Stupefiant! In plin scandal al protocoalelor secrete incheiate de SRI cu PICCJ si ICCJ, presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, judecatoarea Cristina Tarcea (foto), permite continuarea practicilor ilegale, prin care romanii sunt judecati si condamnati pe acte secrete. Lumea Justitiei publica in editia de astazi documente care demonstreaza ca sefa ICCJ Cristina Tarcea nu apara Drepturile Omului, ci dimpotriva, prin deciziile pe care le ia, impune judecati pe acte secrete.

Cazul la care ne vom referi in cele ce urmeaza priveste dosarul in care omul de afaceri Elan Schwartzenberg a fost trimis in judecata de DNA pentru o pretinsa dare de mita si care se afla pe rolul Tribunalului Bucuresti.

Judecatoarea Circiumaru dispune declasificarea

In mai 2018, la Tribunalul Bucuresti, aparatorul lui Elan Schwartzenberg, avocatul Florin Cojocaru, a solicitat declasificarea incheierilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin care s-a autorizat emiterea unor mandate de interceptare pe siguranta nationala fata de omul de afaceri. Cererea a fost formulata in faza de camera preliminara, in fata judecatoarei Mihaela Lavinia Circiumaru, aceasta ramanand in pronuntare la termenul din 31 mai 2015. Ulterior, in 8 iunie 2018, judecatoarea Circiumaru a admis cererea avocatului Cojocaru, hotarand urmatoarele:

“Admite cererea formulata de avocatul inculpatului Emilian Schwartzenberg si dispune emiterea unei adrese catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, Compartimentul Documente Clasificate, in vederea declasificarii totale/partiale a incheierilor in baza carora au fost emise mandatele declasificate cu nr. 004716/9.08.2011 si 00808/7.02.2012 si a inaintarii acestora catre Tribunalul Bucuresti” (vezi facsimil 1).

Adresa catre ICCJ

In 21 iunie 2018, judecatoarea Circiumaru a trimis catre Inalta Curte de Casatie o adresa (vezi facsimil 2) in care a solicitat sa se procedeze la “declasificarea totala/partiala a incheierilor in baza carora au fost emise, in temeiul art. 21 pct. 10 din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 3 lit. f din Legea 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei, mandatele cu nr. 004716/9.08.2011 (declasificat la data de 25.03.2014) si nr. 00808/7.02.2012 (declasificat la data de 25.03.2014) date de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia Penala si a inaintarii acestora catre Tribunalul Bucuresti”. In aceeasi adresa, judecatoarea Circiumaru face o mentiune extrem de importanta, dupa cum se va putea vedea mai tarziu, mai exact ca cele doua mandate mentionate “au fost depuse de procuror in dosarul de urmarire penala si au fost indicate ca mijloace de proba administrate in faza urmaririi penale in sustinerea acuzarii”.

Obstructionarea Justitiei si impiedicarea aflarii adevarului: Tarcea respinge declasificarea

Ceea ce s-a intamplat in continuare depaseste orice imaginatie. In data de 27 iulie 2018, prin adresa 158/CDC, in calitate de “sef al structurii de securitate” a Inaltei Curti, presedinta instantei supreme Cristina Tarcea respinge pur si simplu declasificarea incheierilor prin care s-a autorizat interceptarea lui Elan Schwartzenberg pe siguranta nationala (vezi facsimil 3):

“Va comunicam ca solicitarea dumneavoastra din 21.06.2018, de declasificare a incheierilor in baza carora au fost emise mandatele nr. 004716 din 09.08.2011 si nr. 00808 din 07.02.2012, a fost respinsa, intrucat, in calitate de emitent al incheierilor, Inalta Curte a apreciat ca declasificarea acestora poate genera prejudicii pe linie de securitate nationala in ceea ce priveste conspirarea surselor secrete umane si tehnice, precum si a metodelor si mijloacelor subsumate activitatii de informatii, in acord cu legislatia in vigoare”.

Halucinant! Avem de-a face, in opinia noastra, cu un act evident al Cristinei Tarcea de obstructionare a Justitiei si de impiedicare a aflarii adevarului. Presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu trebuia sa faca altceva decat sa ia act de incheierea judecatoarei Circiumaru, care dispusese declasificarea incheierilor, si sa declasifice documentele in cauza. Ce a facut Tarcea in schimb? A ignorat incheierea TMB si a dispus cu de la sine putere ca declasificarea incheierilor sa fie respinsa. Cu alte cuvinte, judecatoarea Circiumaru dispune declasificarea, dar acest lucru nu se intampla ca nu vrea Tarcea.

De asemenea, totul s-a facut printr-un act administrativ, scris pe coltul mesei, nu in cadrul procedurii de solutionare a unui dosar. Practic, Tarcea a luat o decizie administrativa in cadrul unui dosar pe care nu ea il judeca, obstructionand astfel infaptuirea Justitiei si aflarea adevarului. Prin respingerea declasificarii, Tarcea a acceptat ca un om sa fie judecat pe documente secrete. In plus, aceeasi Cristina Tarcea a pus-o chiar pe judecatoarea Mihaela Circiumaru de la TMB in situatia de a judeca un dosar fara sa aiba la dispozitie toate documentele necesare, fiind astfel in imposibilitatea de a afla adevarul.

Ca sa nu mai vorbim ca prin decizia sa Cristina Tarcea a ignorat cu desavarsire art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, care prevede ca:

“Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, in mod public si in termen rezonabil, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa”.

Lumea Justitiei solicita declansarea procedurii de revocare din functie a presedintei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Cristina Tarcea, in conditiile in care avem dovada ca aceasta nu apara drepturile omului, produce acte administrative prin care imixtioneaza in activitatea altui judecator, si care care obstructioneaza Justitia si impiedica aflarea adevarului. Revocarea Cristinei Tarcea din functie se face la cererea membrilor CSM sau a judecatorilor de la Inalta Curte, potrivit art. 53 alin. 6 din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor:

“Revocarea din functie a presedintelui, a vicepresedintelui sau a presedintilor de sectii ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie se face de catre Presedintele Romaniei la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numarul membrilor sau la cererea adunarii generale a instantei, pentru motivele prevazute la art. 51 alin. (2) care se aplica in mod corespunzator”.

Probele din dosar obtinute pe siguranta nationala sunt nule

Precizam mai devreme ca adresa judecatoarei Mihaela Circiumaru catre ICCJ contine un element extrem de important. Acela ca mandatele de interceptare date pe siguranta nationala “au fost depuse de procuror in dosarul de urmarire penala si au fost indicate ca mijloace de proba administrate in faza urmaririi penale in sustinerea acuzarii”. Or, in acest context trebuie amintita decizia CCR de la inceputul acestui an care a stabilit ca faptele de coruptie nu reprezinta amenintari la adresa securitatii nationale si ca informatiile obtinute pe Legea 51/1991 privind securitatea nationala nu reprezinta probe intr-un dosar.

De altfel, declasificarea incheierilor ICCJ in baza carora au fost emise mandatele de interceptare 004716/9.08.2011 si 00808/7.02.2012 (mandate declasificate deja) a fost formulata de aparatorul lui Elan Schwartzenberg, avocatul Florin Cojocaru, in contextul in care mandatele de interceptare pe siguranta nationala au fost emise in temeiul art. 3 lit. f din Legea 51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei. Avocatul Cojocaru si-a argumentat cererea de declasificare a incheierilor ICCJ pe Decizia 91 din 28 februarie 2018 a Curtii Constitutionale a Romaniei, care a stabilit ca sintagma „aduc atingere grava drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor romani” prevazuta la art. 3. lit. f) din Legea 51/19991 este neconstitutionala, dar mai ales ca infractiunile de coruptie nu pot fi calificate drept o amenintare la adresa securitatii nationale.

Iata ce a stabilit CCR:

“Spre exemplu, savarsirea unor infractiuni, cum ar fi cele contra persoanei nu vor putea fi calificate drept o amenintare la adresa securitatii nationale, chiar daca faptele aduc atingere grava dreptului fundamental la viata sau dreptului fundamental la integritate fizica si psihica al unei persoane. Totodata, savarsirea unor infractiuni determinate, precum cele de coruptie, sau cele contra patrimoniului nu vor putea fi calificate drept o amenintare la adresa securitatii nationale, chiar daca faptele aduc atingere grava anumitor drepturi si libertati fundamentale ale cetatenilor romani. Aceasta deoarece, desi unele infractiuni sunt de natura sa aduca atingere grava anumitor drepturi si libertati fundamentale, fiind in interesul general sanctionarea acestor fapte, acestea nu au amploarea necesara calificarii lor ca amenintari la adresa securitatii nationale”.

Mai mult, in aceeasi Decizie 91/28 februarie 2018, CCR face a facut o precizare extrem de importanta. Faptul ca informatiile obtinute in baza Legii 51/1991 nu pot reprezenta probe intr-un dosar penal: “Curtea constata ca obiectul de reglementare al Legii nr.51/1991 este acela al cunoasterii, prevenirii si inlaturarii amenintarilor interne sau externe ce pot aduce atingere securitatii nationale, iar nu reglementarea elementelor ce se pot constitui in probe sau mijloace de proba in procesul penal, acestea fiind prevazute de Titlul IV – Probele, mijloacele de proba si procedeele probatorii – din Codul de procedura penala. Asa fiind, concluzia care se impune este aceea ca dispozitiile legii privind securitatea nationala nu confera calitatea de proba/mijloc de proba datelor si informatiilor rezultate din activitati specifice culegerii de informatii care presupun restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati fundamentale ale omului, autorizate potrivit Legii nr.51/1991. Doar dispozitiile art.139 alin.(3) din Codul de procedura penala ar putea conferi calitatea de mijloc de proba inregistrarilor rezultate din activitati specifice culegerii de informatii, autorizate potrivit Legii nr.51/1991, iar nu dispozitiile art.11 lit.d) din Legea nr.51/1991”.

Prezentam argumentele invocate de aparatorul lui Elan Schwartzenberg, avocatul Florin Cojocaru, pentru declasificarea incheierilor ICCJ care au stat la baza emiterii mandatelor de interceptare pe siguranta nationala dispuse fata de omul de afaceri:

“A mai aratat ca mandatele in baza carora s-au realizat interceptari si ele au fost emise in temeiul art. 3 lit. f din Legea 51/1991, fara a se indica insa teza din acest articol, este probabil sa priveasca tocmai faptele de coruptie.

Aparatorul a mai aratat ca se doreste lamurirea tezei incidente pentru care s-au emis mandatele prin primsa Deciziei Curtii Constitutionale nr. 91/2018 care arata ca in analiza art. 3 lit. f faptele de coruptie nu pot fi calificate ca o amenintare la adresa sigurantei nationale, iar inlaturand, prin deductie, ce teze ar ramane posibile, apreciaza ca s-a emis mandat pentru aceasta teza a amenintarilor la adresa securitatii nationale cauzate de fapte de coruptie.

(…)

La interpelarea judecatorului de camera preliminara, aparatorul inculpatului a aratat ca solicitarea este de emitere a unei adrese la ICCJ sa procedeze la declasificarea incheierilor prin care s-au incuviintat masuri de supraveghere tehnica. A mai aratat ca are in vedere decizia Curtii Constitutionale si considera ca la acest moment nu se poate cunoaste exact daca s-au incalcat sau nu norme si nici temeiul pentru care s-a incuviintat interceptarea.

(…)

La interpelarea judecatorului de camera preliminara, avand in vedere ca s-a reformulat cererea in sedinta, aparatorul ales a aratat ca motivul formularii cererii este pentru a cunoaste continutul incheierilor la care s-a facut referire, pentru respectarea dreptului la aparare si pentru cunoasterea situatiei juridice a persoanei din acest dosar, intrucat din acea dispozitie intemeiata pe disp. art. 3 lit. f au rezultat mijloace de proba si este firesc sa se cunoasca toate particularitatile acestor demersuri”.

Prezentam incheierea judecatoarei Mihaela Circiumaru de la TMB, care a dispus declasificarea incheierilor: