Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone (foto 1) a primit condamnarea de 4 ani de inchisoare cu executare in dosarul Colectiv pentru abuz in serviciu din cauza ca a incalcat vechiul Cod fiscal (Legea nr. 571/2003, in vigoare intre 2004 si 2015) si Legea administratiei publice locale nr. 215/2001.

---

Cel putin asta sustin judecatorii Adina Pretoria Dumitrache (foto 2) si Andrei Viorel Iugan (foto 3) de la Curtea de Apel Bucuresti in decizia nr. 566/2022 din cauza nr. 17008/3/2016 (1156/2020). O decizie motivata pe parcursul a peste o mie de pagini in forma neanonimizata.

Chiar daca motivarea este stufoasa, ea se poate rezuma in felul urmator: Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 405/2016, a stabilit ca abuzul in serviciu trebuie definit in legatura strict cu incalcarea unei legi sau a unei ordonante (simple ori de urgenta), nicidecum in legatura cu incalcarea unui act infralegal (hotarare de Guvern, ordin de ministru, regulament etc.). In aceste conditii, completul Dumitrache-Iugan a identificat normele legale incalcate de catre primar. Este vorba in primul rand despre art. 63 alin. 5 lit. g din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, care prevede ca „primarul emite avizele, acordurile si autorizatiile date in competenta sa prin lege si alte acte normative”. Iar in al doilea rand, CAB a stabilit ca Piedone a incalcat art. 268 alin. 5 si 6 din vechiul Cod fiscal (Legea nr. 571/2003), conform carora:

- „(5) Comerciantii a caror activitate se desfasoara potrivit Clasificarii activitatilor din economia nationala - CAEN, aprobata prin Hotararea Guvernului nr. 656/1997, cu modificarile ulterioare, in clasa 5530 - restaurante si 5540 baruri, datoreaza bugetului local al comunei, orasului sau municipiului, dupa caz, in a carui raza administrativ teritoriala se afla amplasata unitatea sau standul de comercializare, o taxa pentru eliberarea / vizarea anuala a autorizatiei privind desfasurarea activitatii de alimentatie publica, stabilita de catre consiliile locale in suma de pana la 4.195 lei. La nivelul municipiului Bucuresti, aceasta taxa se stabileste de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti si se face venit la bugetul local al sectorului in a carui raza teritoriala se afla amplasata unitatea sau standul de comercializare”;

- „(6) Autorizatia privind desfasurarea activitatii de alimentatie publica, in cazul in care comerciantul indeplineste conditiile prevazute de lege, se emite de catre primarul in a carui raza de competenta se afla amplasata unitatea sau standul de comercializare”.

DNA a bagat in dosar un local fara legatura cu Colectiv

Pe de alta parte, in acelasi capitol dedicat lui Piedone, judecatorii Dumitrache si Iugan au analizat acuzatiile aduse de catre Directia Nationala Anticoruptie fata de trei angajate ale Primariei Sectorului 4: Aurelia Iofciu, Luminita Larisa Ganea si Sandra Ramona Motoc. Amintim ca toate cele trei au fost achitate in baza art. 16 alin. 1 Cod procedura penala: „fapta nu este prevazuta de legea penala ori nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege” (click aici pentru a citi). In cazul lor, Curtea de Apel Bucuresti a stabilit ca pot fi gasite vinovate cel mult de incalcarea unor hotarari de Consiliu Local. Or, HCL-urile fiind acte infralegale, asemenea fapte nu constituie abuz in serviciu, intrucat nu intra sub incidenta art. 297 Cod penal, asa cum a fost el interpretat de catre CCR prin Decizia nr. 405/2016.

Achitare au primit cele trei functionare de mai sus, precum si primarul Piedone, si in legatura cu alt local – un restaurant inregistrat pe firma SC Noran Prompt Serv SRL. Chiar daca instanta nu detaliaza, Activenews.ro a relatat din sala de judecata faptul ca acest local nu avea absolut nicio legatura cu incendiul din clubul Colectiv, fiind inclus in dosar doar pentru ca DNA a vrut sa arate ca nu doar Colectiv, ci si alt local (respectiv restaurantul Noran, aflat intr-o cu totul alta zona a Sectorului 4 decat clubul Colectiv) functiona fara autorizatie de incendiu, in ciuda faptului ca se intindea pe o suprafata mai mare de 200 de metri patrati. Cu privire la Noran, judecatorii Adina Pretoria Dumitrache si Andrei Viorel Iugan i-au achitat atat pe Piedone, cat si pe cele trei foste angajate ale PS4 pe litera b), intrucat au constatat ca DNA nu a formulat cu exactitate acuzatia legata de acest restaurant care – repetam – nu avea alta legatura cu clubul Colectiv decat faptul ca primise autorizatie de functionare din partea aceluiasi aparat administrativ al Sectorului 4.

Incheiem, mentionand ca in anexa de la finalul articolului veti gasi atat pasajul din motivare privitor la primarul Piedone si la cele trei angajate ale primariei, cat si motivarea integrala, anonimizata, asa cum a fost publicata pe site-ul Rejust.ro.

De asemenea, mentionam ca termenul de „praeterintentie” (care apare de mai multe ori in motivare) inseamna „forma de vinovatie care se poate regasi in latura subiectiva a unei infractiuni si care exista atunci cand rezultatul produs este mai grav decat cel urmarit sau acceptat de faptuitor. in acest caz, pentru ca raspunderea penala a faptuitorului sa poata fi stabilita in functie de rezultatul mai grav, va trebui sa se constate existenta intentiei in raport cu rezultatul mai usor urmarit sau acceptat (primum delictum) si a culpei in raport cu rezultatul, mai grav, care s-a produs (majus delictum) de pilda, in cazul infractiunii de loviri cauzatoare de moarte”, conform dictionarului juridic de la LegeAZ.net.

Iata principalele pasaje din motivarea condamnarii lui Cristian Popescu Piedone si a achitarii celor trei angajate, documentul integral fiind atasat la finalul articolului:

„In ceea ce priveste apelurile formulate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie-Directia Nationala Anticoruptie, inculpatii Popescu Cristian Victor Piedone, Iofciu Aurelia, Ganea Luminita larisa, Motoc Sandra Ramona partea responsabila civilmente Unitatea Administrativ Teritoriala-Subdiviziunea Administtrativ Teritoriala Sector 4 si apelurile partilor civile care au atacat si latura penala a cauzei in ceea ce priveste pe inculpatii anterior mentionati se constata urmatoarele:

In ceea ce priveste situatia existenta, Curtea retine ca s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone pentru comiterea a doua infractiuni de abuz in serviciu (raportat la emiterea autorizatiilor catre SC Colectiv Club SRL si Noran Prompt Serv SRL), a inculpatei Iofciu Aurelia pentru comiterea a doua infractiuni de complicitate la abuz in serviciu (raportat la emiterea autorizatiilor catre SC Colectiv Club SRL si Noran Prompt Serv SRL), Ganea Luminita Larisa, pentru comiterea unei infractiuni de complicitate la abuz in serviciu (raportat la emiterea autorizatiei pentru SC Colectiv Club SRL), Motoc Sandra Ramona pentru comiterea unei infractiuni de complicitate la abuz in serviciu (raportat la emiterea autorizatiei pentru Noran Prompt Serv SRL).

Procurorul a retinut ca cei patru functionari publici mentionati, au intocmit, avizat si emis, in ianuarie 2015 doua acorduri si doua autorizatii de functionare pentru cele doua societati, desi solicitantii nu indeplineau cerinta obligatorie privind securitatea la incendiu, determinand obtinerea de foloase necuvenite de catre agentii economici, vatamarea intereselor legitime ale unor persoane fizice si vatamarea intereselor legitime ale Sectorului 4 al municipiului Bucuresti

Societatea comerciala Colectiv Club SRL a desfasurat activitati de alimentatie publica, in conditii de insecuritate la incendiu si a obtinut un folos necuvenit in perioada ianuarie – octombrie 2015, in cuantum de 62.298 lei.

Vatamarea intereselor legitime ale unor persoane fizice prin functionarea SC Colectiv Club SRL a constat in punerea permanent in pericol a vietii, sanatatii, integritatii corporale a persoanelor, angajatilor care s-au aflat in incinta clubului in perioada ianuarie – 30 octombrie 2015.

De asemenea, s-a retinut in rechizitoriu ca, in data de 30.10.2015, ca urmare a incendiului izbucnit in acest club, consecintele s-au rasfrant asupra vietii, sanatatii persoanelor si angajatilor aflati in incinta SC Colectiv Club SRL, din cauza absentei masurilor si sarcinilor tehnice, operative apte sa previna sau sa reduca urmarile.

Sub acest aspect, s-a apreciat de catre acuzare ca exista legatura de cauzalitate mediata intre indeplinirea defectuoasa a atributiilor de serviciu de catre Popescu Cristian Victor Piedone, Iofciu Aurelia, Ganea Luminita Larisa si consecintele incendiului izbucnit in data de 30.10.2015 in incinta SC Colectiv Club SRL pentru care se impune antrenarea raspunderii civile a celor trei inculpati in solidar cu partea responsabila civilmente, Sectorul 4 al municipiului Bucuresti.

Societatea Noran Prompt Serv SRL a beneficiat de posibilitatea desfasurarii de activitati de alimentatie publica in conditii de insecuritate la incendiu si a obtinut un folos necuvenit in perioada ianuarie – octombrie 2015, in cuantum de 147.133 lei.

Vatamarea intereselor legitime ale unor persoane fizice a constat in punerea permanent in pericol a vietii, sanatatii, integritatii corporale a persoanelor, angajatilor aflati in incinta SC Noran Prompt Serv SRL in perioada ianuarie – octombrie 2015.

De asemenea, prin faptele celor patru inculpati, Sectorul 4 al municipiului Bucuresti a fost pus in imposibilitatea de a-si indeplini una din functiile esentiale in ceea ce priveste disciplina functionarii serviciului autorizari comerciale.

Astfel, au fost afectate interesele legitime ale Primariei Sector 4 Bucuresti, ca institutie publica abilitata sa asigure disciplina agentilor economici, prin serviciul de autorizare comerciala.

In mod sintetic, aceasta este acuzatia care li se aduce prin rechizitoriu celor patru inculpati, acuzatie care urmeaza a fi examinata in continuare.

Situatia de fapt in urma careia au fost eliberate cele doua autorizatii de functionare si cele doua acorduri de functionare nu face obiectul vreunei controverse, fiind confirmata de toate persoanele audiate pe parcursul procesului penal.

Singurul aspect care face obiectul controversei si care practic reprezinta elementul de care depinde tragerea la raspundere penala a celor patru inculpati este obligativitatea solicitarii autorizatiei PSI pentru emiterea autorizatiei de functionare si a acordului de functionare.

Prin decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 517/8.07.2016 a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate si s-a constatat ca dispozitiile art. 246 din Codul penal din

1969 si ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt neconstitutionale in masura in care prin sintagma „indeplineste in mod defectuos” din cuprinsul acestora se intelege „indeplineste prin incalcarea legii”.

Astfel, instanta de contencios constitutional a restrans in mod substantial campul de aplicare a normelor ce incrimineaza abuzul in serviciu, stabilind, in considerentele deciziei nr. 405 din 15.06.2016, ca neindeplinirea ori indeplinirea defectuoasa a unui act trebuie analizata numai prin raportare la atributii de serviciu reglementate expres prin legislatia primara, respectiv legi, ordonante si ordonante de urgenta ale Guvernului, fiind, astfel, excluse din sfera actelor abuzive, in intelesul legii penale, acele comportamente ale functionarului public care sunt interzise prin alte acte normative.

In considerentele acestei decizii s-a retinut ca „raportarea organelor judiciare la o sfera normativa larga care cuprinde, pe langa legi si ordonante ale Guvernului, si acte de nivel inferior acestora, cum ar fi hotarari ale Guvernului, ordine, coduri etice si deontologice, regulamente de organizare interna, fisa postului, are influenta asupra laturii obiective a infractiunii de abuz in serviciu prin extinderea acesteia la actiuni sau inactiuni ce definesc elementul material al laturii obiective a infractiunii, dar care nu sunt prevazute in acte normative de reglementare primara ... ajungandu-se, astfel, ca latura obiectiva a abuzului in serviciu sa fie configurata atat de legiuitor, Parlament sau Guvern, cat si de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat (in cazul fisei postului), lucru inacceptabil in sistemul juridic de drept penal”.

Instanta constitutionala a concluzionat ca, in materie penala, principiul legalitatii incriminarii, „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege”, impune ca numai legiuitorul primar (respectiv Parlamentul, prin adoptarea legii, in temeiul art. 73 alin. 1 din Constitutie, sau Guvernul, prin emiterea ordonantelor sau ordonantelor de urgenta, in baza delegarii legislative prevazute de art. 115 din Constitutie) sa poata stabili conduita pe care destinatarii legii sunt obligati sa o respecte, in caz contrar acestia supunandu-se sanctiunii penale, astfel incat sintagma „indeplineste in mod defectuos” nu poate fi interpretata decat in sensul ca indeplinirea atributiei de serviciu se realizeaza „prin incalcarea legii”.

Asadar, orice acuzatie avand ca obiect o fapta, despre care se pretinde ca a nesocotit indatoririle de serviciu, va putea angaja raspunderea penala a subiectului activ numai daca nerespectarea respectivelor atributii a avut loc prin incalcarea legii, in acceptiunea stabilita de Curtea Constitutionala in cuprinsul deciziilor nr. 405 din 15.06.2016 si nr. 392 din 06.06.2017. (...)

Avand in vedere dispozitiile art. 147 alin. (1) din Constitutie, conform carora dispozitiile legale constatate neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, precum si faptul ca Decizia nr.405/2016 este una interpretativa si priveste continutul unei norme de incriminare, iar pana la acest moment, nici Parlamentul si nici Guvernul nu au pus dispozitiile art. 297 alin. (1) Cod penal in acord cu prevederile Constitutiei, se constata ca norma de incriminare analizata a ramas in fondul legislativ activ exclusiv in forma rezultata din interpretarea efectuata de instanta de contencios constitutional.

In cuprinsul rechizitoriului, din perspectiva elementului material se arata ca fapta inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone care in calitate de primar al Sectorului 4 al municipiului Bucuresti a incalcat Hotararea Guvernului Romaniei nr. 1739/06.12.2006, art. 1 lit. g si dispozitiile din Legea nr. 307/12.07.2006 privind apararea impotriva incendiilor, respectiv art. 14 lit. f si la data de 14.01.2015 a eliberat acordul de functionare si autorizatia in folosul functionarii SC Colectiv Club SRL, desi clubul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 297 alin. 1 C. penal.

De asemenea, fapta inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone care in calitate de primar al Sectorului 4 al municipiului Bucuresti a incalcat Hotararea Guvernului Romaniei nr. 1739/06.12.2006, art. 1 lit. g si dispozitiile din Legea nr. 307/12.07.2006 privind apararea impotriva incendiilor, respectiv art. 14 lit. f si la data de la data de 30.01.2015 a emis acordul de functionare nr. 3939/30.01.2015 si autorizatia de functionare nr. 371/30.01.2015 pentru Noran Prompt Serv SRL pentru activitatile de alimentatie publica, desi restaurantul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu, contribuind la folosul functionarii Noran Prompt Serv SRL, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu daca functionarul pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 297 alin. 1 C. penal.

In cazul celorlalte 3 functionare, sunt indicate aceleasi prevederi legale incalcate, astfel ca instanta de control judiciar nu va reitera aspectele din rechizitoriu de la rubrica In drept.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 307/2006, „Primarul are urmatoarele obligatii principale:

- f) dispune verificarea indeplinirii masurilor stabilite prin avizele, autorizatiile si acordurile pe care le emite”.

Trebuie mentionat ca nerespectarea dispozitiilor art. 14 lit. f din Legea 307/2007 constituie contraventie conform art. 44 pct. III lit. c) din aceeasi lege. De altfel, acest lucru a fost constatat chiar de catre judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Bucuresti care prin incheierea din data de 8 ianuarie 2016 pronuntata in dosarul nr. 46691/3/2015 a admis plangerea inculpatului si a revocat controlul judiciar pe cautiune (la pagina 11 a incheierii se arata expres ca ″La litera f a art.14 este prevazuta obligatia primarului de a dispune verificarea indeplinirii masurilor stabilite prin avizele, autorizatiile si acordurile pe care emite, ceea ce inseamna ca ulterior emiterii unui aviz, autorizatie, acord, acesta are obligatia de a verifica indeplinirea masurilor stabilite, incalcarea acestei obligatii de catre primar constituind contraventia prevazuta de art.44 pct.III lit.c din Legea 307/2006″). Pare greu de inteles cum la momentul trimiterii in judecata, in cuprinsul rechizitoriului, se poate retine in sarcina unei persoane acuzate de infractiunea prev. de art. 297 C.pen. incalcarea unei atributii de serviciu sanctionate ca si contraventie, in conditiile in care judecatorul de drepturi si libertati a subliniat in mod expres aceasta chestiune, iar procurorul nu a oferit nicio explicatie cu privire la acest aspect.

De asemenea, Curtea retine ca respectivul text de lege presupune ca situatie-premisa existenta unor masuri care sa fie stabilite printr-o autorizatie sau printr-un acord emise de primar, masuri a caror indeplinire trebuie verificate de catre primar. Curtea mentioneaza ca din examinarea acordului de functionare sau a autorizatiei de functionare (acestea fiind singurele acte emise de catre primar) nu se constata ca in cuprinsul acestora s-a stabilit vreo masura care trebuie indeplinita si care, in aceste conditii, ar trebui verificata de catre primar (de altfel, in cuprinsul rechizitoriului nici nu se indica care erau masurile stabilite prin autorizatie care ar fi trebuit verificate ulterior de catre inculpatul Popescu Piedone).

Totodata, art. 14 lit. f din Legea nr. 307/2006 nu are absolut nicio legatura cu activitatea celorlalte trei inculpate: Iofciu Aurelia, Ganea Luminita Larisa si Motoc Sandra Ramona. Din examinarea acuzatiei, pare ca in ceea ce il priveste pe primar, aceasta a fost construita pe doua paliere:

1. Emiterea autorizatiilor si a acordurilor fara a fi solicitata autorizatia PSI;

2. Nu a verificat indeplinirea masurilor stabilite prin acorduri si autorizatii.

In cazul celor trei coinculpate, orice activitate presupus infractionala a incetat la momentul emiterii autorizatiei si a acordului. Instanta de control judiciar nu poate identifica un eventual act de conduita (de altfel, aceasta nici nu a fost precizat) care sa poata reprezenta un ajutor dat primarului pentru neverificarea de catre acesta a indeplinirii masurilor stabilite prin acorduri si autorizatii (dupa cum am aratat, cele doua paliere sunt distincte).

De altfel, aceasta incalcare a dispozitiilor legale a fost inlaturata inclusiv de judecatorul fondului.

In ceea ce priveste art. 1 lit g din HG 1739/2006, aceasta are urmatorul continut:

„Se aproba urmatoarele categorii de constructii si amenajari care se supun avizarii si/sau autorizarii privind securitatea la incendiu:

g) cladiri sau spatii amenajate in cladiri, avand destinatia de alimentatie publica, cu aria desfasurata mai mare sau egala cu 200 mp”.

Lasand la o parte faptul ca dispozitia mentionata se regaseste in cuprinsul unei Hotarari de Guvern, si nu in cuprinsul unei legi, ordonante de urgenta sau ordonante, Curtea apreciaza ca se impune a fi realizate o serie de precizari. Este dincolo de orice indoiala ca cele doua societati comerciale nu isi puteau desfasura activitatea fara a avea autorizatie PSI. Nimeni nu contesta ca potrivit dispozitiilor legale in vigoare de la acel moment, administratorii celor doua societati aveau obligatia de a obtine aceasta autorizatie anterior inceperii oricarei activitati. Aceasta obligatie a administratorului unei societati comerciale nu inseamna in mod automat ca cei patru functionari trebuiau sa ceara autorizatia PSI. Angajarea raspunderii penale a acestora poate avea loc doar in conditiile existentei unei dispozitii legale care sa le impuna solicitarea acestei autorizatii. Cu alte cuvinte, nu este suficient un text de lege care sa oblige administratorul sa detina autorizatie PSI, ci trebuie sa existe o dispozitie legala care sa impuna functionarului public implicat in procedura de eliberare a autorizatiei sau a acordului de functionare sa ceara un astfel de document. Or, HG 1739/2006 nu contine nicio mentiune care sa vizeaza vreo obligatie in sarcina primarului sau a functionarilor din cadrul Primariei.

De asemea, din preambulul HG nr. 1739/2006 se observa clar ca aceasta a fost emisa in temeiul art. 30 alin. 4 din Legea nr. 307/2006. Din examinarea respectivei legi, se constata ca in art. 14 din aceasta lege sunt mentionate expres atributiile pe care primarul le are pentru apararea incendiilor:

 

 

„a)asigura elaborarea planului de analiza si acoperire a riscurilor si aplicarea acestuia;

b)asigura respectarea criteriilor de performanta pentru constituirea serviciului de urgenta voluntar si elaborarea regulamentului de organizare si functionare al acestuia;

c)coordoneaza organizarea permanenta a interventiei in caz de incendiu la nivelul unitatii administrativ-teritoriale, asigura participarea la interventie a serviciului voluntar de urgenta cu mijloacele din dotare si conducerea interventiei, pana la stingerea incendiului ori pana la sosirea fortelor inspectoratului;

d)asigura controlul respectarii masurilor de aparare impotriva incendiilor pe timpul adunarilor sau al manifestarilor publice;

e)asigura controlul respectarii masurilor de aparare impotriva incendiilor la constructiile si instalatiile tehnologice apartinand domeniului public si privat al unitatii administrativ-teritoriale, precum si la institutiile publice;

f)dispune verificarea indeplinirii masurilor stabilite prin avizele, autorizatiile si acordurile pe care le emite;

g)asigura realizarea si mentinerea in stare de functionare a cailor de acces, a

sistemelor de anuntare, alarmare, precum si de alimentare cu apa in caz de incendiu;

h)organizeaza si executa, prin serviciul de urgenta voluntar, controlul respectarii regulilor de aparare impotriva incendiilor la gospodariile cetatenesti; informeaza

populatia cu privire la modul de comportare si de interventie in caz de incendiu;

i)asigura incadrarea serviciului de urgenta voluntar cu personal atestat in conditiile legii, precum si pregatirea profesionala si antrenarea acestuia;

j)asigura conditiile pentru participarea la concursuri a serviciilor de urgenta voluntare si a cercurilor de elevi Prietenii pompierilor;

k)asigura dotarea serviciilor de urgenta voluntare, potrivit normelor, cu mijloace tehnice pentru aparare impotriva incendiilor si echipamente de protectie specifice,

carburanti, lubrifianti si alte mijloace necesare sustinerii operatiunilor de interventie, inclusiv hrana si antidotul pentru participantii la interventiile de lunga durata;

l)informeaza de indata, prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea si stingerea, cu forte si mijloace proprii, a oricarui incendiu pe raza unitatii administrativ-

teritoriale, iar in termen de 3 zile lucratoare completeaza si trimite acestuia raportul de interventie;

m)analizeaza anual dotarea cu mijloacele tehnice de aparare impotriva incendiilor si asigura completarea acesteia, conform normelor in vigoare;

n)comunica de indata inspectoratului scoaterea si repunerea din/in functiune a oricarei autospeciale de interventie, precum si, in scris, dotarea cu autospeciale de interventie noi;

o)asigura, prin mijloacele avute la dispozitie, desfasurarea activitatilor de informare si educatie antiincendiu a populatiei;

p)analizeaza si solutioneaza petitiile cetatenilor in problema apararii impotriva incendiilor;

q)indeplineste orice alte obligatii prevazute de lege pentru apararea impotriva incendiilor a comunitatii locale”.

Daca legiuitorul ar fi apreciat ca in temeiul dispozitiilor legale mai sus- mentionate, primarul are atributia de a verifica existenta autorizatiei PSI, ar fi mentionat expres acest lucru.

Dupa trimiterea in judecata, in contextul publicarii Deciziei CCR nr. 405/2016, Directia Nationala Anticoruptie a formulat o serie de precizari, aratand urmatoarele:

„Atributiile inculpatilor, in calitate de primar si, respectiv, functionare ale aparatului de specialitate, sunt prevazute in Legea administratiei publice locale nr.215 din 23 aprilie 2001 si in art.14 lit.f din Legea nr.307/12.07.2006 privind apararea impotriva incendiilor.

Conform Legii administratiei publice locale nr.215 din 23 aprilie 2001, primarul indeplineste o functie de autoritate publica (art.61 alin.1); primarul asigura respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, a prevederilor Constitutiei, precum si punerea in aplicare a legilor, a decretelor Presedintelui Romaniei, a hotararilor si ordonantelor Guvernului, a hotararilor consiliului local; dispune masurile necesare si acorda sprijin pentru aplicarea ordinelor si instructiunilor cu caracter normativ ale ministrilor, ale celorlalti conducatori ai autoritatilor administratiei publice centrale, ale prefectului, precum si a hotararilor consiliului judetean, in conditiile legii (art.61 alin.2).

Pentru punerea in aplicare a activitatilor date in competenta sa prin actele normative prevazute la alin.2, primarul beneficiaza de un aparat de specialitate, pe care il conduce (art.61 alin.3).

Primarul indeplineste, printre alte categorii principale de atributii, atributii privind serviciile publice asigurate cetatenilor (art.63 alin.1 lit.d). In exercitarea acestor atributii, primarul ia masuri pentru prevenirea si, dupa caz, gestionarea situatiilor de urgenta (art.63 alin.5 lit.b); emite avizele, acordurile si autorizatiile date in competenta sa prin lege si alte acte normative (art.63 alin.5 lit.g).

Art.14 lit.f din Legea nr.307/12.07.2006 privind apararea impotriva incendiilor prevede ca primarul are ca obligatie principala sa dispuna verificarea indeplinirii masurilor stabilite prin avizele, autorizatiile si acordurile pe care le emite.

Aceste dispozitii legale aratate mai sus, art.61 alin.2, art.63 alin5 lit.b) si g) din Legea nr.215/2001, art.14 lit.f) din Legea nr.307/2006, constituie legislatia primara incalcata de cei patru inculpati, indicata, de altfel, si in rechizitoriu.

Art.30 alin.1 din Legea nr.307/2006 prevede ca inceperea lucrarilor de executie la contructii si amenajari noi, de modificare a celor existente si/sau schimbare a destinatiei acestora, precum si punerea lor in functiune se fac numai dupa obtinerea avizului sau autorizatiei de securitate la incendiu, dupa caz.

La alin.4 al aceluiasi articol se prevede ca prin hotarare a Guvernului se aproba categoriile de constructii si amenajari care se supun avizarii si/sau autorizarii privind securitatea la incendiu.

Avand in vedere ca prin legislatia primara, in cauza de fata Legea nr.307/2006, se face trimitere la legislatia secundara, care detaliaza, concretizeaza si explica legislatia primara, aceasta nu poate fi ignorata, ci trebuie avuta in vedere la verificarea acuzatiilor retinute prin rechizitoriu. In acest sens s-a pronuntat si ICCJ - Sectia penala, in dosarul nr.240/39/2013, prin decizia penala nr.4/10 ianuarie 2017.

In baza art.30 alin.4 din Legea nr.307/2006, a fost emisa hotararea Guvernului Romaniei nr.1739 din 6 decembrie 2006, care prevede, la art.1 lit.g) ca se supun avizarii si/sau autorizarii privind securitatea la incendiu cladiri sau spatii amenajate in cladiri, avand destinatia de alimentatie publica, cu aria desfasurata mai mare sau egala cu 200 mp.

In aceasta categorie se incadrau si cele doua societati comerciale, SC Colectiv Club SRL si S.C.Noran Prompt Serv SRL, pentru care, cu incalcarea legii, s-au eliberat acord si autorizatie de functionare. (…)

Prin Hotararea Consiliului Local al Sectorului 4 (in continuare HCL) nr.20 din 29.02.2012 s-a stabilit ca pentru eliberarea autorizatiei de functionare agentilor economici este necesar acordul de functionare conform HCL Sector 4 nr.22/29.02.2012 (anexa 1).

Prin HCL Sector 4 nr.22/29.02.2012 s-a stabilit ca:

- capacitatea legala efectiva, precum si conditiile care trebuie indeplinite de agentii economici se stabilesc de catre institutiile abilitate prin lege – art.3 din Anexa;

- pentru eliberarea acordului de functionare sunt necesare autorizatiile sau avizele necesare desfasurarii activitatii economice mentionate in anexa la Certificatul de inregistrare, emise de institutiile abilitate (autorizatie de mediu, sanitar-veterinara etc.) – anexa 2”.

Curtea apreciaza ca niciunul dintre textele legale invocate de catre procuror (cu exceptia art. 63 alin. 5 lit. g din Legea nr. 215/2001), nu pot conduce la tragerea la raspundere penala a inculpatilor.

In ceea ce priveste incalcarea art.61 alin. 1, 2 si 3, art.63 alin. 1 lit. d), alin. 5 lit. b), se constata ca dispozitiile invocate ca fiind incalcate nu prevad vreo obligatie concreta in sarcina acestuia, ci stabilesc ca primarul exercita o functie de demnitate publica, faptul ca primarul trebuie sa actioneze pentru respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, a prevederilor Constitutiei, punerea in aplicare a legilor, a decretelor Presedintelui Romaniei, a hotararilor si ordonantelor Guvernului, a hotararilor consiliului local, faptul ca acesta beneficiaza de un aparat de specialitate pe care il conduce, are atributii privind serviciile publice asigurate cetatenilor sau ca ia masuri pentru prevenirea si gestionarea situatiilor de criza. Niciunul dintre aceste texte nu instituie insa vreo obligatie concreta in sarcina primarului.

Nu se poate niciodata ajunge la condamnarea unei persoane pentru comiterea infractiunii de abuz in serviciu, constatandu-se ca functionarul public a incalcat dispozitii legale de tipul ″primarul indeplineste o functie de autoritate publica″ sau ″primarul beneficiaza de un aparat de specialitate, pe care il conduce″.

In ceea ce priveste dispozitiile art. 61 alin. 2 si art. 63 alin. 1 lit. d raportat la art. 63 alin. 5 lit. b) (cel de-al doilea text de lege facand trimitere la primul), Curtea constata ca acestea stabilesc chestiuni de maxima generalitate, nesusceptibile de a fi considerate incalcari ale atributiilor de serviciu care sa conduca la retinerea unei infractiuni de serviciu. Astfel, daca s-ar considera ca ar putea interveni raspunderea penala a primarului pentru ca acesta nu a asigurat respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, practic ar fi imposibila delimitarea raspunderii primarului de celelalte forme de raspundere juridica (de exemplu, art. 51 din Constitutie reglementeaza dreptul la petitionare, stabilind ca autoritatile publice au obligatia sa raspunda la petitii in termenele si in conditiile stabilite potrivit legii; daca am considera ca incalcarea art. 61 alin. 2 din Legea nr. 215/2015 poate conduce la retinerea infractiunii de abuz in serviciu, ar insemna ca primarul care nu raspunde in termen la o petitie savarseste infractiunea prev. de art. 297 C.pen.).

Dupa cum am aratat, o interpretare in sensul ca cele doua texte de lege reglementeaza atributii de serviciu susceptibile de a conduce la retinerea infractiunii prev. de art. 297 C.pen. ar conduce, cel putin prin prisma elementului material, la o imposibilitate de a stabili care fapte sunt apte sa atraga raspunderea penala si care sunt apte sa atraga alte forme de raspundere, deoarece specific raspunderii juridice (indiferent de forma pe care o imbraca) este faptul ca functionarul nu isi desfasoara activitatea cu profesionalism, cinste, corectitudine, nu asigura respectarea actelor normative (art. 61 alin. 2 facand referire inclusiv la ordinele si instructiunilor prefectului). Or, tocmai imposibilitatea delimitarii raspunderii penale de celelalte forme de raspundere a determinat Curtea Constitutionala sa admita exceptia de neconstitutionalitate a art. 297 C.pen. (a se vedea paragrafele 76-80 din Decizia nr. 405/2016). In opinia noastra, incalcarea unor dispozitii legale formulate in termeni de maxima generalitate, precum cele prezentate anterior, nu pot constitui temei pentru retinerea infractiunii de abuz in serviciu.

Intr-adevar, in jurisprudenta este acceptat ca in „legislatia primara” (legi, O.U.G., O.G.) sunt prevazute obligatii / indatoriri principale, de esenta pentru unele domenii de activitate a autoritatilor si institutiilor publice, care revin functionarilor publici ce isi desfasoara activitatea in cadrul acestora, si, respectiv, pentru anumite categorii de functionari publici. Ar fi imposibil ca, prin „legislatia primara”, sa se stabileasca, in concret, pentru fiecare functionar, pentru fiecare functie ori pentru fiecare angajat obligatiile de serviciu in mod detaliat.

Este firesc ca detalierea / concretizarea obligatiilor de serviciu principale prevazute de „legislatia primara” sa se realizeze, ulterior, in corelatie si in conformitate cu legile O.G. ori O.U.G. respective, prin „legislatie secundara” (H.G., ordin al ministrilor, norme de aplicare, etc.) sau chiar prin alte acte normative interne (ordine, ordin de serviciu, regulamente, dispozitii, norme interne, fisa postului). De altfel, este frecvent utilizata in elaborarea legislatiei metoda prevederii in chiar legea, O.G. ori O.U.G. respectiva a unui text care prevede expres obligatia emiterii unui act normativ subsecvent (unei legislatii secundare) prin care sa se detalieze, printre altele, obligatiile/indatoririle de serviciu ori profesionale, dar in limitele si potrivit normelor care le ordona (art. 4 alin. (3) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative).

Multitudinea si complexitatea deosebita a aspectelor juridice / legislative / normative impuse autoritatilor si institutiilor publice de catre autoritatile legiuitoare si, corelativ, prevederea obligatiilor / indatoririlor principale ce revin functionarilor publici fac imposibila din punct de vedere obiectiv integrarea acestora in „legislatia primara”, cu consecinta necesitatii detalierii / concretizarii / explicarii obligatiilor / sarcinilor de serviciu si profesionale prevazute in „legislatia primara”, ulterior, prin „legislatia secundara”, in final rezultand un mecanism legal complex, de natura a satisface imperativul claritatii si previzibilitatii normei de drept din „legislatia primara”.

Din aceasta deriva necesitatea ca, pe langa actele normative specifice „legislatiei primare”, sa fie necesara si trimiterea la actele normative apartinand legislatiei secundare, aceasta din urma avand menirea de a clarifica / explica / detalia norma din „legislatia primara”, evident in conditiile in care se respecta principiul ierarhiei actelor normative.

Dupa cum se observa, acest lucru este aplicabil exclusiv in cazul situatiilor in care exista o norma legala concreta care este explicata, este detaliata intr-un act juridic de rang inferior (de exemplu, o hotarare de Guvern care detaliaza prevederile unei legi, regulamentul de aplicare a unei legi, normele metodologice ale unei legi etc.). Considerentele mai sus-mentionate nu sunt aplicabile atunci cand exista vreun act normativ care nu face parte din legislatia primara, iar dispozitiile legale invocate sunt aspecte principiale cu caracter de maxima generalitate.

Dispozitiile art. 61 alin. 2 si art. 63 alin. 1 lit. d raportat la art. 63 alin. 5 lit. b) din Legea nr. 215/2001 ar putea conduce la retinerea infractiunii de abuz in serviciu doar in ipoteza adoptarii unor acte normative infralegale care sa le detalieze (de exemplu, o hotarare de consiliu local care sa detalieze ce trebuie sa faca primarul pentru a preveni sau gestiona o anumita situatie de criza). In lipsa unei astfel de detalieri, suntem in prezenta unor dispozitii cu caracter general care nu indeplinesc cerintele impuse de principiul legalitatii incriminarii (Nullum crimen sine lege certa).

Situatia este diferita in cazul dispozitiilor art.63 alin.5 lit.g) din Legea nr. 215/2001, care stabilesc ca primarul emite avizele, acordurile si autorizatiile date in competenta sa prin lege si alte acte normative. Considerentele teoretice prezentate mai sus cu privire la situatiile in care este posibila trimiterea la norme din legislatia secundara in cazul infractiunii de abuz in serviciu sunt deplin aplicabile unei situatii in care ulterior printr-un act inferior legii sunt detaliate conditiile pentru eliberarea unei autorizatii de catre primar.

In concret, primarul are ca atributie de serviciu eliberarea autorizatiei de functionare, iar emiterea acesteia cu incalcarea procedurii reglementate de actul normativ din legislatia secundara (care expliciteaza atributia din lege) poate conduce la incalcarea atributiei din legislatia primara si la retinerea infractiunii de abuz in serviciu. Legislatia secundara intr-un astfel de caz detaliaza legislatia primara si face corp comun cu ea. In astfel de situatii, intr-adevar, eliberarea unei autorizatii cu incalcarea prevederilor legale conduce la retinerea elementului material al infractiunii de abuz in serviciu.

Din cuprinsul precizarilor DNA, rezulta ca actele din legislatia secundara care vizeaza eliberarea autorizatiilor de functionare si a acordurilor de functionare sunt Hotararea Consiliului Local al Sectorului 4 nr.20 din 29.02.2012 (privind eliberarea autorizatiei de functionare) si Hotararea Consiliului Local al Sectorului 4 nr.22/29.02.2012 (privind eliberarea acordului de functionare).

In concret, potrivit opiniei sustinute de procuror in rechizitoriu, pentru eliberarea acordului de functionare, conform Anexei 2 din Hotararea de Consiliu Local mentionata, era necesara depunerea tuturor autorizatiilor si avizelor prevazute de lege, deci inclusiv a autorizatiei PSI. In ceea ce priveste autorizatia de functionare, avand in vedere ca una dintre conditiile prevazute de lege pentru eliberarea acesteia era existenta acordului de functionare, iar acesta din urma nu a fost emis legal (din motivele mai sus-mentionate), rezulta, in opinia procurorului, ca nici aceasta nu a fost emisa legal (pagina 5 din precizari). (...)

Potrivit rationamentului expus de catre procuror, Hotararea Consiliului Local nr. 22/29.02.2012 a fost incalcata, deoarece aceasta impunea ca solicitantul sa depuna toate autorizatiile sau avizele necesare desfasurarii activitatii economice emise de institutiile abilitate (autorizatie de mediu, sanitar veterinara, etc.), si nu autorizatiile sau avizele necesare desfasurarii activitatii economice mentionate in anexa la Certificatul de inregistrare, emise de institutiile abilitate (autorizatie de mediu, sanitar veterinara, etc.).

In opinia procurorului, sintagma ″etc″. este exemplificativa, functionarii din cadrul primariei fiind obligati a solicita nu doar autorizatia de mediu sau autorizatia sanitar-veterinara, ci toate autorizatiile prevazute de lege.

In acest sens, in rechizitoriu se arata urmatoarele:

″Enumerarea documentelor existente in anexa H.C.L. nr. 22/2012, in ceea ce priveste avizele necesare emiterii acordului/autorizatiei de functionare, nu limiteaza documentele doar la cele, in mod expres, specificate in anexa, deoarece trebuie sa se tina cont si de celelalte acte normative si acesta este sensul enumerarii din chiar cuprinsul HCL. Articolul 3 al H.C.L. 22/2012 prevede ca acordul de functionare se elibereaza persoanelor fizice sau juridice autorizate in conditiile legii, in vederea obtinerii acestuia fiind necesara depunerea documentatiei prevazute la anexa 2 din Regulament (printre care autorizatii sau avize necesare desfasurarii activitatii economice emise de institutiile abilitate: autorizatie de mediu, autorizatie sanitar – veterinara etc.).

In concluzie, si autorizatia privind securitatea la incendii era necesara in vederea obtinerii acordului de functionare, care la randul sau a stat la baza obtinerii autorizatiei de functionare. Articolul 4 prevede ca acest acord are o valabilitate de 1 an.

Daca sensul acelei dispozitii nu ar fi fost cunoscut de catre cei din SAC, s-ar fi putut adresa departamentului juridic pentru a obtine lamuriri cu privire la aplicarea hotararii consiliului local″ (fila 28 rechizitoriu in format electronic).

In opinia instantei, din lecturarea anexei 2 a Hotararii nr. 22/29.02.2012 se observa in mod clar ca solicitantului nu trebuia sa i se solicite decat Autorizatiile sau avizele necesare desfasurarii activitatii economice mentionate in anexa la Certificatul de inregistrare, emise de institutiile abilitate, si nu toate autorizatiile si avizele prevazute de lege in cazul solicitantului.

Potrivit art. 15 alin. 1 lit. b din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, in anexa la Certificatul de inregistrare de la Oficiul Registrului Comertului, la care se face trimitere, se mentioneaza 4 domenii pentru care solicitantii trebuie sa depuna, dupa caz, declaratii pe proprie raspundere ca sunt indeplinite conditiile de functionare, respectiv sanitar, protectia mediului, sanitar–veterinar si pentru siguranta alimentelor, protectia muncii.

Prin urmare, sintagma ″etc″ nu se refera la toate autorizatiile si avizele pe care solicitantul trebuie sa le detina, ci la celelalte doua autorizatii indicate in anexa la Certificatul de inregistrare de la Oficiul Registrului Comertului, respectiv autorizatia sanitara si pentru protectia mediului.

De altfel, din cuprinsul practicalei incheierii nr. 1167/CO/DL din data de 11.11.2015 pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr. 40055/3/2015, incheiere prin care s-a solutionat contestatia impotriva incheierii prin care s-a dispus arestarea preventiva a inculpatilor, rezulta ca problema a facut obiectul unor dezbateri ample. De asemenea, judecatorul de drepturi si libertati a motivate de ce sintagma „etc.” nu poate fi interpretata in sensul indicat de procuror (paginile 17-18). Aceeasi concluzie, judicios motivata, se regaseste si in cuprinsul incheierii pronuntate de Tribunalul Bucuresti la data de 8 ianuarie 2016 in dosarul nr. 46691/3/2015.

Intr-adevar, incheierile judecatorului de drepturi si libertati nu au autoritate de lucru judecat asupra fondului cauzei, insa procurorul este obligat sa administreze probe noi care sa dovedeasca vinovatia inculpatului sau cel putin sa argumenteze de ce concluzia judecatorului de drepturi si libertati nu este corecta. Fiind vorba de interpretarea unei prevederi legale, in mod evident nu poate fi vorba despre administrarea de noi probe, continutul unui text de lege neputand fi dovedit prin audierea de martori. In ciuda acestui aspect, procurorul a audiat mai multi consilieri locali si functionari din cadrul Primariei Sectorului 4 Bucuresti sau din cadrul Prefecturii Bucuresti pentru a le cere acestora parerea cu privire la sintagma ″etc″.

In ciuda faptului ca doi judecatori de drepturi si libertati au motivat detaliat, facand referire la textul Hotararii de Consiliu Local, nicaieri insa in cuprinsul rechizitoriului nu se regaseste vreun argument al procurorului prin care sa se arate de ce acest rationamentul este eronat.

Din nefericire, aceasta interpretare eronata a H.C.L. nr. 22/29.02.2012 s-a manifestat si in cuprinsul hotararii primei instante, judecatorul fondului aratand ca:

″Enumerarea documentelor existente in anexa H.C.L. nr. 22/2012, in ceea ce priveste avizele necesare emiterii acordului / autorizatiei de functionare, nu limiteaza documentele doar la cele in mod expres specificate in anexa, deoarece trebuie sa se tina cont si de legislatia primara sus-mentionata si acesta este sensul enumerarii din chiar cuprinsul HCL. Articolul 3 al H.C.L. 22/2012 prevede ca acordul de functionare se elibereaza persoanelor fizice sau juridice autorizate in conditiile legii, in vederea obtinerii acestuia fiind necesara depunerea documentatiei prevazute la anexa 2 din Regulament (printre care autorizatii sau avize necesare desfasurarii activitatii economice emise de institutiile abilitate: autorizatie de mediu, autorizatie sanitar – veterinara, etc.). (Nota instantei de apel: prima instanta considera si ea ca anexa 2 facea referire la toate autorizatiile si avizele prevazute de lege, nu doar la cele din anexa la Certificatul de inregistrare de la Oficiul Registrului Comertului).

De altfel, enumerarea nu putea fi decat exemplificativa, deoarece documentele ce trebuiau depuse de solicitanti erau diferite in functie de obiectul activitatii, suprafata cladirii etc. (ex.pentru comerciantii cu activitate de alimentatie publica si cu coduri CAEN corespunzatoare bar / restaurant / club, sarcina impusa primarului de legislatia primara era de a verifica daca exista aviz / autorizatie de securitate la incendiu in cazurile cerute de lege).

In concluzie, si autorizatia privind securitatea la incendii era necesara in vederea obtinerii acordului de functionare, care la randul sau a stat la baza obtinerii autorizatiei de functionare″.

Desi la o prima lectura este posibila o eventuala eroare, nu poate fi justificata concluzia procurorului, concluzie insusita si de prima instanta, in contextul in care inculpatii au atras mereu atentia acestui aspect (si dupa cum am aratat, acest argument a fost respins in doua proceduri judiciare diferite). Nu se poate sustine in mod rezonabil ca un text de lege care prevede: ″Autorizatiile sau avizele necesare desfasurarii activitatii economice mentionate in anexa la Certificatul de inregistrare, emise de institutiile abilitate (autorizatie de mediu, sanitar veterinara etc.)″ are in vedere toate autorizatiile si avizele prevazute de lege, si nu doar cele mentionate in anexa la Certificatul de inregistrare.

In ceea ce priveste prevederile art. 14 alin. 1 lit. f din Legea nr. 307/2006 si a art. 1 lit. g din HG nr. 1739/06.12.2006, Curtea a aratat anterior de ce acestea nu pot conduce la retinerea infractiunii de abuz in serviciu.

Nici art. 30 alin. 1 din Legea nr. 307/2006 nu reprezinta o dispozitie legala care sa instituie obligatii de serviciu in sarcina vreunuia dintre inculpati. Potrivit acestui text de lege, inceperea lucrarilor de executie la constructii si amenajari noi, de modificare a celor existente si/sau schimbarea destinatiei acestora, precum si punerea lor in functiune se fac numai dupa obtinerea avizului sau autorizatiei de securitate la incendiu, dupa caz.

Ca textul de lege nu stabileste obligatii de serviciu in sarcina functionarilor publici din cadrul Primariei, rezulta din alineatul (2) al aceluiasi articol, pe care procurorul l-a omis in prezentarea sa. Acesta mentioneaza expres ca obligatia solicitarii si obtinerii avizelor si/sau a autorizatiilor prevazute la alin. (1) revine persoanei fizice ori juridice care finanteaza si realizeaza investitii noi sau interventii la constructiile existente ori, dupa caz, beneficiarului investitiei.

Dupa cum am aratat anterior, nimeni nu contesta ca patronii spatiilor respective trebuiau sa detina autorizatie PSI, insa tragerea la raspundere penala a celor patru inculpati-functionari publici din cadrul Primariei Sector 4 Bucuresti poate interveni exclusiv in ipoteza existentei unei prevederi legale care sa-i oblige pe acestia sa ceara autorizatia PSI pentru eliberarea autorizatiei de functionare.

Ca articolul 30 din Legea nr. 307/2006 nu instituie absolut nicio obligatie de serviciu in sarcina functionarilor din cadrul unei primarii rezulta si din alineatele urmatoare ale aceluiasi articol, in forma in vigoare la data comiterii faptelor:

„(3) Avizele si autorizatiile prevazute la alin. (1) se elibereaza de inspectorate, in termen de cel mult 30 de zile de la depunerea cererii, in conditiile prevazute de normele metodologice de avizare si autorizare privind securitatea la incendiu.

(4) Categoriile de constructii si amenajari care se supun avizarii si/sau autorizarii privind securitatea la incendiu se aproba prin hotarare a Guvernului.

(5) Nerespectarea cerintelor care au stat la baza emiterii avizului sau autorizatiei de securitate la incendiu, prevazute in normele metodologice de avizare si autorizare privind securitatea la incendiu, atrage sanctionarea conform legii si pierderea valabilitatii avizului sau autorizatiei de securitate la incendiu.

(6) Litigiile generate de emiterea si pierderea valabilitatii avizului sau autorizatiei de securitate la incendiu se solutioneaza potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.

(7) In situatia in care se constata pierderea valabilitatii avizului de securitate la incendiu ori lucrarile de constructii au inceput fara acest document, inspectoratele

pentru situatii de urgenta informeaza autoritatea care a emis autorizatia de construire, respectiv structurile competente ale Inspectoratului de Stat in Constructii, pentru a dispune masurile prevazute de lege.

(8) Pierderea valabilitatii autorizatiei de securitate la incendiu si incalcarea grava a cerintei securitate la incendiu care impune oprirea functionarii ori utilizarii

constructiilor sau amenajarilor se comunica la registrul comertului, prefectului si institutiilor publice interesate, in cel mult 48 de ore.

(9) Normele metodologice de avizare si autorizare privind securitatea la incendiu se elaboreaza de Inspectoratul General, se aproba de ministrul administratiei si internelor si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I”.

De altfel, dupa cum am aratat, Legea nr. 307/2006 mentioneaza in art. 14 care sunt, din perspectiva acestui act normativ, atributiile primarului in domeniu.

In cuprinsul motivarii primei instante, referitor la atributiile de serviciu incalcate de catre cei patru functionari s-au retinut urmatoarele:

„Instanta considera ca probatoriul administrat releva incalcarea de catre inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone a disp.art.6 alin.1 din Legea nr.307/2006 coroborat cu art.268 alin.5,6 din Codul Fiscal, aprobat prin Legea nr.571/2003 si art. 30 alin.1,2 din Legea nr.307/2006, si art.63 alin.1 si 5 lit.g din Legea Administratiei Publice Locale nr.215/2001.

Totodata legislatia secundara, in executarea legislatiei primare mentionate, incalcata de inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, este prev. de art. 1 lit.g din H.G. nr.1739/2006 si HCL Sector 4 Bucuresti nr.22 din 29.02.2012.

Instanta considera ca probatoriul administrat releva incalcarea de catre inculpatele functionare SAC din cadrul Primariei Sector 4 Bucuresti a disp. art.6 alin.1 din Legea nr.307/2006 coroborat cu art.268 alin.5,6 din Codul Fiscal, aprobat prin Legea nr.571/2003. si art. 30 alin.1,2 din Legea nr.307/2006 si indirect art.77 din Legea Administratiei Publice Locale nr.215/2001 (achiesand la interpretarea nelegala „decisa” de primar).

Totodata legislatia secundara, in executarea legislatiei primare mentionate, incalcata de inculpatele functionare SAC din cadrul Primariei Sector 4 Bucuresti, este prev. de art. 1 lit.g din H.G. nr.1739/2006 si HCL Sector 4 Bucuresti nr.22 din 29.02.2012.

Sustinerea DNA privind incalcarea de catre inculpati a disp.art.14 lit.f din Legea nr.307/2006 este nefondata intrucat obligatia legala era una de verificare in raport cu documentele depuse de comerciant, neexistand competente legale in materia PSI, de emitere a unor avize, autorizatii si acorduri si nici de efectuare a unor controale”.

Singurele dispozitii legale neanalizate pana in prezent sunt cele mentionate de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 307/2006, art. 268 alin. 5-6 din Codul Fiscal si art. 77 din Legea nr. 215/2001.

Conform art. 77 din Legea nr. 215/2001, primarul, viceprimarul, secretarul unitatii administrativ-teritoriale si aparatul de specialitate al primarului constituie o structura functionala cu activitate permanenta, denumita primaria comunei, orasului sau municipiului, care duce la indeplinire hotararile consiliului local si dispozitiile primarului, solutionand problemele curente ale colectivitatii locale.

Prezentul complet nu poate identifica prin ce rationament se poate ajunge la concluzia ca cele trei functionare din cadrul Primariei Sectorului 4 Bucuresti, achiesand la interpretarea nelegala a primarului, au incalcat aceasta dispozitie. Textul de lege mentionat este o prevedere de maxima generalitate care nu stabileste atributii de serviciu in sarcina vreunei persoane. De altfel, dupa cum vom arata in continuare, nu ne aflam in prezenta unei interpretari nelegale decise de primar, ci de aplicarea unor conditii stabilite prin hotarari de Consiliu Local (hotarari in contradictie cu legea) adoptate inca din mandatul fostului primar.

Nici art. 6 alin. 1 din Legea nr. 307/2006 care prevede ca persoanele fizice si juridice sunt obligate sa respecte reglementarile tehnice si dispozitiile de aparare impotriva incendiilor si sa nu primejduiasca, prin deciziile si faptele lor, viata, bunurile si mediul, nu reglementeaza o atributie de serviciu a carei incalcare sa atraga raspunderea penala pentru infractiunea prevazuta de art. 297 C.pen. In realitate, si in acest caz vorbim de un text general care stabileste o chestiune principiala. De altfel, chiar textul stabileste care sunt destinatarii sai: orice persoana fizica sau juridica. Nu poate fi acceptata interpretarea potrivit careia un text de lege care se adreseaza oricarei persoane stabileste in acelasi timp si atributii de serviciu pentru un functionar.

De altfel, daca am accepta aceasta interpretare, ar insemna ca inclusiv patronii Clubului si cei doi pirotehnisti (functionari privati) ar fi trebuit trasi la raspundere penala pentru abuz in serviciu ca urmare a incalcarii art. 6 alin. 1 din Legea nr. 307/2006.

Totodata, dupa cum am aratat in art. 14 din Legea nr. 307/2006 sunt precizate expres care sunt atributiile de serviciu ale primarului in ceea ce priveste apararea impotriva incendiilor, din perspectiva acestui act normativ. In aceste conditii, nu poate fi acceptata idea ca alte dispozitii cu caracter general din aceeasi lege (cum sunt art. 6 alin. 1 si art. 30) instituie atributii de serviciu in sarcina primarului.

Curtea apreciaza ca se impune a se retine incalcarea unei atributii de serviciu, prevazute la art. 268 alin. 5 si 6 din Codul Fiscal, raportat la art. 61 (n.r. corect: art. 63) alin. 5 lit. g din Legea nr. 215/2001.

Potrivit art. 268 alin.5-6 Cod Fiscal, „Comerciantii a caror activitate se desfasoara potrivit Clasificarii activitatilor din economia nationala – CAEN, aprobata prin Hotararea Guvernului nr. 656/1997, cu modificarile ulterioare, in clasa 5530 – restaurante si 5540 – baruri, datoreaza bugetului local al comunei, orasului sau municipiului, dupa caz, in a carui raza administrativ teritoriala se afla amplasata unitatea sau standul de comercializare, o taxa pentru eliberarea / vizarea anuala a autorizatiei privind desfasurarea activitatii de alimentatie publica, stabilita de catre consiliile locale in suma de pana la 3.000 lei. La nivelul municipiului Bucuresti, aceasta taxa se stabileste de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti si se face venit la bugetul local al sectorului in a carui raza teritoriala se afla amplasata unitatea sau standul de comercializare.

(6) Autorizatia privind desfasurarea activitatii de alimentatie publica, in cazul in care comerciantul indeplineste conditiile prevazute de lege, se emite de catre primarul in a carui raza de competenta se afla amplasata unitatea sau standul de comercializare”.

Raportat la aceasta dispozitie legala, Curtea constata ca autorizatia de functionare putea fi eliberata doar in ipoteza in care comerciantul indeplinea toate conditiile prevazute de lege, respectiv acesta avea toate autorizatiile si avizele impuse de lege, inclusiv autorizatia PSI. Cum textul nu se refera la o lege anume, obligatia de verficare se raporteaza la toate legile in vigoare la momentul solicitarii autorizatiei. Imprejurarea ca hotararea de Consiliu Local care individualiza in concret care sunt documentele care trebuie depuse de catre solicitant nu face referire la autorizatia PSI nu poate conduce la o concluzie contrara. Raportat la ierarhia actelor normative, printr-o hotarare de Consiliu Local nu se poate deroga de la o lege. Cu toate acestea, desi o astfel de hotarare de Consiliu Local nu este apta de a inlatura tipicitatea obiectiva a faptei, ea este apta de a influenta latura subiectiva sub care au actionat inculpatii, aspect care va fi insa analizat ulterior.

De altfel, necesitatea autorizatiei PSI pentru eliberarea autorizatiei de functionare a fost mentionata si de primarul Cristian Popescu Piedone intr-un interviu acordat a doua zi dupa incendiu (disponibil la adresa https://www.youtube.com/watch?v=uUVH6dnYx60 – documentarul Colectiv, Negru pe alb, intervalul 2:30-2:44).

Acesta a aratat ca ″acordul de functionare insumeaza toate acordurile de la toate institutiile abilitate sa dea autorizatiile de functionare: alimentatie publica, norme PSI s.a.m.d″. Referirea la acordul de functionare este improprie, acesta referindu-se in realitate la autorizatie, nu la acord. In acest sens, se constata ca inculpatul vorbeste si despre acordurile de la toate institutiile abilitate, or, aceste institutii eliberau autorizatii, nu acorduri.

Curtea apreciaza ca prin folosirea acestei inregistrari nu se incalca dreptul la tacere al inculpatului. Acest drept vizeaza declaratiile date de catre inculpat organelor judiciare sau situatiile in care organele judiciare utilizeaza subterfugii pentru a obtine relatari din partea persoanei acuzate. Atunci cand o persoana da de bunavoie declaratii presei, fara a exista vreo actiune de constrangere sau vreo manopera dolosiva, nu exista niciun impediment in folosirea acestei declaratii. Inregistrarea a fost admisa ca mijloc de proba, cf art. 139 alin. 3 Cod procedura penala.

Dreptul la aparare al inculpatului a fost asigurat prin punerea in discutia partilor a admisibilitatii administrarii probelor (instanta pronuntandu-se motivat prin incheierea din 12 mai 2021), prin vizionarea acestei inregistrari si prin acordarea posibilitatii inculpatului sa isi expuna propriul punct de vedere.

Fiind audiat, inculpatul a aratat ca ″in toata aceasta perioada am trecut prin multe stari emotionale motiv pentru care, dupa 12 ore, am dat in fata presei acea declaratie pe care, ulterior, am retractat-o in momentul in care mi-am prezentat demisia ca primar, demisie pe care am prezentat-o nu pentru ca m-am considerat vinovat, ci din respect pentru victimele incendiului. In acea declaratie, in care am spus ca acordul de functionare insumeaza inclusiv acordul PSI, este un adevar trunchiat, deoarece clubul Colectiv a avut o autorizatie penru “bar, vanzare bauturi alcoolice, 80 de locuri pe scaune”, si nu pentru activitatea de club si trebuia sa aiba toate documentele din anexa HCL″.

Instanta de control judiciar este constienta de gravitatea momentului si de starile emotionale prin care trece primarul unei unitati administrative in care se produce o asemenea tragedie, insa o declaratie de tipul ″pentru autorizatia de functionare este necesara autorizatia PSI″ nu poate fi cauzata de o astfel de stare. De asemenea, apararea nu a indicat (Curtea, cu ocazia deliberarii, a vizionat inregistrarea video a declaratiilor date de inculpat ulterior demisiei, disponibile la adresa https://www.youtube.com/watch?v=zmAHno8q2rk) o declaratie expresa in care acesta sa arate ca nu era necesara o astfel de autorizatie si ca retracteaza cele mentionate anterior sub acest aspect.

Imprejurarea ca incalcarea dispozitiilor art. 268 alin.5-6 Cod Fiscal nu a fost adusa la cunostinta inculpatilor pe parcursul urmaririi penale sau prin precizarile scrise intocmite ulterior de catre procuror nu are semnificatia aducerii unei noi acuzatii. Acuzatia formulata de catre procuror este situatia faptica descrisa la sectiunea „In drept” din rechizitoriu.

Inculpatii au fost acuzati ca au eliberat doua autorizatii de functionare si doua acorduri de functionare fara a solicita autorizatia PSI. Prin indicarea art. 268 alin.5-6 Cod Fiscal, acuzatia nu se schimba cu nimic, ea ramane aceeasi. Mentionarea unei alte dispozitii legale in baza careia inculpatii erau obligati sa faca exact ceea ce le imputa procurorul (sa ceara autorizatia PSI) nu poate conduce la concluzia ca acestia au fost acuzati de o alta fapta decat cea pentru care s-a efectuat urmarirea penala si s-a dispus trimiterea in judecata. In concret, acuzatia adusa inculpatilor (respectiv atributia de serviciu incalcata) ramane aceeasi: eliberarea autorizatiei de functionare fara a se solicita autorizatia PSI.

Nu poate fi insa retinuta incalcarea art. 5-7 din OG nr. 99/2000, in conditiile in care se sustine ca acordul de functionare s-a emis cu privire la o activitate care se desfasura intr-un spatiu improvizat (art. 7 lit. c din OG nr. 99/2000). O astfel de constatare ar conduce intr-adevar la o extindere a acuzatiei. Stabilirea caracterului improvizat nu s-ar fi putut realiza decat daca functionarii din cadrul Primariei Sectorului 4 s-ar fi deplasat personal la fata locului pentru a inspecta spatiul. Chiar si asa, in conditiile in care acestia nu aveau pregatire de specialitate, este de discutat in ce masura stabilirea caracterului improvizat nu ar fi fost posibila decat prin angajarea de personal specializat. Or, acest lucru ar fi presupus desfasurarea unor proceduri de achizitie publica, adoptarea unor hotarari de Consiliu Local etc. Niciunuia dintre cei patru inculpati nu i s-a reprosat prin rechizitoriu ca nu ar fi desfasurat activitatile mentionate, ci ca au emis autorizatiile si acordurile fara a solicita autorizatia PSI. Prin urmare, dupa cum se observa, retinerea art. 5-7 din OG nr. 99/2000 excedeaza acuzatiei faptice indicate in rechizitoriu.

Concluzionand, instanta de apel apreciaza ca din perspectiva elementului material, poate fi retinuta exclusiv incalcarea art. 268 alin. 5 si 6 din Codul Fiscal, raportat la art. 61 (n.r. corect: art. 63) alin. 5 lit. g din Legea nr. 215/2001. In contextul in care dispozitiile mentionate fac referire exclusiv la autorizatia de functionare, Curtea constata ca nu poate fi identificata vreo incalcare sub aspectul emiterii celor doua acorduri de functionare.

In cee ce priveste urmarea imediata a celor doua infractiuni de abuz in serviciu imputate inculpatilor, in rechizitoriu sunt indicate trei astfel de urmari:

- vatamarea intereselor legitime ale Sectorului 4 al municipiului Bucuresti prin atingerea adusa calitatii relatiilor de serviciu, valoare sociala lezata, care nu confera acestei persoane juridice dreptul la despagubiri morale

-punerea permanent in pericol a vietii, sanatatii, integritatii corporale a persoanelor, angajatilor care s-au aflat in incinta celor doua unitati de alimentatie publica

-moartea si vatamarea corporala a persoanelor care s-au aflat in Clubul Colectiv (doar in ceea ce priveste prima infractiune de abuz in serviciu privitoare la autorizarea clubului Colectiv).

In opinia instantei, nu se poate sustine ca cei patru inculpati au produs prin faptele lor o vatamare a intereselor legitime ale Sectorului 4 Bucuresti. In acest sens, se constata ca acestia si-au desfasurat intreaga activitatea in cadrul unei politici institutionale bazate pe Hotarari de Consiliu Local, care, dupa cum am aratat, nu prevedeau necesitatea depunerii autorizatiei PSI. Nu poate fi retinuta in sarcina vreunuia dintre cei 4 inculpati ca au adus atingere intereselor Sectorului 4

Bucuresti, in conditiile in care acestia au respectat intru totul hotararile emise de Consiliul Local al aceleiasi unitati administrative. De altfel, posibilitatea tragerii la raspundere penala a acestora deriva din imprejurarea ca acestia au incalcat o dispozitie legala care contravenea hotararii de Consiliu Local privind emiterea autorizatiei de functionare.

Imprejurarea ca inculpatii Iofciu Aurelia si Popescu Cristian Victor Piedone au fost implicati in elaborarea si adoptarea Hotararii de Consiliu Local nr. 20/29.02.2012 nu poate conduce la o concluzie contrara. In acest sens, trebuie mentionat ca respectiva hotarare a modificat HCL nr.42 din 5.07.2007 (anterioara momentului in care inculpatul Piedone a devenit primar). Aceasta din urma hotarare nu prevedea nici ea conditia solicitarii autorizatiei PSI si, dupa cum vom arata, modificarea nu a fost influentata in vreun fel de modificarea dispozitiilor legale din domeniul PSI si nu are absolut nicio legatura cu acest domeniu.

In concret, daca nu exista o modificare a HCL nr.42 din 5.07.2007, iar autorizatia de functionare se elibera potrivit acestei hotarari, in mod clar nu se poate sustine ca cei doi inculpati au afectat interesele Sectorului 4 Bucuresti prin respectarea in totalitate a unui act emis chiar de ″organul legislativ″ al aceleiasi unitati administrative. Imprejurarea ca doi dintre inculpati au fost implicati in elaborarea unui act normativ care modifica HCL nr.42 din 5.07.2007 (modificare care nu are nicio legatura cu domeniul PSI) nu poate conduce la o concluzie contrara, acestia practic continuand ″politica institutionala″ cu privire la nesolicitarea autorizatiei PSI, politica existenta anterior momentului in care vreunul dintre acestia au avut vreo functie de conducere in cadrul Primariei Sectorului 4 Bucuresti. Raportat la toate aceste aspecte, Curtea considera ca, in contextul respectarii tuturor normelor emise de Consiliul Local Sectorului 4 Bucuresti, nu se poate sustine ca inculpatii au afectat interesele unitatii administrativ teritoriale.

Referitor la cea de-a doua urmare, Curtea apreciaza ca se poate retine o punere in pericol a vietii, sanatatii, integritatii corporale a persoanelor, angajatilor care s-au aflat in cele doua unitati de alimentatie publica, doar in ceea ce priveste autorizatia emisa fata de clubul Colectiv.

Doctrina si practica judiciara sunt unanime in a considera ca infractiunea de abuz in serviciu este o infractiune de rezultat, ceea ce impune ca organele de urmarire penala sa dovedeasca legatura de cauzalitate dintre elementul material si urmarea imediata.

A accepta ca eliberarea fara respectarea prevederilor legale a unei autorizatii de functionare creeaza in mod automat o punere in pericol a vietii, sanatatii, integritatii corporale a tuturor persoanelor care se afla in acel spatiu inseamna a transforma in mod automat infractiunea de abuz in serviciu intr-o infractiune de pericol abstract.

De asemenea, o astfel de concluzie ar conduce la concluzii inacceptabile pentru societatea in care traim. Este de notorietate ca cea mai mare parte a institutiilor publice, spitale, scoli s.a.m.d. functioneaza fara autorizatie PSI. A accepta concluziile parchetului ar insemna ca toti conducatorii acelor persoane juridice comit zilnic infractiunea de abuz in serviciu, deoarece pun in pericol viata tuturor persoanelor care se afla in aceste spatii. De asemenea, orice angajat care isi desfasoara activitatea in astfel de spatii ar putea sa refuze sa munceasca, argumentand ca viata ii este pusa in pericol.

In realitate, trebuie sa se dovedeasca in concret ca raportat la particularitatile spatiului, la numarul de persoane care se afla in interiorul lui si la toate imprejurarile existente, acel spatiu determina in concret punerea in primejdie a vietii persoanelor care se afla in interiorul acestuia.

In cazul clubului Colectiv, punerea in pericol a vietii persoanelor a fost dovedita de probatoriul administrat pe parcursul prezentei cauze. In acest sens, s-a dovedit ca acel club era frecventat de cateva sute de persoane in cazul diferitelor evenimente organizate si ca evacuarea se putea face doar pe o singura usa dubla de circa 2x2 metri (si de multe ori era deschisa doar una dintre aceste usi). De asemenea, s-a dovedit periculozitatea spumei poliuretanice folosite pentru antifonarea clubului. In acest sens, buretele de pe stalp s-a aprins din cauza catorva scantei, focul raspandindu-se intr-un club de circa 400 metri patrati in cateva secunde. Modalitatea de producere si de propagare a incendiului din clubul Colectiv (analizata pe larg in sectiunea dedicata analizei rechizitoriilor nr. 545/P/2015 si 200/P/2015 ale Parchetului de pe langa ICCJ) dovedesc ca tuturor celor prezenti in acest spatiu, inca de la momentul emiterii autorizatiei de functionare, le-a fost permanent pusa in pericol viata, sanatatea si integritatea corporala.

Situatia este diferita in cazul Noran Prompt. In acest caz, probatiunea organelor de urmarire penala s-a limitat la a ridica documentele privind autorizarea unitatii de alimentatie publica si la a observa ca acesta avea o suprafata de peste 200 metri patrati si prin urmare trebuia sa detina autorizatie PSI. Nu a fost administrata nicio proba pentru a stabili cam cate persoane veneau de obicei in acest restaurant, daca existau extinctoare, daca existau surse de pericol, daca existau materiale inflamabile, ca in cazul Colectiv, ce masuri fusesera luate pentru protectia incendiilor (angajatii fusesera instruiti, exista plan de evacuare s.a.md.), rechizitoriul neclarificand niciunul dintre aceste aspecte. Or, toate elementele enuntate sunt esentiale pentru a se putea stabili in concret daca viata persoanelor din acest restaurant a fost pusa sau nu in pericol.

Aceste lipsuri nu pot fi complinite de catre instanta de apel, trecerea unei perioade de peste 6 ani facand imposibila posibilitatea stabilirii tuturor acestor elemente (de exemplu, nu pot fi stabilite dincolo de orice indoiala rezonabila lucrarile de reamenajare pe care le-a suportat spatiul). De altfel, procurorul, care este titularul actiunii penale si caruia ii revine sarcina probatiunii, nici nu a solicitat administrarea vreunuei probe sub acest aspect.

Concluzionand, Curtea apreciaza ca in cazul infractiunii de abuz in serviciu comise cu privire la eliberarea autorizatiei SC Noran Prompt, lipseste urmarea imediata, nefiind dovedita vatamarea intereselor legitime ale Sectorului 4 al municipiului Bucuresti sau punerea permanent in pericol a vietii, sanatatii, integritatii corporale a persoanelor, angajatilor care s-au aflat in incinta spatiului respectiv. Raportat la aceste aspect, in baza art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.pr.pen., se va dispune achitarea inculpatului Cristian Popescu Piedone pentru comiterea infractiunii de abuz in serviciu si a inculpatelor Iofciu Aurelia si Motoc Sandra Ramona pentru comiterea infractiunii de complicitate la abuz in serviciu.

Nu poate fi primita sustinerea procurorului privind faptul ca infractiunea de abuz in serviciu poate avea ca urmare imediata moartea sau vatamarea unei persoane.

In acest sens, subliniem ca acest lucru ar insemna ca infractiunea de abuz in serviciu ar fi o infractiune complexa care sa absoarba infractiunile de omor, omor calificat, loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, ucidere din culpa, vatamare corporala, loviri sau alte violente etc.

In doctrina (F.Streteanu, D.Nitu, Drept Penal.Partea Generala, vol. II, Bucuresti, Ed. Universul Juridic, 2018, p. 63-66) a fost subliniat ca delimitarea dintre infractiunea complexa si concursul de infractiuni se realizeaza pornind de la urmatoarele 3 criterii:

1) Criteriul necesitatii absorbtiei: potrivit acestuia, o infractiune este complexa si o absoarbe pe alta atunci cand infractiunea absorbanta nu se poate comite niciodata fara a comite automat si infractiunea absorbita. Acest criteriu se analizeaza in abstract.

2) Criteriul caracterului determinat sau determinabil al infractiunii absorbite: presupune ca textul legal al infractiunii complexe trebuie sa precizeze, fie explicit, fie implicit, infractiunea care este absorbita. Daca lipseste acest caracter determinat sau determinabil, fapta nu este complexa si nu absoarbe o alta infractiune.

3) Criteriul potrivit caruia infractiunea absorbanta trebuie sa aiba un pericol social mai mare decat infractiunea absorbita (sa aiba o pedeapsa mai mare). O infractiune care are o pedeapsa prevazuta de lege mai mare sau egala nu poate fi absorbita de o infractiuni cu aceeasi pedeapsa sau maica. Daca pedeapsa pentru infractiunea absorbita este mai mare, se retine intotdeauna concurs de infractiuni.

Referitor la al doilea criteriu, aratam ca legiuitorul a subliniat de fiecare data cand ne aflam in prezenta unei infractiuni complexe care absoarbe infractiunea de omor, ca aceasta fapta este inglobata in continutul constitutiv. Cu titlu de exemplu, mentionam infractiunile de ultraj (art. 257 C.pen.). ultrajul judiciar (art. 279 C.pen.), genocidul (art. 438 alin. 1 lit. a C.pen.), infractiuni contra umanitatii (art. 439 alin. 1 lit. a C.pen.), infractiuni de razboi contra persoanelor (art. 440 alin. 1 lit. a C.pen.), utilizarea de metode interzise in operatiunile de lupta (art. 443 alin. 1 lit. g C.pen.) etc. In toate aceste cazuri legiuitorul vorbeste in mod expres de ″omorul″, ″uciderea″, ″ucide″.

In cazul infractiunilor complexe care au ca urmare imediata praeterintentionata moartea unei persoane (si care absorb infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte), legiuitorul prevede expres: ″daca fapta a avut ca urmare moartea victimei″. In acest sens, amintim cu titlu exemplificativ infractiunile de lipsire de libertate (art. 205 alin. 4 C.pen.), violul (art. 218 alin. 4 C.pen.), agresiunea sexuala (art. 219 alin. 3 C.pen.), talharia sau pirateria urmata de moartea persoanei (art. 236 C.pen.), tortura (art. 282 alin. 3 C.pen.) etc.

Totodata, atunci cand legiuitorul a introdus ca varianta agravata producerea unor consecinte subsecvente care includeau si moartea unei persoane, a mentionat acest lucru in mod expres. Astfel, potrivit art. 254 alin. 2 C.pen. dezastrul consta in distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile ori a unor lucrari, echipamente, instalatii sau componente ale acestora si care a avut ca urmare moartea sau vatamarea corporala a doua sau mai multor persoane.

Conform art. 297 C.pen., fapta functionarului public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, nu indeplineste un act sau il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o paguba ori o vatamare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica.

Ori de cate ori legiuitorul stabilit in cuprinsul unei infractiuni ca aceasta este de natura sa produca moartea unei persoane, a mentionat expres acest lucru in termenii indicati, neexistand vreo exceptie de la aceasta regula. Din sintagma ″o vatamare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane″ nu rezulta ca legiuitorul a avut in vedere si moartea unei persoane, neputandu-se vorbi de un caracter determinat sau determinabil al absorbtiei.

Imposibilitatea absorbtiei unei infractiuni care produce moartea unei persoane in infractiunea de abuz in serviciu devine si mai evidenta atunci cand analizam cel de-al treilea criteriu mentionat.

In acest sens, infractiunea de abuz in serviciu are limitele de pedeapsa cuprinse intre 2 si 7 ani. A accepta rationamentul procurorului, ar insemna ca o persoana obisnuita care omoara o persoana va raspunde pentru o infractiune prev. de art. 188 C.pen., limitele de pedeapsa fiind cuprinse intre 10 si 20 de ani. Aceeasi persoana obisnuita care provoaca cu intentie moartea a 64 de persoane va fi gasita vinovata pentru comiterea infractiunii de omor calificat, prev. de art. 189 alin. 1 lit. f C.pen., fiind pasibil de aplicarea detentiunii pe viata sau a unei pedepse cu inchisoarea cuprinse intre 15 si 25 ani. Potrivit rationamentului procurorului, in aceleasi coordonate, un functionar public care prin incalcarea indatoririlor de serviciu ar omori 64 de persoane nu ar putea fi sanctionat decat cu o pedeapsa cuprinsa intre 2 si 7 ani.

Imprejurarea ca, in cauza, au fost retinute si prevederile art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 nu poate conduce la o concluzie contrara, nu orice incalcare a indatoririlor de serviciu care produce moartea fiind apta sa produca cuiva un folos necuvenit. De asemenea, nu intotdeauna prejudiciul produs determina o paguba mai mare de 2 milioane de lei, pentru a se constata producerea de consecinte deosebit de grave. Incadrarea juridica si posibilitatea ca infractiunea de abuz in serviciu sa produca moartea unei persoane nu poate depinde de circumstante factuale. Chiar si asa, limita maxima pentru abuz in serviciu (inclusiv prin agravarea retinerii art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 si a art. 309 C.pen.) este inferioara limitei minime a infractiunii de omor calificat. In aceste conditii, este vadit neintemeiata sustinerea potrivit careia abuzul in serviciu ar putea avea ca urmare moartea unei persoane.

Aceeasi concluzie se impune si in cazul infractiunilor praeterintentionate, respectiv in situatia in care functionarul public isi incalca cu intentie atributiile de serviciu, urmarind sau acceptand vatamarea integritatii unei persoane, insa ulterior se produce moartea acelei persoane (rezultat imputat sub forma culpei). O persoana obisnuita care produce astfel moartea a 64 de persoane va raspunde pentru 64 de infractiuni de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte prevazute de art. 195 C.pen. si sanctionate fiecare cu o pedeapsa cuprinsa intre 6 si 12 ani. Ar fi total ilogic ca un functionar care produce acelasi rezultat in exercitarea atributiilor de serviciu sa raspunda pentru o infractiune de abuz in serviciu cu limitele de pedeapsa mentionate.

Imposibilitatea retinerii ca urmare imediata in cazul infractiunilor de serviciu a mortii unei persoane se observa foarte clar in cazul infractiunilor din culpa. O persoana care ucide doua persoane intr-un accident rutier va raspunde pentru infractiunea de ucidere din culpa prev. de art. 192 alin. 3 C.pen., limitele de pedeapsa fiind cuprinse intre 3 ani si 10 ani si 6 luni inchisoare. Nu poate fi acceptat ca un functionar public care produce acelasi rezultat in exercitarea atributiilor de serviciu sa raspunda pentru neglijenta in serviciu (limitele de pedeapsa 6 luni-3 ani).

Nu ar putea fi acceptata nici teza unui concurs ideal intre o infractiune de serviciu (avand ca urmare imediata moartea unei persoane) si o infractiune de omor / loviri sau vatamari cauzatoare de moarte / ucidere din culpa. Specific concursului ideal este ca o persoana savarseste o actiune sau o inactiune, ce reprezinta elemental material al ambelor infractiuni, producand doua urmari imediate diferite. Nu exista nicio situatie in care sa se poata retina un concurs ideal de infractiuni si sa coincida atat elementul material, cat si urmarea imediata. Abuzul in serviciu nu poate avea niciodata ca urmare imediata tocmai urmarea imediata a unei infractiuni contra vietii cu care este in concurs ideal.

In realitate, ori de cate ori o persoana (fie ca actioneaza sau nu in exercitarea indatoririlor de serviciu) produce moartea unei persoane, aceasta va raspunde, in functie de latura subiectiva, pentru omor/loviri sau vatamari cauzatoare de moarte/ ucidere din culpa. Doctrina este unanima in a considera ca acestea sunt infractiuni cu continut deschis, urmand a fi retinute in cazul oricarei fapte prin care se produce moartea unei persoane, indiferent de modalitatea concreta de comitere, cu exceptia situatiei in care exista o infractiune complexa care absoarbe infractiunile mentionate.

Faptul ca orice actiune sau inactiune prin care se produce cu intentie moartea unei persoane constituie infractiunea de omor este o chestiune acceptata dintotdeauna in doctrina romaneasca. (...)

Astfel, in situatia in care un functionar, prin incalcarea indatoririlor de serviciu provoaca moartea unei persoane, acesta va raspunde pentru o infractiune contra vietii, putandu-se retine in sarcina inculpatului si o infractiune de serviciu, insa exclusiv daca poate fi identificata vreuna dintre urmarile prevazute de art. 297 C.pen., care in niciun caz nu poate fi moartea sau vatamarea unei persoane.

Prin urmare, daca Parchetul ar fi apreciat ca cei trei inculpati ar fi provocat moartea si vatamarea corporala a persoanelor din Clubul Colectiv, ar fi trebuit sa dispuna trimiterea in judecata a acestora si pentru infractiuni contra vietii si/sau contra integritatii corporale (bineinteles, intr-o astfel de situatie, daca urmarirea penala s-ar fi efectuat exclusiv sub aspectul infractiunilor prev. de art. 192 C.pen. si art. 196 C.pen., competenta nu ar fi apartinut D.N.A.-ului).

De altfel, aceasta pare a fi viziunea juridica a aceleiasi unitati de parchet in cauze asemanatoare.

De exemplu, este de notorietate cauza fostului de ministru de interne GO (n.r. Gabriel Oprea), care a fost acuzat de incalcarea dispozitiilor legale privind insotirea demnitarilor de catre politia rutiera, fapt ce a condus la producerea unui accident rutier soldat cu moartea unui politist. Fara a examina vinovatia persoanei din cauza respectiva, ci exclusiv constructia juridica a acuzarii, se constata ca s-a considerat ca fapta acestuia care, incepand cu preluarea, la inceputul anului 2014, a functiei de ministru al afacerilor interne, a dispus – cu incalcarea dispozitiilor legale privind insotirea demnitarilor de catre politia rutiera – insotirea sa permanenta de catre un dispozitiv de politie rutiera, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv sa faca parte si un politist rutier motociclist, si care a impus ca deplasarea acestui dispozitiv de insotire sa se faca cu viteze foarte mari, punand astfel politistii rutieri care executau aceste misiuni de insotire intr-o situatie permanenta de risc de accident de circulatie (inculpatul prevazand posibilitatea producerii unui astfel de accident, socotind insa fara temei ca un astfel de rezultat nu se va produce), fapta care a avut ca urmare producerea la data de 20 octombrie 2015 a unui accident de circulatie in urma caruia victima GBC (n.r. Gigina Bogdan Cosmin) a decedat, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa, in modalitatea normativa prevazuta de art. 192 alin. 1 si 2 din Codul penal.

In cauza, aceeasi persoana a fost cercetata (fiind inceputa urmarirea penala in rem si ulterior dispusa efectuarea in continuare a urmaririi penale) pentru infractiunea de abuz in serviciu prev. de art. 297 C.pen. cu aplicarea art. 13/2 din Legea nr. 78/2000. In ceea ce il priveste pe inculpate, s-a retinut ca acesta, cu incalcarea cadrului legal, a dispus insotirea permanenta a sa de catre efective ale politiei rutiere. Dispozitiile legale incalcate au fost cele prevazute de art. 223 alin. 3 din Regulamentul de aplicare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia de drumurile publice, Regulament care a fost aprobat prin Hotararea de Guvern nr. 1391/2006.

Referitor la infractiunea de ucidere din culpa, in rechizitoriu se arata ca la data de 20 octombrie 2015, ca urmare a nerespectarii de catre inculpatii GO (n.r. Gabriel Oprea) ( la acea data ministru al afacerilor interne), MP (n.r. Mazilu Petre) (administrator si unic asociat al G (n.r. General MPM Impex) SRL) si G (n.r. General MPM Impex SRL) a dispozitiilor legale si a masurilor de prevedere pentru exercitarea unor activitati (activitatea de insotire a ministrului afacerilor interne de catre politisti rutieri in cazul celui dintai, respectiv activitatea de realizare a unor lucrari in carosabil in cazul celor din urma), pe strada S (n.r. Stirbei Voda) din Bucuresti a avut loc un accident rutier soldat cu decesul politistului rutier GBC (n.r. Gigina Bogdan Cosmin), in varsta de 28 de ani, aflat in dispozitivul politienesc care il insotea pe inculpatul GO (n.r. Gabriel Oprea).

Desi se arata clar ca fapta de ucidere din culpa este reprezentata de nerespectarea dispozitiilor legale si a masurilor de prevedere cu privire activitatea de insotire a ministrului afacerilor interne de catre politisti rutieri, niciun moment procurorul nu a considerat ca infractiunea de abuz in serviciu are ca urmare moartea unei persoane. Aceasta urmare a fost tratata, dupa cum era si firesc, ca o urmare corespunzatoare infractiunii de ucidere din culpa. In acelasi timp, existenta infractiunii de abuz in serviciu nu a fost examinata prin raportare la producerea decesului unei persoane.

Imprejurarea ca ulterior prin rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infractiunea de abuz in serviciu nu are nicio relevanta in ceea ce priveste problema analizata, deoarece solutia de netrimitere in judecata s-a datorat interventiei Deciziei C.C.R. nr. 405/2016. In acest sens, fata de aspectul ca prevederile normative pretins incalcate erau din legislatia secundara (hotarare a Guvernului), s-a considerat ca fapta nu era prevazuta de legea penala. Cu alte cuvinte, daca nu ar fi intervenit Decizia Curtii Constitutionale nr. 405/2016, raportat la motivarea solutiei de clasare din rechizitoriu, procurorul ar fi dispus trimiterea in judecata atat pentru abuz in serviciu, cat si pentru ucidere din culpa, fara a se aprecia ca prima infractiune are ca urmare moartea vreunei persoane. (...)

Raportat la toate aceste aspecte, Curtea apreciaza ca din punct de vedere juridic nu se poate sustine ca infractiunea de abuz in serviciu ar putea avea ca urmare imediata moartea sau vatamarea unei persoane.

In continuare, Curtea va analiza argumentat daca raportat la modalitatea de configurare a acuzatiei este posibila schimbarea incadrarii juridice in sensul retinerii si a unei infractiuni contra vietii, precum si a unei infractiuni contra integritatii corporale alaturi de infractiunea prev. de art. 297 C.pen. O astfel de analiza este necesara in contextul in care s-a solicitat schimbarea incadrarii juridice in sensul retinerii si a infractiunilor de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa.

In primul rand, Curtea retine ca nici in cuprinsul ordonantei de efectuare a continuare a urmaririi penale si nici in ordonanta de punere in miscare a actiunii penale nu li se imputa inculpatilor ca prin faptele lor ar fi produs moartea sau vatamarea vreunei persoane.

In acest sens, la fila 11 din ordonanta de efectuare in continuare a urmaririi penale din 6.11.2016 se mentioneaza expres ca prin fapta celor 3 inculpati au fost vatamate drepturile si interesele legitime ale unor persoane fizice si ale Primariei Sectorului 4 Bucuresti. La aceeasi pagina, aceasta urmare este detaliata in sensul mentionarii faptului ca a fost pusa permanent in pericol viata, sanatatea si integritatea corporala a persoanelor aflate in incinta clubului. Totodata, au fost afectate si interesele legitime ale Primariei Sectorului 4 Bucuresti, ca institutie publica abilitata de lege sa asigure desfasurarea in conditii de siguranta publica si cu respectarea tuturor normelor legale a oricarei manifestari cu participarea publicului (fila 27 vol. 2 dup).

O maniera identica de prezentare a urmarii imediate a infractiunii de abuz in serviciu se regaseste la pagina 10 a ordonantei de punere in miscare a actiunii penale (fila 129 vol. 2 dup).

Folosirea sintagmei ″vatamare a drepturilor si intereselor legitime ale unei persoane″ nu poate ingloba si moartea si vatamarea vreunei persoane, pentru considerentele mentionate anterior. Din cuprinsul celor doua ordonante se observa ca nicaieri in cuprinsul acestora procurorul nu a mentionat ca ar exista vreo legatura de cauzalitate intre fapta inculpatilor si moartea sau vatamarea vreunei persoane. In opinia instantei, nicio persoana nu ar putea considera pe baza acelor ordonante ca i se imputa ca ar fi provocat moartea cuiva.

De altfel, inclusiv din rechizitoriu rezulta ca vatamarea drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor prin punerea acestora in primejdie este, in viziunea procurorului, o urmare diferita de moartea si vatamarea celor care au fost in clubul Colectiv in seara zilei de 30 octombrie 2015. Acest lucru se observa foarte usor din lecturarea paginilor 4, 5, 6 si 72 ale actului de sesizare.

Practic, cei trei inculpati au aflat in mod oficial ca li se imputa moartea vreunei persoane doar la momentul trimiterii in judecata. Primul act oficial care sustine existenta unei legaturi de cauzalitate dintre fapta celor trei inculpati si moartea victimelor din clubul Colectiv este rechizitoriul din data de 5.05.2016. Imprejurarea ca mai multe persoane vatamate au facut referire in constituirile de parti civile la legatura de cauzalitate dintre fapta functionarilor si tragedia din clubul Colectiv nu are relevanta, singurul organ competent sa formuleze o acuzatie oficiala cu privire la aceste aspecte fiind procurorul.

Intr-adevar, aceasta neregularitate nu a fost invocata in procedura de camera preliminara, dar ea a fost prezentata pentru a reliefa modalitatea in care a fost adusa aceasta acuzatie inculpatilor.

In acelasi sens, atunci cand o persoana este trimisa in judecata fiind acuzata de moartea si vatamarea unor persoane, iar identitatea acestor persoane este cunoscuta, procurorul trebuie sa mentioneze in concret care sunt acele persoane. Prezentul complet nu are cunostinta despre existenta vreunei cauze in practica judiciara in care rechizitoriul sa nu mentioneze in concret care sunt persoanele ucise si vatamate.

De altfel, rechizitoriul mentioneaza o singura data numarul victimelor, intr-o nota de subsol de la pagina 3 a rechizitoriului, in care se arata: „prezenta cauza este disjunsa din dosarul nr. 545/P/2015 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala si criminalistica, in care se fac cercetari sub aspectul infractiunilor de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa in legatura cu incendiul din Clubul Colectiv din data de 30.10.2015, in care au decedat 64 persoane, iar peste 100 de persoane au suferit vatamari corporale grave”.

De altfel, in citativul rechizitoriului sunt indicate circa 100 parti civile, fara a se realiza o delimitare clara intre persoanele a caror integritate corporala a fost afectata si supravietuitorii celor decedati.

Un inculpat nu are obligatia sa se informeze in sensul intelegerii acuzatiei care i se aduce din presa sau din alte surse. Cerintele dreptului la un proces echitabil impun ca actul de sesizare a instantei sa indice in astfel de cazuri numarul persoanelor ucise sau vatamate, precum si identitatea acestora (in masura in care aceasta este cunoscuta).

Practic, retinerea infractiunilor de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa ar conduce la urmatorul paradox:

-inculpatii afla pentru prima oara la momentul trimiterii in judecata ca li se imputa moartea si vatamarea mai multor persoane

-referitor la numarul persoanelor in privinta carora exista aceasta acuzatie, doar dintr-o nota de subsol a rechizitoriului rezulta ca sunt 64 persoane decedate, iar peste 100 de persoane au suferit vatamari

-in rechizitoriu nu este mentionata identitatea tuturor acestor persoane

-inculpatii afla toate aceste informatii in contextul constituirilor de parte civila si a reunirii cu celelalte dosare

-inculpatii invoca in mod constant pe parcursul judecatii in prima instanta ca infractiunea de abuz in serviciu nu poate avea ca urmare moartea sau vatamarea vreunei persoane, argument care nu a fost analizat in vreun fel de judecatorul fondului

-instanta de apel accepta caracterul intemeiat al sustinerilor inculpatilor si in consecinta mai adauga acuzatiilor aduse acestora inca doua infractiuni in ultimul grad de jurisdictie.

O astfel de solutie, raportat la carentele mentionate mai sus, ar conduce la o incalcare grava a dreptului la un proces echitabil al celor trei inculpati.

Curtea constata si lipsa vreunei preocupari reale a procurorului in analizarea formei de vinovatie a inculpatilor raportat la moartea si vatamarea persoanelor din Clubul Colectiv.

In cuprinsul rechizitoriului, singura mentiune in acest sens se regaseste la rubrica „In drept”, unde se arata ca inculpatii au actionat cu intentie indirecta. Vinovatia a fost definita ca fiind ca fiind atitudinea psihica a persoanei care, savarsind cu vointa neconstransa o fapta prevazuta de legea penala, a avut, in momentul executarii, reprezentarea rezultatului acelei fapte, pe care l-a urmarit ori acceptat sa se produca sau a socotit fara temei ca nu se va produce ori nu l -a prevazut, desi putea si trebuia sa-l prevada.

Este unanim acceptat in doctrina si practica judiciara ca daca o persoana prin fapta sa provoaca moartea unei persoane, actionand cu intentie, aceasta va raspunde pentru infractiunea de omor (aspecte prezentate anterior).

In aceste conditii, daca procurorul considera ca exista legatura de cauzalitate intre fapta celor trei inculpati si moartea victimelor din Clubul Colectiv, iar atitudinea psihica a inculpatilor fata de rezultat s-a caracterizat prin intentie, in mod evident nu putea retine infractiunea de abuz in serviciu.

De altfel, insasi sustinerea potrivit careia inculpatii au actionat cu intentie indirecta fata de moartea si vatamarea victimelor din Clubul Colectiv este contradictorie. Raportat la situatia concreta existenta, este evident ca orice eventuala activitate infractionala cu privire la victime imbraca aceeasi forma de vinovatie cu privire la toti cei prezenti in clubul Colectiv. Ceea ce este diferit in cazul acestora nu este atitudinea psihica a inculpatilor, ci rezultatul produs. Prin urmare, daca exista o intentie directa raportat la moartea celor 64 de persoane, aceeasi atitudine exista si in ceea ce ii priveste pe supravietuitori. Daca asa ar fi stat lucrarile intr-adevar, o constructie juridica coerenta ar fi presupus retinerea unei infractiuni de omor calificat care sa vizeze moartea a 64 de persoane si tentativa de omor cu privire la celelalte persoane.

In schimb, daca ar fi existat o intentie indirecta in sensul vatamarii, atunci moartea celor 64 de persoane ar fi trebuit imputata sub forma infractiunii de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte (in acest caz, forma de vinovatie ar fi fost praeterintentia).

Acestea ar fi fost din punct de vedere juridic coordonatele in care ar fi trebuit sa se situeze incadrarea juridica daca procurorul ar fi considerat ca inculpatii au actionat cu intentie indirecta fata de moartea sau vatamarea celor din clubul Colectiv. O astfel de concluzie in mod firesc nu poate fi acceptata, deoarece ar produce un rationament absurd: primarul si functionarii care au eliberat autorizatia cu un an inainte de incendiu au acceptat producerea decesului celor 64 de persoane din Colectiv (retinerea intentiei indirecte insemnand acest lucru), in timp ce patronii si pirotehnistii, ale caror activitati infractionale au avut loc inclusiv in ziua de 30 octombrie 2015 (si care au fost legate direct de activitatea din club) nu au acceptat acest lucru, savarsind fapta din culpa.

Bineinteles, nimic nu impiedica instanta sa schimbe ea incadrarea juridica si sa stabileasca forma corecta de vinovatie. Aceste aspecte au fost prezentate pentru a arata modalitatea concreta in care, pe parcursul urmaririi penale si a judecatii in prima instanta, au fost analizate in concret de catre procuror sau de catre judecatorul fondului elemente esentiale pentru stabilirea raspunderii penale a inculpatilor.

Raportat la complexitatea problemei, nu a existat o analiza pe larg a legaturii de cauzalitate intre fapta inculpatilor si moartea, respectiv, vatamarea persoanelor din Clubul Colectiv. O analiza a legaturii de cauzalitate nu a fost realizata pe parcursul urmaririi penale, ea aparand direct in rechizitoriu pe mai putin de jumatate de pagina. Procurorul invoca, in sustinerea legaturii de cauzalitate, teoria echivalentei conditiilor (teoria conditiei sine qua non), cu toate ca aceasta este in prezent criticata in doctrina.

Potrivit teoriei echivalentei conditiilor, are valoare de cauza orice actiune sau inactiune anterioara, in absenta careia rezultatul nu s-ar fi produs, cu alte cuvinte orice conditie sine qua non. Astfel, pentru a determina cauza sau cauzele, se recurge la eliminarea ipotetica a cate uneia dintre posibilele cauze pentru a se vedea daca in absenta ei rezultatul ar fi survenit. Dupa cum s-a aratat in doctrina, aplicarea teoriei poate duce la negarea existentei raportului de cauzalitate in ipoteze in care acesta exista cu certitudine. Asa se intampla atunci cand rezultatul s-ar fi produs in acelasi mod, dar dintr-o alta cauza. Spre exemplu, A, vrand sa il ucida pe B, ii pune o anumita cantitate de otrava in cafea. C, care si el dorea sa il ucida pe B si care avea si el pregatita o cantitate de otrava pentru a i-o administra, il vede pe A si atunci el nu mai toarna otrava in cafeaua lui B, stiind ca acesta va muri in urma faptei lui A. Aplicand teoria echivalentei conditiilor, ar insemna ca fapta lui A care a cauzat efectiv moartea lui B nu este cauza, pentru ca rezultatul s-ar fi produs oricum si fara aceasta actiune (victima ar fi fost otravita de C). Alte critici vizeaza ipoteza in care rezultatul s-a produs in urma a doua sau mai multe actiuni, fiecare fiind suficienta pentru a-l realiza. Spre exemplu, A si B, fara a sti unul de altul, toarna fiecare in cafeaua lui C o cantitate de otrava suficienta pentru a-l ucide. in acest caz, aplicarea teoriei analizate ar conduce la excluderea raportului de cauzalitate in cazul ambelor actiuni. Intr-adevar, eliminand ipotetic actiunea lui A, rezultatul s-ar fi produs din cauza actiunii lui B, iar daca eliminam ipotetic actiunea lui B, constatam ca rezultatul s-ar fi produs ca urmare a actiunii lui A. Deci niciuna dintre cele doua actiuni nu este o conditie sine qua non a rezultatului; cu alte cuvinte, nu este cauza (a se vedea, F.Streteanu, D.Nitu, Drept Penal. Partea Generala, vol. I, Bucuresti, 2014, p.300-301).

De altfel, aceasta teorie extinde in mod nejustificat situatiile in care se poate considera ca exista legatura de cauzalitate. De exemplu, daca X il loveste pe Y cu un cutit in abdomen, iar in drum spre spital, salvarea care il transporta pe Y cade intr-o rapa si explodeaza, cu consecinta decesului tuturor persoanelor din masina, X nu va putea fi sanctionat decat pentru tentativa de omor. Aplicarea teoriei echivalentei conditiilor ar impune condamnarea lui X pentru omor in forma consumata, avand in vedere ca, fara actiunea sa, Y nu ar fi fost in ambulanta si nu ar fi decedat.

In prezent, doctrina de drept penal apreciaza ca legatura de cauzalitate ar trebui sa aiba la baza teoria imputarii obiective a rezultatului, teorie ce presupune ca intr-o prima etapa sa se analizeze daca actiunea sau inactiunea inculpatului a creat o stare de pericol pentru valoarea sociala protejata, iar ulterior, se va verifica daca rezultatul produs este o consecinta a starii de pericol create prin actiunea sau inactiunea initiala. Intr-adevar, o astfel de analiza a fost realizata de catre unele dintre partile civile apelante in concluziile depuse cu ocazia solutionarii prezentei cai de atac, insa aceasta sarcina ar fi trebuit sa revina procurorului, si in nici un caz nu este normal sa faca obiectul dezbaterilor direct in apel.

Concluzionand, Curtea apreciaza ca schimbarea incadrarii juridice in sensul retinerii si a infractiunilor de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa ar presupune ″construirea acuzatiei″ (cel putin din perspectiva legaturii de cauzalitate si a laturii subiective) direct in apel, lucru inadmisibil. Raportat la toate elementele subliniate anterior (precizarea faptului ca prin fapta lor inculpatii au produs moartea si vatamarea persoanelor din Colectiv direct prin rechizitoriu; neindicarea in actul de trimitere in judecata a persoanelor cu privire la care subzista aceasta acuzatie; lipsa vreunei preocupari cu privire la posibilitatea ca infractiunile de serviciu sa aiba ca urmare moartea sau vatamarea unei persoane; inexistenta unei analize a laturii subiective, retinerea in bloc a intentiei indirecte cu privire la toate urmarile imputate conducand la concluzii absurde, dupa cum am aratat; analiza extrem de succinta a legaturii de cauzalitate), Curtea apreciaza ca o astfel de schimbare ar reprezenta in realitate o extindere a acuzatiei, interzisa de art. 371 C.pr.pen., aspect ce ar conduce la incalcarea dreptului la un proces echitabil. Desi in anumite sectiuni ale rechizitoriului se indica ca inculpatii se fac vinovati de de moartea si vatamarea persoanelor din clubul Colectiv, modalitatea de formulare a acuzatiei, raportat la toate cele mentionate anterior, este informa, nepermitand o schimbare de incadrare.

Prezentul complet nu poate analiza daca cei trei functionari din cadrul Primariei Sector 4 Bucuresti se fac vinovati de moartea si de vatamarea persoanelor aflate in clubul Colectiv pe 30 octombrie 2015, infractiunea cu care procurorul a investit instanta nefiind o infractiune susceptibila de a avea ca urmare moartea sau vatamarea vreunei persoane.

In ceea ce priveste inlaturarea consecintelor deosebit de grave din incadrarea juridica a infractiunii de abuz in serviciu (si revenirea practic la incadrarea stabilita prin rechizitoriu), Curtea constata ca, in opinia procurorului si a primei instante, paguba mai mare de 2 milioane de lei este reprezentata de prejudiciul material suferit de spitalele care au prestat servicii de asistenta medicala victimelor, de ministere si de institutiile care au asigurat transportul ranitilor etc.

Este de domeniul evidentei ca aceste consecinte reprezinta prejudiciul specific unor fapte ilicite prin care s-a produs moartea sau vatamarea unor persoane. Dupa cum am aratat, abuzul in serviciu nu este o infractiune susceptibila de a produce o astfel de urmare. Daca inculpatii ar fi fost trimisi in judecata pentru abuz in serviciu, ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa, si gasiti vinovati pentru toate aceste infractiuni, sumele respective (care, intr-adevar, insumat, depasesc 2 milioane de lei) ar fi fost acordate corespunzator admiterii actiunii civile pentru infractiunile de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa. Intr-o astfel de situatie, e clar ca acel prejudiciu nu ar fi condus si la retinerea agravantei prev. de art. 309 C.pen. raportat la infractiunea de abuz in serviciu.

Situatia ar fi fost identica si in cazul trimiterii in judecata exclusiv pentru ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa. Daca inculpatii ar fi fost gasiti vinovati pentru aceste infractiuni, toate acele despagubiri ar fi fost acordate, raportat la cele doua fapte. Este inadmisibil a se translata prejudiciul aferent unor infractiuni catre infractiunea de abuz in serviciu (cu consecinta retinerii art. 309 C.pen.) doar pentru ca procurorul ″a omis″ sa extinda urmarirea penala si sa dispuna trimiterea in judecata pentru infractiunile care intr-adevar permit producerea prejudiciului la care se face referire.

In continuare, Curtea urmeaza a examina latura subiectiva cu care au actionat inculpatii si in consecinta posibilitatea angajarii raspunderii penale in sarcina acestora.

Examinand delimitarea dintre intentia indirecta si culpa, Curtea constata ca atat in cazul culpei cu prevedere, cat si a intentiei indirecte, este prezenta prevederea urmarii tipice, care nu este insa urmarita de faptuitor. Mai mult, in ambele situatii autorul prevede doua urmari. Criteriul de delimitare a celor doua forme ale vinovatiei formulat de doctrina noastra are in vedere faptul ca, in vreme ce in cazul intentiei eventuale autorul accepta rezultatul, fiindu-i indiferent daca acesta se va produce, in ipoteza culpei cu prevedere nu se accepta posibilitatea producerii in concret a rezultatului prevazut. In plus, in cazul culpei cu prevedere, convingerea autorului ca rezultatul nu se va produce se bazeaza pe anumite imprejurari obiective, pe care insa in concret le evalueaza in mod eronat. Spre exemplu, conducatorul auto care se angajeaza in depasire intr-o curba fara vizibilitate prevede posibilitatea comiterii unui accident in cazul in care un autovehicul vine pe contrasens, dar nu accepta aceasta posibilitate, bazandu-se pe imprejurari cum ar fi: cunoasterea respectivei portiuni de drum, viteza cu care masina raspunde la comenzi, experienta sa in conducere etc. Daca totusi accidentul are loc, in sarcina soferului se va retine astfel o culpa, si nu o intentie eventuala. Daca insa neproducerea rezultatului nu este o convingere bazata pe astfel de imprejurari de factura obiectiva, ci o simpla speranta, dependenta de hazard, vom fi in prezenta unei intentii indirecte (a se vedea, F.Streteanu, D.Nitu, Drept Penal. Partea Generala, vol. I, Bucuresti, 2014, p.334).

In ceea ce il priveste pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, instanta de control judiciar apreciaza ca intreg probatoriul dovedeste ca acesta a actionat cu intentie indirecta, acceptand ca prin eliberarea autorizatiei de functionare fara autorizatie PSI, creeaza o stare de pericol pentru persoanele care frecventeaza clubul Colectiv.

Dupa cum am aratat deja, intr-un interviu televizat, acordat a doua zi dupa incendiu (disponibil la adresa https://www.youtube.com/watch?v=uUVH6dnYx60

– documentarul „Colectiv. Negru pe alb”, intervalul 2:30-2:44), acesta a aratat ca: ″acordul de functionare insumeaza toate acordurile de la toate institutiile abilitate sa dea autorizatiile de functionare: alimentatie publica, norme PSI s.a.m.d″.. Referirea la acordul de functionare este improprie, acesta referindu-se in realitate la autorizatie, nu la acord. In acest sens, se constata ca inculpatul vorbeste si despre acordurile de la toate institutiile abilitate; or, aceste institutii eliberau autorizatii, nu acorduri.

In aceste conditii, nu poate fi primita sustinerea inculpatului privind incidenta erorii asupra tipicitatii sau a erorii asupra antijuridicitatii. O persoana care spune clar, intr-un interviu televizat, ca pentru autorizatia de functionare este nevoie de autorizatia PSI nu poate sustine ca nu stia ca dispozitiile legale impun acest lucru.

Existenta intentiei indirecte nu poate fi inlaturata de imprejurarea ca indeplinirea tuturor conditiilor legale de catre solicitanti era verificata de catre functionarii din cadrul Serviciului de Autorizatii Comerciale, la el pe birou ajungand doar formularul de autorizatie spre semnare.

O astfel de imprejurare de fapt este confirmata de intregul probatoriu, nefiind contestata. De exemplu, inculpatul a aratat in cursul urmaririi penale: „Eu primesc de la Serviciul de specialitate doua mape – una cu acorduri si una cu autorizari – si nu pot preciza acum daca au fost situatii in care eu am semnat in aceeasi zi si acorduri, si autorizatia pentru aceeasi societate. Eu nu ma uit pe denumirea societatii si semnez doar si pun stampila…

Intrebare: Lipsa autorizatiilor sau avizelor necesare desfasurarii activitatilor economice mentionate in anexa la certificatul de inregistrare emis de institutiile abilitate poate conduce la eliberarea acordului de functionare din partea primarului?

Raspuns: Nu am cunostinta la momentul emiterii acordului de functionare daca exista sau nu aceste documente, pentru ca eu nu am acces la dosar si nu mi s-au prezentat, dar nici nu am cerut″.

In acelasi sens, inculpata Iofciu Aurelia a precizat ca ″dosarele sunt analizate de catre colegele mele care le-au primit, dupa care imi sunt prezentate mie, pentru a-mi pune viza. Colegele mele completeaza formularul de acord sau de autorizatie pe care mi le pun la mapa. Niciodata la mapa nu imi anexeaza si documentele care stau la baza eliberarii acordului sau autorizatiei, insa eu le pot consulta daca doresc, intrucat acele dosare se afla la indemana... Eu verific destul de des continutul dosarelor respective si, daca constat ca sunt complete, contrasemnez acordul de functionare sau autorizatia de functionare completate de catre colegele mele. Precizez ca la mapa primarului serviciul nostru depune doar acordurile de functionare si autorizatiile de functionare, in mape separate, fara sa anexam documentele care au stat la baza emiterii acestora″.

Curtea este constienta de amploarea activitatii pe care o desfasoara un primar, fiind practic imposibil ca acesta sa verifice indeplinirea conditiilor legale pentru toate documentele pe care le semneaza. De altfel, necesitatea unei astfel de verificari justifica existenta aparatului de lucru din subordinea primarului.

Acest aparat de lucru, insa, nu se substituie primarului, ci doar il sprijina pe acesta in desfasurarea atributiilor prevazute de lege. Rolul primarului nu este pur formal. Fiind investit cu exercitiul autoritatii de stat, acesta are obligatia de a verifica, cel putin prin sondaj, actele pe care le semneaza. Primarul nu se poate apara spunand ca rolul lui este doar de a semna documente, verificarea si asumarea raspunderii penale revenind in exclusivitate functionarilor din subordine. Este adevarat ca o astfel de obligatie a primarului nu poate fi interpretata in mod excesiv, ci raportat la masurile pe care acesta le-a lut in mod concret pentru a preveni actele de incalcare a dispozitiilor legale.

Or, in concret, primarul Sectorului 4 Bucuresti nu facea niciodata vreo verificare cu privire actele depuse de solicitanti, ci, pur si simplu, doar semna hartiile care ii erau inainte. Procedand astfel, acesta nu si-a intemeiat convingerea privind neproducerea rezultatului pe o imprejurare obiectiva, ci exclusiv pe hazard. Daca inculpatul ar fi verificat personal documentatia in cazul a cel putin unei unitati care are nevoie de autorizatie PSI, raportat la aspectele relatate de el (potrivit carora autorizatia PSI era necesara), in mod evident ar fi existat o clarificare a situatiei la nivelul Sectorului 4 si, eventual, o noua hotarare de Consiliu Local. Nedesfasurand nici macar o verificare prin sondaj, inculpatul si-a asumat riscul eliberarii unei autorizatii in mod ilegal.

De altfel, imprejurarea ca inculpatul nu se poate exonera de raspundere prin invocarea rolului sau formal a fost subliniata inclusiv in cauza in care acesta a fost gasit vinovat pentru comiterea infractiunii de conflict de interese. Astfel, in motivarea deciziei penale nr. 155/6.02.2018 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a II- a pen., s-a aratat ca ″nu sunt primite sustinerile inculpatului in sensul ca executa formal semnaturi pe acordurile si autorizatiile care ii erau prezentate spre verificare, iar in imprejurarile in care se desfasura aceasta activitate nu ar fi avut posibilitatea de a verifica in ce masura printre inscrisurile semnate se aflau acte care vizau activitatea societatilor comerciale administrate de copiii sai. Curtea retine ca inculpatul avea obligatia de a verifica autorizatiile / acordurile, dar si toata documentatia aferenta, pentru a se constata existenta vreunui caz de incompatibilitate. Procedand in alta maniera, inculpatul a acceptat posibilitatea ca actele administrative semnate de acesta sa produca foloase patrimoniale sotiei, unei rude ori unui afin pana la gradul II inclusiv, astfel incat, sub acest aspect, inculpatul a actionat, cel putin, cu intentie indirecta. Curtea retine ca dispozitiile legale la care face referire inculpatul nu-l exonereaza pe acesta de raspunderea in legatura cu actele semnate in calitate de primar, neputandu-se retine un rol pur formal al semnaturii aplicate de primar pe aceste acorduri si autorizatii″.

Nu poate fi primita nici apararea privind dezincriminarea infractiunii comise in concret de catre inculpat ca urmare a intrarii in vigoare a Codului Administrativ. In acest sens, au fost invocate prevederile art. 240 din Codul Administrativ care specifica la alineatul (1) ca „Primarul, presedintele consiliului judetean, respectiv presedintele de sedinta al consiliului local, dupa caz, prin semnare, investesc cu formula de autoritate executarea actelor administrative emise sau adoptate in exercitarea atributiilor care le revin potrivit legii”.

Totodata, conform alin. (3), „Actele autoritatilor administratiei publice locale angajeaza, in conditiile legii, raspunderea administrativa, civila sau penala, dupa caz, a functionarilor si personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judetean care, cu incalcarea prevederilor legale, fundamenteaza din punct de vedere tehnic si al legalitatii emiterea sau adoptarea lor sau contrasemneaza ori avizeaza, dupa caz, pentru legalitate aceste acte”.

Apararea inculpatului Popescu Piedone a aratat ca raportat la aceasta dispozitie legala, in prezent, primarul nu mai are obligatia de serviciu de a verifica indeplinirea conditiilor legale pentru actele pe care le emite, el doar investind cu formula de autoritate executarea acelor acte, intreaga raspundere apartinand functionarilor din aparatul de specialitate.

Infractiunea de abuz in serviciu incrimineaza fapta functionarului public care isi incalca atributiile sale de serviciu, astfel cum sunt acestea reglementate in legislatia primara de la momentul comiterii faptei si, prin aceasta, produce una dintre urmarile prevazute de art. 297 C.pen. Modificarea atributiilor sau instituirea unei anumite obligatii in sarcina unei alte persoane ulterior comiterii faptei nu sunt imprejurari care sa conduca la dezincriminarea faptei.

Situatia invocata de inculpat este asemanatoare cu cea existenta in cauza Clergeau, solutionata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene prin Hotararea din data de 7 august 2018 (Cauza C-115/17). In cauza, inculpatul fusese trimis in judecata pentru ca ar fi solicitat si obtinut restituiri speciale la export, la care nu avea dreptul, declarand ca ar fi comercializat un anumit tip de produs („bucati dezosate care provin din sferturi posterioare”) desi in realitate ar fi exportat un alt produs („bucati dezosate care provin din sferturi anterioare”). Ulterior comiterii faptelor, au fost modificate criteriile de eligibilitate pentru restituirile speciale la export. Potrivit noilor citerii, puteau fi acordate restituiri inclusiv in ceea ce priveste produsele efectiv comercializate de inculpat („bucati dezosate care provin din sferturi anterioare”). In aceste conditii, s-a pus problema dezincriminarii infractiunii de care a fost acuzat domnul Clergeau. (...)

Aplicand mutatis mutandis rationamentul Curtii de Justitie a Uniunii Europene, instanta de apel retine ca infractiunea de abuz in serviciu nu a suferit nicio modificare ca urmare a adoptarii Codului administrativ. Astfel, Codul administrativ nu a modificat elementele constitutive ale infractiunii de care este acuzat inculpatul. De asemenea, nu exista nici un element care sa conduca la concluzia ca, prin introducerea art. 240 Cod administrativ, legiuitorul ar fi urmarit sa modifice caracterul infractional al unor conduite savarsite anterior intrarii in vigoare a legii. In realitate, legiuitorul a urmarit sa restranga obligatiile primarului, insa fapta unui functionar public de a-si incalca o atributie de serviciu pe care o avea la momentul respectiv continua sa cada sub incidenta legii penale.

De altfel, opinia invocata in aparare nu face decat sa conduca la o serie de concluzii absurde: de exemplu, daca un primar a primit o suma de bani, inainte de intrarea in vigoare a Codului administrativ, pentru a emite in mod nelegal o autorizatie chiar daca beneficiarul nu indeplineste conditiile prevazute de lege, atunci fapta sa a fost dezincriminata (aplicand rationamentul mentionat), deoarece banii nu au fost primiti de functionarul public pentru a comite o fapta in legatura cu atributiile sale de serviciu (acesta nemaiavand ca obligatie de serviciu verificarea indeplinirii obligatiilor pentru emiterea actului).

Cu totul alta este situatia cu privire la latura subiectiva in ceea ce le priveste pe inculpatele Iofciu Aurelia si Ganea Luminita. Probatoriul administrat nu a dovedit ca acestea au stiut vreodata ca pentru eliberarea autorizatiei de functionare era necesara si autorizatia PSI. De asemenea, din probele administrate rezulta ca acestea nu si-au pus nici un moment problema ca pentru eliberarea autorizatiei ar fi necesar vreun alt act decat cele mentionate expres de Hotararea de Consiliu Local nr. 20/29.02.2012.

Eroarea reprezinta falsa cunoastere a realitatii naturale sau normative. Eroarea trebuie delimitata de simpla indoiala, de starea dubitativa in care autorul are reprezentarea posibilitatii ca imaginea pe care si-a format-o asupra realitatii sa nu fie corecta. De aceea, indoiala nu are niciodata ca efect o exonerare de raspundere penala, caci, atata vreme cat nu are o reprezentare certa a realitatii, subiectul trebuie sa se abtina de la comiterea actiunii.

Eroarea de fapt presupune necunoasterea existentei unor stari, situatii sau imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei. Desi art. 30 alin. 1 C.pen. se refera doar la necunoasterea existentei unor stari, situatii sau imprejurari, doctrina admite ca eroarea poate fi determinata nu doar de o ignoranta (necunoasterea existentei unei situatii), ci si de o cunoastere gresita a situatiei in cauza. In ceea ce priveste eroarea de drept, art. 30 alin. (4) C.pen. admite explicit incidenta acesteia in masura in care este vorba despre o norma extrapenala, ceea ce exclude din sfera de aplicare a textului eroarea de drept penal asupra unui element de tipicitate.

De asemenea, doctrina face distinctie intre eroarea vincibila si eroarea invincibila. Eroarea este vincibila sau culpabila atunci cand ea ar fi putut fi evitata daca autorul ar fi actionat cu diligenta necesara. Daca priveste un element constitutiv, ea va exclude existenta intentiei, dar nu si existenta culpei, astfel ca, in prezenta ei autorul nu va raspunde pentru o infractiune intentionata, ci pentru o infractiune din culpa, in masura in care fapta este incriminata si in aceasta modalitate. Eroarea este invincibila atunci cand nu ar fi putut fi evitata, cu toata diligenta autorului. In acest caz, vor fi excluse atat intentia, cat si culpa, ceea ce face ca autorul sa nu poata fi tras la raspundere penala.

Eroarea nu poate fi insa invocata daca este a fost provocata de cel care o invoca.

Raportat la intreaga situatie existenta in cauza, Curtea apreciaza ca in cazul celor doua inculpate, Iofciu Aurelia si Ganea Luminita, se poate vorbi, cel putin, de o eroare vincibila, asupra dispozitiei din C.pr.fiscala (dispozitie extrapenala) care impunea eliberarea autorizatiei de functionare doar daca solicitantul detine toate autorizatiile necesare.

Curtea subliniaza ca acestea nu s-au baza pe hazard, ci pe un act normativ votat de Consiliul Local al Sectorului 4 Bucuresti, HCL nr. 20/29.02.2012 (act care se bucura de prezumtie de legalitate), care stabilea care sunt actele care trebuie depuse de solicitant pentru eliberarea autorizatiei.

Imprejurarea ca inculpata Iofciu Aurelia a fost implicata in activitatea de elaborare a HCL nr. 20/29.02.2012 nu poate conduce la o concluzie contrara, nefiind vorba de o situatie in care existenta erorii sa se datoreze propriei fapte a inculpatei. Dupa cum vom arata in continuare, elaborarea HCL nr. 20/29.02.2012 nu are nicio legatura cu legislatia PSI. Reglementarea anterioara existenta la nivelul Sectorului 4 Bucuresti si care avea la baza HCL nr.42 din 5.07.2007 (care nu a fost elaborata de inculpata) nu presupunea solicitarea autorizatiei PSI. De asemenea, examinand comparativ cele doua acte normative, nu rezulta ca modificarea din 2012 ar fi avut vreo legatura cu domeniul PSI. Practic, inculpata a preluat o practica administrativa existenta anterior, nefiind relevat nici un element de noutate care ar fi trebuit sa o faca pe aceasta sa accepte necesitatea autorizatiei PSI.

In conditiile in care mai multi dintre aparatorii partilor civile au aratat pe parcursul solutionarii cauzei ca anterior emiterii celor doua hotarari de Consiliu Local, se cerea autorizatie PSI pentru emiterea autorizatieiei de functionare sau ca functionarii din cadrul Primariei Sectorului 4 Bucuresti au cerut in unele cazuri autorizatia PSI, in timp ce pentru Clubul Colectiv nu a existat o astfel de solicitare, Curtea subliniaza ca probatoriul administrat nu a indicat nici macar un singur caz (nici inainte nici in timpul mandatului inculpatului Cristian Popescu Piedone) in care autorizatia PSI sa fi fost ceruta la nivelul Sectorului 4 Bucuresti. (...)

Dupa cum se observa, la nici un moment Primaria Sectorului 4 Bucuresti nu a solicitat autorizatia PSI pentru eliberarea autorizatiei sau acordului de functionare. De asemenea, aceasta pozitie exista inainte ca inculpatul Popescu Piedone sa fie primar al Sectorului 4, iar inculpata Iofciu Aurelia sa fie sefa Serviciului de Autorizari Comerciale. Desi in cuprinsul rechizitoriului se sugereaza ca adoptarea HCL nr. 20 si 22 din 2012 au legatura cu dispozitiile legale privind PSI, din examinarea comparativa a documentelor cerute pentru autorizatia sau acordul de functionare nu rezulta vreo modificare care sa vizeze acest domeniu. De altfel, toate actele normative la care face referire procurorul (HG 1739/2006, Legea nr. 307/2006, Legea nr. 159/2007) sunt anterioare HCL nr. 42/2007. Prin urmare, ar fi ilogic ca inculpatii sa modifice in 2012 o hotarare de Consiliu Local pentru a o pune in acord cu niste dispozitii legale anterioare hotararii initiale.

