De aproape 10 ani, Romania are o lege care pedepseste exagerat de aspru unele fapte de evaziune fiscala, pedepsele putand ajunge chiar si pana la 15 ani – similar, de pilda, infractiunilor comise cu violenta. Este vorba despre Legea nr. 50/2013, care a sporit limitele de pedeapsa din mai multe pasaje ale Legii nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.

De aceea, avocatul Alexandru Iavorschi a atacat la Curtea Constitutionala a Romaniei punctul 5 din Legea 50/2013, care a modificat art. 9 alin. 2 si 3 din Legea 241/2005, stabilind ca se majoreaza cu 5 ani limitele de pedeapsa (atat cea minima, cat si cea maxima) pentru faptele de evaziune fiscala cu prejudiciu de peste 100.000 de euro si cu 7 ani limitele de pedeapsa pentru faptele cu prejudiciu mai mare de 500.000 de euro. Inainte de Legea 50/2013, cele doua alineate majorau limitele de pedeapsa cu 2 ani pentru evaziunea de peste 100.000 euro si cu 3 ani pe cea care depaseste 500.000 euro.

Sesizarea CCR i-a fost admisa la 14 decembrie 2022 de catre judecatoarea Alina-Marcela Labis (foto stanga) – presedinta Tribunalului Neamt – in dosarul nr. 1664/103/2016/a34. Este vorba despre o cauza privind presupuse fapte de evaziune fiscala in forma continuata si constituire de grup infractional organizat, in care DIICOT a trimis in judecata 11 inculpati, printre care omul de afaceri nemtean Gheorghe Dan Misaila (foto dreapta), fost patron al firmei de paza SC Grup Est Security SRL. Misaila este aparat de catre Alexandru Iavorschi.

In aceeasi exceptie de neconstitutionalitate, avocatul argumenteaza ca pct. 5 din Legea 50/2013 incalca principiul securitatii raporturilor juridice (constand in claritatea si previzibilitatea necesare la un text legal) – principiu stabilit de catre CCR pe cale jurisprudentiala si concretizat in imperativele Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.

Totodata, pasajul criticat incalca principiul proportionalitatii restrangerii unor drepturi sau libertati, impus de art. 53 alin. 2 din Constitutie. In speta, este vorba despre incalcarea exagerata a libertatii personale, prin impunerea unor pedepse cu inchisoarea disproportionate fata de gravitatea faptei sanctionate, puncteaza Iavorschi.

Iata ce prevede pct. 5 din Legea 50/2013, atacat la CCR:

„La articolul 9, alineatele (2) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

'(2) Daca prin faptele prevazute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, in echivalentul monedei nationale, limita minima a pedepsei prevazute de lege si limita maxima a acesteia se majoreaza cu 5 ani.

(3) Daca prin faptele prevazute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, in echivalentul monedei nationale, limita minima a pedepsei prevazute de lege si limita maxima a acesteia se majoreaza cu 7 ani'”.

Avocatul Iavorschi sustine ca textul legal incalca urmatoarele pasaje din Constitutia Romaniei si din Conventia Europeana a Drepturilor Omului:

- art. 14 din Conventia EDO:

„Interzicerea discriminarii

Exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de prezenta conventie trebuie sa fie asigurata fara nici o deosebire bazata, in special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie”;

- art. 1 din Protocolul nr. 12 la Conventie:

„Interzicerea generala a discriminarii

1. Exercitarea oricarui drept prevazut de lege trebuie sa fie asigurata fara nici o discriminare bazata, in special, pe sex, pe rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau oricare alta situatie.

2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publica pe baza oricaruia dintre motivele mentionate la paragraful 1”;

- art. 1 alin. 3 si 5 din Constitutie (pasajele citate mai jos sunt tot din legea fundamentala romaneasca):

„(3) Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate. (...)

(5) In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”;

- art. 11 alin. 1 si 2:

„(1) Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”;

- art. 16 alin. 1 si 2:

„(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege”;

- art. 20:

„Tratatele internationale privind drepturile omului

(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.

(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile”;

- art. 23 alin. 1: „Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile”;

- art. 53 alin. 2: „Restrangerea (n.r. a exercitiului unor poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii”.

Redam principalele pasaje din exceptia de neconstitutionalitate:

„La data intrarii in vigoare a Legii nr. 50/2013, recte 22 martie 2013, atat Noul Cod penal, cat si legea de punere in aplicare a acestuia (n.r. Legea 187/2012) erau deja publicate in Monitorul Oficial. (...)

Prin Decizia nr. 265/2014 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din Codul penal, (...) Curtea Constitutionala a statuat ca orice modificare adusa Codului penal trebuie sa se integreze organic in viziuna de ansamblu a reglementarii, cu scopul de a nu fi incalcata finalitatea urmarita de legiuitor cu ocazia adoptarii fiecarui cod. Or, una dintre tezele principale ale Noului Cod penal a fost micsorarea limitelor de pedeapsa. De altfel, prin Legea nr. 187/2012, legiuitorul a urmarit adaptarea pedepselor pentru infractiunile care raman in legislatia speciala potrivit logicii sanctionatorii a Noului Cod penal. Or, asa cum am mentionat supra, logica sanctionatorie a Noului Cod penal este cea de a micsora limitele de pedeapsa, nicidecum de a le majora sau chiar a le dubla, asa cum s-a intamplat in cazul Legii nr. 50/2013 prin care s-au modificat substantial limitele de pedeapsa pentru infractiunile prevazute de art. 9 alin. (2) si (3) din Legea nr. 241/2005.

La pag. 9 din Expunerea de motive la proiectul de lege de punere in aplicare a Codului penal, devenita Legea nr. 187/2012, initiatorul precizeaza urmatoarele:

„Adaptarea pedepselor pentru infractiunile care raman in legislatia speciala potrivit logicii sanctionatorii a noului Cod penal. In acest context, s-a impus modificarea limitelor de pedeapsa in cazul textelor care protejeaza valori sociale de natura/importanta comparabila cu cele protejate de texte incluse in partea speciala a Codului penal, astfel incat sa nu se justifice o diferentiere substantiala a tratamentului sanctionator. (…)

De asemenea, in reducerea limitelor speciale ale unor pedepse s-a avut in vedere si frecventa cu care infractiunile in cauza intra in structura unui concurs de infractiuni – in special atunci cand este vorba despre fapte ce servesc drept mijloc pentru savarsirea altor infractiuni – situatie in care in individualizarea legala a pedepsei trebuie sa se tina seama de modificarea sistemului sanctionator al concursului de infractiuni in Codul penal prin introducerea sporului obligatoriu. (…)”.

Din analiza listei infractiunilor din legislatia speciala ale caror limite de pedeapsa au fost modificate prin Legea nr. 187/2012, se poate observa ca cele prescrise de Legea nr. 241/2005, in special infractiunile de la art. 9, nu au facut obiectul acestor modificari. Aceasta se explica prin faptul ca, la data initierii si adoptarii Legii nr. 187/2012, limitele de pedeapsa se majorau cu 2 ani pentru fapta de la art. 9 alin. (2), in cazul producerii unui prejudiciu mai mare de 100.000 euro, si cu 3 ani pentru fapta de la alin. (3), in cazul producerii unui prejudiciu mai mare de 500.000 euro. Aceste limite de pedeapsa se integrau organic in logica si viziunea de ansamblu a noii reglementari a Codului penal, intentia legiuitorului de lasa nemodificate aceste limite fiind una fireasca.

Or, este evident ca prin adoptarea Legii nr. 50/2013, ulterior adoptarii Noului Cod penal si a Legii nr. 187/2012, limitele de pedeapsa prevazute de art. 9 alin. (2) si (3) nu se mai integrau in ansamblul Noului Cod penal ce urma sa intre in vigoare la 1 februarie 2014. Astfel, acestea nu se incadreaza in politica penala a Parlamentului avuta in vedere la elaborarea Codului penal si a Legii nr. 187/2012 de punere in aplicare a Noului Cod penal. (...)

Aplicand principiile degajate de jurisprudenta CCR pe acest taram, se poate observa vadita contrarietate intre norma penala adoptata prin Legea nr. 50/2013 si politica penala a statului prevazuta de Noul Cod penal si de legea de punere in aplicare a Codului penal, Legea nr. 50/2013 alterand politica penala a statului astfel cum a fost promovata si normativizata prin Noul Cod penal.

Ca urmare a adoptarii Legii nr. 50/2013, daca prin faptele prevazute la art. 9 alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, in echivalentul monedei nationale, limita minima a pedepsei prevazute de lege si limita maxima a acesteia se majoreaza cu 5 ani conform art. 9 alin. (2), rezultand o pedeapsa intre 7 si 13 ani, iar in cazul unui prejudiciu mai mare de 500.000, limita minima a pedepsei prevazute de lege si limita maxima a acesteia se majoreaza cu 7 ani, conform art. 9 alin. (3), rezultand o pedeapsa intre 9 si 15 ani. Astfel, in ipoteza de la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, daca s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, limita minima a pedepsei se tripleaza iar cea maxima se majoreaza cu peste jumatate. In ipoteza de la art. 9 alin. (3) din aceeasi lege, daca s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, limita minima a pedepsei ajunge de la 2 la 9 ani, iar cea maxima se cunoaste o majorare care merge spre aproape dublu, ajungand la 15 ani. Pe cale de consecinta, se poate observa ca aceste pedepse sunt disproportionate, incalcandu-se principiul restrangerii proportionale a drepturilor si libertatilor fundamentale, prevazut de art.53 alin.(2) din Constitutie, precum si principiul proportionalitatii si legalitatii pedepsei, nefiind de natura sa asigure un just echilibru intre protectia libertatii individuale a infractorului, garantata pe taramul art. 23 din Legea fundamentala, si drepturile partii civile, in speta statul.

