„Alegerile nu hotarasc asupra politicilor concrete. Mai degraba ele decid cine va hotari asupra acestora”

Giovanni Sartori

In sistemele politice ale democratiei reprezentative fiecare tip de alegeri are importanta sa. De acest fapt ne-am putut convinge chiar in acest an cand in Romania au loc, succesiv, pentru prima data in istoria postdecembrista a tarii, toate tipurile de alegeri.

Democratia reprezentativa determina alegerea oficialilor, libertatea de expresie, surse alternative de informare, autonomie asociationala, separarea puterilor, protejarea libertatilor fundamentale – manunchi de libertati denumit „liberalism constitutional”. Constitutionalismul este principiul care consacra ideea ca in societatile democratice moderne ordinea este stabilita pe temeiul legii fundamentale, constitutia statului democratic. Este un apanaj al puterii politice, stabilite in mod democratic, care poate conferi oricarei societati certitudine si stabilitate. Putere care trebuie insa a fi intretinuta si reinnoita periodic printr-un proces de legitimare, „legitimarea avand o substanta juridica de ordin strict procedural, produsa intr-un chip perfect si absolut de alegeri” (Pierre Rosanvallon).

In arhitectura democratica a statului alegerile parlamentare ocupa un loc aparte, loc ce rezulta din rolul institutiei Parlamentului in sistemul nostru politico-juridic. Constitutia Romaniei defineste Parlamentul ca fiind „organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii”. Acest text constitutional consacra ideea ca Parlamentul este singura institutie abilitata sa reprezinte poporul roman si interesele sale, sa indeplineasca functia decizional-legislativa autorizata sa elaboreze politicile publice menite sa satisfaca nevoile corpului social, alegerile parlamentare avand o importanta aparte in viata politica a tarii. In consecinta, exercitarea dreptului de vot la aceste alegeri este o chestiune de maxima importanta in conditiile in care poporul, desi titular al puterii, are la dispozitie o singura modalitate, cea a desfasurarii scrutinului, prin care isi alege reprezentantii ce vor exercita puterea politica in numele sau. Ulterior scrutinului prezenta corpului social in spatiul public scade semnificativ, functionarea sistemului politic fiind asigurata de reprezentantii alesi care au obligatia sa isi exercite mandatul conform intereselor esentiale ale corpului social. In urma alegerilor pentru Parlamentul Romaniei se formeaza acea majoritate (parlamentara) care exercita guvernarea tarii in sensul sau cel mai larg – formeaza guvernul, ia decizii politice materializate sub forma proiectelor de legi, adopta aceste proiecte pe care apoi le promoveaza catre promulgare.

In spatiul public sunt si opinii care aduc in discutie primatul alegerilor prezidentiale in fata celor parlamentare – invocand „alegerea presedintelui de catre popor” –, omitand realitatea faptului ca sistemul politic semiprezidential este un sistem dual (in care atat presedintele cat si premierul fac parte din puterea executiva). Doctrina politico-juridica a clarificat insa aceasta „dilema politica” statuand ca „presedintele este autoritatea suprema numai atata timp cat dispune de majoritatea parlamentara”. In consecinta, atunci cand din alegerile parlamentare rezulta o majoritate solida, tara este mai bine si mai eficient condusa.

In sistemul electoral romanesc – ca si in alte sisteme democratice – desemnarea candidatilor ce urmeaza a primi votul alegatorilor rezulta din propunerile partidelor politice, propuneri care ar trebui sa aiba „o larga sfera de cuprindere menita sa asigure un climat concurential si competitiv” (Raymond Aron). De aceea atat performantele cat si esecurile clasei politice revin tot acestora. Nici nu s-ar putea altfel deoarece candidatii pentru alegerile parlamentare (ca si candidatii pentru alegerile europarlamentare) se afla in varful „piramidei electorale”. Cunoasterea lor de catre electorat este aproape imposibila – spre deosebire de alegerile locale aflate la baza „piramidei electorale” –, unde alegatorii isi pot forma, cat de cat, o anumita opinie ce rezulta din notorietatea publica si abilitatea in comunicare a candidatului. Electoratul are insa posibilitatea de a influenta asupra ponderii pe care o dobandeste o grupare sau alta a clasei politice in raport cu influenta politica a unor partide in momentul alegerilor. Acest lucru are o importanta aparte pentru constituirea majoritatii parlamentare, alesii avand calitatea de a fi reprezentantii politici ai intregii natiuni. Stiinta politica a statuat ca ceasta calitate isi are sorgintea in principiul esential al functionarii sistemului reprezentativ, cel al „despartirii reprezentantului de reprezentat”, motiv pentru care alesii au exclusiv un mandat reprezentativ (specific societatilor democratice). Mandatul reprezentativ – spre deosebire de cel imperativ – permite transformarea vointei „majoritatii politice” in „vointa generala” prin acomodarea intereselor majoritatii cu interesele celorlalte forte sociale, „toate acestea avand drept liant un anumit consens politic, care nu pune insa capat luptei politice” (Gianfranco Pasquino).

Afirmam anterior ca ideea de reprezentare politica este inseparabila de alegerile organizate la termen, ele fiind menite sa asigure concordanta dintre vointa celor reprezentati si cea a reprezentantilor. Dintotdeauna aceasta concordanta a fost insa imperfecta, existand perioade in care contradictiile dintre clasa politica si corpul social s-au acutizat. In ultimii ani tot mai multi alegatori sunt reticenti in a-si exercita dreptul de vot ca urmare a nemultumirilor pe care le au fata de modul in care cei alesi le reprezinta interesele. Un exemplu semnificativ in acest sens il constituie chiar Romania, unde la precedentele alegeri parlamentare prezenta la vot a fost de sub o treime din alegatorii inscrisi pe listele electorale. Acest absenteism a avut consecinte negative asupra vietii politice si economice a tarii, dar si asupra autoritatii statului ca principala institutie a societatii. Intre acestea a fost cea a constituirii unei coalitii care a guvernat ineficient, dupa mai putin de un an declansandu-se o criza politica ce a durat aproape trei luni! Ajungandu-se in pragul unei situatii limita s-a format un nou guvern de coalitie. In legatura cu aceasta chestiune se impune o anumita remarca. Este pentru prima data dupa anul 1995 – an in care a fost adoptata „Declaratia de la Snagov” care a marcat consensul clasei politice romanesti in vederea aderarii Romaniei la UE si la NATO –, cand doua partide politice reprezentative, de „culori” diferite, au inteles sa treaca peste diferentele de ideologie, peste interesele de partid, dar si peste orgoliile unor lideri si sa dea dovada de toleranta si compromis pentru a scoate tara din impas. Colaborare care, in general, s-a desfasurat profitabil atat pentru economie dar si pentru corpul social, daca avem in vedere rezultatele obtinute de partidele coalitiei la alegerile locale ce au avut loc la inceputul verii. Desigur, pe parcursul celor trei ani de guvernare comuna in coalitie au avut loc si conflicte, uneori exagerate de unii politicieni care nu inteleg „jocul politic”, dar si de o parte a mass-media. In societatea romaneasca nu s-au inteles, inca, pe deplin, doua lucruri esentiale si anume ca „politica fara conflict este o iluzie periculoasa, putand conduce la manifestari de natura totalitara” (Raymond Aron) si faptul ca „compromisul nu pune capat luptei politice” (Gianfranco Pasquino). In consecinta, intreaga clasa politica, cu deosebire elitele politice, trebuie sa perceapa o realitate pe care teoria si practica politica le evidentiaza cu insistenta si anume ca in lumea politica democratica nu avem de-a face cu o confruntare intre „bine” si „rau”, cel mai adesea fiind o confruntare intre „inacceptabil” si „tolerabil”, iar politicienii nu sunt dusmani politici, asa cum au fost perceputi atat de fostul presedinte, dar – in buna masura – si de cel actual, ci adversari politici! In toamna acestui an insa colaborarea partidelor aflate la guvernare a fost marcata de unele framantari generate de pregatirea alegerilor parlamentare si a celor prezidentiale. Interesele de partid si orgoliile unor „grei” din ambele partide au inceput, din nou, sa prevaleze in fata interesului general. Un exemplu relativ recent il constituie modul in care a fost stabilita data alegerilor parlamentare si prezidentiale care s-au programat de mai multe ori pentru a fi „optimizate”.

