Motto: „Cand dai, la inceput, dai din ceea ce ai, apoi dai din ceea ce esti”

Arsenie Boca

Anii au trecut ca un gand si impreuna cu ei o parte importanta din viata noastra!

Sunt unul dintre judecatorii acestei tari si, in cei peste 28 de ani, am daruit profesiei mai multe decat am reusit sa ofer vreodata familiei. Cu toate acestea, simt ca atatea ar fi fost posibil sa mai implinesc daca vremurile si oamenii alaturi de care m-am insotit pe drumul dreptatii, dar mai ales al adevarului, s-ar fi sincronizat dorintelor, idealurilor ce m-au animat permanent, idealuri care nu au fost nici putine si nici neinsemnate.

in anii de inceput ai democratiei, din prea mult entuziasm dar si dintr-o incredere aproape oarba, multe dintre profesiile esentiale erau la fel de incarcate de responsabilitate ca astazi. Chiar daca in prezent, functia de judecator este la fel de greu de purtat, precum o haina eleganta careia nu-i descoperi imediat rostul, anii de inceput au fost dificili si deopotriva frumosi.

Am intrat in profesie cand tineretea nu te intreba prea multe, multumindu-se numai sa te asalteze din toate partile cu indrazneala, dar mai ales sa te provoace in fiecare zi.

Ca si acum, nici atunci nu era deloc usor sa exerciti una dintre cele mai alese functii din stat. Era dificil sa te implinesti si sa te dezvolti profesional atunci cand aveai la dispozitie doar entuziasm si o legislatie sumara, iar tehnica nu iti era cea mai buna prietena, cu metode si mijloace putine, uneori aproape rudimentare!

Nu era deloc simplu sa-ti gestionezi profesia alaturi de familia pe care ti-o intemeiai si care, la randul ei, era la inceput de drum. Nu a fost nici simplu si nici confortabil sa detii o astfel de functie la numai douazeci si ceva de ani! Am realizat peste timp insa ca nu esti niciodata indeajuns de pregatit pentru misiunea cu multe valente de sacralitate, ca nu le stii pe toate, nici macar atunci cand alegi sa o parasesti.

A fi judecator nu se reduce la a da cu un ciocanel in pupitru, asa cum isi imagineaza majoritatea semenilor nostri! Nici pe departe nu se intampla acest lucru! Singurele bunuri, in afara muntilor de dosare de pe masa judecatorului, intr-o sala de judecata, sunt Biblia si, uneori, o cruce. De aceste simbolice legaturi cu divinitatea, fiecare dintre noi, cel putin o data in viata, putem uita.

Mirajul puterii, dar mai ales gustul mieros si inselator al acesteia, risca sa arunce un judecator pe culmi imaginare, acolo unde nu ar avea cum sa ajunga niciodata, in realitate!

Viata nu iti lasa totdeauna prea multe optiuni si nici timpul sa le inveti in liniste pe toate. De aceea vine o zi in care descoperi in tine atribute pe care nu le-ai fi banuit niciodata. Poti fi in acelasi timp judecator, parinte, sot/sotie, fiu/fiica, prieten, dar nimeni nu te va initia vreodata in tainele celei mai importante calitati existente in fiecare dintre noi, omenia.

Pentru un judecator componenta umanitatii este definitorie. Un prieten drag, unul dintre marii avocati ai acestei tari, mi-a impartasit nu cu mult timp in urma indemnul primit de la unchiul sau (un fost judecator inspector la Tribunalul Capitalei), care, in anul 1989, la momentul cand a dobandit calitatea de student la drept i-a spus: ,,Daca te faci judecator, sa nu fii aspru! Pentru ca legea e aspra. Nu trebuie ca si judecatorul sa fie aspru, pentru ca o aspreste de doua ori si sufera un om.” Adevarat! Poate suferi un om. Aceasta este esenta umanitatii!

Rememorez cu emotie anii de inceput, perioada ce a pus temelie durabila formarii mele. Retin ca pe langa informatiile pe care le adunam zilnic in vederea pregatirii, importanti au fost si au ramas oamenii alaturi de care am crescut profesional, toti aceia de la care, intr-o forma sau alta, am primit lectii. Pe unele le-am invatat la timp, pe altele le-am tot repetat, atunci cand din nepasare sau neimplicare am ignorat faptul ca experienta profesiei nu poate fi inlocuita niciodata.

De oamenii acelor timpuri, unii dintre ei nemaifiind astazi printre noi, imi este atat de dor uneori, asa cum erau fiecare, cu bune si rele, poate mai sinceri si mai devotati, dornici sa vada latura frumoasa din cel de alaturi, sa ierte si sa iubeasca cu mai multa forta decat ar fi putut uri.

Am iubit enorm timpurile acelea de inceput. Daca ar fi sa astepte cineva de la mine un raspuns rapid despre cele mai dragi amintiri cu siguranta as retine fara nicio rezerva vremurile trecute si oamenii lor; buni, calzi, devotati, curajosi, intelepti, empatici, indrazneti si dornici de schimbare, contrar celor spuse, de cele mai multe ori gratuit.

Spre sfarsitul anilor 90 justitia din care faceam parte deja de ceva timp incepuse sa fie privita cu mai mult respect, la acest lucru contribuind desigur si un fost ministru care ocupase functia de judecator pentru o vreme, in prezent, un distins avocat si cadru didactic in invatamantul superior. Cum nicio minune nu tine mai mult de cateva zile (cel putin trei par sigur a fi garantate), in urmatorii ani, imediat dupa adoptarea legilor justitiei, demolarea sistemului judiciar (proces care nu s-a finalizat inca) a demarat din acelasi loc, de unde cu putin timp in urma incepuse un progres de substanta.

Anii 2000 aveau sa aduca sistemului judiciar structuri de forta noi, concretizate in unitati speciale de parchet, una dintre ele reprezentand pentru urmatoarea perioada nu doar o amprenta dureroasa asupra justitiei, in general, dar si asupra intregii societati. Am tendinta sa asociez mental perioada de glorie a DNA cu actele de cruzime judiciara comise in Romania dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Festivalul catuselor, devenit intre timp o adevarata institutie de bucurie si mandrie pentru unii si de executie pentru altii, mi-a amintit multa vreme de timpul ,,acuzatorului public” din 1945.

Desi au trecut atatia ani, chiar si dupa caderea comunismului, sistemul judiciar a dovedit ca nu a reusit sa invete nimic din lectiile istorie. Ranile nevindecate de abuzurile justitiei politice de altadata au fost redeschise cu alte abuzuri. Justitia a permis, din nou, sa fie folosita ca un instrument de represiune, lepadandu-se, in parte, de misiunea sacra ce i-a fost incredintata, anume aceea de a imparti dreptatea!

Chiar daca au lipsit, aparent, metodele de investigare si reeducare prin tortura fizica si morala, practicate altadata in perioada comunismului, astazi, nimeni nu ar putea sa ne garanteze faptul ca in Celula 19 din Arestul Central, pe unde au trecut multi nevinovati, in timpurile noastre, nu am putea regasi o atmosfera asemanatoare celei din ,,Neagra” si ,,Zarca” inchisorilor comuniste!

Unde am fost in tot acest timp, noi, judecatorii, garantii respectarii drepturilor si libertatilor cetatenilor? Poate ca nu vom mai lasa istoria sa ne aseze dupa cum ea va intelege in timp ,,fenomenul DNA”. Aceasta marturisire dureroasa nu reprezinta decat dezamagirea de a nu fi reusit sa ne implinim totdeauna menirea, indiferent daca numai unii dintre noi au fost implicati in mod direct in fenomenul mentionat mai sus.

Tacerea noastra, prelunga si absurda, cu accente evidente de lasitate a condus, in final, la procente impresionante de achitari definitive si destine distruse! Cei care au cunoscut direct ,,fenomenul DNA”, judecatori, procurori, avocati, politicieni, simpli cetateni, toti cei care au mai avut puterea si resursele sufletesti de a impartasi cosmarul prin care au trecut, dupa ce ,,afacerea lor judiciara” s-a incheiat definitiv, descriu episoade de adevarata prigoana.

Suntem contemporanii acestor tragice evenimente, derulate de cele mai multe ori in secvente de film sau teatru scurt, pe care le vizionam zilnic prin intermediul telejustitiei si pe care majoritatea dintre noi nu am denuntat-o niciodata ca fenomen (sub pretextul moralist ca nu avem structura de denuntatori), acceptand de multe ori, dominati de prejudecati, faptul ca acuzatii plimbati prin fata camerelor de filmat erau deja vinovati inainte de a fi judecati.

Nici nu era dificil sa intri in atentia acestei unitati de parchet intrucat oricand se putea gasi un ,,acuzator” de serviciu zelos care sa garanteze faptul ca are cunostinta despre cum a incalcat legea un judecator. Mii de dosare s-au nascut in asemenea imprejurari, situatie relevata intr-un raport intocmit de Inspectia Judiciara, confirmat de garantul independentei sistemului judiciar – Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Hotararii Plenului nr. 225 din 15 octombrie 2019¹.

Aceasta hotarare-document a reusit sa retina doar partial situatia cumplita prin care a trecut justitia romaneasca intrucat raportul intocmit nu a vizat toate instantele si nici intreaga perioada de functionare si de glorie a DNA. Cate alte vieti distruse pentru totdeauna si nestiute de nimeni au ramas nedescoperite in arhivele DNA, acolo pe unde nimeni nu a umblat inca!

Multe dintre atrocitatile acelor ani nu ar fi fost posibile daca la capatul tuturor lucrurilor, in final, un judecator nu ar fi dat unda verde acelor acte si fapte pentru care unii au platit cu viata si cu tot ce le era mai drag. In acelasi timp altii si-au prins la revere, ori si-au atarnat la gat medaliile victoriei in lupta impotriva coruptiei, slogan rostogolit permanent ca o marota, sub acoperisul caruia s-au consumat majoritatea abuzurilor retinute in anul 2019.

Prin infiintarea SIIJ a fost ridicata o parte importanta din presiunea ce s-a exercitat asupra judecatorilor chemati sa dezlege pricinile ce le erau deduse judecati, indiferent de natura lor. Aceasta presiune, pe care unitatea de parchet DNA a pus-o de foarte multe ori asupra judecatorilor, pe parcursul infaptuirii actului de justitie, uneori avea drept justificari sesizarile fictive, realizate de ,,acuzatori” consacrati, pentru care aceasta deprindere devenise asemenea unei profesii, dar cel mai adesea baza anchetelor era reprezentata de sesizarile din oficiu, pornite de foarte multe ori ca urmare a unor ,,informari” primite de la diferite servicii secrete.

Din aceste considerente, putem intelege regretul celor fortati sa renunte la colaborarea cu serviciile de informatii, stabilita pe baza de protocoale sau alte asemenea pacte secrete, pe segmente unde legea nu le-a atribuit acestora niciodata vreo competenta. Chiar daca ultimii ani au adus mai multa lumina si claritate ,,laturii penale” a justitiei romanesti, garantiile de obiectivitate sunt departe de a fi perfecte cata vreme acceptam inca posibilitatea ca o forta a raului, cu radacini adanci in trecut, serviciile secrete de informatii, sa faca din nou parte din viata noastra judiciara.

De altfel, ultimele evenimente legislative, incarcate de nostalgia trecutului, militeaza pentru o reintoarcere la vechile practici si metehne, pe care nicio democratie consolidata nu le-ar retine vreodata, anume acceptarea interferentei serviciilor de informatii in actul de justitie.

Suntem fiecare ceea ce alegem sa fim: dreptate, intelepciune si blandete, impartialitate, echilibru si bunatate, empatie, omenie sau asprime peste care putem aseza, cum doar noi reusim sa o facem, si putina cruzime.

Intr-o zi, va veni si pentru noi, judecatorii, un timp al bilantului, indiferent cat de puternici ne-am aratat. Viata are si pentru noi surprizele ei, fiindca la capat de drum ne va astepta, cu siguranta, si pe noi un alt Judecator!

Articol publicat in numarul 2 al Revistei Palatul de Justitie, publicatie relansata in iulie 2021 si editata de Uniunea Juristilor din Romania si Societatea Academica „Titu Maiorescu”