Curtea Constitutionala a Romaniei este din nou chemata sa elimine abuzurile comise in perioada pandemiei de Guvernul lui Ludovic Orban (foto 2).

---

De data aceasta, vorbim despre o ordonanta de urgenta prin care cabinetul Orban a facut Serviciul de Telecomunicatii Speciale – condus de generalul Ionel Sorin Balan (foto 1) – stapan peste datele medicale ale romanilor. Mai precis, peste testele anti-COVID-19.

Recent, Lumea Justitiei a prezentat actiunea prin care economista Adriana Strugaru (foto 3) a obtinut din partea judecatorului Bogdan Cristea de la Curtea de Apel Bucuresti, in dosarul nr. 443/3/2022, obligarea STS si a Ministerului Sanatatii la stergerea din baza de date Corona Forms – gestionata de catre STS – a datelor personale ale reclamantei in legatura cu un test anti-COVID efectuat de aceasta (click aici pentru a citi). Cu aceeasi ocazie, magistratul CAB i-a admis petentei atacarea la Curtea Constitutionala a Romaniei a art. V din Ordonanta de Urgenta nr. 180/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor masuri in domeniul sanatatii publice in situatii de risc epidemiologic si biologic, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, precum si pentru stabilirea unor masuri cu privire la acordarea concediilor medicale. De data aceasta, publicam in exclusivitate exceptia de neconstitutionalitate ridicata de catre Adriana Strugaru.

Iata ce prevede art. V din OUG 180/2020, atacat la CCR:

„(1) In scopul colectarii si corelarii datelor strict necesare furnizate de entitatile implicate in combaterea efectelor generate de coronavirusul SARS-Cov-2, precum si in scopul evidentei persoanelor confirmate cu coronavirusul SARS-Cov-2 sau decedate ca urmare a infectarii cu acest virus, Ministerul Sanatatii, in exercitarea atributiilor sale legale, utilizeaza sisteme si aplicatii informatice, inclusiv aplicatia informatica Corona-forms, dezvoltata si administrata din punct de vedere tehnic de catre Serviciul de Telecomunicatii Speciale, cu respectarea prevederilor legale din domeniul prelucrarii datelor cu caracter personal.

(2) Metodologia de prelucrare si raportare a datelor in cadrul sistemelor informatice se stabileste prin ordin comun al ministrului sanatatii si al directorului Serviciului de Telecomunicatii Speciale pentru aplicatia Corona-forms, cu respectarea prevederilor legale din domeniul prelucrarii datelor cu caracter personal, care se elaboreaza in termen de maximum 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta”.

Incalcarea dreptului la viata intima si privata

Pe partea de neconstitutionalitate intrinseca, Adriana Strugaru argumenteaza ca ordonanta de urgenta incalca dreptul la viata intima si privata, permitand o imixtiune a unui serviciu secret in datele medicale ale romanilor. In acelasi context, sunt incalcate doua pasaje din Constitutie: atat art. 115 alin. 6 (care interzice ca ordonantele de urgenta sa afecteze drepturile si libertatile), cat si art. 53, ce prevede ca exercitiul drepturilor si libertatilor fundamentale poate fi restrans doar prin lege; deci nu prin ordonante de urgenta sau prin acte infralegale, cum sunt ordinele de ministru. Or, OUG 180/2020 prevede ca metodologia de prelucrare si raportare a datelor medicale colectate va fi aprobata prin ordin comun al ministrului sanatatii si al directorului Serviciului de Telecomunicatii Speciale.

De altfel, guvernul Orban nu s-a obosit sa scrie o ordonanta suficient de clara, alegand sa se spele pe maini si sa lase grosul reglementarii in zona infralegala (a ordinului comun MS-STS antementionat) – fapt ce face ca textul OUG-ului sa sufere de lipsa de claritate si previzibilitate, mai arata reclamanta.

Unde este urgenta?

In ceea ce priveste motivele extrinseci de neconstitutionalitate, economista invoca atat lipsa unor avize in procesul de adoptare a ordonantei de urgenta (al Departamentului pentru Relatia cu Parlamentul din cadrul Secretariatului General al Guvernului si al Consiliului Economic si Social), cat mai ales inexistenta unei motivari efective a ordonantei. Concret: lipsesc atat urgenta, cat si caracterul extraordinar al situatiei care sa fi facut ca legiferarea sa nu poata fi amanata.

Redam principalele pasaje din exceptia de neconstitutionalitate:

„Pe fond

I. Nesolicitarea avizului obligatoriu al Departamentului pentru Relatia cu Parlamentul din cadrul Secretariatului General al Guvernului – incalcarea art. 1 alin. (3) si (5), art. 115 alin.(4) din Constitutie prin raportare la art. 31 alin. (3) din Regulamentul la HG nr. 561/2009 si art. 5 alin.(2) din HG nr. 137/2020

Dupa cum rezulta din Avizul nr. 1085/22.10.2020 al Consiliului legislativ, proiectul de act normativ nu a fost insotit de avizul de oportunitate al Secretariatului General al Guvernului privind promovarea unui asemenea demers legislativ.

Potrivit art. 31 alin.1) al REGULAMENTULUI din 10 mai 2009 privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum si a altor documente, in vederea adoptarii/aprobarii, aprobat prin HG nr. 561/2009, proiectele de ordonanta de urgenta sunt avizate de catre Secretariatul General al Guvernului din punctul de vedere al oportunitatii promovarii acestora, in sensul motivarii situatiei extraordinare a carei reglementare nu poate fi amanata, precum si a prezentarii consecintelor neadoptarii proiectului de act normativ in regim de urgenta.

In continuare, la art. 31 alin.3) se prevede ca dupa obtinerea tuturor avizelor, ordonantele de urgenta vor fi prezentate in reuniunea de lucru pregatitoare, iar apoi vor fi incluse pe agenda de lucru a sedintei Guvernului.

Motivul pentru care legiuitorul delegat a inteles sa includa aceasta prevedere in Regulamentul sau este tocmai pentru asigurarea bunei desfasurari a raporturilor constitutionale dintre Guvern si Parlament [art. 5 alin.2 din HG nr. 137/2020].

Legiuitorul constituant a prevazut la art. 1 alin.5) din Constitutie ca in Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.

Lato sensu, conceptul de lege prevazut de prima norma constitutionala cuprinde: legile constitutionale, organice si ordinare, decretele, ordonantele Guvenului, hotararile de Guvern, ordinele, instructiunile si reglementarile conducatorilor organelor centrale ale administratiei de stat, actele normative emise de autoritatile administratiei publice[Maria Fodor, Drept Civil: Teoria generala, Universul Juridic 2017]

Incalcandu-si propriul regulament, legiuitorul delegat a infrant principiul legalitatii, golind de continut una din atributiile prevazute in sarcina Departamentului pentru Relatia cu Parlamentul din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Referitor la existenta sau solicitarea unor avize in procedura de elaborare a actelor normative Curtea Constitutionala a statuat ca acestea sunt aspecte ce tin de respectarea obligatiilor legale ale autoritatilor implicate in aceasta procedura si, implicit, ca vizand o eventuala neconstitutionalitate a actelor normative. De asemenea, Curtea a subliniat ca principiul legalitatii prevazut de dispozitiile art. 1 alin. (5) din Constitutie impune ca atat exigentele de ordin procedural, inclusiv obtinerea avizelor, cat si cele de ordin substantial sa fie respectate in cadrul legiferarii, acestea fiind instrumente pentru asigurarea dezideratului calitatii legii, o lege care sa slujeasca cetatenilor, iar nu sa creeze insecuritate juridica (Decizia nr. 139/2019 sau Decizia nr. 29/2020).

Curtea Constitutionala a precizat si ca avizele a caror consacrare este de rang legal, si nu constitutional capata relevanta constitutionala prin prisma art. 1 alin. (5) din Constitutie in masura in care ele contribuie la realizarea unei legislatii de calitate pentru respectarea principiului securitatii juridice.

Mai mult, avand in vedere scopul si natura avizului de oportunitate, respectiv acela de evaluare a situatiei extraordinare care nu poate fi amanata, se retine inclusiv o incalcare a dispozitiilor art. 115 alin.(4) din Constitutie, potrivit carora: Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora.

II. Nesolicitarea avizului obligatoriu al Consiliului Economic si Social – incalcarea art. 1 alin.(3) si (5), art. 16 alin.(2) din Constitutie prin raportare la art. 141 din Constitutie, art. 2 alin.(1) si (2) lit.g) si h) din Legea nr. 248/2013 si art. 31 alin.3) din Legea nr. 24/2000

Potrivit art. 2 din Legea nr. 248/2013:

(1) Consiliul Economic si Social este consultat obligatoriu asupra proiectelor de acte normative initiate de Guvern. [...] Rezultatul acestei consultari se concretizeaza in avize la proiectele de acte normative.

(2) Domeniile de specialitate ale Consiliului Economic si Social sunt:

g) drepturi si libertati cetatenesti;

h) politicile in domeniul sanatatii.

Potrivit art. 26 din Constitutie – Viata intima, familiala si privata:

(1) Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata.

Prin Decizia nr. 498/2018, Curtea Constitutionala a retinut ca datele personale si procesarea acestor informatii tin de viata privata a individului [a se vedea Hotararea CEDO din 4 mai 2000, pronuntata in Cauza Rotaru impotriva Romaniei, paragraful 43, sau Hotararea din 17 iulie 2008, pronuntata in Cauza I. impotriva Finlandei, paragraful 35]. Orice informatie de natura medicala intra in categoria datelor cu caracter personal [Hotararea CEDO din 10 octombrie 2006, pronuntata in Cauza L.L. impotriva Frantei, paragraful 32].

Totodata, potrivit art. 8 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene:

(1) Orice persoana are dreptul la protectia datelor cu caracter personal care o privesc.

Avand in vedere ca prin art. V din OUG nr. 180/2020 se restrange dreptul la protectia datelor cu caracter personal, ce tin de viata privata a individului, prin colectarea de date personale cu caracter medical, in „scopul evidentei persoanelor confirmate cu coronavirusul SARS-Cov-2 sau decedate ca urmare a infectarii cu acest virus”, se poate observa ca aceasta reglementare este circumscrisa domeniilor de specialitate a CES prevazute la art. 2 alin.(2) lit. g) si h) din Legea nr. 248/2013, respectiv drepturi si libertati cetatenesti si politici in domeniul sanatatii, astfel ca era obligatorie solicitarea avizului CES.

Importanta si rolul Consiliului Economic si Social, asa cum au fost prevazute de constituant in art. 141 din Legea Fundamentala si dezvoltat in Legea organica de organizare si functionare a CES (Legea nr. 248/2013), au fost amplu dezvoltate in jurisprudenta bogata a Curtii Constitutionale. (...)

De asemenea, Curtea a subliniat constant imperativitatea solicitarii avizului acestui for consultativ, intrucat acesta prezinta relevanta constitutionala, in special in situatiile in care a inteles sa respinga critici de neconstitutionalitate referitoare la lipsa solicitarii unor avize din partea unor autoritati publice care nu sunt consacrate in legea fundamentala. (...)

Curtea a subliniat in jurisprudenta sa ca art. 141 din Constitutie nu consacra obligativitatea solicitarii unui aviz din partea CES, intrucat acest articol din legea fundamentala exprima rolul pur sintetic al Consiliului Economic si Social, spre deosebire de art. 79 din Legea Fundamentala, care consacra obligativitatea solicitarii unui aviz din partea Consiliului Legislativ.

Astfel, atunci cand criticile de neconstitutionalitate au fost invocate de catre autori, respectiv analizate de catre Curte, DOAR din perspectiva art. 141 din Constitutie, criticile au fost respinse ca neintemeiate, retinandu-se ca acest articol nu poate conduce per se la declararea ca neconstitutionala a actului normativ supus analizei (a se vedea spre exemplu decizia nr. 83/2009, decizia nr. 354/2013).

Pe de alta parte, prin raportare la art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie, care consacra principiul obligativitatii respectarii legii intr-un stat de drept, respectiv art. 16 alin.(2) din Constitutie, potrivit caruia nimeni nu este mai presus de lege, s-a retinut neconstitutionalitatea extrinseca a actului normativ in lipsa consultarii CES in domeniile sale de specialitate. (...)

III. Lipsa situatiei extraordinare care nu poate fi amanata, precum si lipsa urgentei – Incalcarea art. 115 alin.4) coroborart cu art. 1 alin.5) din Constitutie prin raportare la art. 43 alin.(3) din Legea nr. 24/2000

In preambulul actului normativ, se mentioneaza urmatoarele:

„Avand in vedere prevederile art. 7 si 8 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor masuri in domeniul sanatatii publice in situatii de risc epidemiologic si biologic, republicata, referitoare la instituirea masurilor de carantina sau izolare,

intrucat dispozitiile Legii nr. 136/2020, republicata, nu prevad posibilitatea instituirii izolarii la domiciliu sau la o locatie declarata in situatia in care persoanele bolnave cu semne si simptome sugestive specifice definitiei de caz, precum si persoanele purtatoare ale agentului inalt patogen, chiar daca acestea nu prezinta semne si simptome sugestive, nu au efectuat examinari clinice, paraclinice si evaluari biologice intr-o unitate sanitara sau, dupa caz, la o locatie alternativa atasata acesteia pentru o perioada de maximum 48 de ore,

luand in considerare actualul context epidemiologic, determinat de cresterea numarului de cazuri de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2 care necesita ingrijiri medicale acordate de catre medici in cadrul unei unitati sanitare sau la o locatie alternativa atasata unitatii sanitare sau de catre medicii de familie pentru persoanele aflate in izolare la domiciliu sau la o locatie declarata de acestea, precum si necesitatea acordarii certificatelor de concediu medical pentru carantina sau izolare si a indemnizatiilor aferente acestor certificate, pe baza documentului eliberat de directiile de sanatate publica, in vederea imbunatatirii accesului persoanelor asigurate la prestatiile acordate de sistemul de asigurari sociale de sanatate,

tinand cont de faptul ca pana la data cunoasterii rezultatului investigatiilor paraclinice specifice persoana se poate afla in carantina,

se impune interventia legislativa de urgenta asupra Legii nr. 136/2020, republicata, in sensul stabilirii masurii de izolare la domiciliu sau la o locatie declarata, cu acordul persoanei sau in baza documentelor eliberate de directiile de sanatate publica, precum si asupra Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, in sensul modificarii reglementarilor referitoare la acordarea certificatelor de concediu medical persoanelor asigurate pentru care se instituie masura izolarii la domiciliu sau la o locatie declarata,

intrucat este necesar a avea in vedere toate situatiile care sunt prevazute in protocoalele de tratament ale unor boli infectocontagioase, astfel incat, indiferent de locul de acordare a ingrijirilor medicale si forma de boala, orice persoana asigurata sa poata beneficia de ingrijiri medicale si concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate”.

Lipsa promovarii prezentului act normativ poate avea un puternic impact negativ, discriminator, asupra categoriilor de persoane asigurate pentru care se instituie masura izolarii la domiciliu sau la o locatie declarata, pe baza documentului eliberat de directiile de sanatate publica, din cauza unei suspiciuni asupra unei boli infectocontagioase, care prezinta semne si simptome sugestive specifice definitiei de caz si care, astfel, reprezinta un risc epidemiologic si biologic, neacordarea certificatelor de concediu medical conducand la privarea acestora de veniturile provenite din indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate aferente.

Pentru a asigura monitorizarea starii de sanatate a pacientilor pana la confirmarea infectiei cu o boala infectocontagioasa, precum si dupa confirmarea diagnosticului de boala infectocontagioasa, prin investigatii paraclinice specifice, in cazul in care persoanele nu prezinta semne si simptome sugestive definitiei de caz, in conditiile evolutiei situatiei epidemiologice determinate de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivel national si pentru a asigura operationalizarea la nivelul unitatilor sanitare cu paturi, se impune reglementarea distincta a modalitatii de acordare si plata a acestor servicii efectuate de catre medicii de familie.

Dupa cum rezulta cu claritate din textul preambului, acesta avand un inteles neechivoc, acesta urmareste sa asigure un cadru normativ adecvat pentru:

- posibilitatea instituirii carantinei si izolarii persoanelor la domiciliu sau o locatie declarata pana la confirmarea / infirmarea infectiei cu o boala infectocontagioasa;

- facilitarea persoanelor la sistemul de asigurari sociale, pentru a beneficia de ingrijiri medicale si concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate;

- a asigura operationalizarea la nivelul unitatilor sanitare cu paturi

Or, articolul V din OUG nr. 180/2020 nu se subsumeaza niciunuia dintre mentiunile in preambul, nerezultand nici situatia extraordinara, nici urgenta, fiind incalcate deci prevederile art. 115 alin.4) din Constitutie.

Potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale (...), Guvernul poate adopta ordonante de urgenta in urmatoarele conditii, intrunite in mod cumulativ: existenta unei situatii extraordinare, reglementarea acesteia sa nu poata fi amanata si urgenta sa fie motivata in cuprinsul ordonantei.

In cauza de fata, problema care se ridica este aceea a nemotivarii urgentei reglementarii in cadrul preambulului ordonantei de urgenta. Potrivit art. 43 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, „La ordonantele de urgenta preambulul este obligatoriu si cuprinde prezentarea elementelor de fapt si de drept ale situatiei extraordinare ce impune recurgerea la aceasta cale de reglementare”.

Curtea Constitutionala a retinut ca, de principiu, neconstitutionalitatea extrinseca afecteaza actul in ansamblul sau, insa de la aceasta regula exista si exceptii, in masura in care se poate determina o relatie directa intre exigenta extrinseca neindeplinita si o dispozitie expresa a actului supus controlului de constitutionalitate.

Astfel, o inconsistenta formala de natura constitutionala care vizeaza un anumit segment normativ al actului nu poate fi extinsa la cele care nu sunt vizate prin critica formulata sau nu au legatura cu aceasta. De altfel, in acest sens, se pot identifica doua decizii ale Curtii Constitutionale (Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009, si Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009), prin care aceasta a constatat neconstitutionalitatea art. I si II, respectiv a art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 75/2008 din perspectiva art. 115 alin. (4) din Constitutie, restul dispozitiilor normative ale respectivei ordonante de urgenta nefiind afectate de cele doua decizii de admitere ale exceptiei de neconstitutionalitate.

Raportand acest considerent de principiu la cauza de fata, rezulta ca neconstitutionalitatea extrinseca vizeaza numai textul art. V din ordonanta de urgenta. Numai in privinta acestuia Guvernul nu a furnizat in preambulul ordonantei de urgenta motivarea urgentei si nu a indicat situatia extraordinara, iar Curtea Constitutionala, avand in vedere aceasta omisiune de natura constitutionala, nu poate cerceta daca reglementarea era urgenta / daca a existat o situatie extraordinara. Prin urmare, art. V din ordonanta de urgenta incalca art. 115 alin. (4) din Constitutie.

IV. Interdictia afectarii drepturilor si libertatilor fundamentale prin OUG – incalcarea art. 115 alin. (6) si art. 53 din Constitutie

Examinand dispozitiile art.115 alin.(6) din Constitutie, prin Decizia nr.150 din 12 martie 2020, par.58 si 59, Curtea a constatat ca norma constitutionala instituie veritabile limitari ale competentei atribuite Guvernului. Curtea a facut trimitere la jurisprudenta sa, prin care a stabilit ca „se poate deduce ca interdictia adoptarii de ordonante de urgenta este totala si neconditionata atunci cand mentioneaza ca 'nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale' si ca 'nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietate publica'.

In celelalte domenii prevazute de text, ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate daca 'afecteaza', daca au consecinte negative, dar, in schimb, pot fi adoptate daca, prin reglementarile pe care le contin, au consecinte pozitive in domeniile in care intervin”. In continuare, Curtea a aratat ca „verbul 'a afecta' este susceptibil de interpretari diferite, asa cum rezulta din unele dictionare. Din punctul de vedere al Curtii, aceasta urmeaza sa retina numai sensul juridic al notiunii, sub diferite nuante, cum ar fi: 'a suprima', 'a aduce atingere', 'a prejudicia', 'a vatama', 'a leza', 'a antrena consecinte negative'” (a se vedea, in acest sens, Decizia nr.1.189 din 6 noiembrie 2008).

Curtea a stabilit ca „Guvernul nu are nicio competenta de legiferare in domeniul legilor constitutionale ('ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale') si cel al legilor care vizeaza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietate publica ('ordonantele de urgenta nu pot viza masuri de trecere silita'), acestea fiind in competenta de legiferare exclusiva a Parlamentului, sub toate aspectele pe care le reglementeaza in continutul lor normativ, si are o competenta de legiferare limitata in domeniile care vizeaza regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie si drepturile electorale ('ordonantele de urgenta nu pot afecta'), cu privire la care aplicarea interdictiei constitutionale exprese este conditionata de adoptarea unor reglementari care suprima, aduc atingere, prejudiciaza, vatama, lezeaza, in general, antreneaza consecinte negative asupra drepturilor, libertatilor si indatoririlor constitutionale. In aceasta din urma ipoteza, daca reglementarile nu produc consecintele juridice mentionate, Guvernul partajeaza competenta de legiferare cu Parlamentul, fiind tinut insa de obligatia de a motiva in continutul actului normativ existenta unei situatii extraordinare, a carei reglementare nu poate fi amanata, precum si urgenta reglementarii”.

Prin decizia CCR nr. 152/2020, part. 82, Curtea a retinut ca potrivit art. 53 din Constitutie, exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o (care este aceeasi cu cea care a determinat instituirea starii de urgenta), sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.

La punctul 111 aceleiasi decizii, Curtea a statuat ca ordonanta de urgenta nu poate fi insa adoptata in domeniul legilor constitutionale, nu poate afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie, drepturile electorale si nu poate viza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietatea publica. Intrucat prevederile constitutionale stabilesc cadrul si limitele exercitarii delegarii legislative, conditionand legitimitatea si deci constitutionalitatea ordonantelor Guvernului de indeplinirea unor cerinte exprese, calificate in jurisprudenta Curtii Constitutionale drept criterii de constitutionalitate, cu privire la indeplinirea sau neindeplinirea exigentelor constitutionale se poate pronunta doar instanta constitutionala.

Prin opinia separata a doamnelor judecatori dr. Livia Doina Stanciu si prof.dr. Elena Simina Tanasescu, s-a aratat ca Art. 115 alin. (6) din Constitutie sustine interpretarea data art. 53 de Curtea Constitutionala dupa revizuirea Constitutiei, in sensul ca restrangerea exercitiului unor drepturi nu este posibila pe calea actelor de delegare legislativa de vreme ce ordonantele de urgenta nu sunt expres mentionate in art. 53 si nici nu pot afecta „in sens negativ” (a se vedea Decizia nr. 1.189/2008) „drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie”.

Or, prin art V din OUG nr. 180/2020 se restrange dreptul la viata intima si privata, consacrat in art. 26 din Constitutie si art. 8 din CEDO, dar si dreptul la protectia datelor cu caracter personal de natura medicala, protejata atat de art. 8 din CDFUE, cat si de Regulamentul European 2016/679.

Mai mult, prin alin. 2 al art. V din OUG nr. 180/2020, Guvernul deleaga ministerul de resort atributia de a intocmi prin Ordin Metodologia de prelucrare si raportare a datelor in cadrul sistemelor informatice.

Or, aceasta delegare contravine considerentelor retinute prin Decizia nr. 157/2020, unde la pct. 89, cu privire la critica ce vizeaza posibilitatea dispunerii de masuri restrictive in privinta unor drepturi fundamentale prin acte administrative, Curtea retine ca nu pot viza drepturi sau libertati fundamentale. De asemenea, Curtea constata ca legiuitorul delegat nu poate delega la randul sau unei autoritati / entitati administrative ceea ce el insusi nu detine in competenta.

V. Lipsa de claritate si previzibilitate a art. V din OUG nr. 180/2020, precum si atenuarea generalitatii normei primare prin acte infralegale – incalcarea art. 1 alin.(5), art. 26 si art. 147 alin.(4) din Constitutie prin raportare la deciziile nr. 498/2018 si 458/2020 ale Curtii Constitutionale

In speta de fata, apreciem ca sunt incidente mutatis mutandis considerentele Deciziilor nr. 498/2018 si 458/2020 ale Curtii Constitutionale.

Dispozitiile legale criticate prezinta un grad mare de generalitate, desi privesc un domeniu sensibil, respectiv datele personale de natura medicala.

Legiuitorul delegat s-a limitat la a enunta in mod generic ca „In scopul colectarii si corelarii datelor strict necesare furnizate de entitatile implicate in combaterea efectelor generate de coronavirusul SARS-Cov-2, precum si in scopul evidentei persoanelor confirmate cu coronavirusul SARS-Cov-2 sau decedate ca urmare a infectarii cu acest virus, Ministerul Sanatatii, in exercitarea atributiilor sale legale, utilizeaza sisteme si aplicatii informatice, inclusiv aplicatia informatica Corona-forms, dezvoltata si administrata din punct de vedere tehnic de catre Serviciul de Telecomunicatii Speciale, cu respectarea prevederilor legale din domeniul prelucrarii datelor cu caracter personal, fara a stabili in concret garantii adecvate, menite sa asigure protectia datelor cu caracter personal, cuprinse in cadrul acestuia”.

De asemenea, legiuitorul delegat s-a rezumat la a reglementa ca modalitatea de de prelucrare si raportare a datelor in cadrul sistemelor informatice va fi stabilita prin norme metodologice de aplicare aprobate prin ordin comun al ministrului sanatatii si al directorului Serviciului de Telecomunicatii Speciale pentru aplicatia Corona-forms, cu respectarea prevederilor legale din domeniul prelucrarii datelor cu caracter personal.

Astfel, textele analizate fac trimitere la acte normative cu forta juridica inferioara legii, asa incat modalitatea de utilizare a datelor se va realiza in baza unei proceduri neprevazute de lege si deci susceptibile de a fi calificata ca arbitrara.

Simpla trimitere, in cazul dat, la o legislatie infralegala, respectiv la ordine — acte normative caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate — incalca principiul legalitatii prevazut de art.1 alin. (5) din Constitutie; in acest sens este si Decizia Curtii Constitutionale nr.17 din 21 ianuarie 2015, paragraful 60.

Astfel, cerintele art.26 din Constitutie nu mai sunt realizate prin lege, ci prin acte administrative, respectiv Ordinul ministrului sanatatii nr.1.829 din 27.10.2020.

Prin Decizia nr. 498/2018, par. 30-32, Curtea Constitutionala a retinut ca datele personale si procesarea acestor informatii tin de viata privata a individului [a se vedea Hotararea din 4 mai 2000, pronuntata in Cauza Rotaru impotriva Romaniei, paragraful 43, sau Hotararea din 17 iulie 2008, pronuntata in Cauza I. impotriva Finlandei, paragraful 35]. Orice informatie de natura medicala intra in categoria datelor cu caracter personal [Hotararea din 10 octombrie 2006, pronuntata in Cauza L.L. impotriva Frantei, paragraful 32]. Obiectul art.8 din Conventie este acela de a proteja individul de ingerinta arbitrara a autoritatilor publice; el nu obliga statul doar sa se abtina de la astfel de ingerinte, ci, suplimentar acestei obligatii negative, pot exista obligatii pozitive inerente, in vederea respectarii efective a vietii private sau de familie.

Aceste obligatii pot implica adoptarea de masuri concepute pentru a apara respectarea vietii private, chiar si in sfera relatiilor dintre indivizi [Hotararea din 17 iulie 2008, pronuntata in Cauza I. impotriva Finlandei, paragraful 36]. Prin urmare, sfera de cuprindere a dispozitiilor art.8 din Conventie priveste informatiile personale referitoare la pacienti [Hotararea din 17 ianuarie 2012, pronuntata in Cauza Varapnickaitė-Mažylienė impotriva Lituaniei, paragraful 41]

Garantarea securitatii datelor medicale impotriva accesului neautorizat reprezinta, in termenii Conventiei, obligatia pozitiva a statului de a apara respectarea vietii private a pacientului, prin intermediul unui sistem de reguli si garantii de protectie a datelor [Hotararea din 17 iulie 2008, pronuntata in Cauza I. impotriva Finlandei, paragraful 37].

A mai retinut Curtea ca protectia datelor personale, in special a celor medicale, are o importanta fundamentala pentru ca persoana sa se bucure de dreptul sau la respectarea vietii de familie si private, garantat de art.8 din Conventie. Respectarea confidentialitatii datelor privind sanatatea este un principiu vital in sistemul juridic al statelor-parti la Conventie. Este cruciala nu numai respectarea vietii private a pacientului, ci si mentinerea increderii in corpul medical si in serviciile medicale in general [Hotararea din 17 iulie 2008, pronuntata in Cauza I. impotriva Finlandei, paragraful 38].

Legislatia interna trebuie, prin urmare, sa prevada garantii adecvate pentru a preveni orice comunicare sau divulgare de date cu caracter personal referitoare la sanatate, care nu sunt in conformitate cu garantiile prevazute de articolul 8 din Conventie [Hotararea din 17 iulie 2008, pronuntata in Cauza I. impotriva Finlandei, paragraful 38, Hotararea din 25 februarie 1997, pronuntata in Cauza Z. impotriva Finlandei, paragraful 95, sau Hotararea din 10 octombrie 2006, pronuntata in Cauza L.L. impotriva Frantei, paragraful 44].

Dezvaluirea datelor medicale poate afecta in mod serios viata familiala si privata a persoanei, precum si situatia sociala si de munca a acesteia, prin expunerea ei la oprobriul public si la riscul ostracizarii [Hotararea din 17 ianuarie 2012, pronuntata in Cauza Varapnickaitė-Mažylienė impotriva Lituaniei, paragraful 44, sau Hotararea din 6 iunie 2013, pronuntata in Cauza Avilkina si altii impotriva Rusiei, paragraful 45].

La paragraful 40 ale aceleiasi Decizii nr. 498/2018, Curtea a retinut ca „datele introduse in acest dosar electronic intra in sfera de protectie a dispozitiilor art.26 din Constitutie, intrucat sunt date medicale, care, la randul lor, reprezinta date cu caracter personal, definite ca „orice informatii privind o persoana fizica identificata sau identificabila; o persoana fizica identificabila este o persoana care poate fi identificata, direct sau indirect, in special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un numar de identificare, date de localizare, un identificator online, sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identitatii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale” [art.4 pct.1 din Regulamentul 2016/679 al Parlamentului European si al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protectia datelor), publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr.119 din 4 mai 2016]. Indiferent ca evidenta acestor date este realizata pe suport hartie sau electronic, introducerea/consultarea acestora reprezinta o forma de prelucrare a acestora. Conform art.4 pct.2 din Regulamentul 2016/679 al Parlamentului European si al Consiliului din 27 aprilie 2016, notiunea de prelucrare inseamna orice operatiune sau set de operatiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fara utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, inregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispozitie in orice alt mod, alinierea sau combinarea, restrictionarea, stergerea sau distrugerea.

La pct 42 al Deciziei antementionate, Curtea retine ca „daca statul a instituit, prin lege, o masura in aplicarea dreptului la ocrotirea sanatatii persoanei, tot acestuia ii revine obligatia de a proteja si garanta caracterul confidential al informatiilor medicale prelucrate, printr-un act normativ de acelasi nivel, respectiv prin lege. Astfel, din acest punct de vedere, obligatiile pozitive asociate celor doua drepturi sunt corelative si interdependente, trebuind sa existe un just echilibru intre acestea. Statului nu ii este permis ca, protejand un drept constitutional, sa o faca in detrimentului celuilalt drept deopotriva ocrotit, pentru ca s-ar putea ajunge la situatia in care afectarea acestuia din urma sa fie atat de puternica, incat avantajul initial obtinut sa apara ca fiind nesemnificativ in aceasta ecuatie. Prin urmare, la nivel normativ, complementaritatea si proportionalitatea trebuie sa caracterizeze relatia dintre cele doua drepturi constitutionale antereferite”.

In cuprinsul punctelor 44, 45, 47, Curtea constata ca „prevederile [...] sunt departe de a constitui, prin ele insele, garantii ale respectarii dreptului la viata intima, familiala si privata. Ele, in realitate, reprezinta elementele de baza ale organizarii si asigurarii functionarii noului sistem electronic conceput de legiuitor. Or, astfel cum s-a aratat anterior, organizarea unui astfel de sistem in considerarea obligatiei pozitive a statului de a lua masuri in sensul protejarii dreptului la ocrotirea sanatatii implica, in mod necesar, obligatia pozitiva a acestuia, asociata protejarii si garantarii dreptului inscris in art.26 din Constitutie.

In legatura cu acest aspect se constata ca legea tace, neprevazand nicio masura care sa poata fi calificata drept garantie a dreptului la viata intima, familiala sau privata. Prin urmare, prin prisma celor anterior expuse, statul nu a acordat nicio atentie acestor garantii, ele fiind asadar ignorate in corpul legii.

Reglementarea dosarului electronic de sanatate apare astfel ca fiind o intruziune a statului in viata intima, familiala si privata a persoanei. Chiar daca reprezinta un mijloc prin intermediul caruia statul isi indeplineste obligatia constitutionala de a ocroti sanatatea individului, interventia etatica apare ca fiind una ordonatoare, imperativa pentru persoana, in sensul stocarii datelor medicale ale persoanei pe o anumita platforma electronica, fara ca aceasta sa se poata impotrivi in vreun fel”.

In fine, la pctele 50, 51 si 57, ale Deciziei nr. 498/2018, se arata ca:

„50. Nu este indeajuns ca protejarea datelor medicale sa fie realizata printr-o legislatie infralegala, Curtea, in numeroase cazuri, avertizand ca actele de reglementare secundara, exempli gratia, hotarari ale Guvernului, sunt oricum caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate [a se vedea in acest sens Decizia nr.17 din 21 ianuarie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.79 din 30 ianuarie 2015, paragrafele 67 si 94, Decizia nr.51 din 16 februarie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.190 din 14 martie 2016, paragraful 47, sau Decizia nr.61 din 7 februarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.219 din 30 martie 2017, paragraful 42].

Se observa ca garantii pentru asigurarea dreptului constitutional prevazut de art.26 sunt cuprinse intr-o hotarare a Guvernului, insa o asemenea maniera de reglementare este total neadecvata, fragilizand, in mod nepermis, protectia constitutionala a vietii intime, familiale si private. Practic, autoritatea administrativa poate oricand modifica standardele de garantii asociate acestui drept, prin emiterea unor acte administrative normative, cetateanul/pacientul fiind astfel la bunul plac al autoritatii administrative. Or, o protectie adecvata a acestui drept este cea stabilita printr-o lege, ceea ce nu este cazul in speta de fata. In consecinta, textele criticate incalca art.26 din Constitutie.

51. De asemenea, principial, o reglementare cu caracter primar este cea care se bucura de forta juridica a legii si de o stabilitate in consecinta, astfel ca pare chiar impropriu ca o masura de natura legii, data in aplicarea art.34 din Constitutie, sa cunoasca limitari printr-o hotarare a Guvernului, considerata a fi suficienta pentru respectarea art.26 din Constitutie. Intr-o atare modalitate de reglementare se ajunge la o restructurare/reconfigurare a legii, prin intermediul actului administrativ, ceea ce este de neconceput. Ar rezulta ca limitele unei ingerinte etatice prevazute de lege sunt fixate printr-un act administrativ, emis chiar in baza acelei legi, ceea ce incalca art. 1 alin.(5) din Constitutie. [...]

57. Relatiile sociale sunt reglementate primar prin legi/ordonante de urgenta/ordonante, in timp ce actele administrative cu caracter normativ pot organiza punerea in executare sau executarea acestora, dupa caz, fara ca ele insele sa fie izvor primar de drept. Reglementarea unor norme primare in corpul unui act de reglementare secundara reprezinta o contradictie in termeni. Astfel, acest din urma act trebuie sa se limiteze strict la organizarea punerii in executare sau la executarea dispozitiilor primare, si nu sa reglementeze el insusi astfel de dispozitii. De aceea, actele administrative cu caracter normativ, fie ele hotarari ale Guvernului sau ordine ale ministrilor, nu pot, prin continutul lor normativ, sa excedeze domeniului organizarii executarii actelor de reglementare primara [art.108 alin.(2) din Constitutie], respectiv a executarii acestora sau a hotararilor Guvernului [art.77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.260 din 21 aprilie 2010], dupa caz, pentru ca, printr-un atare procedeu, s-ar ajunge la modificarea/completarea insasi a legii”.

In acelasi sens sunt si paragrafele 42-45 din decizia CCR nr.458/2020, potrivit carora:

„42. Curtea constata, prin urmare, ca dispozitiile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 95/2006, avand un caracter lacunar, dau in sarcina ministrului sanatatii complinirea omisiunilor legislative evidente in materia reglementata, prin emiterea de ordine.

43. Curtea aminteste insa ca, asa cum a subliniat in jurisprudenta sa, de principiu, orice act normativ trebuie sa indeplineasca anumite conditii calitative, printre acestea numarandu-se previzibilitatea, ceea ce presupune ca acesta trebuie sa fie suficient de clar si precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficienta a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – sa prevada intr-o masura rezonabila, in circumstantele spetei, consecintele care pot rezulta dintr-un act determinat. Curtea a admis ca poate fi dificil sa se redacteze legi de o precizie totala si o anumita suplete poate chiar sa se dovedeasca de dorit, dar aceasta nu trebuie sa afecteze previzibilitatea. (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 ianuarie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013.)

44. Or, dand in sarcina ministrului de resort completarea reglementarii referitoare la conditiile in care persoanele cu boli transmisibile sunt obligate sa declare, sa urmeze tratament sau sa fie internate, precum si libertatea de a modifica oricand si fara a respecta anumite limite aceste reglementari, dispozitiile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 95/2006 dobandesc un caracter imprevizibil, incert si dificil de anticipat.

45. Desigur, preluand, mutatis mutandis, rationamentul expus de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 152 din 6 mai 2020, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020, paragraful 90, Curtea retine ca o reglementare care se refera la o situatie exceptionala, asa cum este cea generata de raspandirea iminenta a unei boli transmisibile, trebuie sa se bucure de un grad mai sporit de generalitate, intrucat este dificil de anticipat evolutia concreta a acesteia. Cu toate astea, generalitatea normei primare nu poate fi atenuata prin acte infralegale care sa completeze cadrul normativ existent. De aceea, ordinul ministrului sanatatii, in cazul de fata, trebuie sa cuprinda doar masurile care organizeaza executarea dispozitiilor legale si particularizeaza si adapteaza respectivele dispozitii la situatia de fapt existenta, fara a se abate (prin modificari sau completari) de la cadrul circumscris prin normele cu putere de lege”.

Revenind la speta de fata, putem constata ca, avand un caracter cu totul exceptional si un profund efect negativ asupra dreptului la viata intima si privata, masura de a introduce datele cu caracter medical in baza de date CoronaForms trebuia sa beneficieze de un regim juridic strict, atat din perspectiva conditiilor in care se poate lua masura, cat si din perspectiva autoritatilor competente si a procedurii aplicabile, toate acestea constituind aspecte care 'concura' la restrangerea drepturilor fundamentale, in sensul art.53 din Constitutie, restrangere care se poate realiza numai prin lege, in intelesul strict al termenului, respectiv acela de act normativ emis de Parlament (conform paragrafului 80 din decizia CCR nr.157/2020: 'in cadrul constitutional ulterior revizuirii Legii fundamentale din anul 2003, restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati fundamentale nu poate fi realizata decat printr-o lege, ca act formal al Parlamentului'.).

O atare concluzie se impune cu atat mai mult, cu cat schimbarile legislative infralegale sporesc gradul de afectare a dreptului / libertatii fundamentale, fiind deci la randul lor vatamatoare.

Aplicand, in speta, considerentele de principiu ale Curtii Constitutionale enuntate anterior, observam ca statul nu a instituit garantii adecvate in privinta ingerintei in dreptul la viata intima si privata, incalcand dispozitiile art. 1 alin.5) si art. 26 din Constitutie, art. 8 din CEDO, art. 8 din CDFUE, precum si cu incalcarea Deciziilor CCR nr. 498/2018 si 458/2020.

In raport de aceste considerente, va solicit sa constatati admisibilitatea exceptiei si sa sesizati Curtea Constitutionala a Romaniei, careia, prin raportare la criticile formulate, ii solicitam sa pronunte o decizie de admitere”.

* Cititi aici intreaga exceptie de neconstitutionalitate

sursa foto Balan: Bursa.ro