Speta demolarii turnului Cathedral Plaza este, mai nou, comentata in cartile de specialitate. Intr-o lucrare avand ca tema dreptul amenajarii teritoriului, al urbanismului si al construirii, publicata la Editura Hamangiu in toamna acestui an, profesorul Ovidiu Podaru (foto) de la Facultatea de Drept a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj a alocat cateva pagini controversatei hotarari a Tribunalului Dambovita prin care primarul Capitalei a fost obligat sa emita „decizie privind desfiintarea imobilului” construit in imediata vecinatate a Catedralei Sfantul Iosif.

Este vorba despre sentinta civila nr. 2520/28.06.2012 (ramasa definitiva), solutie despre care, in lucrarea Dreptul amenajarii teritoriului, al urbanismului si al construirii. Volumul IV – Un deznodamant nefericit: desfiintarea constructiilor, conf. univ. dr. Ovidiu Podaru arata ca este „gresita sub aspectul cadrului procesual”. Motivul invocat de autor este acela ca sentinta a fost pronuntata cu nesocotirea „principiului chemarii in judecata si a proprietarului lucrarilor, ca aplicatie a principiului dreptului oricarei persoane la aparare”.

Examinand sentinta Tribunalului Dambovita, Podaru apreciaza ca niciunul dintre efectele acesteia nu se produce, hotararea fiindu-i inopozabila proprietarului constructiei: „Chiar daca admitem ca hotararea reprezinta un titlu executoriu, el nu este obtinut impotriva proprietarului constructiei, cu o consecinta extrem de simpla: ea nu poate suplini consimtamantul acestuia la demolare! Prin urmare, creditorul nici macar nu poate furniza un dosar complet in procedura obtinerii unei autorizatii de desfiintare de lucrari asupra imobilului a carui demolare o solicita, dar nici un substitut al acestuia. Prin urmare, daca intr-adevar doreste ca demolarea imobilului sa se materializeze, este necesar sa obtina inca o hotarare de demolare, de data aceasta in contradictoriu cu proprietarul constructiei”.

Prezentam pe larg teza profesorului Ovidiu Podaru expusa in subcapitolul Efectele juridice ale unei hotarari judecatoresti prin care s-a dispus demolarea unui imobil, fara ca proprietarul constructiei sa fi fost citat in calitate de parat in litigiul in cauza - Partea a II-a, Desfiintarea constructiilor. Elemente de procedura civila / Sectiunea a 3-a, Paratul in petitul de desfiintare a lucrarilor, pp. 285-290 (sublinierile apartin autorului):

"O speta deja celebra s-a solutionat cu incalcarea principiului de mai sus (de fapt, in aceasta speta, nici partile, dar nici instanta din oficiu nu au adus in discutie admisibilitatea actiunii formulate in lipsa chemarii in judecata a proprietarului constructiei):

'Prin cererera inregistrata la aceasta instanta sub nr. 2183/120 din 13 martie 2012, B.I. si D.M., cu domiciliul ales in vederea efectuarii tuturor actelor de procedura la numita B.I., din Targoviste, (...), jud. Dambovita, au chemat in judecata Primarul municipiului Bucuresti, cu sediul in str. Regina Elisabeta nr. 47, sector 5 si cu cel ales in vederea efectuarii tuturor actelor de procedura la sediul Societatii de Avocati (...), cu sediul in Bucuresti, (...), pentru ca, prin sentinta ce se va da, sa se constate nesolutionata in termen legal petitia reclamantelor, formulata si depusa sub nr. 293 din 7 februarie 2012; sa se dispuna obligarea Primarului municipiului Bucuresti sa emita decizia de desfiintare a constructiei situate in Bucuresti, str. General Berthelot nr. 11-15, sector 1 si, respectiv, Bucuresti, str. Luterana nr. 15 si nr. 15A, sector 1, realizata fara autorizatie de construire; luarea tuturor masurilor necesare in vederea refacerii cadrului construit si a celui natural din zona de protectie a Catedralei Sf. Iosif, astfel cum a existat anterior emiterii autorizatiei de construire nr. 179/18/B/430074 de catre Primarul municipiului Bucuresti. (...)

