Curtea Europeana a Drepturilor Omului a condamnat statul roman la plata a 10.000 de euro despagubiri pentru ca a folosit, in timpul unei anchete care viza destructurarea unei retele de traficanti de droguri, mai multi investigatori sub acoperire, care au determinat suspectii la comiterea infractiunii de trafic de droguri. Curtea a considerat ca implicarea activa a unor agenti sub acoperire in comiterea unei fapte penale este de natura sa incalce principiul egalitatii de arme, precum si cel al unui proces echitabil. Totodata, CEDO a criticat instantele romanesti pentru ca acestea si-au bazat condamnarile date in acest caz numai pe rechizitoriul procurorilor, fara sa permita inculpatilor sa se apere in mod real. De asemenea, Curtea a sustinut ca magistratii romani nu au depus diligentele necesare pentru a afla adevarul in acest caz, nepermitand inculpatilor sa ii cheme in instanta ca martori, pe agentii sub acoperire.

Inculpatul a sustinut ca politistii i-au inscenat totul

Romano-sirianul Ali Ahmad s-a plans in urma cu opt ani la Curtea Europeana a Drepturilor Omului ca nu i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, ca nu a beneficiat de egalitate de arme si ca i s-a intins o capcana de catre mai multi politisti de la Serviciul Anti-drog care, in mod fals l-au implicat intr-o retea de trafic de droguri. Concret, Ali Ahmad a sustinut ca avusese o afacere in Romania, impreuna cu doi prieteni. In mai 2001, in urma unei autosesizari potrivit careia cei trei prieteni ar fi vindut 1,5 kilograme de heroina, agentii de la anti-drog au indeplinit toate formele legale care sa le permita sa se infiltreze in grupul celor trei, inclusiv autorizatia pentru a cumpara heroina de la acestia. Unul dintre inculpati i-a cerut reclamantului sa ii vanda niste marfa de la el, dar acesta i-a spus ca nu se mai ocupa de afacere, insa poate sa il puna in legatura cu un om de afaceri, numai ca omul de afaceri a fost chiar un agent sub acoperire. Odata pus in legatura, agentul sub acoperire s-a intalnit de mai multe ori cu inculpatul care ii ceruse ajutorul reclamantului, se pare, perfectand tranzactia, adica vanzarea, catre agentul sub acoperire, a unui kilogram de heroina pentru suma de 10.000 de dolari. Ultima discutie agentul sub acoperire, cel care dorea sa faca afaceri si intermediarul, adica reclamantul a avut loc, la sfarsitul lunii mai, in locuinta reclamantului, insa acesta a sustinut ca el nu stia nimic de droguri, crezand doar ca se vor intalni cu cei doi pentru afacerea cu haine si incaltaminte.

Ali Ahmad a sustinut in fata instantelor romanesti, dar si in fata celei europene ca niciun moment nu a stiut de existenta drogurilor desi, in momentul ultimei intalniri, la el acasa, a observat ca prietenul sau avea o geanta de culoare inchisa pe care o supraveghea cu atentie. La iesirea din locuinta lui Ali Ahmad, politistii s-au legitimat, au confiscat geanta de culoare inchisa si au gasit in ea o punga continand un praf alb, pe langa mostrele de haine si pantofi. Reclamantul Ali Ahmad a fost instiintat de abia la sectia de politie ca in geanta s-au descoperit droguri, acesta negand implicarea sa in afacere. In doi iunie 2001, din ordinul unui procuror de la Parchetul General, Ali Ahmad a fost arestat preventiv, pentru ca in 9 iulie acesta sa fie trimis in judecata.

Plangerile inculpatului impotriva procurorilor si politistilor au fost respinse de toate instantele nationale

