Principiul securitatii juridice exprima, in esenta, faptul ca cetatenii trebuie protejati „contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecuritati pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta risca sa o creeze“[1].

Chiar daca securitatea juridica nu este inclusa in mod expres in textul art. 6 din Conventie, interpretarea extensiva a textului acestui articol a permis CEDO sa dezvolte acest principiu in jurisprudenta sa. Astfel, in hotararea pronuntata in cauza Delcourt impotriva Belgiei din 17.01.1970, CEDO a declarat ca ”Intr-o societate democratica, in sensul Conventiei, dreptul la o buna administrare a justitiei ocupa un loc atat de important, incat o interpretare restrictiva a art. 6 §1 nu ar corespunde scopului si obiectului acestei dispozitii”.

In jurisprudenta sa constanta, CEDO a statuat ca principiul securitatii juridice este unul dintre elementele fundamentale ale preeminentei dreptului, iar acest principiu impune: ca solutia data in mod definitiv de catre instantele de judecata unui litigiu sau unei chestiuni litigioase sa nu fie repusa in discutie; neretroactivitatea legii; accesibilitatea si previzibilitatea legii; asigurarea interpretarii unitare a legii.

In ceea ce priveste asigurarea interpretarii unitare a legii, CEDO a statuat in cauza Paduraru impotriva Romaniei[2] (Hotararea din 1 decembrie 2005, definitiva la 1 martie 2006, Cererea nr. 63.252/00) ca:

- ”incertitudinea - fie ea legislativa, administrativa sau provenind din practicile aplicate de autoritati - este un factor important ce trebuie luat in considerare pentru a aprecia conduita statului”;

- ”este de datoria oricarui stat contractant sa se doteze cu un arsenal juridic adecvat si suficient pentru a asigura respectarea obligatiilor pozitive ce ii revin”

- ”Curtea a statuat deja ca divergentele de jurisprudenta constituie, prin natura lor, consecinta inerenta oricarui sistem judiciar ce se sprijina pe un ansamblu de instante de fond cu autoritate asupra circumscriptiei lor teritoriale si ca rolul unei instante supreme este tocmai acela de a regla divergentele de jurisprudenta (..). Totusi, in speta, trebuie mentionat ca nici macar Curtea Suprema de Justitie nu avea o jurisprudenta unitara asupra chestiunilor de drept aflate in discutie.”

- ”Curtea considera ca, in lipsa unui mecanism care sa asigure coerenta practicii instantelor nationale, asemenea divergente profunde de jurisprudenta, ce persista in timp si tin de un domeniu ce prezinta un mare interes social, sunt de natura sa dea nastere unei incertitudini permanente (...) si sa diminueze increderea publicului in sistemul judiciar, care reprezinta una dintre componentele fundamentale ale statului de drept.”

In cauza Beian impotriva Romaniei[3] (nr. 30658/05 din 06.12.2007), CEDO a constatat incalcarea art. 6 din CEDO ca urmare a unei jurisprudente contradictorii a ICCJ, ceea ce creeaza o stare de insecuritate juridica, retinand ca:

”34. In cazul in speta, Curtea constata ca, in temeiul Legii nr. 309/2002, nu puteau beneficia de masurile reparatorii decat recrutii care au prestat munca fortata in unitati apartinand D.G.M. Bazandu-se pe principiul nediscriminarii, pornind de la decizia pronuntata la 2 decembrie 2003, Inalta Curte de Casatie, intr-o serie de decizii, a extins insemnatatea acestei legi la toti recrutii care au prestat o munca fortata in timpul serviciului lor militar, fara a tine cont de subordonarea ierarhica a unitatilor militare din care au facut parte.

35. Cu toate acestea, intr-o alta serie de decizii pronuntate in cursul aceleasi perioade, Inalta Curte de Casatie a dezvoltat o jurisprudenta contrara, din moment ce a respins, ca in cazul reclamantului, actiunile recrutilor care au prestat munca fortata in afara D.G.M.

36. In lipsa unui mecanism capabil sa asigure coerenta practicii chiar in cadrul celei mai inalte instante interne, aceasta din urma a ajuns sa pronunte, uneori in aceeasi zi, decizii diametral opuse in privinta domeniului de aplicare a Legii nr. 309/2002 (a se vedea, de exemplu, deciziile din 11 ianuarie, 1 si 28 martie 2005).

37. Desigur, divergentele de jurisprudenta constituie, prin natura, consecinta inerenta a oricarui sistem judiciar care se bazeaza pe un ansamblu de instante de fond avand autoritate asupra competentei lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instante supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradictii ale jurisprudentei (Zielinski si Pradal si Gonzales si altii impotriva Frantei [GC], nr. 24846/94 si 34165/96 la 34173/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).

38. In cazul in speta, trebuie constatat ca Inalta Curte de Casatie se afla la originea acestor divergente profunde si persistente in timp.

39. Aceasta practica, ce s-a dezvoltat in cadrul celei mai inalte autoritati judiciare a tarii, este in sine contrara principiului securitatii juridice, care este implicit in ansamblul articolelor din Conventie si care constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept (...). In loc sa-si indeplineasca rolul de a stabili o interpretare de urmat, Inalta Curte de Casatie a devenit ea insasi o sursa de insecuritate juridica, reducand astfel increderea publicului in sistemul judiciar (...).

40. Curtea concluzioneaza deci ca aceasta incertitudine jurisprudentiala a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obtine beneficiul drepturilor prevazute de Legea nr. 309/2002, in conditiile in care altor persoane care au prestat o munca fortata in afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozitiile acestei legi.”

In cauzele Stefan si Stef impotriva Romaniei[4] (nr. 2448/03 si 26977/03 din 27.01.2009), Ilie Serban impotriva Romaniei[5] (nr. 17984/04 din 10.07.2012),si Stanciulescu impotriva Romaniei[6] (nr. 5988/03 din 09.07.2013), CEDO a constatat incalcarea art. 6 § 1 din Conventie prin prisma incalcarii securitatii juridice ca urmare a pronuntarii de catre ICCJ a unei hotarari (privind accesul consilierilor juridici in profesia de avocat cu scutire de examen) care era contrara si diametral opusa jurisprudentei sale constante. CEDO a retinut in aceste cauze:

” 32. Curtea reaminteste ca divergentele de jurisprudenta constituie, in sine, consecinta inerenta a oricarui sistem judiciar care se bazeaza pe un ansamblu de instante de fond avand autoritate teritoriala.

33. Cu toate acestea, Curtea subliniaza ca rolul unei instante supreme este tocmai sa solutioneze aceste contradictii [..]. In consecinta, in cazul aparitiei unei practici divergente in cadrul celei mai inalte autoritati judecatoresti din tara, aceasta din urma devine ea insasi sursa de insecuritate juridica, aducand astfel atingere principiului securitatii juridice si reducand increderea publicului in sistemul judiciar [...].

34. In speta, Curtea observa ca, intr-o serie de hotarari, Curtea Suprema de Justitie a interpretat dispozitiile Legii nr. 51/1995 ca acordand consilierilor juridici cu o vechime mai mare de zece ani dreptul de primire in profesia de avocat cu scutire de examen. Cu toate acestea, Curtea observa ca, in mod contrar jurisprudentei sale constante care confirma acest drept, Curtea Suprema de Justitie a adoptat o solutie diametral opusa in cauzele reclamantilor.

35. Trebuie sa se constate ca cele doua hotarari din 30 ianuarie 2003 nu pot fi calificate drept un reviriment al jurisprudentei datorat unei noi interpretari a legii. Curtea Suprema de Justitie nu a explicat in nici un fel motivele schimbarii pozitiei sale si a revenit ulterior la jurisprudenta sa constanta. In acest context, cele doua hotarari care le refuza reclamantilor dreptul de a beneficia de dispozitiile Legii nr. 51/1995 apar singulare si arbitrare.

36. Reiese ca incertitudinea jurisprudentiala care a determinat respingerea actiunilor reclamantilor, la care se adauga absenta unui mecanism capabil sa asigure coerenta de practica chiar in cadrul celei mai inalte instante nationale, a avut ca efect privarea reclamantilor de dreptul la primirea in profesie cu scutire de examen, in timp ce altor persoane care se afla intr-o situatie similara li s-a recunoscut acest drept [...].”

Astfel, in nenumarate cauze in care au fost pronuntate hotarari impotriva Romaniei, CEDO a constatat ca a fost incalcat principiul securitatii juridice (certitudinii juridice), respectiv art. 6 din Conventie.

Ce masuri s-au luat in Romania pentru a fi garantata securitatea juridica (certitudinea juridica) pentru cetateni?

