SRI PRETINDE CA NU INCALCA DREPTURILE OMULUI – Serviciul Roman de Informatii explica necesitatea implementarii Legii Big Brother III privind securitatea cibernetica: "Este indispensabila... Legea, asa cum a fost adoptata de Parlament, nu permite accesul la date care tin de viata privata, fara autorizarea prealabila a unui judecator... Temerile, speculatiile si acuzatiile manifestate sunt lipsite de orice fundament real". SRI dezvaluie cum se face supravegherea tehnica (Foto)
Controversata Lege Big Brother III privind securitatea cibernetica starneste in continuare reactii dure din partea societatii civile, care reclama ca o data cu aplicarea prevederilor din actul normativ le vor fi incalcate drepturi fundamentale, precum dreptul la viata privata sau dreptul secretul corespondentei. In contextul valvei create in jurul Legii "Big Brother III", Serviciul Roman de Informatii condus de George Maior (foto 1) a simtit nevoia unor clarificari, motiv pentru care, in data de 16 ianuarie 2015, pe site-ul institutiei a fost publicat un comunicat menit sa clarifice activitatea pe care urmeaza SRI sa o desfasoara in scopul aplicarii prevederilor legii securitatii cibernetice. Din punctul de vedere al reprezentantilor SRI, legea securitatii cibernetice este indispensabila "obiectivului de a operationaliza Sistemul National de Securitate Cibernetica si de a facilita adoptarea unui complex de masuri corelate cu dinamica accelerata a agresiunilor de aceasta natura".
Una dintre criticile aduse acestei legi a fost cea a lipsei autorizarii prealabile emise de autoritate judecatoreasca in cazul supravegherii cibernetice in scopul prevenirii atacurilor teroriste. Judecatorii, procurorii sau avocatii au fost cei care au reclamat acest aspect. Membrii CSM au cerut chiar ca proiectul de lege sa nu fie promulgat de Presedintele Klaus Iohannis in forma actuala si au solicitat consultari pe marginea acestei Legi.
In privinta acestui aspect, SRI sustine insa ca legea, asa cum a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, nu permite institutiilor statului accesul la date care tin de viata privata a persoanelor, fara autorizarea prealabila a unui judecator. Din acest motiv, SRI apreciaza ca "temerile, speculatiile si acuzatiile manifestate in spatiul public sunt lipsite de orice fundament real".
De altfel, SRI explica intr-o schema (foto 2) modul in care se va efecuta supravegherea tehnica.
Prezentam in continuare comunicatul Serviciului Roman de Informatii dat publicitatii in data de 16 ianuarie 2015:
"Cu privire la dezbaterea publica pe marginea prevederilor legii securitatii cibernetice, SRI face urmatoarele precizari:
In concordanta cu angajamentele asumate de Romania la nivel NATO si UE, SRI, in calitate de autoritate nationala in domeniul cyberintelligence (2008), considera ca asigurarea securitatii cibernetice trebuie sa constituie o preocupare majora a tuturor actorilor implicati, atat la nivel institutional, unde se concentreaza responsabilitatea elaborarii si aplicarii unor politici coerente de securitate in domeniu, cat si la nivelul entitatilor private interesate de protejarea propriei securitati.
Pana in prezent, in conditiile unui cadru legislativ deficitar in domeniu cyber, SRI, alaturi de alte institutii responsabile in domeniu, a realizat achizitii semnificative de resurse umane si materiale, a dezvoltat o serie de proceduri, in acord cu ritmul evolutiei tehnologice si al noilor amenintari asociate acesteia, a consolidat permanent capabilitati informative si operationale care sa permita indeplinirea cu eficienta a misiunii sale la standarde internationale de referinta.
Experienta acumulata si rezultatele obtinute au condus la validarea institutiei noastre ca pilon important in arhitectura de securitate colectiva, prin desemnarea SRI, la summitul NATO, desfasurat in tara Galilor in 2014, drept autoritatea publica a statului roman responsabila cu gestionarea si implementarea proiectului Fondului NATO de sprijin (Trust Fund) pentru Ucraina in domeniul apararii cibernetice.
In contextul actual al cresterii fara precedent a riscurilor si amenintarilor cibernetice, consideram ca legea securitatii cibernetice este indispensabila obiectivului de a operationaliza Sistemul National de Securitate Cibernetica si de a facilita adoptarea unui complex de masuri corelate cu dinamica accelerata a agresiunilor de aceasta natura.
Referitor la unele critici aduse la adresa legii securitatii cibernetice, SRI isi reafirma preocuparea constanta pentru deplina respectare a cadrului normativ referitor la protectia drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si actioneaza permanent pentru protejarea acestora.
In acest sens, reiteram faptul ca legea, asa cum a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, nu permite institutiilor statului accesul la date care tin de viata privata a persoanelor, fara autorizarea prealabila a unui judecator. Din aceasta perspectiva, consideram ca temerile, speculatiile si acuzatiile manifestate in spatiul public sunt lipsite de orice fundament real.
Astfel, potrivit art.17 al acestei legi, doar detinatorii de infrastructuri cibernetice (nu persoane fizice detinatoare de echipamente IT&C - computere, tablete, smartphone etc.) au responsabilitatea de a pune la dispozitia autoritatilor competente (la solicitare motivata) exclusiv date tehnice, cum ar fi indicatorii ce descriu activitatile desfasurate la nivelul sistemelor de operare (log-uri), cu privire la amenintarea (atac cibernetic, incident de securitate etc.) care face obiectul solicitarii.
Ulterior, daca din evaluarea datelor tehnice obtinute preliminar, care restrang campul de investigatie, rezulta necesitatea extinderii cercetarii asupra unor echipamente implicate in agresiunea cibernetica si care pot fi asociate in mod absolut concret unor persoane determinate, accesul la aceste echipamente se va realiza numai in baza unei autorizari eliberate de judecator (conform prezentarii grafice alaturate, care prezinta schematic modul de parcurgere a etapelor investigative).
Asadar, subliniem in mod responsabil ca accesul autoritatilor competente la un anume echipament IT (computer, tableta, smartphone etc.), respectiv la datele cu caracter privat stocate pe acestea, care presupune restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati fundamentale, se poate realiza exclusiv in baza unei autorizatii eliberate de judecator.
In acelasi context, in raport cu criticile legate de absenta din corpul legii a unor garantii suplimentare privind respectarea drepturilor omului, mentionam faptul ca procedura autorizarii accesului autoritatilor competente la date de continut sau cu caracter personal este deja reglementata, atat in codul de procedura penala, cat si in legea securitatii nationale, recent modificate in acord cu cele mai inalte standarde in materie de protectia drepturilor omului, iar preluarea lor repetata in continutul mai multor legi este in contradictie cu norme imperative de tehnica legislativa.
In concluzie, deplin constient de dificultatea legiferarii intr-un domeniu eminamente nou, aflat in plina expansiune si care forteaza constant limitele expertizei juridice clasice, in realizarea misiunii sale in acest domeniu, SRI isi reafirma atasamentul pentru valorile democratiei si pentru respectarea si ocrotirea drepturilor fundamentale ale omului, in acord cu prevederile constitutionale.
SRI isi exprima speranta ca, beneficiind de instrumente legislative adecvate, alaturi de ceilalti parteneri interni (institutii ale statului, operatori privati, societatea civila) si internationali, va putea asigura securitatea spatiului cibernetic, ca parte componenta a securitatii nationale a Romaniei si a aliatilor sai".
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Stelu 20 January 2015 17:09 +10
# obiectiva 20 January 2015 19:01 +9
# Gogu 20 January 2015 19:03 -8
# obiectiva 20 January 2015 19:22 +7
# remember 20 January 2015 19:54 +8
Citeza pe obiectiva
# obiectiva 20 January 2015 20:02 +7
# remember 20 January 2015 20:18 +7
# obiectiva 20 January 2015 19:40 +3
# obiectiva 20 January 2015 20:16 +3
# morarescu 20 January 2015 20:30 +6
# remember 20 January 2015 21:21 +6
Citeza pe morarescu
# basicuta 20 January 2015 23:10 +3
# Alexandru 21 January 2015 11:25 +1
# mulder, (fost) agent mulder 21 January 2015 22:21 +4