PROCESUL RAIFFEISEN LEAKS – Curtea de Apel Bucuresti judeca dosarul in care Raiffeisen Bank Romania a contestat Ordinul prin care ANPC a obligat banca la refacerea contractelor de credit in CHF, lei si euro, readucandu-le la conditiile din perioada incheierii. Totul a pornit de la scurgerea unor documente ce aratau cum banca ar fi planuit majorarea unilaterala a dobanzilor, fara a-si informa clientii (Documente)
La Curtea de Apel Bucuresti a avut loc vineri, 28 septembrie 2018, un nou termen in dosarul nr. 8763/2/2017. Este vorba despre procesul in care Raiffeisen Bank Romania (RBRO), condusa de Steven van Groningen (foto), a contestat Ordinul nr. 837/20.10.2017, prin care Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) obliga banca la refacerea contractelor de credit in franci elvetieni (CHF), lei si euro, prin readucerea lor la conditiile din perioada incheierii (2006-2008), principala miza fiind revenirea la dobanzile initiale, mai mici.
Totul a inceput in iulie 2017, cand pe un cont de Facebook creat ad-hoc au fost publicate documente interne ale RBRO, datand din 2006-2007, ce aratau cum banca ar fi planuit majorarea unilaterala a dobanzilor, fara a-si informa clientii si fara a se raporta la conditiile pietei financiare. In ipoteza unei aprecieri cu peste 15% a francului elvetian in raport cu leul, banca ar fi urmat sa le propuna clientilor conversia creditelor ipotecare in euro sau in lei. In plus, banca ar fi fost acoperita in fata riscului de finantare (cunoscut si ca risc de lichiditate) prin clauza care ii permitea sa sporeasca dobanda platita de clienti. In 2004, BNR trimisese catre Raiffeisen Bank Romania o directiva pentru ca aceasta sa-si transparentizeze dobanzile, dar RBRO nu a tinut cont de aceasta.
Cum se apara banca
Tot in luna iulie a anului trecut, site-ul Profit.ro a intrebat Raiffeisen Bank daca a aplicat conversia creditelor in franci elvetieni afectate de o variatie de peste 15% a cursului CHF in raport cu leul.
„A fost aplicata strategia de monitorizare si conversie a creditelor in CHF la o variatie mai mare de 15% a cursului? Daca nu, de ce? Daca da, cu ce rezultate si in ce moment (avand in vedere ca RON/CHF a depasit 2,6 la finele lui 2008)? LIBOR CHF 1M (n.r. dobanda la 3 luni pentru creditele in franci elvetieni practicata pe piata londoneza de catre principalele banci care ofera astfel de imprumuturi) a crescut de la 1,42% in august 2006 la 2% in decembrie si la 2,2% in mai 2007, deci un avans de 0,8 pp la momentul cresterii dobanzilor. Apoi, LIBOR a avut un varf de 3% in toamna lui 2008, dupa care in octombrie-decembrie 2008 a scazut spre 0%, si chiar sub 0% ulterior. In conditiile scaderii dobanzii LIBOR, a ajustat RBRO in jos dobanzile clientilor, in noile conditii ale pietei financiare? Ma refer aici la perioada de pana la implementarea OUG 50/2010, care a impus utilizarea referintelor de piata”.
In replica, Banca Raiffeisen a transmis ca investigheaza autenticitatea documentelor aparute pe Facebook, precum si modul in care acestea au fost scurse din banca. Totodata, RBRO a sustinut ca „a respectat intotdeauna legislatia aplicabila contractelor cu toti clientii sai”, ca portofoliul de credite in CHF nu este unul semnificativ in raport cu totalul imprumuturilor acordate, ca mii de credite in franci elvetieni au fost restructurate cel putin o data si ca inca din 2009 Raiffeisen a propus „o serie de masuri de usurare a poverii financiare pentru clientii aflati in dificultate de a rambursa creditele, chiar daca aceasta a insemnat costuri suplimentare de capital si diminuarea veniturilor bancii”.
Iata raspunsul complet al bancii:
„Investigam in primul rand autenticitatea 'documentelor' aparute in spatiul public si, in cazul in care unele dintre acestea se dovedesc a fi copii ale unor documente interne autentice, vom investiga modul in care acestea au putut fi sustrase. Ne preocupa securitatea informatiilor gestionate de banca, iar in masura in care vom avea indicii asupra unor persoane care sa fi incalcat procedurile interne, le vom furniza institutiilor abilitate. In ceea ce priveste discutiile referitoare la interpretarea continutului acestor documente, facem urmatoarele precizari:
- Raiffeisen Bank a respectat intotdeauna legislatia aplicabila contractelor cu toti clientii sai; reamintim ca, pe parcursul derularii contractelor de credit cu consumatorii, incheiate din 2006 pana in prezent, au intervenit modificari legislative semnificative, in unele cazuri aplicabile inclusiv contractelor in derulare. Astfel, Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori nu avea prevederi care sa interzica bancilor utilizarea unor dobanzi variabile (fara obligatia utilizarii unei anumite formule de calcul), ba chiar incepand cu sfarsitul anului 2006 a permis in mod expres o astfel de variatie. Evenimentul care a permis contestarea ulterioara a unor clauze privitoare la dobanda, la nivelul intregului sistem, a fost intrarea in vigoare a OUG 50/2010, cu aplicare la toate creditele, inclusiv cele aflate in derulare la acel moment.
- In momentul in care oricare dintre aceste prevederi legislative a intrat in vigoare, contractele au fost adaptate corespunzator;
- Incepand din anul 2009, dupa ce criza pietelor financiare si-a produs efectele, inclusiv prin cresterea drastica a costului finantarii pentru institutiile financiare, acest fapt nu avea cum sa nu se reflecte, cel putin partial, in costurile creditelor cu dobanda variabila, indiferent de moneda in care au fost acordate; - In acelasi timp, am propus in mod pro-activ, incepand din 2009, o serie de masuri de usurare a poverii financiare pentru clientii aflati in dificultate de a rambursa creditele, chiar daca aceasta a insemnat costuri suplimentare de capital si diminuarea veniturilor bancii;
- Portofoliul de credite in CHF nu a reprezentat si nu reprezinta o cifra semnificativa in bilantul bancii; din totalul creditelor acordate clientilor nostri persoane fizice, cele in moneda CHF reprezinta 9%. Numarul acestor credite era de aproximativ 7.700 in 2015, astazi mai sunt circa 5.700, dintre care circa 40% au fost restructurate cel putin o data. Diferenta o reprezinta credite rambursate intre timp de catre clienti, respectiv credite convertite in lei, pe baza solutiilor oferite de catre banca si acceptate de clienti ca fiind avantajoase pentru ei.
- Mesajul nostru pentru clientii cu credite in CHF sau orice alta moneda este acelasi ca intotdeauna: daca au orice solicitare sau problema legata de derularea unui contract de credit, suntem aici pentru ei”.
Ordinul ANPC si amendarea Raiffeisen
Pornind de la documentele sus-mentionate (cunoscute in presa ca „Raiffeisen Leaks”), in august 2017, Grupul Clientilor cu Credite in CHF (GCCC – intre timp transformat in ONG, sub denumirea Asociatia CREDERE) s-a adresat Guvernului Romaniei si Administratiei Prezidentiale pentru luarea masurilor legale care se impuneau. Executivul si Presedintia au redirectionat sesizarea catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor. La randul ei, ANPC a emis Procesul-Verbal nr. 0765202/10.10.2017, prin care constata incalcarea de catre Raiffeisen Bank a Legii nr. 363/2007 privind practicile comerciale incorecte. Zece zile mai tarziu, pentru ca procesul-verbal sa aiba efect asupra intregului portofoliu de credite, ANPC a emis Ordinul nr. 837/20.10.2017, semnat de catre presedintele din acel moment al Autoritatii, Bogdan Pandelica. (Ambele documente au fost publicate de Bursa.ro). Prin amintitul proces-verbal, ANPC a amendat Raiffeisen cu 50.000 de lei pentru practici incorecte, in baza articolului 15 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor.
De altfel, GCCC a publicat integral pe propriul site, Contrabanci.com, atat documentele Raiffeisen Leaks, cat si pe cele ale ANPC.
Raiffeisen a contestat Procesul-Verbal la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti (dosar nr. 34552/299/2017), iar Ordinul la Curtea de Apel Bucuresti (dosar nr. 8763/2/2017). RBRO a pierdut la fond in prima speta si a formulat apel. A doua cauza se afla in faza de fond la CAB, iar unul dintre termene este programat pentru ziua de vineri, 28 septembrie 2018.
Update
Judecatorul Vasile Bicu, de la Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel Bucuresti, a dispus vineri, 28 septembrie 2018, un nou termen in proces, pentru data de 7 decembrie, pentru luarea la cunostinta a unei cereri de interventie accesorie. Este vorba despre cererea de interventie accesorie depusa de catre Asociatia Parakletos (ONG-ul avocatului Gheorghe Piperea) in favoarea ANPC.
Totodata, apararea Raiffeisen a propus-o pentru audiere ca expert-parte pe Eugenia Iorgoaea, aceasta urmand sa-si expuna in instanta opinia cu privire la expertiza efectuata de catre Radu Ion Zilisteanu, expertul desemnat deja de Curtea de Apel Bucuresti.
* Cititi aici, pe Contrabanci.com, o sinteza a intregului fenomen Raiffeisen Leaks.
Sursa foto: Facebook.com
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Baran Gheorghe 28 September 2018 11:59 +23
# BANKERS 30 September 2018 09:40 0
# Baran Gheorghe 1 October 2018 21:32 +3
# BANKERS 30 September 2018 09:45 0
# Baran Gheorghe 1 October 2018 21:39 +2
# Respect 2 October 2018 11:56 0
# Baran Gheorghe 2 October 2018 21:05 +4
# Respect 3 October 2018 01:27 0
# un mizantrop 28 September 2018 12:24 0
# BANKERS 30 September 2018 10:47 0
# Suckers 30 September 2018 23:24 -1
# Respect 2 October 2018 11:59 0
# AndreiV 28 September 2018 13:06 +6
# livia 30 September 2018 14:08 0
# Dorina 28 September 2018 13:09 +1
# Octavian 28 September 2018 14:29 +2
# ghita 28 September 2018 16:11 +2
# Klaus-Klaus 28 September 2018 20:06 0