La termenul din data de 31 mai 2012, s-a depus la dosar o cerere completatoare, prin care reclamantele inteleg a lamuri cadrul procesual, respectiv partile care stau in proces ca reclamante si parate, anume ca, pe langa cele doua reclamante, parte reclamanta in proces mai este si Arhipiscopia Romano-Catolica Bucuresti, motiv pentru care s-a dispus completarea dispozitivului si cu aceasta parte (nota autorului - Trebuie sa recunoastem, in afara subiectului prezentei lucrari, ca situatia a fost cel putin bizara. Astfel, pana la primul termen de judecata - in conditiile art. 204 NCPP, inaplicabil in aceasta speta -, reclamantul isi poate completa si extinde actiunea, chemand in judecata inca un parat; este insa imposibil, credem noi, ca reclamantul sa precizeze ca in speta mai exista inca un reclamant (!?), orice alt subiect de drept fiind liber, daca considera, sa formuleze, in nume propriu, o alta actiune in contencios administrativ care, daca este cazul, sa fie conexata la primul dosar. In niciun caz insa o persoana nu poate deveni reclamant, nici macar in conditiile art. 67 NCPC). (...)

Analizand cererea in raport de sustinerile partilor, de probele administrate si textele legale incidente, tribunalul apreciaza ca aceasta este fondata si o va admite, va obliga pe parat sa emita decizia privind desfiintarea constructiei imobil de birouri Cathedral Plaza, situata in Bucuresti, str. General Berthelot nr. 11-15, sector 1 si, respectiv, str. Luterana nr. 15 si 15A, sector 1, realizata fara autorizatie de construire legala, autorizatie emisa, la solicitarea SC M.B.D. SRL Bucuresti, de Primaria sectorului 1 Bucuresti.

Va dispune, totodata, obligarea paratului la luarea tuturor masurilor administrative de aducere a terenului in situatia anterioara emiterii autorizatiei, in vederea refacerii cadrului natural din zona de protectie a Catedralei Sf. Iosif.

Pentru a pronunta aceasta solutie, s-a avut in vedere urmatoarea situatie (...)' (n.a. - Trib. Dambovita, sentinta civila nr. 2520 din 28 iunie 2012, precizata)

Dupa cum se poate observa, nici nu am reprodus in continuare motivarea hotararii. Si aceasta, din doua motive: primul, pentru aplicabilitatea acestui principiu al chemarii in judecata si a proprietarului lucrarilor (ca aplicatie a principiului dreptului oricarei persoane la aparare), aceasta nici nu conteaza, caci, indiferent de ea, solutia este gresita sub aspectul cadrului procesual. Al doilea, oricum am analizat motivarea la locul potrivit (n.a. - a se vedea supra, nr. 170; n.r. - autorul face trimitere la o analiza din aceeasi lucrare).

Aceasta hotarare judecatoreasca este, in prezent, definitiva. Si, prin urmare, se pune problema care sunt efectele ei in contra proprietarului constructiei. In ceea ce ne priveste, credem ca niciun asemenea efect nu se produce, hotararea fiindu-i inopozabila acestuia din urma. Sau, altfel spus, chiar daca admitem ca hotararea reprezinta un titlu executoriu, el nu este obtinut impotriva proprietarului constructiei, cu o consecinta extrem de simpla: ea nu poate suplini consimtamantul acestuia la demolare! Prin urmare, creditorul nici macar nu poate furniza un dosar complet in procedura obtinerii unei autorizatii de desfiintare de lucrari (n.a., Asa cum vom arata - infra, nr. 296-297 -, in ciuda existentei unei hotarari judecatoresti de demolare, intotdeauna este necesara si obtinerea autorizatiei de desfiintare de lucrari, cele doua avand scopuri diferite. Astfel, hotararea judecatoreasca de demolare doar inlocuieste titlul - 'dreptul real' - asupra imobilului supus demolarii), caci nu are titlu (drept real) asupra imobilului a carui demolare o solicita, dar nici un substitut al acestuia. Prin urmare, daca intr-adevar doreste ca demolarea imobilului sa se materializeze, este necesar sa obtina inca o hotarare de demolare, de data aceasta in contradictoriu cu proprietarul constructiei.

Pe de alta parte, daca analizam cu atentie dispozitivul sentintei analizate, vom observa ca nu se poate sustine nici faptul ca in prezent aceasta este lipsita de orice efecte. Astfel, instanta nu a dispus direct desfiintarea constructiei, ci doar a obligat paratul (Primarul general al municipiului Bucuresti) 'la emiterea deciziei privind desfiintarea constructiei', respectiv 'la luarea tuturor masurilor administrative de aducere a terenului in situatia anterioara emiterii autorizatiei, in vederea refacerii cadrului natural din zona de protectie a Catedralei Sf. Iosif'.

Sa analizam pe rand cele doua prevederi distincte ale acestei hotarari judecatoresti:

(a) in ceea ce priveste emiterea deciziei de desfiintare a constructiei, observam ca, ad litteram, hotararea nu vorbeste nici despre 'autorizatie' de demolare, dar nici despre 'dispozitie' de demolare. Prin urmare, intr-o asemenea interpretare, primarul a fost obligat sa emita un act administrativ in afara oricarui cadru legal, deci care nu poate avea nicio consecinta juridica, intrucat, pur si simplu, niciun text de lege nu ne spune la ce anume este buna aceasta decizie de desfiintare a unei constructii care nu ii apartine.

O alta interpretare a fi in sensul ca acest act denumit 'decizie' este, in realitate, fie o 'dispozitie' de desfiintare a constructiei in cauza, fie o 'autorizatie' de desfiintare, adica unul dintre actele administrative expres reglementate de Legea nr. 50/1991 ca fiind in competenta primarului, in dreptul urbanismului si al construirii. Insa, pentru a putea interpreta intr-unul dintre cele doua feluri acest act, trebuie sa admitem ca unul dintre cele doua tipuri de acte in mod egal ar putea fi emis de catre primar in cazul de fata, caci nu este de conceput o interpretare intr-un sens in care se incalca legea, nu intr-unul in care aceasta se respecta. Or,:

(i) 'dispozitie' de demolare in sensul art. 33 din Legea nr. 50/1991 nu ar putea fi, pentru ca, pur si simplu, nu suntem nici in prezenta unei constructii edificate pe terenuri apartinand domeniului public ori privat al statului ori unitatii administrativ-teritoriale, nici a uneia provizorii;

(ii) 'autorizatie' cu atat mai putin ar putea fi, avand in vedere ca nici temeiurile de drept ale actiunii nu sugereaza acest lucru si nici reclamantele nu au intocmit un dosar de autorizare, astfel incat, in speta, sa se mearga pe procedura reglementata de Legea nr. 50/1991 in acest sens. In consecinta, daca nu impartasim ideea in sensul ca aceasta hotarare judecatoreasca nu poate produce niciun efect juridic (cel putin prima parte a dispozitivului), atunci trebuie sa acceptam ca ea se interpreteaza in sensul ca primarul este obligat sa isi dea tot concursul pentru a se ajunge la desfiintarea efectiva a imobilului in cauza, in limitele legii (Bunaoara, in ipoteza in care s-ar obtine acordul proprietarului constructiei ori un substitut al acestuia – o hotarare judecatoreasca de suplinire a consimtamantului – si reclamantele depun la primar un dosar complet in vederea emiterii unei autorizatii de desfiintare a imobilului, credem ca hotararea, obligatorie pentru primar pentru considerentele aratate in cuprinsul ei, ar trebui interpretata in sesnul in care acesta este deja constrans la emiterea autorizatiei in cauza). Este foarte putin, insa, din pacate, la aceasta solutie s-a ajuns in primul rand din culpa reclamantelor, care au formulat in acest fel actiunea, si a instantei, care a admis-o ca atare, fara a analiza chestiunile legate de terminologia utilizata, respectiv, de competenta primarului in materie;

(b) in ceea ce priveste luarea tuturor masurilor administrative de aducere a terenului in situatia anterioara emiterii autoriatiei (de construire), in primul rand vom observa ca nu este vorba despre acte materiale (cum ar fi cele de demolare efectiva a imobilului), ci doar despre 'masuri administrative'. Ne intrebam insa daca insasi instanta de judecata care a solutionat actiunea ar putea clarifica acest concept – la initiativa partilor, este admisibila oricand, in temeiul art. 443 alin. (1) NCPC, o cerere de lamurire a intelesului/ intinderii dispozitivului hotararii judecatoresti –, caci, in opinia noastra, ele ar trebui sa aiba semnificatia oricaror acte (dispozitii ori autorizatii, in cazul concret) sau operatiuni administrative (avize, rapoarte, propuneri, acorduri etc.) necesare in scopul afirmat. Or, la felul cum arata acest dispozitiv, credem ca el nu poate fi pus in aplicare nici macar impotriva primarului, fiind prea vag. Astfel, sa ne imaginam situatia extrem de posibila in care acesta isi arata intreaga disponibilitate pentru executarea hotararii in cauza, insa pur si simplu nu stie cum sa o faca: ce inseamna notiunea de 'masura administrativa', respectiv, care sunt acele 'toate' masuri administrative de competenta primarului (n.a. - nu putem sa ne imaginam, astfel, situatia in care instanta sa fi pronuntat o hotarare judecatoreasca ilegala sub aspectul competentei autoritatii obligate prin dispozitiv. Se subintelege, deci, ca instanta a obligat primarul doar la acele masuri care sunt in competenta sa) pe care acesta ar trebui sa le ia in vederea desfiintarii unui imobil? O cerere de lamurire a dispozitivului ramane, astfel, singura solutie in vederea unei eventuale puneri in executare a acestei hotarari care, altfel, va ramane litera moarta.

Deloc surprinzator, pe rolul aceleiasi instante se afla o asemenea cerere de lamurire a intelesului/ intinderii sentintei pe care o comentam, solicitata pe calea contestatiei la executare, nesolutionata inca. De curand, insa, Tribunalul Dambovita s-a pronuntat asupra cererii de suspendare a executarii silite, admitand-o, in esenta, cu urmatoarea motivare:

'Instanta, analizand cererea, in raport de sustinerile facute, de probele administrate si de textele de lege incidente, apreciaza ca aceasta este intemeiata si o va admite, va dispune suspendarea executarii silite ce formeaza obiectul dosarului de executare silita nr. ..., pana la solutionarea contestatiei la executare privind lamurirea intinderii si aplicarii titlului executoriu reprezentat de sentinta nr. ... a Tribunalului Dambovita.

Pentru a pronunta aceata solutie, s-au avut in vedere urmatoarele considerente:

Potrivit art. 718 alin. (1) NCPC (n.a. - in prezent art. 719), pana la solutionarea contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silita, la solicitarea partii interesate si numai pentru motive temeinice, instanta competenta poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odata cu contestatia la executare sau prin cerere separata. (...)

Masura temporara a suspendarii executarii silite, pana la pronuntarea unei solutii definitive asupra contestatiei la titlu, se impune in cauza de fata intrucat, prin titlul executoriu contestat, se pretinde desfiintarea imediata, pe cale administrativa, a unei cladiri de 19 etaje, edificata pe un teren proprietate privata in proportie de 87%, cu ignorarea procedurii impuse de lege pentru emiterea autorizatiei de desfiintare si fara parcurgerea etapelor tehnice si administrative obligatorii.

In cadrul executarii silite, nu se poate cere unei autoritati publice sa emita actele administrative care sunt de competenta acesteia, altfel decat in conditiile legale, putandu-se intelege – gresit, de altfel – ca titlul executoriu reprezentat de sentinta nr. 2520 din 28 iunie 2012, pronuntata de Tribunalul Dambovita (in dosarul nr. 2183/120/2012, n.r.), ar impune Primarului municipiului Bucuresti sa dispuna, cu ignorarea totala a procedurilor legale, demolarea imobilului. Legea nu confera Primarului Municipiului Bucuresti atributia de a dispune direct printr-o decizie desfiintarea constructiei, ci ii confera atributiile privind demararea procedurilor legale, la finalul carora se decide emiterea unei autorizatii de demolare, stiut fiind ca, in vederea emiterii unei autorizatii de demolare, se parcurg procedurile obligatorii prevazute de lege, ce implica inclusiv obtinerea tuturor avizelor si acordurilor prevazute de lege, fiind posibila si intrarea in legalitate in sensul prevederilor art. 59 alin. (2) si (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul nr. 839/2009.

Pe de alta parte, dispozitia ce trebuie adusa la indeplinire nu depinde doar de vointa contestatorului, ci si de cea a altor autoritati publice, inclusiv prin efectuarea unei expertize de specialitate care sa stabileasca modalitatile de aducere la indeplinire a dispozitiei de demolare. Contestatorul a demonstrat ca toti pasii posibili pana la acest moment, spre obtinerea demolarii constructiei, au fost parcursi anterior oricarei executari silite, iar pe rolul Tribunalului Bucuresti se afla dosarul nr. 8563/3/2013 ce priveste intrarea in legalitate solicitata de catre proprietarul constructiei Cathedral Plaza si, totodata, in paralel, prin sentinta nr. 15467/2012, pronuntata in cauza nr. 42201/299/2010, s-a transat ca, numai daca constructia nu poate intra in legalitate prin reautorizare, se va sesiza de catre Primarul municipiului Bucuresti instanta de judecata pentru demolarea acesteia.

Mai mult decat atat, de fiecare data cand, ca urmare a initierii unei proceduri de executare silita, se ridica o problema de interpretare a titlului executoriu si una dintre parti formuleaza contestatie la titlu pentru lamurirea intinderii si aplicarii acestuia, se impune suspendarea executarii silite pana la dezlegarea problemei litigioase vizand lamurirea titlului de catre instanta competenta investita cu solutionarea contestatiei la titlu. Intr-o atare situatie, numai dupa clarificarea sferei de aplicare a dispozitiilor titlului executoriu poate fi continuata procedura executarii silite efectuate in baza acestuia' (n.a. - Trib. Dambovita, sectia a II-a contencios administrativ si fiscal, sentinta civila nr. 351/15.04.2015, nepublicata; n.r. - pronuntata in dosarul nr. 631/120/2015)

Singurul aspect bizar al acestei sentinte este acela ca, desi este vorba desrpe o cerere de suspendare a executarii silite pana la lamurirea intinderii titlului executoriu, in solutia de admitere... se lamureste pur si simplu titlul executoriu! Alte comentarii sunt de prisos! Probabil ca instanta insasi a realizat faptul ca ceea ce parea ca se dispune prin titlul executoriu in cauza era exagerat, chiar ilegal, raportat si la cadrul procesual stabilit in speta initiala.

In concluzie, pentru a nu se ajunge la aceasta situatie si in alte cazuri, este recomandat ca, pe de o parte, cadrul procesual sa fie corect stabilit, cu prezenta obligatorie a proprietarului lucrarilor edificate ilegal, iar, pe de alta, orice solicitare adresata instantei trebuie sa vizeze atributii clar identificate ale organului administrativ chemat in judecata".

sursa foto: clujust.ro