Procurorul General al Romaniei Alex Florenta (foto) cere Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa transeze problema arestarilor in dosare multiple.

Mai exact: daca un inculpat este cercetat in libertate intr-un dosar, apoi apare suspiciunea rezonabila ca a comis o noua infractiune si astfel ia nastere alt dosar, in care dintre cele doua cauze trebuie arestat: doar intr-una dintre ele sau in ambele?

Florenta a ridicat problema de mai sus intr-un recurs in interesul legii initiat la 29 septembrie 2023. La randul ei, ICCJ a format dosarul nr. 2394/1/2023, cu termen de pronuntare in 27 noiembrie 2023.

Iata intrebarea pusa de seful PICCJ:

„In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art.223 alin.1 lit.d din Codul procedura penala, in situatia in care fata de inculpat este pusa in miscare actiunea penala pentru savarsirea unei infractiuni pentru care este cercetat in stare de libertate (primul dosar), iar ulterior exista suspiciunea rezonabila ca inculpatul a savarsit cu intentie o noua infractiune (al doilea dosar) sau pregateste savarsirea unei noi infractiuni, masura arestarii preventive in baza art.223 alin.1 lit.d din Codul de procedura penala se poate dispune in oricare dintre cele doua cauze, atat timp cat inculpatul nu este arestat preventiv in ambele dosare in baza aceluiasi temei legal, doar in primul sau doar in al doilea dosar, daca sunt intrunite si celelalte conditii legale pentru luarea masurii preventive?”

Redam principalul pasaj din argumentatia lui Alex Florenta:

„Problema de drept ce face obiectul prezentei sesizari se refera la identificarea infractiunii ce constituie baza factuala a propunerii de arestare preventiva si, pe cale de consecinta, identificarea dosarului in care este formulata propunerea de arestare preventiva, in situatia in care fata de inculpat este pusa in miscare actiunea penala pentru savarsirea unei infractiuni, iar, ulterior, exista suspiciunea rezonabila ca a savarsit cu intentie o noua infractiune sau pregateste savarsirea unei infractiuni, fiind incidente dispozitiile art.223 alin.1 lit.d din Codul de procedura penala.

Situatia-premisa a problemei de drept este circumstantiata prin doua elemente, in primul rand, ca cele doua infractiuni la care face referire legiuitorul in continutul art.223 alin.1 lit.d din Codul de procedura penala – infractiunea pentru care a fost pusa in miscare anterior actiunea penala si noua infractiune cu privire la care exista suspiciunea rezonabila ca a fost savarsita de catre inculpat, sunt cercetate in dosare diferite, iar, in al doilea rand, ca in dosarul initial avand ca obiect prima infractiune savarsita in ordine cronologica (infractiunea pentru care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale), inculpatul este cercetat in stare de libertate.

Jurisprudenta transmisa de parchete vizeaza exclusiv prima ipoteza de arestare preventiva din continutul lit.d a art.223 alin.1, referitoare la existenta suspiciunii rezonabile ca dupa punerea in miscare a actiunii penale impotriva sa inculpatul a savarsit cu intentie o noua infractiune, intrucat, numai in aceasta ipoteza se poate pune in discutie existenta unei posibile optiuni cu privire la infractiunea ce constituie temeiul factual al propunerii de arestare preventiva, intemeiata pe dispozitiile art.223 alin.1 lit.d din Codul de procedura penala.

In cea de-a doua ipoteza de arestare preventiva din continutul lit.d a art.223 alin.1, constand in existenta unei suspiciuni rezonabile ca dupa punerea in miscare a actiunii penale impotriva sa inculpatul pregateste savarsirea unei noi infractiuni, propunerea de arestare preventiva poate fi formulata doar cu privire la infractiunea pentru care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale, in dosarul in care este cercetata aceasta infractiune, deoarece o infractiune ce inca nu a fost savarsita nu poate constitui temei pentru luarea unei masuri preventive.

Examenul incheierilor comunicate de parchete in contextul verificarii jurisprudentei nationale evidentiaza doua orientari cu privire la problema de drept pusa in discutie, relevand caracterul neunitar al acesteia:

Intr-o prima orientare jurisprudentiala, masura arestarii preventive intemeiata pe dispozitiile art.223 alin.1 lit.d din Codul de procedura penala se dispune in primul dosar, avand ca obiect prima infractiune savarsita in ordine cronologica (anexele nr. 1 - 18).

Incheierile care exemplifica aceasta orientare jurisprudentiala sunt de doua categorii:

1. Incheieri prin care sunt solutionate propuneri de arestare preventiva intemeiate pe dispozitiile art.223 alin.1 lit.d din Codul de procedura penala, formulate in primul dosar (anexele nr.1 - 10).

In aceste cauze, judecatorul de drepturi si libertati se considera legal sesizat cu propunerea de arestare preventiva formulata in primul dosar, si o admite sau o respinge in functie de circumstantele concrete ale cauzei.

Cu o singura exceptie, judecatorul de drepturi si libertati analizeaza in concret elementele din care rezulta suspiciunea rezonabila ca inculpatul a savarsit o noua infractiune, cu trimitere la mijloacele de proba administrate in cel de-al doilea dosar, nelimitandu-se la o constatare formala ca aceasta conditie este indeplinita prin formularea unei acuzatii penale impotriva inculpatului (anexele nr.1 - 9).

Intr-o singura cauza, constatarea indeplinirii acestei conditii se realizeaza in raport de atribuirea calitatii de suspect si nu prin raportare la probele din care rezulta suspiciunea rezonabila ca inculpatul a savarsit o noua infractiune (anexa nr.10).

2. Incheieri prin care sunt solutionate propuneri de arestare preventiva intemeiate pe dispozitiile art.223 alin.1 lit.d din Codul de procedura penala, formulate in al doilea dosar (anexele nr.11-18).

In aceste cauze, judecatorul de drepturi si libertati apreciaza ca arestarea preventiva intemeiata pe dispozitiile art.223 alin.1 lit.d din Codul de procedura penala poate fi formulata doar in primul dosar si, pe cale de consecinta, respinge propunerea de arestare preventiva atunci cand este intemeiata exclusiv pe dispozitiile art.223 alin.1 lit.d din Codul de procedura penala (anexele nr.11, 12 si 16) sau retine, in cuprinsul motivarii, ca nu este incident cazul de arestare prevazut de art.223 alin.1 lit.d din Codul de procedura penala, atunci cand propunerea de arestare preventiva este formulata si in baza acestui temei (anexele nr.13, 14, 15, 17, 18 si 19).

Argumentele invocate in motivarea acestor solutii sunt in esenta deduse din modalitatea de formulare a art.223 alin.1 lit.d din Codul de procedura penala, aratandu-se ca, legiuitorul are in vedere conduita inculpatului prin raportare la infractiunea pentru care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si in considerarea careia se formuleaza propunerea de arestare preventiva.

Astfel, printr-o incheiere, s-a retinut ca ambele teze avute in vedere de art.223 alin.1 lit.d din Codul de procedura penala au ca premisa situatia in care inculpatul este deja cercetat pentru savarsirea unei infractiuni pentru care s-a pus in miscare actiunea penala si persista intr-o atitudine antisociala, savarsind o alta infractiune sau efectuand acte preparatorii in acest scop. In aceste conditii, s-a apreciat ca vointa legiuitorului, in sensul adoptarii unei solutii de sanctionare a persistentei inculpatului in conduita infractionala, dar cu temei factual de declansare a examinarii situatiei inculpatului in dosarul in care s-a pus in miscare initial actiunea penala impotriva sa, apare ca fiind evidenta. S-a mai aratat ca, o interpretare contrara ar impune practic admiterea automata a propunerii de arestare preventiva, in baza art.223 alin.1 lit.d din Codul de procedura penala, indiferent de natura si gravitatea concreta a infractiunii pentru care s-a pus in miscare initial actiunea penala impotriva inculpatului, fara ca judecatorul de drepturi si libertati sa examineze, efectiv, prin raportare la faptele imputate acestuia, conditiile referitoare la proportionalitatea si subsidiaritatea masurii arestarii preventive (Anexa nr.11).

In acelasi sens este si o alta incheiere, prin care se arata ca infractiunea pentru care a fost pusa in miscare initial actiunea penala este infractiunea reper, in functie de care se determina daca, ulterior, exista suspiciunea rezonabila ca inculpatul a mai comis o alta infractiune intentionata sau a pregatit comiterea unei noi infractiuni, iar aceasta prima infractiune constituie baza factuala a propunerii de arestare preventiva (anexa nr.12).

Argumente similare, dar cu o alta formulare, regasim si intr-o alta incheiere, prin care judecatorul de drepturi si libertati a retinut ca infractiunea in functie de care se determina, daca, ulterior, exista suspiciunea rezonabila ca inculpatul a comis o noua infractiune, este cea pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala initiala, infractiune ce constituie temeiul factual al propunerii de arestare preventiva (anexa nr.15).

Necesitatea unei interpretari restrictive, practica neunitara a instantei de control judiciar si riscul de a se proceda la luarea masurii preventive prin raportare la orice mentiune de punere in miscare a actiunii penale de pe fisa de cazier judiciar a inculpatului, chiar daca ar fi fost date solutii definitive, sunt alte argumente pe care le mentioneaza judecatorii de drepturi si libertati in motivarea opiniei, conform careia, temeiul de arestare prevazut de art.223 alin.1 lit.d din Codul de procedura penala poate fi retinut doar in cauza in care a fost pusa in miscare actiunea penala initial - primul dosar (anexele nr.15 si 18).

Intr-o a doua orientare jurisprudentiala, masura arestarii preventive intemeiata pe dispozitiile art.223 alin.1 lit.d din Codul de procedura penala, se dispune in al doilea dosar avand ca obiect a doua infractiune (anexele nr.19 - 44).

In cauzele ce exemplifica aceasta orientare jurisprudentiala, judecatorul de drepturi si libertati se considera legal sesizat cu propunerea de arestare preventiva formulata in al doilea dosar, si o admite sau o respinge in functie de circumstantele concrete ale cauzei.

De asemenea, in toate aceste cauze, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si cu privire la noua infractiune ce face obiectul celui le-al doilea dosar.

Judecatorii de drepturi si libertati investiti cu o propunere de arestare preventiva in al doilea dosar, isi intemeiaza solutiile de arestare preventiva pe persistenta inculpatului in conduita antisociala, cu trimitere la cronologia faptelor si la atentionarea anterioara a inculpatului, prin punerea in miscare a actiunii penale impotriva sa pentru prima infractiune (anexele nr.21-29 si 31-44).

Astfel, se arata ca pentru a fi incident cazul de arestare preventiva prevazut de art.223 alin.1 lit.d din Codul de procedura penala este suficient ca, dupa ce anterior fusese pusa in miscare actiunea penala impotriva inculpatului pentru savarsirea unei alte infractiuni, sa existe suspiciunea rezonabila ca acesta a savarsit cu intentie sau praeterintentie o noua infractiune, indiferent de natura sau gravitatea acesteia (anexa nr.35).

In doua cauze, judecatorul de drepturi si libertati a aratat ca arestarea preventiva intemeiata pe dispozitiile art.223 alin.1 lit.d din Codul de procedura penala poate fi formulata doar in al doilea dosar, insa, aceasta apreciere nu a produs consecinte cu privire la solutia dispusa pe fond, intrucat propunerea de arestare preventiva a fost formulata, asa cum am aratat anterior, in cel de-al doilea dosar (anexele nr.21 si 28).

In motivarea acestei opinii, s-a retinut ca arestarea preventiva intemeiata pe dispozitiile art.223 alin.1 lit.d din Codul de procedura penala poate fi dispusa doar in al doilea dosar, intrucat, numai in acesta din urma exista posibilitatea verificarii conditiei esentiale pentru arestare - aceea daca sunt probe care justifica presupunerea rezonabila ca s-a comis infractiunea. In caz contrar, daca propunerea ar fi formulata in primul dosar, cel in care este pusa in miscare actiunea penala pentru prima pretinsa fapta, cu motivarea ca intr-un alt dosar exista probe privind o alta infractiune, judecatorul investit cu propunerea nu ar putea verifica, prin examinarea nemijlocita a probatiunii, aceasta conditie”.

* Cititi aici intregul recurs in interesul legii