In tineretea mea de judecator cu grad de judecatorie, vreme de vreo trei ani, nu era sedinta de judecata in care sa nu am 2-3 plangeri contraventionale formulate de Domnul X.

Domnul X era pe atunci un student indragostit de viata, caruia ii placeau petrecerile cu muzica data la maximum, spre disperarea vecinului sau pensionar, un intolerant care ar fi preferat sa prinda si el cateva ore de somn. Cand rabdarea acestuia ajungea la sfarsit, de obicei chema politia, care spargea cheful si incepea sa scrie procese-verbale. Cu timpul, neintelegerile dintre cei doi vecini s-au transformat in batai si injuraturi, ambii formuland multiple plangeri penale.

Am promovat la tribunal si o vreme nu am mai auzit de acest domn. Pana cand am avut „bucuria” de a-l reintalni ca reclamant intr-o serie de litigii de munca. Domnul X se maturizase si devenise profesor! Nu de orice materie, ci de educatie civica! Locul batranului vecin fusese luat acum de orice director, indiferent de scoala unde fusese repartizat.

Dupa alti cativa ani de litigii repetate, au reusit si unitatile scolare sa emita decizii de concediere fara vicii de procedura, asa ca, in cele din urma, Domnul X a fost concediat definitiv si irevocabil. Dar mi-e frica sa ma gandesc si acum ce au putut sa invete copiii care i-au fost elevi de la acest personaj...

Bineinteles, nu despre el vorbesc in titlu. Domnul X este un exemplu la capitolul „Asa nu!” Si nu este unul fictiv, de dragul artei, ci orice coleg contemporan cu mine ar putea sa il recunoasca fara efort.

Ideea esentiala este ca nu poti sa judeci un intreg sistem raportandu-l la o singura persoana total nepotrivita care lucreaza acolo. Orice padure are uscaturile ei!

De-a lungul vietii scolare si universitare, am cunoscut tot felul de profesori. Pe cel sever, care vrea sa stii cuvant cu cuvant tot ce ti-a predat. Sinonimele nu sunt acceptate! Pe cel arogant, care te priveste ca pe un vierme si de la care inveti cel mai bine ce este umilinta. Profesorul vesnic nervos, pentru care elevii sunt doar pretexte de a-si exprima propriile frustrari. Cel care tipa continuu si imparte cu darnicie epitete de tipul „boule, prostule, tampitule” si exemplele pot continua.

Programa scolara a putut fi invatata, nu fara efort, de la oricare din profesorii de mai sus, diferenta a fost insa impresia cu care am ramas de-a lungul timpului despre materie si despre acel profesor. Oricum, 80% din tot ce am invatat in 12 ani de scoala am uitat pana la terminarea celui de-al treisprezecelea an! Veneau permanent alte materii, alte informatii de inmagazinat, care trebuiau depozitate in aceeasi memorie, care cu timpul se umple, asa ca uitarea este necesara. M-am intrebat la un moment dat care e diferenta dintre mine, care am citit, de exemplu, „Patul lui Procust”, apoi l-am uitat, si cel care nu l-a citit. Aparent, nu mare.

E drept ca pe vremea mea informatia nu se gasea pe toate drumurile. O detineau cei invatati si cartile, pe care le gaseai cu greu, la biblioteca. Acum insa, orice informatie este la un click distanta. Doar sa vrei sa afli! Problema nu mai este sa ai acces la informatii, ci sa stii care sunt reale si care nu, ca oricine poate urca orice pe internet.

Si atunci si rolul profesorului ar trebui sa fie altul. De sute de ani, scoala inseamna acelasi lucru: informatii, in mare parte nesolicitate si neactualizate, care se incearca a se introduce cu forta pe gatul elevilor, cu scopul de a-i face culti. Orice reforma in invatamant se refera la ce sa mai scoatem si ce sa mai bagam in programa scolara. Nu-i de mirare ca elevii considera orele „lungi si plictisitoare”, iar profesorii se plang de lipsa de interes a copiilor, care nu mai vor sa invete.

Nu se are in vedere ca lumea s-a schimbat si se schimba cu o viteza ametitoare. Iar rabdarea si atentia au scazut proportional. Un copil nascut in era digitala este obisnuit sa sara de la o informatie la alta, de la un joc la altul, de la un video la altul, totul foarte rapid. Daca nu i se pare interesant ce spune o persoana, dupa 10 secunde a inchis ecranul si trece la urmatorul.

Si atunci, cat de interesant poate fi ce zice profesorul o ora intreaga? Cum poate acesta sa ii mentina elevului vie curiozitatea, dorinta de a sti, cand mare parte din materia pe care trebuie sa o predea nu are nicio aplicabilitate practica si foarte putine legaturi cu viata de zi cu zi? Si de ce sa te mai chinui sa memorezi chestiuni pe care poti sa le afli in 5 secunde? Si pe care oricum le uiti, daca nu le folosesti in mod constant. Trebuie sa stii Legea lui Ohm ca sa bagi in priza televizorul?

Urmatorul pas logic va fi conectarea creierului uman la calculator, pas care nu este chiar atat de indepartat pe cat pare. Elon Musk spune ca va conecta creierul uman cu un computer prin dispozitivul Neuralink in sase luni. In curand, vom beneficia de acces la toate bazele de date din lume cu un singur gand. Oare ne vom gandi atunci cum sa facem lumea mai buna, sau ramanem tot la cea mai la moda manea? Ma intreb atunci cum se vor mai pune notele si se vor da examenele, daca toti elevii vor avea toate informatiile disponibile la ei in cap? Ce va conta atunci cu adevarat? Caracterul, personalitatea, obiectivele, altceva?

Este adevarat ca am uitat matematica, dar nu am uitat-o pe profesoara mea de matematica, pe atunci o tanara entuziasta, abia iesita din facultate, de la care am invatat ca orice problema are cel putin o rezolvare! Trebuie doar sa ai staruinta, perseverenta si dorinta de a o gasi!

Am uitat mult din limba franceza, dar nu am uitat-o pe diriginta mea din scoala generala, de la care am invatat lectia increderii in mine. A fost suficient sa imi spuna ca „sunt genul de copil care poate ajunge orice isi doreste in viata”!

Pentru mine, profesorul ideal este cel care, indiferent de programele scolare, te invata sa gandesti, care iti descopera aptitudinile si te ajuta sa ti le pui in valoare, este cel care te pregateste pentru ce urmeaza in viata, sa-ti infrunti dezamagirile si fricile, sa respecti, sa ai curaj, incredere, responsabilitate, sa faci bine ceea ce faci, sa inveti tot timpul, pentru ca singura constanta in aceasta viata a ajuns sa fie schimbarea si, nu in ultimul rand, sa fii un om de omenie.

Profesorul ideal este cel care te invata ca singurul mod in care poti creste ca persoana si te poti dezvolta este prin adevarata educatie, nu prin memorarea unor informatii fara rost, de frica notelor proaste. Inteleg prin aceasta insusirea unor valori, cum ar fi corectitudinea, curatenia, cinstea, pacea, intelegerea, responsabilitatea, bunul-simt, libertatea corect inteleasa, munca, frumusetea, bogatia dobandita cinstit, patriotismul, umorul care inveseleste, nu care batjocoreste, demnitatea, darnicia, iubirea aproapelui etc.

Sigur, e greu ca un singur om sa faca atatea lucruri. Dar nu avem un singur profesor de-a lungul vietii. Si de la fiecare putem invata cate ceva. Se spune ca atunci cand elevul este pregatit sa invete, apare si maestrul! Dar, de cele mai multe ori, adevaratul profesor este chiar viata!