26 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

SECURISTI IN ROBE – Fosta Securitate bantuie si azi sistemul judiciar: 9 judecatori si procurori declarati irevocabil „lucratori” sau „colaboratori” sunt inca pe functii. Uluitor, 3 dintre ei au primit de la CSM certificate de buna reputatie. Aflati cine sunt cei 28 fosti si actuali „magistrati” demascati si numele conspirative sub care si-au turnat rudele, colegii sau apropiatii: "Primeste valuta de la sotul ei... Face afirmatii necontrolate cu privire la politica partidului si statului nostru"

Scris de: Alex PUIU | pdf | print

23 December 2015 13:12
Vizualizari: 20803

Desi au trecut 26 de ani de la rasturnarea regimului comunist, fosta Securitate este inca reprezentata, in carne si oase, in sistemul judiciar. Prin instantele si parchetele din Romania activeaza la aceasta ora nu mai putin de 9 judecatori si procurori declarati, prin hotarari judecatoresti irevocabile, „lucratori” sau „colaboratori”. Asta pentru ca legea le permite judecatorilor si procurorilor care au servit Securitatea comunista sa ocupe functii de executie.

In prima categorie, a „lucratorilor” inca activi in justitie, o regasim pe judecatoarea Zinica Trandafirescu (foto), de la Sectia penala a Tribunalului Prahova. Alti trei judecatori aflati azi in functii au fost dovediti „colaboratori”: civilistii Marin Ion, de la Tribunalul Gorj - care in urma cu cateva zile a obtinut la CSM eliberarea din functie prin pensionare cu incepere de la 1 ianuarie 2016 -, Vasile Mos, de la Tribunalul Brasov, si Maria Gales, de la Curtea de Apel Oradea. Tot „colaboratori” ai fostei Securitati au fost depistati procurorii Dorin Paul Radulescu (DIICOT-Buzau), Mihaela Viorica Drexler (DNA), Grigore Danut Dragoste (PJ Turda) - condamnat definitiv, in aprilie anul acesta, la 6 ani inchisoare -, Alexandru Turlea, de la Parchetul Capitalei, si seful PJ Marghita, Dorel Ionel Motiu.


Celor 9 judecatori si procurori inca activi pe care instantele i-au declarat irevocabil „lucratori” sau „colaboratori” ai fostei Securitati li se adauga alti 19 judecatori si procurori care au pierdut definitiv procesele cu CNSAS, dar care au iesit din sistem ca urmare a pensionarii sau din alte motive. Printre acestia, si procurorul Mircea Brasoveanu, ultima oara la Parchetul de pe langa Tribunalul Targu Mures, rasplatit de fostul presedinte Ion Iliescu, la propunerea CSM, cu Diploma Meritul judiciar pentru contributia importanta pe care a adus-o la infaptuirea actului de justitie si rezultatele meritorii obtinute in activitate (Decret prezidential nr. 602/28.06.2002, publicat in M.Of. nr. 489 din 9 iulie 2002).

Numele celor 28 de judecatori si procurori dovediti irevocabil de instante, pana la aceasta ora, ca si-au pus serviciile la dispozitia organelor fostei Securitati au fost recent dezvaluite, la solicitarea Lumeajustitiei.ro, de Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS). Iata lista:

Colaboratori ai fostei Securitati:

Ion Marin (nume conspirativ „Laleaua”) – judecator in functie la Tribunalul Gorj-S. II civila (*Hotararea)

Vasile Mos (nume conspirativ „Roland”) – judecator in functie la Tribunalul Brasov-S. I civila (*Hotararea)

Maria Gales – judecator in functie la Curtea de Apel Oradea-S. I civila (*Minuta)

Mihaela Viorica Drexler (nume conspirativ „Oana”) – procuror in functie la DNA (*Hotararea)

Dorin Paul Radulescu (nume conspirativ „Popovici”) – procuror in functie la DIICOT-Buzau (*Hotararea)

Grigore Danut Dragoste (nume conspirativ „Gelu”) – procuror la PJ Turda/ suspendat (*Hotararea)

Alexandru Turlea (nume conspirativ Andrei Stefanescu) – procuror in functie la PTB (*Hotararea)

Dorel Ionel Motiu prim-procuror in functie la PJ Marghita; candidat la CSM in 2011 (*Minuta)

Petru Ciubotariu („Spirache”) – fost judecator la CA Iasi-S. penala; pensionat in mai 2011 (*Hotararea)

Valer Covrig-Cudrec (nume conspirativ „Alexandru”) – fost judecator si vicepresedinte al Judecatoriei Bistrita; demisionat in octombrie 2009 (*Hotararea)

Ioan Cozilec (nume conspirativ „Grigorescu”) – fost judecator si vicepresedinte al Judecatoriei Lugoj; pensionat in octombrie 2015 (*Hotararea)

Lucian Cristea (nume conspirativ „Puiu”) fost judecator la CA Cluj; pensionat in noiembrie 2005 (*Hotararea)

Florian Murg (nume conspirative „Zamfir Nicolae”; Mirel) – fost judecator sindic la CA Oradea; pensionat in februarie 2008 (*Hotararea)

Viorica Murgoi, fosta Groza (nume conspirativ „Vicky”) – fost judecator si vicepresedinte la Judecatoria Alba Iulia; pensionata in aprilie 2009 (*Hotararea)

Corneliu Maria (nume conspirativ Baba Novac) – fost judecator la CA Craiova; pensionat in decembrie 2011 (*Hotararea)

Teodoru Bostan (nume conspirativ Radu Mihai) – fost procuror la PJ Buhusi; pensionat in august 2009 (*Hotararea)

Mircea Brasoveanu (nume conspirativ „Nades”) – fost procuror la PT Tg. Mures (*Hotararea)

Marioara Dicu (nume conspirativ „Romarta”) – fost prim-procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Dragasani; pensionata in noiembrie 2014 (*Hotararea)

Ioan Haiduc (nume conspirativ „Andreescu”) – fost procuror la PT Timis; pensionat in noiembrie 2008 (*Hotararea)

Constantin Irimiea – fost procuror la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau (*Minuta)

Adriana Jeni Ispas – fost procuror la PT Mures; pensionata in decembrie 2008 (*Minuta)

Radu Radulescu – fost prim-procuror la PT Giurgiu; pensionat in noiembrie 2010 (*Minuta)

Alexandru Togan (nume conspirativ „Sandu”) – fost prim-procuror la PT Neamt; pensionat in octombrie 2009 (*Hotararea)

Constantin Capatana (nume conspirativ „Onita”) – fost procuror la PJ Targu Carbunesti; pensionat in ianuarie 2008 (*Hotararea)

Lucratori ai fostei Securitati:

Zinica Trandafirescu, fosta Ionita – judecator in functie la Tribunalul Prahova-Sectia penala (*Hotararea)

Ion Ionescu – fost judecator la ICCJ; pensionat in martie 2009 (*Hotararea)

Nicolae Popescu – fost procuror la PJ Brezoi; pensionat in decembrie 2009 (*Minuta)

Dan Mircea Tabaltoc – fost judecator la Curtea de Apel Iasi; pensionat in octombrie 2015 (*Minuta)

Procurorul DIICOT Dorin Paul Radulescu si judecatorii Vasile Mos si Maria Gales au primit de la CSM certificate de buna-reputatie

Dintre cei 9 judecatori si procurori care au pierdut irevocabil procesele cu CNSAS si care sunt inca pe functii, doi ne-au atras in mod special atentia. Este vorba despre procurorul Dorin Paul Radulescu, de la DIICOT-Buzau, si despre judecatorul Vasile Mos, de la Tribunalul Brasov. Radulescu si Mos au fost verificati la reputatie de CSM chiar zilele trecute:

Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat ca nu exista indicii privind neindeplinirea conditiei de buna reputatie de catre domnul Radulescu Dorin Paul, procuror in cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Biroul teritorial Buzau si, in consecinta, dispune clasarea lucrarii”. (minuta HSPCSM nr. 617 din 09.12.2015)

Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat indeplinirea conditiei de buna reputatie de catre domnul judecator Mos Vasile din cadrul Tribunalului Brasov”. (minuta HSJCSM nr. 918/17.11.2015)

De aceeasi buna reputatie se bucura si judecatoarea Maria Gales, de la Sectia a I-a civila a Curtii de Apel Oradea, pe care, de asemenea, CSM a scos-o curata ca lacrima, in urma cu aproape 3 ani: „Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat indeplinita conditia de buna reputatie de catre doamna Gales Maria, judecator la Curtea de Apel Oradea”. (Cititi aici integral Hotararea CSM nr. 105/05.02.2013, in cazul judecatoarei Maria Gales)

Revenind la sintagma „nu exista indicii privind neindeplinirea conditiei de buna reputatie de catre domnul Radulescu Dorin Paul”, nu putem sa nu punem in balanta hotararea CSM cu aspectele retinute in hotararea prin care Curtea de Apel Bucuresti a stabilit ca procurorul DIICOT Dorin Paul Radulescu a avut calitatea de colaborator al fostei Securitati. Iata motivarea:

"In temeiul art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, pentru a se putea constata calitatea de 'colaborator al Securitatii', trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

1. Persoana sa fi furnizat organelor de Securitate 'informatii, indiferent sub ce forma, precum note si rapoarte scrise, relatari verbale consemnate de lucratorii Securitatii';

2. Informatiile furnizate sa denunte activitati sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist si sa vizeze ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Prima conditie este indeplinita, deoarece paratul a furnizat Securitatii mai multe note informative: (...)

Si a doua conditie mentionata mai sus este indeplinita, deoarece:

Nota informativa din 10.07.1984: 'in legatura cu antrenorul ..., va pot informa ca are rezultate bune pe linie profesionala, insa din punct de vedere al atitudinii sale politice uneori interpreteaza in mod denaturat realizarile societatii noastre. Se pare ca este sub influenta posturilor de radio straine' – denunta activitati potrivnice regimului totalitar comunist si incalca dreptul la viata privata.

Nota informativa din 12.06.1984: 'Va aduc la cunostinta urmatoarele: In cadrul CSM Buzau, functioneaza ca antrenor numitul ... In urma unor discutii purtate cu cel in cauza cat si cu colegi de-ai sai, va informez ca este o fire abordabila, este tot timpul nemultumit, uneori face afirmatii necontrolate fata de colegi cu privire la politica interna a partidului si statului nostru' – denunta activitati potrivnice regimului totalitar comunist.

Nota informativa din 27.11.1984: 'In urma discutiilor purtate cu profesoara de Ed. Fizica ..., aceasta a relatat sursei urmatoarele: are un frate ... originar din Buzau care in urma cu aproximativ patru ani fiind student ultimul an la I.E.F.S. Bucuresti, a efectuat o deplasare in R.F.G. cu ansamblul de gimnastica ritmica Gymnasion impreuna cu doi colegi ... La sosirea in R.F.G. s-au izolat de grup, au luat toata valuta grupului si nu s-au mai reintors in tara ... din cele relatate de sora sa, se afla in prezent intr-un oras din R.F.G. si lucreaza ca ingrijitor de baza sportiva. Legatura dintre sora si fratele ei se face mai mult telefonic. Voi reveni cu amanunte' si Nota informativa din 20.06.1982: 'Va informez urmatoarele ... Reactia surorii lui, la auzul vestii ca el nu s-a mai intors, a fost una de pasivitate si de nepasare. Primeste corespondenta de la el aproape regulat la 2 luni in care o informeaza despre ce face in R.F.G. La scoala nu prea comenteaza despre ce primeste in scrisori, iar in cazul ca este intrebata se eschiveaza de la raspuns. Este o fire asemanatoare fratelui ei cu slabe calitati intelectuale. Au avut probleme in familie de mici copii li s-au despartit parintii' – incalca dreptul la viata privata.

Nota informativa din 20.11.1984: 'Sursa va informeaza urmatoarele: ... sursa a cunoscut pe numita ... Din mai multe discutii purtate cu sus-numita a rezultat ca sotul acesteia lucreaza in strainatate ca tehnician in constructii detasat din cadrul Trustului de Constructii Buzau. Aceasta primeste valuta prin Banca Nationala de la sotul ei al caror schimb valutar il face prin Comturist Bucuresti. La rugamintea sursei acesta a cumparat contra cost mai mult obiecte din shop. In ultima perioada de timp sursa a renuntat la relatiile cu cea in cauza iar copilul acesteia a terminat cu pregatirea pe linie sportiva. Voi reveni cu noi amanunte' – incalca, de asemenea, dreptul la viata privata.

