UPDATE - Ancheta DNA de la Penitenciarul Tg Jiu a blocat un proiect pe fonduri europene. Controlul intern al ANP nu a evidentiat nici o “manareala” ! Sesizarile au venit pe ruta medicului Malaescu-procurorul sef Volintiru!
La finele saptamanii trecute a aparut o informatie conform careia procurorii anticoruptie au deschis o ancheta la Penitenciarul de maxima siguranta din Targu Jiu, unde verifica modul in care s-au cheltuit 80.000 de euro din fonduri europene. Ce se afla in spatele acestei informatii lansate din interiorul DNA? Surse confidentiale din sistemul penitenciar ne-au dezvaluit ca la mijloc ar fi o “lucratura” a unor fosti angajati in structura de varf a penitenciarului Tg Jiu care vor sa se razbune pe actuala conducere.
Anchetatorii au pornit de la suspiciunea ca recalificarea detinutilor s-ar fi facut doar pe hartie, asa cum se arata in sesizarea facuta si ca banii au fost tocati pentru cursuri de recalificare profesionala a detinutilor. Activitatile au fost derulate in cadrul programului finantat de Fondul social european prin programul sectorial de dezvoltare a resurselor umane. Detinutii sau asa-zisii absolventi de cursuri in documente au fost deja audiati in calitate de martori.
Intre timp, la nivel intern s-a facut deja o ancheta proprie a ANP, de unde nu a reiesit nici o deturnare de fonduri, o mare parte din bani nu sunt cheltuiti, se afla in cont, iar cea mai mare parte nu a fost rambursata prin Ministerul Muncii, conform procedurii de derulare a unor astfel de proiecte. Proiectul se desfasoara sub denumirea “Persoane private de libertate in slujba protectie mediului inconjurator, pentru cresterea competitivitatii si a atractivitatii teritoriilor”, implementat in parteneriat de Penitenciarele Targsor si Tg. Jiu.
Din datele pe care le avem, tot acest scandal cu ancheta de la penitenciarul Targu Jiu ar fi fost creat artificial, chiar de catre persoane care au facut parte din structura de conducere a institutiei, ele insele suspectate de fapte penale stopate la nivelul Parchetului Curti de Apel Craiova. Printre acestea s-ar afla fostul medic al penitenciarului Tg Jiu, impotriva caruia s-a facut sesizare penala chiar de catre ANP in legatura cu anumite medicamente-droguri care apareau ca fiind date unor detinuti sanatosi clinic, care nu aveau nevoie de asa ceva. Numai ca ancheta privitoare la fostul medic Malaescu a fost musamalizata la PCAB Craiova si ar putea fi redeschisa doar daca Parchetul General va face control si va dispune acest lucru. Sesizarea penala a ANP a fost formulata la 03.07.2009. In sesizare s-a solicitat tragerea la raspunderea penala a medicului Gheorghe Dan Malaescu, pentru abuz in serviciu si fals, precum si a agentului sef principal Ion Malaescu, a agentilor sefi Petrica Rosoiu si Doina Nita, a agentilor sefi adjuncti Laura Diaconescu si Maria Epure, a agentului sef Florin Popeanga si a agentului principal Mihaela Dafinoiu. S-a aratat ca in perioada 01.09.2005 – 31.08.2008, fostul medic sef al Penitenciarului Tg. Jiu, Gheorghe, Dan Malaescu, cu ocazia asistentei sanitare acordate detinurilor, a stabilit diagnostice fara examinare medicala si le-a prescris medicamente neadecvate, desi in unele cazuri respectivele prescrieri nu se impuneau. Ceilalti membri ai „lotului Malaescu” au fost acuzati ca „au eliberat detinutilor medicamente fara ca acestia sa semneze de primirea lor, astfel incat in momentul controlului s-a constatat o paguba de 24.046 lei”.
Din cate am aflat, fostul medic Malaescu e apropiat sefului DNA-Biroul teritorial Tg Jiu, Danut Volintiru (foto), cel care avea la un moment dat salariu mai mare chiar decat al sefului DNA central, Daniel Morar. Totodata, Malaescu nai este in mari camaraderii cu deputatul PSD, Surupaceanu. Seful DNA Tg Jiu ar fi avut sesizarile pe filiera medicului Malaescu. De aici a pornit tot scandalul actual. Pe de alta parte, am aflat ca in timpul controlului DNA, din penitenciarul Tg. Jiu au fost ridicate o serie de acte originale, legate de proiect, ceea ce a dus automat la blocarea derularii acestuia.
UPDATE - 30 august 2011 – Replica doctorului Dan Malaescu
In legatura cu dezvaluirile de mai sus, dr. Dan Malaescu ne-a trimis la redactie un drept la replica, din care reproducem urmatoarele fragmente:
„Dezmint in mod categoric orice implicare a mea in eventualele acte premergatoare efectuate de DNA la nivelul Penitenciarului Tg. Jiu. Spre deosebire de dvs. care folositi o publicatie cu intentia de a influenta instantele si parchetele eu nu detin parghiile necesare si nici nu am astfel de intentii contrare unei societati democratice (…) Dezmint afirmatiile referitoare la savarsirea de catre mine sau persoanele impreuna cu care am lucrat a vreunor fapte penale ori ilicite in legatura cu consultarea persoanelor aflate in detentie or prescrierea anumitor medicamente. De altfel, controlul intern la care s-a facut referire in articol a fost efectuat de medicul Mirel Duda, medic sef cu imputernicire la Penitenciarul Aiud la data efectuarii controlului, apropiat al chestorului Ioan Bala, in prezent trimis in judecata de procurorii DNA pentru luare de mita (Adevarul, editia Oltenia, marti 02.08.2011, pg 4). Subliniez ca urmare a plangerii penale formulate de chestorul Ioan Bala am fost cercetat penal, insa prin sentinta penala pronuntata in dosarul nr. 1617/54/2010, definitiva prin respingerea recursului de catre ICCJ, instanta de judecata a hotarat ca nu exista indicii care sa sustina acuzatiile formulate de chestorul Ioan Bala. Astfel puteti constata ca dosarul nu a fost musamalizat la nivelul PCA Craiova, ci insasi ICCJ a solutionat dosarul conform prevederilor legale, chiar daca a pronuntat un verdict neagreat de dvs. Consider ca ar fi firesc ca demersul jurnalistic sa excluda construirea unor articole calomnioase numai prin citarea, pe larg, a unor zvonuri si imi exprim uimirea cu privire la faptul ca nimeni din redactia dvs. nu m-a contactat pentru a putea comenta si a dezminti toate aceste asertiuni in timp util, in faza de documentare pe care in mod firesc ar fi trebuit sa o parcurgeti.” Precizam ca in dreptul sau la replica, dr. Dan Malaescu a mai precizat ca “nu am vorbit niciodata” cu deputatul Surupaceanu.
Nota redactiei - Lumeajustitiei.ro precizeaza ca nu a putut sa-l contacteze pe dr. Dan Malaescu intrucat nu s-a reusit aflarea datelor de contact ale acestuia, el nemailucrand la Penitenciar dupa demararea cercetarilor ANP si sesizarea parchetului. Din pacate, in Romania, presa nu detine mijloacele de cercetare pe care le detin autoritatile, posibilitatile ei fiind limitate, iar datele de identificare ale unei persoane private sunt secrete conform legii. Lumeajustitiei.ro nu va refuza nimanui insa publicarea unui drept la replica in conditiile in care acesta se limiteaza la subiectul de presa abordat.
In ceea ce priveste cercetarea penala a dr. Dan Malaescu aceasta a fost o realitate faptica ce nu poate fi contestata care are la baza anchete interne ale ANP (autoritate a statului roman) care au retinut aspecte de o gravitate majora ce nu poate fi ignorata. Lumeajustitiei.ro nu a urmarit "denigrarea" medicului Malaescu, ci atentionarea opiniei publice asupra blocarii unui proiect cu fonduri europene, de interes comunitar, printr-o ancheta a DNA care dincolo de interesul judiciar, poate compromite definitiv respectivul proiect. Totodata, amintim ca dreptul presei de a prezenta situatii faptice, opinii personale asupra unor aspecte de interes public major, si chiar informatii venite din spatiul public, pe surse oficiale si/sau confidentiale, inclusiv pe zvonuri, nu poate fi ingradit.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# vasile 23 August 2011 23:43 +5
# DOREL 29 August 2011 11:20 +4
# dna 6 October 2011 09:00 -4
# Dna 20 December 2011 19:33 -1