Parca as fi iarasi student... Cobor din taxi la fosta cofetarie „Tosca”, unde, candva... Cu mine este si Radu, colegul meu de camera, din Grozavesti, sosit special de la Timisoara. Atunci, in anii '80, mergeam pe jos pana la facultate, ori cu tramvaiul, dar pe scara, ca blatistii cu oaresce vechime. Pasim in impunatoarea cladire, aflata in zorul inevitabilei primeniri. Ne uitam unul la altul si exclamam deodata: „Am emotii!” Usor, usor, ne facem loc printre palcurile galagioase de puberi si urcam spre sala „Stoicescu”. Incaperea e deja plina. Langa masa prezidiului, il zaresc pe sarbatoritul Corneliu Birsan. implineste 80 de ani si o droaie de tratate de Drept civil, o somitate in materie. Il strang in brate si il simt la fel de fragil pe dinauntru ca-ntotdeauna. Un suflet imens, deschis, cald si frumos ca un soare de iunie. Ii daruiesc cartea ce abia mi-a aparut, Macina viata, macina... Doamne, ce se mai potriveste reintalnirii noastre! Lacrimam amandoi, dascal si student. La doi pasi, ii observ pe profesorii Nicolae Volonciu (aproape de implinirea unui veac de viata!), Ion Neagu, Nicolae Popa si Constantin Mitrache, cam ultimii mohicani ai timpurilor de basm de demult. Ii salut cu un soi de fastaceala si imi caut un scaun. Se iveste si Lucian Mihai, un eminent jurist, ehe, la seminarele Domniei Sale nu se auzea nici musca, o incantare sa-l asculti! Se lasa linistea. Decanul de la Drept isi elogiaza invitatul. Ca si Valeriu Stoica, alt corifeu al stiintelor juridice, care isi aminteste, vadit tulburat, o intamplare invechita cu aniversatul in prim-plan. Caruia ii vine randul la microfon. Vibram dimpreuna cu dumnealui, cu osebire cand ne marturiseste cu o candoare nesimulata ca profesorul este un student perpetuu, obligat sa invete mereu si mereu. Si se scuza ca nu s-a lamurit deocamdata ce este Dreptul, aidoma francezului (un monstru sacru in cercurile academice din „Hexagon”), care a gasit de cuviinta sa zica atat: „Stiu insa ca fara Drept nu exista viata sociala si nici societate organizata!” Scurt si concis. Mda, discutiile teoretice despre Drept sunt captivante, numai ca practica ne omoara... Am vreo patru decenii petrecute in leprozeria penala a patriei si vorbesc in cunostinta de cauza. Dar sa nu-mi stric buna-dispozitie...

Finalul discursului e pe masura OMULUI Corneliu Birsan, care recita niste versuri cutremuratoare, cu un talc deslusit in trecutul recent:

„Dar mie imi sunt sorocite,

pesemne, plecari mai dramatice.

Mi-e dat sa ma smulg din privelisti

cu sufletul nepregatit,

cum dat mi-e sa plec din iubire

cand inca mai am de iubit…”¹

„Mai am de iubit! Mai am de iubit! Mai am de iubit!” repeta cat sa ne ferfeniteasca inimile chircite de frigul vremurilor hapsane de acum... „Si noi va iubim, domnule Profesor! Si va multumim pentru tot!” ii strigam, eu si Radu, studentii de ieri, de azi, de-a pururea...

„Multi ani traiasca! Multi ani traiasca, la multi ani!” rasuna in sanctuarul sorocit sa-mi implineasca un destin intr-atat de generos, incat m-a adus in preajma unor asemenea personalitati universitare la varsta bajbaielilor cu tuleie.