Decembrie ’89. Timisoara. Durata prea mare a anchetei incalca latura procedurala a articolului 2 (Dreptul la viata) - CEDO 22465/03 - “Sandru s.a. vs. Romania” La finele anului trecut, CEDO a condamnat Romania pentru lipsa unei anchete efective asupra evenimentelor din decembrie 1989. De altfel si durata prea mare a anchetei facut ca judecatorii Curtii sa concluzioneze ca a avut loc incalcarea articolului 2 din punctul de vedere al laturii procedurale.

Art. 2 – Dreptul la viata. Latura procedurala. Ancheta efectiva. Durata. Criterii. Aplicabilitatea art. 2 si in cazul in care utilizarea fortei nu a avut ca rezultat decesul. Competenta ratione temporis a Curtii. Calitatea de victima a persoanelor care nu s-au constituit parte civila potrivit dreptului intern

In cauza a mai fost analizat si elementul lipsei de independenta a procurorilor militari care, si-au anchetat superiorii. Elementul determinant al condamnarii l-a consituit insa durata mult prea mare a anchetei, imposibil de justificat chiar si in conditiile complexitatii necontestate a cauzei. Aceasta hotarare este azi un precedent pentru alte dosare care privesc evenimentele de la inceputul anilor ‘90, inclusiv cel al Mineriadei din 13-15 iunie ’90 sau dosare desprinse din marea ancheta a evenimentelor din decembrie 1989

1. SITUATIA DE FAPT

La 12 ianuarie 1990 parchetul militar a deschis o ancheta cu privire la reprimarea manifestarilor din Timisoara. In urma cercetarilor efectuate (cercetari la fata locului unde a fost dispersata cenusa mai multor persoane ucise, expertiza persoanelor ranite, audierea catorva zeci de martori în perioada ianuarie-aprilie 1990), mai multi militari, printre care si generalii Victor Atanasie Stanculescu si Mihai Chitac, sunt învinuiti in cauza. La 29 martie 1996 Parchetul Militar de pe langa Curtea Suprema de Justitie (in continuare CSJ) a dispus netrimiterea in judecata, masura infirmata la 28 octombrie 1997 de procurorul sef al parchetului militar de pe langa CSJ. Dosarul a fost restituit la Parchetul Militar Timisoara pentru continuarea urmaririi penale. In perioada octombrie-decembrie 1997 mai multi martori au fost reaudiati. Prin rechizitoriul din 30 decembrie 1997, parchetul militar a dispus trimiterea in judecata a celor doi generali pentru savarsirea infractiunilor de omor si tentativa de omor, stabilindu-se ca cei doi sunt responsabili de organizarea represiunii armate in cursul careia 72 de persoane au fost ucise si alte 53 ranite in urma focurilor de arma. In cursul procedurii in fata CSJ, din cele 15 termene, doua au fost acordate la cererea avocatilor inculpatilor, doua pentru a solutiona incidente procedurale, la celelalte fiind audiate mai multe parti vatamate si martori. La ultimul termen inculpatii au invocat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor procedurale care permit formularea unei singure cai de atac impotriva hotararilor CSJ, exceptie respinsa de instanta. Prin hotararea CSJ din 15 iulie 1999, cei doi inculpati au fost condamnati pentru infractiunile pentru care au fost trimisi in judecata la 15 ani inchisoare si obligati in solidar cu MApN la plata despagubirilor catre partile civile. Recursul formulat de inculpati a fost respins la 25.02.2000. La 7 august 2001 Procurorul General al Romaniei a introdus recurs in anulare impotriva hotararilor CSJ invocand nerespectarea dreptului la aparare a inculpatilor si gresita aplicare a legii. Prin hotararea din 22 martie2004, CSJ in Sectiuni Unite a admis recursul in anulare, a casat cele doua hotarari si a trimis cauza spre rejudecare la sectia penala aratand ca prin respingerea cererii de sesizare a Curtii Constitutionale si a cererii de amanare formulate de aparatorul unuia dintre inculpati s-a incalcat dreptul la aparare a acestuia. Prin hotararea de la 3 aprilie 2007 ICCJ i-a condamnat pe cei doi inculpati la 15 ani inchisoare pentru omor si tentativa de omor constand in aceea ca au organizat si coordonat reprimarea manifestarilor anticomuniste din Timisoara si i-a obligat la despagubiri civile in acelasi cuantum ca in hotararea initiala catre partile civile si constata prejudiciul acoperit de MApN. Prin hotararea de la 15 octombrie 2008, ICCJ a respinse recursurile formulate de inculpati, partile civile si partea responsabila civilmente.

2. ADMISIBILITATE

A. Aplicabilitatea art. 2 din Conventie (dreptul la viata)

Cu privire la aplicabilitatea art. 2 din Conventie, Curtea a constatat ca atingerile integritatii corporale produse de agenti ai statului pot fi analizate ca o violare a art. 2 atunci cand nu a existat decesul victimei daca gradul si tipul de forta utilizata demonstreaza intentia neechivoca de a produce moarte (İlhan c. Turciei Makaratzis c. Greciei,), existand obligatia de a efectua o ancheta adecvata si efectiva atunci cand recurgerea la forta a pus in pericol viata unei persoane (Makaratzis). Curtea a constatat ca art 2 este aplicabil si cu privire la cei doi reclamanti care au fost raniti in raport de folosirea armelor de foc pentru reprimarea manifestarilor anticomuniste.

B. Competenta ratione temporis a Curtii

Curtea a constatat ca, desi actele prin care s-a adus atingere dreptului la viata au fost savarsite inainte de intrarea in vigoare a Conventiei pentru Romania, astfel ca analiza art. 2 sub aspect material iese de sub competenta sa, obligatia procedurala ce decurge din acest articol este una distincta si independenta de actele ce privesc latura sa materiala (Šilih c. Sloveniei, Dvořáček si Dvořáčková c. Slovaciei), urmand a se analiza daca o parte importanta din masurile procedurale au fost luate dupa intrarea in vigoare a Conventiei. In cauza, inculpatii au fost trimisi in judecata dupa ratificarea Conventiei, dupa acest moment efectuandu-se majoritatea actelor procedurale dar si admiterea recursului in anulare introdus de procurorul general in urma careia s-a dispus rejudecarea fondului cauzei.

C. Calitatea de victima a reclamantilor

Curtea a constatat ca desi unul dintre reclamanti nu s-a constituit parte civila in procesul desfasurat in fata instantei nationale in termenul prevazut de dreptul intern, aceasta omisiune nu exonereaza statul de obligatiile sale procedurale ce decurg din art. 2, iar sumele obtinute ca despagubiri de alti trei reclamanti nu ii priveaza pe acestia de calitatea de victima in sensul art. 34 din Conventie, pe de o parte pentru ca aceste sume nu au fost rezultatul unei intelegeri amiabile acceptate de reclamanti, iar pe de alta parte, pentru ca statul nu a recunoscut explicit sau in substanta violarea Conventiei pe care sa o fi reparat ulterior (Dalban c. Romaniei).

3. PE FOND: ANCHETA IN BAZA ART. 2 DIN CONVENTIE

Curtea a reamintit ca obligatia ce decurge din art. 2 este indeplinita doar daca mecanismele de protectie prevazute de dreptul intern functioneaza efectiv, ceea ce presupune o examinare prompta si fara intarzieri inutile a cauzei. Orice carenta de natura a micsoara capacitatea anchetei de a stabili circumstantele spetei sau de a identifica persoanele responsabile poate conduce la concluzia lipsei unei anchete efective (Šilih, Varnava s.a.). Curtea a constatat ca ancheta a fost deschisa din oficiu la putin timp de la data evenimentelor, in ianuarie 1990 si s-a finalizat la 15 octombrie 2008 prin condamnarea definitiva a celor responsabili de organizarea reprimarii manifestarilor anticomuniste si a analizat caracterul efectiv al anchetei in raport de durata acesteia pentru perioada ulterioara datei de 20 iunie 1994 la care Conventia a intrat in vigoare pentru Romania. Curtea a mai aratat ca, in 1994, cauza se afla tot la parchetul militar, fara sa mai fi fost efectuate acte din aprilie 1990, ca ordonanta de netrimitere in judecata din martie 1996 a fost infirmata un an si jumatate mai tarziu si ca ancheta a fost incredintata procurorilor militari care erau supusi principiului subordonarii ierarhice, deci subordonati si inculpatilor, fosti ministri ai apararii si de interne (mutatis mutandis, Barbu Anghelescu c. Romaniei, Bursuc c. Romaniei, Mantog c. Romaniei).Procedura in fata instantelor nationale a fost marcata de amanari repetate pentru vicii de procedura cu partile si cu privire la compunerea completului, cu perioade mari te timp intre termene care nu pot fi justificate de vacantele judecatoresti si nici de solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate de Curtea Constitutionala. Curtea a apreciat ca atitudinea reclamantilor nu a contribuit in mod semnificativ la prelungirea semnificativa a durate totale a procedurii.

Curtea a constatat ca inactivitatea totala a parchetului intre aprilie 1990 si martie 1996 precum si casarea hotararilor intitiale in urma admiterii recursului in anulare promovat de procurorul general in favoarea condamnatilor (procesul reluandu-se pe parcursul altor 8 ani) au contribuit in mod decisiv la prelungirea procedurii.

Desi a constatat complexitatea evidenta a cauzei, Curtea a apreciat ca mediul socio-politic invocat de Guvern nu poate justifica durata anchetei; dimpotriva, importanta sa pentru societatea romaneasca ar fi trebuit sa impulsioneze autoritatile interne sa trateze aceasta cauza prompt pentru a inlatura orice aparenta de tolerare a actelor ilegale. Fata de aceste elemente, Curtea a concluzionat ca autoritatile nationale nu au actionat cu diligenta ceruta de art. 2 din Conventie, constatand o incalcare a acestui articol sub aspect procedural.