Alegerile parlamentare vor avea loc in acest an pe 1 decembrie, de „Ziua Nationala”. Ele au fost plasate intre primul si cel de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale. Trei convocari la urne in mod succesiv care, dupa opinia noastra, pot genera unele dificultati organizatorice. Dar nu numai atat. Pot aparea dificultati in mobilizarea electoratului la vot si, in consecinta, pot impiedica constituirea unei majoritati parlamentare menite sa asigure o guvernare stabila, impiedicand totodata si participarea corpului social la guvernare prin exercitarea dreptului la vot. Dar pentru ca datele scrutinelor au fost deja stabilite nu ne ramane decat sa speram ca partidele politice vor face un efort suplimentar de mobilizare a electoratului la vot si ca vor desfasura o campanie electorala convingatoare, cat mai aproape de nevoile oamenilor, fara promisiuni populiste de genul „semneaza contractul si ia-ti propria locuinta”!

Curand va expira termenul pentru depunerea listelor de candidati din randul carora vor fi alesi cei 466 de senatori si deputati ai Romaniei care sunt chemati ca in urmatorii patru ani sa lucreze mai eficient pentru binele tarii decat predecesorii lor. Motiv pentru care partidele politice au obligatia de a diminua sensibil „balastul” ce inca se regaseste astazi in toate partidele politice si sa sustina meritocratia, promovand politicieni care sa isi exercite mandatul in acord cu interesele de baza ale corpului social. Totodata, vremea parlamentarilor „senatori de drept”, care nu inteleg cerintele „jocului politic”, care au ramas ancorati in traditii si cutume perimate, purtatori ai unor obiceiuri incompatibile cu democratia moderna, a trecut. In consecinta, profesionalizarea reala a clasei politice dublata de eliminarea episoadelor de „democratie neliberala” trebuie sa devina o realitate permanenta. In legislatura ce urmeaza o serie de concepte vor trebui revizuite, urmand ca modernizarea unor institutii publice sa continue, preocupari ce se cer a fi corelate cu evolutiile din viata sociala, evolutii ce au loc mult mai rapid decat sunt ele percepute.

Fara a dramatiza realitatile pe care le traim trebuie sa fim de acord ca, la nivel planetar, lucrurile sunt in schimbare. In plan global se observa o tendinta tot mai accentuata de reasezare a polilor de putere. Aceste schimbari trebuie sa ne indemne – avand in vedere si conflictele militare din preajma noastra – atat la mediatie cat si la actiune pentru a ne proteja. Dar amenintarile la adresa democratiei, ne invata stiinta politica, vin in principal nu din afara, ci din interior. Concomitent cu consolidarea democratiei si libertatii, ca elemente esentiale ale statului de drept, trebuie intarita si autoritatea statului, prin exercitarea de catre acesta, in limitele legii, a „monopolului constrangerii fizice legitime” (Max Weber) in scopul diminuarii sensibile a coruptiei si abuzului de drept, a violentei sociale, dar si a demagogiei si populismului. Ele vor putea fi controlate si printr-o redefinire a politicului prin raportare la moralitate si drept. Dimensiunea morala a deciziilor politice capata astfel o importanta practica imediata legata de problematica statului, a dreptului si politicii. Implicarea eticii in abordarea problemelor politice concrete nu va mai ramane astfel doar in sfera disputelor privind moralitatea politicienilor. Analiza moralei promovate prin deciziile politice trebuie facuta prin prisma modului in care puterea politica actioneaza pentru a face sau a nu face ceva care sa conduca la realizarea „binelui comun” (sintagma care se refera la ce este benefic pentru majoritatea membrilor comunitatii).

In incheiere il vom cita pe unul dintre cei mai reprezentativi ganditori liberali ai tuturor timpurilor, John Stuart Mill. „Institutiile reprezentative – afirma acesta – isi pierd sensul si pot fi simple instrumente ale tiraniei cand masa alegatorilor nu se intereseaza suficient de propriul ei guvernamant pentru a vota”. Intr-adevar, daca alegatorii nu voteaza institutiile reprezentarii au toate sansele sa devina instrumente ale tiraniei. Practica politica a dovedit-o din plin. In ultimele doua decenii in societatea romaneasca au existat o serie de manifestari care au condus la slabirea participarii politice datorate absenteismului electoral si a manifestarii optiunilor politice si culturale ale oamenilor. Acestea au avut ca efect subminarea „vointei generale” – la care ne-am referit anterior – si intarirea puterii executive in detrimentul ideii de reprezentare si mandat, dar si exacerbarea rolului anumitor minoritati ce incearca sa se substituie intregii comunitati.

Motiv pentru care o participare numeroasa la vot a electoratului la alegerile parlamentare din 1 Decembrie este mai mult decat necesara pentru constituirea unui corp legislativ reprezentativ, capabil sa practice politica cu curaj si onestitate, care vadeste realism si echilibru in lupta politica.