Pentru comparatie, art. 256/1 si art. 309 din Codul penal prevad ca daca faptele expres prevazute in aceste dispozitii au produs consecinte deosebit de grave – adica un prejudiciu de peste 2.000.000 lei, sub pragul de 500.000 euro prevazut de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 –, limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege se majoreaza cu jumatate. In lumina aceste comparatii, nu se justifica o diferentiere substantiala a tratamentului sanctionator aplicat persoanelor acuzate de savarsirea infractiunii de evaziune fiscala prevazute de art. 9 alin. (2) si (3) din Legea nr. 241/2005 fata de cele care in ipoteza dispozitiilor 256/1 si art. 309 din Codul penal, in conditiile in care dispozitiile art. 9 alin. (2) si (3) din Legea nr. 241/2005 protejeaza valori sociale de natura / importanta comparabila cu cele de la art. 256/1 si 309 din Codul penal. Aceeasi majorare a limitelor de pedeapsa, recte cu jumatate, in cazul producerii consecintelor deosebit de grave, o regasim si in corpul Legii nr. 78/2000, la art. 18/1 alin. (3), art. 18/2 alin. (3) si art. 18/3 alin. (3) din Legea nr. 78/2000. Concluzia care se desprinde de aici este cea a unui tratament sanctionator unitar pe acest taram, in cazul depasirii plafonului de 2.000.000 lei. Or, acest principiu a fost deformat si ignorat in totalitate prin modificarile aduse pe calea Legii nr. 50/2013.

Prin Decizia nr. 67 din 26 februarie 2015, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, publicata in Monitorul Oficial nr. 185 din 18.03.2015, Curtea Constitutionala a retinut ca principiul egalitatii in drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.69 din 16 martie 1994).

De asemenea, potrivit jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale, situatiile in care se afla anumite categorii de persoane trebuie sa difere in esenta pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire de tratament trebuie sa se bazeze pe un criteriu obiectiv si rational (a se vedea, in acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr.86 din 27 februarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.207 din 31 martie 2003, Decizia nr.476 din 8 iunie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.599 din 11 iulie 2006, Decizia nr.573 din 3 mai 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.363 din 25 mai 2011, Decizia nr.366 din 25 iunie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.644 din 2 septembrie 2014).

Asadar, instanta de contencios constitutional a retinut ca nesocotirea principiului egalitatii in drepturi are drept consecinta neconstitutionalitatea normei care instituie un privilegiu ori o discriminare. In acest sens, Curtea a constatat ca, potrivit jurisprudentei sale, discriminarea se bazeaza pe notiunea de excludere de la un drept / beneficiu (Decizia Curtii Constitutionale nr.62 din 21 octombrie 1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.49 din 25 februarie 1994), iar remediul constitutional specific, in cazul constatarii neconstitutionalitatii discriminarii, il reprezinta acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, in acest sens, Decizia nr.685 din 28 iunie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.470 din 11 iulie 2012, Decizia nr.164 din 12 martie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.889 din 8 decembrie 2014).

Avand in vedere aceste aspecte, in conditiile in care infractiunea de evaziune fiscala prevazuta de art. 9 alin. (2) si (3) din Legea nr. 241/2005 este o infractiune de prejudiciu, reglementarea unui regim sanctionator mult mai dur in comparatie cu pedeapsa aplicabila infractiunilor care au produs consecinte deosebit de grave din Codul penal sau din Legea nr. 78/2000 si care protejeaza valori sociale de natura / importanta comparabila cu cele protejate de art. 9 alin. (2) si (3) din Legea nr. 241/2005, apreciem ca aceste prevederi incalca dispozitiile art. 16 din Constitutia Romaniei, republicata, art. 11 alin. (1) si (2) coroborat cu art. 20 prin raportare la art. 14 din Conventia europeana a drepturilor omului coroborat cu art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 12 la Conventie, creand un regim discriminatoriu intre persoanele acuzate de savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala prevazute de art. 9 alin. (2) si (3) din Legea nr. 241/2005 si cele acuzate de savarsirea infractiunilor prescrise de dispozitiile art. 256/1 si 309 din Codul penal sau de art. 18/1 alin. (3), art. 18/2 alin. (3) sau art. 18/3 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Pe langa incalcarea dispozitiilor art. 1 alin. (3) privind statul de drept, a dispozitiilor art. 16, 23 si 53 alin. (2) din Constitutie, apreciem ca acestea incalca si dispozitiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala.

Dispozitiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala reprezinta sediul materiei pentru principiul legalitatii. Principiul legalitatii, care exprima obligativitatea respectarii legilor, asigura respectarea ordinii de drept. Ca si principiul suprematiei Constitutiei, legalitatea este de esenta cerintelor statului de drept, adica a preeminentei legii in reglementarea relatiilor sociale, in sensul art. 16 alin. (2) din Constitutie, potrivit caruia nimeni nu este mai presus de lege. Principiul legalitatii, fiind un principiu de rang constitutional, consacra obligativitatea respectarii legilor si a calitatii acestora.

Totodata, principiul securitatii raporturilor juridice constituie o dimensiune fundamentala a statului de drept, astfel cum acesta este consacrat in mod expres prin dispozitiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentala (Decizia nr. 19 din 22 ianuarie 2013).

Curtea Constitutionala a mai retinut ca „principiul legalitatii este unul de rang constitutional” (a se vedea Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009), astfel incat „incalcarea legii are drept consecinta imediata nesocotirea art. 1 alin. (5) din Constitutie, care prevede ca respectarea legilor este obligatorie. Incalcarea acestei obligatii constitutionale atrage implicit afectarea principiului statului de drept, consacrat prin art. 1 alin. (3) din Constitutie” (a se vedea Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012).

Instanta de contencios constitutional a statuat ca una dintre cerintele principiului respectarii legilor vizeaza calitatea actelor normative. In acest sens, Curtea a constatat ca orice act normativ trebuie sa indeplineasca anumite conditii calitative, printre acestea numarandu-se previzibilitatea, ceea ce presupune ca acesta trebuie sa fie suficient de clar si precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficienta a actului normativ permite persoanelor interesate — care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist — sa prevada intr-o masura rezonabila, in circumstantele spetei, consecintele care pot rezulta dintr-un act determinat.

In privinta incidentei normelor de tehnica legislativa in cadrul controlului de constitutionalitate, Curtea a mai aratat ca desi ele „nu au valoare constitutionala, [...] prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricarui act normativ, a caror respectare este necesara pentru a asigura sistematizarea, unificarea si coordonarea legislatiei, precum si continutul si forma juridica adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concura la asigurarea unei legislatii care respecta principiul securitatii raporturilor juridice, avand claritatea si previzibilitatea necesara” (Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014). De aceea, „nerespectarea normelor de tehnica legislativa determina aparitia unor situatii de incoerenta si instabilitate, contrare principiului securitatii raporturilor juridice in componenta sa referitoare la claritatea si previzibilitatea legii” (Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, anterior citata).

In acest sens, se poate observa ca prin adoptarea Legii nr. 50/2013, prin care s-au modificat art. 9 alin. (2) si (3) din Legea nr. 241/2005 (in vadita contradictie cu politica penala si viziunea de ansamblu a Noului Cod penal privind reducerea limitelor de pedeapsa), aceste dispozitii nu se integreaza organic in ansamblul reglementarii, venind in coliziune cu dispozitiile art. 13 din Legea nr. 24/2000.

Potrivit art. 13 – Integrarea proiectului in ansamblul legislatiei din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative:

„Art. 13. - Actul normativ trebuie sa se integreze organic in sistemul legislatiei, scop in care:

a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelasi nivel, cu care se afla in conexiune;

b) proiectul de act normativ, intocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depasi limitele competentei instituite prin acel act si nici nu poate contraveni principiilor si dispozitiilor acestuia;

c) proiectul de act normativ trebuie sa fie corelat cu reglementarile comunitare si cu tratatele internationale la care Romania este parte.

d) proiectul de act normativ trebuie sa fie corelat cu dispozitiile Conventiei europene a drepturilor omului si ale protocoalelor aditionale la aceasta, ratificate de Romania, precum si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.”

Dispozitiile art. 13 sunt cuprinse in Capitolul II din Legea nr. 24/2000, intitulat „Sistematizarea si unificarea legislatiei”, adica principiul care este proteguit prin respectarea normelor de tehnica legislativa.

Avand in vedere aceste aspecte, incalcarea dispozitiilor art. 13 din Legea nr. 24/2000 are drept consecinta incalcarea dispozitiilor art. 1 alin. (3) si alin. (5) din Constitutie in ceea ce priveste nerespectarea principiului legalitatii, incalcarea principiilor securitatii raporturilor juridice, in componenta sa referitoare la claritatea si previzibilitatea legii”.

* Cititi aici intreaga exceptie de neconstitutionaliate