Lumea Justitiei prezinta in exclusivitate motivarea sentintei prin care judecatoarea Cristina-Nicoleta Vilceleanu de la Tribunalul Bucuresti l-a obligat pe fostul prim-ministru Victor Ponta (foto 2) sa-i achite ex-procurorului Mircea Negulescu „Portocala” de la DNA Ploiesti (foto 1) nu mai putin de 25.000 de lei daune morale, pentru simplul fapt ca Ponta si-a permis sa-si planga in direct, la Romania TV, propriul cumnat, Iulian Hertanu, recent decedat, si sa aminteasca faptul ca acelasi Hertanu fusese victima unei paradeli marca DNA Ploiesti (click aici pentru a citi), fostul premier indicandu-i pe procurorii Mircea Negulescu si Lucian Onea ca fiind cei care au fabricat dosarul (click aici pentru a citi).

Verdictul este unul socant pentru un stat de drept, in conditiile in care Victor Ponta a fost vanat ani de zile chiar de DNA Ploiesti, structura unde a activat Mircea Negulescu. Mai mult: Mircea Negulescu insusi i-a fabricat un dosar penal lui Victor Ponta (si anume: dosarul „Tony Blair”), „Portocala” fiind inregistrat in timp ce promitea ca ii da „dauna totala” lui Ponta (click aici pentru a citi). In cele din urma, cauza „Tony Blair” a fost clasata chiar de catre DNA, in octombrie 2022. Totusi, in pofida acestor aspecte, iata ca in 2024 Ponta a ajuns sa fie paradit a doua oara, prin obligarea unor daune morale fix catre cel care voia sa ii dea „dauna totala”.

Pe de alta parte, prin aceeasi hotarare, judecatoarea Vilceleanu a respins actiunea lui „Portocala” impotriva Romania TV si a trei jurnalisti ai postului de televiziune: Victor Ciutacu, Dragos Bistriceanu si Janos (Ioan) Korpos.

Judecatoarea uita pentru ce a fost dat afara „Portocala” din sistem

In cele ce urmeaza, Lumea Justitiei prezinta motivarea sentintei nr. 1683 din 12 decembrie 2024, pronuntate in dosarul 10307/3/2024. In esenta, judecatoarea Cristina Vilceleanu a admis argumentele lui Mircea Negulescu, potrivit carora nu el a fost procurorul de caz din dosarul lui Hertanu, pentru simplul fapt ca in acea perioada „Portocala” activa la PCA Ploiesti, nicidecum la DNA. Asadar, magistrata TMB a constatat ca afirmatiile lui Ponta nu au avut o baza factuala suficienta.

Dincolo de acest aspect, nu putem sa nu remarcam un pasaj de-a dreptul halucinant: judecatoarea a scris negru pe alb ca asupra lui Negulescu „au planat suspiciuni cu privire la modul in care si-a exercitat functia de procuror, care insa nu au fost confirmate”. Asta desi „Portocala” a fost exclus definitiv din magistratura in 2019 fix pentru paradelile pe care le-a comis.

Redam principalul pasaj din sentinta TMB:

„Analizand actele si lucrarile dosarului, se constata urmatoarele:

Tribunalul constata ca reclamantul, in esenta, arata ca acuzatiile aduse de paratul Ponta Victor la adresa sa au fost total neadevarate si formulate cu rea-credinta, in conditiile in care dosarul penal in care a fost anchetat Hertanu Iulian nu a fost instrumentat de el, nu a emis niciun act de urmarire penala si nu l-a cunoscut pe acesta din urma. De asemenea, a mai aratat ca la momentul februarie 2015 nu facea parte din structura teritoriala a DNA Ploiesti.

In privinta paratului Ciutacu Victor, acestuia i se reproseaza faptul ca, desi avea obligatia legala, in calitatea sa de moderator al emisiunii in cadrul careia a intervenit Ponta Victor, nu a solicitat acestuia sa prezinte dovezi in sprijinul sustinerilor sale, nu a cerut reclamantului un punct de vedere sau sa-i ofere un drept la replica. Totodata, a permis invitatului din cadrul emisiunii, Daniel Savu, sa aduca afirmatii defaimatoare la adresa reclamantului, in aceleasi conditii ca cele mai sus aratate. De asemenea, se arata ca din monologul pe care acesta l-a avut la inceputul emisiunii, reiese coniventa cu paratul Ponta Victor in scopul de a-l denigra pe reclamant si de a induce in opinia publica ideea ca se face vinovat de decesul lui Hertanu Iulian, cumnatul lui Victor Ponta.

Referitor la paratii Korpos Janos si Bristriceanu Dragos, se reclama intentia directa a acestora de a-l calomnia pe reclamant, prin afirmatiile pe care le-au facut in monologurile de la inceputul emisiunilor pe care le modereaza fiecare, precum si coniventa cu paratul Ponta Victor in a aduce acuzatii neadevarate la adresa reclamantului, lipsa de reactie, in calitate de moderatori, la acuzatiile grave, neprobate, precum si la jignirile adresate reclamantului.

Tribunalul retine, din cuprinsul cererii de chemare in judecata, ca reclamantul a solicitat atragerea raspunderii civile delictuale a paratilor-persoane fizice, pentru faptele lor proprii, fiind invocate disp. art. 1357 Cod civil, iar in privinta paratei-persoana juridica, s-a solicitat atragerea raspunderii civile delictuale, in temeiul disp. art. 1373 Cod civil (in calitate de comitent pentru faptele prepusilor).

Potrivit art. 1349 alin. 1 C.civ., orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile ori inactiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. De asemenea, conform art. 1357 C.civ., cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare. Conform art. 1373 alin. 1 C.civ., comitentul este obligat sa repare prejudiciul cauzat de prepusii sai ori de cate ori fapta savarsita de acestia are legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor incredintate.

Prin disp. art. 30 alin. 8 din Constitutie se arata ca raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege.

Art. 72 din Codul civil reglementeaza dreptul persoanei la demnitate, statuandu-se ca este interzisa orice atingere adusa onoarei si reputatiei unei persoane fara consimtamantul acesteia ori fara respectarea limitelor prevazute la art. 75.

Potrivit art. 75 Cod civil nu constituie o incalcare a drepturilor prevazute in aceasta sectiune atingerile care sunt permise de lege sau de conventiile si pactele internationale privitoare la drepturile omului la care Romania este parte. Exercitarea drepturilor si libertatilor constitutionale cu buna credinta si cu respectarea pactelor si conventiilor internationale la care Romania este parte nu constituie o incalcare a drepturilor prevazute in prezenta sectiune.

Asadar, prevederile dreptului intern trebuie coroborate cu reglementarile internationale in materia protectiei drepturilor omului, respectiv Conventia Europeana a Drepturilor Omului care in virtutea dispozitiilor art. 11 alin. 2 coroborat cu art. 20 din Constitutie, este parte integranta a sistemului roman de drept si are aplicabilitate directa in dreptul intern.

Prin urmare, in aprecierea caracterului ilicit al faptelor se impune analiza raportului dintre art. 8 si art. 10 din Conventie, respectiv daca paratii au depasit limitele libertatii de exprimare si au adus atingere drepturilor reclamantilor protejate de art. 8 din Conventie.

In ceea ce priveste dreptul intern, este necesar a se determina daca limitele prevazute de art. 75 Cod civil au fost respectate si daca nu a intervenit o cauza exoneratoare de raspundere in sensul art. 1353 Cod civil- cel care cauzeaza un prejudiciu prin chiar exercitiul drepturilor sale nu este obligat sa il repare, cu exceptia cazului in care dreptul este exercitat abuziv.

Tribunalul retine, de asemenea, dispozitiile art. 30 din Constitutia Romaniei care prevad ca 'libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine'.

Se retine optiunea legiuitorului constituant de a stabili limite foarte largi de manifestare a libertatii de exprimare, prin instituirea inviolabilitatii sale, cu rezerva, totusi, ca prin aceasta nu se poate aduce atingere demnitatii, onoarei, vietii private sau dreptului la propria imagine, afectarea acestora din urma conducand la raspunderea civila a persoanei care si-a manifestat libertatea de exprimare dincolo de limitele recunoscute prin textul constitutional.

Dreptul garantat de articolul 10 din Conventie nu este unul absolut. Paragraful 2 permite restrangerea exercitarii acestuia in ipoteza in care folosirea libertatii de exprimare este indreptata impotriva anumitor valori pe care statul le poate in mod legitim apara sau chiar impotriva democratiei insasi. Restrictiile aduse libertatii de exprimare vor fi insa controlate de Curtea europeana prin aplicarea unei serii de principii de interpretare a dispozitiilor articolului 10 din Conventie cristalizate in cadrul jurisprudentei referitoare la acesta. Astfel, Curtea afirma ca limitarea adusa de stat acestui drept este contrara Conventiei daca nu indeplineste cele trei conditii cumulative enumerate in paragraful 2: a) sa fie prevazuta de lege; b) sa urmareasca cel putin unul dintre scopurile legitime prevazute de textul Conventiei si c) sa fie necesara, intr-o societate democratica, pentru atingerea acelui scop (a se vedea in acest sens hotararea CEDO din 17 decembrie 2004 Cumpana si Mazare imp. Romaniei, par. 85 si urm., publicata in Monitorul Oficial nr. 501/14.06.2005; hotararea CEDO din 7 octombrie 2008 Barb impotriva Romaniei, par. 31 si urm., publicata in Monitorul Oficial nr. 304/08.05.2009; hotararea CEDO din 28 septembrie 2004 Sabou si Pircalab impotriva Romaniei, par. 35 si urm., publicata in Monitorul Oficial nr. 484/08.06.2005).

Altfel spus, libertatea de exprimare, ca drept esential intr-o societate democratica, nu poate fi exercitata dincolo de orice limite. Ca orice alta libertate sociala, ea presupune luarea in considerare a unor interese de ordin general, cum sunt siguranta nationala, integritatea teritoriala ale statelor contractante, siguranta publica, apararea acesteia si prevenirea savarsirii unor infractiuni, protectia sanatatii si a moralei publice, garantarea autoritatii si impartialitatii puterii judiciare, precum si a unor interese de ordin personal, anume reputatia si drepturile ce apartin altor persoane, impiedicarea de a divulga informatii confidentiale.

Aceste limitari se concretizeaza in posibilitatea existentei unor ingerinte ale autoritatilor statale in exercitiul dreptului la libertatea de exprimare, spre a se realiza scopurile enuntate de art. 10 paragraful 2 din Conventie. Instanta europeana a subliniat in repetate randuri ca restrictiile la libertatea de exprimare, oricare ar fi contextul in discutie, nu sunt compatibile cu dispozitiile art. 10 paragraful 2 decat daca indeplinesc conditiile pe care textul le impune in privinta lor.

Conform celor ce rezulta din dispozitiile normei conventionale evocate, exercitiul libertatii de exprimare presupune 'indatoriri si responsabilitati' si el poate fi supus unor 'formalitati, conditii, restrictii sau sanctiuni', ceea ce semnifica recunoasterea posibilitatii pentru stat de a exercita anumite 'ingerinte' in exercitiul acestei libertati fundamentale. Aceste ingerinte trebuie sa indeplineasca anumite conditii, respectiv sa fie prevazute de lege, sa urmareasca un scop legitim si sa fie necesare intr-o societate democratica. 'Scopul legitim' este dat de interesele de ordin general si de cele individuale prevazute de paragraful 2 al art. 1

In jurisprudenta sa, Curtea Europeana a statuat, cu valoare de principiu, ca oricine, inclusiv un ziarist, care exercita libertatea sa de expresie, isi asuma 'indatoriri si responsabilitati' a caror intindere depinde de situatia concreta in discutie si de procedeul tehnic utilizat. Recunoscand fara nicio rezerva rolul esential ce revine presei intr-o societate democratica, jurisdictia europeana a reamintit ca paragraful 2 al art. 10 din Conventie prevede limitele exercitiului libertatii de exprimare, urmand a se determina daca, in circumstantele particulare ale cauzei, interesul informarii publicului poate trece inaintea 'indatoririlor si responsabilitatilor' de care sunt tinuti ziaristii in exercitarea activitatii lor.

Tribunalul mai retine ca in jurisprudenta Curtii se acorda presei un rol indispensabil de 'caine de paza' intr-o societate democratica, cu mentiunea ca, desi presa nu trebuie sa depaseasca anumite limite, tinand in special de protectia reputatiei si a drepturilor celuilalt, totusi ii revine sarcina de a comunica, pentru indeplinirea sarcinilor si responsabilitatilor sale, informatii si idei asupra unor chestiuni politice, precum si asupra altor subiecte de interes general (a se vedea paragraful 93 din hotararea Cumpana si Mazare, anterior citata, in care se face trimitere la hotararile CEDO De Haes si Gijsels impotriva Belgiei din 24 februarie 1997, par. 37, Thoma impotriva Luxemburgului, cererea nr. 38.432/97, par. 45, si Colombani si altii impotriva Frantei, cererea nr. 51.279/99, par. 55). Totodata, se impune a fi mentionat ca, din analiza jurisprudentei Curtii, rezulta ca, atunci cand se afla in prezenta afirmatiilor critice pe care presa le face cu privire la oamenii politici, fie ca acestia ocupa deja functii publice sau nu, controlul european este total, iar protectia Conventiei este maxima. In acest sens, in hotararea CEDO din 8 iulie 1986 Lingens impotriva Austria, par. 42 alin. 2, Curtea considera ca 'limitele criticii admisibile sunt mai largi in privinta unui om politic, vizat in aceasta calitate, decat a unui individ obisnuit; spre deosebire de acesta din urma, omul politic se expune in mod inevitabil si constient unui control strict al faptelor si afirmatiilor sale atat din partea ziaristilor cat si a masei cetatenilor. El trebuie, prin urmare, sa dea dovada de o mai mare toleranta'.

In aprecierea depasirii limitelor libertatii de exprimare si necesitatea respectarii dreptului la viata privata, respectiv dreptul la imagine si dreptul la reputatie, Curtea Europeana a avut in vedere calitatea si functia persoanei criticate, forma/stilul si contextul mesajului critic, contextul in care este redactat articolul (cauza Niculescu Dellakeza vs. Romania), interesul public pentru tema dezbatuta (cauza Bugan vs. Romania), buna-credinta a jurnalistului (cauza Ileana Constantinescu vs. Romania), raportul dintre judecatile de valoare si situatiile faptice, doza de exagerare a limbajului artistic, proportionalitatea sanctiunii cu fapta, precum si motivarea hotararii (cauza Bugan vs. Romania, cauza Dumitru vs. Romania). De asemenea, s-a avut in vedere contributia la o dezbatere de interes general, notorietatea persoanei vizate si care face obiectul articolului, comportamentul anterior al persoanei in cauza in raport cu mass-media, metoda de obtinere a informatiilor si veridicitatea acestora, continutul, forma si impactul publicatiei (cauza Axel Springer AG c. Germaniei).

In cauza dedusa judecatii se regasesc criteriile avute in vedere de Curtea EDO, ce urmeaza a fi analizate, cu raportare la particularitatile spetei.

Astfel, reclamantul este o persoana publica, prin prisma profesiei exercitate, astfel ca protectia in cazul sau actioneaza intr-o masura mai redusa decat in cazul celorlalte persoane. De asemenea, anterior faptelor ce fac obiectul litigiului, acesta a capatat notorietate in spatiul public, fiind o persoana cunoscuta la nivel national in contextul dezbaterilor jurnalistice privind modul de desfasurare a anchetelor penale, inclusiv a celor realizate de reclamant.

Curtea Europeana a pus accentul pe dreptul opiniei publice de a fi informata cu privire la chestiunile ce prezinta un interes public. Libertatea de informare (sau comunicare) presupune nu numai libertatea de a difuza informatii ci si libertatea de a primi informatii in mod liber si din diverse surse, putandu-se vorbi de o veritabila 'libertate de receptionare'. Astfel, in cauza Lingens c. Austriei, Curtea a aratat ca functiei presei de a difuza informatii 'ii corespunde dreptul, pentru public, de a primi aceste informatii'.

Tribunalul constata ca subiectul discutat in cadrul emisiunilor era de interes public, fiind dezbatut modul in care se desfasoara anchetele penale, cu referire aici la cele realizate de DNA – ST Ploiesti (unde reclamantul isi exercita functia de procuror), ce au fost indelung contestate si pentru care jurnalistii au realizat propriile investigatii. In plus, subiectul viza contextul in care a decedat cumnatul unui fost premier si care a fost cercetat penal de DNA Ploiesti, durata excesiva a anchetelor penale. Totodata, in discutie erau circumstantele in care a demisionat Ponta Victor din functia de prim-ministru, care, de asemenea, era un subiect de interes public.

Asadar, informatiile pe care moderatorii le primeau in direct de la un fost prim- ministru pe subiectul anchetei penale care a fost demarata impotriva cumnatului sau, la cateva luni distanta inainte de momentul la care a demisionat din functia de premier, corespund dreptului opiniei publice de a fi informata cu privire la chestiunile ce prezinta un interes public.

Reclamantul arata ca moderatorii nu au solicitat dovezi paratului Ponta Victor in privinta afirmatiilor sale referitoare la reclamant. Tribunalul observa ca o astfel de solicitare parea inutila in contextul declaratiilor acestui parat, care prezenta o situatie cunoscuta si care nu putea fi pusa la indoiala (referitoare la existenta cauzei penale ce il viza pe cumnatul sau la DNA Ploiesti, ca aceasta ancheta s-a desfasurat pe o perioada indelungata de timp, ca a fost instituita masura sechestrului asigurator asupra bunurilor ce apartineau si surorii paratului, ca mama si sora sa au fost audiate ca martore etc). Desi, in privinta reclamantului, acuzatiile paratului erau plasmuiri, prin modul in care au fost prezentate la acel moment si subiectul dezbatut (modul in care se desfasurau anchetele penale la DNA – ST Ploiesti, inclusiv cele efectuate de reclamant si inregistrarea audio a reclamantului redata in cuprinsul emisiunilor televizate), acestea pareau credibile, fiind greu de pus la indoiala, astfel ca obligatia de a solicita probe de catre moderatori aparea ca fiind o formalitate lipsita de sens.

Maniera in care a fost descrisa situatia de catre Ponta Victor, si care a indus ideea ca Hertanu Iulian ar fi decedat din cauza stresului psihic cauzat de ancheta penala, nu poate fi imputata moderatorilor, iar sub acest aspect, nu exista obligatia de a solicita dovezi, potrivit disp. art. 40 din Decizia nr. 220/2011 a Consiliului National al Audiovizualului privind Codul de reglementare a continutului audiovizual in acest context. In privinta obligatiei moderatorilor, corelativa dreptului reclamantului la exercitarea dreptului la replica, se constata ca a fost nerespectata, in sensul ca reclamantul nu a fost contactat pentru a-si expune punctul de vedere. Cu toate acestea, incalcarea disp. art. 40 din Decizia nr. 220/2011 a Consiliului National al Audiovizualului privind Codul de reglementare a continutului audiovizual nu poate fi suficienta in limitarea dreptului la libera exprimare al jurnalistilor si pentru a retine caracterul ilicit al faptelor paratilor Ciutacu Victor, Korpos Janos si Bistriceanu Dragos.

Raspunsurile la intrebarile adresate de moderatori de invitatul emisiunii, precum si reluarea in cadrul altor emisiuni difuzate pe postul de televiziune a fragmentelor din discutiile purtate cu paratul Victor Ponta nu se pot constitui intr-o cauza care sa conduca la ingradirea dreptului la informare al cetatenilor, precum si la exprimare pentru jurnalisti.

In privinta paratilor Ciutacu Victor, Korops Janos si Bistriceanu Dragos, afirmatiile acestora (cu referire la monologul de la inceputul emisiunilor moderate de fiecare) nu pot fi retinute ca defaimatoare la adresa reclamantului, in conditiile in care nu se face referire la acesta, ci reprezinta informatiile generale, care nu sunt circumstantiate unei anumite persoane si aveau o baza factuala suficienta.

In concluzie, tribunalul retine ca nu se poate retine o fapta ilicita in sarcina paratilor Ciutacu Victor, Korpos Janos si Bistriceanu Dragos. Prin urmare, se constata ca nu sunt indeplinite conditiile prev. de art. 1357 C.civ. si nici ale art. 1373 C.civ si, in consecinta, cererea formulata in contradictoriu cu acestia si parata-persoana juridica va fi respinsa ca neintemeiata.

In privinta paratului Ponta Victor, tribunalul retine distinctia subliniata in mod constant in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in abordarea incalcarilor art. 10 din Conventie, intre fapte si judecati de valoare, distinctie necesara pentru aprecierea existentei unei nevoi sociale imperioase capabile sa justifice o ingerinta in exercitarea libertatii de exprimare. Curtea europeana a stabilit astfel ca daca materialitatea faptelor se poate dovedi, judecatile de valoare nu se preteaza unei demonstratii a corectitudinii lor. Cerinta de a dovedi adevarul unei judecati de valoare este imposibil de indeplinit si incalca insasi libertatea de opinie (cauza Timpul Info-Magazin c. Moldovei).

In opinia tribunalului, afirmatiile paratului Ponta Victor nu reprezinta judecati de valoare, ci acuzatii directe. Afirmatiile acestuia la adresa reclamantului sunt trunchiate, neadevarate, in conditiile in care acesta nu a fost procurorul ce a instrumentat dosarul penal in care Hertanu Iulian a fost anchetat de DNA – ST Ploiesti. Prin declaratiile facute in cadrul emisiunilor din data de 15.02.2024 si 18.02.2024, paratul face referire concreta la reclamant, pe care il acuza de modul abuziv in care ar fi desfasurat ancheta penala impotriva lui Hertanu Iulian, cum l-a tinut arestat 1-2 luni la Campina si a dispus masura sechestrului asupra bunurilor sotiei lui Hertanu Iulian, toate acestea cu unicul scop de a-l determina pe parat sa demisioneze din functia de premier.

Tribunalul retine ca, in conditiile in care reclamantul nu a efectuat niciun act de urmarire penala in dosarul penal ce l-a vizat pe Hertanu Iulian, toate cele relatate de parat dovedesc reaua-credinta in formularea acuzatiilor.

Tribunalul are in vedere si apararile paratului din cuprinsul intampinarii, in care arata ca reclamantul ar fi urmarit, in calitatea sa de procuror, sa obtina condamnarea sa. Or, aceste sustineri, coroborate cu inexistenta faptelor imputate reclamantului in cadrul emisiunilor ce fac obiectul cauzei de fata, conduc la concluzia ca scopul acuzatiilor paratului la adresa reclamantului a fost acela de a-l discredita pe reclamant.

Tot prin intampinare, paratul a aratat ca declaratiile au fost formulate intr-un context plin de emotie, adica imediat dupa funeraliile cumnatului sau. Tribunalul apreciaza ca o astfel de imprejurare nu justifica utilizarea acestui moment pentru acuzatii neadevarate. Asadar, nu poate retine o astfel de situatie ca fiind exoneratoare de raspundere.

In privinta expresiilor utilizate de paratul Ponta Victor ('interlop', 'infractor', 'tortionar'), retine ca nu pot fi considerate ca justificate, ci acestea reprezenta insulte, care nu pot fi acceptate nici ca provocari admisibile, in contextul in care intre cumnatul paratului si reclamant nu a existat nicio legatura.

Faptul ca reclamantul este o persoana asupra caruia au planat suspiciuni cu privire la modul in care si-a exercitat functia de procuror, care insa nu au fost confirmate, fiind asadar doar simple speculatii propagate in spatiul public, nu inlatura dreptul acestuia la demnitate si reputatie, care trebuie respectat.

Asadar, in privinta paratului Ponta Victor se constata ca prin afirmatiile si cuvintele jignitoare adresate reclamantului, a incalcat dreptul acestuia la demnitate si reputatie – fapta ilicita care a creat un prejudiciu moral reclamantului ce se impune a fi reparat. Totodata, se constata ca fapta ilicita a acestuia a fost savarsita cu vinovatie, iar intre fapta si prejudiciu exista legatura de cauzalitate, fiind intrunite cerintele prev. de art. 1357 Cod civil.

In aprecierea prejudiciului, tribunalul are in vedere ca paratul a repetat acuzatiile mincinoase si expresiile jignitoare fata de reclamant pe parcursul a 2 emisiuni la care a participat si care s-au desfasurat intr-o perioada de aproximativ 10 zile, astfel ca suma de 25.000 lei este apreciata de tribunal ca fiind in masura sa asigure repararea prejudiciului produs reclamantului.

In temeiul disp. art. 453 C.p.c., il va obliga pe paratul Ponta Victor catre reclamant la plata sumei de 100 lei, cheltuieli de judecata (taxa de timbru), precum si pe reclamant catre paratul Ciutacu Victor la plata sumei de 357 lei, cheltuieli de judecata (onorariul avocatului)”.

* Cititi aici sentinta completa a Tribunalului Bucuresti