20 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

PNL A VANAT CAIMACUL ELECTORAL – Dan Cristian Popescu devoaleaza tehnica de campanie a PNL. Elevii au fost folositi electoral: "Guvernul a spus ca va aloca bani pentru aceasta licitatie... Daca ne spuneau de la inceput 'domne, nu suntem in stare, va transferam banii voua la primarie sa luati tot ce este nevoie', era mai util decat sa se bata cu pumnul in piept ca vor cumpara, dupa care sa nu fie in stare sa achizitioneze nicio tableta"

Scris de: E.D. | pdf | print

19 September 2020 14:25
Vizualizari: 4761

In editiile trecute va dezvaluiam motivele pentru care Dan Cristian Popescu (foto), viceprimar al Sectorului 2, a ajuns sa candideze din partea PSD la functia de primar al Sectorului 2, subliniind ca trocurile de functii facute de Partidul National Liberal cu aliatii din USR si PLUS l-au scos din schema pentru Primarie, in favoarea unei "pile" a lui Dan Barna si Cristian Ghinea.


 

In aceasta editie, va aratam cum a reusit acelasi PNL sa incurce administratia Sectorului 2 sa asigure elevilor tablete la inceputul anului scolar. Dorinta de a castiga capital electoral in an de alegeri a PNL a afectat in cele din urma elevii: "Daca ne spuneau de la inceput 'domne, nu suntem in stare, va transferam banii voua la primarie sa luati tot ce este nevoie', era mai util decat sa se bata cu pumnul in piept ca vor cumpara, dupa care sa nu fie in stare sa achizitioneze nicio tableta".


Totodata, in partea a doua a interviului pe care il publicam in continuare veti putea afla si cum a reusit Dan Cristian Popescu, un om de administratie cu experienta, sa ridice in Sectorul 2 o piata unde sunt comercializate doar produse romanesti, autohtone: "Nu va exista niciun produs din alta tara. Totul va fi din Romania. Merele romanesti, poate nu sunt atat de stralucitoare ca unele importate, fructe, legume, toate din Romania. Trebuie sa ne sustinem productia interna, productia proprie".


In aceasta piata, care a avut deschiderea oficiala sambata, 19 septembrie 2020, pensionarii beneficiaza de o reducere a preturilor produselor cu 26%, procent care reprezinta diferenta pana la 40% a punctului de pensie pe care Guvernul PNL trebuia sa il majoreze, si pe care il cele din urma l-au marit cu doar 14%: "Ii asiguram ca vor cumpara produse de calitate romaneasca la un pret care sa compenseze ce le-a 'furat' Guvernul".


Redam in continuare interviul realizat cu Dan Cristian Popescu:

 


 

Pentru ca nu demult a inceput scoala, va rugam sa ne spuneti ce a facut Primaria Sectorului 2 pentru copii, pentru ca acestia sa mearga la scoala in conditii de siguranta.

A facut tot ce a tinut de noi, din pacate, fara sa avem un partener de dialog coerent in Ministerul Educatiei si in Guvern.


De ce? Unde v-ati contrat?

In mai multe puncte. Dansii nu au facut decat sa arunce raspunderea pe oricine altcineva, de la primarii, la elevi, la profesori, la parinti. Ma asteptam ca dansii sa vina cu un set foarte clar de reguli, nu sa arunce tot felul de informatii si apoi sa le retraga. Au spus despre declaratia parintelui, dupa care au spus ca nu e buna, au spus despre certificatul medical, apoi ca ne fac un mare favor si nu il mai cer, au spus ca o sa cumpere tablete in mai, si in septembrie au spus ca nu au fost in stare sa le cumpere si ca trebuie sa ne descurcam la nivel local.


Si v-ati descurcat? Va intreb pentru ca la Sectorul 1, spre exemplu, domnul Tudorache a sesizat niste probleme inca din perioada pandemiei in achizitionarea tabletelor pentru scolari.

Nu am avut probleme la rectificarea bugetara, insa era greu de justificat o achizitie in paralel cu Guvernul, care a spus ca va aloca bani pentru aceasta licitatie. Deci, daca Guvernul cumpara ceva, era greu sa justificam achizitia unor tablete. Curtea de Conturi verifica cheltuirea banilor. Daca ne spuneau de la inceput 'domne, nu suntem in stare, va transferam banii voua la primarie sa luati tot ce este nevoie', era mai util decat sa se bata cu pumnul in piept ca vor cumpara, dupa care sa nu fie in stare sa achizitioneze nicio tableta. Sigur, ca sa putem sa achizitionam aceste tablete, am mutat noi banii catre bugetele scolilor, fiindu-ne imposibil intr-o saptamana sa cumparam centralizat, dupa care scolile, in baza cererilor parintilor copiilor care nu au astfel de mijloace sa se cumpere aceste tablete care nu se vor da cadou, ci se vor imprumuta precum o carte de la biblioteca pentru a nu incuraja persoanele sa le ia doar de dragul de a le lua. Cine efectiv nu are va imprumuta aceasta tableta cu acces la internet, nu sunt tablete foarte performante, au minimul necesar pentru a putea invata, nu vorbim de lucruri scumpe, sume pana in 200 euro. Vrem sa ii ajutam pe cei care nu au. Din fericire, in Bucuresti este un numar mic de copii care nu au acces la internet si tehnologie. Orice copil are dreptul la educatie si e normal sa cream mijloacele la fel pentru toti copii. Nu poti sa fie pusi niste copii pusi in imposibilitatea de a invata, in cazul scenarilor hibrid si scoala acasa. Ne-au incurcat oricum si cu scenariile, totul este o harababura. Au dus discutia prea jos. Nimeni nu a inteles exact ce se va intampla si multe scoli nu vor face ore, ci vor merge pe o zona de asteptare. S-a lasat pana la urma la decizia Consiliului de Administratie ce se va intampla. Se vor lua tot felul de decizii, nu vor fi doua scoli la fel.


Problema este ca Guvernul avea mai multe date tehnice despre aceasta epidemie si modul in care se transmite pe care le putea pune la dispozitia primariilor. Am fost bombardati cu tot felul de lucruri care nu s-au confirmat. Modul in care se raspandeste nu s-a confirmat, nu ni s-a spus de ce in interior este mai rau decat afara, ne-au inchis in case. Stiti ca am fost primul din tara care a deschis parcurile.


Ati creat un scandal la acel moment! Ati fost amenintat!

Am fost amenintat, mi s-au facut plangeri penale. Mi-au facut plangeri penale in mod politic, asa cum la USR e un mod de lucru. Din pacate, dansii nu prea inteleg la ce se refera administratia publica locala sau administratia in general si fac niste plangeri care nu au nicio legatura cu realitatea.


Dar apoi au fost deschise toate parcurile!

Dupa cinci zile s-au deschis parcurile in toata tara. La inceput eram un criminal in serie, si dupa aceea am devenit un model de urmat.


Sunteti model de urmat, din punctul meu de vedere, si cu ceea ce ati facut cu piata producatorilor romani.

Da. Asa este, se va deschide Piata Romanilor, este un proiect la care tin foarte mult, pe care il pregatesc de peste un an de zile, este un proiect unde vor exista doar produse romanesti, nu vor exista produse din alta parte. Este un lucru foarte bun si pentru cumparator si pentru producatori. Nu va exista niciun produs din alta tara. Totul va fi din Romania. Merele romanesti, poate nu sunt atat de stralucitoare ca unele importate, fructe, legume, toate din Romania. Trebuie sa ne sustinem productia interna, productia proprie.

Fac o mica paranteza, in timpul pandemiei, s-au facut foarte multe presiuni ca sa se inchida piata Obor. M-am opus si am stat in piata peste o luna de zile, cu politia locala si politia nationala, am introdus noi niste masuri de preventie fara precedent pentru a nu permite unor interese sa inchida piata Obor si i-am descurajat pe cei care aveau acest interes. La un moment dat, eram chiar dati drept exemplu de Ministerul de Interne care spunea ca 'daca este ca la Obor, este perfect'. Alte piete au fost inchise, Oborul nu. Mi-am dat seama ca inchiderea pietei creeaza o problema de aprovizionare cumparatorilor. Avem foarte multi oameni care cumpara de acolo produse proaspete romanesti. Pe de alta parte, am fi creat probleme foarte mari chiar producatorilor de legume si fructe din Romania, oameni care nu ar mai fi avut unde sa isi vanda produsele si de aceea am facut tot ce a tinut de mine pentru a tine deschisa piata. La fel, acum, cred ca noua piata va ajuta producatorii din aceasta tara si cred ca in fiecare oras trebuie sa fie o astfel de piata. O piata a romanilor, cu produse doar romanesti.

Am pregatit si o surpriza pensionarilor. Aceasta piata va acorda un discount pensionarilor de 26% pe baza de talon de pensie, chiar daca preturile sunt deja mici, pentru ca sunt la prima mana. Aceasta masura vine sa compenseze faptul ca Guvernul nu le-a marit pensiile cu cat ar fi trebuit, cu 40%, ci doar cu 14%. Diferenta de 26% le-o dam noi de la piata romanilor. Sigur, nu totala, dar macar ii asiguram ca vor cumpara produse de calitate romaneasca la un pret care sa compenseze ce le-a "furat" Guvernul nedandu-le cresterea votata in Parlament, promisa si promulgata de Presedinte. Mai mult, vom acorda si studentilor care invata in sectorul 2 o reducere de 15% pentru ca si ei trebuie sa aiba acces la produse proaspete romanesti.

 

Va urma...

Comentarii

# PEPSIGLAS date 19 September 2020 14:51 +6

Guvernul de impotenti-idioți PNL -epre basisto- johaniste ! Era mai bine fără guvern ,decât cu acești idioti!

# Baran Gheorghe date 19 September 2020 16:37 +3

Domnule Popescu, lasati vaicareala si rezolvati problema cu porumbeii de la biserica Olari si fosta primarie sector 2 . Salubrizati parculetul si coltul de lana centrala pe ipatescu grigore. Daca trimit poze unde trebuie nu va voteaza nimeni. V am facut scrisori cu duiumul, petitii, reclamatii, poze. N ati facut nimic.

# VIKY date 21 September 2020 08:25 +3

Dupa alegeri vor uita si cuvantul autostrazi, sau drumuri nationale, agenda lor este alta din 20 septembrie: listarea la bursa de valori a companiilor romanesti care au mai ramas, si livrarea masiva de sclavi spre stapani. Am o intrebare pentru opozitia (care nu s-a opus, ca de aia poarta numele de opozitie) surda, muta si oarba, de ce nu s-a opus inchideri minelor de carbune?. Raspunsul pentru inchidere nu este o cercetare in domeniul OZN-urilor, este planul de lichidare a companiilor romanesti oferite pe tava strainilor. Apropo de carbune: de ce Germania isi deschide cea mai mare mina de carbuni?. Raspunsul este simplu: miile de mineri ramasi pe drumuri, vor fi serviti tot pe tava STAPANEI. Cum sa progreseze Romania, cum sa traiasca po******tia decent, cand stapani au nevoie de sclavi pentru tarile lor, iar in Romania vor sa aiva tot confortul, cu aer curat, tehnologie 5G, si poporul sa fie alimentat cu gunoaie importate, iar produsele fabricate de straini in tara voastra, iau drumul

# VIKY date 22 September 2020 12:44 0

Ei (mafioti), stiu de ce sarbatoresc fiecare Km, astia vor fi ultimii . Dupa alegeri vor uita si cuvantul autostrazi, sau drumuri nationale, agenda lor este alta din 20 septembrie: listarea la bursa de valori a companiilor romanesti care au mai ramas, si livrarea masiva de sclavi spre stapani. Am o intrebare pentru opozitia (care nu s-a opus, ca de aia poarta numele de opozitie) surda, muta si oarba, de ce nu s-a opus inchideri minelor de carbune?. Raspunsul pentru inchidere nu este o cercetare in domeniul OZN-urilor, este planul de lichidare a companiilor romanesti oferite pe tava strainilor. Apropo de carbune: de ce Germania isi deschide cea mai mare mina de carbuni?. Raspunsul este simplu: miile de mineri ramasi pe drumuri, vor fi serviti tot pe tava STAPANEI. Cum sa progreseze Romania, cum sa traiasca po******tia decent, cand stapani au nevoie de sclavi pentru tarile lor, iar in Romania vor sa aiva tot confortul, cu aer curat, tehnologie 5G, si poporul sa fie alimentat cu gunoaie

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 19.04.2024 – Prima victorie in instanta obtinuta de vanatorul de pedofili

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva