Avocatul Razvan Doseanu (foto 1) a obtinut din partea Tribunalului Bihor atacarea la Curtea Constitutionala a Romaniei a art. 255 alin. 1 din Codul de procedura penala.

S-a intamplat la 30 septembrie 2024, cand judecatorii Ciprian Hambaras si Liviu-Petru Ardelean i-au admis avocatului sesizarea CCR in dosarul nr. 3413/187/2024/a1.

Redam pasajele relevante din CPP:

- art. 255 alin. 1:

„Restituirea lucrurilor

(1) Daca procurorul sau judecatorul de drepturi si libertati, in cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, in procedura de camera preliminara ori in cursul judecatii, constata, la cerere sau din oficiu, ca lucrurile ridicate de la suspect ori inculpat sau de la orice persoana care le-a primit spre a le pastra sunt proprietatea persoanei vatamate sau a altei persoane ori au fost luate pe nedrept din posesia sau detinerea acestora, dispune restituirea acestor lucruri. Dispozitiile art. 250 se aplica in mod corespunzator”;

- art. 250:

„Contestarea masurilor asiguratorii

(1) Impotriva masurii asiguratorii luate de procuror sau a modului de aducere la indeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice alta persoana interesata poate face contestatie, in termen de 3 zile de la data comunicarii ordonantei de luare a masurii sau de la data aducerii la indeplinire a acesteia, la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond.

(2) Contestatia nu este suspensiva de executare.

(3) Procurorul inainteaza judecatorului de drepturi si libertati dosarul cauzei, in termen de 24 de ore de la solicitarea dosarului de catre acesta.

(4) Solutionarea contestatiei se face in camera de consiliu, cu citarea celui care a facut contestatia si a persoanelor interesate, prin incheiere motivata, care este definitiva. Participarea procurorului este obligatorie.

(5) Dosarul cauzei se restituie procurorului in termen de 48 de ore de la solutionarea contestatiei.

(5^1) Daca, pana la solutionarea contestatiei formulate conform alin. (1), a fost sesizata instanta prin rechizitoriu, contestatia se inainteaza, spre competenta solutionare, judecatorului de camera preliminara. Dispozitiile alin. (4) se aplica in mod corespunzator.

(6) Impotriva modului de aducere la indeplinire a masurii asiguratorii luate de catre judecatorul de camera preliminara ori de catre instanta de judecata, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice alta persoana interesata poate face contestatie la acest judecator ori la aceasta instanta, in termen de 3 zile de la data punerii in executare a masurii.

(7) Contestatia nu suspenda executarea si se solutioneaza, in sedinta publica, prin incheiere motivata, cu citarea partilor, in termen de 5 zile de la inregistrarea acesteia. Participarea procurorului este obligatorie.

(8) Dupa ramanerea definitiva a hotararii, se poate face contestatie potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la indeplinire a masurii asiguratorii.

(9) Intocmirea minutei este obligatorie”.

Doua probleme de neconstitutionalitate

In esenta, maestrul Doseanu solicita din partea CCR o decizie interpretativa, prin care Curtea Constitutionala sa constate ca art. 255 alin. 1 CPP este neconstitutional „in masura in care nu permite exercitarea unei cai de atac impotriva hotararii prin care un judecator dispune, in primul ciclu procesual, cu privire la cererea de restituire a bunurilor ridicate”, precum si „in masura in care nu permite o cerere de restituire nici macar intr-un prim ciclu procesual”.

Lumea Justitiei prezinta atat exceptia de neconstitutionalitate, cat si incheierea Tribunalului Bihor de sesizare a CCR. Incheierea retine concluziile orale ale lui Razvan Doseanu – concluzii in care avocatul a sintetizat cele doua aspecte de neconstitutionalitate de mai sus.

Incheiem, mentionand ca in acest dosar maestrul Doseanu colaboreaza cu avocatii Stefan Moisa (foto 2 stanga) si Raul Gherghel (foto 2 dreapta) de la casa de avocatura Doseanu & Asociatii.

Redam principalul pasaj din incheierea Tribunalului Bihor:

„Cu ocazia dezbaterilor asupra exceptiei de neconstitutionalitate, aparatorul contestatorilor petenti a solicitat admiterea exceptiei astfel cum a fost precizata verbal la termenul din 09.09.2024, respectiv ca aparatorul petentilor considera ca textul este neconstitutional in masura in care nu permite exercitarea unei cai de atac impotriva hotararii prin care un judecator dispune, in primul ciclu procesual, cu privire la cererea de restituire a bunurilor ridicate. Totodata, articolul de lege este neconstitutional in masura in care nu permite nici macar intr-un prim ciclu procesual, intr-o prima examinare, o cerere de restituire a bunurilor. Mai arata ca in cauza nu s-au dispus masuri asiguratorii, desi s-a pus problema indisponibilizarii in vederea unei eventuale confiscari speciale, bunul folosit la comiterea infractiunii, insa procurorul nu a vrut sa instituie masura asiguratorie, insa le-a indicat ca mijloace de proba. Astfel, apreciaza ca textul invocat este neconstitutional din perspectiva in care limiteaza posibilitatea dublului grad de jurisdictie a persoanei care cere restituirea bunurilor. Astfel, apreciaza apararea ca prezinta interes atat problema limitarii in prima instanta a unui judecator de a se pronunta, cat si limitarea, din perspectiva secundara, si anume, a exercitarii unei eventuale cai de atac fata de hotararea pronuntata in prima instanta”.

Prezentam cel mai important fragment din exceptia de neconstitutionalitate:

„Invocam prezenta:

EXCEPTIE DE NECONSTITUTIONALITATE

A dispozitiilor art.255 alin.1 Cod proc.pen., apreciind ca acestea sunt contrare urmatoarelor:

• Art.21 alin.1,2 din Constitutia Romaniei, care prevede faptul ca:

(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime;

(2) Nicio lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.

• Art.24 alin.1 din Constitutia Romaniei, care prevede faptul ca:

Dreptul la aparare este garantat

• Art.44 alin.8 din Constitutia Romaniei, care prevede faptul ca:

Averea dobandita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobandirii se prezuma.

• Art.6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care prevede faptul ca:

Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, in mod public si in termen rezonabil, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa.

• Art.13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care prevede faptul ca:

Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta Conventie au fost incalcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale.

• Art.1 din Protocolul nr.1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care prevede faptul ca:

Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Va solicitam respectuos ca, dupa examinarea conditiilor de admisibilitate, sa inaintati prezenta exceptie Curtii Constitutionale a Romaniei, pentru efectuarea controlului de legalitate.

CONSIDERENTE

Cu titlu de prolegomen, contextul juridic generat de adoptarea Deciziei nr.24/20.01.2016 de catre Curtea Constitutionala a Romaniei si, ca o consecinta directa, a OUG nr.18/2016, afirmativ apreciem ca a lasat nesolutionata o problema frecvent intalnita in practica instantelor nationale. Asa fiind, se pune problema neconstitutionalitatii dispozitiilor anterior referite, avand in vedere urmatorul rationament:

- legiuitorul a inteles sa reglementeze prin intermediul dispozitiilor art.255 alin.1 Cod proc.pen., dreptul justitiabilului de a se adresa organelor judiciare exhaustiv prevazute ( in functie de faza procesuala in care se afla dosarul penal ), cu o cerere de restituire a lucrurilor ridicate, in masura in care acestea fie sunt proprietatea persoanei vatamate/ a altei persoane decat cea de la care au fost ridicate, fie au fost luate pe nedrept din posesia/detinerea persoanei in cauza;

- totusi, problematic este faptul ca se invoca faptul ca dispozitiile art.250 se aplica in mod corespunzator, dispozitii care reglementeaza calea de atac recunoscuta de legiuitor ( contestatia ) impotriva masurilor asiguratorii, fara absolut nicio alta precizare privind situatia in care, fata de bunurile ce au facut obiectul unei ordonante de ridicare, nu s-au instituit, in concret, masuri asiguratorii;

- pe cale de consecinta, se pune problema garantiilor procesuale si a efectivitatii principiului libertatii de acces la justitie din perspectiva subiectului care a suferit o ingerinta in dreptul sau de proprietate privata, fiind privat de posesia bunurilor sale, bunuri ce nu fac obiectul unei masuri asiguratorii si, in fine, fiind parte intr-un dosar penal ce stagneaza in faza procesuala a urmaririi penale.

Vom observa din lectura dispozitiilor art.255 alin.1 Cod proc.pen., faptul ca legiuitorul instituie o veritabila norma de trimitere, prin care se doreste a suplini reglementarea privind posibilitatea concreta de a ataca actul procesual prin care se dispune sau se refuza restituirea lucrurilor. Totusi, este de interes a se observa faptul ca dispozitiile art.250 Cod proc.pen. (care, la randul lor au facut obiectul unei exceptii de neconstitutionalitate, finalmente admisa sub aspectul reglementarii cuprinse in alin.6) nu reglementeaza o maniera eficienta de a combate ingerinta pe care o sufera o persoana privata de bunurile sale, in contextul factual anterior referit.

Sub aceste aspecte, reglementarea cuprinsa in dispozitiile art.255 alin.1 Cod proc.pen., cu precadere sub aspectul sintagmei dispozitiile art.250 se aplica in mod corespunzator, respectiv a nereglementarii posibilitatii exercitarii unei cai de atac in ipoteza refuzului Judecatorului de drepturi si libertati de restituire a unor bunuri ce nu fac obiectul unei masuri asiguratorii, cata vreme dosarul penal se afla in faza procesuala a urmaririi penale, este neconstitutionala, dupa cum vom invedera in cele ce urmeaza.

In conformitate cu dispozitiile art.2 din Protocolul nr.7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, orice persoana declarata vinovata de o infractiune de catre un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declaratiei de vinovatie sau a condamnarii de catre o jurisdictie superioara. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.

In momentul in care, prin raportare la dispozitiile art.255 alin.1 Cod proc.pen., persoana din posesia careia s-au ridicat anumite bunuri investeste judecatorul de drepturi si libertati de la instanta competenta sa judece cauza in fond, cu o cerere de restituire a respectivelor bunuri, se confrunta cu urmatorul scenariu: ulterior deliberarii si pronuntarii incheierii cu privire la cererea cu care a fost investita instanta, nu are la dispozitie o cale de atac reglementata o cale de atac impotriva respective incheieri, fiind nevoit sa accepte ingerinta in dreptul de proprietate privata, chiar in masura in care aceasta ar fi factual, disproportionata sau, mai mult, chiar netemeinica. Or, aceasta ipoteza vine intr-o evidenta si flagranta contradictie cu dispozitiile art.13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit carora orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta Conventie au fost incalcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale.

O problema de drept similara a facut obiectul analizei, din perspectiva constitutionalitatii reglementarii acesteia, care a conchis prin emiterea Deciziei nr.24/20.01.2016, unde s-a statuat faptul ca, prin nereglementarea posibilitatii uzarii de calea de atac a contestatiei impotriva luarii masurii asiguratorii dispuse de catre judecatorul de camera preliminara sau de catre instanta de judecata, se aduce o ingerinta obiectiva prevederilor de rang constitutional privind liberul acces la justitie si, subsidiar, accesul la o cale de atac.

S-ar putea pune problema lipsei incidentei prevederilor art.2 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, de vreme ce procedura in discutie nu priveste temeinicia unei acuzatii penale in sensul art.6 paragraful 1 din Conventie, nu se poate sustine ca se impune existenta unui dublu grad de jurisdictie. Cu toate acestea, apreciem ca si in prezenta ipoteza, sunt de actualitate argumentele invocate de instanta de contencios constitutional, prin Decizia nr.24/20.01.2016, dupa cum urmeaza:

- Excluderea de la controlul judecatoresc imediat a incheierii prin care judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata dispune cu privire la masuri asiguratorii in procesul penal determina o incalcare a accesului liber la justitie, intrucat, pe de o parte, persoanele interesate sunt private de o garantie procedurala efectiva pentru apararea dreptului lor de proprietate afectat prin instituirea acestor masuri, iar, pe de alta parte, se aduce atingere substantei dreptului statuat prin dispozitiile art.21 alin.(1) din Legea fundamentala in ipoteza in care masura asiguratorie a fost dispusa in apel. Principiul de rang constitutional al accesului liber la justitie pentru apararea drepturilor si intereselor legitime, dar si cel al legalitatii care trebuie sa guverneze procesul penal exclud posibilitatea ca dreptul oricarei persoane interesate ar putea fi limitat doar la contestarea modului de aducere la indeplinire a masurii asiguratorii dispuse de judecatorul de camera preliminara ori de catre instanta de judecata, deoarece pe parcursul procesului penal se pot ivi situatii in care imprejurarea avuta in vedere in momentul dispunerii acestei masuri sa nu fie conforma cu exigentele legale, neexistand nicio justificare obiectiva sau rationala pentru a nega dreptul persoanei interesate de a se adresa instantei pentru apararea drepturilor sale.

- Potrivit prevederilor art.129 din Constitutie, „Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii”. Aceasta norma constitutionala cuprinde doua teze: prima teza consacra dreptul subiectiv al oricarei parti a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum si dreptul Ministerului Public de a exercita caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti considerate ca fiind nelegale sau neintemeiate; cea de-a doua teza prevede ca exercitarea cailor de atac se poate realiza in conditiile legii. Prima teza exprima, de fapt, in alti termeni dreptul fundamental inscris in art.21 din Constitutie, privind accesul liber la justitie; aceasta teza contine, asadar, o reglementare substantiala. Cea de-a doua teza se refera la reguli de procedura, care nu pot insa aduce atingere substantei dreptului conferit prin cea dintai teza. Asa fiind, in privinta conditiilor de exercitare a cailor de atac legiuitorul poate sa reglementeze termenele de declarare a acestora, forma in care trebuie sa fie facuta declaratia, continutul sau, instanta la care se depune, competenta si modul de judecare, solutiile ce pot fi adoptate si altele de acelasi gen, astfel cum prevede art.126 alin.(2) din Constitutie, republicata, potrivit caruia „Competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege”. Cu toate acestea, desi art.129 din Constitutie asigura folosirea cailor de atac „in conditiile legii”, aceasta dispozitie constitutionala nu are insa semnificatia ca „legea” ar putea inlatura ori restrange exercitiul altor drepturi sau libertati expres consacrate prin Constitutie.

Or, avand in vedere criticile aduse de Curtea Constitutionala a Romaniei, apreciem ca si in cazul dispozitiilor art.255 alin.1 Cod proc.pen., lipsa reglementarii unei cai de atac impotriva incheierii judecatorului de drepturi si libertati chemat sa se pronunte asupra cererii de restituire a lucrurilor ridicate, determina o incalcare a accesului liber la justitie si, totodata, o nesocotire a principiului dublului grad de jurisdictie in materie penala, afirmativ fiind incalcate prevederile art.21 alin.1 din Constitutia Romaniei, care prevede faptul ca orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime. Totodata, fiind nesocotite si dispozitiile alin.2, care prevad faptul ca nicio lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept. In acelasi sens, dispozitiile art.24 alin.1 din Constitutia Romaniei prevad faptul ca: dreptul la aparare este garantat, dar, cu toate acestea, astfel cum am invederat si anterior, in masura in care o persoana al carei drept de proprietate a fost afectat prin ridicarea unor bunuri din posesia sa, in vederea instituirii unei masuri asiguratorii si, adresandu-se cu o cerere direct judecatorului de drepturi si libertati, astfel cum prevad dispozitiile art.255 alin.1 Cod proc.pen., se vede confruntat cu imposibilitatea contestarii masurii dispuse prin incheiere fiind, deci, privat, de dreptul la aparare.

Principiul de rang constitutional al accesului liber la justitie, pentru apararea drepturilor si intereselor legitime, dar si principiul legalitatii care, in mod obiectiv, trebuie sa guverneze procesul penal, exclud posibilitatea limitarii dreptului oricarei persoane interesate doar la un singur grad de jurisdictie, in faza procesuala a urmaririi penale, neexistand, concret, nicio justificare obiectiva sau rationala pentru a nega dreptul persoanei interesate de a se adresa instantei pentru apararea drepturilor sale. In acest sens, se impun a fi avute in vedere inclusiv dispozitiile art.129 din Constitutie, potrivit carora impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii.

Asadar, dat fiind faptul ca dreptul la un proces echitabil instituit prin dispozitiile art.6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, poate fi privit in legatura cu incalcarea, respectiv negarea unor garantii procesuale privind drepturi cu caracter civil, respectiv dreptul de proprietate privata, inclusiv instanta de contencios constitutional a retinut in sensul ca reglementarea unei cai de atac efective in beneficiul persoanelor al caror drept de proprietate este afectat prin masuri procesuale restrictive reprezinta o exigenta constitutionala pe care legiuitorul trebuie sa o respecte in vederea protejarii si garantarii dreptului de proprietate privata. Or, asa fiind, concluzia Curtii vine ca un argument in ipoteza in care in cauza s-au instituit masuri asiguratorii, sens in care, cu atat mai mult, in ipoteza in care avem in discutie o simpla ridicare in vederea instituirii unei asemenea masuri, concluziile si criticile Curtii isi gasesc cu atat mai mult aplicabilitatea.

Si atunci, problema de drept ce face obiectul prezentei exceptii de neconstitutionalitate, admite consolidarea unui scenariu ce poate aduce serioase ingerinte inclusiv sub aspectul echitabilitatii si duratei rezonabile a procesului penal, prin prisma faptului ca, prin ridicarea unui bun, fara a fi instituita o masura asiguratorie a carei temeinicie si legalitate sa poata fi contestata prin caile legale prevazute de legiuitor, si mentinerea acestuia intr- o stare de “neutralitate”, in posesia organelor judiciare, poate primi cu usurinta valenta unui abuz de drept, din perspectiva organelor judiciare, de vreme ce subiectul privat de atributele jus utendi, jus fruendi, respectiv jus abutendi ale dreptului de proprietate, in masura in care se confrunta cu o respingere a cererii de restituire adresata judecatorului de drepturi si libertati, nu are absolut nicio cale legala de contestare a starii de jure in care se afla bunurile. Ca o consecinta directa, simplul drept al persoanei interesate de a se adresa unei instante de judecata, capata un caracter formal, de vreme ce aceasta nu isi poate valorifica si apara drepturile fundamentale in fata unei instante de control judiciar.

Conclusiv, in lipsa garantarii unui control judecatoresc eficient, concret, asupra masurii de indisponibilizare a bunurilor in cursul procesului penale (fie ea chiar si in vederea instituirii unei masuri asiguratorii), statul nu isi indeplineste obligatia sa constitutionala de a garanta dreptul de proprietate privata recunoscut oricarei persoane fizice sau juridice. Obligatia de garantare, in mod evident, se refera atat la obligatia statului de a se abtine de la orice incalcare a dreptului de proprietate privata, cat si la reglementarea din punct de vedere normativ a unor masuri pozitive, proactive, apte sa asigure linistita exercitare a posesiei, folosintei si dispozitiei asupra bunurilor. Or, crearea unui cadru normativ care fragilizeaza garantiile pe care statul trebuie sa le stabileasca in privinta atributelor dreptului ded proprietate privata duce invariabil la nesocotirea obligatiei asle asumate prin dispozitiile normative din Legea fundamentala, invocate prin prezenta, si, implicit, la incalcarea propriu-zisa a dreptului de proprietate privata. Ca o consecinta directa, vulnerabilizarea proprietatii private a persoanei are drept efect crearea unui regim de insecuritate juridica a acesteia, dreptul de proprietate devenind iluzoriu, desuet”.

* Cititi aici intreaga exceptie de neconstitutionalitate

* Cititi aici incheierea Tribunalului Bihor de sesizare a CCR