In cei sase ani in care a ocupat functia de Procuror General al Romaniei, Laura Kovesi (foto stanga) nu a respins nicio propunere venita din partea SRI privind formularea unor cereri la ICCJ de emitere a mandatelor de siguranta nationala. Dezvaluirea este facuta de fostul judeator CCR Daniel Morar, in cartea “Putea sa fie altcumva. O istorie subiectiva a justitiei dupa 1990”, realizata cu sprijinul jurnalistei Sorina Matei.

Daniel Morar ofera detalii despre cum functiona fabrica de mandate de siguranta nationala, precizand ca in perioada in care a fost delegat la conducerea PICCJ, primea zilnic 10-15 solicitari de emitere a unor mandate pe siguranta nationala. Unele dintre ele erau insotite de motive specifice Securitatii dinainte de 1990, de genul ca persoanele propuse pentru a fi supravegheate fac afirmatii negative despre Romania in contextul MCV.

Morar arata ca refuzul de a cere la instanta emiterea mandatelor pe siguranta nationala a starnit nemultumirea capilor SRI George Maior (foto dreapta) si Florian Coldea (foto centru), care au incercat sa il faca sa se razgandeasca. In replica, Morar a avut discutii cu presedintele Romaniei de la acea data, Traian Basescu, transmitandu-i acestuia ca ar trebui sa schimbe conducerea Serviciului Roman de Informatii.

Nu in ultimul rand, Morar prezinta si strategia prin care SRI incerca sa obtina totusi interceptarea si supravegherea persoanelor pentru care primise refuz. Este vorba despre introducerea numerelor de telefon din propunerile de interceptare respinse pe alte propuneri, care priveau alte persoane si alte fapte, fiind atribuite altor persoane sau trecute cu mentiunea posesor neidentificat.

Redam dezvaluirile lui Daniel Morar despre fabrica de mandate pe siguranta nationala:

“Incepand cu octombrie 2012, delegat fiind in functia de prim-adjunct al procurorului general al Romaniei, am indeplinit timp de 6 luni toate atributiile procurorului general PICCJ in conditiile in care aceasta pozitie era vacanta. Una dintre aceste atributii era examinarea propunerilor venite de la serviciile de informatii si formularea solicitarilor catre ICCJ pentru eliberarea mandatelor de supraveghere tehnica in baza legii securitatii nationale (MSN). Aveam deja suficienta experienta in functiile de conducere la nivel inalt, si, desi Codruta Kovesi ma pusese putin in tema, unele dintre cele vazute si intamplate in acea perioada m-au surprins.

In primul rand, constatam existenta unui numar foarte mare de propuneri de eliberare a mandatelor de siguranta nationala formulate de catre SRI. Zilnic aveam de examinat in medie 10-15 solicitari, ceea ce mi se parea excesiv. Romania nu era parte intr-un conflict, nu era situata in zona de razboi, nub era nici tinta imigrantilor si nici amenintata vizibil de acte teroriste.

(…)

Surprinderea mea si mai mare era determinata de faptul ca judecatorii instantei supreme nu respingeau nicio solicitare de emitere a acestor tipuri de mandate. Daca propunerile serviciilor secrete treceau de filtrul procurorului general, care de drept intocmea solicitarea, supravegherea tehnica era automat aprobata. In scurta perioada de sase luni cat am exercitat aceasta atributie, nicio cerere formulata de mine nu a fost respinsa de judecatorii instantei supreme si, dupa stiinta mea, nici in perioada anterioara.

Dupa ce am parasit aceasta pozitie si am devenit judecator constitutional, am abordat tema cu presedinta ICCJ, Livia Stanciu, careia i-am spus ce am constatat si concluzia ca mea ca instanta suprema nu realizeaza un control judecatoresc real in materia mandatelor pe securitate nationala. Doar m-a ascultat, fara sa spuna ceva.

(…)

La momentul cand exercitam functia de procuror general interimar, 2012-2013, nu aveam aceste date, iar unele povestite mai sus nu se intamplasera inca, insa mi-am asumat fatis dreptul de a cenzura solicitarile serviciilor de informatii. Intocmeam cererile catre instanta suprema doar atunci cand propunerile erau justificate sau nu gaseam motive palpabile pentru a le respinge. Domeniul securitatii nationale este unul extrem de sensibil, iar lucrurile nu se prezinta de regula in albv si negru. Atunci cand esti chemat sa decizi in aceasta materie te abati intr-o anumita masura de la rigorile muncii juridice, dar nu intr-atat incat sa semnezi orice. Am respins propunerile care vizau investigatii pentru savarsirea unor infractiuni, trimitandu-i la organele judiciare pentru ca procurorul sa fie cel care solicita eliberarea unei autorizatii de supraveghere tehnica in baza Codului de procedura penala, iar nu a legii privind securitatea nationala. Nu am acceptat cereri ridicole, motivate prin aceea ca persoanele propuse spre a fi supravegheate fac afirmatii negative despre Romania in contextul mecanismului de verificare al UE, care ar fi avut repercusiuni in plan european. Am refuzat, de asemenea, sa solicit eliberarea unor mandate de supraveghere unor persoane care beneficiau de imunitate de jurisdictie in baza unor acte internationale. Eram reticient la relatarile sefilor serviciilor secrete despre spioni si spionaj, in lipsa unor minime elemente sau macar a unei relatari construite logic care sa constituie premisa de la care sa pornesc in luarea unei decizii cu implicatii juridice, insa pline de consecinte si de alta natura. In general, am incercat sa fiu atat de riguros cat imi permitea domeniul fluid al contracararii amenintarilor la adresa securitatii nationale.

Primele respingeri ale propunerilor venite de la SRI i-au iritat teribil pe directorii serviciului, in conditiile in care nu li se mai intamplase asa ceva pana atunci. La predarea mandatului, Codruta Kovesi mi-a spus ca nu le-a respins niciodata vreo solicitare in cei sase ani ai mandatului sau. George Maior si Florian Coldea au incercat sa ma determine sa ma razgandesc, insa actele mele erau scrise si motivate, iar decizia nu o puteam schimba decat daca s-ar fi schimbat circumstantele cazului. Maior m-a intrebat cum cred eu ca se face spionajul daca nu prin interceptarea si supravegherea unor persoane, insa doar povestile si soaptele lor tainice nu ma convingeau, toate trebuiau sa se regaseasca in scris in propunerea oficiala inregistrata la cabinetul meu. In acest domeniu specific, construit mai mult pe presupuneri decat pe probe, macar atat trebuiau sa isi asume ofiterii de informatii: sa scrie, nu doar sa povesteasca.

Cei peste 20 de ani de cariera ca procuror mi-au dezvoltat anumite abilitati si deprinderi. Trebuia sa imi pot explica atitudinea persoanelor din fata mea, ca apoi sa-mi pot justifica schimbarea lor de pozitie. Dupa ce ofiterii SRI si sefii lor s-au obisnuit cu stilul meu de lucru, am observat ca nu mai incercau sa ma convinga sa-mi schimb deciziile. Nu-mi faceam iluzii insa ca le-am schimbat mentalitatile ori intentiile si banuiam ca linistea lor se datora cu totul si cu totul altui fapt, iar ceea ce am presupus s-a si adeverit. Am inceput sa imi notez numerele de telefon din propunerile pe care le respingeam, pentru ca apoi sa observ ca pe unele dintre ele le relegaseam in zilele sau saptamanile urmatoare in alte propuneri ale SRI, care priveau alte persoane si alte fapte, atribuite altcuiva sau cu posesor neidentificat. Isi asumau asa ceva, profitand de faptul ca procurorul general si judecatorii desemnati nu aveau nici sarcina, nici timpul necesar, dar nici posibilitatea verificarii acestor numere si a posesorilor lor in timp real.

Spre finalul carierei mele in Ministerul Public am avut cateva discutii cu presedintele Traian Basescu si am incercat sa-l conving sa-i inlocuiasca pe Maior si Coldea, care se aflau in functii de prea mult timp, dobandind multe informatii si prea multa putere, in conditiile in care legea nu prevede un mandat determinat in timp al sefilor serviciilor de informatii. Presedintele era constient de asta, insa nu a facut nimic, fie pentru ca nu a vrut, fie pentru ca nu mai putea”.