Prezentul recurs in casatie a vizat decizia penala nr. 38/A/2024 pronuntata in sedinta publica din data de 31 ianuarie 2024 de Curtea de Apel Oradea, in dosarul cu nr. 3521/111/2019 al Tribunalului Bihor.

In drept, recursul in casatie a fost intemeiat pe motivul de casare prev. de art. 438 pct. 12 C.proc.pen. care prevede expres faptul ca „s-au aplicat pedepse in alte limite decat cele prevazute de lege”, solicitarea catre Inalta Curte fiind aceea de a admite prezentul recurs in casatie si in principal sa dispuna in temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. „a” teza ultima „inlaturarea aplicarii gresite a legii – in sensul inlaturarii dispozitiei privind confiscarea speciala a sumei de 775. 985 lei de la inc. F.C”., iar in subisidiar sa dispuna trimiterea cauzei spre rejudecare in acord cu dispozitiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. „b” cod proc.pen.

Prin decizia penala cu nr. 38/A/2024 din 31 ianuarie 2024 in dosarul mai sus mentionat, Curtea de Apel Oradea a dispus ca „in baza art. 112 alin. 1 lit. e din codul penal, dispune confiscarea speciala in favoarea statului, de la inculpatul F.I.C. a sumei de 775.985 lei”.

Apararea a considerat ca aceasta masura a confiscarii speciale a fost dispusa in mod nelegal. Am aratat ca justitiabilii trebuie sa aiba acces la o cale de atac extraordinara pentru a repara greselile/erorile de drept care au un impact major asupra situatiei lor juridice si sociale.

Masura confiscarii speciale reprezinta o sanctiune cu caracter penal.

In acest sens, am apreciat ca inculpatii au dreptul de a le fi inlaturata eroarea de drept ce consta in dispunerea de catre instanta de apel, in mod eronat, a sanctiunii masurii de siguranta a confiscarii speciale, cu privire la suma de 775.985 lei, apreciind ca o asemenea sanctiune depaseste limitele legale conform art. 438 pct. 12 cod proc.pen.

Chestiunea problematica conturata in decizia Curtii de Apel Oradea s-a rezumat la faptul ca, desi s-a constatat ca sumele de bani imputate ca fiind spalate din perspectiva infractiunii prev. de art. 29 din Legea spalarii banilor, provin din savarsirea infractiunii de evaziune fiscala, totusi instanta a dispus confiscarea acestora in conditiile in care anterior constatase achitarea intregului prejudiciu aferent evaziunii fiscale.

„Astfel cum a retinut in mod just instanta de fond, sub aspectul elementului material al laturii obiective, in speța este vizata operațiunea de transfer de bani. Cu alte cuvinte, prin transferul de bani in contul SC S.E., s-a incercat disimularea originii ilicite a sumei de 775.985 lei, incercandu-se spalarea acestei sume sub forma unui imprumut, in timp ce in realitate acele sume proveneau de la SC S. E. SRL, fiind transferate anterior in conturile SC GMT C.C., in baza contractelor de prestari servicii, incheiate in mod fictiv, astfel cum s-a retinut pe larg la analiza infractiunilor de evaziune fiscala”

Practic, instanta de apel a retinut faptul ca sumele provenite din infractiunea de evaziune fiscala si pentru care a fost achitat intreg prejudiciul, ulterior au fost „spalate” prin disimularea provenientei lor intr-un imprumut, desi in realitate au reprezentat costul unor prestari servicii fictive.

De alfel la fila 37 din decizie Curtea a retinut faptul ca aceste creditari/imprumuturi in suma totala de 775.985 lei care fac obiectul infractiunii de spalare a banilor reprezetinta in fapt „sume de bani ce provin din savarsirea infractiunii de evaziune fiscala”.

Or, in aceasta situatie devin incidente dispozitiile din R.I.L. 23 din 19 septembrie 2017 a ICCJ prin care s-a stabilit ca „in interpretarea art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor si art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale in ipoteza concursului de infractiuni dintre infractiunea de evaziune fiscala si infractiunea de spalare a banilor nu se impune luarea masurii de siguranta a confiscarii speciale a sumelor de bani ce au facut obiectul infractiunii de spalare a banilor si care provin din savarsirea infractiunii de evaziune fiscala concomitent cu obligarea inculpatilor la plata sumelor reprezentand obligatii fiscale datorate statului ca urmare a savarsirii infractiunii de evaziune fiscala”.

In Recursul in interesul legii mai sus mentionat s-au retinut urmatoarele:

In ipoteza existentei unui prejudiciu rezultat din savarsirea faptei de evaziune fiscala, acesta trebuie acoperit, masura confiscarii ca urmare a infractiunii de spalare a banilor nemaifiind operabila, intrucat ne aflam in prezenta unui prejudiciu unic, iar aplicarea concomitenta a celor doua masuri ar avea drept consecinta o dubla sanctionare a persoanei acuzate si condamnate pentru comiterea ambelor infractiuni.

Aspectul referitor la coexistenta masurii confiscarii speciale si a obligarii inculpatului la plata despagubirilor civile a fost de altfel clarificat prin Decizia nr. 11/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, unde s-a statuat ca cele doua masuri pot coexista, insa nu cu privire la acelasi bun sau la aceeasi suma de bani.

Prin raportare la obiectul prezentei sesizari si in cazul infractiunii de evaziune fiscala, indiferent daca aceasta infractiune intra sau nu in concurs cu infractiunea de spalare a banilor, sumele de bani reprezentand obligatiile fiscale datorate statului nu pot face concomitent obiect al obligatiei de plata a inculpatului atat ca efect al confiscarii speciale, cat si ca efect al obligarii inculpatului la plata despagubirilor, considerentele regasindu-se pe deplin in continutul deciziei mentionate.

In conditiile in care suma de bani dobandita in urma comiterii unei infractiuni nu se mai afla in posesia faptuitorului, ci a fost folosita pentru despagubirea persoanei vatamate, nu mai exista situatia premisa a detinerii produsului unei infractiuni si, implicit, nu exista nicio stare de pericol, nejustificandu-se sub niciun aspect luarea masurii de siguranta a confiscarii speciale.

In acest context se impune a se observa faptul ca prejudiciul aferent savarsirii infractiunii de evaziune fiscala a fost achitat in cauza, de catre inc. F.C. astfel ca toti participantii la savarsirea infractiunii vor beneficia de cauza de nepedepsire prev. de art. 10 ind. 1 din Legea nr. 245/2005.

Pe cale de consecinta, avand in vedere ca instanta de apel a retinut faptul ca in cauza a fost achitat intreg prejudiciul produs ca urmare a savarsirii infractiunii de evaziune fiscala, in mod evident nu se putea dispune confiscarea sumei de bani ca produs al infractiunii de spalare a banilor, acest lucru fiind prohibit de catre hotararea pronuntata ca Recurs in Interesul Legii mai sus mentionat, mai ales in conditiile in care autorii infractiunii de evaziune fiscala sunt si cei care au beneficiat de folosul patrimonial rezultat si care se identifica ca fiind ulterior spalat, respectiv inculpatii F.C. si SC. S. E. SRL.

In acest s-a si retinut la fila 39 din decizie faptul ca „este mai mult decat evident faptul ca in urma savarsirii infractiunii predicat, inculpatii (ne referim evident la persoanele fizice) s-au inteles ca suma de 775.985 lei, sa reintre in conturile SC S.E. SRL, in baza contractelor fictive de imprumut mai sus aratate, aspect care in mod clar ii profita atat inculpatului F. cat si inculpatei SC S.E. SRL. De asemenea, o persoana juridica nu poate savarsi o infractiune in mod independent, fara concursul unei/unor persoane fizice ce o reprezinta”.

A interpreta altfel, inseamna a raspunde de doua ori pentru aceeasi fapta (a-i aplica 2 sanctiuni penale pentru aceeasi fapta), odata obligandu-l la plata prejudiciului aferent infractiunii de evaziune fiscala si totodata, a-i confisca aceleasi sume de bani ca urmare a savarsirii infractiunii de spalare de bani, acest aspect fiind transat prin decizia I.C.C.J. mai sus amintita.

Avand in vedere ca legislatia procesual penala nu prevede o modalitate concreta prin care sa poata fi corijata o astfel de solutie, am apreciat ca singura cale permisiva este cea a recursului in casatie promovat in temeiul art. 438 pct. 12 cod proc.pen., prin care s-ar putea dispune inlaturarea dispozitiei de confiscare a sumei de 775.985 lei avand in vedere argumentele mai sus retinute.

Prin incheierea penala 329/RC din 27 mai 2024 pronuntata in dosarul cu nr. 3521/111/2019 Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis in principiu acest recurs in casatie, retinand in esenta urmatoarele:

„S-a aratat ca, intrucat, in cauza, a fost achitat integral prejudiciul produs ca urmare a savarsirii infractiunii de evaziune fiscala, aspect retinut de instanta de apel, nu se putea dispune confiscarea sumei de bani ca produs al infractiunii de spalare a banilor, astfel cum este stabilit prin decizia RIL nr. 23 din 19 septembrie 2017 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Raportat la aspectele expuse, Inalta Curte constata ca indeplineste conditiile de forma prevazute de art. 434 – 438 Cod procedura penala, numai cererea de recurs in casatie a inculpatilor F.C., SC S.E. SRL si SC E.P. SRL, apreciind ca motivul invocat se incadreaza in dispozițiile art. 438 alin. 1 pct. 12 din Codul de procedura penala, in conditiile in care masura de siguranta a confiscarii speciale, se circumscrie unei „pedepse”. In acest sens, se are in vedere jurisprudenta CEDO, respectiv Cauza Welch impotriva Regatului Unit, 1995, pct. 29-35, in care Curtea a identificat drept „pedepse”, un ordin de confiscare a produsului unei infractiuni in urma unei condamnari, in vederea scopului punitiv, in plus fata de natura sa preventiva si reparatorie”.

Finalmente, prin decizia nr. 402/RC din 20 iunie 2024 in dosarul 3521/111/2019 Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca „raportat la cazul de casare invocat, prealabil, Inalta Curte constata ca dispozitiile art. 438 alin. (1) pct. 12 Cod proc.pen. vizeaza situatiile in care s-au produs erori in legatura cu aplicarea pedepsei sau a masurilor educative, prin stabilirea unei sanctiuni neprevazute de lege, prin nerespectarea limitelor legale prevazute de lege ori a tratamentului sanctionator al pluralitatii de infractiuni, excluzandu-se criticile privind gresita individualizare a pedepsei”.

De asemenea, s-a retinut ca „potrivit jurisprudentei dezvoltate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, confiscarea speciala constituie o sanctiune penala, fiind asimilata unei veritabile „pedepse” in sensul art. 7 din CEDO, indiferent de calificarea acesteia in dreptul national (Cauza Welch impotriva Regatului Unit din 9 februarie 1995 – in materia confiscarii extinse; Cauza Varvara contra Italiei din 29 octombrie 2013 – in materia confiscarii speciale).

In continuare, se retine ca „prin Hotararea din 28 iunie 2018, pronuntata in Cauza GIEM SRL si altii impotriva Italiei, CEDO a concluzionat ca masurile de confiscare constituie „pedepse” in sensul art. 7 din Coventie. Aceasta constatare, care este rezultatul unei interpretari autonome a notiunii de „pedeapsa”, in sensul art. 7 determina aplicabilitatea acestei dispozitii, chiar si in absenta unei proceduri penale in sensul art. 6 (paragraful 233).

In ceea ce priveste fondul problemei, respectiv nelegalitatea aplicarii masurii confiscarii speciale, invocate de inculpati in temeiul art. 438 alin.1 pct.12 Cod procedura penala, Inalta Curte constata ca prin Decizia nr. 23/2017 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat ca, „in interpretarea dispozitiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor si art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, in ipoteza concursului de infractiuni dintre infractiunea de evaziune fiscala si infractiunea de spalare a banilor nu se impune luarea masurii de siguranta a confiscarii speciale a sumelor de bani ce au facut obiectul infractiunii de spalare a banilor si care provin din savarsirea infractiunii de evaziune fiscala concomitent cu obligarea inculpatilor la plata sumelor reprezentand obligatii fiscale datorate statului ca urmare a savarsirii infractiunii de evaziune fiscala”.

Potrivit considerentelor acestei decizii, „pentru a putea face obiectul confiscarii conform dispozitiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sumele de bani trebuie sa se regaseasca in una din situatiile prevazute de art. 112 din Codul penal sau, altfel spus, sumele de bani provenite din savarsirea infractiunii de evaziune fiscala prevazuta in art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu modificarile ulterioare, cu privire la care se exercita actiunile ce realizeaza elementul material al infractiunii de spalare a banilor sunt supuse confiscarii speciale in masura in care nu servesc la despagubirea statului. Aspectul referitor la coexistenta masurii confiscarii speciale si a obligarii inculpatului la plata despagubirilor civile a fost de altfel clarificat prin Decizia nr. 11/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, unde s-a statuat ca cele doua masuri pot coexista, insa nu cu privire la acelasi bun sau la aceeasi suma de bani.

Prin raportare la obiectul prezentei sesizari si in cazul infractiunii de evaziune fiscala, indiferent daca aceasta infractiune intra sau nu in concurs cu infractiunea de spalare a banilor, sumele de bani reprezentand obligatiile fiscale datorate statului nu pot face concomitent obiect al obligatiei de plata a inculpatului atat ca efect al confiscarii speciale, cat si ca efect al obligarii inculpatului la plata despagubirilor, considerentele regasindu-se pe deplin in continutul deciziei mentionate. In conditiile in care suma de bani dobandita in urma comiterii unei infractiuni nu se mai afla in posesia faptuitorului, ci a fost folosita pentru despagubirea persoanei vatamate, nu mai exista situatia premisa a detinerii produsului unei infractiuni si, implicit, nu exista nicio stare de pericol, nejustificandu-se sub niciun aspect luarea masurii de siguranta a confiscarii speciale”.

In concluzie, Inalta Curte a constatat ca recursul in casatie este fondat, urmand a inlatura gresita aplicare a legii, in sensul inlaturarii dispozitiei privind confiscarea speciala in favoarea statului, de la inculpatul F.I.C. a sumei de 775.985 lei.