In privinta interpretarii si aplicarii unitare a legii, avem doua mecanisme prevazute in codurile de procedura civila si penala:

- Recursul in interesul legii, reglementat de art. 471- 474 Cod Procedura Penala, respectiv de art. 519-521 Cod procedura civila, prin intermediul caruia se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti in cazul in care exista chestiuni de drept care au fost solutionate diferit de catre instantele judecatoresti;

- Sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reglementat de art. 475-477¹ Cod procedura penala, respectiv art. 519-521 Cod procedura civila, prin intermediul caruia ICCJ poate sa pronunte o hotarare prin care sa dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizata, daca nu s-a statuat deja printr-o hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii cu privire la chestiunea de drept respectiva si nici nu se afla in curs de solutionare un recurs in interesul legii cu privire la respectiva chestiune.

In ambele situatii, ICCJ pronunta o decizie care este obligatorie pentru toate instantele de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial.

Cu toate ca aceste mecanisme de unificare a practicii judiciare sunt functionale, exista din ce in ce mai multe situatii in care in cadrul aceleasi sectii a ICCJ, se pronunta decizii diametral opuse, ceea ce genereaza ”rumoare” in randul specialistilor in drept, precum si conturarea unei impresii in randul populatiei ca legea este interpretata si aplicata de catre ICCJ in functie de cine face obiectul judecatii, de cine este initiatorul unui litigiu civil sau penal, precum si de cine se pronunta cu privire la speta respectiva.

Toate acestea duc la o nesiguranta juridica in randul tuturor cetatenilor si la scaderea gradului de incredere a publicului in sistemul judiciar.

De ce s-a ajuns aici?

Pentru ca in cadrul sectiilor ICCJ fiecare complet aplica legea conform propriei interpretari intr-o anumita speta, fara sa analizeze care este practica sectiei respective intr-o anumita materie si ignorand dispozitiile art. 26 din Legea nr. 304/2004 potrivit carora:

”Daca o sectie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie considera ca este necesar sa revina asupra propriei jurisprudente, intrerupe judecata si sesizeaza Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care judeca cu citarea partilor din dosarul a carui judecata a fost intrerupta. Dupa ce Sectiile Unite s-au pronuntat asupra sesizarii privind schimbarea jurisprudentei, judecata continua.”

Aceasta prevedere se regaseste si in proiectul noilor legi ale justitiei (art. 28 din Proiectul de lege privind organizarea judiciara supus dezbaterii publice de catre Ministerul Justitiei[7]), ceea ce dovedeste ca o asemenea norma este necesara, dar ea trebuie sa fie si respectata si aplicata de catre judecatorii ICCJ, nu ignorata cum s-a intamplat pana in prezent.

De ce este necesara o asemenea norma?

ICCJ este instanta suprema din Romania, iar jurisprudenta sa este disponibila on-line. Prin urmare, daca o persoana are un litigiu civil sau penal, aceasta este interesata sa vada care este practica judiciara in domeniu si cauta in jurisprudenta ICCJ.

Din momentul in care justitiabilul gaseste jurisprudenta a ICCJ in materia care il intereseaza are expectatia legala ca aceeasi modalitate de interpretare a legii se va aplica si in cauza sa.

Ulterior, daca in cauza sa, aceeasi sectie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie interpreteaza si aplica diametral opus legea, este fireasca revolta justitiabilului si aparitia suspiciunilor cu privire la motivul pentru care interpretarea si aplicarea legii s-a aplicat in mod diferit in cauza sa.

Mai mult, in situatia in care justitiabilul, cautand in jurisprudenta ICCJ, gaseste interpretari si aplicari diametral opuse ale aceluiasi text de lege, acesta va fi intr-o incertitudine totala pentru ca nu va reusi sa inteleaga care este modalitatea corecta de interpretare a legii si care interpretare se va aplica in cauza sa. Totodata, nici macar specialistii in drept nu vor putea sa il lamureasca care este modalitatea corecta de interpretare a legii, solutia in cauza depinzand de hazard, de opinia pe care o imbratiseaza completul ICCJ care urmeaza sa ii solutioneze cauze.

Mult mai grava este situatia in care cetateanul este interesat sa vada care este jurisprudenta ICCJ intr-un anumit domeniu (de ex, penal) pentru a sti cum sa isi adapteze comportamentul astfel incat sa nu incalce legea. Daca cetateanul gaseste in jurisprudenta ICCJ interpretari diametral opuse ale aceleiasi norme penale, nu va sti sa isi adapteze comportamentul si va fi mereu intr-o incertitudine totala generata de faptul ca indiferent de ce comportament va avea in societate la un moment dat i se va imputa ca a incalcat legea si a savarsit o infractiune.

In conditiile in care dispozitiile art. 26 din Legea nr. 304/2004 ar fi respectate si aplicate (ceea ce nu s-a intamplat pana in prezent), cetatenii pot sa cunoasca din timp daca practica judiciara s-a schimbat, pot sa isi adapteze comportamentul pentru a nu incalca legea sau stiu ce modalitate de interpretare a legii se va aplica in cauza lor.

Astfel, un complet al unei sectii al ICCJ ar trebui sa cunoasca care este practica sectiei respective intr-o anumita materie, iar in cazul in care considera ca, din varii motive, modalitatea de interpretare si aplicare a legii este necesar a fi schimbata, este obligat, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, sa intrerupa judecata si sa sesizeze Sectiile Unite ale ICCJ.

Ce implica sesizarea sectiilor Unite?

Toti judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (108 judecatori), indiferent de sectia si specializarea pe care o au, in cadrul unei sedinte comune, urmeaza sa decida daca jurisprudenta sectiei respective trebuie schimbata sau nu.

O asemenea modalitate de analiza, in care sunt implicati judecatorii ICCJ din toate domeniile este extrem de benefica, deoarece pot fi texte dintr-o lege a caror interpretare este in stransa legatura cu texte dintr-o alta lege din alt domeniu, iar judecatorii din cadrul unei alte sectii pot sa atraga atentia cu privire la aceste aspecte.

Mai mult, in sedinta Sectiilor Unite ale ICCJ sunt citate si partile din dosarul a carei judecata a fost intrerupta si isi pot exprima opinia cu privire la modalitatea de interpretare a textului de lege in discutie.

Indiferent de solutia pe care o va adopta Sectiile Unite ale ICCJ, de schimbare sau nu a jurisprudentei, justitiabilul care este parte in cauza respectiva va sti ca modalitatea de interpretare a textului de lege respectiv a fost pusa in discutia tuturor celor 108 judecatori ai ICCJ si sunt eliminate suspiciunile privind schimbarea sau nu a jurisprudentei ca urmare a unor influente externe.

Totodata, in situatia sesizarii Sectiilor Unite ale ICCJ, justitiabilul va cunoaste, inainte de pronuntarea solutiei in cauza sa, daca jurisprudenta se va schimba si i se va aplica o alta modalitate de interpretare a legii decat cea despre care avea cunostinta. Drept urmare, solutia si modalitatea de aplicare a legii vor fi previzibile pentru justitiabil.

Astfel, prin aplicarea art. 26 din Legea nr. 304/2004 - existent in legislatia noastra inca din anul 1993 (art. 31 din Legea nr. 56/1993), dar ignorat pana in prezent - se va inlatura incertitudinea jurisprudentiala la nivelul ICCJ, precum si toate suspiciunile si comentariile privind influentele externe asupra deciziilor pe care le iau judecatorii ICCJ. Se va ajunge astfel la o incredere mai mare in sistemul de justitie si se va elimina nerespectarea de catre Romania a principiului securitatii juridice a carei incalcare a fost constatata de catre CEDO de mult timp.

In concluzie, atata timp cat in cadrul sectiilor ICCJ se schimba jurisprudenta sau se aplica in mod diferit legea de la un caz la altul, prin interpretari diametral opuse, cu ignorarea art. 26 din Legea nr. 304/2004, este normal ca cetatenii sa se indoiasca de solutiile care se pronunta de ICCJ si sa aiba suspiciuni cu privire la cauza care a determinat aplicarea intr-o anumita modalitate a unui text de lege intr-o cauza particulara.

Pentru punerea in aplicare a dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 304/2004 este necesar ca atat avocatii, cat si procurorii (avand in vedere atributiile de aparatori ai drepturilor si libertatilor cetatenilor, conform art. 132 alin. 1 si 2 din Constitutia Romaniei) sa analizeze jurisprudenta ICCJ, sa o aduca la cunostinta completului de judecata al ICCJ si sa ii atraga atentia ca, in situatia in care considera ca este necesara schimbarea jurisprudentei, sa aplice procedura prevazuta de art. 26 din Legea nr. 304/2004.