Curtea de Justitie a Uniunii Europene ar putea rezolva o problema pe cat de cronica, pe atat de dureroasa a magistraturii romanesti: volumul covarsitor de munca – o problema care la randul ei le provoaca judecatorilor necazuri atat profesionale (dosare disciplinare pe motiv de de intarzieri), cat si personale (stres, boli, afectarea vietii de familie etc.).

La 8 aprilie 2024, judecatorii Daniela Georgeta Enache si Dragos Calin (foto) de la Curtea de Apel Bucuresti au sesizat CJUE din oficiu cu urmatoarea intrebare:

„Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, cu referire la articolul 2 TUE, pct.5 si 7 din Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale lucratorilor si art. 3, 5, 6 si 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru, trebuie interpretat, in imprejurari precum cele in discutie in litigiul principal, in sensul ca principiul independentei judecatorilor se opune unei dispozitii legislative nationale care interzice plata orelor suplimentare lucrate de un judecator ca urmare a deficitului de personal in cadrul instantei in care functioneaza, in conditiile in care compensarea numai cu timp liber corespunzator a muncii suplimentare efectuate peste durata normala a timpului de lucru, precum si in zilele de repaus saptamanal si de sarbatori legale, daca ar fi pusa in aplicare, ar afecta concediul legal de odihna anual?”

Altfel formulat:

- intr-o instanta, din cauza posturilor vacante, judecatorii in functie sunt nevoiti sa presteze munca suplimentara, concretizata in dosarele care in mod normal le-ar fi fost repartizate celorlalti magistrati;

- Codul Muncii le da dreptul angajatilor la plata orelor suplimentare sau la compensarea lor prin zile libere;

- inca din 2018, guvernele, prin ordonante de urgenta succesive, au prorogat plata orelor suplimentare, dandu-le dreptul angajatilor doar la compensarea lor prin zile libere;

- problema este ca volumul urias de munca din acea instanta (ca, de altfel, din aproape orice instanta a Romaniei, adaugam noi) ii impiedica pe judecatori sa beneficieze de facto de acele zile libere;

- de aceea, mai cinstit ar fi ca statul roman sa le plateasca judecatorilor orele suplimentare.

Judecatorul-petent a pierdut la fond. Nu se putea altfel

Curtea de Justitie a Uniunii Europene a fost sesizata in dosarul nr. 12228/3/2022, format dupa ce judecatorul Mihai Arhip de la Tribunalul Galati a chemat in judecata instanta angajatoare, solicitand ca Tribunalul Bucuresti sa oblige Tribunalul Galati la plata unei sume compensatorii, calculate ca raport intre:

- totalitatea salariilor nete de la nivelul unei sectii a instantei angajatoare si

- numarul magistratilor angajati in acea sectie intr-o perioada data.

Concret: din 2019 pana in prezent, judecatorul Arhip a activat la Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal, respectiv la Sectia civila a Tribunalului Galati. Fiecare dintre cele doua sectii s-a confruntat cu posturi vacante, motiv pentru care magistratii in functie au fost nevoiti sa presteze munca suplimentara – mai precis, sa solutioneze si dosarele care ar fi putut fi judecate daca toate posturile sectiei respective ar fi fost ocupate.

In 11 ianuarie 2023, judecatorul Ovidiu Giorgescu de la Tribunalul Bucuresti a respins actiunea magistratului Mihai Arhip. Incheierea judecatorilor Daniela Enache si Dragos Alin Calin de sesizare a CJUE sintetizeaza motivarea primei instante: TMB a invocat OUG-urile emise intre 2018 si 2022, care impiedica angajatorii sa plateasca orele suplimentare, obligandu-i in schimb sa le compenseze prin zile libere.

In aceeasi incheiere de sesizare a CJUE, Curtea de Apel Bucuresti recunoaste ca legislatia romaneasca este restrictiva si ca nu permite alta solutie decat cea pronuntata de Tribunalul Bucuresti. De aceea, completul Enache-Calin a incercat sa sparga blocajul legislativ, prin sesizarea Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

Iata minuta sentintei TMB nr. 56/2023:

„In baza art. 406 din Codul de Procedura Civila, ia act de renuntarea reclamantului la judecarea capatului nr. 1 de cerere. Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Tribunalul Galati ca neintemeiata. Respinge in rest actiunea ca neintemeiata.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale. Pronuntata, azi, 11.01.2023, solutia urmand sa fie pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei”.

Prezentam principalul pasaj din incheierea CAB privind sesizarea CJUE:

„Potrivit art. 21 din Legea nr. 153/2017:

'(1) Munca suplimentara prestata peste programul normal de lucru, precum si munca prestata in zilele de sarbatori legale, repaus saptamanal si in alte zile in care, in conformitate cu legea, nu se lucreaza, se compenseaza prin ore libere platite in urmatoarele 60 de zile calendaristice dupa efectuarea acesteia.

(2) In cazul in care compensarea prin ore libere platite nu este posibila in termenul prevazut la alin. (1), munca suplimentara prestata peste programul normal de lucru va fi platita in luna urmatoare cu un spor de 75% din salariul de baza, solda de functie / salariul de functie, indemnizatia de incadrare, corespunzator orelor suplimentare efectuate.

(3) In cazul in care compensarea prin ore libere platite nu este posibila in termenul prevazut la alin. (1), munca suplimentara prestata in zilele de repaus saptamanal, de sarbatori legale si in celelalte zile in care, in conformitate cu reglementarile in vigoare, nu se lucreaza, va fi platita in luna urmatoare cu un spor de 100% din salariul de baza, solda de functie / salariul de functie, indemnizatia de incadrare, corespunzator orelor suplimentare efectuate.

(4) Plata muncii in conditiile alin. (2) si (3) se poate face numai daca efectuarea orelor suplimentare a fost dispusa de seful ierarhic in scris, fara a se depasi 360 de ore anual. In cazul prestarii de ore suplimentare peste un numar de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, dupa caz, al reprezentantilor salariatilor, potrivit legii.

(5) La locurile de munca la care durata normala a timpului de lucru a fost redusa, potrivit legii, sub 8 ore pe zi, depasirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzator.

(6) Prevederile prezentului articol nu se aplica persoanelor salarizate prin plata cu ora, prin cumul de functii in cadrul aceleiasi institutii sau autoritati publice ori persoanelor angajate cu timp partial'.

Prin derogare de la prevederile art.21 alin.(2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare, in anul 2018, munca suplimentara efectuata peste durata normala a timpului de lucru de personalul din sectorul bugetar incadrat in functii de executie sau de conducere, precum si munca prestata in zilele de repaus saptamanal, de sarbatori legale si in celelalte zile in care, in conformitate cu reglementarile in vigoare, nu se lucreaza in cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzator acestora. Aceleasi derogari au fost prevazute si pentru anii 2018-2021, 2022, respectiv anul 2023, prin OUG nr.114/2018, OUG nr. 130/2021 si OUG nr. 168/2022.

Astfel, raportat la prevederile legii speciale aplicabile prezentului litigiu, pentru munca suplimentara, respectiv pentru munca prestata in zilele de repaus saptamanal, de sarbatori legale si in celelalte zile in care, potrivit reglementarilor in vigoare, nu se lucreaza, nu se pot acorda in compensare sume de bani, ci doar timp liber corespunzator.

Potrivit art.74 alin.1 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor si reglementarii preluate de actul normativ de abrogare (Legea nr.303/2022), pentru activitatea desfasurata, judecatorii si procurorii au dreptul la o remuneratie stabilita in raport cu nivelul instantei sau al parchetului, cu functia detinuta, cu vechimea in magistratura si cu alte criterii prevazute de lege.

Drepturile salariale ale personalului din justitie sunt stabilite in conformitate cu dispozitiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, al carei art. 8 alin. 1 stabileste ca 'Judecatorii, procurorii si magistratii-asistenti au dreptul, pentru activitatea desfasurata, la o indemnizatie de incadrare stabilita in raport cu nivelul instantelor sau parchetelor sau, dupa caz, cu gradul profesional obtinut, cu functia detinuta si, dupa caz, cu vechimea in munca si in functie, potrivit prevederilor prezentei legi'. Aceste indemnizatii de incadrare sunt prevazute in anexa la cap. I lit. A si, respectiv, lit. B, conform art. 9. Pe langa indemnizatia de incadrare prevazuta de lege, personalul din justitie beneficiaza si de sporurile prevazute la art. 4 si 5 din acelasi act normativ.

Asadar, salarizarea personalului din justitie este reglementata de dispozitii legale care nu prevad posibilitatea acordarii mai multor indemnizatii in situatii cum este si aceea de fata, in care un magistrat presteaza activitate suplimentara, urmare a deficitului de personal.

Salarizarea magistratilor presupune plata unei indemnizatii de incadrare, stabilite prin legea speciala, in functie de criterii exprese cum ar fi nivelul instantei, functia, vechimea in munca si in functie. (Spre exemplu, in Spania au fost legiferate doua moduri diferite de a incasa prime de productivitate: (i) prin indeplinirea obiectivelor cantitative (in special numarul de hotarari pronuntate intr-o anumita perioada de timp); (ii) prin inlocuirea altor judecatori (un singur judecator isi asuma munca suplimentara a altui judecator, in plus fata de indeplinirea propriului volum de lucru).) Legea nationala nu prevede posibilitatea redistribuirii unor indemnizatii pe care ordonatorul de credite le-ar fi estimat, ca incluse in bugetul sau de cheltuieli cu resursa umana, in raport de numarul judecatorilor din schema de personal.

Prin urmare, indiferent de volumul de activitate efectiv al unui judecator, contraprestatia muncii lui se poate raporta doar la criteriile de salarizare stabilite prin lege, neexistand o norma legala care sa permita plata muncii suplimentare depuse de judecatorii care isi desfasoara activitatea in cadrul unei instante al carei grad de ocupare este foarte redus.

Totusi, prin Hotararea nr. 2225/03.11.2022 a Sectiei pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a hotarat ca sumele reprezentand cheltuieli de personal aferente unei scheme incomplete sa fie impartite tuturor judecatorilor care exercita efectiv functia la acea instanta. Este discutabil daca aceasta hotarare poate stabili, in principiu, obligatii in sarcina ordonatorilor de credite, avand in vedere ca nu exista dispozitii in legea de organizare judecatoreasca in acest sens, CSM nefiind o autoritate legislativa.

Desigur, ab initio, necesitatea efectuarii unei munci suplimentare trebuie analizata mai ales prin raportare la volumul concret de activitate al instantei intr-un anumit moment, iar nu doar prin raportare la procentul de ocupare a schemei de personal.

Cu toate acestea, munca suplimentara efectuata de judecatori, in conditii de deficit cronic de personal, ii pune pe acestia cel putin in situatia de a gresi si a-si vedea angajata raspunderea disciplinara mult mai des decat in cazul in care ar fi avut un volum de lucru rezonabil. Acest volum de lucru este cuantificat in Romania de Consiliul Superior al Magistraturii, in considerarea sa si a echilibrarii efortului personalului instantelor, fiind stabilit si numarul de judecatori alocati fiecarei instante.

De altfel, Comisia de la Venetia retine urmatoarele: 'Raspunderea judecatorilor ar trebui luata in considerare in lumina modului in care ei pot controla volumul de munca si restantele. De exemplu, intarzierile in procedurile judiciare pot fi cauzate de lipsa competentelor organizatorice ale judecatorului, dar pot fi explicate, de asemenea, prin motive obiective aflate in afara controlului sau, cum ar fi esecul organelor competente de a asigura prezenta martorilor. [...] De fapt, articolul 74 din Legea privind Consiliul Judiciar stabileste ca, in procedura de sanctionare, Consiliul trebuie sa ia in considerare „gradul de responsabilitate” a judecatorului. Cu toate acestea, insasi existenta unei incalcari disciplinare (nu numai sanctiunea) ar trebui conditionata de culpa judecatorului. Judecatorii cinstiti si muncitori nu ar trebui sanctionati pentru situatiile imputabile gestionarii deficitare a sistemului judiciar in ansamblul sau altor circumstante in afara controlului lor'. (CDL-AD(2015)042, Avizul privind legile privind raspunderea disciplinara si evaluarea judecatorilor din 'Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei", §§18 si 19)

Totodata, munca suplimentara efectuata de judecatori, in conditii de deficit sever de personal, determina in numeroase situatii imposibilitatea faptica a efectuarii concediului de odihna anual de 35 de zile, in conditiile in care OUG nr.114/2018, OUG nr.130/2021, respectiv OUG nr.168/2022 contin o norma imperativa conform careia munca suplimentara efectuata peste durata normala a timpului de lucru de personalul din sectorul bugetar se va compensa numai cu timp liber corespunzator – timp liber, evident, imposibil de acordat.

Conform jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene anterior indicate, nu se poate admite, sub pretextul garantarii securitatii juridice, ca angajatorul sa poata invoca propria neindeplinire a obligatiilor, si anume faptul ca a omis sa ofere lucratorului posibilitatea de a-si exercita in mod efectiv dreptul la concediu anual platit.

De altfel, in cauza de fata, in perioada supusa analizei, reclamantul judecator a efectuat 26 de zile de concediu de odihna in anul 2019 (din 35 prevazute de lege anual), de 12 zile de concediu de odihna in anul 2020 (din 35 prevazute de lege anual), de 13 zile de concediu de odihna in anul 2021 (din 35 prevazute de lege anual), respectiv de 7 zile de concediu de odihna (in primele luni din anul 2022), aratand ca a fost in imposibilitate practica ani in sir de a beneficia macar de concediul anual de odihna prevazut de lege, fara a mai discuta de compensarea tot prin zile libere a unei eventuale munci suplimentare, de natura a compromite dreptul la concediul anual de odihna.

In baza art. 2 pct. 1 din Directiva 2003/88/CE, 'prin timp de lucru se intelege orice perioada in care lucratorul se afla la locul de munca, la dispozitia angajatorului si isi exercita activitatea sau functiile, in conformitate cu legislatiile si practicile nationale'. Timpul de munca trebuie sa intruneasca trei aspecte, respectiv prezenta fizica la locul de munca / intr-un alt loc stabilit de angajator, disponibilitatea acestuia si exercitarea activitatii in conformitate cu legislatiile si/sau practicile nationale.

In cauza, angajatorul Tribunalul Galati nu a tinut vreo evidenta a orelor lucrate suplimentar de apelantul reclamant, desi avea o astfel de obligatie, iar munca suplimentara se poate prezuma ca inerenta in cazul unui volum mai mare de lucru determinat de neocuparea schemei de personal, apelantul aratand ca nefiind relevant nici faptul ca nu a depus cereri succesive pentru compensarea orelor suplimentare cu zile libere, cat timp aceasta era oricum o sarcina disproportionata, raportat la imposibilitatea efectuarii lor, inclusiv a concediului de odihna anual in integralitate.

Totodata, din probele depuse la dosar, reiese ca angajatorul Tribunalul Galati nu a respins nicio cerere de efectuare a concediului de odihna sau de acordare a zilelor libere in compensare.

Chiar daca acest drept salarial (plata orelor suplimentare efectuate derivand din posibilitatea ca sumele reprezentand cheltuieli de personal aferente unei scheme incomplete sa fie impartite tuturor judecatorilor care exercita efectiv functia la acea instanta) nu face parte din categoria drepturilor fundamentale, se pune problema afectarii independentei judecatorilor, stabilitatea financiara a magistratilor (inclusiv perceperea unei remuneratii cu un nivel adecvat in raport cu importanta functiilor pe care le exercita) reprezentand una dintre garantiile independentei justitiei. Articolul 19 TUE concretizeaza valoarea statului de drept afirmata la articolul 2 TUE”.

* Cititi aici intreaga incheiere CAB de trimitere a intrebarii catre CJUE