Cica „Petrov” a lesinat din picioare la auzul verdictului de unealta a diavolului pitit sub cascheta de securist. Cel putin astfel ne-au asigurat „ganditorii telegenici si starletele neroade”[1] imbulziti pe garliciul micilor si tembelelor ecrane.

Stirea s-a raspandit cu iuresul mediatic specific epocii, intr-un „joc de-a baba-oarba in care carpa de pe ochi nu te face orb...”[2] Sau asa ar trebui sa se petreaca lucrurile, desi, in realitate, este exact invers.

Pai, amintiti-va de gloata milioanelor de nevazatori inghesuiti sa-l voteze in 2004 si in 2009 pe colaboratorul banuit Traian Basescu, cu toate ca minciunile sale l-ar fi oripilat si pe al mai natang ins. Mai intai au fost lacrimile de actoras de mahala varsate pe umarul muribundului „Stolo”, apoi palma azvarlita golaneste, cu pixelul albastru, in obrazul unui copilas nimerit in multimea electorala. Atunci, pletora plesilor si liicenilor, adica intelighentia subventionata de statul capusat de gastile politice, s-a intrecut sa-l spele de zoaie in cel mai abject spectacol demagogic, reusind sa convinga norodul ca delatorul ples e raul minor. Solutia imorala, ca tare se amorezase de expresia devenita pretext al tuturor marsaviilor savarsite cu clica-i de vidanjori guresi si oportunisti!

Calauzele s-au vadit a fi in cele din urma si parsive, intrucat prostitutia la care se dedasera public le-a adus onoruri si avantaje materiale inaccesibile altfel. Dar aburcarea nelegiuitului in fruntea tarii s-a infaptuit cu perversa complicitate a institutiilor de forta, naimite sa-l albeasca de vreo cinci ori de naravul soptitului de odinioara. In jurul impostorului s-au adunat lingaii nevertebrati cata frunza si iarba si, inevitabil, a inceput dezarticularea Romaniei, atent premeditata si monitorizata de „Marele Licurici”. Lacheii de curte si-au inventat repejor un adversar propagandistic – comunismul rezidual – si, se stie, „in ura lor comuna, oamenii devin perseverenti, rautaciosi, inventivi”[3] si, indeosebi, canalii.

La ordinul dezbinatorului amoral s-au umplut puscariile de „penali” pe criterii exclusiv politice si de umori personale, in numele sinistrei mascarade zornaite impotriva coruptiei. Ranjetul si hahaiala revarsate dinspre Cotroceni ne-au invrajbit si ne-au murdarit cum nimeni n-a izbandit pana la el. Imaginile cu presedintele cartofor in mijlocul euro-parlamentarilor de la Bruxelles, venit cu fel de fel de biletele sa-si parasca partenerii de guvernare, raman de-a pururi in cartea rusinii nationale. Batjocura nu s-a oprit aici, fiindca parvenitul nu s-a dat inapoi sa-si trimita una dintre fiice in capitala Europei, cu grotescul concurs al servitorilor din propriul partid. Vasazica, doar succesuri si succesuri in mandatele incredintate cu neroada sminteala de poporul habauc. Dupa aproape un deceniu, niste judecatori, dezlegati de protocoalele injositoare, au citit altcumva hartiile iscalite de „Petrov” si l-au condamnat sa poarte pe veci stigmatul de proscris.

Din pacate, intamplarea dovedeste, inainte de orice, impotenta mecanismelor statale si inutilitatea lor, de vreme ce indivizii cocotati in jilturile puterii sunt mai presus de lege si o violeaza cum li se nazare la scafarlie. Cine mai este intr-atat de naiv ca sa se increada in autoritatile caricaturizate de hoardele de aventurieri pusi pe capatuiala si pe faradelegi? Si cand te gandesti ca, prin constitutie, statul este obligat sa-si protejeze si sa-si apere cetatenii... Hotararea judecatoreasca de deconspirare a nefastului „Petrov” a sosit prea tarziu, raul cel mare s-a produs deja, restul e istorie. Trista si umilitoare, neghioaba. Altminteri, nu-mi provoaca nicio satisfactie ca „am saizeci si doi de ani – indeajuns ca sa stiu ca ticalosiile care au fost savarsite vor fi platite acum, in timpul vietii. Iar pedeapsa este uratenia. Priviti-i pe toti cat sunt de urati!”[4] Compasiune nici atat, puschea pe limba! Bleah, intr-adevar, cata slutenie imprejur... Si da, ma rog ca, parafrazand un personaj romanesc, adancimea caderii de astazi sa il ajute sa-si masoare cuviincios inaltarea puterii de ieri[5]. Ciuma Basescu ne-a stalcit de-a valma, vindecarea nu se intrezareste deocamdata, blestemata fie-i amintirea!

Un oftat de final, cu o stanjenitoare grimasa, lepadata de straiele prefacute ale politetii, ale ipocriziei, inutile intre muritorii de rand: ti-a sunat si tie ceasul, te-au ciuruit, nefericitule! In jurul tau sunt numai schelete si ruine, pustiul. Macar de-ai avea un dram de demnitate si ne-ai implora sa te iertam. Sentimentali din fire, ai sanse sa te gratiem, nu de alta, insa si lui Iuda i s-a sters pacatul tradarii... Ca bun crestin, iti urez sanatate cu asupra de masura!