26 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Romania „facultativelor”

Scris de: Sorin ROSCA-STANESCU | pdf | print

16 February 2021 10:43
Vizualizari: 2978

Se intrunesc membrii CSM. Judecatori si procurori. Oameni cu o experienta incontestabila in domeniu. Dintre care unii, destul de multi, sunt de buna credinta. Se sfatuiesc. Iau o decizie. Dupa ce, in prealabil, isi prezinta si isi analizeaza reciproc argumentele. Si ce sa vezi? Decizia e doar una consultativa. Pentru ca, mai tarziu, vine o singura persoana si decide. O pastreaza sau o arunca la gunoi. Si nu este singurul caz de acest fel. Romania „facultativelor” sau, cum doriti, „consultativelor”, este un stat esuat. Fix din acest motiv.


 

Am fost deseori si voi mai fi critic la adresa modului in care este organizat Consiliul Superior al Magistraturii. Cred – si am toate argumentele in acest sens – ca in aceasta institutie nu au ce sa caute procurorii. CSM ar trebui sa fie exclusiv un organism de decizie al judecatorilor. Intr-un proces penal sunt trei parti. Avocatul, care isi reprezinta clientul, persoana fizica sau juridica si incearca sa-i apere interesele. Procurorul, care are rolul de a apara interesele statului. Iar deasupra acestora este judecatorul, care inclina balanta intr-o parte sau alta. Care decide. Existenta unui Consiliu Superior al Magistraturii, din alcatuirea caruia fac parte doar doua parti, nu una, nu trei, este o ineptie. Si, cu toate acestea, pana cand lucrurile vor fi schimbate printr-o noua Constitutie, eu cred ca CSM nu are niciun rost atata timp cat deciziile sale, luate de obicei dupa indelungate si serioase deliberari, raman optionale. Ca un fel de sfaturi, de care decidentii politici pot sau nu pot sa tina seama.

Presedintele Romaniei, chiar daca ii permite Legea Fundamentala acest lucru, nu are niciun drept moral sa ia o decizie diferita sau chiar diametral opusa verdictului dat de Consiliul Superior al Magistraturii. Daca pretindem ca suntem un stat care acorda prioritate fortei dreptului si nu dreptului fortei, atunci cum ne putem permite sa ignoram, de cate ori dorim sau gandim altfel, o concluzie la care au ajuns specialistii de prima marime, judecatori si procurori cu experienta din CSM? Oricata autoritate ar putea avea un presedinte si oricat de multi consilieri ar avea acesta, este exclus sa poata rivaliza in materie de autoritate profesionala cu un organism cum este CSM.

Cu atat mai mult, un ministru al Justitiei, un personaj mai bun sau mai putin bun, dar numit in aceasta pozitie exclusiv din motive politice, nu poate aduce in pozitie de knockout Consiliul Superior al Magistraturii, declarand in acelasi timp, in mod demagogic, ca aceasta institutie reprezinta epicentrul si creierul unei puteri independente in stat. Care este puterea judecatoreasca.

Presedintele Romaniei, in persoana lui Klaus Iohannis, a ignorat decizia CSM in ceea ce-i priveste pe doi dintre cei trei sefi ai marilor Parchete. A trecut pur si simpu peste aceasta decizie, calcand-o in prealabil in picioare, si a facut respectivele numiri ca si cand CSM nu ar fi avut nicio obiectie. Din acest motiv, in mod corect, a fost criticat atat de analisti, cat si de oameni politici. Intre acesti oameni politici s-a numarat si actualul ministru al Justitiei, Stelian Ion. La acea data, un simplu membru USR, cu o vizibilitate discutabila. La scurt timp, primind protofoliul Justitiei, acesta incalca la fel de brutal regula morala despre care m-am pronuntat mai sus. Utilizand acelasi motiv. Si anume ca nu-i interzice Constitutia sa procedeze astfel. Decizia luata zilele trecute de CSM, dupa o indelungata si aprinsa dezbatere, de a nu fi desfiintata singura structura care permite anchetarea unor judecatori si procurori care au comis abuzuri grave, incalcand drepturi si libertati fundamentale ale omului, nu reprezinta pentru Stelian Ion nimic. Cel mult o hartie, care poate fi aruncata la cosul de gunoi. Si a spus acest lucru la fel de explicit, cum l-a acuzat de aceeasi fapta nu cu mult timp in urma pe presedintele Klaus Iohannis.

Exemple in acest sens, din nefericire, sunt nenumarate. Ma voi referi insa pe scurt doar la un fapt care este, dupa opinia mea, si mai grav. Si anume la nerespectarea deciziilor Curtii Constitionale a Romaniei. Cand CCR constata ca un act normativ nu este conform cu Legea Fundamentala, atunci, in mod obligatoriu, respectivele norme trebuie schimbate. Sau, daca CCR constata ca un act normativ este constitutional, atunci institutiile statului au obligatia de a-l aplica. In mod logic, nimeni nu se poate plasa din aceasta persectiva la jumatatea drumului. Si totusi se intampla. Cand unui presedinte al Romaniei nu-i convine o decizie CCR, acuza pur si simplu institutia ca se afla in slujba adversarilor sai politici si decide de capul lui ca legea nu trebuie aplicata. Si invers.

Ma opresc in acest punct. Facand precizarea ca, daca dorim sa fim cu adevarat un stat asezat, modern si puternic, avem obligatia, cu mic cu mare, sa dam putere executorie si nu facultativa sau consultativa unor decizii adoptate de instante specializate, care sunt alese si functioneaza in mod constitutional.


Preluare de pe corectnews.com

Comentarii

# nae din dealul feleacului date 16 February 2021 18:51 0

Absolut corect,D-le S.Rosca-Stanescu!Petre Tutea spunea:"iata de ce am facut eu 13 ani de puscarie,pentru un popor de idioti"!Popoarelor latine le trebuie din cind in cind cite un dictator(as zice luminat)pt.ca nu sunt capabile sa-si gestioneze resursele(naturale,umane,etc).Si astfel sint aduse cu picioarele pe pamint la realitate.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.12.2024 – S-a aflat noul ministru al Justitiei

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva