PORUNCA DE LA STAPANIRE, MAI MULTA PUSCARIE - Judecatorii romani sunt mustrati in ultimul Raport MCV pentru ca dau prea putine condamnari cu executare: "Pedepsele privative de libertate raman o exceptie... Judecatorii continua sa perceapa coruptia cu mai multa indulgenta comparativ cu alte infractiuni, precum furtul... In majoritatea cazurilor, executarea pedepsei in cazurile de coruptie este suspendata, desi acest lucru este mai putin flagrant la nivelul ICCJ" (Documente)
Judecatorilor romani li se explica de la Bruxelles cum trebuie infaptuit actul de justitie. In ultimul Raport MCV al Comisiei Europene, publicat la 28 ianuarie 2015, se fac mai multe aluzii la pedepsele mult prea blande aplicate in dosarele de coruptie, procentul de 80% condamnari cu suspendare dispuse de judecatori in aceste cauze nefiind nici pe departe unul satisfacator. Intr-un mod nu foarte voalat, magistratii sunt practic indemnati sa mai lase independenta si sa dispuna mai multi ani de puscarie.
Astfel, la capitolul Combaterea coruptiei din Raportul MCV pe 2014, europenii atrag atentia ca, in ciuda succeselor inregistrate prin condamnarile definitive dispuse impotriva unor fosti prim-ministri, ex-ministri, parlamentari, primari si magistrati, in majoritatea situatiilor judecatorii aplica pedepse cu suspendarea executarii, acest neajuns fiind insa "mai putin flagrant la nivelul ICCJ":
"Printre cazurile care au fost sesizate ICCJ s-au numarat condamnari definitive ale unui fost prim-ministru, ale unor fosti ministri, parlamentari, primari si magistrati. Au existat si alte cazuri importante, in care au fost implicate personalitati influente din lumea afacerilor, asupra carora s-a pronuntat Curtea de Apel. Cu toate acestea, ramane valabil faptul ca, in majoritatea cazurilor, executarea pedepsei in cazurile de coruptie este suspendata (desi acest lucru este mai putin flagrant la nivelul ICCJ)... In ultimii ani, a fost dificil sa se identifice in rapoartele MCV rezultate in ceea ce priveste combaterea cazurilor de coruptie la nivelul societatii in general. Cu toate acestea, in 2014 au existat unele semne de evolutie in acest sens. Ministerul Public a luat o serie de masuri concrete pentru a imbunatati rezultatele urmaririi penale in acest context. Directia Generala Anticoruptie (DGA), care actioneaza atat in sprijinul procuraturii (DNA si procurorul general), cat si ca organism anticoruptie intern in cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a continuat sa joace un rol important — cu toate ca planurile de extindere a competentelor sale pentru a include si alte ministere par sa fi fost blocate. Cu toate acestea, numarul hotararilor judecatoresti in cazurile de coruptie a scazut in 2014, iar procentul de persoane condamnate a caror pedeapsa este suspendata (80%) ramane ridicat".
Aceeasi problema este subliniata si in Raportul tehnic, scris in imba engleza: "Pedepsele privative de libertate aplicate pentru fapte de coruptie raman o exceptie. In 2014, mai putin de 21% dintre cei condamnati pentru coruptie au primit pedepse cu executare (48 din 225). In aceeasi perioada a anului precedent, rata condamnarilor cu executare a fost aproape identica (17%). Faptul ca, prin comparatie, procentul condamnarilor cu suspendare este de 50% pentru fapte precum furtul prin efractie, de exemplu, ar putea sugera ca judecatorii continua sa perceapa faptele de coruptie cu mai multa indulgenta decat alte infractiuni" ("Custodial sentences for corruption remain the exception. In 2014, less than 21% of those convicted for corruption received a custodial sentence (48 out of 225). In the same period of the previous year, the percentage of the convictions with execution was almost identical (17 %). The fact that a comparable proportion of suspended sentences for an offence like burglary, for example, is 50%, could suggest that judges continue to view corruption with more leniency than other crimes").
Ghidul Liviei Stanciu, manual pentru judecatori
Directia trasata in ultimul Raport privind progresele Romaniei in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare ne aminteste de un mai vechi, dar celebru, indrumar pentru instante, elaborat de Inalta Curte de Casatie si Justitiei la inceputul primului mandat al judecatoarei Livia Stanciu (foto) la conducerea instantei supreme. Este vorba despre Ghidul "Individualizarea judiciara a pedepselor aplicate pentru infractiunile de coruptie" (2011), in care, la fel, li se explica judecatorilor ca scopul pedepselor in materie de coruptie poate fi atins printr-un numar cat mai mare de condamnari cu executare. Tot in Ghidul ICCJ, magistratii erau indemnati sa tina mai putin cont de circumstantele atenuante cand vine vorba de fapte de coruptie, in timp ce judecatorul care nu pronunta pedepse privative de libertate era somat sa isi motiveze “minutios” decizia: “Observatiile noastre nu conduc, in mod obligatoriu, la concluzia ca, in cazul infractiunilor de coruptie singura modalitate acceptabila ar fi executarea efectiva a pedepselor aplicate, insa subliniaza necesitatea motivarii minutioase de catre instanta de judecata care opteaza pentru suspendarea executarii pedepsei, in mod special... Se impune o abordare dialectica a tuturor criteriilor de individualizare, fara a se sublinia, cu precadere lipsa antecedentelor penale ale infractorului, de exemplu, faptul ca anterior comiterii faptei se bucura de o buna reputatie, are o pregatire scolara si profesionala peste medie etc., aspecte care, in principiu, in cazul infractiunilor de coruptie, nu au neaparat valoarea unor circumstante atenuante, mai ales atunci cand infractorul a profitat de aceste realitati pentru a-si disimula comportamentul infractional sau a-si asigura realizarea scopului ilicit propus; in acest context apreciem ca deosebit de utila analiza scopului si a mobilului infractiunii in fiecare cauza in parte, tocmai pentru a realiza o adecvare corespunzatoare a pedepsei”.
*Cititi aici ultimul Raport MCV al CE (2015)
*Cititi aici Raportul tehnic al CE (2015)
*Cititi aici Ghidul ICCJ (2011)
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# la multi ani si la mai mare 8 February 2015 13:11 +9
# MCV afecteaza impartialitatea judecatorilor nationali 8 February 2015 13:16 +8
# Care impartialitate a judecatorilor nationali ? 8 February 2015 15:19 +10
# MCV DEMOCRAT =CINCINALUL DIN 5 ANI IN 4 1/2 8 February 2015 13:23 +6
# Ciprian 8 February 2015 15:21 +8
# obiectiva 9 February 2015 07:06 +1
# obiectiva 9 February 2015 07:07 +1
# obiectiva 9 February 2015 07:11 +1
# pruteanu 9 February 2015 09:52 -1