The Final Countdown II. Rechizitoriul clasei politice. Analiză și concluzii
Am promis prietenilor de pe Facebook că voi semnala orice idee demnă de semnalat în contextul actual. Am văzut că citesc și alții și mă bucur. Așadar:
1. Nu fac politică și nu voi face niciodată pentru că am văzut de-a lungul profesiei că toți sunt la fel. Ați furat. S-a furat la greu, iar acum, după ce arătați fraierilor că voi sunteți dușmani, vă dați mâna împotriva dușmanului comun, care se pare că este poporul. V-am văzut pe toți din dosare și din informări, știu că v-ați umplut buzunarele cu banii de la Comisia Europeană, care doar într-o mică măsură au fost folosiți în interesul oamenilor. Ajunge!
2. Vouă vă place democrația doar când lucrurile ies cum vreți voi. Dacă nu, vă puneți poalele în cap, în fața întregii lumi, în încercarea disperată de a vă proteja interesele personale. Singura soluție ar fi să înțelegeți că avem nevoie în acest moment și întotdeauna de unitate, procedați în consecință și băgați-vă mințile în cap în al treisprezecelea ceas, fiindcă altfel chiar veți dispărea. Creșteți o tânără clasă politică mai curată, pentru că poporul v-a ales și poporul vă va judeca, așa că este ultima voastră șansă.
3. Încetați cu diversiunile, nu mai creați haos dând vina pe alții. În `89 aveam 16 ani. Acum nu mai am. În momentul de față, după cum am mai spus, conducerea României acționează împotriva statului și încearcă să manipuleze masele.
Am făcut referiri anterior la documentele desecretizate de către CSAT, cu zero conținut. Sunt convinsă că foștii colegi procurori, precum și Curtea Constituțională, vor acționa conform legii și vă vor arăta că ați greșit încercând să ne prostiți pe toți.
Încetați să mai prezentați distorsionat mesajele venite din mediul extern, pentru că străinii nu sunt îngrijorați că va veni la conducerea României un pro-rus(ei știu că nu este așa), străinii sunt îngrijorați de lipsa de stabilitate pe care voi ați creat-o în această perioadă în propriul interes și de imaginea creată tot de voi că democrația în România funcționează doar selectiv.
Nimeni nu vrea să scoată România din UE, nu uitați că există angajamente financiare internaționale. Ne taie banii ca la unguri? Sper că nu, dar nu uitați că noi avem resurse în baza cărora putem negocia. Asta înseamnă negociere în interesul României, nu izolaționism.
4. Deși nu vreau în mod special să vorbesc despre candidații la presedinție, nu am cum să nu o fac.
Opinia mea (bazată pe analiza unor informații, pe bun-simț și pe intuiție) este că pe Mr. Georgescu, așa cum l-am ochit eu acum 10 ani, l-or fi ochit și alții. Acei alții îl susțin discret, dar ferm, cu mai multă forță, atât din interiorul României(un nucleu dur din servicii, pentru care deviza ”Patria a priori” chiar înseamnă ceva), cât și de peste Ocean, încă din primul mandat de președinte al lui Trump, care acum se poziționează strategic în zona de conflict prin câțiva aliați NATO.
În contextul dat, războiul din buza României va începe să se stingă
Nu vreau să îi fac niciun rău acestui candidat opinând că este susținut, fiindcă nu este nicio rușine să fii susținut, câtă vreme ești de partea bună a istoriei care se va scrie. Deși discursul său este, în prezent, puțin eliptic, sunt convinsă că acest lucru se va regla pe parcursul exercitării funcției președințiale. A spus clar că este pro-NATO și ”ultra pro-Trump”.
Un exemplu pe care eu îl citesc în această cheie este faptul că jurnalista Sorina Matei a publicat o situație prezentată de presa din Statele Unite, referitoare la campania lu Trump pe TikTok. Subtil, nu?
5. Ieri, navigând platforma YouTube, am dat peste un interviu cu George Soros. Spunea cu o față imobilă că el este amoral și că nu îl interesează consecințele sociale ale acțiunilor sale. Mi-a înghețat sângele în vene, jur! Putin e grupa mică. Voi, clasa politică, cu sau fără știință, serviți interesele acestui anti-demiurg.
Curentele din importante state europene, precum Austria și Germania, sunt asemănătoare cu ceea ce se întâmplă astăzi în România, deși noi nu îmbrățișăm același grad de extremism. Franța, după cum vedeți, se zbate în propria incertitudine.
În câțiva ani cred că Europa va arăta altfel, în sensul bun, întrucât ce se întâmplă în momentul de față este efectiv contra naturii (și nu mă refer la gay).
6. Suntem și vom rămâne niște pioni pe tabla de șah a marilor puteri, însă este important ca de acum înainte să nu mai fim pionul care este sacrificat primul precum într-un gambit și, evident, moare primul, ci să fim pionul care ajunge în cealaltă parte a tablei de șah, se transformă în regină și intră iar în joc.
7. Mitingul ”pro-UE” de ieri a fost un fiasco. G4Media titra ”câteva mii de persoane”. Traducerea este ”câteva sute”. Nici ei nu mai cred în ei.
8. Atenție la vot! De fapt la buletinele de vot. Verificați-le să aibă ștampila rotundă a Biroului Electoral de circumscripție. Votați pe cine vreți, dar asigurați-vă că votul vostru va fi validat.
Așa am înțeles eu, ca român, să îmi fac datoria față de țară în aceste ultime 2 săptâmâni. Cel mai puternic instrument este liberatea de opinie și de exprimare.
Hai, că vin Sărbătorile peste noi! Trebuie să îmi cumpăr ținuta pentru Revelion. Pentru Crăciun mi-am cumpărat o rochie roșie, care nu prea se asortează cu culoarea părului meu.
Am făcut această adăugire fără legătură cu postarea în sine nu pentru că îmi filează vreo lampă, ci pentru că sunt curioasă care ar fi analiza psihiatrică pe care mi-ar face-o doamna (doctor sau pacient, nu știu) Lasconi Elena.
Și ”La mulți ani” de Sfântul Nicolae!
Să auzim de bine!
Update: S-a anulat nelegal Turul I.
Asta e hidra!
Tot CCR a validat Turul I.
CCR nu are atribuții judiciare, iar Parchetul sigur nu a putut face o anchetă în 24 de ore. Și nu are pe ce. CCR se p...a pe ordinea constituțională.
Să iasă președintele CCR să spună cine le-a dictat decizia!
Hidra vrea să câștige timp.
E cea mai gravă lovitură dată de stat democrației!!!! Ne aruncă în haos!!!
Am zis mai sus “Să auzim de bine”, ete ca nu.
Suntem lumea a treia. Asta vreți???
Eu nu mai scriu. Dar țineți minte toate astea pentru viitor!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Un av 6 December 2024 15:55 0
# Mihaela 6 December 2024 16:18 +12
# Elena 6 December 2024 16:41 +1
# Io 6 December 2024 17:05 +7
# maxtor 6 December 2024 18:22 0
# vasile 6 December 2024 19:24 +3
# ete 6 December 2024 20:01 -20
# maxtor 6 December 2024 23:21 -2
# obiectiva 8 December 2024 14:06 +2
# oenolog oengist 8 December 2024 22:50 +1
# Pe bune?!! 10 December 2024 22:39 0
# Tot eu... 10 December 2024 22:44 0