Procurorul General Alex Florenta (foto) solicita ca Inalta Curte de Casatie si Justitie sa lamureasca delapidarea savarsita de catre persoanele juridice si angajatii din mediul privat.

Mai precis, seful Parchetului General cere ca ICCJ sa precizeze daca acest fel de delapidare intra in categoria infractiunilor pentru care judecatorul de drepturi si libertati (JDL) poate dispune supravegherea tehnica – inclusiv a comunicatiilor electronice.

La 17 mai 2024, Florenta a sesizat instanta suprema cu urmatoarea intrebare:

„Daca infractiunea de delapidare in forma atenuata, prevazuta de art.295 alin.1 raportat la art.308 alin.1 din Codul penal poate fi incadrata in notiunea de infractiune contra patrimoniului la care se refera art.139 alin.2 si art.152 alin.1 lit.a din Codul de procedura penala”.

Redam pasajele din CP si CPP invocate mai sus:

- art. 295 alin. 1 Cod penal: „Insusirea, folosirea sau traficarea de catre un functionar public, in interesul sau ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestioneaza sau le administreaza se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica”;

- art. 308 alin. 1 CP: „Dispozitiile art. 289-292, 295, 297-300 si art. 304 privitoare la functionarii publici se aplica in mod corespunzator si faptelor savarsite de catre sau in legatura cu persoanele care exercita, permanent ori temporar, cu sau fara o remuneratie, o insarcinare de orice natura in serviciul unei persoane fizice prevazute la art. 175 alin. (2) ori in cadrul oricarei persoane juridice”;

- art. 175 alin. 2 CP: „De asemenea, este considerata functionar public, in sensul legii penale, persoana care exercita un serviciu de interes public pentru care a fost investita de autoritatile publice sau care este supusa controlului ori supravegherii acestora cu privire la indeplinirea respectivului serviciu public”;

- art. 139 alin. 2 Cod procedura penala: „Supravegherea tehnica se poate dispune in cazul infractiunilor contra securitatii nationale prevazute de Codul penal si de legi speciale, precum si in cazul infractiunilor de trafic de droguri, infractiunilor la regimul privind substantele dopante, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infractiunilor privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, de trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spalare a banilor, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plata electronica, in cazul infractiunilor care se savarsesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, contra patrimoniului, de santaj, de viol, de lipsire de libertate in mod ilegal, de evaziune fiscala, in cazul infractiunilor de coruptie si al infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, infractiunilor impotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori in cazul altor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare”;

- art. 152 alin. 1 lit. a CPP: „Organele de urmarire penala, cu autorizarea prealabila a judecatorului de drepturi si libertati, pot solicita date de trafic si localizare prelucrate de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice ori furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului daca sunt indeplinite, cumulativ, urmatoarele conditii: exista o suspiciune rezonabila cu privire la savarsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la art. 139 alin. (2) sau a unei infractiuni de concurenta neloiala, de evadare, de fals in inscrisuri, infractiuni privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare si al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, a unei infractiuni privind nerespectarea dispozitiilor privind introducerea in tara de deseuri si reziduuri, a unei infractiuni privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc ori a unei infractiuni privind regimul juridic al precursorilor de droguri, si infractiuni referitoare la operatiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive asemanatoare celor determinate de substantele si produsele stupefiante sau psihotrope”.

Florenta zice ca trebuie supraveghere tehnica

Procurorul General incepe prin a prezenta cele doua orientari jurisprudentiale. In cea majoritara, instantele includ tipul de delapidare descris mai sus in categoria infractiunilor pentru care judecatorul de drepturi si libertati poate dispune supravegherea tehnica. In schimb, instantele care nu sunt de acord cu aceasta optica se afla in minoritate, explica Alex Florenta. Aceste din urma instante pornesc de la faptul ca legiuitorul a inclus delapidarea in categoria infractiunilor de serviciu, nu in categoria infractiunilor contra patrimoniului. Or, infractiunile de serviciu nu sunt explicit enumerate la art. 139 alin. 2 CPP, pentru care judecatorii pot dispune supraveghere tehnica.

Seful PICCJ opteaza pentru prima varianta (cea in care JDL poate dispune supraveghere tehnica), explicand ca desi Codul penal include in mod explicit delapidarea doar in categoria infractiunilor de serviciu, ea este de facto si o infractiune impotriva patrimoniului. In acest context, Florenta da ca exemplu omorul savarsit impotriva unui judecator, procuror, politist, jandarm sau militar aflat in exercitarea atributiilor de serviciu sau in legatura cu exercitarea acestora: desi aceste fapte nu sunt incluse in mod explicit in categoria infractiunilor impotriva vietii (ci in categoria infractiunilor contra autoritatii sau contra infaptuirii justitiei), in practica judiciara ele sunt judecate si pedepsite la fel ca orice alt tip de omor.

In plus, actiunile reprezentand elementul material al infractiunii de delapidare dovedesc includerea faptei in grupul infractiunilor contra patrimoniului, „intrucat implica o deposedare definitiva sau temporara a persoanei vatamate de bunurile aflate in gestiunea sau administrarea faptuitorului”.

In caz contrar, „considerarea ca infractiuni contra patrimoniului doar a celor care au ca obiect juridic principal relatiile sociale patrimoniale ar conduce in practica la situatii paradoxale, de neinteles, in cauze in care, fara a actiona cu vointa comuna de a savarsi o infractiune, doi functionari privati si-au insusit bunuri din proprietatea aceleiasi persoane juridice de drept privat, dar numai unul dintre autori este gestionar sau administrator al bunurilor sustras”, mai scrie Alex Florenta in RIL.

Incheiem, mentionand ca la Inalta Curte s-a format dosarul nr. 1130/1/2024, cu termen de pronuntare la 16 septembrie 2024.

Redam principalele pasaje din recursul in interesul legii:

„Situatia-premisa:

Problema de drept supusa examinarii a aparut in cauzele avand ca obiect infractiunea de delapidare in varianta atenuata prevazuta de art.295 raportat la art.308 din Codul penal, in care procurorul a solicitat, in temeiul art.139 din Codul de procedura penala, dispunerea de catre judecatorul de drepturi si libertati a unor masuri de supraveghere tehnica sau autorizarea prealabila, in baza art.152 din acelasi cod, a obtinerii datelor de trafic si localizare prelucrate de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice ori furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului.

In acest context juridic, fiind sesizate cu propunerile formulate de catre parchete, instantele trebuie sa stabileasca daca este indeplinita conditia la care fac referire art.139 alin.2 si art.152 alin.1 lit.a raportat la art.139 alin.2 din Codul de procedura penala privind savarsirea unei infractiuni pentru care se pot dispune masurile de supraveghere tehnica prevazute de art.138 alin.1 lit.a-d din Codul de procedura penala sau metoda speciala de cercetare prevazuta de art.138 alin.1 lit.j din acelasi cod.

Examenul jurisprudentei actuale in materie a evidentiat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la includerea infractiunii de delapidare in varianta atenuata prevazuta de art.295 alin.1 raportat la art.308 din Codul penal in categoria infractiunilor contra patrimoniului, mentionata expres de catre legiuitor printre cele pentru care se poate dispune emiterea unui mandat de supraveghere tehnica sau autorizarea prealabila a obtinerii datelor de trafic si localizare prelucrate de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice ori furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului, existand doua orientari.

1. Intr-o prima orientare jurisprudentiala, majoritara, instantele au considerat ca infractiunea de delapidare prevazuta de art.295 raportat la art.308 din Codul penal, savarsita de catre sau in legatura cu persoanele care exercita, permanent ori temporar, cu sau fara o remuneratie, o insarcinare de orice natura in serviciul unei persoane fizice prevazute la art.175 alin.(2) ori in cadrul oricarei persoane juridice, se incadreaza in sintagma 'infractiuni contra patrimoniului' din cuprinsul art.139 alin.2 si al art.152 alin.1 lit.a raportat la art.139 alin.2 din Codul de procedura penala.

In motivarea acestui punct de vedere, s-a aratat ca desi nu a mai fost prevazuta de legiuitor in Titlul II 'Infractiuni contra patrimoniului' (art.228-2561) din Partea speciala a Codului penal actual, ci in categoria infractiunilor de serviciu prevazute in Titlul V, Capitolul II 'Infractiuni de serviciu', fapta in discutie este o infractiune complexa, potrivit art.35 alin.2 din Codul penal actual.

Prin urmare, insusirea, folosirea sau traficarea de catre un functionar privat, in interesul sau sau pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le administreaza sau gestioneaza aduce atingere nu doar relatiilor sociale privind buna desfasurare a activitatii de serviciu (obiect juridic principal), ci si relatiilor sociale referitoare la protectia patrimoniului (obiect juridic secundar sau adiacent).

Includerea infractiunii in cadrul infractiunilor de serviciu a fost facuta de legiuitor in functie de obiectul sau juridic principal, insa nu se poate face abstractie de faptul ca prin savarsirea acesteia sunt vatamate si relatiile sociale patrimoniale.

Aplicand acest rationament, instantele au pronuntat incheieri definitive prin care au dispus luarea unor masuri de supraveghere tehnica sau au autorizat prealabil obtinerea de catre organele de urmarire penala a datelor de trafic si localizare prelucrate de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice ori furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului.

Aceasta orientare jurisprudentiala se regaseste in hotarari pronuntate de instantele din raza Curtilor de Apel Alba Iulia, Bacau, Brasov, Bucuresti si Constanta (Anexa I, poz.nr.1-6).

2. In cea de-a doua orientare jurisprudentiala, minoritara, s-a retinut ca infractiunea de delapidare prevazuta de art.295 alin.1 raportat la art.308 din Codul penal nu se incadreaza in sintagma 'infractiuni contra patrimoniului' cuprinsa in art.139 alin.2 si art.152 alin.1 lit.a din Codul de procedura penala, care se refera strict la infractiunile prevazute in Partea speciala Titlul II 'Infractiuni contra patrimoniului' din Codul penal.

In sustinerea acestui punct de vedere, imprejurarea ca aceasta infractiune are ca obiect juridic secundar relatiile privind protectia patrimoniului nu este suficienta pentru a o incadra in categoria infractiunilor contra patrimoniului. In acest sens, s-a retinut ca in Codul penal anterior infractiunea de delapidare era incadrata in Titlul privind infractiunile contra patrimoniului, insa in Codul penal actual a fost inclusa printre infractiunile de serviciu, respectiv in Titlul V 'Infractiuni de coruptie si de serviciu', Capitolul II 'Infractiuni de serviciu'.

Potrivit Expunerii de motive a Codui penal actual: 'Delapidarea [...] a fost adusa acolo unde ii era locul, in grupul infractiunilor de serviciu, pentru ca, prin comiterea ei, se vatama mai intai relatia sociala de serviciu si in secundar se afecteaza patrimoniul unei persoane juridice'.

Intrucat stabilirea prin dispozitiile art.139 alin.2 si art.152 alin.1 lit.a din Codul de procedura penala a infractiunilor pentru care se pot dispune masuri de supraveghere tehnica, respectiv metoda speciala de cercetare constand in obtinerea datelor de trafic si localizare reprezinta una dintre garantiile minime pe care legea trebuie sa le prevada pentru a fi in concordanta cu dispozitiile art.8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, interpretarea prevederilor in discutie trebuie sa fie restrictiva pentru a asigura cerinta de previzibilitate.

Prin urmare, avand in vedere caracterul intruziv ridicat al acestor masuri in dreptul la viata privata al persoanei, sintagma 'infractiuni contra patrimoniului' nu poate fi extinsa si in cazul altor infractiuni in afara celor din Titlul II din Codul penal. O alta interpretare nu poate fi retinuta si pentru ca legiuitorul nu a folosit expresia 'infractiuni care sunt susceptibile a produce un prejudiciu'.

In plus, s-a constatat ca nu este indeplinita nici cerinta impusa de art.139 alin.2 teza finala din Codul de procedura penala privind maximul special al pedepsei prevazuta de lege (5 ani inchisoare sau mai mare) pentru infractiunile care nu sunt indicate expres in cuprinsul acestor prevederi. In acest sens, s-a aratat ca in cazul infractiunii de delapidare comise de o persoana care nu este functionar public, potrivit art.308 alin.2 din Codul penal, pedeapsa prevazuta este mai mica de 5 ani inchisoare, fiind cuprinsa intre 1 an si 4 luni si 4 ani si 8 luni inchisoare.

Avand in vedere aceste considerente, instantele au pronuntat hotarari definitive prin care au respins, ca nefondate, propunerile formulate de catre parchete privind emiterea unor mandate de supraveghere tehnica sau de autorizare prealabila a obtinerii de catre organele de urmarire penala a datelor de trafic si localizare prelucrate de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice ori furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului.

Aceasta orientare jurisprudentiala se regaseste in hotarari pronuntate de instantele din raza Curtilor de Apel Bucuresti si Cluj (Anexa II, poz. nr.7-10).

*

* *

Cele doua orientari jurisprudentiale asupra problemei de drept in discutie au facut obiectul dezbaterilor cu prilejul Intalnirii Presedintilor Sectiilor penale ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie si curtilor de apel dedicate aspectelor de practica neunitara, desfasurate la Bucuresti, in perioada 15-16 noiembrie 2023.

In acest context, s-a sustinut necesitatea sesizarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile sau promovarii unui recurs in interesul legii. (...)

II. Analiza juridica pe fondul problemei de drept

Apreciez ca solutia legala in materie este reflectata de prima orientare jurisprudentiala.

Dispozitiile art.139 alin.2 si art.152 alin.1 lit.a din Codul de procedura penala stipuleaza, printre conditiile cumulative care trebuie indeplinite pentru a fi dispusa luarea unei masuri de supraveghere tehnica (respectiv autorizarea prealabila a obtinerii datelor de trafic si localizare), natura infractiunii care formeaza obiectul cauzei.

Din modul de redactare al art.139 alin.2 din Codul de procedura penala, rezulta ca legiuitorul nu a recurs la un criteriu unitar pentru a stabili natura faptelor care justifica emiterea unui mandat de supraveghere tehnica, astfel incat, in ceea ce priveste prezenta problema de drept, sa rezulte o limitare expresa la infractiunile cuprinse in Titlul II din Partea Speciala a Codului penal.

In plus, pentru a extinde sfera infractiunilor indicate mai sus, legiuitorul a recurs la un criteriu subsidiar privind maximul special al pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea care formeaza obiectul cauzei (5 ani inchisoare sau mai mare), permitand dispunerea unor astfel de masuri sau metode speciale si in cazul altor fapte, care justifica, din cauza gravitatii, atingerea adusa vietii private.

In ceea ce priveste infractiunile pentru care se poate autoriza prealabil obtinerea datelor de trafic si localizare prelucrate de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice ori furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului, se constata ca art.152 alin.2 lit.a face trimitere la art.139 alin.2 din Codul de procedura penala, respectiv la aceleasi fapte care permit emiterea unui mandat de supraveghere tehnica. In plus, mentioneaza explicit alte infractiuni care permit dispunerea acestei metode speciale de cercetare.

Controversa privind includerea variantei atenuate a infractiunii de delapidare, prevazute de art.295 raportat la art.308 din Codul penal, in sintagma 'infractiuni contra patrimoniului' din cuprinsul art.139 alin.2 si art.152 alin.1 lit.a din Codul de procedura penala, a aparut ca urmare a faptului ca, spre deosebire de Codul penal anterior, care stipula delapidarea in categoria infractiunilor contra patrimoniului, in Codul penal actual legiuitorul a prevazut-o in Capitolul II ('Infractiuni de serviciu') al Titlului V ('Infractiuni de coruptie si de serviciu') din Partea speciala.

Potrivit Expunerii de motive a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, 'aceasta fapta a fost adusa acolo unde ii era locul, in grupul infractiunilor de serviciu, pentru ca prin comiterea ei, se vatama, mai intai, relatia sociala de serviciu si in secundar se afecteaza patrimoniul unei persoane juridice. […] Solutia includerii infractiunii de delapidare in aceasta categorie este traditionala in dreptul nostru, ea fiind consacrata si de Codul penal din 1936 (art.236). Aceeasi este situatia si in alte legislatii, cum este cazul art.432 C.pen. spaniol, art.314 C. pen. italian, 432-15 C.pen. francez'.

Se observa ca si sub imperiul Codului penal actual delapidarea a ramas o infractiune complexa, prin a carei reglementare s-a urmarit insa, in principal, ocrotirea relatiilor sociale privind buna desfasurare a activitatii de serviciu (obiectul juridic principal), iar in subsidiar, protejarea relatiilor sociale patrimoniale (obiectul juridic secundar).

Includerea delapidarii intr-un alt grup de infractiuni, avand in vedere obiectul juridic lezat in principal, nu este un caz singular in Codul penal adoptat prin Legea nr.286/2009, legiuitorul procedand intr-o maniera similara si in situatia altei infractiuni complexe, respectiv omorul savarsit impotriva unui judecator, procuror, politist, jandarm sau militar aflat in exercitarea atributiilor de serviciu sau in legatura cu exercitarea acestora.

Astfel, spre deosebire de Codul penal anterior, care prevedea fapta printre infractiunile contra vietii, in Codul penal actual, apreciindu-se ca lezeaza doar in subsidiar dreptul la viata si, in principal, relatiile sociale privind respectul datorat persoanelor care exercita o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv cele privind buna desfasurare a procesului penal, omorul savarsit impotriva unui politist, jandarm sau militar a fost integrat in infractiunile contra autoritatii (ultraj prevazut de art.257 alin.4), iar cel comis impotriva unui judecator sau procuror in cele contra infaptuirii justitiei (ultraj judiciar prevazut de art.279 alin.1).

Aceasta modificare nu conduce insa la pierderea calitatii de infractiune contra vietii a acestora, cu consecinta retinerii variantei calificate prevazute de art. 189 lit. e din Codul penal in situatia ipotetica in care persoana care a savarsit una din infractiunile mai sus mentionate mai savarseste o infractiune de omor.

In solutionarea problemei de drept in discutie trebuie avuta in vedere, in primul rand, analiza caracterului complex al delapidarii.

Astfel, in doctrina juridica, s-a aratat ca infractiunea complexa, forma a unitatii legale de infractiune, are doua forme, si anume: infractiunea complexa – forma de baza si infractiunea complexa – forma agravata.

In cazul formei de baza, in continutul sau intra ca element constitutiv o actiune sau inactiune care este prevazuta in mod distinct in norma de incriminare. Prin vointa legiuitorului, infractiunea complexa – forma de baza se poate realiza prin reunirea a doua sau mai multe fapte care isi pierd astfel autonomia infractionala si formeaza o noua infractiune distincta de cele reunite, sau prin absorbtie, cand forma-tip constituie ea insasi o infractiune, dar care, prin adaugarea unor conditii suplimentare (cum ar fi, spre exemplu, calitatea subiectului activ), dobandeste caracter complex si o noua incadrare juridica.

Potrivit art.295 alin.1 din Codul penal, infractiunea de delapidare – forma-tip consta in insusirea, folosirea sau traficarea, de catre un functionar public, in interesul sau sau pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestioneaza sau administreaza.

Presupunand, in fapt, sustragerea unor bunuri aflate in posesia sau detentia unei persoane de catre cel care are de drept sau de fapt atributii de gestionare sau administrare a bunurilor, delapidarea constituie ea insasi o infractiune care, prin adaugarea unei conditii suplimentare privind calitatea subiectului activ (functionar public), dobandeste caracter complex (prin absorbtie) si o noua incadrare juridica.

Daca in cazul formei-tip si al formei agravate a delapidarii, maximul special al pedepsei prevazute de lege (7 ani inchisoare, respectiv 10 ani si 6 luni inchisoare) permite autorizarea masurilor de supraveghere tehnica si a obtinerii datelor de trafic si localizare, astfel incat nu mai este necesara verificarea indeplinirii criteriului vizand apartenenta faptei la infractiunile contra patrimoniului, in cazul formei atenuate a infractiunii, nou-introduse in Codul penal actual, conditia privind maximul special al pedepsei de cel putin 5 ani inchisoare prevazuta de art.139 alin.2 si art.152 alin.1 lit.a din Codul de procedura penala nu este indeplinita.

Astfel, potrivit art.295 raportat la art.308 din Codul penal, 'insusirea, folosirea sau traficarea, in interesul sau sau pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestioneaza sau administreaza, savarsita de catre sau in legatura cu persoanele care exercita, permanent ori temporar, cu sau fara o remuneratie, o insarcinare de orice natura in serviciul unei persoane fizice prevazute la art.175 alin.2 ori in cadrul oricarei persoane juridice, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de art.295 din Codul penal, ale carei limite speciale se reduc cu o treime (inchisoarea de la 1 an si 4 luni la 4 ani si 8 luni)'.

Prin Decizia nr.1 din 19 ianuarie 2015, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala al instantei supreme a statuat ca, fiind o varianta atenuata a delapidarii, reglementarea din art.308 din Codul penal functioneaza pe structura normei de incriminare prevazute de art.295 din Codul penal, pe care o extinde in ceea ce priveste calitatea subiectului activ si, ca o consecinta a acestei modificari, legiuitorul a adaptat limitele de pedeapsa la gradul de pericol social abstract rezultat din schimbarea intervenita cu privire la acest termen al infractiunii.

Inalta Curte a retinut, totodata, ca varianta agravata sau atenuata a unei infractiuni presupune mai intai conditiile continutului variantei-tip, la care se adauga anumite elemente circumstantiale care pot sa se refere la aspectul material sau moral al faptei, la obiectul sau subiectii faptei ori la locul si timpul savarsirii faptei, imprimandu-i acesteia, in abstract, o gravitate mai ridicata sau mai redusa.

Prin urmare, cu exceptia calitatii speciale cerute subiectului activ al infractiunii (prepus al functionarului public asimilat, respectiv functionarul privat), varianta atenuata a delapidarii intruneste toate conditiile pe care le presupune forma-tip a infractiunii privind latura obiectiva si latura subiectiva.

Obiectul juridic al variantei atenuate este complex, fiind format din relatiile sociale de serviciu care implica o corecta gestionare sau administrare a bunurilor din patrimoniul unei persoane juridice de drept privat (obiectul juridic principal) si din relatiile sociale referitoare la patrimoniu care presupun respectarea posesiei sau detentiei bunurilor (obiectul juridic secundar).

Obiectul material consta in banii, valorile sau alte bunuri mobile corporale cu valoare economica (altele decat banii sau valorile) pe care autorul le gestioneaza sau administreaza.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, infractiunea se poate realiza prin savarsirea uneia dintre actiunile alternative prevazute de textul de lege, respectiv insusirea, folosirea sau traficarea de bani, valori sau alte bunuri pe care subiectul activ le gestioneaza sau administreaza in interesul sau ori pentru altul.

Insusirea presupune sustragerea unui / unor bunuri mobile din patrimoniul persoanei vatamate, adica scoaterea cu caracter definitiv a bunurilor din sfera patrimoniala a subiectului pasiv si trecerea lor in stapanirea faptuitorului, astfel incat acesta sa poata dispuna de acestea. Folosirea consta in scoaterea temporara a unui / unor bunuri mobile din posesia persoanei vatamate, urmata de intrebuintarea acestora in folosul autorului si de readucerea in patrimoniul din care a fost scos.

Traficarea presupune tot o scoatere temporara a bunurilor din patrimoniul subiectului pasiv, urmata de exploatarea acestora in scopul obtinerii de profit de catre functionarul privat cu atributii de administrare sau gestionare a bunurilor.

Se observa ca actiunile reprezentand verbum regens (elementul material) al infractiunii dovedesc pe deplin includerea faptei in grupul infractiunilor contra patrimoniului, intrucat implica o deposedare definitiva sau temporara a persoanei vatamate de bunurile aflate in gestiunea sau administrarea faptuitorului.

Urmarea imediata a infractiunii consta in crearea unei stari de pericol pentru relatiile sociale referitoare la activitatea economica a persoanelor juridice de drept privat prin scoaterea definitiva sau temporara a bunului din sfera patrimoniala in care se gasea si folosirea lui in interesul sau sau pentru altul.

Intrucat de esenta infractiunii este trecerea definitiva in stapanirea subiectului activ a bunurilor apartinand persoanei vatamate, respectiv intrebuintarea temporara sau insusirea profitului obtinut din traficarea bunurilor, de cele mai multe ori fapta produce un prejudiciu efectiv subiectului secundar.

Sub aspectul laturii subiective, infractiunea se comite cu intentie directa, scopul urmarit fiind obtinerea unui folos sau satisfacerea unui interes al faptuitorului sau al unei alte persoane.

In doctrina s-a aratat ca sustragerea de bunuri savarsita de catre cel care, in virtutea atributiilor de serviciu, are bunurile in gestiunea sau administrarea sa, este o fapta mult mai grava, intrucat in afara relatiilor sociale privind buna desfasurare a activitatii de serviciu, faptuitorul incalca nu doar obligatia generala pe care o are fiecare persoana de a nu aduce atingere patrimoniului altuia, ci si obligatia speciala care ii revine datorita faptului ca este functionar.

In plus, din cauza calitatii faptuitorului, infractiunea poate fi mai usor savarsita si mai greu descoperita, ceea ce ii sporeste gradul de pericol social.

Analizand dispozitiile art.308 raportat la art.295 din Codul penal cu prilejul solutionarii unor exceptii de neconstitutionalitate, prin Deciziile nr.461 din 28 iunie 2016, nr.256 din 25 aprilie 2017 si nr.625 din 22 septembrie 2020 Curtea Constitutionala a constatat ca tinand seama de pericolul social pe care faptele de delapidare il prezinta, in general, pentru relatiile patrimoniale ale unei persoane juridice, legiuitorul a incriminat, prin art.308 alin.1 din Codul penal, infractiunea de delapidare atunci cand este savarsita in mediul privat de catre una dintre persoanele prevazute de acest text de lege.

Avand in vedere continutul constitutiv al infractiunii de delapidare si pericolul social pe care il prezinta pentru relatiile sociale de natura patrimoniala a oricarei persoane juridice, precum si pentru activitatile economice ale oricarei astfel de persoane, instanta de control constitutional a retinut ca o astfel reglementare legala nu este contrara caracterului necesar al incriminarii astfel realizate si pastreaza un just raport de proportionalitate intre interesul general, circumscris imperativului respectarii relatiilor sociale protejate de norma juridica in cauza, si cel individual, circumscris libertatii persoanei de a exercita activitati economice.

Curtea a retinut, de asemenea, ca pentru persoanele juridice din mediul privat desfasurarea in mod corect a relatiilor sociale de natura patrimoniala si a activitatilor cu caracter economic constituie o premisa importanta a insesi existentei lor.

Tinand seama de pericolul considerabil al faptelor de delapidare prin raportare la importanta valorilor sociale ocrotite prin norma de incriminare, instanta de control constitutional a constatat ca utilizarea de catre legiuitor a fortei de constrangere a statului, prin mijloace de drept penal, in cazul savarsirii variantei atenuate a infractiunii de delapidare, este proportionala cu scopul urmarit, chiar si in conditiile in care, alaturi de raspunderea penala, pentru aceasta infractiune poate fi angajata si o alta forma de raspundere (civila, de dreptul muncii etc.).

Asadar, in analiza problemei de drept privind includerea faptei prevazute de art.295 raportat la art.308 din Codul penal in sintagma 'infractiuni contra patrimoniului' la care se refera art.139 alin.2 si art.152 alin.1 lit.a din Codul de procedura penala nu se poate ignora faptul ca legiuitorul a avut in vedere in momentul incriminarii delapidarii in mediul privat tocmai pericolul social pe care fapta il prezinta mai ales pentru relatiile patrimoniale si activitatile economice desfasurate de subiectul pasiv, adica obiectul juridic secundar al infractiunii.

Prin urmare, optiunea legiuitorului de a cuprinde delapidarea in categoria infractiunilor de serviciu datorita conditiei speciale cerute subiectului activ nu ii afecteaza caracterul complex, respectiv incalcarea prin savarsirea faptei si a relatiilor contra patrimoniului, alaturi de relatiile sociale care formeaza obiectul juridic principal.

O dovada in acest sens este si aceea ca in cazul neindeplinirii conditiei suplimentare privind calitatea subiectului activ (functionar privat), fapta constand, in esenta, intr-o sustragere de bunuri isi recapata autonomia, ca urmare a desfacerii unitatii legale, si intruneste, eventual, elementele de tipicitate ale unei alte infractiuni (furt sau gestiunea frauduloasa).

Spre exemplu, in ipoteza in care un functionar privat sustrage, in conditiile prevazute de art.228 alin.1 din Codul penal (varianta-tip a furtului), un bun care nu face parte dintre cele pe care le administreaza sau gestioneaza, fapta poate constitui infractiunea de furt, sanctionata cu o pedeapsa mai mica decat cea prevazuta pentru varianta atenuata a delapidarii (1 an si 4 luni si 4 ani si 8 luni inchisoare), dar care justifica, potrivit art.139 alin.2 si art.152 alin.1 lit.a din Codul de procedura penala, autorizarea unor masuri de supraveghere tehnica sau a obtinerii datelor de identificare si localizare.

Ignorarea obiectului juridic secundar al infractiunii in discutie si considerarea ca infractiuni contra patrimoniului doar a celor care au ca obiect juridic principal relatiile sociale patrimoniale ar conduce in practica la situatii paradoxale, de neinteles, in cauze in care, fara a actiona cu vointa comuna de a savarsi o infractiune, doi functionari privati si-au insusit bunuri din proprietatea aceleiasi persoane juridice de drept privat, dar numai unul dintre autori este gestionar sau administrator al bunurilor sustrase.

In aceste cazuri, avand in vedere natura infractiunilor comise, pot fi autorizate masuri de supraveghere tehnica si obtinerea datelor de trafic si localizare doar in privinta infractiunii de furt, nu si cu privire la infractiunea de delapidare in varianta atenuata, desi este cert ca fapta comisa de catre functionarul privat este socialmente mult mai periculoasa, intrucat acesta isi incalca atributiile care ii revin in virtutea functiei de gestionare sau administrare de bunuri apartinand subiectului pasiv si savarseste fapta mult mai usor.

Or, daca legiuitorul a permis dispunerea de masuri intruzive in dreptul la viata privata in cazul unor fapte mai putin periculoase, prin raportare la modalitatea de savarsire si urmarile imediate produse, sanctionate cu pedepse mai mici, la care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate sau la care impacarea inlatura raspunderea penala, nu exista nicio ratiune pentru a nu permite astfel de masuri cu privire la o infractiune cum este delapidarea in forma atenuata, cu un grad mai ridicat de pericol social, urmarita din oficiu si care, prin modul de savarsire si urmarea imediata produsa, aduce atingere relatiilor patrimoniale.

Nu in ultimul rand, se retine ca, din cauza modului complex de operare folosit de subiectul activ, recurgerea la masurile de supraveghere tehnica sau obtinerea datelor de trafic sau localizare pot fi singurele mijloace prin care se poate dovedi savarsirea infractiunii.

Fata de cele expuse, este evident ca infractiunea de delapidare, inclusiv in varianta sa atenuata (prevazuta de art.295 alin.1 raportat la art.308 alin.1 din Codul penal), este inclusa in notiunea de infractiuni contra patrimoniului la care fac referire art.139 alin.2 si art.152 alin.1 lit.a din Codul de procedura penala”.

* Cititi aici intregul RIL promovat de Procurorul General