In fata instantei, Ali Ahmad a sustinut ca a fost lovit de politisti si incarcerat chiar si in timpul audierilor publice, de la instanta, dar si ca nu i s-a permis sa vada un medic. In februarie 2002, reclamantul a fost condamnat la 13 ani de inchisoare. Tribunalul a motivat sentinta pe baza descrierii procurorului, descriere bazata numai pe rapoartele intocmite de politistii sub acoperire, pe confruntarea dintre inculpati si pe procesele-verbale de perchezitie domiciliara, care aratau ca in casa reclamantului nu s-au gasit droguri. Reclamantul a sustinut ca a fost fortat si batut de politie sa isi recunoasca fapta, dar si-a retractat marturia in fata instantei de judecata, retractare care nu a fost luata in seama de magistrati, pe motiv ca inculpatul nu a putut proba abuzurile la care a sustinut ca a fost suspus. Ali Ahmad a declarat apel impotriva acestei decizii, dar Curtea de Apel Bucuresti i-a respins apelul fara sa dea niciun raspuns concret la solicitarile inculpatului. Ali Ahmad a atacat si aceasta decizie cu recurs, dar Inalta Curte de Casatie si Justitie, recurs care a fost respins in 15 mai 2003. Ali Ahmad a intentat o cale extraordinara de atac, acuzand politistii ca au plantat drogurile in geanta prietenului sau, si a cerut in instanta audierea agentilor care au lucrat la aceasta ancheta si confruntarea intre el si agenti. Instanta care a judecat revizuirea a fost Curtea de Apel Bucuresti, care a decis ca nu sunt motive pentru a admite cererea de revizuire, identica fiind si ultima decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in 2008. De asemenea, Ali Ahmad a depus o plangere penala impotriva unui procuror, pe care l-a acuzat ca a primit de la el 5.000 de euro spaga, pentru a-l ajuta sa scape de dosar. Plangerea impotriva magistratului a fost musamalizata in ani, la fel ca toate celelalte plangeri pe care Ali Ahmad le-a depus la parchetele din Romania, in care sesiza ca a fost batut, maltratat, torturat si ca nu i s-a respectat nici macar apartenenta religioasa, nepermitandu-i-se sa se roage la orele la care dorea.

Incitarea pentru a comite o infractiune nu respecta principiul unui proces echitabil: apararea nu a avut dreptul sa interogheze agentii sub acoperire

Curtea a ajuns la concluzia ca a fost vorba despre incalcarea dreptului la un proces echitabil, ca nu s-a respectat principiul egalitatii armelor si mai ales ca apararea a fost impiedicata sa aduca in fata instantei, ca martori, agentii sub acoperire. De asemenea, Curtea a stabilit ca toti cei sase martori adusi de procurori nu au vazut tranzactia efectiva, ci numai momentul arestarii, prin urmare, marturia lor nu poate fi luata in considerare. Curtea a reafirmat obligatia instantelor nationale de a ” face o examinare meticuloasa a materialelor din dosar in masura in care un inculpat a invocat o cursa intinsa de politisti”. Ca urmare, Curtea a stabilit ca, in conformitate cu articolul 6 din Conventie, nu este important sa se discearna daca probele au fost obtinute in mod legal, ci sa vada daca posibila nelegalitate a obtinerii lor este cauzata de pretinsa cursa intinsa de agentii sub acoperire. Curtea a mai aratat ca incitarea de catre politisti pentru comiterea unei infractiuni apare atunci cand politistii nu se limiteaza la a constata pasiv fapta, ci exercita o asemenea presiune si influenta asupra suspectilor incat acesta comite o fapta penala, pe care nu ar fi comis-o daca nu ar fi existat presiunea agentilor sub acoperire. In cazul de fata, Curtea a luat act de faptul ca in casa reclamantului nu s-au gasit droguri, si ca pozitia partilor cu privire la cum s-a petrecut momentul arestarii difera substantial. Ca atare, magistratii europeni au constatat ca, in ciuda pozitiilor divergente dintre Parchet si inculpati, instantele romanesti au tinut cont, pentru a pronunta condamnarile, numai de pozitia anchetatorilor, aceasta fiind formata exclusiv din rapoartele agentilor sub acoperire si din probele stranse de acestia. De asemenea, magistratii europeni au constatat ca instantele romanesti au luat in calcul numai declaratiile inculpatilor date la politie, atunci cand erau batuti pentru a recunoaste, nu si declaratiile constante ale acestora din fata judecatorilor. CEDO a statuat ca “marturia data in sedinta de judecata, sub juramant, trebuie sa cantareasca mai greu decat orice marturie data de acelasi subiect, in cursul procesului penal, chiar si atunci cand cele doua marturii se contrazic”. Mai mult decat atat, judecatorii europeni au statuat ca instantele romanesti nu au avut o imagine clara despre acuzatiile facute de Ali Ahmad, nici nu au putut veghea la respectarea principiului egalitatii de arme, pentru ca nu au interogat politistii sub acoperire. Pe cale de consecinta, magistratii din instantele romanesti ar fi trebuit sa isi motiveze mai meticulos decizia de a nu permite aducerea, de catre inculpati, a unor probe considerate relevante. In concluzie, Curtea a constatat ca instantele romanesti nu au depus diligentele necesare pentru a afla daca acuzatiile lui Ali Ahmad sunt intemeiate, si, pe cale de consecinta, reclamantul nu a avut parte de un proces echitabil.