Romanii nu cred in justificarile ministrului Justitiei Catalin Predoiu (foto) privind propunerea prin care se doreste ca judecatorii si procurorii sa nu mai raspunda disciplinar pentru nerespectarea deciziilor obligatorii ale CCR, popunere care reprezinta in fapt un grav atentat la suveranitatea nationala a Romaniei.

Intr-un “comunicat de presa drept la replica” postat miercuri, 17 august 2022, pe pagina de Facebook a institutiei, Ministerul Justitiei a incercat sa explice de ce se impune eliminarea sanctiunii referitoare la nerespectarea deciziilor CCR si de ce magistratii vor fi obligati in continuare sa aplice hotararile Curtii Constitutionale. Pozitia Ministerului Justitiei a fost insa una neconvingatoare, iar dovada sunt comentariile postate pe Facebook. Dintre toate acestea, doar unul singur a fost favorabil Ministerului Justitiei si implicit lui Catalin Predoiu (vezi facsimil la finalul articolului).

Prezentam “comunicatul de presa drept la replica” al Ministerului Justitiei:

“In contextul avizarii (favorabile, cu 13 voturi pentru la 6 impotriva) de catre Consiliul Superior al Magistraturii a proiectului Legii privind statutul judecatorilor si procurorilor (294 articole), a proiectului Legii privind organizarea judiciara (159 articole) si a proiectului Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii (96 articole), in legatura cu eliminarea de catre Ministerul Justitiei din proiectul Legii privind statutul judecatorilor si procurorilor a posibilitatii sanctionarii disciplinare a judecatorului pentru nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale, in favoarea aplicarii unei dispozitii obligatorii a dreptului Uniuniii Europene, au fost lansate in spatiul public o serie de acuzatii la adresa initiatorului proiectelor, in sensul ca (si) din acest motiv, legile ar fi „retrograde” si ca ar fi astfel incalcata sau chiar „vanduta” suveranitatea nationala, precizam urmatoarele:

1. Din nicio prevedere a celor trei proiecte nu reiese faptul ca se ignora caracterul obligatoriu al deciziilor CCR, nicio prevedere a legii nu stipuleaza caracterul facultativ al acestora. Prevederile art. 147 alin.(4) din Constitutie raman neatinse. Proiectele nu reglementeaza raporturile dintre Constitutia Romaniei si Tratatele Europene, ci au cu totul si cu totul alt scop si continut normativ.

2. Prevederea din legea in vigoare in sensul ca judecatorul ar fi pasibil de sanctiuni disciplinare in cazul nerespectarii unei decizii a CCR este redundanta si lipsita de logica in raport de obligativitatea si a altor izvoare de drept. Pentru un judecator, toate izvoarele de drept cu caracter obligatoriu sunt si raman obligatorii, iar judecatorul trebuie sa aiba deplina libertate si independenta in interpretarea, armonizarea, inlaturarea lor (in caz de conflict) si aplicarea lor. Pe de alta parte, a reglementa in lege faptul ca judecatorul este pasibil de sanctiune disciplinara daca nu aplica o decizie (obligatorie) a CCR este echivalent cu reglementarea conform careia un judecator este pasibil de sanctiune disciplinara in cazul in care nu aplica o prevedere legala (la fel de obligatorie) sau alt izvor de drept cu caracter obligatoriu (o decizie a Curtii de Justitie a Uniunii Europene sau o decizie a Curtii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu). Or, tocmai aceasta este ratiunea constructiei intregului capitol privind raspunderea disciplinara din proiectul de lege, care cuprinde nu mai putin de 4 articole (art. 271-art. 274), particularizarea abaterii disciplinare prin referire doar la deciziile CCR ducand la o concluzie gresita si la o interpretare contrara scopului urmarit de legiuitor.

3. In legatura cu corecta interpretare a corelatiei dintre dreptul intern si dreptul european, prevederi clare ale Constitutiei Romaniei, Tratatelor Europene la care Romania, in mod suveran, a aderat sau a decis sa ia parte, numeroase decizii ale CJUE lamuresc armonios, logic si limpede problema chiar si pentru un cititor nespecializat juridic.

Astfel, Constitutia Romaniei asigura cadrul legal necesar respectarii principiului suprematiei dreptului UE prin dispozitiile art. 11 alin. (1), potrivit caruia „Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte”, si ale art. 148 alin. (2), potrivit caruia „Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”. in temeiul art. 148 alin. (4) din Constitutie, Parlamentul, Preşedintele Romaniei, Guvernul şi autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii şi din prevederile alineatului (2).

In jurisprudenta Curtii Europene de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) s-a cristalizat principiul suprematiei dreptului UE asupra dreptului Statelor Membre, principiu ce deriva din faptul ca Tratatele UE au instituit o ordine juridica proprie, si a carui consecinta este faptul ca Statele Membre, prin autoritatile lor, indiferent ca apartin puterii legislative, executive sau judecatoresti, nu pot sa ignore o norma de drept al UE pentru a da prioritate unei norme nationale, indiferent de natura (chiar constitutionala) a acesteia.

Tratatul de la Lisabona a consacrat acest principiu in Declaratia nr. 17 anexata Actului Final al Conferintei Interguvernamentale care a adoptat Tratatul, facand referire la jurisprudenta CJUE, inclusiv la cauza Costa c ENEL, in care principiul a fost afirmat pentru prima data.

CJUE a facut aplicarea principiului suprematiei dreptului UE inclusiv intr-o serie de hotarari pronuntate in cereri preliminare formulate de instante romane, intre care cea mai explicita este hotararea pronuntata in data de 22 februarie 2022, in cauza C-430/21, RS.

Curtea reia şi in aceasta hotarare explicatiile privind obligatiile care incumba statelor membre UE, deja explicate in hotararea Costa c ENEL, mai sus-amintita: in Hotararea din 15 iulie 1964, Costa, Curtea a constatat ca instituirea prin Tratatul CEE a unei ordini juridice proprii, acceptata de statele membre pe baza de reciprocitate, are drept corolar imposibilitatea statelor mentionate de a face sa prevaleze, impotriva acestei ordini juridice, o masura unilaterala ulterioara sau de a opune dreptului nascut din Tratatul CEE norme de drept national, indiferent de natura acestora, altfel existand riscul ca acest drept sa isi piarda caracterul comunitar si ca fundamentul juridic al Comunitatii insesi sa fie repus in discutie. in plus, Curtea a subliniat ca forta executiva a dreptului comunitar nu poate varia de la un stat membru la altul in functie de legile interne ulterioare, in caz contrar existand riscul ca realizarea scopurilor Tratatului CEE sa fie pusa in pericol, si nici nu poate da nastere unei discriminari pe motiv de cetatenie sau nationalitate, interzisa de acest tratat (para. 48)

Invocand jurisprudenta deja consacrata, Curtea precizeaza: Din aceasta jurisprudenta rezulta ca, in temeiul principiului suprematiei dreptului Uniunii, invocarea de catre un stat membru a unor dispozitii de drept national, fie ele si de natura constitutionala, nu poate aduce atingere unitatii si eficacitatii dreptului Uniunii. intr adevar, conform unei jurisprudente consacrate, efectele asociate principiului suprematiei dreptului Uniunii se impun tuturor organelor unui stat membru, fara in special ca dispozitiile interne, inclusiv de ordin constitutional, sa poata impiedica acest lucru (Hotararea din 17 decembrie 1970, Internationale Handelsgesellschaft, 11/70, EU:C:1970:114, punctul 3, precum si Hotararea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion si altii, C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 si C 840/19, EU:C:2021:1034, punctul 251) para 51.

in acest sens, CJUE a reamintit faptul ca principiul suprematiei dreptului UE impune instantei nationale ca, in cazul in care nu poate sa interpreteze legea nationala in conformitate cu dreptul UE, sa asigure efectul deplin al acestuia lasand neaplicata legea nationala, fara a trebui sa solicite sau sa astepte eliminarea ei pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constitutional: trebuie amintit mai ales ca principiul suprematiei dreptului Uniunii impune instantei nationale insarcinate cu aplicarea, in cadrul competentei proprii, a dispozitiilor dreptului Uniunii obligatia, in cazul in care nu poate sa procedeze la o interpretare a reglementarii nationale care sa fie conforma cu cerintele dreptului Uniunii, sa asigure efectul deplin al cerintelor acestui drept in litigiul cu care este sesizata, lasand neaplicata, daca este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practica nationala, chiar si ulterioara, care este contrara unei dispozitii de drept al Uniunii care are efect direct, fara a trebui sa solicite sau sa astepte eliminarea prealabila a acestei reglementari sau practici nationale pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constitutional (a se vedea in acest sens Hotararea din 9 martie 1978, Simmenthal, 106/77, EU:C:1978:49, punctul 24, Hotararea din 24 iunie 2019, Popławski, C 573/17, EU:C:2019:530, punctele 61 si 62, precum si Hotararea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion si altii, C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 si C 840/19, EU:C:2021:1034, punctul 252). (para. 53).

