Romania risca sa se transforme intr-o dictatura in cazul in care proiectele legilor securitatii nationale vor intra in vigoare in forma in care au aparut ele in presa, a avertizat fostul judecator al Curtii Constitutionale Daniel Morar saptamana trecuta intr-un interviu acordat jurnalistei Sorina Matei la Aleph News.

Dincolo de faptul ca a evidentiat imensul pericol ca proiectele legislative sa scoata total serviciile secrete de sub controlul parlamentar, Morar a explicat ca nu exista nicio diferenta esentiala intre serviciile de informatii dintr-o dictatura si cele dintr-o societate democratica. Diferenta, in schimb, este data doar de mecanismele prin care societatea intelege sa tina sub control serviciile. Iar acest control poate fi facut doar de catre Parlament, prin mecanisme explicite de pedepsire a derapajelor la care se dedau serviciile de informatii, a adaugat fostul judecator CCR.

Serviciile n-au ce sa caute in procesul de legiferare

Chiar daca nu l-a nominalizat, Daniel Morar a facut trimitere inclusiv la presedintele Klaus Iohannis , care s-a aratat indignat nu de continutul proiectelor de legi, ci de faptul ca ele au aparut in spatiul public. Iar in acest context, in care nimeni dintre politicieni nu isi asuma paternitatea proiectelor, Morar a dedus ca ele au fost create chiar de serviciile secrete. Or, acest lucru este profund in neregula, in conditiile in care nicaieri in Constitutie sau in legi nu este prevazut dreptul serviciilor de informatii de a avea initiativa legislativa, a punctat fostul judecator de la Curtea Constitutionala a Romaniei.

Magistratura are partea ei de vina

Nici magistratura romana nu este lipsita de vina, a mai spus Daniel Morar in conditiile in care judecatorii au acceptat tacit ideea ca orice act de coruptie este o amenintare la adresa securitatii nationale si deci este legitima implicarea SRI in toate dosarele de coruptie, prin intermediul mandatelor de siguranta nationala. Astfel, sistemul judiciar a deturnat ideea politica a includerii coruptiei in categoria amenintarilor la adresa sigurantei nationale – o idee care ar fi trebuit sa vorbeasca despre politici publice pentru combaterea coruptiei, nu despre implicarea Serviciului Roman de Informatii in dosarele penale, a aratat Morar.

De altfel, in ceea ce priveste implicarea serviciilor in actul de justitie, Daniel Morar aminteste ca acest lucru s-a intamplat inclusiv din cauza Protocolului PICCJ-SRI din 2009, semnat de Procurorul General de la acea data Laura Kovesi (foto centru), adjuncta PICCJ de atunci, Gabriela Scutea, si sefii SRI de la acea vreme George Maior (foto stanga) si Florian Coldea (foto dreapta).  

Mentionam ca in acelasi interviu de la Aleph News, Daniel Morar a vorbit despre neconstitutionalitatea Centrului National de Interceptare a Comunicatiilor (CNIC) din cadrul SRI, caruia „Ordonanta Pruna” (OUG 6/2016) i-a dat o aparenta de legalitate (click aici pentru a citi).

Redam principalele declaratii ale fostului judecator CCR:

„Se pare ca, da, o luam de la capat. Unele dintre aceste lucruri se pot, altele categoric nu se pot. Nu mai conteaza ce cred eu acum, dar conteaza ce scrie in Constitutie. Mai intai ca nu stim cine a scris aceste proiecte care nici macar nu sunt proiecte de legi, daca nu sunt scrise de cel care are drept de initiativa legislativa, si ca o chestiune atat de simpla (cine le-a scris, cine le-a emis), care ar trebui sa fie atat de transparenta, la noi in societate nu-si poate gasi dezlegarea.

In Constitutie este foarte clar cine are drept de initiativa legislativa: nu are decat Guvernul (nici macar un minister in parte), senatorii si deputatii. Mai exista si initiativa populara, dar este clar ca nu suntem in acea ipoteza. Prin urmare, aceste legi, aceste inscrisuri au iesit in viata publica, din ce inteleg. Niciun parlamentar si nici Guvernul nu si le asuma. Prin urmare, nu e clar despre ce discutam. Dar hai sa discutam despre ce scrie in ele!

Vor sa fie autori, sa aiba initiativa legislativa. Nu o au si nici n-o pot avea in conditiile actualei Constitutii. Vor sa iasa de sub control parlamentar. Nu se poate, pentru ca este o prevedere expresa in Constitutie care spune ca sunt sub control parlamentar. Parlamentul, in sedintele reunite ale Camerelor, exercita controlul parlamentar asupra serviciilor de informatii. Mai mult decat atat: Parlamentul este cel care numeste directorii serviciilor de informatii – e adevarat, la propunerea presedintelui tarii. Ce spunem noi pe baza acestor informatii, ca vor sa iasa de sub control parlamentar, este legat de faptul ca nu mai fac rapoarte si de faptul ca nu mai exista posibilitatea care este acum in lege, de a fi schimbati din initiativa Parlamentului. Adica aceasta schimbare intelegem ca se face doar la initiativa presedintelui Romaniei. Nici aceasta nu se poate, pentru ca chiar daca nu scrie expres in Constitutie cine-l schimba si cine-l numeste, asta vine complinita de o lege si trebuie sa respecte spiritul Constitutiei. Daca se spune ca functioneaza sub control parlamentar, si nu al presedintelui tarii, inseamna ca acolo trebuie sa fie greul atributiilor.

In legatura cu imunitatile. O parte din imunitati, in sistemul nostru juridic (ca, de altfel, in orice alt sistem), sunt prevazute direct in Constitutie, altele sunt prevazute in legi. Cele care sunt prevazute in Constitutie sunt sfinte – nu avem ce sa discutam de ele. Sunt unele care sunt prevazute in legi, cum sunt imunitatile magistratilor sau imunitatile judecatorilor Curtii Constitutionale, si care isi gasesc o ratiune. Multi au adus in discutie in aceasta perioada si in perioada anterioara faptul ca daca judecatorii CCR au imunitate este posibil sa aiba oricine, orice functionar al statului. E o diferenta ca de la cer la pamant. Judecatorii CCR sunt 9. Ei sunt numiti pe mandate de 9 ani. O cercetare penala, in viziunea legii, duce la suspendarea judecatorului din functie. Se poate ajunge foarte simplu ca odata cu suspendarea judecatorului, pana la finalizarea procesului, Curtea sa functioneze in 8 oameni sau, exagerand putin, pot fi pusi sub ancheta penala 4 din judecatorii Curtii. Or, Curtea nu poate functiona decat cu 6. Adica poti bloca o institutie. Or, serviciile de informatii au mii, zeci de mii de oameni si nu se poate pune problema asta. Adica trebuie sa justifici foarte bine de ce ii acorzi imunitate, ce pierzi neavand imunitate...

Dar se vad (n.r. prevederi neconstitutionale in proiectele legilor securitatii nationale). Raportat la Constitutie. Acestea sunt raportat la Constitutie: cele cu controlul parlamentar, initiativa legislativa. Altele sunt raportate la deciziile CCR, care, pana la urma, deriva din Constitutie: cum sunt cele cu privire la calitatea SRI de autoritate in domeniul securitatii cibernetice. Altele se impiedica in legi. Adica o chestiune de incoerenta legislativa: nu poti sa ceri ca mandatul de perchezitionare al sediului unei institutii sa fie dat de instanta suprema, din ce am vazut, atat timp cat competenta de cercetare a faptei penale (ca orice perchezitionare e legata de o fapta penala) apartine unei alte instante. Ca sa fiu mai clar: daca este cercetata o persoana sau o fapta care este de competenta tribunalului, atunci si perchezitia trebuie data tot de catre tribunal. Nu poti sa de duci in alta parte, la alta instanta. Sunt inovatii legislative si nu ar trebui sa treaca de un examen.

Este un lucru cunoscut de multi ani ca serviciile secrete au tendinta de a culege si de a detine o cat mai mare cantitate de informatie tocmai in ideea de a controla societatea. Acest lucru este valabil atat pentru serviciile secrete dintr-o societate democratica, deschisa, cat si pentru serviciile secrete dintr-o societate inchisa, dintr-o dictatura. Din nefericire (o spun oameni destepti, care au analizat fenomenul in profunzime), nu este o diferenta prea mare intre ofiterii de informatii dintr-o societate condusa de un dictator si dintr-o societate deschisa. Diferenta este data doar de mecanismele care-i pot tine sub control. Daca intr-o societate dictatoriala serviciile de informatii sunt, de regula, mana in mana cu dictatorul, sunt instrumentul dictatorului, intr-o societate deschisa exista Parlament care face legi si care are libertatea proprie, exista Curti Constitutionale, exista judecatori care le pot cenzura. Tocmai acesta este rolul puterii civile, tocmai acesta este rolul Curtilor, judecatorilor: de a contracara, contrabalansa dorinta lor de putere. Da, ei se pare ca nu pot fi vindecati de dorinta aceasta de a reveni iar si iar, de a detine o cantitate cat mai mare de informatii, desi li s-a spus o data, recent, li s-a spus de mai multe ori de catre Curtea Constitutionala... Pentru ca nu exista control parlamentar.

Un control real parlamentar asupra serviciilor secrete nu poate fi facut fara concursul acestora sau fara mecanisme drastice de pedepsire atunci cand ei spun minciuni sau nu spun (ca vorbeam de actiune si omisiune). Deci serviciile secrete care nu colaboreaza propriu-zis cu Parlamentul – cu organismul, forul care le controleaza – paralizeaza de fapt orice control. Fac controlul inefectiv. Vedeti ca in Statele Unite si in alte legislatii avem un control riguros, pentru ca au parghii de pedepsire. Plus ca ar trebui sa vorbim iarasi de constiinta serviciilor de informatii. Tocmai de aceea s-a considerat un succes al Romaniei post-decembriste numirea unor civili in fruntea serviciilor de informatii, chiar daca serviciile sunt militare. S-a considerat ca civilii vin cu alta optica, ca deschid serviciul catre societate.

Ei (n.r. serviciile secrete) revin pentru ca undeva, candva li s-a dat putere. Si daca pot sa revina inseamna ca acum sau de aici incolo inseamna ca cineva, candva le va da dreptul sa revina. E clar. Serviciile de informatii lucreaza cu oportunitati, toata lumea lucreaza cu oportunitati, da. Sa stiti ca atunci cand am venit eu procuror sef al DNA era o reticenta destul de mare a ofiterilor de informatii si a serviciilor de a ne comunica informatii valide. Si desi eu, ca procuror, as fi vrut sa am informatii (informatiile sunt una, actele de cercetare sunt altceva), sa am informatii valide de la care sa pornesc o ancheta pe care sa o fac cu procurorii, reticenta serviciilor de informatii era una care mi se parea justificata. Ei spuneau: 'Noi lucram cu informatii in domeniul securitatii nationale, munca noastra este intinsa pe perioade indelungate, nu putem compromite un dosar de-al nostru ca sa va comunicam voua, procurorilor, anumite secvente din investigatia noastra, pentru ca ne-am compromite mandatul nostru'. I-am inteles. Tocmai de aceea am fost foarte surprins cand dupa ce am plecat eu de la DNA au inceput sa curga aceste colaborari dintre serviciile de informatii si procurori si cand s-a ajuns la colaborarea pe actele de urmarire penala – care este clar neconstitutionala si trebuiau sa o stie de acolo.

Erau trecuti pe comunicatele de presa tocmai pentru ca sa se stie unde este puterea (da, acesta a fost poate unul dintre scopuri), dar ei au trecut dintr-o zona discreta, o zona oculta (zona in care trebuie sa functioneze serviciile de informatii strict pe obiectul lor de activitate), intr-o zona publica. A fost dorinta lor de a reveni prea mult in public. De unde in urma cu 15 ani, cand mi-am inceput activitatea la DNA, erau foarte reticenti in a iesi public, dupa aceea au fost extrem, extrem de prezenti, si parca voiau sa se stie ca ei contribuie la instrumentarea acestor dosare penale. Si aceasta era in sfidarea legii.

Din surse publice aflam ca a fost considerata ca un pericol la adresa securitatii nationale coruptia in sine. Eu am avut acces la documente clasificate, dar n-am vazut o asemenea hotarare a CSAT. Dorinta unui stat de a considera la un moment dat un fenomen ca fiind o amenintare la adresa sigurantei nationale nu este gresita. Ideea este sa consideri fenomenul coruptiei, cum el viciaza, cum el deformeaza deciziile statale. Dar a considera fiecare act de coruptie ca fiind in parte o amenintare la adresa sigurantei nationale este gresit. Iar asta n-a facut-o politicul. Pana la urma, asta a facut-o juridicul, a acceptat-o juridicul. Au venit serviciile de informatii cu datele din mandatele pe siguranta nationala, iar juridicul a convertit o vointa politica care are un alt scop – acela de a arata statului care sunt politicile publice de urmat – intr-una juridica. Adica a permis ofiterilor de informatii sa intercepteze. Nu se putea fara complicitatea magistraturii. Daca Procurorul General al Romaniei nu semna protocolul de colaborare cu SRI, ei nu aveau cum sa faca lucrul acesta. Daca judecatorii nu acceptau probe care provin de la serviciile de informatii, nu avea cum sa se intample asta.

Vedeti ca nu aflam cine a scris aceste proiecte, nu aflam nimic despre continutul lor (in afara de ceea ce este scris), despre orientari, cum au gandit, daca respecta deciziile Curtii Constitutionale. Nu am vazut o luare de pozitie a unui parlamentar, a unui senator sau a unui deputat care are drept de initiativa legislativa, ceea ce inseamna ca nu ei au facut-o. Nu am vazut Ministerul Justitiei in aceasta discutie, nu am vazut magistratura, nu am vazut Guvernul in aceasta discutie. Prin urmare, discutia se duce pe chestiuni neesentiale. Inventam termeni noi, ii si definim, pe cand discutia ar trebui sa se duca pe aceste prevederi care, intr-adevar, ar schimba fundamental societatea in rau. Ar fi pasi mari inapoi sa se adopte legile in aceasta forma.

Eu nu exclud aceasta posibilitate, pentru ca vedem un proces oarecum inceput. Este stilul lor de lucru – al serviciilor secrete – sa arunce ceva pe piata si fara sa-si asume. Sau daca le-au scapat si nu le-au aruncat ei, trebuie sa spuna daca sunt ale lor, trebuie sa spuna daca le sustin. Nu poti sa spui: 'Eu sustin lucrurile acestea abia cand vor fi adoptate'. Adica ce spunem? Nu discutam de aceste proiecte sau de proiecte de legi pana nu sunt adoptate? Dupa aceea este tardiv. Tocmai de aceea exista obligativitatea punerii in discutie a legilor. Da, ideea este ca nu le discutam si nu exista pana ce nu le adoptam si dupa ce le adoptam discutam degeaba. Dupa ce le adoptam, exista doar filtrul Curtii Constitutionale.

Nu are cum sa nu existe acest pericol, din moment ce vedem ca oamenii de la varful puterii sunt revoltati ca aceste draft-uri au aparut public, si nu de faptul ca ele exista”.