Avocatul Adrian Sandru (foto) din Baroul Bucuresti – specializat in proceduri complexe de extradare, mandate europene de arestare si cooperare judiciara – explica de ce judecatorii din strainatate refuza extradarea in Romania a persoanelor condamnate de instante din tara noastra.

Cauza o constituie problemele sistemice pe care le prezinta procedura penala romaneasca. Concret, este vorba despre aplicarea neunitara a principiului specialitatii, dreptul la rejudecare in cazul condamnarilor in lipsa si problemele privind efectivitatea cailor de atac, explica avocatul Sandru intr-o analiza transmisa Lumea Justitiei.

In acest sens, Adrian Sandru da ca exemplu cazul Merticariu din Marea Britanie. La 6 martie 2024, Curtea Suprema din Marea Britanie a refuzat extradarea romanului Ionut-Bogdan Merticariu, asa cum ceruse Romania, prin mandatul european de arestare emis de catre Judecatoria Arad. Merticariu a fost condamnat in 23 ianuarie 2019 la 1 an si 6 luni de inchisoare pentru un furt calificat pe care l-ar fi comis in 2016. Problema este ca acea condamnare a fost data in lipsa, iar art. 466 din Codul de procedura penala – privind redeschiderea procesului penal in cazul judecarii in lipsa persoanei condamnate – nu ofera suficiente garantii. Mai exact, dreptul de a obtine o rejudecare nu este unul „automat”. Or, acest lucru genereaza o incertitudine asupra efectivitatii dreptului la rejudecare – aspect neconform cu exigentele CEDO, explica avocatul Sandru.

Desi literatura juridica romaneasca semnaleaza de mult aceasta problema, instantele autohtone au incercat sa ofere un remediu persoanelor implicate in procesele penale prin repunerea in termenul de apel, adauga Adrian Sandru.

Pe de alta parte, chiar daca Romania are probleme in ceea ce priveste predarile solicitate de alte state europene, instantele autohtone s-au remarcat prin aplicarea corecta a standardelor internationale cand au respins extradarea unor persoane catre Rusia, tocmai din cauza lipsei de garantii privind drepturile omului, dupa excluderea Rusiei din Consiliul Europei, mai arata avocatul.

Mentionam ca avocatul Adrian Sandru (www.sandru-avocati.com) este membru in Board-ul European Criminal Bar Association si International Officer al unei asociatii de prestigiu a avocatilor specializati in extradari din Londra (Defence Extradition Lawyer Forum). Sandru (care participa frecvent in calitate de expert in fata instantelor britanice, inclusiv Westminster Magistrates' Court) este specializat in legislatia specifica fondurilor europene, asistand mai multi clienti in procedurile Parchetului European (EPPO) alaturi de echipe de avocati din strainatate inclusiv in proceduri in fata Tribunalului Uniunii Europene (TUE) sau Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE), fiind coautorul uneia dintre primele monografii privind EPPO publicate in Romania. Lucrarea se intituleaza „Parchetul European. Reglementare. Controverse. Explicatii”.

Redam intreaga analiza semnata de catre Adrian Sandru:

„Problemele extradarii din si catre Romania. O analiza tehnica a unui subiect politizat

De ce nu sunt extradati fugarii? Problema extradarii persoanelor condamnate sau cercetate penal de catre autoritatile romane a fost in centrul unor ample dezbateri publice, in special cand vine vorba despre cazuri mediatizate de fugari celebri, asa cum se vehiculeaza in presa. Cu toate acestea, dincolo de discursurile politice, exista o serie de probleme tehnice si juridice care afecteaza cooperarea judiciara internationala.

Instantele din Marea Britanie, Olanda, Franta sau Italia refuza tot mai frecvent executarea mandatelor europene de arestare emise de Romania din cauza unor probleme sistemice ale procedurii penale. Aplicarea neunitara a principiului specialitatii, dreptul la rejudecare in cazul condamnarilor in lipsa si problemele privind efectivitatea cailor de atac sunt principalele motive de refuz al predarilor solicitate de Romania.

Un exemplu notabil este cazul Merticariu, un dosar de referinta in Marea Britanie, despre care in Romania nu s-a vorbit deloc, desi a scos la lumina deficientele sistemului romanesc privind dreptul la rejudecare pentru persoanele condamnate in lipsa. In luna martie a anului trecut, s-a solutionat cazul Merticariu v. Judecatoria Arad, Romania de catre Inalta Curte de Justitie a Regatului Unit. Instanta britanica abordeaza problema redactarii deficitare din cuprinsul art. 466 Cod procedura penala din Romania privind redeschiderea procesului penal, argumentand ca dreptul de a obtine o rejudecare nu este unul 'automat' – aspect care genereaza o incertitudine asupra efectivitatii acestui drept, aspect neconform cu exigentele CEDO.

Marea Britanie a semnalat o problema sistemica in ceea ce priveste respectarea efectiva a dreptului la rejudecare pentru persoane condamnate in lipsa, iar aceasta critica nu vine doar de la avocati, ci si din hotararile instantelor britanice. Aceasta problema nu poate fi ignorata, iar solutia nu consta in acuzatii politice, ci in reformarea institutiilor din Codul de procedura penala pentru alinierea la standardele CEDO.

In Romania, aceasta problema a mai fost semnalata doctrinar inca de mai multi ani, insa instantele nationale au incercat sa ofere un remediu persoanelor implicate in procesele penale prin repunerea in termenul de apel. In cazul Merticariu, a fost dezbatuta efectivitatea art. 466 Cod procedura penala intr-o sesiune de dezbateri de peste doua ore in fata celei mai inalte instante din Londra. Dezbaterea din Marea Britanie a ramas fara ecou insa in Romania.

Daca Romania are probleme in ceea ce priveste predarile solicitate de alte state europene, s-a remarcat si o aplicare corecta a standardelor internationale atunci cand instantele romane au refuzat, spre exemplu, extradarea unor persoane catre Rusia, tocmai din cauza lipsei de garantii privind drepturile omului, dupa excluderea Rusiei din Consiliul Europei.

Discutiile despre efectivitatea procedurii penale romanesti in raport cu standardele CEDO sunt recurente in procesele de extradare din strainatate, dar lipsesc aproape complet din peisajul juridic autohton. Aceste dezbateri ar trebui sa fie cele care determina modificari legislative, nu doar presiunea publica sau cazurile individuale mediatizate”.