Ceea ce era previzibil încă din iarnă s-a întâmplat, democrația electivă fiind violată crunt de bombardierii statului de nedrept! „Doamne, ce străvezii sunt toate întâmplările când le știi tălmăci!”[1]...

Mai întâi, s-au anulat alegerile, printr-o decizie de pomină, pe care, după vreo trei luni, președintele Marian Enache a simțit nevoia s-o explice într-un interviu-fluviu și ridicol. Căci o hotărâre, inclusiv constituțională, nu trebuie lămurită în mass media de instanța deliberativă, altminteri înseamnă că se recunoaște implicit ba că nu-i legală, ba că motivarea suferă grav de miopie.

Mai apoi, pentru merite deosebite (?!), Klaus Werner Tândală i-a decorat pe cei nouă corifei de la Curtea Constituțională. O fi contat în acordarea înaltei distincții și amănuntul că onorabilii îi prelungiseră aiurea trândăveala la Cotroceni? Or se urmărea fidelizarea lor și în continuare, în viitorul proces electoral? Habar n-am, însă știu că, în termeni penali, târgul pute rău a... corupție: „Adă și na!”. Adică, pe înțelesul profanilor, mi-ai făcut un hatâr, iată și folosul! Păi, dacă o astfel de acuzație ateriza pe masa sacrosanctă a neînduplecatei Livia Stanciu, sfârșeai la beci cu o condamnare exemplară!

Și de aici încolo, scenariul a funcționat ireproșabil, la final de februarie Călin Georgescu fiind ridicat din trafic, asemenea temuților teroriști și înghesuit în duba vidanjorilor judiciari, care, milostivi din ordin, l-au plasat sub control preventiv. Atunci, în toiul acțiunii de forță a căprarilor din Ministerul Public, la sediul PNL, interimarul de la Cotroceni și ai săi camarazi de mârșăvie se sfătuiau cică în privința strategiei imediate. „Bă, ați văzut ce se petrece? Dați repede drumul la televizor!” s-a năpustit cineva în încăpere și toți s-au închinat vizionând scena umflării inamicului public nr.1 al ordinii noastre de drept. „Fraților, hai să ne strângem catrafusele și să plecăm acasă, ne irosim vremea, totul s-a încheiat, i-a trezit din buimăceală Crin, cu prezența-i de spirit neadormită vreodată. Dacă îl arestează și-l închid zece ani, adio! Dacă iese liber, iarăși adio, nu-l mai bate nimeni, așa că n-are rost să ne mai pierdem timpul!” Și a treia variantă? Cum de a omis-o, deși toți o amușinam?!

N-a trecut o săptămână și „extremistul”, „fascistul”, „legionarul”, „antisemitul”, „rusofilul” etc., etc. fără de partid s-a înscris în cursă. Da, chiar cursă, întrucât liftele răspăndite pretutindeni în instituțiile decizionale l-au invalidat mintenaș, că nu degeaba, în interviul amintit deja, se prefigura înlăturarea indezirabilului, în ciuda obligației de imparțialitate și a riscului antepronunțării! Mofturi, știu...

Apropo, în prigoana dezlănțuită împotriva sa, cred că și dacă s-ar duce să-și scoată cartea de identitate ori să ceară un loc de veci, Călin s-ar pricopsi cu o afacere penală, cu o sesizare undeva la vigilentele organe represive ale statului. De aceea s-au și răsculat mucenicii din stradă, hotărâți să nu se dezică orice-ar fi de hristosul lor dubios. Mda, ca la noi, la nimenea, o democrație originală și un capitalism de cumetrie între găștile de autoritate publică... Geaba au strigat Băsescu și Antonescu, sincer au ba, că Georgescu trebuie bătut la urne, nu în dosul cortinei puțind a closet! Blocarea demonizatului nu-i decât anihilarea efectului, nu și a cauzei – nemulțumirea violentă și evidentă a românilor față de politica anilor dindărăt. Pe de altă parte, istoria ne învață dintotdeauna că-i zadarnic să oprești mișcarea pendulei înainte de a-și isprăvi traseul...

Spre seară, în același loc, norodul strâns tot întru salvarea patriei, a vuit nervos, mai-mai să-i ia în coarne pe jandarmii trimiși în misie. Din clădirea devenită obiectiv militar de grad zero se prăvălise vestea că Georgescu a călcat pe... BEC și a fost invalidat. Motivul? Cică suveranistul n-a avut... bască. Sau a avut, și nu era voie, ce mai contează? Poate că a completat hârțoagele cu o cerneală nepotrivită, oricum ar fi procedat, răspunsul se cunoștea: „Pașol na turbinca!”. Decriptarea scenariului merită oleacă de atenție. Vasăzică, după ce Curtea Constituțională și-a pierdut rușinos virginitatea, dresorii i-au aruncat în joc pe magistrați, obligați să însăileze și să confirme niște baliverne juridice. Urmau să-și batjocorească fecioria de bunăvoie și voluntarii de la BEC, că era prea mult să-i împingă dincolo de penibil pe juzii lu' Enache.

Să nu uităm și amenințarea pocăitului Gigi de a candida, după ce s-a lepădat cu surle și trâmbițe de Satanaescu. Ehe, și ce promițător suna programul de campanie al piperanului: „Părerea mea că trebuie pus în urmărire telefonul (n.m. arbitrului Radu Ghinguleac). Să-i urmărească telefonul SRI-ul, cu cine a vorbit, cu cine o să vorbească...”. Vă dați seama ce ne-ar fi așteptat cu un astfel de... șef de stat? Noroc că s-a răzgândit și se va dedica în continuare, prin înalta-i pricepere juridică, la actele emise de puterea legiuitoare...

Așadar, new balls, c-așa-i în tenis, nu? Pardon, în politică...

Între primii înscriși, Nicușor Dan, un tip sec și antipatic, care și-a început deja campania, afișele cu moaca sa împânzind România. Desigur, nimeni nu s-a sesizat din oficiu (sic!), actualul Primar general al Capitalei fiind în grațiile păpușarilor. Și ca să vă dați seama cam câte cepe degerate cântărește individul, de 8 martie, Ziua Femeii, intervievat propagandistic, a bălmăjit verzi și uscate, ca de obicei. Noroc că fiica lui cea mare ne-a mărturisit cu inocența copiilor: „Dacă n-ar fi fost mama, aș fi murit de mult”! Ei bine, tatăl ei se încăpățânează să ne fie președinte-părinte, condamnându-ne astfel la pieire. Fiindcă țara n-are și mamă, ca să scăpăm cu viață...

Pe 9 martie, pe la prânz, pe aleea ce duce la Biroul Electoral Central a pășit sprințar familia Antonescu. Nu singură, ci însoțită de notabilitățile pesedisto-liberalo-udemeriste, în numele cărora reîntorsul la viața politică și-a depus candidatura. I-am cercetat curios și, brusc, m-a pufnit râsu'! Grupul tocmai ivit părea un alai de nuntași de modă veche, cu un aer de ponoseală amuzant, plecat spre cortul mirilor cu nașii în frunte. Baia de mulțime s-a lungit suficient ca sărbătoritul, străbătut de o comică și ipocrită exaltare, să ne transmită că a sosit ceasul salvării României! Chestia asta m-a înveselit într-atât de tare încât am stins televizorul. Păi, chiar să vorbești de funie în casa spânzuratului, zău că nu se cade! Cum adică, s-o salvezi cot la cot cu trabanții care au îngropat-o, cu alde Ciolacu, Grindeanu, Hunor și întreaga lor șleahtă? Apoi, nici tu, Crin, nu ești nimerit să rostești asemenea grozăvie, după un deceniu de tândălitură... Vorba lui: „În ultimii zece ani nu am contribuit la bugetul de stat, dar nici nu am păgubit bugetul de stat cu niciun leu ”! Și cum plus cu minus dau zero, de ce l-am împinge în Deal pe guralivul boem?

Contestat de mulți dintre liberali, unii cerându-i chiar să se retragă și să-i lase locul orădeanului Ilie Bolojan (redescoperitorul demagogic al „regelui” Hagi, în tricoul căruia s-a și pozat întru înduioșarea gloatei!), Crin Antonescu merge înainte, spre înfrângerea finală! Căci nimeni nu și-l imaginează succedându-i sibianului. Activiștii din alianța PSD-PNL-UDMR nu se vor înghesui să-i poarte numele din ușă în ușă, simpatiile lor canalizându-se altundeva. Iar primarii respectivi au și ei alte priorități, nicidecum să-l salte în preferințe pe soțul Adinei, revenit pe scenă după un deceniu sabatic. Brusc, mi-am amintit de o întâmplare de demult, din vremea candidaturii lui Victor Ciorbea, la București. Atunci, într-o filială de sector, din 2000 de afișe fuseseră lipite doar... 140. Șeful organizației s-a înfuriat și le-a cerut socoteală, în primul rând celor 20 de inși care vizau postul de consilieri. „Nu am avut aracet”, a sunat răspunsul descumpănitor al acestora și mă tem că istorioara se va repeta și acum, sigur, nu din cauze de... aracet!

Într-adevăr, mașinăriile de partid au ruginit, s-au demodat, au ajuns obiecte de curiozitate în cimitirul de vechituri ale politicii neaoșe. Cândva, ordinul slobozit de la Centru se executa orbește, nu ca azi... Dezbinarea a surpat nu numai alianța constituită de frică, iar nu din rațiuni ideologice, ci și fiecare formațiune în parte. S-a ales praful de unitatea ce-i lega în zorii postdecembriști pe noii tovarăși de luptă împotriva balaurului comunist. Oriîncotro îți arunci azi ochii, dihonie, dihonie, dihonie...