14 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

SPAGA LUATA, TEAPA DATA – DNA a inhatat un maior: “Inculpatul Pintea Marius-Ilie, in calitate de sef al Personalului S1 din cadrul Bazei 48 Comunicatii si Tehnologia Informatiei, ar fi primit in numerar suma de 2.300 de euro de la o persoana (suspect in cauza), pentru ca acesta sa-i faciliteze angajarea in cadrul unitatii militare respective pe un post de personal civil contractual. Pana in prezent persoana respectiva nu a fost angajata”

Scris de: G.T. | pdf | print

9 August 2024 15:09
Vizualizari: 3949

Un maior a fost inculpat si pus sub control judiciar de DNA. Este vorba despre maiorul Marius-Ilie Pintea, fost sef al Personalului S1 din cadrul Bazei 48 Comunicatii si Tehnologia Informatiei – U.M. 01668 Bucuresti.


 

Pintea este acuzat de luare de mita, intr-un dosar instrumentat de Serviciul pentru efectuarea urmaririi penale in cauze privind infractiuni de coruptie savarsite de miltari din cadrul DNA, serviciu condus de procurorul Adrian Mircea (foto). Concret, potrivit informatiilor oferite de DNA, maiorul ar fi primit cash 2.300 de euro de la o persoana (la randul ei avand calitatea de suspect in cauza), pentri a o ajuta pe aceasta sa se angajeze la unitatea militara mai sus mentionata pe un post de personal civil contractual. Cu toate acestea, desi banii ar fi fost luati de maior, angajarea nu a mai avut loc.

 

Redam comunicatul DNA:

 

“Procurorii militari din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul pentru efectuarea urmaririi penale in cauze privind infractiunile de coruptie savarsite de militari au dispus punerea in miscare a actiunii penale si luarea masurii controlului judiciar pe o durata de 60 de zile, incepand cu data de 08 august 2024, fata de inculpatul PINTEA MARIUS-ILIE, la data faptei avand gradul de maior si ocupand functia de sef al Personalului S1 din cadrul Bazei 48 Comunicatii si Tehnologia Informatiei – U.M. 01668 Bucuresti, pentru savarsirea infractiunii de luare de mita.

In ordonanta procurorilor militari se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:

in cursul lunii august 2023, inculpatul Pintea Marius-Ilie, in calitate de sef al Personalului S1 din cadrul Bazei 48 Comunicatii si Tehnologia Informatiei, ar fi primit in numerar suma de 2.300 de euro de la o persoana (suspect in cauza), pentru ca acesta sa-i faciliteze angajarea in cadrul unitatii militare respective pe un post de personal civil contractual.

Pana in prezent persoana respectiva nu a fost angajata pe niciun post in cadrul unitatii militare unde isi desfasoara activitatea inculpatul Pintea Marius-Ilie.

Inculpatului Pintea Marius-Ilie i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.

Pe timpul cat se afla sub control judiciar, inculpatul trebuie sa respecte o serie de obligatii, intre care:

-sa nu paraseasca teritoriul Romaniei decat cu incuviintarea prealabila a organului judiciar care a dispus masura,

-sa nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele mentionate in ordonanta de dispunere a controlului judiciar.

Inculpatului Pintea Marius-Ilie i s-a atras atentia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care ii revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.

Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

Mentionam ca prezentul comunicat a fost intocmit in conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relatia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotararea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”.

Comentarii

# maxtor date 11 August 2024 19:26 0

fostii TRANSMISIONIŞTI MILITARI: acolo ii baga Armata pe pacifisti cand "satisfacerea" era obligatorie, testele alea psihologite aratau exact ca aia au limbaritza....

# Legea raspunderii magistratilor date 12 August 2024 14:12 0

Asa si? X i-a dat lui Y o suma de bani, si... mai departe...? 99,99% din angajarile de stat se fac ori asa, ori cu partidu, ori pe ochi frumosi, ori pe ochi albastri, ori cu mamica si taticu de mana, ori cu rudele nevestii.... Culmea e ca si astia de prin justitie cam tot asa s-au trezit pe cai mari (cu scuzele de rigoare adresate celor onesti) si acu se cred zmei, impart ei dreptatea. Mai sa fie!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 13.12.2024 – Surpriza judecatorului ICCJ Andrei Claudiu Rus

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva