Judecatoarea Dana Girbovan (foto) – presedinta Curtii de Apel Cluj – a tinut miercuri, 12 februarie 2025, in fata auditorilor de justitie de la Institutul National al Magistraturii, prima prezentare din seria celor dedicate sacrificiilor profesionale facute de catre judecatorii si procurorii romani de-a lungul timpului.

Subliniind ca magistratura este o cariera care tine nu doar de vocatie, ci si de sacrificiu, presedinta Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania a vorbit despre primele doua epoci principale din istoria magistraturii autohtone. Daca intervalul 1859-1918 (de la Unirea lui Alexandru Ioan Cuza si infiintarea principalelor institutii moderne din Principate pana la Marea Unire) a fost unul al pionieratului si al marilor sperante, perioada interbelica a fost marcata de framantarile pe care in mod inevitabil le-a adus necesitatea ca sistemele judiciare din Transilvania si Bucovina (austro-ungar) si Basarabia (rusesc) sa fie armonizate cu cel din Vechiul Regat. Numerosi judecatori din Tara Romaneasca si Moldova si-au parasit posturile pentru a merge in noile provincii si a ajuta la uniformizarea legislatiei si a procedurilor – proces care s-a prelungit pana in 1943. Sacrificiul a fost cu atat mai mare, cu cat salariile magistratilor erau unele infime la acea vreme, a subliniat judecatoarea Girbovan.

Dana Girbovan a declarat pentru Lumea Justitiei ca urmatoarele prezentari vor fi dedicate atat mutilarii justitiei de catre regimul comunist, cat si problemelor cu care magistratura romana s-a confruntat si continua sa se confrunte dupa 1990.

Veti citi mai jos principalele idei din prezentarea Danei Girbovan, cu mentiunea ca vom reveni imediat ce INM va publica filmarea conferintei.

Iata explicatiile presedintei CA Cluj:

„Intr-o epoca in care suntem invadati de sfaturi pentru cautarea fericirii proprii, de echilbru personal, de well being, e important sa ne gandim la urmatorul cuvant: sacrificiu.

Cand veti imbraca roba de judecator sau pe cea de procuror, e bine sa va amintiti de cei ce au purtat-o cu onoare si demnitate inaintea voastra, in vremuri extrem de grele, de faptul ca magistratura romana a fost fondata pe sacrificiul lor. (…)

Nu cunoastem rolul pe care justitia, magistratura l-a avut in istoria tarii, nici in formarea statului national roman unitar, nici in perioadele cumplite ale terorii staliniste. Nu stim – sau stim prea putin – cine au fost lasii si tradatorii, dupa cum nu stim cine a pus onoarea magistraturii mai presus de functii, de siguranta, de viata lor chiar. Or, in lipsa cunoasterii trecutului, a radacinilor noastre, vom fi intr-o permanenta incertitudine cu privire la identitatea noastra, incapabili sa ne proiectam un viitor.

As dori sa va vorbesc azi, asadar, despre demnitatea magistraturii romane prin oamenii care au concretizat la propriu, prin fapte, nu vorbe, aceasta demnitate.

Istoria magistraturii romane nu este saraca in astfel de modele. De la judecatori ce prin vasta lor cultura, noblete, sobrietate si umanitate au inspirat si format generatii de juristi, de la magistrati ce au contribuit la formarea si dezvoltarea constiintei nationale in anii anteriori Marii Uniri si au facut apoi eforturi fenomenale pentru unificarea legislativa si jurisprudentiala, de la magistrati morti pe campurile de lupta, pana la judecatori ce au avut curajul de a rezista terorii sovietice si comuniste, istoria magistraturii romane ne ofera modele de judecatori si procurori ce au salvat demnitatea magistraturii si, prin ea, perenitatea justitiei in tara noastra. (…)

Este important sa va alegeti ca magistratura de azi exista pentru ca, in istorie, alti magistrati s-au sacrificat la propriu pentru existenta si consolidarea acestui corp al magistratilor, avand misiunea infaptuirii justitiei. (…)

In 1918, dupa retragerea administratiei maghiare din Transilvania, au ramas aproximativ 100 de magistrati care au depus juramantul de credinta fata de statul roman. Daca acum ne plangem de lipsa resurselor umane, ganditi-va cum era atunci!

Mai mult, Consiliul Dirigent nu avea cum sa stimuleze financiar juristii sa intre in magistratura. Salariile erau efectiv de mizerie.

As vrea sa rememorez aici jertfa acestei prime generatii de magistrati, in special a doua categorii dintre acestia: magistratii din vechiul Regat si avocatii.

Din prima categorie au facut parte magistrati care au venit efectiv sa ajute, si-au parasit voluntar posturile inamovibile si sigure din Regat, fara acordul, in prima faza, al autoritatilor, carora le datoram (asa cum emotionant spune Ioan Papp, fost prim-presedinte al Cutii de Apel Cluj in anii '40-'44) 'totala gratitudinea noastra pentru superioara lor intelegere si ajutorul curat romanesc ce ni l-au dat, in vremurile acelea grele si critice'.

Acestia au venit efectiv in necunoscut, intr-un sistem juridic pe care nu il cunosteau, in care legile erau intr-o limba pe care nu o cunosteau, pentru a lucra alaturi de colegi formati in alte scoli de drept decat cele urmate de ei.

Am gasit absolut admirabila aceasta unire a magistraturii in momentele critice ale unirii tarii, pentru ca ea e dovada irefutabila a unitatii de constiinta a neamului romanesc.

Cea de-a doua categorie este cea a avocatilor, care au renuntat la confortul financiar si la oportunitatile politice si de afaceri pe care le ofereau lumea ce se nastea, pentru a asigura pur si simplu functionarea instantelor. (…)

Unificarea legislatiei, prin extinderea legislatiei din Vechiul Regat, cu unele amendamente, a fost realizata in 1928 in Basarabia, 1938 in Bucovina si abia la 15 septembrie 1943 in Transilvania.

Adaugati la aceasta problemele politice, sociale, economice din perioada interbelica si veti avea o imagine mai clara a mediului in care a crescut si s-a consolidat magistratura romaneasca!

Vremurile grele nasc oameni puternici, iar afirmatia e valabila si in cazul magistraturii”.