Decizie extrem de importanta luata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului care priveste Romania. Statul a suferit miercuri, 17 septembrie 2014, o noua condamnare la CEDO, de data aceasta intr-o cauza privind dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990. Marea Camera a CEDO a decis condamnarea Romaniei in cazul Mocanu si altii impotriva Romaniei, care au acuzat modul in care procurorii au anchetat evenimentele sangeroase din vara anului 1990. Mai bine spus, pentru faptul ca procurorii au musamalizat atrocitatile comise.

Practic, reclamantii Anca Mocanu, Marin Stoica si Asociatia 21 decembrie 1989 s-au plans la CEDO de ineficienta cercetarilor in legatura cu mineriada din 13-15 iunie 1990, iar judecatorii de la Strasbourg au constatat incalcarea articolului 2 privind “Dreptul la viata”, a articolului 3 ”Interzicerea toruturii” si a articolului 6 “Dreptul la un proces echitabil”.

Asociatia pentru Monitorizarea Justitiei (AMJ) considera insa ca cel mai important aspect este acela ca CEDO a decis ca faptele comise in iunie 1990 reprezinta crime impotriva umanitatii, infractiuni care sunt imprescriptibile. In opinia AMJ, statul roman este obligat sa ii pedepseasca pe cei vinovati de atrocitatile din 1990, dupa ce autoritatile de la Bucuresti s-au luptat ani de zile pentru a evita o incadrare juridica de crime impotriva umanitatii, in favoarea uneia de omor. Ceea ce ar fi insemnat, sustine AMJ, si imposibilitatea de a trage la raspundere persoanele vinovate, printre care si fostul presedinte Ion Iliescu.

Iata comunicatul Asociatiei pentru Monitorizarea Justitiei:

“Faptul ca CEDO a respins recursul prin care Statul fusese condamnat in dosarele Mineriadei pentru tergiversarea de aproape 25 de ani, nu este o surpriza.

Hotararea CEDO insa are mai multe conotatii si trebuie sa observam mai multe aspecte:

1. Deosebit de important pentru Statul roman si cetatenii acestuia, este calificarea data de Curte infractiunilor savarsite in timpul Mineriadei – CRIME IMPOTRIVA UMANITATII! De unde rezulta imprescriptibilitatea faptelor. De mentionat ca Statul roman a luptat foarte mult tocmai pentru a evita aceasta incadrare juridica si a o schimba in omor, ceea ce ar fi insemnat dezincriminarea persoanelor vinovate, printre are se numara si Ion Iliescu (care pana acum a afisat siguranta si sfidarea omului care se stie protejat si care va muri probabil cu onoruri militare pentru aducerea neo comunismului in Romania).

2. Importanta este si concluzia pe care o trage Curtea, aceea ca Statul roman nu se poate reinventa in lipsa tragerii la raspundere a celor vinovati de atrocitatile din 1989 -1991. Concluzie justa si intarita de situatia actuala din Romania, respectiv inexistenta reala a garantiilor Statului de drept si acapararea conducerii acestuia de vechea nomenclatura comunista.

3. Hotararea CEDO s-a dat cu doua opinii separate. Una din partea judecatorului roman numit de Statul Roman la CEDO, dl. Streteanu. O dovada in plus a faptului ca persoanele numite la CEDO de catre Statul Roman, fie judecatori, fie agenti guvernamentali, fie personal auxiliar, nu au inteles si nu sunt acolo pentru protejarea drepturilor omului, ci pentru securizarea intereselor Statului. Aceasta concluzie este intarita de corespondenta publicata recent privind motivul pentru care Ministerul de Externe cerea la CSM prelungirea detatasarii judecatoarei Farcas-Surpanu la CEDO, deoarece in timpul prezentei acesteia, plangerile impotriva Statului Roman s-ar fi redus cu 20%. Singurul mod prin care o asemenea reducere ar fi putut avea lor, tinand cont de fisa postului doamnei Farcas-Surpanu la CEDO, era efectuarea de acte in sensul respingerii ca inadmisibile a plangerilor indreptate de cetatenii romani, astfel incat ele sa nu ajunga niciodata la judecata. Fara cale de atac si fara motivare. (Cine a vazut o hotarare judecatoreasca pronuntata de doamna Farcas-Surpanu in instantele din Romania, intelege si cauza unei astfel de pozitii…)

4. Hotararea CEDO a fost data la un an distanta de la data la care Curtea a ramas in pronuntare. In conditiile in care plangerea a fost facuta pentru tergiversare, s-ar putea aprecia ca modul in care insasi Curtea intelege sa respecte Conventia lasa de dorit.

Concluzia este evidenta: prezenta Statului roman in cadrul Conventiei Europene a Drepturilor Omului are doar un caracter formal si lipsit de eficienta, cel putin din perspectiva cetatenilor.

Decizia CEDO de astazi, chiar daca foarte importanta este mai putin semnificativa juridic, dat fiind imposibilitatea de punere a sa in aplicare si de angajare a raspunderii celor vinovati, atat pentru faptele din 1991 cat si pentru protejarea acestora prin tergiversarea vinovatilor, insa mai mult un semn ca paradigma in care se traieste in Romania este una gresita, chiar daca devine din ce in ce mai mult o normalitate pentru toti”.