27 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

UNDE ESTE URIASA FRAUDA DE LA REFERENDUM? - Basescu vorbea de milioane de voturi furate la referendum. Mona Pivniceru l-a informat pe premierul Ponta ca exista doar 600 de dosare cu doar trei inculpati trimisi in judecata. La alegerile din 2008-2009 frauda a fost incomparabil mai mare, fiind constituite 8.000 de cauze penale

Scris de: George TARATA | pdf | print

15 November 2012 17:02
Vizualizari: 7315

 

Premierul Victor Ponta a anuntat, miercuri seara, 14 noiembrie 2012, ca i-a cerut ministrului Justitiei Mona Pivniceru (foto) o statistica privind dosarele penale care vizeaza presupusele fraude comise la referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea presedintelui Traian Basescu. Ponta a facut aceasta solicitare din contextul in care seful statului a vorbit din nou despre o frauda de milioane de voturi la referendum. Victor Ponta a precizat, la Antena 3, ca din cele aproximativ 600 de dosare penale (632 potrivit Ministerului Public), doar trei au fost solutionate pana acum cu rechizitorii si trimise in instanta: “Presedintele a vorbit din nou despre milioane de voturi fraudate. Am cerut ministrului Justitiei si astazi m-a informat, sunt 600 de plangeri referitoare la referendum si trimise in judecata pana in acest moment au fost trei persoane. Sigur, justitia trebuie sa se pronunte daca au fost vinovate sau nu. Intre milioane si 600, ce spun cifrele oficiale al Parchetului, iar Parchetul e departe de a fi considerat de partea Guvernului sau a USL”.


Ponta a adaugat ca ii va cere ministrului Mona Pivniceru sa verifice daca este adevarata in formatia ca din cele 600 de dosare peste 200 privesc infractiuni comise de primari si membri ai PDL: ”Din cele 600 de plangeri, o s-o rog pe doamna ministru sa verifice, cred ca sunt cel putin vreo 200 facute impotriva primarilor PDL si a membrilor PDL care au luat buletinele oamenilor si nu i-au lasat sa vina la vot. Deci eu nu cred ca domnul Basescu cand vorbea despre fraudare se referea si la astea”.

Basescu nu spune nimic despre frauda mult mai mare de la alegerile parlamentare din 2008 castigate de PDL sau de la cele prezidentiale din 2009 in urma carora a primit un nou mandat

Asadar, este evident ca pana in momentul de fata, in ciuda declaratiilor presedintelui Traian Basescu si a reprezentantilor PDL, nu a fost confirmata nicio frauda de milioane de voturi. Mai interesant este insa un alt aspect, pe care Victor Ponta nu l-a spus: numarul dosarelor privind fraude la vot este cu mult mai mare in cazul alegerilor din perioda 2008 – 2009. Astfel, frauda a fost mult mai mare in cazul alegerilor locale din 2008, a celor parlamentare din 2008, castigate de PDL, a celor prezidentiale din 2009, in urma carora Traian Basescu a primit un nou mandat, a celor europarlamentare din 2009, dar si in cazul referendumului din 2009 privind trecerea la parlament unicameral si reducerea numarului de parlamentari, propus de Basescu. Potrivit datelor oferite de Ministerul Public, au fost inregistrate 7.956 de dosare penale, deci cu 7.324 mai multe decat la referendumul din 2012. Mai mult, in ceea ce priveste alegerile din perioada 2008 – 2009 si referendumul din 2009, au fost trimise in judecata 66 de persoane, dintre care 56 au primit condamnari definitive.

Lucrurile apar clare: frauda a fost mult mai mare la alegerile din 2008 – 2009, decat la referendumul din 2012. Nu ne aducem insa aminte ca atunci Traian Basescu sa fi fost atat de vehement si sa fi acuzat comiterea unei fraude de proportii. Nici nu avea cum sa o faca, daca este sa ne gandim ca rezultatul alegerilor parlamentare din 2008, a celor prezidentiale din 2009 si a referendumului din acelasi an i-au fost favorabile. Acum insa seful statului vorbeste despre o frauda de milioane de voturi comisa la referendumul din 2009, chiar daca este contrazis de datele Ministerului Public in fruntea caruia s-au aflat si se afla procurori pe care chiar el i-a numit in functie si apoi i-a tinut in brate.

Traian Basescu: “nivelul fraudei este urias”

Victor Ponta i-a cerut ministrului Mona Pivniceru o informare cu privire la dosarele penale referitoare la votul de la referendum, dupa ce, luni seara, presedintele Traian Basescu a vorbit din nou despre o frauda de proportii. Seful statului a afirmat ca procurorii trebuie sa ancheteze in continuare frauda de la referendum, despre care a precizat ca este uriasa: “Ce va pot spune este ca fraudele de la referendum vor trebui investigate pana la capat, pentru ca votul este fundamentul democratiei. Am auzit politicieni spunand Da, daca in trei sectii de votare au fost doar 500 de voturi furate nu e mult. Da, dar in Romania sunt 18.000 de sectii de votare. Daca avem o medie de 500 la fiecare trei sectii de votare, lucrurile nu sunt in regula. La aceste sectii de votare media este circa 12%, da? Sunt trei sectii de votare rurale. Un partid intra in Parlament cu 5%. Nivelul fraudei este urias si institutiile statului trebuie sa-si faca treaba pana la capat in numele democratiei”.

Comentarii

# unul care a votat date 15 November 2012 17:38 +16

Frauda e doar in capul marinarului

# DOREL date 16 November 2012 09:22 +7

E in apa (vorba lu' Bula) !

# Laurenţiu date 15 November 2012 18:10 +5

Păi, după cum se pare, frauda la referendum nu este uriaşă. Este mică dar veselă :D

# cetateanul indignat date 16 November 2012 07:04 +13

VA RUGAM DIN SFLET PE CEI DIN MAGISTRATURA, care se considera demni de increderea romanilor, sa faca ceva si aceste date sa ajunga pe plan international , peste tot , la UE la cei sin SUA care au venit sa ne dreseze, si unde mai e cazul , sa se cunoasca ce face Basescu din tarisoara care il hraneste.Sunt lingai care zi de zi nu primesc nimic daca nu ling si ... distrug esenta romaneasca din tara asta. Si acesti lingai nu au suflet si singele lor a fost demult spurcat cu ura lui Basescu pentru popor.VA RUGAM FACETI CUNOSCUTE DATELE PESTE TOT

# steluta date 16 November 2012 10:11 +7

Pai dupa ce bea o sticla de whisky totul e urias, de la fraudarea votului, traiul romanilor si pana la chestiuta aia mica de sub burta,pe care tot a incercat degeaba saracuta de Udrea s-o mareasca!!! il asteptam si pe Alba ca Zapada sa ne spuna cum reusea totusi el s-o mareasca! sau un pct de vdr pertinent de la Vasilica mustacioara corbului...

# romanuldrept date 16 November 2012 11:54 +6

Uite cine vorbeste de fundamentul democratiei?! ai sct....... Ce tupeu fantastic are uzurpatorul. Pentru starea actuala in care ai adus tara si economia ei , evident impreuna cu clanul pdl, esti condamnabil tovarase Basescu impreuna cu toti ce care ati jefuit tara. Vulnerabilitatea tarii noastre se datoreaza actelor si faptelor pe care le-ati facut voi in ultimii 8 ani de zile. Ce ziceai, ca nu accepti sa te intorci la masa verde?! Nu mai esti alesul acestui popor. Ai fost si esti un intrigant in dauna poporului roman.Esti tradator. Un pocuror demn si fara frica oricand poate incepe UP pentru prejudiciul adus Romaniei si poporului ei.

# vasile date 16 November 2012 12:27 +5

Suntem noi prosti, ca il bagam in seama pe acest impostor. Nu vedeti, ca arunca in spatiul public numai otrava? Acestui bisnitar ii doresc sa aiba parte, cat mai curand posibil, de justitia pe care a creat-o, pentru adversarii sai politici. Impostorule, la brutarie cu tine!

# Barosso date 16 November 2012 12:31 +4

Traiane,ai citit art.155 Cod Penal?

# giugi date 17 November 2012 10:16 0

Acest articol este postat pe un site ce are legatura cu Justitia. Si se vorbeste cu atat usurinta de frauda. Pai nu conteaza cat a fost frauda, numai prin faptul ca a fost iar cand vezi cum vorbesc unii magistrati de frauda iti vine sa vomiți. Pai de aceea judecatorii sunt atat de corupti ca in Justitia e marea coruptie pt ca pentru ei ideea de frauda trebuie sa plece de la ordinul sutelor de milioane, doar atunci s-ar reactiona. Vai de mama voastra !! Pai madam aia Reding stie cine sunt judecatorii pe aici, pe la noi...de aceea ne trateaza asa. Rusine !

# walter dan germania date 19 November 2012 16:08 +1

hotii pe internet atentie credulii????? :zzz azi pe internet apare un anunt asa ,sunt un inginer ,athitect din bucuresti in linba engleza ,am un ap,an carlsruhe ,karls str.lam cunparat pentru fica mea studenta,acuma este liber ,3 camere ,mobilate,cu poze elegant,anchuriez cu 3oo.euro imediat pe luna ,lamcontactat ,in linba romana,a raspuns ca nu vorbeste ro ????,daca ma intereseaza sai trimit 3oo euro prin west er union,o garantie ca sa fie sigur ca nu vine de giaba ,firma cu imobilul care il administrea,dupa ce am verificat adresa lui si firma din bucuresti falsa am gasit mai multii carei adresau amenintarii cum ia pacalit acest infractor :lol: si imediat a sters anuntul,numai ca este dat an urmarire anselatorul atentie la anunturii :D

# basescu atentie cu mafia pdl date 19 November 2012 19:51 +1

se vorbeste de fraudarea votului la 9 dec :-* de cine de basescu ,infractorul -demis care lau demis 98% la referendum ,iau dat suturii an fund 7,5.milioane de cetatenii nemultumiti de dictatorul-mincinos,va dau un exemplu cum sa organizeze u s l,ca an germania,fiecare locuitor cu drept de vot ,primeste acara prin posta ,dovada cu care se va prezenta la sectia de votare nr.x. din cartierul lui ,pe verso este un formular pe care al conplectezi ,an caz ca votezi an alta localitate semnezi prezinti actul de identitate ,primesti buletinul de vot ,aplici stanpila si bagi la urna ,fara acest act nu mai poti vota :lol: nici frauda nu exista pe act exista codul de bara cu toate datele votantului,de ce nu se poate face an ro. asa ceva ca sa nu mai existe ,posibilitatea de a manevra cu minciuni securistul idiot basescu ,el acuma stie ca are 11% ca usl,are65% si ca va pierse atunci face ca an 1946 ,inverseaza votul cu clica lui c c r---d n a--- ani--------------- coruptul georgescu ajutat de sri

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.12.2024 – S-a aflat noul ministru al Justitiei

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva