Pretinsul risc sistemic de impunitate mentionat in decizia CJUE pe prescriptie din 24 iulie 2023, pe care il invoca DNA atunci cand instiga judecatorii sa nu respecte hotararile CCR si ICCJ pe prescriptie nu exista. Nu o spunem noi ci judecatorii Doinita Luminita Nitu si Mihai Paul Cozma de la Curtea de Apel Bucuresti.

Judecatorii Nitu si Cozma au pronuntat in urma cu o saptamana decizia definitiva in dosarul in care omul de afaceri Nelu Iordache fusese trimis in judecata de DNA pentru participatie improprie la abuz in serviciu, in legatura cu prejudicierea Postei Romane. Prin Decizia nr. 1322 din 6 septembrie 2023, din dosarul 40004/3/2016, judecatorii Doinita Luminita Nitu si Mihai Paul Cozma au respins apelul DNA si au mentinut sentinta nr. 193 din 21 februarie 2023, prin care judecatoarea Florentina Ivancioiu de la Tribunalul Bucuresti constatase intervenita prescriptia in cazul infractiunii pentru care a fost trimis in judecata Nelu Iordache.

Si in acest dosar, DNA a solicitat repunerea cauzei pe rol, invocand Decizia CJUE din 24 iulie 2023 privind prescriptia, pentru a forta lasarea neaplicata a hotararilor CCR 297/2018 si 358/2022, precum si a hotararii prealabile a ICCJ 67/2022 privind prescriptia. Evident, solicitarea DNA a fost respinsa de Curtea de Apel Bucuresti, instanta explicand de ce deciziile CCR si ICCJ pe prescriptie nu pot fi ignorate.

In acest context, foarte importanta este partea din motivare privind riscul sistemic de impunitate mentionat in Decizia CJUE si invocat de DNA pentru a forta nesocotirea deciziilor CCR si ICCJ pe prescriptie. Astfel, judecatorii Nitu si Cozma transeaza rapid problema, si arata ca acest pretins risc de impunitate nu exista in realitate, avand in vedere termenul de prescriptie generala de 10 ani, un termen compatibil cu protejarea eficienta a intereselor financiare ale Uniunii Europene. Si pentru a demonstra ca riscul sistemic de impunitate este anulat de termenul de prescriptie de 10 ani, precum si faptul ca acesta este compatibil cu protejarea intereselor financiare ale UE, Curtea de Apel Bucuresti face trimitere atat la Tratatul UE, cat si la Directiva UE 2017/1371 a Parlamentului European si a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor impotriva intereselor financiare ale UE care impune un termen de prescriptie de cel putin 5 ani pentru infractiuni pedepsite cu peste 4 ani inchisoare.

Prezentam fragmente din decizia judecatorilor CAB Doinita Luminita Nitu si Mihai Paul Cozma in legatura cu inexistenta riscului sistemic de impunitate (hotararea este atasata integral la finalul articolului):

“In ceea ce priveste solicitarile Ministerului Public de a nu se da eficienta deciziilor Curtii Constitutionale si ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie in materie de prescriptie si de a se da prioritate dreptului comunitar, acestea nu pot fi primite.

Astfel, in cauza C 105/14, CJUE a stabilit ca instantele nationale trebuie sa lase neaplicate dispozitiile de drept national care ar avea ca efect impiedicarea statului membru sa respecte obligatiile care ii sunt impuse la articolul 325 alineatele (1) si (2) TFUE in masura in care aceasta aplicare ar impiedica aplicarea unor sanctiuni efective si disuasive intr-un numar considerabil de cazuri de frauda grava aducand atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene si ar crea un risc sistemic de impunitate in aceste cazuri.

Instanta europeana a nuantat, insa, aceasta obligatie a instantelor nationale in cauza C 42/17, precizand ca aceasta obligatie nu subzista in cazul in care o astfel de neaplicare determina o incalcare a principiului legalitatii infractiunilor si pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicarii retroactive a unei legislatii care impune conditii de incriminare mai severe decat cele in vigoare la momentul savarsirii infractiunii. Instanta europeana a aratat ca principiul legalitatii infractiunilor si pedepselor prevazut de art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene are acelasi inteles si acelasi domeniu de aplicare ca si dreptul garantat prin ####. Curtea a aratat, insa, ca statele membre au libertatea sa prevada in ordinea juridica proprie ca regimul prescriptiei raspunderii penale tine, asemenea normelor privind definirea infractiunilor si stabilirea pedepselor, de dreptul penal material si este, ca atare, supus, la fel ca aceste din urma norme, principiului legalitatii infractiunilor si pedepselor. De asemenea, autoritatile si instantele nationale sunt libere sa aplice standarde nationale de protectie a drepturilor fundamentale, cu conditia ca aceasta aplicare sa nu compromita nivelul de protectie prevazut de carta, astfel cum a fost interpretata de #####, si nici suprematia, unitatea si caracterul efectiv al dreptului Uniunii.

In jurisprudenta Curtii Constitutionale, prin Decizia nr. #.092/2012, s-a retinut ca 'prevederile art. 124 din Codul penal, care constituie obiectul exceptiei de neconstitutionalitate formulate direct de Avocatul Poporului, sunt constitutionale in masura in care nu impiedica aplicarea legii penale mai favorabile faptelor savarsite sub imperiul legii vechi', institutia prescriptiei penale fiind inclusa in mod explicit in domeniul de aplicare a principiului legii penale mai favorabile prevazut de art. 15 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata. Curtea a retinut ca 'prescriptia apartine dreptului penal material, si nu dreptului procesual penal. Asa fiind, prescriptia este o cauza de inlaturare a raspunderii penale. #### adevarat ca, inlaturandu-se raspunderea penala, se inlatura si actiunea penala, dar acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect, din inlaturarea raspunderii penale, efect de ordin material. Prin urmare, prescriptia raspunderii penale apare ca o cauza de inlaturare a raspunderii penale si, pe cale de consecinta, ca o cauza de inlaturare sau de neaplicare a pedepsei.'

Ulterior, printr-o serie de decizii de respingere a exceptiilor de neconstitutionalitate invocate, Curtea Constitutionala a analizat dispozitiile din materia prescriptiei penale prin raportare la principiul legalitatii incriminarii si neretroactivitatii legii penale consacrat de art. 7 din C.E.D.O. Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 511/2013 (prin care a fost respinsa exceptia de neconstitutionalitate ce viza dispozitiile art. 125 alin. 3 din Codul penal anterior) s-a aratat ca 'Prescriptia raspunderii penale este o cauza de inlaturare a raspunderii penale ca urmare a neexercitarii in timp util de catre stat, prin organele sale judiciare, a dreptului de a aplica infractorului o pedeapsa, avand ca efect stingerea acestui drept si a obligatiei corelative a infractorului de a suporta aplicarea unei sanctiuni penale. Justificata prin varii motive de ordin social si juridic, prescriptia raspunderii penale apare ca o institutie juridica cu efecte atat pe planul dreptului penal substantial, neimplinirea termenului fiind o conditie de pedepsibilitate, cat si pe planul dreptului procesual penal, fiind o conditie de procedibilitate, implinirea termenului de prescriptie impiedicand exercitarea actiunii penale'. In considerentele deciziei mentionate si care au fost reluate ulterior prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 341/2014 au fost analizate reglementarile in materia prescriptiei in legislatiile din unele state europene si s-a aratat ca doctrina din unele tari considera prescriptia o institutie de drept procesual, indiferent unde este situata reglementarea ei - in Codul penal sau in Codul de procedura penala -, astfel incat prescriptia este supusa regulii aplicarii imediate a legii noi, ce guverneaza aplicarea in timp a normelor de procedura, in timp ce in alte state europene doctrina apreciaza ca prescriptia apartine dreptului substantial. Curtea a retinut ca exista si o a treia solutie doctrinara, care admite caracterul mixt al prescriptiei, ca institutie care apartine deopotriva dreptului penal substantial si dreptului procesual, dar ca autorii care impartasesc aceasta opinie arata ca, fata de orientarea constanta a practicii instantelor penale si a celor constitutionale din unele state europene de a admite posibilitatea modificarii termenelor de prescriptie in curs, chiar in defavoarea inculpatului sau a condamnatului, discutia privind natura juridica a prescriptiei prezinta doar un interes academic. Curtea a concluzionat in sensul ca 'in doctrina romaneasca se regasesc toate cele trei opinii, insa cea majoritara este aceea care considera prescriptia ca fiind o institutie de drept penal substantial, abordare in care legea penala privitoare la prescriptie este supusa regulii aplicarii legii penale mai favorabile' (paragraful 29).

In deciziile de respingere a exceptiilor de neconstitutionalitate mentionate, fara a califica normele in materia prescriptiei raspunderii penale ca fiind unele de drept material sau de drept procesual, instanta de contencios constitutional a analizat dispozitiile criticate din perspectiva alegerii pe care legiuitorul a trebuit sa o faca intre principiul securitatii raporturilor juridice si echitatea juridica, ambele componente fundamentale ale statului de drept, si a concluzionat ca, avand in vedere importanta valorii sociale ocrotite (dreptul la viata), optiunea aplicarii imediate a dispozitiilor din materia prescriptiei, mai severe prin stabilirea imprescriptibilitatii anumitor infractiuni, inclusiv pentru fapte comise anterior adoptarii legii si pentru care termenul de prescriptie nu era inca implinit, nu contravine principiului legalitatii incriminarii.

In raport cu aspectele expuse, se constata ca, pe de o parte, in jurisprudenta sa obligatorie, Curtea Constitutionala a aratat in mod constant ca in dreptul penal roman institutia prescriptiei raspunderii penale este considerata ca apartinand dreptului penal material, iar, pe de alta parte, ca intr-o serie de decizii de respingere a exceptiilor de neconstitutionalitate invocate si in legatura cu dispozitii ce vizeaza ocrotirea unei valori fundamentale (dreptul la viata), instanta de contencios constitutional a analizat dispozitiile legale supuse controlului de constitutionalitate strict din perspectiva principiului legalitatii incriminarii si pedepsei consacrat de art. 7 din C.E.D.O.

In consecinta, se retine ca in jurisprudenta Curtii Constitutionale a Romaniei derivata din pronuntarea deciziilor cu efect obligatoriu erga omnes conform art. 147 alin. (4) din Constitutie, institutia prescriptiei raspunderii penale a fost calificata ca apartinand dreptului penal material, iar nu dreptului procesual penal. In dreptul roman, potrivit jurisprudentei obligatorii a Curtii Constitutionale aratate anterior, prescriptia raspunderii penale este considerata o institutie de drept material si, intrucat produce efecte asupra regimului raspunderii penale, aceasta este supusa exigentelor care deriva din principiul legalitatii incriminarii. Concret, prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constitutionala a inclus in mod explicit in domeniul de aplicare al principiului legalitatii incriminarii si pedepsei normele care reglementeaza prescriptia raspunderii penale, aratand ca 'legea penala, in ansamblul ei, este supusa atat exigentelor calitatii legii, impuse prin dispozitiile constitutionale ale art. 1 alin. (5), cat si celor ale principiului legalitatii incriminarii si a pedepsei, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constitutie ... care impun nu doar reglementarea clara, precisa si previzibila a faptelor care constituie infractiuni, ci si a conditiilor in care o persoana poate fi trasa la raspundere penala pentru savarsirea acestora. Or, din ansamblul reglementarilor ce au ca scop angajarea raspunderii penale face parte si institutia prescriptiei raspunderii penale al carei mecanism juridic este supus acelorasi cerinte ale principiului legalitatii si ale standardelor de calitate a legii, inclusiv sub aspectul, mai sus analizat, al mecanismelor juridice prin care suspectul sau inculpatul este informat cu privire la persistenta in timp a efectelor sociale ale faptelor de natura penala pe care le-a savarsit' (paragraful 26). Mai mult, cu referire la intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale, Curtea a retinut ca 'prevederile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt lipsite de previzibilitate si, totodata, contrare principiului legalitatii incriminarii, intrucat sintagma oricarui act de procedura din cuprinsul acestora are in vedere si acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermitand-i acestuia sa cunoasca aspectul intreruperii cursului prescriptiei si al inceperii unui nou termen de prescriptie a raspunderii sale penale' (paragraful 31). In concluzie, se retine ca standardul national de protectie circumscris exigentelor ce deriva din principiul legalitatii incriminarii si a pedepsei este superior celui consacrat prin jurisprudenta CtEDO, incluzand in domeniul de aplicare a principiului legalitatii incriminarii si normele in materia prescriptiei raspunderii penale (decizia nr. ##/2022 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala). Or, potrivit art. 20 din Constitutia Romaniei, republicata, si astfel cum s-a retinut in jurisprudenta Curtii Constitutionale, 'este indiscutabil recunoscut in teoria juridica ca regula generala de solutionare a conflictelor de legi in timp, in materie penala, impune aplicarea normelor mai putin severe si ca, dincolo de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care din aceasta perspectiva este mai restrictiva, Constitutia Romaniei dispune in art. 20 alin. (2) ca, daca exista neconcordante intre pactele si tratatele internationale privitoare la drepturile omului la care ####### este parte si legile interne, vor avea prioritate acestea din urma ori de cate ori contin dispozitii mai favorabile'. Consecinta includerii in dreptul national a normelor in materia prescriptiei raspunderii penale in domeniul de aplicare a principiului legalitatii incriminarii rezida in obligatia autoritatilor judiciare de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor acuzate, astfel cum rezulta acestea din continutul art. 7 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale si art. 49 din ##### drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, in special sub aspectul cerintei ca legea penala aplicabila sa fie previzibila, precisa si neretroactiva.

In raport de aceste considerente, instanta apreciaza ca principiul legalitatii, in al carui domeniu de aplicare intra si institutia prescriptiei raspunderii penale, impune instantei nationale sa aplice legislatia nationala in forma existenta ca urmare a deciziilor Curtii Constitutionale a Romaniei pronuntate in materia prescriptiei raspunderii penale si nu se pune problema lasarii neaplicate a acestor decizii, asa cum a solicitat Ministerul Public cu prilejul dezbaterilor.

De altfel, Curtea apreciaza ca un termen general de prescriptie de 10 ani, cum este cazul in prezenta speta (in raport de maximul special prevazut de textele de incriminare), nu ar putea antrena un risc sistemic de impunitate care sa justifice inlaturarea legislatiei nationale, fiind vorba de un termen de altfel compatibil cu protejarea eficienta a intereselor financiare ale UE, in raport de articolul 325 alineatul (1) TFUE si de art. 12 din Directivei (UE) ######### a Parlamentului ######## si a Consiliului din 5 iulie 2017 (care impune un termen de prescriptie minim de 5 ani pentru infractiuni cu pedepse de cel putin 4 ani inchisoare).

Se mai impune precizarea ca solicitarile Ministerului Public de neaplicare a deciziilor Curtii Constitutionale si ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie in materie de prescriptie si de a se da prioritate dreptului comunitar nu pot fi primite, retinand si faptul ca jurisprudenta C.J.U.E. mentionata de Ministerul Public, inclusiv decizia recenta din data de 24 iulie 2023, ar viza cauze care au ca obiect infractiuni care aduc atingere intereselor financiare ale UE, cauza de fata avand ca obiect alte infractiuni decat cele mentionate.

Fata de aceste considerente, va respinge cererea de repunere a cauzei de rol formulata de Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie”.

 * Cititi aici integral decizia judecatorilor Doinita Luminita Nitu si Mihai Paul Cozma de la Curtea de Apel Bucuresti