CJUE a mai retinut ca puterea de a face, chiar in momentul aplicarii dreptului UE, tot ce e necesar pentru a inlatura o lege nationala contrara dreptului UE face parte din atributiile de instanta a UE ce apartin instantei nationale, si ca exercitarea acestei atributii constituie o garantie a independentei judecatorilor ce decurge din art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE: trebuie amintit ca puterea de a face, chiar in momentul aplicarii dreptului Uniunii, tot ceea ce este necesar pentru a inlatura o reglementare sau o practica nationala care constituie eventual un obstacol in calea eficientei depline a normelor cu efect direct ale acestui drept face parte integranta din atributiile de instanta a Uniunii care ii revin instantei nationale insarcinate cu aplicarea, in cadrul competentei sale, a acestor norme, asa incat exercitarea acestei puteri constituie o garantie inerenta independentei judecatorilor care decurge din articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE (a se vedea in acest sens Hotararea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion si altii, C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 si C 840/19, EU:C:2021:1034, punctul 257) (para. 62).

Pentru acest motiv, ar fi contrar dreptului UE ca, in ipoteza unui conflict intre o dispozitie de drept al UE si o lege nationala, solutionarea acestui conflict sa fie rezervata unei alte autoritati decat instanta care trebuie sa aplice dreptul UE: Astfel, ar fi incompatibila cu cerintele inerente insesi naturii dreptului Uniunii orice reglementare sau practica nationala care ar avea ca efect diminuarea eficacitatii dreptului respectiv prin faptul de a refuza instantei competente sa il aplice prerogativa de a face, chiar in momentul acestei aplicari, tot ceea ce este necesar pentru a inlatura o dispozitie sau o practica nationala care ar constitui eventual un obstacol in calea eficacitatii depline a normelor Uniunii care au efect direct (a se vedea in acest sens Hotararea din 9 martie 1978, Simmenthal, 106/77, EU:C:1978:49, punctul 22, precum si Hotararea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion si altii, C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 si C 840/19, EU:C:2021:1034, punctul 258). Aceasta ar fi situatia daca, in ipoteza unui conflict intre o dispozitie de drept al Uniunii si o lege nationala, solutionarea acestui conflict ar fi rezervata unei autoritati, alta decat instanta chemata sa asigure aplicarea dreptului Uniunii, investita cu o putere de apreciere proprie (a se vedea in acest sens Hotararea din 9 martie 1978, Simmenthal, 106/77, EU:C:1978:49, punctul 23, precum si Hotararea din 22 iunie 2010, Melki si Abdeli, C 188/10 si C 189/10, EU:C:2010:363, punctul 44). (para. 63).

Acest lucru este valabil si in situatia in care aceasta autoritate este o curte constitutionala care, prin hotararea sa, refuza sa dea curs unei hotarari pronuntate de CJUE, intemeindu se pe necesitatea respectarii identitatii constitutionale nationale: Constatarile enuntate la punctele precedente se impun cu atat mai mult intr o situatie precum cea avuta in vedere de instanta de trimitere, in care o decizie a curtii constitutionale a statului membru in cauza refuza sa dea curs unei hotarari pronuntate cu titlu preliminar de Curte, intemeindu se printre altele pe identitatea constitutionala a statului membru in cauza si pe consideratia potrivit careia Curtea si ar fi depasit competenta (para. 68). intr-o astfel de situatie, intrucat CJUE are, in temeiul art. 4 alin. (2) TUE, competenta sa verifice daca o norma de drept al UE incalca sau nu identitatea nationala a unui Stat Membru (para. 69), curtea constitutionala trebuie sa sesizeze CJUE cu o cerere de decizie preliminara in temeiul art. 267 TFUE pentru aprecierea validitatii acestei norme – CJUE fiind singura competenta sa constate nevaliditatea unui act de drept al UE: Daca o curte constitutionala a unui stat membru considera ca o dispozitie de drept derivat al Uniunii, astfel cum a fost interpretata de Curte, incalca obligatia de a respecta identitatea nationala a acestui stat membru, acea curte constitutionala trebuie sa suspende judecarea cauzei si sa sesizeze Curtea cu o cerere de decizie preliminara in temeiul articolului 267 TFUE pentru aprecierea validitatii acestei dispozitii in lumina articolului 4 alineatul (2) TUE, Curtea fiind singura competenta sa constate nevaliditatea unui act al Uniunii (a se vedea in acest sens Hotararea din 22 octombrie 1987, Foto Frost, 314/85, EU:C:1987:452, punctul 20, precum si Hotararea din 3 octombrie 2013, Inuit Tapiriit Kanatami si altii/Parlamentul si Consiliul, C 583/11 P, EU:C:2013:625, punctul 96). (para. 71).

in consecinta, principiul suprematiei dreptului UE se opune unei reglementari sau practici nationale care interzice instantelor nationale sa examineze compatibilitatea cu dreptul UE a unei legi nationale pe care curtea constitutionala a declarat-o constitutionala: Avand in vedere cele ce preceda, trebuie sa se raspunda la prima intrebare ca articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 2 si cu articolul 4 alineatele (2) si (3) TUE, cu articolul 267 TFUE, precum si cu principiul suprematiei dreptului Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari sau unei practici nationale in virtutea careia instantele de drept comun ale unui stat membru nu au abilitarea sa examineze compatibilitatea cu dreptul Uniunii a unei legislatii nationale pe care curtea constitutionala a acestui stat membru a constatat o ca fiind conforma cu o dispozitie constitutionala nationala care impune respectarea principiului suprematiei dreptului Uniunii. (para. 78).

4. Cele de mai sus reprezinta temeiul normativ si jurisprudential pe baza carora subiectul a fost inclus atat in recentul raport privind Statul de Drept publicat la 13 iulie 2022, in care se precizeaza: Avand in vedere jurisprudenta Curtii Constitutionale si, in special, faptul ca nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale constituie o abatere disciplinara in temeiul dreptului national, o instanta romana a sesizat CJUE cu o cerere de decizie preliminara, context in care Curtea de Justitie a statuat ca instantele nationale trebuie sa poata examina compatibilitatea dispozitiilor nationale cu dreptul Uniunii, indiferent daca acestea au fost sau nu declarate constitutionale printr-o decizie a Curtii Constitutionale nationale. Curtea a precizat totodata ca dreptul Uniunii se opune oricarei reglementari sau practici nationale care ar angaja raspunderea disciplinara a unui judecator national pentru nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale contrare dreptului Uniunii. Pentru a raspunde acestor preocupari, in contextul procedurii legislative de elaborare a noilor legi in domeniul justitiei, s-a propus abrogarea prevederii privind abaterea disciplinara de a nu lua in considerare o decizie a Curtii Constitutionale.(pag. 28-29)

Pe de alta parte, acest Raport evalueaza similar si fara discriminari situatia existenta in toate statele membre ale UE, fiind un important instrument in pastrarea standardelor privind drepturile, libertatile fundamentale ale cetatenilor, democratia, libertatea presei si independenta Justitiei, respectiv valorile fundamentale pe care este cladita Uniunea Europeana si ordinea juridica creata suveran de statele membre, inclusiv Romania, in cadrul acestei uniuni, considerata unanim pe plan global drept cea mai sofisticata constructie statal – juridica unionala de state suverane care garanteaza in cel mai inalt grad libertatea, prosperitatea si Justitia pentru cetatenii statelor suverane membre care o compun.

5. Din aceasta perspectiva, se impune cu usurinta concluzia ca intre dreptul unional, dreptul national si suveranitatea nationala este o legatura directa si subtila, pe de o parte, dreptul unional nu poate izvori decat prin manifestarea suveranitatii nationale a statelor membre, ca state organizate pe principiul legalitatii si al regulii de drept, bazate deci pe constitutionalitate si legalitate nationala, garantata de o justitie independenta. Suveranitatea nationala isi gaseste expresia implinirii unuia dintre rolurile sale majore – garantarea drepturilor si libertatii cetatenilor nationali, a prosperitatii acestora – pe un plan superior, prin intermediul dreptului unional si a constructiei unionale europene. Iata de ce, in concluzie, la o examinare atenta, preocuparea celor care se tem de diminuarea suveranitatii prin valorizarea dreptului unional in relatia corecta cu dreptul national, asa cum a fost consfiintita suveran prin tratatele unionale, este nu numai nejustificata, ci se plaseaza la un nivel inferior de ambitii, asteptari si impliniri a drepturilor si libertatilor cetatenilor nostri, desi reclama contrariul. Expresia superioara a dezvoltarii principiului diriguitor si fundamental in constructia statala, principiul suveranitatii nationale, este dezvoltarea si manifestarea sa libera, prin institutiile statului manifestandu-se eficient in concert european, in cadrul Uniunii Europene.

Aceasta este ratiunea de la baza propunerii din proiectul Legii privind statutul judecatorilor si procurorilor”.

Iata reactiile la “comunicatul de presa drept la replica” al Ministerului Justitiei: