Valentin Vasilescu, arestat nevinovat in “Tigareta 2”, a castigat la TMB daune materiale si morale in valoare de 13.688 lei, respectiv 140.000 lei pentru zece ani de haituire de catre Parchet. Avocatul George Papu: “Acordarea despagubirilor dovedeste nedreptatea facuta clientului meu!”
Putini mai sunt cei care-si amintesc de marele dosar ”Tigareta 2”, un dosar extrem de controversat din timpul mandatului de presedinte al lui Emil Constantinescu, instrumentat de fostul procuror Arthur Dumitrescu, de la Parchetul Curtii Militare de Apel. S-au dat pedepse grele, au existat mii de pagini scrise referitoare la modul in care s-a realizat probatoriul, au fost mii de suspiciuni cu privire la implicarea unor institutii ale statului si serviciilor secrete pentru a scoate niste tapi ispasitori. Unul dintre ei, dar care a scapat abia dupa zece ani de trimiterea in judecata (n.red.- dosarul fusese, in ce-l priveste, disjuns) este Valentin Vasilescu (foto) fostul comandant adjunct de la Baza Militara Otopeni. Dupa zece ani, Parchetul General i-a dat un mare NUP (neinceperea urmaririi penale). Acest om a fost haituit in toata aceasta perioada a vietii sale. A fost si arestat la inceputurile anchetei si in timpul arestului si-a pierdut locul de munca, desi nici macar nu fusese trimis in judecata la data la care i s-a desfacut contractul de munca din cauza acuzatiilor aduse. Nici nu a putut face contestatie la aceasta decizie in timpul legal, pentru ca in arest nimeni nu i-a adus la cunostinta acest lucru. In sfarsit, dupa un lung proces, in data de 5 iulie 2012, Valentin Vasilescu a castigat la Tribunalul Bucuresti (Sectia a IV-a civila) daune materiale in valoare de 13.688 lei si 140.000 lei daune morale.
Refuzul aiuritor al directorului AIBO de a-l reincadra pe Vasilescu dupa ce a fost declarat nevinovat!
Lui Valentin Vasilescu i s-a desfacut contractul de munca pentru postul de comandant adjunct al AIBO, prin decizia nr. 136/1998 a directorului AIBO, pe baza art. 130 (1) litera J din Codul Muncii, ca urmare a arestarii si mentinerii sale in arest de catre Parchetul Militar mai mult de 60 de zile. Parchetul n-a mai revenit nici dupa ce ICCJ (Curtea Suprema de Justitie) a dat o sentinta in cazul lui Vasilescu, ca sa repare ce a stricat, asa ca in continuare Vasilescu a figurat ca si cercetat penal si nimeni din aviatie nu avea voie sa-l angajeze.
Prin adresa nr. 1304/26.3.2010, urmare a declararii lui nevinovat de catre DIICOT, Vasilescu a solicitat conducerii AIBO sa constate ca a fost concediat abuziv si sa ia masura administrativa de a-l reincadra pe functia de comandant adjunct, asa cum era normal. Directorul general al AIBO, Tudor Jidav i-a trimis lui Vasilescu comunicarea SJR nr. 484/10.05.2010 din care reiesea refuzul de a se conforma, motivand faptul ca ”angajarea in aeroportul Otopeni” se face cu respectarea prevederilor legale in vigoare”. Ca si cand desfacerea contractului de munca al lui Vasilescu de catre conducerea aeroportului fusese facuta cu respectarea vreunei prevederi legale.
Valentin Vasilescu, prin cunoscutul avocat George Papu, a solicitat instantei, prin actinea depusa in 15 februarie 2010, repararea prejudiciilor din erorile judiciare comise in cazul clientului sau, parat fiind Statul roman prin Ministerul Finantelor. In data de 4 iulie 2012, instanta a admis in parte actiunea precizata. Conform datelor existente in ECRIS, solutia data in dosarul 8230/3/2010 este urmatoarea: “Respinge ca inadmisibile capetele de cerere A 1 II, A1 III, A1 IV, A 2 I si capatul de cerere referitor la daunele morale ( care nu privesc arestarea) intemeiate pe dispozitiile art. 504 si urm. C.p.p. Admite in parte actiunea precizata. Obliga paratul la plata catre reclamant a sumei de 13.688 lei cu titlu de daune materiale si a sumei de 140.000 lei cu titlu de daune morale. Respinge in rest actiunea ca neintemeiata. Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica azi, 4.07.2012”.
Contactat telefonic, av. George Papu ne-a declarat in legatura cu aceasta pronuntare: “In cele din urma, Justitia si-a spus cuvantul cu o intarziere care ne plaseaza inca intr-un context pe care incercam sa-l depasim. Analizam in continuare ce putem face pentru ca, daca vorbim de cuantumul daunelor, acesta nu-i poate repara cleintului meu viata distrusa. Admiterea acestora daune dovedeste ca Valentin Vasilescu a fost o persoana haituita si nedreptatita si avem speranta ca in cele din urma se va restabili situaia si in cazul sau”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# IOAN DUSCAS 6 July 2012 16:19 +4
# lica 6 July 2012 17:27 +7
# IOAN DUSCAS 6 July 2012 19:58 +4
# IOAN DUSCAS 6 July 2012 20:19 +2
# IOAN DUSCAS 6 July 2012 20:46 +1
# IOAN DUSCAS 6 July 2012 20:53 0
# IOAN DUSCAS 6 July 2012 20:57 0
# Cazul BOTA 7 July 2012 00:28 0