fiind inregistrat la Judecatoria Brasov in data de 28 septembrie 2021 dosarul nr. 19717/197/2021. Acesta a fost solutionat in data de 25 octombrie 2021, instanta dispunand ca Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov sa finalizeze dosarul de urmarire penala nr. 4886/P/2019 pana la data de 24 aprilie 2022:
"Solutia pe scurt: In baza art. 4886 alin. (1) Cod de procedura penala, admite contestatia privind durata procesului formulata de contestatoarea SC THE NOVA GROUP INVESTMENTS ROMANIA SA, cu referire la dosarul de urmarire penala nr. 4886/P/2019 al Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov. Stabileste data de 24 aprilie 2022 ca termen pentru finalizarea urmaririi penale potrivit art. 327 Cod de procedura penala. O noua contestatie nu poate fi formulata mai devreme de data de 25 aprilie 2022. In baza art. 275 alin. (3) Cod de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat raman în sarcina acestuia. Definitiva. Pronuntata în camera de consiliu, astazi, 21 octombrie 2021. Document: Incheiere finala (dezinvestire 21.10.2021".
Procurorul Albert Kadar a fost somat de doua ori de instanta sa finalizeze dosarul
Urmare acestei solutii probabil, si fix la un an de la ordonanta de extindere a urmaririi penale din 25 martie 2021, procurorul Albert Kadar de la Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov a emis un nou act in dosarul nr. 4886/P/2019, Ordonanta din 25 martie 2022, prin care a confirmat "efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de Firestain Elena Daniela pentru falsul in inscrisuri sub semnatura privata si Onute Daniel pentru falsul in inscrisuri sub semantura privata si uz de fals".
In cuprinsul Ordonantei din 25 martie 2023, procurorul Albert Kadar a retinut ca din actele de urmarire penala efectuate in cauza, "rezulta probe care ne conduc la banuiala rezonabila ca faptele pentru care s-a extins urmarirea penala au fost savarsite de Firestain Elena Daniela si Onute Daniel".
Intrucat solutia parchetului nu a fost de finalizare a urmaririi penale astfel cum a dispus instanta, ci de extindere a urmaririi penale, la data de 7 martie 2023 SC THE NOVA GROUP INVESTMENTS ROMANIA SRL a formulat o noua contestatie privind durata procesului, in speta a urmaririi penale din cauza nr. 4886/P/2019 de la Parchetul Judecatoriei Brasov, fiind format dosarul nr. 5675/197/2023 inregistrat la Judecatoria Brasov. In cadrul acestui dosar, instanta a acordat, la data de 14 martie 2023, un nou termen pentru finalizarea urmaririi penale in cauza nr. 4886/P/2019, respectiv 13 iulie 2023:
"Solutia pe scurt: In baza art. 4886 alin. (1) Cod de procedura penala, admite contestatia privind durata procesului formulata de contestatoarea SC THE NOVA GROUP INVESTMENTS ROMANIA SA, cu referire la dosarul de urmarire penala nr. 4886/P/2019 al Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov. Stabileste data de 13.07.2023 ca termen pentru finalizarea urmaririi penale potrivit art. 327 Cod de procedura penala. O noua contestatie nu poate fi formulata mai devreme de data de 14.07.2023. In baza art. 275 alin. (3) Cod de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat raman în sarcina acestuia. Definitiva. Pronuntata în camera de consiliu, astazi, 14.03.2023.
Document: Incheiere finala (dezinvestire) 14.03.2023".
De la aceasta dispozitie a instantei si pana in prezent nu se mai cunoaste nimic despre parcursul dosarului, Lumea Justitiei solicitand implicit Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov sa precizeze in ce stadiu se afla cauza nr. 4886/P/2019.
Pana la inchiderea editiei, Parchetul Judecatoriei Brasov nu a catadicsit sa raspunda solicitarii noastre.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Cârcotaș 6 August 2023 17:49 +2
# Cojocaru Marian 6 August 2023 18:39 -3
# sever 6 August 2023 19:13 +2
# dragos barna 6 August 2023 22:42 0
# Am avut legi si Constitutie ! 7 August 2023 07:32 +1
# Kadar e prost 10 August 2023 16:06 0