Din aceste motive, in baza art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, Curtea va admite cererea si va constata calitatea paratului de colaborator al Securitatii". (Sentinta nr. 834/27.02.2009 pronuntata de judecatorul Vasile Bicu de la CAB-Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, in dosarul nr. 21752/3/2008, irevocabila prin decizia ICCJ-SCAF nr. 3974/30.09.2009)

Iata si motivarea hotararii CAB de constatare a calitatii de colaborator al fostei Securitati a judecatorului Vasile Mos, de la Tribunalul Brasov:

"Curtea a retinut ca paratul Mos Vasile a fost recrutat de seful biroului de contrainformatii Turda, unde isi efectua stagiul militar, pentru 'supravegherea informativa generala in cadrul companiei transmisiuni si a furierilor din cadrul unitatii'. A semnat olograf cu numele real 'Angajamentul' din data de 18.04.1974, in care este mentionat si numele conspirativ de colaborator 'Roland'.

Din 'Nota de caracterizare' intocmita de ofiterul recrutor la data de 05.06.1975 rezulta faptul ca paratul in calitate de colaborator 'a depus interes pentru munca informativa obtinand rezultate bune. Este cinstit si corect. A pastrat regulile de conspirativitate ce i s-au recomandat...'.

In anul 1976, paratul a fost reactivat in calitate de colaborator de Inspectoratul Judetean de Securitate Maramures pentru 'supravegherea personalului tehnico-administrativ si a elevilor de la Liceul nr. 3 din Baia Mare si apoi pentru supravegherea personalului din Spitalul Judetean Baia Mare'.

In 'Raportul cu propuneri de reactivare a numitului Mos Vasile in calitate de colaborator' din 10.01.1976 se consemneaza: '… a dat de inteles ca cunoaste unele aspecte ce intra in competenta organelor de securitate de cand era in armata. Informatiile sale s-au dovedit utile unitatii respective si cu ocazia ultimei contactari acesta a acceptat sa sprijine organele de securitate in continuare'.

In cea de-a doua perioada de colaborare, 1976-1989, dl. Mos Vasile, in calitate de colaborator a furnizat informatii referitoare la comentariile facute de unele cadre didactice din cadrul Liceului nr. 3 Baia Mare, de genul …, acesta discuta cu fiica sa in limba germana; informatii referitoare la colegii de serviciu din cadrul Spitalului Judetean Baia Mare, informatii referitoare la reactia unei persoane care a manifestat ingrijorare cu privire la pericolul social crescut datorita 'recentului decret privind amnistierea unor categorii de infractori; referitoare la un cuplu 'incadrati ca si cadre medii la Serviciul de Chirurgie, respectiv Neurologie' carora desi 'le-a fost atribuita o locuinta in municipiu', se dovedesc nemultumiti; referitoare la comentariile de la serviciu, in sensul ca 'Romania ar fi achitat datoria sa externa, au manifestat unele rezerve exprimand ideea ca s-ar putea urmari realizarea unor acumulari care sa permita noi achizitii de tehnologie; referitoare la un medic, sef de sectie la Spitalul Judetean din Baia Mare, sectia Interne III, ale carui relatii sunt, de principiu, cadre medicale de nationalitate maghiara, ori alte persoane cu preocupari pe linie foto; referitoare la o asistenta medicala 'foarte bine cotata profesional' dar pe care colegii o suspecteaza in intentiile ei de a pleca in strainatate unde s-a cunoscut cu un barbat; referitoare la un medic din Spitalul Judetean Baia Mare care are o 'situatie materiala foarte buna'; referitoare la comentariile elevului cu privire la aplicatiile militare in zona Somcuta.

Curtea retine, de asemenea, ca materialul probator a constat si din informatiile consemnate si de lucratorii Securitatii pentru perioada desfasurata de colaboratorul Roland, intre 1976-1989 (filele 111-128 dosar TB).

Aceste informatii priveau atitudinea unor suspecti din randul cadrelor didactice, diferite comentarii politice in internatul de elevi, precum si in alte locuri, numeroase informatii (de ordinul zecilor) care s-au dovedit utile pentru urmarirea si clarificarea situatiei unor persoane care se aflau in obiectivul Securitatii (filele 102-110 dosar TB).

Pentru toate aceste informatii, ofiterul de Securitate a consemnat in numeroase randuri despre parat ca in raporturile cu organul de securitate a dovedit corectitudine, sinceritate si obiectivitate, a depus interes in sarcinile primite, a dovedit seriozitate si atasament, nu a deconspirat problemele de interes, bucurandu-se de increderea celor din jurul sau.

In ceea ce priveste sustinerile paratului formulate in intampinare, Curtea retine ca acestea nu pot rasturna materialul probator depus de catre reclamantul CNSAS. Paratul nu a dovedit ca ar fi avut o atitudine pasiva, iar notele informative au fost furnizate la comanda ofiterului de Securitate, ci dimpotriva, rezulta din notele informative ca acesta a furnizat de multe ori de buna voie informatiile consemnate de ofiterul de Securitate. De altfel, exista multe note in care se apreciaza caracterul util si efortul deosebit pe care-l depunea paratul in desfasurarea activitatii de colaborator". (Sentinta nr. 1290/25.03.2009 pronuntata de judecatoarea Rodica Voicu de la Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, in dosarul nr. 23587/3/2008, irevocabila prin decizia ICCJ-SCAF nr. 1393/11.03.2010)

*Cititi aici raspunsul CNSAS adresat Lumeajustitiei.ro

Comentarii

# Goe date 23 December 2015 13:40 +48

Ok Dar ce ne facem cu colaboratorii actualei Securitati care au infestat magistratura? De o mie de ori mai periculosi si mai ticalosi decat precedentii lor.

# Lulu date 23 December 2015 19:57 +14

Parerea mea este ca toti cei care sunt in sistemul represiv al statului de drept au fost nevoiti sa ciripeasca pentru a intra si progresa ... si actualii ... la fel ... :-x   :-x :-x

# Lulu date 26 December 2015 20:20 +5

Pentru asta s-au jertfit tinerii noștri la revoluție. . .  Eu chiar nu știu cum ii mai răbda pământul pe ăștia. . .  

# DODI date 23 December 2015 13:42 +29

Ați uitat să îi dați pe cei acoperiți din CSM. Cum vă explicați certificatele de ”bună purtare” date de ”colegii” lor, dacă nu astfel? E singura explicație. Și mai așteptăm o justiție independentă când sistemul apasă cu cizma pe gâtlejul acestor magistrați și le dictează și sentințele.

# gogu date 23 December 2015 16:18 +13

Au stiut sa se se adapteze, au fost sustinuti din umbra de colegii lor care au pus laba pe economie...

# mulder, agentul mulder date 23 December 2015 13:42 +25

felicit luju pt articol. MNulti dintre judecatorii de mai sus sunt "inofensivi" la ordine - pur si simplu sunt indiferenti deoarece sunt blocati la mantinela cu evolutii ascendente in cariera (unor  li s-a devaluat dosarul de la secu pt ca dictau interesele unor sefi din sri). Mai grav este ca adevaratii acoperiti /surse ale sri fac ravagii cu hotarari prost motivate sau nemotivate, iar linia securistilor /sri-isti, care e activa actiopneaza excelent la ordin. Astept sa vedem un articol si cu "mermelitorii/bucatarii chinezoi" din justitie, asemenea articolului in care prezentati dosarele dna "respinse definitiv la CTC-ul justiei..." si care au marcat (probabil pe viata) atat institutia dna cat si unii dintre "profesionistii" de acolo  8)

# securistul de serviciu date 23 December 2015 19:44 +15

Lista de mai sus nu reprezinta o mare pierdere pentru noi.Recunosc, este greselea noastra, a securistilor ca au ajuns in situatia asta penibila.Dosarele lor s-au ratacit pe drum si in loc sa le distrugem au ajuns la CNSAS.Dar repet, pierderea este nesemnificativa.Astazi dispunem de un personal atat de numeros incat practic nu exista la nivel de tara vre-o instanta sau vre-un parchet in care sa nu avem infiltrati oamenii nostri, sub forma de acoperiti sau turnatori.Nu uitati ca in fiecare judecatorie,tribunal,curte de apel etc. exista "securistul de serviciu" cel ce vegheaza permanent interesele "campului tactic".Si n-aveti grija, oamenii "campului tactic"sunt atat de "acoperiti" incat abia peste 50 de ani, dupa ce vor fi oale si ulcele multi dintre ei, veti putea afla numele lor.Asa ca Mulder, astepti in zadar ziua in care mermelitorii/bucatari chinezi vor fi prezentati in astfel de articole.De un lucru te asigur:parchetele si instantele le-am subordonat in totalitate.

# mulder, agentul mulder date 24 December 2015 19:26 +9

Nu tb 50 de ani. Asa cum banuiesti, avem cu totii indicii rezonabile despre acoperitii din justitie. Unde nu avem astfel de indicii, mai ne ajuta soarta si fostii ofiteri de informatii.... :P :eek:

# securistul de serviciu date 27 December 2015 21:57 +5

Mulder,esti unul din preferatii mei de-aici de pe Luju.Te citesc cu mare placere,esti un om informat, cu o intuitie de invidiat.Este adevarat ca foarte multi judecatori si procurori sunt atat de dobitoci si siguri pe ei, stiind ca noi suntem in spatele lor incat,atunci cand executa ordinele serviciilor, o fac cu atata entuziasm si graba, ignorand si cele mai elementare norme de protectie ale acoperitilor. Trebuie sa facem neta distinctie intre slugi si "acoperiti". Slugile provin dintre fosti si actuali delicventi,viciati impatimiti sau turnatori, promovati in sistem pe usa din dos.Nu ne putem lipsi de ei, cu toate ca stim ca sunt niste gunoie, pentru simplul motiv ca nici un agent "acoperit" procuror nu se va prezenta cu un dosar gen "cazul Ponta" in fata judecatorului sau un judecator "acoperit" sa dea o solutie gen "Rarinca".Rolul lor este sa manipuleze instantele,sa trimita dosarele unde trebuie si sa stabileasca verdictul.Asa ca adevarul il vei sti peste 50 :roll: :roll: :roll: :roll: :roll: :roll: :roll: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: <img src=ops:' /> <img src=ops:' /> <img src=ops:' /> <img src=ops:' />

# mulder, agentul mulder date 29 December 2015 11:39 +1

mai intai un calduros: "La multi ani! si uun An Nou plin de...ce trebuie si ce vrei sa trebuiasca!  8). Apoi, mersi pentru "categorisire". Dupa care, sa revenim la intuitie. Nu am. Imi doresc sa fi fost, cum zice romanul ; "5 minute destept" cand a trebuit. Acum nu regret lipsa celor 5'. Din contra! Insa sunt uimit de faptul ca exista o competitie care nu o genereaza securitatea noua! Aia care nu sunt agatati de sistem, doresc cu o ardoare iesita din comun sa devina slugi sau acoperiti, incat ma intreb cum dreaqu de nu se preda de la scoala (sau ca materie obligatorie incepand cu cresa?!) materia pupincurismului si a parvenirii cu orice chip. Si la noua secu e aceasta ardoare. Ce ma mira e ca tinerii frumosi si nu mai stiu cum sunt atat de naivi (idio...ti!) incat nu observa ca din 25 de indivizi numai cel care are "pedigree" de suspsu ajunge sus. Ca degeaba se sacrifica (asa cred ei ca se numeste termenul pupincurism!) ca oricum nu pot provadui nimic bun nicaieri? :-x s.a.m.d.

# kfk date 23 December 2015 15:23 +6

Dupa 25 de ani, toata povestea asta este superflua. Toti turnatorii astia de dinainte de '89 sunt totusi foarte buni juristi. Ei sunt adepti ai principiului ca legea se aplica in spiritual si litera ei. Spre deosebire de Zegrean &comp. Adevarata problema in justitia de astazi din Romnia este CORUPTIA si OPORTUNISMUL, specifice natiei si epocii pe care o traim.

# Cristian Moldoveanu date 24 December 2015 09:10 +9

Poate sunt buni juristi pana primesc un ordin. Si apoi sunt doar executanti. Poti sa fii cel mai bun in domeniul tau, dar daca dai o sentinta vadit eronata la ordin, atunci nu mai esti judecator colaborator cu securitatea, ci esti securist cu functie de judecator.

# Vladi Mir date 23 December 2015 15:32 +9

Sa inteleg ca s-a revenit la "CONDAMNAREA LA LOCUL DE MUNCA?!" Pai atunci ca maine il vedem pa Basescu "condamnat" la Primaria Capitalei si ca poimaine "condamnat" la presedintia Romaniei !!! Cat despre biata Luluta ce sa mai zic,  ca deja se pare ca a fost condamnata prin alernanta, pe viata la conducerea parchetelor.

# peten date 23 December 2015 16:14 +4

procurorul Alexandru Turlea este implicat in cazul BNR: reteaua de CORUPTIE BNR - SRI articol 1 http://www.puterea.ro/dezvaluiri/caz-halucinant-dezvaluiri-despre-un-sistem-din-umbra-care-controleaza-statul-roman-si-distruge-orice-oponent-113135.html

# mihai date 24 December 2015 08:42 +5

Si ce mai cauta jivinele astea in functii??? Ma asteptam ca securitatea si comunismul sa nu fi disparut complet, in conditiile in care si dupa '89 am fost condusi de comunisti - Iliescu si Basescu.

# Gică contra sistemului date 24 December 2015 09:08 +9

În condiţiile unei asemenea realităţi, trecute dar mai ales actuale, se mai poate vorbi de o justiţie independentă, stat de drept, cetăţeni europeni cu drepturi? Ce este a treia putere în stat Justiţie sau Mascaradă? Marele Licurici care ne-a fericit cu democraţia asta şi o mângâie pe Lulutza pe creştet, o şti? Felicitări pentru articol Lumea Justiţiei!

# cristi date 25 December 2015 01:03 +7

si ne mai miram de ce merge romania asa prost!Or fi singurii securisti din sistem? 

# lita date 27 December 2015 18:15 +4

Acuma sursa de alimentarea a sistemului o reprezinta Academia de politie, de unde numerosi politisti, devotati ca niste militieni, inundă, frustraţi şi complexaţi, justitia  fiind cu ochi-n 4 pe tot ce miscă. Ia observati distribuţia acestora si veti vedea că 70% din instantele măricele au astfel de specimene !

# Dragne Ion date 29 December 2015 08:34 +2

Interesant este insa cum rasar securistii ca ciupercile dupa ploaie din toata tara, numai aici la noi, in preacinstita capitala nu rasare nici unul. Curat murdar, coane Fanica

# TITULESCU date 3 January 2016 17:27 +1

ASTIA SUNT TOTI ? POT SA SCRIU EU INCA O LISTA. O LISTA DE 3 LULELE ,3 SURCELE INCOMPLETA RAU LISTA ASTA. Si ce daca au fost securisti ROMANIA are bani sa-i plateasca doar pe ei ,doar nu o sa dea bani la copiii bolnavi de cancer,sau la batrani sau la oameni in situatii grave. DACA POPORUL ACCEPTA E SI PACAT SA NU PLATESTI DOAR SECURISTII.

# iancu de la Hunedoara date 4 January 2016 11:58 +1

Sigur, astia or fi fost cu fosta seuritate, dar si-au facut bine meseria de baza? Daca da, nu sunt de condamnat! Ma intreb insa cind apare si lista procurorilor si judecatorilor actuali care colaboreaza intens cu structuri de informatii straine, pentru decapitarea unor lideri de partide sau oameni de afaceri romani, care se opun, intr-un fel establesmentului Vestic?

# Stefan Mares date 26 February 2021 17:20 0

Parcă la investire se jură verbal și se semnează ulterior olograf jurământul. Și jură pe Biblia care arată cum sub aparența legalității a fost crucificiat Mântuitorul să respecte Constituția și legile țării. Și semnează o declarație cum că nu au făcut poliție politică. Dacă nu pentru sperjur, poate pentru declarație mincionasă, prevăzută încă de art. 326 NCP, a fost vreunul cercetat ? Dacă nu, cine trebuia să o facă ?

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.12.2024 – S-a aflat noul ministru al Justitiei

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva