28 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

UN SOLDAT DETERMINAT – Rares Bogdan, candidatul forte al PNL la europarlamentare: “Magistratii trebuie sa raspunda patrimonial daca din rea-credinta sau grava neglijenta au cauzat o eroare judiciara care a generat o paguba... Nu sunt de acord ca statul sa acopere paguba in solidar, decat daca statul se dovedeste ca a stiut, in momentul investirii unui magistrat, ca acesta este slab pregatit sau ticalos... portocalele stricate trebuie eliminate din sistem”

Scris de: Razvan SAVALIUC | pdf | print

25 May 2019 16:37
Vizualizari: 7992

Considerat de unii un demon, de altii un salvator al Partidului National Liberal, jurnalistul Rares Bogdan este fara indoiala cea mai neasteptata si controversata aparitie in politica romaneasca din ultimii ani. Cu un discurs adeseori violent si socant pe scena politica, Rares Bogdan a reusit in ultima perioada sa ridice in sondaje preferintele pentru PNL. Nu s-a ferit sa puna piciorul in prag in partid, desi e un nou venit, ba chiar i-a luat la trei pazeste pe vechii lideri liberali cand a simtit nevoia sa o faca. Cert e ca nimeni in PNL nu a indraznit sa i se opuna, iar unii il coteaza ca viitor presedinte al partidului liberal, dupa elegerile europarlamentare. Deschizator al listei PNL pentru europarlamentare, Rares Bogdan nu ascunde ca este un admirator al presedintelui Klaus Iohannis, care are planuri ambitioase de viitor. Aflati-le din interviul acordat redactiei Lumea Justitiei pe care il publicam in continuare.


Ce te-a determinat sa lasi deoparte profesia de jurnalist, unde erai ca pestele in apa, si sa te faci politician, unde azi esti, maine nu mai esti? Ce crezi ca poti oferi mai bine decat ai vazut la restul clasei politice, si mai ales in Parlamentul European? Si de ce in PNL si nu in alt partid?

Am primit o oferta de la PNL, pe care initiat am refuzat-o. Dar colegii au venit cu argumente: am credibilitate, sunt perceput drept nava-amiral a mesajului critic la adresa Coalitiei PSD-ALDE… iar atunci am cerut sa vad studii, am comandat si eu si – surpriza! A mai contat faptul ca oferta a venit intr-un moment de maxima inclestare in razboiul pentru si despre Justitie. Simteam ca am expus cam toate argumentele de jurnalist in favoarea convingerilor mele, iar colegii din PNL au adus un element important: poate din postura de politician, intr-o familie politica mare, vei putea sa imbunatatesti lucrurile, mai ales ca ai un talent real de comunicator. si uite-asa, pas cu pas, m-am decis! A fost cea mai grea decizie din viata mea, dar acum, dupa 75 de zile, nu regret nimic. Am vazut saracia din judetele rosii, am vazut disperarea din orasele de unde oamenii au fugit de foame, iar cei ramasi depind de baronii PSD, si nu voi avea liniste pana cand nu voi participa la dezvoltarea lor.

Esti omul presedintelui Klaus Iohannis, cum spun unii? Cum explici ca fiind nou venit in PNL ai o maxima autoritate in partid, te manifesti ca la tine acasa si ii pui la punct cand e cazul pe toti cei din partid daca derapeaza? Ai pe cineva greu in spate?

Nu am ascuns niciodata admiratia si respectul pentru domnul presedinte Klaus Iohannis. Sunt un soldat determinat, devotat total proiectelor sale, un om care nu tradeaza, care poate fi un partener de cursa lunga. In ceea ce priveste autoritatea mea in PNL, lucrurile stau in felul urmator: imi expun punctele de vedere, sunt uneori critic, dar o fac cu argumente. Meseria m-a ajutat sa pronunt cuvintele relevante, sa merg drept la tinta, iar deoarece am intrat direct „in focuri” si nu era timp de floricele am eliminat din discurs diplomatia, spunandu-mi ideile mai direct. Dar colegii s-au obisnuit cu stilul meu si acum vin si imi cer sfatul. Spre bucuria mea, imi accepta argumentele de cele mai multe ori, caci se bazeaza pe ratiune nuda, fara o agenda ascunsa. In PNL e o dezbatere de idei, nu de muschi. Imi place atmosfera constructiva, sunt un om pozitiv care cauta mereu solutii. Deci da, am in spate ceva: convingeri puternice, bazate pe argumente si nevoia de ordine.

Avem o uriasa problema cu oficialii Comisiei Europene, care ascund realitatea in rapoartele MCV, mistifica adevarul si gasesc potrivit sa ameninte Romania cu fel de fel de sanctiuni, daca indrazneste cumva sa modifice ceva in legislatia penala ori pe legile justitiei. Caror factori de datoreaza aceasta duplicitate si ce e de facut pentru pastrarea suveranitati tarii noastre in fata unor asemenea atacuri nedrepte?

Sunt un sustinator fara rezerve al drepturilor si libertatilor individuale, al libertatii presei, voi face totul pentru a gasi formule de sprijin pentru jurnalistii romani, indiferent daca ma lauda sau ma critica. Voi apara la baioneta orice derapaj de la valorile in care cred. Dar: in momentul negocierilor de aderare ne-am asumat niste conditii, a trebuit sa garantam ca intram in familia UE respectandu-i valorile: stat de drept, economie functionala de piata. Daca nu gresesc, guvernul care a negociat aderarea a fost cel condus de Adrian Nastase. Ce se intampla de doi ani si jumatate arata ca Guvernul PSD-ALDE a schimbat regulile in timpul jocului, pulverizand respectarea valorilor UE si principiul ca in democratie, hotii stau la puscarie. Cred ca oficialii Comisiei Europene nu ascund nicio realitate, rapoartele MCV se bazeaza pe analiza in detaliu a impactului schimbarilor legislative in materie de justitie si sistem judiciar. Sa nu-i luam de prosti! Tot ce spun eu este reflectat in analizele Comisiei de la Venetia, din care fac parte profesori de drept, nu studenti la facultatea de Mos Craciun. Daca acesti specialisti spun ca anumite aspecte din cele 3 legi ale Justitiei risca sa vulnerabilizeze independenta magistratilor, ca este nevoie de o mai buna transperenta, ca trebuie sa se regandeasca sistemul de numire/revocare a procurorilor de rang inalt, ca infiintarea Sectiei Speciale de la Parchetul General trebuie reevaluata, daca acesti specialisti aduc critici modificarilor codurilor penal si de procedura penala, cine suntem noi, sa-i contrazicem? tinem cont de critici numai cand ne convin? Daca oficialii Comisiei Europene au legat practic MCV de recomandarile Comisiei de la Venetia inseamna ca ingrijorarile sunt justificate. Recomandarile sunt facute puterii, reprezentata de PSD si ALDE, si suna simplu: lasati justitia sa lucreze, nu terorizati magistratii, nu politizati numirile, nu puneti justitia sub control politic, nu legiferati pentru un grup restrans – mi-am permis sa „traduc”. Daca se va ajunge la sanctiuni, vor fi rezultatul faptului ca PSD si ALDE au pus interesele unui grup infractional organizat deasupra intereselor tarii. in privinta suveranitatii Romaniei, nu o pericliteaza nimeni, ea se desfasoara in limitele negociate si asumate in momentul semnarii Tratatului de Aderare de catre oficialii romani, de exemplu de catre premierul Tariceanu.

Vicepresedintele Comisiei Europene, olandezul Frans Timmermans, care iata a castigat cu partidul lui o pozitie fruntasa de 18% in Olanda, se dovedeste a fi unul din cei mai mari adversari ai tarii noastre, fiind varful de lance al amenintarilor cu sanctiuni impotriva Romaniei. S-a acreditat ideea ca Timmermans este atat de virulent impotriva Romaniei intrucat Olanda – tara sa mama se opune fatis primirii noastre in Spatiul Schengen, si face presiuni sa obtina administrarea Portului Constanta, temandu-se ca odata intrati in Schengen portul Rotherdam nu va mai fi poarta principala de intrare a marfurilor in UE. De ce Frans Timmermans nu este pus la respect de autoritatile romane, asa cu procedeaza Ungaria si Polonia atunci cand oficialii CE sar calul?

Foarte buna intrebarea dumneavoastra! Intrebarea mea este cum se pozitioneaza socialistii romani, condusi de Liviu Dragnea, fata de candidatul socialistilor europeni la presedintia Comisiei Europene. Domnul Timmermans, pe care-l injura de dimineata pana seara pesedistii, este candidatul lor la presedintia Comisiei. Nu stiu ce e cu scenariul legat de portul Constanta, ideea ca Olanda santajeaza Romania pentru a obtine Constanta a fost intretinuta de oficinele Moscovei – de pilda, sputnik.md. Rusia are tot interesul sa bage zazanie intre statele UE si sa intoxice mintile romanilor! Ce pot sa va asigur este ca voi apara interesul Romaniei in fata oricui, indiferent de conjuctura. Romania inainte de orice.