Intr-adevar, in cazul inculpatei Iofciu Aurelia, functionar public care in virtutea functiei de conducere are atributii de a actiona pentru a pune in acord hotararile Consiliului Local cu dispozitiile legale (formuland propuneri de modificare a Hotararilor de Consiliu Local), s-ar putea vorbi de o intentie indirecta (in conditiile in care eroarea ar fi rezultatul propriei culpe), dar doar daca aceasta nu ia masuri in acest sens raportat la dispozitiile legale care intra in vigoare in perioada in care ea detine respectiva functie de executie. Nu i se poate imputa, cu titlu de intentie, inculpatei Iofciu Aurelia faptul ca nu a luat masuri pentru a pune in acord hotararile de Consiliu Local cu niste dispozitii legale anterioare momentului la care ea a dobandit respectiva functie de conducere.

Situatia este si mai evidenta in cazul inculpatei Ganea Luminita. Fiind un functionar care indeplinea o functie de executie, aceasta nu a avut nicio implicare in activitatea de elaborare a hotararilor de Consiliu Local. Prin urmare, nu s-ar putea sustine ca eroarea in care s-a aflat, s-ar datora in vreun fel propriei culpe. Probatoriul administrat releva ca aceasta s-a intemeiat cu buna-credinta pe existenta unor acte normative adoptate la nivelul Consiliului Local, neavand cunostinta de existenta vreunei dispozitii legale care sa-i impuna solicitarea si a altor documente.

Nici faptul ca inculpata Iofciu Aurelia a aratat in cursul urmaririi penale ca, printre dispozitiile legale in baza careia isi desfasura activitatea, se numara art. 268 C.Fiscal nu poate conduce la o concluzie contrara. Nimeni nu contesta ca inculpata Iofciu Aurelia cunostea existenta acestei prevederi legale. Ceea ce se invoca este eroarea asupra interpretarii normei respective, inculpata aratand ca nu considera ca acel text de lege introduce o astfel de conditie, peste hotararea de Consiliu Local. In opinia Curtii, dispozitiile art. 268 C.Fiscal nu pot fi considerate intr-atat de evidente (in sensul instituirii obligatiei de a depune autorizatia PSI) incat sa excluda o eroare (cel putin vincibila) si sa creeze un dubiu. De altfel, trebuie precizat ca respectivul text este intr-atat de nesusceptibil de eroare incat nici macar procurorii care au intocmit rechizitoriul nu l-au indicat. In opinia Curtii, raportat la intreaga practica administrativa existenta la nivelul Sectorului 4 din Bucuresti, practica existenta si la nivelul tuturor celorlalte sectoare din Bucuresti si la nivelul multor municii din tara, nu ne aflam in prezenta unei prevederi legale care sa creeze o indoiala, care ar fi impus inculpatelor sa se informeze.

Imprejurarea ca dispozitiile legale existente nu erau intr-atat de clare incat sa excluda o eventuala eroare, rezulta si din faptul ca nicaieri la nivelul Bucurestiului depunerea autorizatiei PSI nu era o conditie pentru eliberarea autorizatiei de functionare.

In acest sens, la dosarul instantei de apel au fost depuse de catre inculpatul Popescu Piedone adrese emise de catre celelalte 5 primarii de sector. (...)

De asemenea, au fost depuse adrese din partea mai multor unitati administrativ-teritoriale (Sibiu, Timisoara, Arad, Oradea, Iasi Constanta, Galati) din care reiesea ca nici acestea nu solicitau autorizatia PSI pentru eliberarea autorizatiei de functionare. Dupa cum am aratat insa, o astfel de situatie nu era unanima la nivelul tarii. De exemplu, prin HCL nr.467/2009, Primaria Cluj solicita in mod expres avizul PSI. (...)

In opinia instantei de apel, nu se poate sustine ca dispozitiile Codului Fiscal nu erau susceptibile de eroare, in conditiile in care o astfel de interpretare nu se regasea doar la nivelul Sectorului 4 Bucuresti, ci la nivelul intregii Capitale si cel putin in celelalte orase mentionate.

Practic, a accepta teza parchetului inseamna ca toate autorizatiile de functionare emise in aceste unitati administrative anterior incidentului de la Colectiv sunt rezultatul unei activitati infractionale intentionate. In aceste conditii, normal ar fi fost ca organele de urmarire penala sa se sesizeze cu privire la toate aceste autorizatii. Imprejurarea ca in cazul Colectiv s-a produs tragicul eveniment din 30 octombrie 2015 nu reprezinta un argument contrar, deoarece, dupa cum am aratat, moartea si vatamarea unei persoane nu reprezinta urmari specifice infractiunii de abuz in serviciu, cu care prezentul complet este investit. De asemenea, parchetul a considerat ca urmari ale abuzului in serviciu sunt vatamarea intereselor unitatii administrative si punerea in pericol a tuturor persoanelor care s- au aflat in spatiul respectiv. Or, raportat la aceste urmari, infractiunea de abuz in serviciu ar subzista in cazul tuturor acestor autorizatii (trebuie subliniat ca in cazul Noran, procurorul a considerat ca simpla eliberare a autorizatiei de functionare in lipsa autorizatiei PSI conduce la retinerea infractiunii de abuz in serviciu, creandu-se o stare de pericol pentru toti cei prezenti in acel spatiu; daca intr-adevar asa ar sta situatia, practic, parchetul ar fi trebuit sa se autosesizeze cu privire la fiecare dintre sutele – daca nu chiar miile – de unitati de alimentatie publica care aveau autorizatie de functionare desi nu detineau autorizatie PSI).

In realitate, latura subiectiva trebuie analizata de la caz la caz., fiind imperativ a se dovedi ca inculpatul a avut reprezentarea faptului ca potrivit Codului Fiscal este necesar ca solicitantul sa indeplineasca toate conditiile prevazute de lege, respectiv sa detina toate autorizatiile si avizele, inclusiv autorizatia PSI.

De altfel, inclusiv in cazul celor trei unitati administrative indicate de procuror ca model de bune practici (Oradea, Sibiu si Constanta), adeverintele depuse de aparare releva ca Primariile nu solicitau adeverinta PSI. (...)

Curtea retine ca, intr-adevar, spre deosebire de Sectorul 4 din Bucuresti, in Oradea se urmarea sa fie efectuata schimbarea destinatiei spatiului in spatiu comercial sau spatiu de alimentatie publica, se analiza releveul spatiului comercial si se verifica existenta Autorizatiei de Construire pentru lucrarile de construire pentru care este necesara (intr-o astfel de ipoteza, avand in vedere ca instalarea containerului in clubul Colectiv s-a facut fara autorizatie de constructie, emiterea autorizatiei de functionare ar fi fost respinsa; parcurgerea procedurii de obtinere a autorizatiei, inclusiv in vederea intrarii in legalitate, ar fi impus obtinerea cerificatului de urbanism care era conditionat de obtinerea autorizatiei PSI). Chiar si in ciuda acestor masuri suplimentare, municipiul Oradea nu cererea in concret autorizatia PSI pentru eliberarea autorizatiei de functionare. (...)

Referitor la cazul Beirut indicat de reprezentantul Ministerului Public, Curtea constata din cuprinsul sentintei civile nr. 22434/15.12.2011 a Judecatoriei Constanta (depuse la dosar chiar de catre procuror), ca motivul pentru care Primaria din Constanta a dat in judecata clubul respectiv nu are nicio legatura cu autorizatia la incendiu, ci cu faptul ca societatea comerciala in cauza efectuase constructii fara autorizatie. (...)

In cazul Beirut, Primaria nu a refuzat sa elibereze autorizatie de functionare administratorilor acelei unitati de alimentatie publica, din motivarea deciziei penale nr. 1040/19.11.2019 a Curtii de Apel Constanta reiesind ca aceasta nu a fost solicitata. Administratorii au efectuat lucrari de extindere fara a solicita vreo autorizatie. (...)

Ca in municipiul Constanta, Primaria nu solicita autorizatia PSI inainte de eliberarea autorizatiei de functionare rezulta chiar din adresa depusa la dosarul cauzei. (...)

Raportat la acest aspect, Curtea constata ca procurorul a aratat cu ocazia dezbaterilor ca ″in aceeasi perioada, in sectorul 4 Bucuresti, primaria emitea autorizatii de functionare, desi clubul Colectiv si SC Noran nu aveau aviz / autorizatie PSI, autorizatie de constructie. Astfel, se intreaba, oare nu era aceeasi lege? De ce dispozitiile legale respectate si aplicate de primarul si functionarii din cadrul Primariei Constanta au putut fi aplicate la Constanta, dar nerespectate de catre apelantii-intimati-inculpati din prezenta cauza? In opinia sa, raspunsul rezida in scopurile financiare pe care acestia le aveau″.

Intr-adevar, strict formal, in Municipiul Constanta, existenta autorizatiei PSI era o conditie prealabila pentru eliberarea autorizatiei de functionare. Modalitatea de respectare a prevederilor legale presupunea nu depunerea acesteia la dosarul prin care se cerea autorizatia de functionare, ci depunerea unei simple declaratii pe propria raspundere prin care solicitantul arata ca o detine. In acest sens, nu poate sa nu fie observata pozitia diametral opusa a procurorului care a intocmit rechizitoriul, si care a mentionat ca ulterior eliminarii declaratiei pe proprie raspundere in domeniul PSI la eliberarea certificatului unic constatator, prin Legea nr. 159/2007 (aspect ce va fi analizat in continuare), primariile erau obligate sa solicite autorizatia in concret (″o eventuala declaratie pe proprie raspundere nu mai putea sa fie luata in considerare de autoritatile competente sa elibereze autorizatia de functionare in anul 2015, deoarece din anul 2007, pentru avizul PSI, solicitantii aveau obligatia legala sa aduca acte doveditoare, prevederile Legii nr.159/2007 fiind exprese″ – fila 41 din rechizitoriu) si pozitia procurorului de sedinta (care sustine ca o Primarie care nu cererea autorizatia in copie sau original, ci o declaratie pe proprie raspundere cu privire la acest aspect, isi indeplinea obligatiile legale). In ceea ce priveste scopurile financiare, dupa cum vom arata in continuare, datele existente in dosarul de urmarire dovedesc ca eliberarea autorizatiilor de functionare pentru unitatile de alimentatie publica care necesitau autorizatie PSI avea un impact financiar destul de redus asupra bugetului Primariei Sector 4 Bucuresti.

Curtea nu poate sa nu observe totodata o serie de inconsecvente in modalitatea de prezentare a acuzatiei in rechizitoriu. De exemplu, la fila 11 se arata ca ″asa cum rezulta din comunicarea facuta in cauza de catre sectorul 4 al municipiului Bucuresti prin adresa nr. 41609 din 6.11.2015, primaria sector 4 in baza legii nu emite decat acorduri si autorizatii de functionare pentru societati comerciale care au ca obiect de activitate bar, restaurant, club, iar in perioada 1 noiembrie 2014 – 31 ianuarie 2015 au fost emise 7 autorizatii. In acest context, sustinerile inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone, conform carora avea un volum de activitate foarte mare si de aceea primea la mapa doar acordul si autorizatia pentru semnare si nu verifica personal intreaga documentatie depusa de solicitant nu au suport probator″.

Intr-adevar, activitatea de emitere a autorizatiilor si a acordurilor de functionare pentru unitati de alimentatie publica care aveau nevoie de autorizatie PSI nu era intr-atat de vasta. Din adresa existenta la fila 183 din vol 10 al dosarului de urmarire penala rezulta ca in perioada ian 2014-30 sept 2015 au fost emise 24 de autorizatii si 24 de acorduri pentru astfel de spatii.

Ceea ce sugereaza insa rechizitoriul este ca primarul si functionarii din cadrul Primariei Sectorului 4 Bucuresti au incalcat cu buna stiinta dispozitiile legale tocmai pentru a atrage astfel de activitati comerciale in Sectorul 4 si a obtine bani pentru bugetul local, in desconsiderarea drepturilor si libertatilor persoanelor (aspect subliniat si de procurorul de sedinta, care, dupa cum am aratat, facea referire la motive financiare).

In conditiile in care taxa pentru o autorizatie de functionare era de 3000 de lei si pentru acordul de functionare era de 69 de lei, iar intr-o perioada de 1 an erau emise cam 12 astfel de acorduri si autorizatii, pare ilogic ca o persoana sa incalce cu buna stiinta legea doar pentru a atrage aceste sume de bani. Pare greu de inteles de ce niste functionari publici ar incalca legea in mod voit doar pentru a atrage la bugetul local (deci nu in propriul interes), buget care era de cateva zeci de milioane de euro, o suma de circa 10 000 de euro anual.

La fila 32 din rechizitoriu se mentioneaza ca ″prin HCL invocat de inculpati in aparare, s-a dat o aparenta de conformitate cu legea in materia PSI, deoarece o astfel de cerinta impusa de primarie prealabil autorizarii comerciantului care intentiona sa-si deschida o activitatea de alimentatie publica ar fi putut avea un efect descurajant. Pentru a realiza planul de securitate la incendiu, comerciantii trebuia sa avanseze costuri destul de mari (potrivit datelor publice, realizarea planului PSI putea genera costuri chiar de cateva mii de euro) si nu stiau ce profit vor avea din desfasurarea acelei activitati, asa incat poate ar fi renuntat sa mai desfasoare activitati de alimentatie publica in sectorul 4 al municipiului Bucuresti″.

In conditiile in care in niciunul dintre sectoarele municipiului Bucuresti nu se solicita autorizatie PSI, nu exista niciun risc ca acesti comercianti sa renunte a desfasura activitati in Sectorul 4, optand pentru alt sector. De altfel, dupa cum am aratat, valoarea sumelor obtinute in aceste conditii nici nu ar fi justificat o asemenea conduita ilicita in deplina cunostinta de cauza.

Mai sustine procurorul, la pagina 12 din rechizitoriu, ca ″este solid sustinuta de probele administrate in cauza imprejurarea ca, desi stiau ca cele doua societati comerciale trebuie sa indeplineasca cerintele referitoare la securitatea la incendiu, desi stiau ca nu indeplinesc aceasta cerinta, inculpatii au emis acordurile si autorizatiile si au permis functionarea celor doi agenti economici″.

Prezentul complet nu poate identifica care este acel probatoriu solid la care face referire procurorul atunci cand afirma ca inculpatii stiau ca pentru eliberarea autorizatiei de functionare era necesara autorizatia PSI. Practic, singura proba care atesta ca inculpatul Popescu Piedone cunostea acest aspect este inregistrarea video mentionata, inregistrare care nu a fost administrata decat in faza de judecata. In ceea ce le priveste pe celelalte doua functionare, probatoriul dovedeste ca acestea mai degraba considerau ca toate actele necesare erau cuprinse in hotararile de Consiliu Local, nefiind necesar vreun alt act. De altfel, intreaga descriere din rechizitoriu incearca sa acrediteze vinovatia inculpatelor raportat la claritatea dispozitiilor legale care reglementau acest domeniu, ceea ce ar presupune ca inculpatele trebuiau sa stie acest lucru (dupa cum am aratat anterior, in niciun caz, nu puteam vorbi de un cadru legal care sa excluda eroarea). Nu doar ca nu exista un probatoriu solid, dar nu exista nici macar o proba care sa ateste ca cele doua inculpate stiau ca trebuie sa ceara autorizatia PSI.

Nu corespund adevarului nici mentiunile din rechizitoriu privind rolul Legii nr. 159/2007 si influenta acesteia in ceea ce priveste necesitatea solicitarii autorizatiei PSI de catre autoritatile locale. La fila 20 din rechizitoriu se mentioneaza ca HCL nr.42 din 5.07.2007 a fost adoptata la cateva zile dupa aparatia Legii nr. 159/15.06.2007, care a prevazut ca persoana juridica trebuie sa indeplineasca cerintele de functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor (P.S.I.), prealabil autorizarii functionarii.

In mod normal, o astfel de sustinere ar trebui sa fie confirmata de o prevedere clara din textul de lege mentionat. Examinand Legea nr. nr. 159/2007, se constata ca aceasta are urmatorul continut:

„Articol unic

Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice,

inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea functionarii persoanelor

juridice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 839 din 13 septembrie

2004, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:

1. La articolul 15, litera b) a alineatului (1) va avea urmatorul cuprins:"b) persoana juridica indeplineste conditiile de functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului si protectiei muncii, pentru activitatile precizate in declaratia-tip.

2. La articolul 17^1, litera b) a alineatului (1) va avea urmatorul cuprins:"b) s-a inregistrat declaratia-tip pe propria raspundere, din care rezulta ca sunt indeplinite conditiile de functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar, sanitar- veterinar, protectiei mediului si protectiei muncii, pentru activitatile declarate;"

3. La articolul 17^2, prima liniuta a alineatului (2) se abroga”.

Raportat la aceste prevederi, Curtea nu poate accepta sustinerea din rechizitoriu potrivit careia legea a prevazut ca persoana juridica trebuie sa indeplineasca cerintele de functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor (P.S.I.), prealabil autorizarii functionarii. O astfel de conditie, logica de altfel, a existat si inainte de Legea nr. 159/2007. Nu consideram ca cineva ar putea accepta un rationament de genul: inainte de Legea nr. 159/2007, persoana juridica nu trebuia sa indeplineasca conditiile prevazute de legislatia in domeniul PSI prealabil functionarii, in timp ce dupa aparitia acestei legi, trebuie sa indeplineasca aceste conditii. Niciodata nu s-a pus problema ca o persoana juridica sa isi poata desfasura activitatea in mod legal fara atorizatie PSI, daca aceasta era obligatorie.

Inainte de Legea nr. 159/2007, art. 15 alin. 1 lit. b din Legea nr. 359/2004 prevedea ca: „In vederea eliberarii de catre biroul unic din cadrul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal a certificatului de inregistrare continand codul unic de inregistrare sau, dupa caz, a certificatului de inscriere de mentiuni, solicitantul are obligatia sa depuna, o data cu cererea de inregistrare si actele doveditoare, declaratia-tip pe propria raspundere, semnata de asociati sau de administratori, din care sa rezulte, dupa caz, ca:

b) persoana juridica indeplineste conditiile de functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor (P.S.I.), sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului si protectiei muncii, pentru activitatile precizate in declaratia-tip.

De asemenea, art. 17 indice 1 alin. 1 lit. b din aceeasi lege stabilea ca Biroul unic din cadrul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal, pe baza declaratiilor-tip prevazute la art. 15, elibereaza solicitantilor certificate constatatoare care atesta ca:

b)s-a inregistrat declaratia-tip pe propria raspundere, din care rezulta ca sunt indeplinite conditiile de functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor (P.S.I.), sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului si protectiei muncii, pentru activitatile declarate”.

Practic, ceea ce s-a schimbat ulterior Legii nr. 159/2007 este ca pentru eliberarea de catre ONRC a certificatului de inregistrare continand codul unic de inregistrare sau, dupa caz, a certificatului de inscriere de mentiuni, solicitantul nu mai trebuia sa depuna o declaratie pe proprie raspundere in care sa arate ca indeplineste conditiile PSI. De asemenea, ONRC nu mai elibera certificate constatatoare care atestau ca s-a inregistrat declaratia-tip pe propria raspundere, din care rezulta ca sunt indeplinite conditiile de functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor (P.S.I.).

Aceste modificari nu pot in nici un caz conduce la concluzia ca, urmare a noilor prevederi legale, persoana juridica trebuie sa indeplineasca cerintele de functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor (P.S.I.), prealabil autorizarii functionarii. Problema care se pune (dupa cum am aratat deja) este daca functionarii primariei aveau obligatia sa solicite autorizatia PSI sau daca obligatia verificarii acesteia revenea doar altor autoritati (in speta, ISU). Or, modificarile din Legea nr. 159/2007 nu puteau prin ele insele sa creeze obligatii in sarcina functionarilor din cadrul Primariei, in lipsa unei prevederi concrete care sa instituie acest lucru. De asemenea, dupa cum am aratat, obligatia solicitarii autorizatiei de functionare de catre functionarii din cadrul Primariei exista din 2006, ca urmare a modificarii art. 268 din Codul Fiscal.

Practic, procurorul argumenteaza ca motivul pentru care autorizatia PSI trebuia sa fie ceruta de functionarii din Primarie consta in faptul ca nu mai era depusa declaratia pe proprie raspundere cu privire la acest domeniu la ONRC. Interpretand per a contrario, ar insemna ca in celelalte domenii pentru care se accepta declaratie pe proprie raspundere, depunerea autorizatiilor sa nu mai fie necesara (sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului si protectiei muncii).

Raportat la importanta domeniilor mentionate, o astfel de concluzie nu poate fi acceptata. De asemenea, tocmai aceste autorizatii erau cerute de Primaria Sectorului 4 Bucuresti pentru eliberarea acordului de functionare. Practic, modificarea intervenita prin Legea nr. 159/2007, departe de a introduce conditia ca primariile sa ceara autorizatia PSI pentru eliberarea autorizatia de functionare, a creat mai multa confuzie. In conditiile in care Primaria Sectorului 4 Bucuresti cerea pentru eliberarea acordului de functionare toate autorizatiile pentru care potrivit art. 15 din Legea nr. 359/2004 se solicita declaratia pe propria raspundere, se poate presupune, in mod rezonabil, ca, in cazul neeliminarii autorizatiei PSI din cadrul acestor autorizatii, si aceasta ar fi fost solicitata.

A incercat procurorul sa identifice o conexitate intre HCL nr. 42/5.07.2007 si Legea nr. 159/2007. In acest sens, la filele 20-21 din rechizitoriu se arata ca ″din probele administrate a rezultat ca aparitia Legii nr. 159/15.06.2007 a determinat Consiliul local al Sectorului 4 ca in sedinta extraordinara din data de 5.07.2007 sa includa pe ordinea de zi proiectul de hotarare privind autorizarea agentilor economici care desfasoara activitati de alimentatie publica, ce a fost aprobat cu

23 voturi pentru – fila nr.10, 19 vol.2 u.p. Astfel, tocmai in considerarea dispozitiilor legislatiei din domeniul prevenirii si stingerii incendiilor, a fost emisa HCL nr.42 din 5.07.2007, prin care s-a completat modelul autorizatiei de functionare conform anexelor 1, 2″.

Nici in acest caz insa ca procurorul nu indica care sunt acele probe care conduc la aceasta concluzie. Nici din expunerea de motive a HCL si nici din raportul de specialitate (filele 10-11 vol. 2 dup) nu rezulta o astfel de legatura. De altfel, din examinarea raportului de specialitate se constata ca acesta a fost intocmit la data de 21.05.2007 si inregistrat la Secretariatul Consiliului Local la 25.05.2007. Legea nr. 159/2007 a fost adoptata la 6 iunie 2007 si publicata in M.Of. nr. 394 din 12 iunie 2007. In aceste conditii, nu poate fi acceptata sustinerea potrivit careia Hotararea de Consiliu Local a fost initiata in mai 2007 ca urmare a aparitiei unei legi care a fost adoptata o luna mai tarziu, in iunie 2007.

In rechizitoriu, la fila 15 se precizeaza ca ″incepand din anul 2006 declaratia pe proprie raspundere nu putea confirma indeplinirea obligatiei privind securitatea la incendiu. Conchidem ca de verificarea indeplinirii acestei obligatii este raspunzatoare incepand cu anul 2006 autoritatea publica locala competenta sa autorizeze functionarea unui astfel de agent economic, datorita faptului ca aceasta conditie rezulta ope legis″.

In opinia Curtii, o asemenea sustinere nu are o baza legala. O dispozitie legala nu poate institui in sarcina unui subiect de drept obligatii ope legis. Astfel de obligatii nici nu s-ar putea naste in conditiile in care in actul normativ indicat de Ministerul Public nici nu se face referire la autoritatile administratiei publice locale. O obligatie nu ia nastere in sarcina unui subiect de drept decat in contextul in care un act normativ stabileste acest lucru. O interpretare de genul celei propuse de Ministerul Public nu poate decat naste imprevizibilitate, fiind imposibil pentru orice persoana ce obligatii i-au fost instituite ope legis prin acte normative care nu o vizeaza.

De altfel, HG nr. 1739/2006 nu are nicio legatura cu declaratiile pe propria raspundere, aceasta situatie fiind vizata, dupa cum am aratat in Legea nr. 359/2004. Totodata, dupa cum s-a mentionat, formularea declaratiei pe propria raspundere a fost acceptata si ulterior HG nr. 1739/2006, pana la adoptarea Legii nr. 159/2007 (asadar inca jumatate de an). Depunerea declaratiei pe proprie raspundere nu permitea insa functionarea unei unitati de alimentatie publica fara autorizatie la incendiu, ci era o conditie pentru eliberarea certificatului de inregistrare continand codul unic de inregistrare. Ulterior momentului iunie 2007, ONRC a eliberat acest certificat fara a solicita declaratie pe proprie raspundere privind indeplinirea conditiilor PSI.

HG nr. 1739/2006 stabilea sfera amenajarilor pentru care este necesara autorizatia PSI, precizand in art. 1 lit. g ca aceasta este necesara pentru cladiri sau spatii amenajate in cladiri, avand destinatia de alimentatie publica, cu aria desfasurata mai mare sau egala cu 200 mp. Anterior, conform art. 1 pct. 5 din HG nr. 448/2002, aceasta era necesara pentru cladiri sau spatii amenajate in cladiri, avand destinatia de alimentatie publica, cu aria desfasurata mai mare de 400 mp sau capacitate de peste 100 de persoane. Dupa cum am aratat deja, HG nr. 1739/2006 nu stabilea in sarcina primariilor verificarea existentei acestei autorizatii.

Concluzionand, Curtea apreciaza ca raportat la toate elementele mentionate, nu se poate retine intentia indirecta in sarcina inculpatelor Iofciu Aurelia si Ganea Luminita, dispozitiile legale incidente fiind de natura a crea cel putin o eroare vincibila in privinta acestora. Or, complicitatea la o infractiune, din perspectiva laturii subiective, nu poate fi comisa decat cu intentie directa sau indirecta.

In ceea ce priveste retinerea unei eventuale infractiuni de neglijenta in serviciu de catre acestea, Curtea retine ca, din perspectiva elementului material, acest lucru ar fi posibil doar daca ar putea fi identificata o indatorire de serviciu a acestor inculpate prevazuta de legislatia primara. Or, atributia prev. de art. 268 alin. 5 Cod Fiscal raportat la art. 63 alin. 5 lit. g din Legea 215/2001 ii incumba primarului, nu altor functionari din cadrul Primariei. De altfel, cele doua functionare nu au fost trimise in judecata pentru incalcarea unei atributii de serviciu proprii (care sa fie reglementata de legislatia primara), ci pentru ca l-ar fi ajutat pe primar sa isi incalce o atributie de serviciu care ii revenea acestuia din urma. Acesta este motivul pentru care s-a respins cererea de schimbare a incadrarii juridice in sensul mentionat.

Referitor la mentinerea dispozitiilor art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 in cuprinsul incadrarii juridice, in dezacord cu sustinerile formulate, Curtea apreciaza ca raportat la modalitatea de formulare a textului (daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit), nu se poate sustine ca functionarul, din perspectiva laturii subiective, trebuie sa urmareasca obtinerea folosului respectiv. Constructia textului de lege conduce la concluzia ca este sanctionata situatia in care prin fapta functionarului public este obtinut, pentru acesta sau pentru o alta persoana, un folos. Este suficient ca functionarul sa accepte ca aceasta posibilitate sa se produca, urmare a incalcarii atributiilor de serviciu.

Acest aspect conduce la posibilitatea retinerii acestei agravante in ipoteza intentiei indirecte. Or, autorizarea unui club, fara respectarea prevederilor legale, este o fapta cu privire la care este unanim acceptat ca va conduce la obtinerea unui folos necuvenit pentru patronii acelui club.

In acelasi sens, in jurisprudenta Curtii Constitutionale s-a aratat ca prin infractiunea prevazuta de dispozitiile art.13/2 din Legea nr.78/2000, legiuitorul a dorit incriminarea faptei de abuz in serviciu si atunci cand, pe langa urmarea imediata prevazuta de dispozitiile Codului penal, subiectul activ al infractiunii obtine pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Referitor la sintagma „a obtinut”, Curtea observa ca aceasta are potrivit Dictionarului explicativ al limbii romane sensul de „a primit”, „a dobandit”, „a realizat”. In ceea ce priveste folosul obtinut din savarsirea infractiunii, Curtea apreciaza ca acesta presupune orice avantaje patrimoniale, bunuri, comisioane, imprumuturi, premii, prestatii de servicii in mod gratuit, angajarea, promovarea in serviciu, dar si avantaje nepatrimoniale, cu conditia ca acestea sa fie legal nedatorate. Expresia „pentru sine sau pentru altul” se refera la destinatia foloaselor, prin sintagma „pentru altul” legiuitorul intelegand sa incrimineze si o destinatie colaterala, deviata a foloaselor obtinute din savarsirea acestei infractiuni de catre functionarul public. Astfel, Curtea considera ca nu are relevanta existenta unei relatii de rudenie/prietenie intre functionarul public si persoana care a dobandit avantajul, esentiala fiind dobandirea de catre o persoana (functionar public sau tert) a unui folos necuvenit (Decizia nr. 405/2016). Nimic din motivarea Curtii Constitutionale nu sugereaza necesitatea existentei unui scop calificat care ar fi condus la imposibilitatea comiterii faptei cu intentie indirecta.

Concluzionand, Curtea, in temeiul art 396 alin. 5 rap. la art.16 lit. b teza I Cod procedura penala (fapta nu este prevazuta de legea penala lipsind urmarea imediata), se va dispune achitarea inculpatilot Popescu Cristian Victor Piedone, pentru comiterea infractiunii de abuz in serviciu, Iofciu Aurelia si Motoc Sandra Ramona pentru comiterea infractiunii complicitate la abuz in serviciu raportat la autorizatia emisa pentru SC Noran Prompt Serv SRL.

Totodata, in temeiul art 396 alin. 5 rap. la art.16 lit. b teza a-II-a Cod procedura penala (fapta nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege) se va dispune achitarea inculpatilor Iofciu Aurelia si Ganea Luminita Larisa pentru comiterea infractiunii complicitate la abuz in serviciu raportat la autorizatia emisa pentru SC Colectiv Club SRL.

In ceea ce priveste infractiunea privind autorizatia emisa pentru SC Colectiv Club SRL. SRL., incadrarea juridica a fost schimbata in sensul eliminarii art 309 Cod penal (practic, s-a revenit la incadrarea juridica initiala din rechizitoriu) pentru toti inculpatii acuzati de aceasta infractiune (Popescu Cristian Victor Piedone, Iofciu Aurelia si Ganea Luminita Larisa).

Se va dispune condamnarea inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone numai pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu prevazuta de art. 13/2 din Lehea nr 78/2000 cu art 297 alin. 1 Cod penal (raportat la autorizatia emisa pentru SC Colectiv Club SRL).

In ceea ce priveste individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone, Curtea va constata ca inculpatul nu are antecedente penale (situatie normala, deoarece detinea la data faptelor si detine si in prezent o functie electiva publica), este integrat familial si social, este actualmente primar la Primaria Sector 5 Bucuresti (art.74 lit. g Cod Penal). Starea de pericol pentru valoarea sociala ocrotita, natura si gravitatea rezultatului produs, alte consecinte ale infractiunii (art 74 lit. b, c Cod penal) se vor analiza in raport cu urmarile retinute de Curte, respectiv punerea permanent in pericol a vietii, sanatatii, integritatii corporale a persoanelor, angajatilor care s-au aflat in incinta clubului in perioada ianuarie – 30 octombrie 2015, fara a se retine in sarcina inculpatului si consecintele incendiului izbucnit in clubul Colectiv, respectiv decesul a 64 de persoane si vatamarea integritatii corporale si a sanatatii unui numar de aproximativ 200 de persoane, intrucat Curtea nu a fost investita cu judecarea unor infractiuni contra vietii, integritatii corporale si a sanatatii in ceea ce-l priveste pe inculpat, ci numai cu infractiunea de abuz in serviciu care nu poate avea astfel de urmari (aspecte iterate deja, pe larg, anterior). Conduita inculpatului dupa savarsirea infractiunii si in cursul procesului penal (art. 64 lit. f Cod penal) nu este una relevanta sub aspectul individualizarii pedepsei (inculpatul nu a impiedicat aflarea adevarului in cauza, dar nici nu a regretat comiterea faptei). In ceea ce priveste punerea permanent in pericol a vietii, sanatatii, integritatii corporale a persoanelor, angajatilor care s-au aflat in incinta clubului in perioada ianuarie – 30 octombrie 2015, criteriul cel mai relevant pentru stabilirea pedepsei (art.74 lit. c C.pen.), Curtea apreciaza ca acest pericol ca fiind unul mare, practic s-a dat autorizatie de functionare unui club care nu avea autorizatie de incendiu si nici nu avea in concret implementate masuri adecvate de securitate la incendiu, aspecte care, prin suprapunerea unor alte actiuni si inactiuni ale altor inculpati din prezenta cauza, pentru care inculpatul nu raspunde, au condus la un incendiu cu consecinte tragice. Inculpatului nu i se va aplica pedeapsa maxima prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita, deoarece punerea permanent in pericol a vietii, sanatatii, integritatii corporale a persoanelor, angajatilor care s-au aflat in incinta clubului in perioada ianuarie – 30 octombrie 2015 este imputabila, intr-o masura considerabil mai mare, inculpatilor Radu Antonina si Matei George Petrica, ofiteri ISU care, constatand starea necorespunzatoare din perspectiva inexistentei masurilor de securitate la incendiu si inexistenta autorizatiei PSI, nu au sanctionat SC Colectiv Club SRL, nu i-au stabilit masuri pentru remedierea deficientelor constatate, nu au raportat existenta acestei situatii ce putea duce chiar pana la sesizarea primariei pentru inchiderea clubului.

Fata de criteriile de individualizare aratate, Curtea va aplica inculpatului o pedeapsa orientata spre mediul prevazut de lege, respectiv 4 ani de inchisoare, apreciind acest cuantum ca suficient pentru realizarea scopului de preventie generala si speciala si de reeducare al pedepsei.

In temeiul art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 13/2 din Legea nr.78/2000, va condamna pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone la pedeapsa de 4 ani inchisoare pentru comiterea infractiunii de abuz in serviciu (autorizatia SC Colectiv Club SRL).

In baza art. 66 alin. (1) lit. a), b),g) si k) C. pen., va interzice inculpatului ca pedeapsa complementara exercitarea drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a ocupa functia de care s-a folosit in comiterea infractiunii (functia de primar) si dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioada de 5 ani.

In baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) si k) C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsa accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat si dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public.

In baza art.72 Cp, deduce perioada retinerii si arestarii preventive de la 06.11.2015 la 11.11.2015.

In temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.pr. pen., va achita pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone sub aspectul comiterii infractiunii de abuz in serviciu, prev. si ped. de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 13/2 din Legea nr.78/2000 (autorizatia SC Noran Prompt SRL), fapta nefiind prevazuta de legea penala.

In temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a C.pr. pen., va achita pe inculpata Iofciu Aurelia (...) de cetatenie romana, fara antecedente penale, functionar public, sef al Serviciului autorizari comerciale din cadrul Sectorului 4 al municipiului Bucuresti la data faptelor sub aspectul comiterii infractiunii de complicitate la abuz in serviciu, prev. si ped. de art. 48 C.pen. raportat la art. art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 13/2 din Legea nr.78/2000 (autorizatia SC Colectiv Club SRL), fapta nefiind fapta nefiind savarsita cu vinovatia ceruta de lege.

In temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.pr. pen. va achita pe inculpata Iofciu Aurelia sub aspectul comiterii infractiunii de complicitate la abuz in serviciu, prev. si ped. de art. 48 C.pen. raportat la art. art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 13/2 din Legea nr.78/2000 (autorizatia SC Noran Prompt SRL), fapta nefiind prevazuta de legea penala.

In temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a C.pr. pen. va achita pe inculpata Ganea Luminita Larisa sub aspectul comiterii infractiunii de complicitate la abuz in serviciu, prev. si ped. de art. 48 C.pen. raportat la art. art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 13/2 din Legea nr.78/2000 (autorizatia SC C SRL), fapta nefiind savarsita cu vinovatia ceruta de lege.

In temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.pr. pen. va achita pe inculpata Motoc Sandra Ramona sub aspectul comiterii infractiunii de complicitate la abuz in serviciu, prev. si ped. de art. 48 C.pen. raportat la art. art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 13/2 din Legea nr.78/2000 (autorizatia SC Noran Prompt SRL), fapta nefiind prevazuta de legea penala.

Va inlatura dispozitia de confiscare a sumei de 62.298 lei, folos necuvenit pentru S.C. COLECTIV CLUB S.R.L. Hotararea primei instante este nelegala sub acest aspect, in conditiile in care judecatorul fondului nu a stabilit in concret de la cine urmeaza a se confisca aceasta suma de bani (practic, dispozitia primei instante nu ar putea fi pusa in executare). Confiscarea nu ar putea fi dispusa fata de cei trei inculpati implicati, in opinia primei instante, in eliberarea nelegala a autorizatiei de functionare, avand in vedere ca acestia nu au obtinut vreo suna de bani din folosul calculat de procuror (practic, in cauza nu este incidenta niciuna dintre situatiile mentionate de art. 112 C.pen.). Confiscarea nu ar putea opera nici de la SC Colectiv Club SRL, avand in vedere ca aceasta nu a dobandit nicio calitate in rechizitoriul nr. 909/P/2015 al DNA. Nu se poate dispune confiscarea, in conditiile in care persoana vizata nu si-a putut exercita dreptul la aparare, cel putin ca persoana interesata. Imprejurarea ca au fost reunite cauzele nu modifica imprejurarea incalcarii dreptului la aparare al SC Colectiv Club SRL.

Va inlatura dispozitia de confiscare a sumei de 147.133 lei, folos necuvenit pentru SC Noran Prompt Serv SRL. In acest sens, sunt pe deplin aplicabile argumentele mai sus-indicate; in plus, fata de infractiunea privind emiterea autorizatiiei acestei societati, se va dispune si achitarea.

Va desfiinta autorizatia de functionare nr.369/14.01.2015 emisa SC Colectiv Club SRL de catre de catre Unitatea Administrativ Teritoriala – Subdiviziunea Administrativ Teritoriala Sector 4. Raportat la solutia pe latura penala si la argumentele aduse, acordurile de functionare emise SC Colectiv Club SRLsi SC Noran Prompt SRL si autorizatia de functionare SC Noran Prompt SRL nu se vor desfiinta.

Concluzionand, apelul inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone este fondat sub aspectul eliminarii din incadrarea juridica a prevederilor art 309 Cod penal si a reindividualizarii pedepsei aplicate pentru infractiunea de abuz in serviciu constand in autorizatia de functionare emisa SC Colectiv Club SRL si a achitarii pentru restul acuzatiilor. Apelul inculpatelor Iofciu Aurelia, Ganea Luminita Larisa sunt fondate sub aspectul eliminarii din incadrarea juridica a prevederilor art 309 Cod penal pentru infractiunea de abuz in serviciu constand in autorizatia de functionare emisa SC Colectiv Club SRL, apelul inculpatelor Iofciu Aurelia, Ganea Luminita Larisa, Motoc Sandra Ramona sunt fondate sub aspectul achitarii de sub toate acuzatiile ce le-au fost aduse. Apelul DNA este fondat sub aspectul interzicerii inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone pentru infractiunea pentru care a fost condamnat si a prevederilor art 66 lit. g Cod penal ( functia de primar) pe o durata de 5 ani si sub aspectul desfiintarii autorizatiei de functionare nr.369/14.01.2015 emise SC Colectiv Club SRL de catre de catre Unitatea Administrativ Teritoriala – Subdiviziunea Administrativ-Teritoriala Sector 4. Apelurile partilor civile pe latura penala privitor la acesti inculpati sunt nefondate. Apelul Unitatii Administrativ-Teritoriale – Subdiviziunea Administrativ-Teritoriala Sector 4, ca parte responsabila civilmente, pe latura penala, este partial fondat”.

* Cititi aici intreaga motivare privindu-i pe Piedone si pe cele trei functionare din PS4

* Cititi aici motivarea completa a deciziei CAB din dosarul Colectiv