Judecatoarea Simona Marcu (foto) – directoarea Institutului National al Magistraturii – a pledat vineri, 14 iunie 2024, in deschiderea Congresului Avocatilor, pentru revenirea la comunicarea dintre profesiile de judecator, procuror si avocat.

In acest sens, sefa INM a dat ca exemplu inceputul anilor '90 (cand si-a inceput cariera de magistrat) – o epoca in care judecatorii, procurorii si avocatii n-aveau nicio problema ca, dupa sedintele de judecata, sa se adune in jurul aceleiasi mese si sa discute probleme juridice. Chiar daca nu a spus-o explicit, Simona Marcu a dat de inteles ca aceasta cordialitate s-a pierdut in anii de teroare a Binomului SRI-DNA, cand paranoia s-a asternut peste toate categoriile de profesii juridice. De atunci, avocatii se feresc sa fie vazuti discutand cu judecatori si invers.

Din fericire, a conchis judecatoarea, din mai 2023, de cand a preluat conducerea INM, le spune mereu auditorilor de justitie ca nu este nimic in neregula sa comunice cu avocatii in afara cadrului profesional si ca lipsa de comunicare nu ajuta cu nimic sistemul judiciar.

Iata principalele afirmatii ale Simonei Marcu:

„Am avut mai multe activitati comune cu INPPA. Am avut mai multe sesiuni de discutii cu auditorii nostri pe zona de comunicare si de raportare la ceilalti profesionisti ai dreptului. Am desfasurat o serie de activitati la care am invitat avocati (si au si participat) – toate acestea in ideea pe care le-o transmitem tinerilor nostri: aceea ca ei trebuie sa creasca impreuna cu avocatii, sa se cunoasca inca de mici, astfel incat (daca nu din alte motive, macar din bun-simt) pe viitor sa aiba o colaborare cat mai prietenoasa.

Pentru ca, pana la urma, noi suntem justitiabilii justitiabililor. Ei invata la Institut acest lucru. Invata ca exercitarea prerogativelor de putere publica nu trebuie sa te urce intr-un turn de fildes din care doar sa spui legea, ci trebuie continuu sa lucrezi la o apropiere cat mai pregnanta a actului de justitie de oameni. Iar acest lucru nu se poate realiza decat prin mijlocirea avocatului.

Este in interesul nostru, al tuturor (magistrati si avocati deopotriva), ca produsul final al muncii noastre sa fie unul cat mai de calitate si sa fie cat mai multumitor pentru oameni. Iar daca nu e multumitor, macar sa fie acceptat. O justitie a carei finalitate nu este acceptata de societate este o justitie moarta – nu ajungem nicaieri cu aceasta abordare.

De la preluarea mandatului, a trecut un an. Am depus foarte multe eforturi in directia normalizarii – a apropierii auditorilor de problemele reale si a construirii unei atitudini cat mai potrivite in sala de judecata si nu numai. (…)

Incercam sa ne intoarcem, din punctul de vedere al increderii, cu multe decenii in urma. Eu mi-am inceput cariera de judecator in 1990. Si era ceva normal in acele vremuri ca atunci cand terminam sedinta de judecata, judecatori, procurori, avocati sa mergem in zona (in speta, la Caru' cu Bere) si sa discutam diverse lucruri – o normalitate si o buna intelegere (chiar prietenie) care ne ajuta foarte mult, mai ales pe magistratii care erau la inceputul profesiei.

Le spun auditorilor nostri ca eu am avut foarte mult de invatat: si de la avocati exceptional pregatiti profesional (si – slava cerului! – am intalnit foarte multi), si de la aceia mai putin pregatiti profesional. Le spun si ca cea mai comoda atitudine pe care am adoptat-o in prezent (si anume: aceea de a fi obtuzi, izolati si lipsiti de viziune) nu-i va ajuta cu nimic pe ei. Mai grav: nu va ajuta cu nimic sistemul judiciar.

Produsul final – premium – al scolii noastre nu este doar produsul scolii noastre; este produsul societatii in care traim cu totii. Cu totii vedem ca, pe diverse paliere, lucrurile nu sunt neaparat intr-un progres.

A fost o perioada de trista amintire, in care s-au cultivat cu totul alte virtuti la viitorii magistrati. Si nu e neaparat vina celor care au avut nesansa sa fie formati in acea perioada ca valorile care le erau transmise nu erau, de fapt, valorile in care cred cu tarie eu si credem cu totii, ci erau cu totul altele. Adica se creiona sablonul unui judecator perfect de tip nou – un judecator impecabil din punct de vedere profesional, care stie sa aplice legea, dar care nu vede padurea de copaci.

Iar prin celelalte mecanisme – nu neaparat strans legate de Legea de organizare judiciara – s-a indus ideea ca orice interactiune cu un avocat poate crea probleme de natura etica sau deontologica.

Ma intalneam cu fosti colegi de facultate la sediul Inaltei Curti si ii vedeam ezitanti pe holuri. Abordandu-i direct, imi spuneau: 'Nu vreau sa-ti creez probleme'. Stim cu totii in ce perioada se intampla asta.

Daca acest lucru se intampla cu persoane pe deplin mature, va dati seama cum cresteau cei mici, care ieseau de la Institut in acea perioada: fix in aceeasi atitudine absolut absurda.

Lucrurile se normalizeaza. Tinem aproape. Mi-ar placea sa cred ca implicarea Institutului National al Magistraturii si dorinta de colaborare continua au ecou. (…)

Eu ma aflu in postura aceasta, in conditiile in care de peste un deceniu indeplinesc conditiile de a ma retrage la pensie in conditii glorioase. Eu continuu activitatea de director al Institutului, pentru ca ma motiveaza ideea ca voi reusi sa schimb nu doar perceptii, ci si fundamente: comportamente care sa dainuie. Adica sa revenim la vremurile in care eram colegi din toate punctele de vedere, in care discutam absolut nonsalant absolut orice problema de drept, fara temerea ca a doua zi voi fi judecatorul colegului meu avocat. N-am avut niciodata nicio problema in a solutiona dosare in care aparatori ai partilor erau fosti colegi. Am dat solutia care se impunea din dosar si am avut ulterior aceeasi privire ochi in ochi cu ei – semn ca fiecare si-a facut datoria”.