Cat de mult sunt dispusi oficialii UE sa tina cont de avertismentele Romaniei, cand li se aduc argumente si dovezi ca acuza Romania pe nedrept si ii cer lucruri care incalca Constituia si suveranitatea, cerinte pe care in tarile lor de origine nu ar indrazni sa le formuleze? Vor sa tina cont de evidenta sau au agenda lor ascunsa? Cum percepi aceste fapte?

Guvernul si Parlamentul Romaniei nu au furnizat niciun argument, nicio dovada ca oficialii UE fac acuzatii pe nedrept. In afara de cateva pozitii sugerate de consultanti, si anume victimizarea, si aia facuta nedemn, cu putina credibilitate, fara argumente, eu nu am vazut nimic. Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu nu au reusit decat cateva tentative jalnice de a cauta in exterior vinovatii pentru nereusitele lor flagrante. Daca n-ar mai incerca sa minta oficialii UE, daca nu ar mai incerca sa-i smechereasca, asa cum sunt ei obisnuiti, daca ar avea o dorinta de dialog reala, nu politicianista, poate ar fi luati in seama. Deocamdata, familiile lor politice s-au dezis de ei, deoarece i-au prins sa umbla cu cioara vopsita. In acelasi timp, PPE, cel mai puternic grup European, grup la care este filiat PNL, sudeaza legaturile cu liberalii romani, singura garantie ca valorile UE vor fi aparare, nu demonizate si ruinate.

De ce Parlamentul European, si in special membrii din Comisia LIBE, ori comisareasa pe justitie Vera Jourova nu vor sa vada ca in Romania au existat numeroase protocoale secrete intre SRI – parchete – instante, pe baza carora numerosi lideri politici, oameni de afaceri romani si patroni de institutii media au fost distrusi cu arma dosarelor penale, exact cum se proceda in comunism cand fosta Securitate (transformata in SRI dupa 1990) avea o Directia a VI-a de cercetari penale, care ea facea dosarele ce mergeau la procurori si judecatori cu solutii dinainte trasate?

Parlamentul European, membrii Comisiei LIBE si comisarul Vera Jourova stiu ca in Romania au existat aceste protocoale. Si in tarile lor exista servicii de informatii, si din cate stiu, ele se ocupa tot de siguranta nationala. In Romania, coruptia este considerata vulnerabilitate la adresa sigurantei nationale. Imi amintesc ca la audierea candidatului Frantei, Jean-Francois Bohnert, pentru functia de procuror-sef al UE, acesta a afirmat ca ar colabora cu serviciile speciale, daca i-ar furniza probe, desi nu le considera un partener privilegiat. In Romania, notele informative nu sunt mijloace de proba, nu s-au pronuntat hotarari judecatoresti pe baza lor. CCR a desfiintat protocolul din 2009, incheiat pe baza unor decizii CSAT care incep din 2005 si au fost completate gradual pana in 2008, deci intr-o perioada cand din CSAT facea parte Calin Popescu Tariceanu. Totodata, CCR a trasat ICCJ si Parchetului General sarcina de a verifica in ce masura s-a produs o incalcare de competente, daca s-au administrat gresit probe. In ceea ce priveste Protocolul din 2016, CCR a apreciat ca a fost „incheiat legal”.

Desi actuala coalitie de guvernare a reusit sa modifice prin Parlament legile justitiei, raspunderea magistratilor a fost ocolita, ba chiar s-au adus modificari care fac imposibila tragerea la raspundere materiala a unui procuror sau judecator, fara ca in prealabil sa existe o hotarare definitiva de sanctionare disciplinara sau condamnare penala a magistratului gresit. Ce intentii are PNL in viitorul apropiat pentru a face efectiva notiunea de raspundere a magistratilor?

Sunt de acord, PSD si ALDE au esuat. Consider ca magistratii trebuie sa raspunda patrimonial daca, din rea-credinta sau grava neglijenta au cauzat o eroare judiciara care a generat la o paguba materiala. Cred ca exista o prevedere constitutionala care spune ca statul raspunde patrimonial pentru prejudiciul cauzat de o eroare judiciara, dar tot statul trebuie sa fie obligat sa faca actiune pentru recuperarea prejudiciului. Nu sunt de acord ca statul sa acopere paguba in solidar, decat daca statul se dovedeste ca a stiut, in momentul investirii unui magistrat, ca acesta este slab pregatit sau ticalos. Totodata, nu doresc sa vad niciun abuz, iar portocalele stricate trebuie eliminate din sistem, daca se demonstreaza ca sunt stricate. Una, doua, sapte, 17, 70 – eu nu culpabilizez un intreg sistem din cauza lor. Destinul unui om nu poate fi subiect de tranzactie politica. Oricand voi sustine individul in fata abuzurilor unor oficiali care s-au crezut dumnezei.

Cum vezi configurarea viitorului Parlament European dupa alegerile din 26 mai? Scapam de amenintarea globalista de care e acuzata actuala majoritate PPE din PE, care incearca sa impuna reguli peste Tratatul Uniunii Europene si peste suveranitatea statelor membre? PNL unde se va pozitiona in viitorul Parlament European, pe ce culoare politica europeana?

Populistii acuza PPE pentru problemele pe care nu au fost in stare sa le rezolve in propriile state si vand iluzii cetatenilor. Italia, a treia economie din spatiul euro, a avut doua trimestre consecutive de recesiune si a tras in jos eurosistemul. Italia a sfidat pe fata regulile bugetare acceptate de zona euro, iar deficitul excesiv este strict o consecinta a nepriceperii populistilor sa-si conduca tara. Faptul ca ei se intituleaza „suveranisti” este o gaselnita pentru oameni insuficient trecuti pe la scoala. Este cea mai perversa forma manipulare a populistilor, care acuza UE pentru somajul intern si exacerbeaza sentimentele nationaliste, o vad tap ispasitor. Discursul lor incita la ura, au mesaje xenobobe si rasiste, folosesc temerile oamenilor, pe care tot ei le induc, pentru a-si promova agenda personala, extrem de marunta. Nu au solutii viabile pentru Europa. Referitor la PPE, unde PNL ramane afiliat, acuzatia de globalizare este tot o gaselnita ieftina. PPE este un promotor al intaririi UE, iar Romania are sansa de a se dezvolta doar cu ajutorul banilor europeni. Administratiile liberale sunt cea mai buna dovada in acest sens, si aici vorbim de probe, nu de minciunile sfruntate ale celor din PSD si ALDE.

Ce mesaj ai pentru romani inaintea alegerilor pentru europarlamentare?

PNL este singura forta capabila sa invinga PSD. Avem o infrastructura solida, oameni bine organizati, dar mai avem ceva imposibil de contestat: ne pricepe sa aducem bani europeni. Exista in Romania orase unde liberalii au facut minuni: au atras bani pentru spitale, drumuri, gradinite, salariul mediu este cu 1000 de lei mai mare decat cel din judetele tinute de PSD in bezna, in saracie. In orasele liberale exista evenimente culturale, festivaluri, tineretul are o oferta de divertisment exact ca in vest. Acestea sunt dovezi, nu gogosi. Le poate vedea oricine. Alegerile de duminica si referendumul sunt primul pas pentru repunerea Romaniei pe traseul ei firesc. Romanii merita mai mult decat PSD! Ei merita sa fie condusi de oameni gospodari, de patrioti reali, nu de unii prefacuti, care interzic Armatei Romane sa participe la readucerea statuii ecvestre a lui Ferdinand Intregitorul in Oradea, de unde a fost mutata de hortisti dupa Dictatul de la Viena. Patriotismul inseamna ca nu vinzi interesul tarii pentru 30 de voturi de la UDMR numai pentru a nu pierde majoritatea partlamentara! Patriotism mai inseamna sa ridici nivelul de trai al poporului care te-a ales, iar dovada bunastarii exista numai in orasele administrate de PNL. N-au facut un niciun spital regional, desi au promis 8, n-au inceput nicio autostrada, au scumpit alimentele si utilitatile fara precedent, s-au facut de ras in Europa, n-au fost in stare sa rezolve la Bruxelles simplificarea birocratiei pentru atragerea de bani europeni. O vom face noi, caci avem sustinerea statelor care au reusit. Cu alte cuvinte, este ultimul tren al Romaniei, iar PNL este chiar singurul partid care poate invinge PSD! Nu se poate sa existe o diferenta ca de la cer la pamant intre regiunile dezvoltate ale Romaniei, dezvoltate de liberali cu bani europeni, si pungile de saracie administrate de PSD, care seamana pana la identificare guberniile infometate ale Imperiului rus. Romani, dati un vot util pe 26 mai pentru PNL, singurul de care PSD chiar se teme, si raspundeti de doua ori DA la Referendum!

Comentarii

# Valter Cojman date 25 May 2019 17:11 +21

Pai PNL si IohaniSS s-au opus legii raspunderii magistratilor si chiar au atacat-o la CCR... Acum vii tu si spui ce spuneau cei de la PSD si ALDE si. probabil, vrei sa te si credem? Asa-i? <img src=ops:' /> <img src=ops:' /> <img src=ops:' />

# gelu date 25 May 2019 19:08 +1

Ce mers de fetite au Khaos Wiermer si claunul Rares Bogdan.

# DODI date 25 May 2019 17:31 +7

RB un acoperit al SRI descoperit (la ordin) de ciolaniSS pentru a reanima un cal mort devenit mârțoagă. Cum din ciolaniSS nu poți face un român patriot nici din RB nu poți face om. Această reptilă linge unde a scuipat ieri și are coloana vertebrală... dreaptă ca o trestie. Se îndoaie întotdeauna în direcția feselor SRIste.

# gelu date 25 May 2019 19:04 0

Numai ca linge unde a scuipat chiar el dar linge si acolo unde au scuipat altii in ograda lui. In rest claunul putulica mica a fost impins de preacinstitul Helvvig in PNL.

# UNUL DIN LUMEA CEA MARE date 25 May 2019 19:47 +2

PTR DODI//DACA/I UN CAL MORT NU MAI ARE CUM SA FIE MIRTOAGA,EL ESTE JOIANIS CU DORMITOR DE 500 MP CA GRAJDIUL

# nae din dealul feleacului date 25 May 2019 21:56 +8

Intrbati-l cine a fost tatal sau ,Director al UPSOM Ocna Mures ,cu concursul caruia acest combinat de produse sodice a fost taiat si dus la fier vechi.Apoi patru ani a mai primit un salariu"de merit"pentru aceasta bravura,de 10.000 de lei/luna;acum este Director al Parcului Ind.Oc.Mures!!Mai,ce bravi soldati are aceasta mirtoaga PNL!

# BELGIANCA date 27 May 2019 10:52 +1

VOI CHIAR CREDETI CA ESTE CINEVA INTERESAT DE TOATE ACESTEA ATI VAZUT CLAR IOHANIS A SPUS CLAR CA VOR CISTIGA ALEGERILE ORE DE UNDE STIA? APOI A SPUS CA VA DA GUVERNUL JOS BINENTELES PRIN METODE NE ORTODOXE APOI ISI VA NUMI SEF DNA SEF PG APOI VAI DE VOI ROMANI VETI TRAI MAI RAU DECIT NOI PE TIMPUL LUI CEAUSESCU

# Corect ! date 27 May 2019 18:02 +1

Din cauza ca Dragnia fu prost cu spume si a crescut ( pt a cata oara ?) super-bugetul parazitilor SRI va veni potopul pe macar 5 ani , timp in care viermalaii isi vor consoolida pozitiile . Inchiriati-l pe Putin macar 1 an sa faca curat si apoi vorbim. Voi nu vedeti ca toata media e blocata si controlata de servicii ? Ce dracu` nu le-ati taia bugetul mei Dragnia , desteptule, ca tot in puscarie ajunsasi ? E tufa de Venetia , tu cu programul tau de guvernare . Esti un fel de Gica Petrescu al politicii ... :-*

# Ioan Barbatei date 27 May 2019 16:03 +1

GARGARA... ASA A INCEPUT SI joiana'SS !!!

# CONFUCIUS date 29 May 2019 22:33 0

DESTEPTUL ASTA DE RARES BOGDAN,SOLDAT NEINSTRUIT, ACUM PNL-IST,PNL IMPOTRIVA CARUIA MAI IERI SCUIPA DE ZOR,VORBESTE PROSTII CIT EL DE MARI!EXISTA DEJA LEGE CU RASPUNDEREA MAGISTRATILOR,NU TREBUIE ALTA CU UTOPIILE LUI!ARE PAPAGAL BUN DE POLITRUC,LOZINCI SI ATIT IAR IN PARLAMENTUL UE O SA DOARMA LINISTIT PE CEI 18.000 EURO LUNAR!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2024 – Bomba cu fas a lui Kovesi

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva