Daca s-a putut la Inalta Curte de Casatie si Justitie, de ce sa nu se poata in intregul sistem judiciar romanesc? La scurt timp dupa ce ICCJ a nesocotit Decizia CCR nr. 685/2018 privind completurile de 5 ale instantei supreme in dosarul vizandu-i pe Elena Udrea si Rudel Obreja (click aici pentru a citi), o judecatorie din provincie a prins curaj sa intrebe Curtea de Justitie a Uniunii Europene daca are sau nu voie sa incalce Deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nr. 297/2018 si 358/2022 privind prescriptia.

La 1 iulie 2022, Judecatoria Campina (mai exact, judecatorul Dragos Bogdan Achitei, potrivit planificarilor instantei) a suspendat judecarea dosarului nr. 2324/204/2022, pe motiv de sesizare a CJUE cu o intrebare legata de respectarea deciziilor CCR vizand prescriptia. Isprava Judecatoriei Campina a fost anuntata duminica, 7 august 2022, de catre Forumul Judecatorilor din Romania – condus de judecatorul Dragos Calin (foto) de la Curtea de Apel Bucuresti –, una dintre cele mai vocale ONG-uri ale magistratilor #rezistenti.

In caz ca va suna cunoscut numele judecatorului Dragos Achitei, amintim ca magistratul a amendat-o abuziv pe avocata Ioana Prajescu din cauza ca nu fusese prezenta la sedinta de judecata pe masuri preventive pentru o inculpata pe care o asistase din oficiu la parchet si nici nu asigurase substituirea (click aici pentru a citi). Amenda a fost anulata de catre alt magistrat de la Judecatoria Campina (George Octavian Nicolae), care a constatat ca Bogdan Achitei nu o incunostintase efectiv pe avocata privind data si ora la care urma sa aiba loc termenul de judecata (click aici pentru a citi).

Iata minuta incheierii de la Judecatoria Campina de sesizare a CJUE:

„In temeiul art. 267 alin. (3) din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene, sesizeaza Curtea de Justitie a Uniunii Europene in vederea pronuntarii unei hotarari preliminare cu privire la urmatoarea intrebare:

Principiul suprematiei dreptului Uniunii trebuie interpretat in sensul ca permite instantelor judecatoresti nationale de drept comun sa lase neaplicate din oficiu deciziile curtii constitutionale nationale prin care, coroborat cu pasivitatea / inactiunea puterii legiuitoare (Parlamentul) de a se conforma jurisprudentei rezultate din deciziile mentionate si de a pune de acord prin legiferare prevederile declarate neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, se poate crea o norma penala care are efect inlaturarea raspunderii penale a faptuitorilor prin restrangerea efectelor prescriptiei raspunderii penale si un mecanism efectiv de impunitate sistemica a oricaror fapte ce constituie infractiuni, indiferent de natura si gravitatea acestora, prin inchiderea procedurilor judiciare, daca ele considera ca aceasta jurisprudenta este contrara art. 3 alin. (2) din Tratatul Uniunii Europene, art. 67 alin. (1) si (4) din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene sau Deciziei 2006/928.

Fara cale de atac impotriva dispozitiei de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene. Dispune suspendarea judecarii prezentei cauze pana la solutionarea cererii de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene. Potrivit art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, impotriva dispozitiei de suspendare se poate declara recurs, in 72 de ore de la comunicare. Pronuntata in 1 iulie 2022 prin punerea solutiei la dispozitie prin mijlocirea grefei instantei”.

Redam comunicatul FJR:

„CJUE – cauza C-506/22, Parchetul de pe langa Judecatoria Campina si altii. Compatibilitatea cu dreptul Uniunii Europene a efectelor Deciziei Curtii Constitutionale nr. 358/2022. Posibilitatea crearii unei norme penale substantiale care are efect inlaturarea raspunderii penale a faptuitorilor prin restrangerea efectelor prescriptiei raspunderii penale si un mecanism efectiv de impunitate sistemica a oricaror fapte ce constituie infractiuni, indiferent de natura si gravitatea acestora, inclusiv cu privire la cele de frauda si orice alta activitate ilegala care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii si coruptie, referitor la care Romania si-a asumat obligatii exprese

Prin incheierea de sedinta din 01.07.2022, Judecatoria Campina a sesizat Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in temeiul art. 267 alin. (3) din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene, in vederea pronuntarii unei hotarari preliminare cu privire la urmatoarea intrebare: ”Principiul suprematiei dreptului Uniunii trebuie interpretat in sensul ca permite instantelor judecatoresti nationale de drept comun sa lase neaplicate din oficiu deciziile curtii constitutionale nationale prin care, coroborat cu pasivitatea/inactiunea puterii legiuitoare (Parlamentul) de a se conforma jurisprudentei rezultate din deciziile mentionate si de a pune de acord prin legiferare prevederile declarate neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, se poate crea o norma penala care are efect inlaturarea raspunderii penale a faptuitorilor prin restrangerea efectelor prescriptiei raspunderii penale si un mecanism efectiv de impunitate sistemica a oricaror fapte ce constituie infractiuni, indiferent de natura si gravitatea acestora, prin inchiderea procedurilor judiciare, daca ele considera ca aceasta jurisprudenta este contrara art. 3 alin. (2) din Tratatul Uniunii Europene, art. 67 alin. (1) si (4) din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene sau Deciziei 2006/928”.

Trimiterea preliminara a fost formulata intr-o cauza penala vizand infractiunea de savarsire a unei infractiuni de conducere a unui vehicul fara permis de conducere, fapta prevazuta si pedepsita de articolul 335 alineatul (1) din Codul penal si vizeaza practic compatibilitatea cu dreptul Uniunii Europene a efectelor Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, pronuntata de Curtea Constitutionala.

Judecatoria Campina a retinut urmatoarele:

”27. Instanta de trimitere observa ca, prin Decizia nr. 443 din 22 iunie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 839 din 24 octombrie 2017, Curtea Constitutionala a constatat ca „raspunderea penala este o forma a raspunderii juridice angajata ca urmare a incalcarii unei dispozitii de drept penal, fapt ce da nastere unui raport juridic de constrangere, nascut ca efect al savarsirii infractiunii, raport ce are ca parti statul, pe de o parte, si persoana care savarseste infractiunea, pe de alta parte. Continutul raportului juridic penal de constrangere este format din dreptul statului de a trage la raspundere persoana care a savarsit infractiunea, prin aplicarea sanctiunii corespunzatoare, prevazute de legea penala, si din obligatia persoanei in cauza de a executa sanctiunea aplicata […].

28. Dreptul statului de a trage la raspundere penala persoanele care savarsesc infractiuni se stinge, daca acesta nu este exercitat intr-un anumit interval de timp. Prescriptia raspunderii penale are la baza ideea ca, pentru a-si atinge scopul, acela al realizarii ordinii de drept, raspunderea penala trebuie sa intervina prompt, cat mai aproape de momentul savarsirii infractiunii, intrucat doar in acest fel poate fi realizata preventia generala si cea speciala si poate fi creat, pe de o parte, sentimentul de securitate a valorilor sociale ocrotite, iar, pe de alta parte, increderea in autoritatea legii. Cu cat raspunderea penala este angajata mai tarziu fata de data savarsirii infractiunii, cu atat eficienta ei scade, rezonanta sociala a savarsirii infractiunii se diminueaza, iar stabilirea raspunderii penale pentru savarsirea infractiunii nu mai apare ca necesara, deoarece urmarile acesteia ar fi putut fi inlaturate sau sterse. Totodata, in intervalul de timp scurs de la savarsirea infractiunii, autorul acesteia, sub presiunea amenintarii raspunderii penale, se poate indrepta, fara a mai fi necesara aplicarea unei pedepse […].

29. Prescriptia raspunderii penale consta in stingerea raportului juridic penal de conflict si, prin aceasta, in stingerea dreptului statului de a trage la raspundere penala persoana care savarseste o infractiune, dupa trecerea unui anumit interval de timp de la data comiterii acesteia, respectiv dupa scurgerea termenului de prescriptie […].

30. Termenele de prescriptie sunt reglementate la art. 154 din Codul penal, in functie de natura si gravitatea pedepselor prevazute de lege pentru infractiunile in cazul carora se aplica.

31. […] art. 155 alin. (1) din Codul penal prevede intreruperea cursului termenului prescriptiei raspunderii penale prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza, iar, conform dispozitiilor alin. (2) al aceluiasi art. 155, dupa fiecare intrerupere incepe sa curga un nou termen de prescriptie.”

32. Instanta de trimitere retine ca, prin Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013, Curtea Constitutionala a statuat ca „prescriptia apartine dreptului penal material, si nu dreptului procesual penal si ca, asa fiind, prescriptia este o cauza de inlaturare a raspunderii penale. […] inlaturandu-se raspunderea penala, se inlatura si actiunea penala, dar acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect, din inlaturarea raspunderii penale, efect de ordin material. Prin urmare, Curtea a conchis ca prescriptia raspunderii penale apare ca o cauza de inlaturare a raspunderii penale si, pe cale de consecinta, ca o cauza de inlaturare sau de neaplicare a pedepsei, cauza care face sa inceteze dreptul de a trage la raspundere penala si obligatia corespunzatoare.”

33. Instanta de trimitere constata ca, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei numarul 18 din 25 iunie 2018, Curtea Constitutionala a constatat ca solutia legislativa care prevede intreruperea cursului termenului prescriptiei raspunderii penale prin indeplinirea „oricarui act de procedura in cauza“, din cuprinsul dispozitiilor articolului 155 alineatul (1) din Codul penal, este neconstitutionala, si a retinut, in esenta, urmatoarele:

34. „[…] se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispozitiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal asupra persoanei care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, inclusiv prin asigurarea posibilitatii acesteia de a cunoaste aspectul intervenirii intreruperii cursului prescriptiei raspunderii penale si al inceperii cursului unui nou termen de prescriptie. De altfel, data efectuarii unui act de procedura ce produce efectul anterior mentionat este si data de la care incepe sa curga si poate fi calculat noul termen de prescriptie. A accepta solutia contrara inseamna a crea, cu ocazia efectuarii unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului si care au ca efect intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale, pentru persoana in cauza o stare de incertitudine perpetua, data de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp in care poate fi trasa la raspundere penala pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura pana la implinirea termenului prescriptiei speciale, prevazut la art. 155 alin. (4) din Codul penal (paragraful 28 al deciziei).

35. Or, conform jurisprudentei Curtii Constitutionale, o dispozitie legala trebuie sa fie precisa, neechivoca si sa instituie norme clare, previzibile si accesibile a caror aplicare sa nu permita arbitrariul sau abuzul, iar norma juridica trebuie sa reglementeze in mod unitar si uniform si sa stabileasca cerinte minimale aplicabile tuturor destinatarilor sai (a se vedea Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 34).

36. Prin raportare la jurisprudenta mai sus analizata, Curtea constata ca dispozitiile art. 155 alin. (1) din Codul penal instituie o solutie legislativa de natura a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situatie juridica incerta referitoare la conditiile tragerii sale la raspundere penala pentru faptele savarsite.

37. Pentru aceste motive, Curtea retine ca prevederile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt lipsite de previzibilitate si, totodata, contrare principiului legalitatii incriminarii, intrucat sintagma „oricarui act de procedura“ din cuprinsul acestora are in vedere si acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermitandu-i acestuia sa cunoasca aspectul intreruperii cursului prescriptiei si al inceperii unui nou termen de prescriptie a raspunderii sale penale (paragrafele 29-31 ale deciziei).

38. Avand in vedere considerentele mai sus aratate, Curtea constata ca solutia legislativa anterioara, prevazuta la art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969, indeplinea conditiile de previzibilitate impuse prin dispozitiile constitutionale analizate in prezenta cauza, intrucat prevedea intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale doar prin indeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, in cauza in care persoana vizata avea calitatea de invinuit sau inculpat” (paragraful 34 al deciziei).

39. Instanta de trimitere evidentiaza ca survenirea Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a determinat instantele judecatoresti sa sesizeze Inalta Curtea de Casatie si Justitie pentru pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a urmatoarelor chestiuni de drept:

„Daca, in interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, cauza de intrerupere a cursului prescriptiei raspunderii penale constand in indeplinirea unor acte de procedura in cauza isi produce efectele numai in cazul oricarui act de procedura care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului in desfasurarea procesului penal“.

„Daca actele de procedura indeplinite anterior publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei a Deciziei nr. 297/26.04.2018 a Curtii Constitutionale, cu respectarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, in forma in vigoare la data efectuarii lor, au condus la intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale in cauzele aflate pe rol“.

„Daca termenul de prescriptie se intrerupe prin actele de procedura comunicate inculpatului sau acesta nu se mai intrerupe, nefiind legiferat in prezent prin ce acte se intrerupe cursul termenului prescriptiei“.

„Daca actele de intrerupere a cursului termenului prescriptiei raspunderii penale indeplinite sub imperiul Codului penal anterior sau al noului Cod penal pana la data publicarii Deciziei Curtii Constitutionale nr. 297/2018 isi produc efectele si ulterior acestei decizii“.

40. Prin Decizia nr. 5 din 21 martie 2019, referitoare la interpretarea articolului 155 alineatul (1) din Codul penal, publicata in Monitorul Oficial numarul 381 din 15 mai 2019, Inalta Curtea de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a constatat ca nu sunt indeplinite cumulativ conditiile de admisibilitate prevazute de dispozitiile articolului 475 din Codul de procedura penala, si, in temeiul art. 477 din Codul de procedura penala, a respins ca inadmisibile sesizarile prin care s-a solicitat pronuntarea unor hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunilor de drept solicitate, retinand, in esenta, urmatoarele:

41. „[…] jurisprudenta Curtii Constitutionale, care, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, in paragraful nr. 62, retine: „Inalta Curte de Casatie si Justitie nu are competenta sa se pronunte in legatura cu efectele deciziei Curtii Constitutionale sau sa dea dezlegari obligatorii care contravin deciziilor Curtii Constitutionale (a se vedea decizia Curtii Constitutionale nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013

42. […] a solicita instantei supreme clarificari suplimentare cu privire la aspectele invederate in continutul celor doua sesizari echivaleaza cu o nesocotire a plenitudinii de jurisdictie a Curtii Constitutionale in domeniul controlului de neconstitutionalitate […]“.

43. Instanta de trimitere subliniaza si ca, prin Decizia nr. 25 din 11 noiembrie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 86 din 6 februarie 2020, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii a constatat existenta practicii neunitare referitoare la interpretarea si aplicarea dispozitiilor articolului 155 alineatul (1) din Codul penal privind intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza, ulterior publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 297 din 26 aprilie 2018, insa a retinut ca nu este intrunita conditia de admisibilitate de la articolul 471 alineatul (1) din Codul de procedura penala, considerand ca cererea de recurs nu viza interpretarea legii, respectiv a dispozitiilor articolului 155 alineatul (1) din Codul penal, ci stabilirea efectelor Deciziei Curtii Constitutionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 asupra acestui text de lege. A fost respins, ca inadmisibil, recursul in interesul legii privind „interpretarea si aplicarea dispozitiilor articolului 155 alineatul (1) din Codul penal privind intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza, ulterior publicarii in Monitorul Oficial a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 297 din 26 aprilie 2018“.

44. In jurisprudenta instantelor ordinare, fara a prezenta relevanta gradul de jurisdictie sau competenta materiala, s-a conturat opinia majoritara potrivit careia natura/tipologia Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 este interpretativa, existand cazuri izolate in care decizia a fost calificata simpla/extrema.

45. Intr-o prima orientare, majoritara, exprimata de Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacau, Curtea de Apel Brasov, Curtea de Apel Bucuresti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanta, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galati, Curtea de Apel Iasi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Pitesti, Curtea de Apel Ploiesti, Curtea de Apel Targu Mures, Curtea de Apel Timisoara, s-a apreciat ca Decizia Curtii Constitutionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 este o decizie de interpretare, iar dispozitiile art. 155 alin. (1) din Codul penal raman in fondul activ al legislatiei si continua sa produca efecte, dar singurele acte care pot avea ca efect intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale sunt cele care se comunica suspectului sau inculpatului.

46. La nivelul curtilor de apel Alba Iulia, Bacau, Cluj, Constanta, Ploiesti si Timisoara a fost identificata si o opinie minoritara, in sensul ca textul de lege din cuprinsul articolului 155 alineatul (1) din Codul penal a fost declarat neconstitutional prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 297 din 26 aprilie 2018, astfel incat institutia intreruperii prescriptiei raspunderii penale nu isi mai gaseste aplicabilitate.

47. In doua decizii de admitere a recursului in casatie, instanta suprema, in esenta, a retinut ca, in interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal instanta este obligata a porni de la considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 297/2018 in conditiile in care, pe de-o parte, deciziile instantei de contencios constitutional sunt general obligatorii, iar, pe de alta parte, acest caracter este atasat nu doar dispozitivului, ci si considerentelor deciziei.

48. Prin raportare la aceste considerente, Inalta Curte de Casatie si Justitie a constatat ca intreruperea cursului termenului de prescriptie se poate realiza doar prin indeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat, in cauza in care persoana vizata avea calitatea de invinuit/suspect sau inculpat, asa cum a statuat expres Curtea Constitutionala.

49. In acelasi sens sunt si deciziile nr. 290/A din 6 noiembrie 2018, nr. 306/A din 22 noiembrie 2018, pronuntate de Sectia penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie; Decizia nr. 142 din 27 mai 2019 a Completului de 5 judecatori din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

50. In continuare, instanta de trimitere observa ca, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, publicata in Monitorul Oficial numarul 565 din 9 iunie 2022, Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile articolului 155 alineatul (1) din Codul penal sunt neconstitutionale si a retinut, in esenta, urmatoarele:

51. „Mai intai, Curtea constata ca, prin efectele pe care le produce, Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 imprumuta natura juridica a unei decizii simple/extreme, intrucat, constatand neconstitutionalitatea faptului ca intreruperea cursului termenului prescriptiei raspunderii penale se realiza prin indeplinirea „oricarui act de procedura in cauza“, Curtea a sanctionat unica solutie legislativa pe care dispozitiile art. 155 alin. (1) din Codul penal o reglementau.

52. Pe de alta parte, Curtea observa ca atat o parte a practicii judiciare, cat si o parte a literaturii de specialitate, plecand de la continutul paragrafului 34 al deciziei anterior mentionate, au apreciat, prin analogie cu dispozitiile din vechiul Cod penal, ca, in ceea ce priveste cauza de intrerupere a cursului prescriptiei raspunderii penale constand in indeplinirea unor acte de procedura in cauza, aceasta isi produce efectele numai in cazul oricarui act de procedura care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului in desfasurarea procesului penal” (paragrafele 61-62 ale deciziei).

53. „In continuare, Curtea constata ca, in paragraful 34 al Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a evidentiat faptul ca solutia legislativa din Codul penal din 1969 indeplinea exigentele de claritate si previzibilitate, intrucat prevedea intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale doar prin indeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, in cauza in care persoana vizata avea calitatea de invinuit sau inculpat. Curtea observa insa ca indicarea solutiei legislative din actul normativ anterior a avut rol orientativ si, in niciun caz nu i se poate atribui o natura absoluta, in sensul obligarii adoptarii de catre legiuitor a unei norme identice cu cea continuta de Codul penal din 1969. Astfel, Curtea subliniaza ca, desi a sanctionat solutia legislativa prevazuta de art. 155 alin. (1) din Codul penal deoarece aceasta prevedea ca se poate intrerupe cursul prescriptiei prin efectuarea de acte procedurale care nu sunt cunoscute suspectului sau inculpatului, prin comunicare sau prin prezenta acestuia la efectuarea lor, Curtea nu a impus ca toate actele care se comunica suspectului sau inculpatului sau toate actele care presupun participarea suspectului sau inculpatului sa fie privite ca acte care sunt apte sa intrerupa cursul prescriptiei raspunderii penale, stabilirea acestora intrand in competenta legiuitorului, cu conditia esentiala ca acestea sa indeplineasca exigentele mentionate de catre instanta de contencios constitutional” (paragraful 68 al deciziei).

54. „Tocmai avand in vedere sfera de competenta a legiuitorului, Curtea constata ca, in paragraful 34 al Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, a evidentiat reperele comportamentului constitutional pe care legiuitorul, iar nu organele judiciare, avea obligatia sa si-l insuseasca, acesta, in temeiul art. 147 din Constitutie, fiind obligat sa intervina legislativ si sa stabileasca clar si previzibil cazurile de intrerupere a cursului prescriptiei raspunderii penale. De altfel, prin aceeasi decizie, Curtea a indicat ca punct de reper inclusiv jurisprudenta Curtii Federale de Justitie (…)” (paragraful 70 al deciziei).

55. „In consecinta, Curtea constata ca, in conditiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simpla/extrema, in absenta interventiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constitutie, pe perioada cuprinsa intre data publicarii respectivei decizii si pana la intrarea in vigoare a unui act normativ care sa clarifice norma, prin reglementarea expresa a cazurilor apte sa intrerupa cursul termenului prescriptiei raspunderii penale, fondul activ al legislatiei nu contine vreun caz care sa permita intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale” (paragraful 73 al deciziei).

56. „Curtea constata ca o astfel de consecinta este rezultatul nerespectarii de catre legiuitor a obligatiilor ce ii revin potrivit Legii fundamentale si a pasivitatii sale, chiar si in ciuda faptului ca deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie semnalau inca din anul 2019 practica neunitara rezultata din lipsa interventiei legislative. De asemenea, Curtea subliniaza ca ratiunea care a stat la baza pronuntarii Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost inlaturarea termenelor de prescriptie a raspunderii penale sau inlaturarea institutiei intreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozitiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal la exigentele constitutionale. Astfel, Curtea observa ca termenele de prescriptie generala reglementate de dispozitiile art. 154 din Codul penal nu sunt afectate de deciziile Curtii Constitutionale.

57. In acest context, Curtea constata ca situatia creata prin pasivitatea legiuitorului, consecutiva publicarii deciziei de admitere amintite, reprezinta o incalcare a prevederilor art. 1 alin. (3) si (5) din Legea fundamentala, care consacra caracterul de stat de drept al statului roman, precum si suprematia Constitutiei. Aceasta, deoarece prevalenta Constitutiei asupra intregului sistem normativ reprezinta principiul crucial al statului de drept. Or, garant al suprematiei Legii fundamentale este insasi Curtea Constitutionala, prin deciziile pe care le pronunta, astfel ca neglijarea constatarilor si dispozitiilor cuprinse in deciziile acesteia determina fragilizarea structurii constitutionale ce trebuie sa caracterizeze statul de drept (in acelasi sens, Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 519 din 26 mai 2022).

58. Asadar, Curtea constata ca, in cazul de fata, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constitutie, ignorand efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinta crearii unui viciu de neconstitutionalitate mai grav generat de aplicarea neunitara a textului de lege „cursul termenului prescriptiei raspunderii penale se intrerupe prin indeplinirea“, care, in mod evident, nu prevede niciun caz de intrerupere a cursului prescriptiei raspunderii penale. Pentru restabilirea starii de constitutionalitate este necesar ca legiuitorul sa clarifice si sa detalieze prevederile referitoare la incetarea cursului prescriptiei raspunderii penale, in spiritul celor precizate in considerentele deciziei anterior mentionate” (paragrafele 74-76 ale deciziei).

59. Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului numarul 71 din 30 mai 2022, publicata in Monitorul Oficial numarul nr. 531 din 30 mai 2022, intrata in vigoare la data publicarii, s-a modificat continutul articolului 155 alineatul (1) din Codul penal, astfel: „(1) Cursul termenului prescriptiei raspunderii penale se intrerupe prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.”

III. Expunerea de motive a intrebarii preliminare si intrebarea preliminara

60. Instanta de trimitere considera ca Uniunea este si trebuie sa asigure un spatiu de justitie pentru toti cetatenii sai, astfel cum rezulta din prevederile articolului 3 alineatul (2) din Tratatul Uniunii Europene, articolului 67 alineatele (1) si (4) din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene.

61. Fiind o membra a blocului unional, Romaniei ii revine obligatia de a asigura realizarea si prezervarea acestui deziderat, obiectiv derivat si de referinta specific in domeniul reformei sistemului judiciar, fundamentat pe principiul statului de drept, un principiu comun tuturor statelor membre (Decizia 2006/928, articolul 2 din Tratatul Uniunii Europene).

62. Spatiul de justitie in cadrul statului de drept presupune o functionare clara si coerenta a mecanismelor jurisdictionale instituite prin norme substantiale sau procesuale predictibile si nesusceptibile de interventii intempestive care sa puna la indoiala ori sa paralizeze activitatea de judecata sau de ancheta penala ori sa obstructioneze buna functionare a justitiei sau, dupa caz, sa repuna in discutie autoritatea de lucru judecat a hotararilor judecatoresti definitive si securitatea juridica oferita de acestea.

63. Desigur, o atare conceptie nu neaga atributiile si prerogativele actorilor statali cu competente specifice in asigurarea bunei functionari a statului de drept.

64. Instanta de trimitere reitereaza ca, in perioada 1 februarie 2014-30 mai 2022, articolul 155 alineatul (1) din Codul penal al Romaniei: „Cursul termenului prescriptiei raspunderii penale se intrerupe prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza.”

65. Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului numarul 71 din 30 mai 2022, s-a modificat continutul articolului 155 alineatul (1) din Codul penal, astfel: „(1) Cursul termenului prescriptiei raspunderii penale se intrerupe prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.”

66. Instanta de trimitere constata ca, in jurisprudenta sa in materie, Curtea Constitutionala a retinut ca, in ceea ce priveste actele Guvernului, doar ordonantele de urgenta ale Guvernului, care, sub aspect material, contin norme de reglementare primara, avand o forta juridica asimilata cu a legii, pot reglementa in domeniul legii organice, deci sunt susceptibile de a constitui o lege penala noua (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragrafele 62 si 63, si Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, paragraful 73).

67. In sistemul penal roman, prescriptia raspunderii penale este o institutie de drept penal substantial (paragraful 27 din Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018; Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, supra, paragraful 32). O asemenea natura/calificare a prescriptiei raspunderii penale comporta discutii din punct de vedere al aplicarii legii penale mai favorabile.

68. In acest context, instanta de trimitere se confrunta cu posibilitatea aplicarii unei jurisprudențe recente a Curții Constituționale, prin care, coroborat cu pasivitatea/inactiunea puterii legiuitoare (Parlamentul Romaniei) ori legiuitorului delegat de a se conforma jurisprudentei rezultate din Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 si de a pune de acord prin legiferare prevederile declarate neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, se poate crea o norma penala substantiala care are efect inlaturarea raspunderii penale a faptuitorilor prin restrangerea efectelor prescriptiei raspunderii penale si un mecanism efectiv de impunitate sistemica a oricaror fapte ce constituie infractiuni, indiferent de natura si gravitatea acestora, inclusiv cu privire la cele de frauda si orice alta activitate ilegala care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii si coruptie, referitor la care Romania si-a asumat obligatii exprese si distinct reglementate de cadrul unional si referitor la care Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronuntat in jurisprudenta sa[1].

69. Asa fiind, instanta de trimitere considera ca prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, publicata in Monitorul Oficial numarul 565 din 9 iunie 2022, Curtea Constitutionala a adoptat o serie de considerente explicite prin care a dezlegat, lamurit, completat si interpretat, dar a si calificat natura/categoria Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 (supra, paragrafele 55-56), retinand, in esenta, urmatoarele:

– este o decizie simpla/extrema,

– in absenta interventiei active/pasivitatii si a nerespectarii de catre legiuitor a obligatiilor ce ii revin potrivit Constitutiei Romaniei, conduita la care Parlamentul Romaniei era obligat, potrivit articolul 147 din Legea fundamentala, a determinat lipsa din fondul activ al legislatiei a vreunui caz de intreruperea a cursului raspunderii penale,

– desi ratiunea care a stat la baza pronuntarii Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost inlaturarea termenelor de prescriptie a raspunderii penale sau inlaturarea institutiei intreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozitiilor articolului 155 alineatul (1) din Codul penal la exigentele constitutionale, termenele de prescriptie generala reglementate de dispozitiile articolului 154 din Codul penal nu sunt afectate de deciziile Curtii Constitutionale.

70. Prin prisma acestor ultime aspecte, instanta de trimitere observa ca in jurisprudenta sa, in Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, Curtea Constitutionala a statuat, la paragraful 124, urmatoarele: „Potrivit art. 147 alin. (4) din Constitutie, «Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.» Efectul ex nunc al actelor Curtii constituie o aplicare a principiului neretroactivitatii, garantie fundamentala a drepturilor constitutionale de natura a asigura securitatea juridica si increderea cetatenilor in sistemul de drept, o premisa a respectarii separatiei puterilor in stat, contribuind in acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinta, efectele deciziei Curtii nu pot viza decat actele, actiunile, inactiunile sau operatiunile ce urmeaza a se infaptui in viitor de catre autoritatile publice implicate in conflictul juridic de natura constitutionala.“

71. Referitor la principiul stabilitatii/securitatii raporturilor juridice, prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, Curtea Constitutionala a retinut ca, desi nu este in mod expres consacrat de Constitutia Romaniei, acest principiu se deduce atat din prevederile articolului 1 alineatul (3), potrivit carora Romania este stat de drept, democratic si social, cat si din preambulul Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in jurisprudenta sa. Referitor la acelasi principiu, instanta de la Strasbourg a retinut ca unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice (Hotararea din 6 iunie 2005, pronuntata in Cauza Androne impotriva Romaniei; Hotararea din 7 octombrie 2009, pronuntata in Cauza Stanca Popescu impotriva Romaniei).

72. In jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a abordat problema legii penale mai favorabile si a decis ca prin aplicarea legii penale in timp se intelege ansamblul de norme juridice penale ce izvorasc din ratiuni de politica penala, prin care se reglementeaza modul de aplicare a principiului mitior lex in raport cu timpul savarsirii infractiunii si cu momentul tragerii la raspundere penala a celor ce au savarsit infractiuni (Decizia nr. 841 din 2 octombrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romanei, Partea I, nr. 723 din 25 octombrie 2007). Totodata, a mai statuat ca determinarea legii mai blande nu presupune o activitate abstracta, ci una concreta, fiind indisolubil legata de fapta comisa si de autorul ei (Decizia nr. 834 din 2 octombrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 727 din 26 octombrie 2007).

73. Curtea Constitutionala a statuat ca pentru identificarea concreta a legii penale mai favorabile trebuie avute in vedere o serie de criterii care tind fie la inlaturarea raspunderii penale, ori a consecintelor condamnarii, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiza vizeaza in primul rand conditiile de incriminare, apoi cele de tragere la raspundere penala si, in sfarsit, criteriul pedepsei. „Determinarea caracterului «mai favorabil» are in vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau continutul pedepselor, conditiile de incriminare, cauzele care exclud sau inlatura responsabilitatea, influenta circumstantelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativa, recidiva etc. Asa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au in vedere atat conditiile de incriminare si de tragere la raspundere penala, cat si conditiile referitoare la pedeapsa. Cu privire la aceasta din urma pot exista deosebiri de natura (o lege prevede ca pedeapsa principala amenda, iar alta inchisoarea), dar si deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsa si, evident, la modalitatea stabilirii acestora in mod concret.” Cat priveste determinarea concreta a legii penale mai favorabile, Curtea Constitutionala a statuat ca „aceasta vizeaza aplicarea legii, si nu a dispozitiilor mai blande, neputandu-se combina prevederi din vechea si din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, in pofida dispozitiilor art. 61 din Constitutie, ar permite judecatorului sa legifereze” (Decizie nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014).

74. In atare conditii, instanta de trimitere considera imperativ a sublinia ca, in opinia sa, mecanismul argumentativ utilizat de Curtea Constitutionala in Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 genereaza o serie de efecte retroactive si, astfel, incorporeaza/adauga in continutul Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 considerente curente si suplimentare privitoare la stabilirea naturii/categoriei deciziei, la lipsa din fondul activ al legislatiei a vreunui caz de intreruperea a cursului raspunderii penale si la faptul ca termenele de prescriptie generala reglementate de dispozitiile articolului 154 din Codul penal nu sunt afectate si desfiinteaza/invalideaza o jurisprudenta nationala devenita cvasiunanima, consolidata si constanta, cristalizata in conditiile aratate in continuare la paragrafele 76-77 si supra, paragrafele 39-49.

75. Trebuie reiterat ca insasi Curtea Constitutionala, in Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, la paragrafele 41, 73 si in dispozitiv, retine, pe de-o parte, ca prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a constatat ca solutia legislativa care prevede intreruperea cursului termenului prescriptiei raspunderii penale prin indeplinirea „oricarui act de procedura in cauza“, din cuprinsul dispozitiilor articolului 155 alineatul (1) din Codul penal, este neconstitutionala si, constata, pe de alta parte, ca dispozitiile articolului 155 alineatul (1) din Codul penal sunt neconstitutionale si ca fondul activ al legislatiei nu contine vreun caz care sa permita intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale pe perioada cuprinsa intre data publicarii respectivei decizii[2] si pana la intrarea in vigoare a unui act normativ care sa clarifice norma, prin reglementarea expresa a cazurilor apte sa intrerupa cursul termenului prescriptiei raspunderii penale.

76. In urma Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, dupa cum s-a expus detaliat in Sectiunea a II-a a prezentei hotarari (supra, paragrafele 39-49), in practica judiciara s-a adoptat, majoritar, opinia ca natura/categoria acestei decizii este una interpretativa, fiind pronuntate inclusiv decizii de admitere a recursului in casatie de catre instanta suprema, care a retinut ca, in interpretarea articolului 155 alineatul (1) din Codul penal instanta este obligata a porni de la considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 297/2018 si a constatat ca intreruperea cursului termenului de prescriptie se poate realiza doar prin indeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat, in cauza in care persoana vizata avea calitatea de invinuit/suspect sau inculpat, asa cum a statuat expres Curtea Constitutionala.

77. Jurisprudenta a devenit cvasiunanima si s-a raliat la opinia ca intreruperea cursului termenului de prescriptie se poate realiza doar prin indeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat, in cauza in care persoana vizata avea calitatea de invinuit/suspect sau inculpat.

78. Instanta de trimitere subliniaza ca obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate care au stat la baza pronuntarii Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, paragraful 11, si Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, paragraful 39, il constituie dispozitiile articolului 155 alineatul (1) din Codul penal cu urmatorul continut: „Cursul termenului prescriptiei raspunderii penale se intrerupe prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza“.

79. Asa fiind, vazand si calificarea data dupa aproximativ 4 ani, printr-o noua decizie, naturii/categoriei Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, instanta de trimitere constata ca Curtea Constitutionala a sanctionat pentru neconformitate constitutionala in doua randuri, prin doua decizii de admitere distincte, articolul 155 alineatul (1) din Codul penal, un text normativ care a avut acelasi continut de la intrarea in vigoare in 1 februarie 2014 pana la modificarea operata prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului numarul 71 din 30 mai 2022.

80. Este clar ca in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a statuat cu valoare de principiu ca forta obligatorie ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile sale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care aceasta se sprijina (Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995; Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012; Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014) si a consacrat posibilitatea si obligatia sa de a interveni, ori de cate ori este sesizata, in cazul in care un text legal poate genera interpretari de natura a aduce atingere prevederilor constitutionale, retinand ca, „fara a nega rolul constitutional al instantei supreme, a carei competenta este circumscrisa situatiilor de practica neunitara, Curtea Constitutionala retine ca, in cazul in care un text legal poate genera interpretari diferite, este obligata sa intervina ori de cate ori acele interpretari genereaza incalcari ale prevederilor Legii fundamentale. Constitutia reprezinta cadrul si masura in care legiuitorul si celelalte autoritati pot actiona; astfel si interpretarile care se pot aduce normei juridice trebuie sa tina cont de aceasta exigenta de ordin constitutional cuprinsa chiar in art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala, potrivit caruia in Romania respectarea Constitutiei si a suprematiei sale este obligatorie“ (Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013).

81. Instanta de trimitere concluzioneaza ca prin considerentele de la paragrafele 72 si 74 din Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, desi nu o face expressis verbis, Curtea Constitutionala impune tacit instantelor ordinare sa constate ca toate infractiunile comise pana la intrarea in vigoare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului numarul 71 din 30 mai 2022[3], publicata in Monitorul Oficial numarul nr. 531 din 30 mai 2022, intrata in vigoare la data publicarii, ar fi supuse exclusiv termenelor unice de prescriptie generala reglementate de dispozitiile articolului 154 din Codul penal[4].

82. Instanta de trimitere considera ca trebuie subliniat ca in Constitutia Romaniei sau in cadrul normativ infraconstitutional roman nu exista vreun resort/mecanism efectiv prin care legiuitorul primar sau delegat sa fie determinat sa se conformeze jurisprudenței Curții Constituționale si sa isi exercite prerogativele de legiferare, in termenul de 45 de zile, instituit de articolul 147 alineatele (1) si (4) din Constitutia Romaniei[5]. Parlamentul, legiuitor primar, este liber să decidă cu privire la politica penală a statului, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie[6] în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării.

83. In materie penala este traditionala conduita legiuitorului primar ori delegat, manifestata in nerespectarea prevederilor articolului 147 alineatul (4) din Constitutie prin pasivitatea/inactiunea sa de a se conforma jurisprudentei rezultate din deciziile Curtii Constitutionale si de a pune de acord prin legiferare prevederile declarate neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei.

84. O atare concluzie este sustinuta de situatiile repetate de-a lungul timpului in care deciziile Curtii Constitutionale au fost nesocotite de legiuitor. Un exemplu elocvent este oferit de insasi instanta de contencios constitutional in Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, la paragraful 59 al deciziei, in care se face referire la Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, prin care s-a constatat ca solutia legislativa cuprinsa in dispozitiile articolului 145 din Codul de procedură penală, care nu permite contestarea legalitatii masurii supravegherii tehnice de catre persoana vizata de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este neconstitutionala. Dupa publicarea deciziei legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea solutiei legislative cuprinse in articolul 145 din Codul de procedura penala in sensul reglementarii aspectelor esentiale ce tin de exercitarea acestei actiuni in instanta.

85. Cele doua elemente analizate coroborat – Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 si pasivitatea/inactiunea legiuitorului de a pune de acord prin legiferare prevederile declarate neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei – in cazul tezei analizate de instanta de trimitere, conduc la crearea efectelor specifice adoptarii unei veritabile amnistii deghizate al carei fundament il constituie existenta unui termen general unic de prescriptie a raspunderii penale, care curge in conditiile de la articolul 154 alineatele (2)-(4) din Codul penal[7]. Termenul nu este supus si nu este susceptibil de intreruperea cursului si curgerea unui nou curs dupa intrerupere si are vocatia de a constitui o lege penala mai favorabila. De termen beneficiaza ori au vocatia sa beneficieze toti faptuitorii pentru infractiunile care s-au comis pana la 30 mai 2022[8], indiferent daca procesele penale sunt pe rol sau au fost emise hotarari judecatoresti definitive in considerarea existentei si operarii termenului de prescriptie speciala cu privire la infractiuni referitor la care la data pronuntarii era implinit termenul unic de prescriptie generala.

86. Asadar, in cazul faptelor comise pana in 30 mai 2022 ar opera exclusiv prescriptia generala a raspunderii penale, privita ca termen unic independent de intermitenta si natura actelor procedurale sau procesuale efectuate in cauza, care nu ar avea efect intreruptiv. Coexistenta prescriptiei speciale si a celei generale in perioada dintre cele doua decizii ale Curtii Constitutionale ar fi fictiva/iluzorie. Prescriptia speciala ar fi inaplicabila si nu ar exista cazuri de intrerupere a cursului prescriptiei prevazute de Codul penal, care sa determine curgerea unui nou termen general de prescriptie a raspunderii penale.

87. Odata constatata indeplinirea termenului general unic de prescriptie a raspunderii penale, cu titlu de principiu, instantele de judecata investite pendinte cu judecarea acuzatiilor penale si organele de ancheta penala ar trebui sa faca, de indata, aplicarea articolului 16 alineatul 1 litera f) din Codul de procedura penala[9], in urma survenirii cauzei de incetare a procesului penal a intervenirii prescriptiei si sa inchida procedurile judiciare.

88. Mecanismul ar opera, fara exceptii, in cazul oricaror fapte ce constituie infractiuni, indiferent de natura si gravitatea acestora, inclusiv asupra celor de frauda si orice alta activitate ilegala care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii si coruptie, referitor la care Romania si-a asumat obligatii exprese si distinct reglementate de cadrul unional, cu privire la care Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronuntat in jurisprudenta sa[10].

89. Instanta de trimitere considera necesar sa invedereze si faptul ca o atare teza este de natura sa conduca, pe calea caii extraordinare de atac a contestatiei in anulare[11], la repunerea in discutie si inlaturarea autoritatii de lucru judecat a condamnarilor penale definitive prin reformarea hotararilor pronuntate de catre instantele de judecata dupa publicarea Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, care au considerat, pana la publicarea Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, ca cursul prescriptiei raspunderii penale se intrerupe prin indeplinirea oricarui act de procedura care se comunica suspectului sau inculpatului si au emis hotarari definitive in termenul de prescriptie special a raspunderii penale, dupa implinirea termenului unic general de prescriptie.

90. Totodata, Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 poate servi ca temei de revizuire a unor hotarari judecatoresti definitive, in conditiile legii[12].

91. In atare conditii, s-ar crea un mecanism efectiv de impunitate sistemica a oricaror fapte ce constituie infractiuni, indiferent de felul, natura si gravitatea acestora, prin inchiderea procedurilor judiciare in dosarele penale in care nu s-a pronuntat ori nu se pronunta o hotarare judecatoreasca in termenul de prescriptie generala sau, dupa caz, prin redeschiderea unor procese penale in care s-au pronuntat hotarari definitive desi, potrivit tezei analizate, era implinit termenul de prescriptie generala.

92. Instanta de trimitere este constienta ca, raportat la obiectul acuzatiei penale din litigiul principal pendinte (supra, paragrafele 14 si 15), demersul sau vizeaza obligatii derivate si mediate din articolele 2 si 3 alineatul (2) din Tratatul Uniunii Europene, articolul 67 alineatele (1) si (4) din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene sau Decizia 2006/928, asumate implicit de Romania in urma aderarii sale, diferite de cele primare si imediate referitoare la fapte ce constituie infractiuni de frauda si orice alta activitate ilegala care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii si coruptie, referitor la care Romania, care se afla sub reglementari si tipologii normative exprese (articolul 325 alineatul (1) Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene, coroborat cu articolul 2 din Conventia PIF, cat si a Deciziei 2006/928).

93. Asadar, Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, care este de natura sa reconfigureze si sa fractureze practica judiciara consolidata si constanta in materie penala in teza particulara analizata poate determina instanta de trimitere sa considere ca prin efectele pe care le poate produce este contrara articolului 3 alineatul (2) din Tratatul Uniunii Europene, articolului 67 alineatele (1) si (4) din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene sau Deciziei 2006/928, determinand inaptitudinea Uniunii, in general, si a Romaniei, in particular, de a asigura si oferi cetățenilor un spațiu de justiție prin incalcarea de catre Romania a principiilor si obligatiilor de a garanta procese judiciare eficiente prin inlaturarea raspunderii penale a faptuitorilor in urma restrangerii efectelor prescriptiei raspunderii penale si, astfel, creand un mecanism efectiv de impunitate sistemica a oricaror fapte ce constituie infractiuni, indiferent de natura si gravitatea acestora, prin inchiderea procedurilor judiciare sau redeschiderea proceselor.

94. Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, coroborata cu pasivitatea legiuitorului, creeaza, in conditiile aratate, un risc iminent privind aparitia unor deficiente grave si perturbarea sistemica a bunei functionari si infaptuiri a justitiei penale in Romania, contrar exigentelor si obligatiilor unionale de asigurare si realizare a unui spatiu de justitiei, care incumba statului roman.

95. Instanta de trimitere observa ca in Hotararea Curtii de Justitie a Uniunii Europene (Marea Camera) din 21 decembrie 2021, pronuntata in cauzele conexate C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 si C 840/19, cod ECLI:EU:C:2021:1034, se face referire la jurisprudenta Curtii si se retin, printre altele, urmatoarele:

96. „Or, articolul 49 TUE, care prevede posibilitatea oricarui stat european de a solicita sa devina membru al Uniunii, precizeaza ca aceasta regrupeaza state care au aderat in mod liber si voluntar la valorile comune prevazute in prezent la articolul 2 TUE, care respecta aceste valori si care se angajeaza sa le promoveze. In special, rezulta din articolul 2 TUE ca Uniunea se intemeiaza pe valori, precum statul de drept, care sunt comune statelor membre intr o societate caracterizata printre altele prin justitie. In aceasta privinta trebuie aratat ca increderea reciproca dintre statele membre si in special dintre instantele lor se intemeiaza pe premisa fundamentala potrivit careia statele membre impartasesc o serie de valori comune pe care se intemeiaza Uniunea, dupa cum se precizeaza la acest articol.

97. Astfel, respectarea valorilor prevazute la articolul 2 TUE constituie o conditie prealabila aderarii la Uniune a oricarui stat european care solicita sa devina membru al Uniunii. In acest context, MCV a fost instituit prin Decizia 2006/928 pentru a se asigura respectarea valorii statului de drept in Romania.

98. Pe de alta parte, respectarea de catre un stat membru a valorilor consacrate la articolul 2 TUE constituie o conditie pentru a beneficia de toate drepturile care decurg din aplicarea tratatelor in privinta acestui stat membru. Prin urmare, un stat membru nu isi poate modifica legislatia astfel incat sa determine un regres al protectiei valorii statului de drept, valoare care este concretizata printre altele de articolul 19 TUE. Statele membre sunt, asadar, obligate sa asigure evitarea oricarui regres in raport cu aceasta valoare al legislatiei lor in materie de organizare a justitiei, abtinandu se sa adopte norme care ar aduce atingere independentei judecatorilor.

99. In acest context, trebuie aratat ca actele adoptate inainte de aderare de institutiile Uniunii, printre care figureaza Decizia 2006/928, sunt obligatorii pentru Romania de la data aderarii sale la Uniune, in temeiul articolului 2 din Actul de aderare, si raman in vigoare, in conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din Tratatul de aderare, pana cand sunt abrogate.

100. Prin urmare, Decizia 2006/928 continua sa isi produca efectele dupa data aderarii Romaniei la Uniune atat timp cat nu a fost abrogata. […]

101. Decizia 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției este, atât timp cât nu a fost abrogată, obligatorie în toate elementele sale pentru România. Obiectivele de referință care figurează în anexa la aceasta urmăresc să asigure respectarea de către acest stat membru a valorii statului de drept prevăzute la articolul 2 TUE și au caracter obligatoriu pentru statul membru respectiv, în sensul că acesta din urmă este ținut să ia măsurile adecvate pentru atingerea acestor obiective, ținând seama în mod corespunzător, în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, de rapoartele întocmite de Comisia Europeană pe baza deciziei respective, în special de recomandările formulate în rapoartele menționate[13].”

102. Instanta de trimitere considera ca prezervarea unui spatiu de justitie intr-un stat al Uniunii prevaleaza, in teza analizata, caracterului obligatoriu al unei decizii a curtii constitutionale nationale, care se loveste de pasivitatea legiuitorului, in conditiile aratate.

103. Coexista, fara rezerva, obligatia de verificare a respectarii necesare a drepturilor fundamentale garantate la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

104. Or, calificarea si mentinerea naturii/categoriei Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca fiind o decizie interpretativa, si neaplicarea Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, cu consecinta mentinerii cazurilor de intrerupere a prescriptiei raspunderii penale la cele constand in indeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat, in cauza in care persoana vizata are calitatea de suspect sau inculpat, pentru perioada 1 februarie 2014-30 mai 2022, asigura un standard national de protectie in acord cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene si permite asigurarea infaptuirii justitiei penale, componenta a spatiului de justitie al Uniunii si respectarea principiului statului de drept, un principiu comun tuturor statelor membre.”

Textul integral al cererii de decizie preliminara poate fi descarcat de la pagina web https://rejust.ro/juris/98887de52 .

[1] Asupra acestor categorii de infractiuni, Hotararea Curtii de Justitie a Uniunii Europene (Marea Camera) din 21 decembrie 2021, pronuntata in cauzele conexate C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 si C 840/19, ECLI:EU:C:2021:1034

[2] Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, paragraful 11, si Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022

[3] Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului numarul 71 din 30 mai 2022, publicata in Monitorul Oficial numarul nr. 531 din 30 mai 2022, intrata in vigoare la data publicarii, s-a modificat continutul art. 155 alineatul (1) din Codul penal, astfel: „(1) Cursul termenului prescriptiei raspunderii penale se intrerupe prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.”

[4] Potrivit articolului 154 alineatul (1) din Codul penal:„Termenele de prescriptie a raspunderii penale sunt:

1. a) 15 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 20 de ani;

2. b) 10 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depaseste 20 de ani;

3. c) 8 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depaseste 10 ani;

4. d) 5 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de un an, dar care nu depaseste 5 ani;

5. e) 3 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii care nu depaseste un an sau amenda.”

[4] Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului numarul 71 din 30 mai 2022, publicata in Monitorul Oficial numarul nr. 531 din 30 mai 2022, intrata in vigoare la data publicarii, s-a modificat continutul art. 155 alineatul (1) din Codul penal, astfel: „(1) Cursul termenului prescriptiei raspunderii penale se intrerupe prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.”

[5] Potrivit articolului 147 alineatele (1) si (4) din Constitutia Romaniei:

„(1) Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.

(4) Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.”

[6] Potrivit art. 61 alin. (1) din Constitutia Romaniei: „ (1)Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii.”

[7] Potrivit articolului 154 alineatele (2)-(4) din Codul penal: „ (2) Termenele prevazute in prezentul articol incep sa curga de la data savarsirii infractiunii. In cazul infractiunilor continue termenul curge de la data incetarii actiunii sau inactiunii, in cazul infractiunilor continuate, de la data savarsirii ultimei actiuni sau inactiuni, iar in cazul infractiunilor de obicei, de la data savarsirii ultimului act.

(3) In cazul infractiunilor progresive, termenul de prescriptie a raspunderii penale incepe sa curga de la data savarsirii actiunii sau inactiunii si se calculeaza in raport cu pedeapsa corespunzatoare rezultatului definitiv produs.

(4) In cazul infractiunilor de trafic si exploatare a persoanelor vulnerabile si al infractiunilor contra libertatii si integritatii sexuale, altele decat cele prevazute la art. 153 alin. (2) lit. c), precum si al infractiunii de pornografie infantila, savarsite fata de un minor, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data la care acesta a devenit major. Daca minorul a decedat inainte de implinirea majoratului, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data decesului.”

[8] Data publicarii si intrarii in vigoare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului numarul 71 din 30 mai 2022, publicata in Monitorul Oficial numarul nr. 531 din 30 mai 2022

[9] Potrivit articolului 16 alineatul (1) litera f) din Codul de procedura penala: „Actiunea penala nu poate fi pusa in miscare, iar cand a fost pusa in miscare nu mai poate fi exercitata daca: […] f) a intervenit […] prescriptia […];”

[10] Hotararea Curtii de Justitie a Uniunii Europene (Marea Camera) din 21 decembrie 2021, pronuntata in cauzele conexate C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 si C 840/19, ECLI:EU:C:2021:1034

[11] Potrivit articolului 426 litera b) din Codul de procedura penala: „Impotriva hotararilor penale definitive se poate face contestatie in anulare in urmatoarele cazuri: […] b) cand inculpatul a fost condamnat, desi existau probe cu privire la o cauza de incetare a procesului penal.

Potrivit articolului 428 alineatul (2) din Codul de procedura penala: „Contestatia in anulare pentru motivele prevazute la art. 426 lit. b) […] poate fi introdusa oricand.”

[12] Potrivit articolului 452 alineatul (1) din Codul de procedura penala: „Hotararile judecatoresti definitive pot fi supuse revizuirii atat cu privire la latura penala, cat si cu privire la latura civila.

Potrivit articolului 453 alineatul (1) litera f) din Codul de procedura penala: […] f) hotararea s-a intemeiat pe o prevedere legala care, dupa ce hotararea a devenit definitiva, a fost declarata neconstitutionala ca urmare a admiterii unei exceptii de neconstitutionalitate ridicate in acea cauza, in situatia in care consecintele incalcarii dispozitiei constitutionale continua sa se produca si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii pronuntate.”

[13] Hotararea Curtii de Justitie a Uniunii Europene (Marea Camera) din 21 decembrie 2021, pronuntata in cauzele conexate C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 si C 840/19, ECLI:EU:C:2021:1034”.