PROTEJATA LUI KOVESI, O CALAMITATE – Inventar de pomina al activitatii procuroarei Florentina Mirica la Serviciul de combatere a coruptiei in justitie din DNA. Avem dovada ca dosarele erau deschise doar pentru ascultarea magistratilor: "Nu a fost administrat un probatoriu complex, actele de urmarire penala vizand in esenta obtinerea autorizarii masurilor de supraveghere tehnica si obtinerea de inscrisuri". Mirica tinea dosarele cu anii, iar apoi era experta in clasari (Document)
-Dosare deschise pe baza unui proces verbal in care "generalul de brigada..." de la Serviciul Roman de Informatii a sesizat "existenta unor suspiciuni rezonabile cu privire la savarsirea unor fapte prevazute de legea penala de catre angajati din cadrul unor penitenciare";
-Dosare deschise doar pentru obtinerea autorizarilor de supraveghere tehnica ori de obtinere de inscrisuri;
-Dosare deschise pentru ascultarea judecatorilor pentru 48 de ore sau mai mult si apoi lasate in nelucrare cu ani;
-Dosare deschise in care nu a fost efectuat niciun act de urmarire penala;
-Dosare clasate in baza art. 16.lit. a) – fapta nu exista, ori pe art. 16 lit. b) - fapta nu este prevazuta de legea penala din CPP, dupa ce au fost tinute la sertar cu anii;
-Dosare in care nu se stie daca masurile de supraveghere tehnica autorizate, chiar si pe un an, au fost folosite in cauze;
-Dosare clasate in care "suportul material" a fost conservat in arhiva DNA, si nu in sediul instantei;
-Dosare care nu contin rezolutii de repartizare;
-Ordonante prin care s-a amanat informarea persoanelor cu privire la masurile de supraveghere tehnica care i-au vizat, pana la terminarea urmaririi penale sau pana la clasare cauzei.
Mirica, mare talent
Acesta este doar o parte a pomelnicului de grozavii comise de procuroarea Florentina Mirica (foto 1 alaturi de Kovesi, foto 2 - la MJ cand a candidat la sefia DNA in 2018) in functia de sefa a Serviciului de combatere a coruptiei in justitie din cadrul Sectiei de combatere a coruptiei a Directiei Nationale Anticoruptie (serviciu infiintat prin Ordinul nr. 10 din 31 ianuarie 2014 al fostei sefe DNA Laura Kovesi - Ordin fara valoare administrativa emis fara ca in lege sa fie prevazuta o astfel de structura), calitate in care a instrumentat dosare penale privind magistratii. Si le-a instrumentat de nu se poate!
Un Raport devastator al Inspectiei Judiciare pe activitatea Florentinei Mirica la Serviciul de combatere a coruptiei din DNA arata ca aceasta isi facuse un obicei din a deschide dosare penale magistratilor doar de dragul de a obtine autorizatii de supraveghere tehnica ori in vederea obtinerii de inscrisuri, pentru ca mai apoi sa lase cauzele in nelucrare ani de zile.
Acest lucru s-a intamplat in zeci de dosare pe care Mirica le-a avut in instrumentare si care au fost luate la mana de inspectorii judiciari, in mod aleatoriu, constatandu-se, in urma verificarilor, ca "nu au fost decelate cauze obiective care sa justifice tergiversarea cercetarilor in cauzele repartizate", motiv pentru care s-a apreciat ca este justificata sesizarea din oficiu a Inspectiei Judiciare privind posibila savarsire a abaterii disciplinare prev. de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, care prevede sanctioneaza "nerespectarea in mod repetat si din motive imputabile a dispozitiilor legale privitoare la solutionarea cu celeritate a cauzelor ori intarzierea repetata in efectuarea lucrarilor, din motive imputabile".
De fapt, retine Inspectia Judiciara in vastul Raport, prin dosarele aflate in instrumentare "nu a fost administrat un probatoriu complex" intrucat "actele de urmarire penala vizau in esenta obtinerea autorizarii masurilor de supraveghere tehnica si obtinerea de inscrisuri".
Sectia pentru procurori a CSM a luat act de grozaviile lui Mirica. Si atat
Toate aceste aspecte au fost retinute in Raportul nr. 19-1296 din 5 iulie 2019 privind respectarea normelor de procedura penala si a duratei rezonabile de solutionare in privinta cauzelor instrumentate de doamna procuror Florentina Mirica in perioada 22 iunie 2016 – 23 octombrie 2018, la Directia Nationala Anticoruptie – Structura Centrala, pe care Lumea Justitiei il prezinta in exclusivitate, Raportul fiind intocmit ca urmare a adresei Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie si a Notei directorului Directiei de inspectie pentru procurori privind propunerea de verificare a respectarii normelor de procedura penala si a duratei rezonabile de solutionare in privinta cauzelor instrumentate de Mirica in perioada 22 iunie 2016 – 23 octombrie 2018.
Raportul, ale carui concluzii sunt devastatoare pentru orice magistrat, daramite pentru un procuror-sef al unui Serviciu atat contestat cat si tinut in brate de fosta sefa DNA Laura Kovesi, a ajuns si pe masa Sectiei pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii unde a fost ingropat cu stil.
Astfel cum reiese din ordinea solutionata a sedintei Sectiei din 29 octombrie 2019, procurorii CSM au inteles doar sa ia act de cumplitul Raport care demonstreaza cum s-a tras cu urechea in viata privata a judecatorilor si procurorilor ani de zile (vezi facsimil)! Deh, s-or fi gandit ca in cazul in care o cerceteaza din nou, Mirica se va prezenta tot de manuta cu Laura Kovesi, asa cum a mai facut si s-or fi speriat...
Echipa lui Mirica de la Serviciul de combatere a coruptiei din justitiei
De precizat este ca in cei aproape 5 ani in care a functionat, din 31 ianuarie 2014 pana la data de 23 octombrie 2018, la Serviciul de combatere a coruptiei in justitie din cadrul Sectiei de combatere a coruptiei s-au intocmit peste 2900 de dosare privind magistratii (1459 dosare vizand 845 procurori si 1443 dosare vizand 1962 judecatori), majoritatea dintre acestea primind in cele din urma solutii de clasare.
La acest numar impresionat de cauze privind magistratii, in calitatea de procurori ai acestui Serviciu au pus umarul, astfel cum am mai arata urmatorii:
-Ionel Marian Gherman;
-Ioan Amariei;
-Bogdan Liviu Sfichi;
-Adrian Tirlea;
-Constantin Sebastian Mierlita;
-Eugen Stoina;
-Dan Gabriel Badea.
Publicam in continuare pasaje din Raportul Inspectiei Judiciare:
"Analizand situatia datelor puse la dispozitia Inspectiei Judiciare in vederea realizarii activitatii de control, avand ca obiect modul de respectare a normelor de procedura penala si a duratei rezonabile de solutionare in privinta cauzelor instrumentate de doamna procuror ... in perioada 22 iunie 2016 – 23 octombrie 2018, se retin urmatoarele:
In cursul anului 2016, in perioada 22.06. – 31.12.2016, doamnei procuror ... i-au fost repartizate spre solutionare 17 dosare, celelalte fiindu-i repartizate spre solutionare in perioada 2012 – iunie 2016, avand in lucru un numar total de 77 dosare.
A solutionat un numar de 14 dosare, dintre care 12 clasari si 1 acord recunoastere vinovatie, precum si o conexare, toate aceste dosare fiind solutionate in perioada iulie – decembrie 2016, la finalul anului ramanand cu un stoc de 63 dosare.
In anul 2017, doamnei procuror ... i-au fost repartizate spre solutionare 35 dosare, avand in lucru un numar total de 98 dosare.
A solutionat un numar de 34 dosare, dintre care 27 clasari, 1 acord recunoastere vinovatie si 1 rechizitoriu, precum si 5 alte solutii, la finalul anului ramanand cu un stoc de 64 dosare.
In anul 2018, in perioada 01.01. – 23.10.2018, doamnei procuror ... i-au fost repartizate spre solutionare 19 dosare, avand in lucru un numar total de 83 dosare.
A solutionat un numar de 35 dosare, dintre care 1 rechizitoriu si 19 clasari, precum si 15 alte solutii (declinare de competenta la data de 23.10.2018), la incetarea activitatii ramanand un stoc de 48 dosare nesolutionate, ce au fost redistribuite procurorilor din cadrul Sectiei de combatere a coruptiei din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie. (...)
PROBLEMATICA IDENTIFICATA PE PARCURSUL VERIFICARILOR, PRIN RAPORTARE LA OBIECTIVELE ACESTORA
1. Lipsa de ritmicitate in efectuarea actelor de urmarire penala, corelata cu perioade de inactivitate, respectiv constatarea inexistentei actelor de urmarire penala urmata de dispunerea unei solutii exclusiv pe baza sesizarii (ex. dosarele nr. …/…/2016 si nr. …/…/2017).
2. Practica neunitara privind comunicarea solutiilor de clasare persoanelor interesate, in sensul art. 316 Cod procedura penala (de exemplu: s-a comunicat solutia persoanelor interesate – dosarele nr. …/…/2012 si nr. …/…/2016; si nu s-a comunicat persoanelor interesate – dosarele nr. …/…/2013, nr. …/…/2014 si nr. …/…/2016.
CONCLUZII
cu privire la modul de respectare a normelor de procedura penala si a duratei rezonabile de solutionare in privinta cauzelor instrumentate de doamna procuror ... in perioada 22 iunie 2016 – 23 octombrie 2018, la Directia Nationala Anticoruptie – Structura Centrala
Verificarile efectuate cu privire la dosarele repartizate in perioada de referinta procurorului ..., indiferent de stadiul de solutionare, din analiza punctuala a dosarelor selectate in functie de anul inregistrarii dosarelor si data repartizarii dosarelor, intr-un procent stabilit aleatoriu, au relevat existenta mai multor situatii:
- cauze finalizate prin solutii de netrimitere in judecata care au fost solutionate dupa perioade mari de timp de la data inregistrarii sesizarii la Directia Nationala Anticoruptie fara a fi identificate cauze obiective care sa justifice aceste intarzieri, astfel cum rezulta din constatarile faptice, evidentiate in Capitolul II din prezentul raport. (De exemplu, dosarul nr. …/…/2012, dosarul nr. …/…/2012, dosarul nr. …/…/2012, dosarul nr. …/…/2013, dosarul nr. …/…/2013, dosar penal …/…/2013) 34 / 35
- cauze declinate la data operationalizarii Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie si care au fost lasate in nelucrare de la momentul inregistrarii pentru perioade lungi de timp (de exemplu: dosarul nr. …/…/2015, dosarul nr. …/…/2016, dosarul nr. …/…/2015, dosarul nr. …/…/2017, dosarul nr. …/…/2017).
- cauze nesolutionate la momentul incetarii activitatii in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, respectiv la data de 04.12.2018, si care au fost lasate in nelucrare de la momentul inregistrarii pentru perioade lungi de timp (de exemplu: dosar nr. …/…/2015, dosar nr. …/…/2015, dosar nr. …/…/2015, dosar nr. …/…/2015, dosar nr. …/…/2016)
in analiza decelarii cauzelor care ar fi putut justifica tergiversarea solutionarii cauzelor repartizate, inspectorul judiciar a tinut cont in efectuarea constatarilor de stabilirea existentei administrarii unui probatoriu complex in cauzele solutionate in perioada de referinta sau in cauzele nesolutionate, dar in care s-a lucrat neritmic.
Astfel, s-a constatat, prin sondaj, ca in cauzele solutionate in perioada de referinta (de exemplu, dosarul nr. …/…/2012, dosarul nr. …/…/2012, dosarul nr. …/…/2012, dosarul nr. …/…/2013, dosarul nr. …/…/2013, dosar penal …/…/2013) nu a fost administrat un probatoriu complex, actele de urmarire penala vizand in esenta obtinerea autorizarii masurilor de supraveghere tehnica si obtinerea de inscrisuri.
Prin urmare, nu au fost decelate cauze obiective care sa justifice tergiversarea cercetarilor in cauzele repartizate, aspect pentru care se constata existenta indiciilor ce justifica sesizarea din oficiu a Inspectiei Judiciare privind posibila savarsire a abaterii disciplinare prev. de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor.
Fata de aspectele constatate, prin procesul-verbal din data de 05.07.2017, in temeiul art. 12 alin. 7 din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrarilor de inspectie, aprobat prin Ordinul nr. 136/11.12.2018 al Inspectorului-sef al Inspectiei Judiciare s-a dispus sesizarea din oficiu a Inspectiei Judiciare cu privire la posibila savarsire a abaterii disciplinare prev. de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor in privinta cauzelor instrumentate de doamna procuror ... in perioada 22 iunie 2016 – 04 decembrie 2018, la Directia Nationala Anticoruptie – Structura Centrala, in care au fost constatate perioade mari de inactivitate, respectiv dosarele nr. …/…/2017, nr. …/…/2017, nr. …/…/2016, nr. …/…/2015, nr. …/…/2016, nr. …/…/2015, nr. …/…/2016, nr. …/…/2016, nr. …/…/2013, nr. …/…/2013, nr. …/…/2013, nr. …/…/2013, nr. …/…/2014, nr. …/…/2014, nr. …/…/2015, nr. …/…/2015, nr. …/…/2015, nr. …/…/2015, nr. …/…/2015, nr. …/…/2015, nr. …/…/2015, nr. …/…/2015, nr. …/…/2015, nr. …/…/2016, nr. …/…/2016, nr. 35 / 35
…/…/2016, nr. …/…/2016, nr. …/…/2016, nr. …/…/2016, nr. …/…/2016, nr. …/…/2016, nr. …/…/2016, nr. …/…/2016, nr. nr. …/…/2016, nr. …/…/2016, nr. …/…/2016, nr. …/…/2016, nr. …/…/2017, nr. …/…/2017, nr. …/…/2017, nr. …/…/2017, nr. …/…/2017, nr. …/…/2017, nr. …/…/2017, nr. …/…/2017 si nr. …/…/2017".
*Click aici pentru a citi integral Raportul Inspectiei Judiciare
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Carcotas 19 November 2019 09:14 +10
# John Doe 19 November 2019 10:18 +19
# John Doe 19 November 2019 10:30 +10
# adria nicol 19 November 2019 19:12 +4