Da, stiu, Victor Ciutacu poate fi un nesuferit. Dar poate fi si simpatic, atunci cand se aprinde sincer, sau cand se amuza pe bune, poate fi drept intr-un mod cat se poate de simtit, eu nu l-am prins niciodata cu minciuna, dar te poate face si sa schimbi canalul tv, atunci cand sare calul din avantul retoricii voit indignate, sau cand se caineaza ca ce nedreapta si ingrata este lumea cu el. Peste toata combinatia asta de calitati si de defecte, este facut a fi un jurnalist cinstit, care are darul rar de a se duce direct la talcul intamplarii, cat de grava sau cat de banala ar parea ea, plus ca nu se sfieste niciodata sa spuna ceea ce crede. Acum, este hulit pentru ca, intr-o poveste ca o proza sud-americana trista, a atins un talc pe cat de corect, pe atat de iritant pentru unii care sperau ca si-au pitit bine gaunosenii adanc vinovate si interese puturoase. Plus, cel mai important, pretextul ca „societatea civila”, aia iubitoare de Coldea&Kovesi, sa ceara CNA interzicerea televiziunii unde presteaza Victor Ciutacu, una demolatoare a tot ceea ce insemna pluserisme neo-marxiste si pe exponentii acestora.

Povestea trista este aceea ca o biata fata, domnisoara Iulia Marin, jurnalist la cotidianul Libertatea, a decis ca nu mai merita sa-si traiasca viata. O fata tanara, frumoasa si foarte talentata la scris, asa cum se putea lesne constata din jurnalul de adanca suferinta pe care il tinea pe blogul ei, din care publica fragmente si pe pagina sa de Facebook. Din textele aparute pe blogul botezat fara echivoc „In terapie”, nu trebuia sa fii vreun specialist in suferinte psihiatrice, ca sa intelegi atat gravitatea starii jurnalistei, cat si dramatismul luptei pe care o dadea in speranta de a se salva.

Pe scurt, din cele relatate in jurnal, sase internari, trei fortate, trei tentative de suicid si recomandarea medicilor pentru pensionarea pe motive medicale, contureaza starea de fapt a tinerei jurnaliste. Diagnosticul pus de medici? Unul grav, consemnat public chiar de pacienta: „Patru ani. Trei episoade psihotice. sase luni, adunat, petrecute in spital. Diagnostic: tulburare schizoafectiva de tip mixt. Explicatie: simptome de schizofrenie amestecate cu simptome de tulburare bipolara.  Anhedonie – incapacitatea de a simti placere, simptom de schizofrenie. Avolitie – incapacitatea de a avea vointa si de a o urma – simptom de schizofrenie. Halucinatii olfactive si delir – simptome de schizofrenie. Paranoia. Depresie sau manie pronuntate – simptome de tulburare bipolara. Cauza? Cel mai probabil, genetica. Sperante de vindecare – zero. sanse de recuperare – mari, cu ajutor din partea familiei.” Ce poti spune? Nimic altceva, decat „Fereasca Dumnezeu”! si sa speri ca medicina va ajunge mai repede la rezolvarea acestor boli nenorocite, care il fac pe om sa nu se mai vrea.

Bun, si ce treaba are Victor Ciutacu? Pai, are, pentru ca a pus public o problema, pe care in propria minte si-a pus-o orice om cu ceva gandire critica, atunci cand a aflat de tragedia domnisoarei Iulia Marin. intr-o editie a emisiunii sale, a pus problema raspunderii morale si apoi legale a angajatorului, adica a Trustului de Presa Ringier, proprietarul cotidianului Libertatea, ziarul la care domnisoara Iulia Marin lucra ca jurnalist specializat pe politic si investigatii. Am revazut de cateva ori fragmentul din emisiunea cu pricina. Nu cred ca i se poate reprosa lui Victor Ciutacu nimic din ceea ce a spus, decat momentul ales. Ar fi trebuit sa stie ca orice observatie rationala despre un eveniment cu incarcatura emotionala semnificativa trebuie sa astepte scaderea debitelor hormonale ale publicului. Sa vedem ce a spus! Citez fragmentele care par sa fi pus pe jar Trustul Ringier, pe Catalin Tolontan, seful de la Libertatea, si a pus in miscare cohorta tefelista specializata in indignari confectionate la comanda din stofa progresist-neo-marxista:

„Ma intorc la o chestie care sigur nu ma va mai face foarte popular in breasla, nici macar nu sunt, dar o sa insist sa ma depopularizez si mai mult. Aceea a responsabilitatii angajatorului fata de angajat si beneficiarul muncii lui, respectiv cititorul, privitorul si-asa mai departe. Bai, frate, fata asta facea anchete de presa. Cu talent, din cate am inteles si din cate am citit. si destul de aplicata, tipul ala de deontoloaga la virgulita. Fata asta facea anchete dupa ce avusese trei tentative de suicid si trei intrari la Spitalul 9, la Obregia. Da? Nu-ti pui tu problema tu, ca angajator – bun, fara sa-i limitezi dreptul de munca, Doamne fereste! – daca fata aia e in deplinatatea facultatilor mintale si daca fata aia e in deplinatatea responsabilitatii de a-i pune niste anchete grele in brate? Ca nu stiu, ca poate Doamne fereste, dovada ca nu era stabila psihic si emotional ca s-a intamplat ceea ce s-a intamplat. Da. Ai vreo garantie, dincolo de scriitura corecta si de documentele prezentate, ca ancheta aia e facuta in afara unei rataciri, din desele rataciri pe care le avea fata asta. […] Tu, ca angajator, nu-ti pui problema, ba, dam drumul pe piata la ce produce omul asta? Dincolo de talent, dincolo de profesionalism.”

Dar Victor Ciutacu este baiat mare, nu-i va fi greu sa descurce cu acuzatiile de tip ONG-ist care i se aduc, cea mai importanta, aceea de „discriminare si de izolare a oamenilor cu afectiuni psihice” fiind clar o tampenie, din moment ce jurnalistul a precizat clar „…fara sa-i limitezi dreptul de munca, Doamne fereste!”.

Ca o paranteza, opinia mea exprimata deja public cu privire la acest scandal menit sa ascunda cu totul alt tip de vinovatii este una cat se poate de clara, iar ea pledeaza pentru standardul unic: Daca era vorba despre o judecatoare, era firesc sa se puna problema, sub semnul lui „stai, frate, cine ne judeca?”, daca era despre un chirurg sau un preot, duduiau ziarele, daca era un politist, nu mai vorbesc, iar daca era vreun Dragnea, fustele erau urcate in cap direct in Piata Victoriei. Cand este vorba despre un jurnalist, devine naspa de tot sa pui problema „stai, frate, cine ne incadreaza moral?”. Eu fix asa pun problema, ca daca am pretentia ca parlamentarii, si presedintii, si toti astia, sa fie controlati la cap cand candideaza, cand judeca, cand consulta, cand spovedesc sau cand poarta arma, am pretentia sa fim si noi ziaristii intregi la cap, si cand scriem, si cand ii acuzam pe unii de unele si de altele.

Bun! Se intampla ca unii dintre noi, dintre jurnalisti, sa o luam razna, vreau sa spun medical si manifest, cu acte in regula. Ce este de facut? Pai, ne raspunde legea, care ne protejeaza intr-o astfel de situatie, ca pe orice contribuabil truditor. stiu, textele de lege sunt cam seci, nu au lirisme si nici figuri frumoase de stil, dar asta este, ele reprezinta niste repere, fara de care ne-am scoate ochii unii altora cu o viteza mai mare decat cea data de acceleratia caderii libere.

Astfel, legislatia muncii prevede in sarcina angajatorilor efectuarea de examene medicale periodice, dar si la reluarea activitatii dupa o intrerupere de minimum 90 de zile pentru motive medicale, sau de 6 luni, pentru orice alte motive, in termen de 7 zile de la reluarea activitatii. Scopul efectuarii de asemenea examene medicale a fost si el limpede formulat de legiuitor. Este acela de a „confirma aptitudinea lucratorului pentru exercitarea profesiei/functiei avute anterior”, de a „stabili masuri de adaptare a locului de munca si a unor activitati specifice profesiei sau functiei” si, foarte important pentru cazul in discutie „reorientarea spre un alt loc de munca, care sa asigure lucratorului mentinerea sanatatii si a capacitatii sale de munca”.

Ei bine, intrebarile puse de jurnalistul Victor Ciutacu in emisiunea sa au vizat exact aceste aspecte care tin de raspunderea angajatorului. si atunci, de unde furtuna tefelista starnita impotriva lui? Pai, deja avem raspunsul: in afara de apropierea unui an electoral in care unul ca Ciutacu si televiziunea la care trudeste se pot dovedi artilerie grea, apare si o posibila grava incalcare a legislatiei muncii, care trebuie pitita sub acest fals scandal. La fel, si ignorarea recomandarii medicilor care au incercat sa o salveze pe tanara jurnalista si care i-au aratat clar pacientei ce are facut, citez chiar din consemnarea publica facuta de domnisoara Iulia Marin, in data de 18 septembrie 2022:

„Am implinit zilele trecute zece ani de presa si ma gandeam ca as vrea sa inchei. Curand. Medicul meu din spital spunea ca „e nevoie urgent sa va schimbati munca”. Sa scriu, asadar, articole mai simple. Sa ma menajez. Sa ma ascund sub un clopot de sticla. si m-am gandit mult la asta zilele astea – asta imi doresc?” Mai jos, in acelasi text, jurnalista anunta ca alege sa ignore recomandarea: „Deci, nu, doctore, nu voi sta sub un clopot de sticla.”

Nu stiu daca recomandarea medicala consemnata de pacienta ar fi evitat sfarsitul tragic, pentru ca nu sunt Dumnezeu. Ceea ce stiu insa este ca daca Victor Ciutacu poate fi acuzat de discriminarea celor cu suferinte psihiatrice, in aceeasi masura pot fi acuzati si legiuitorii, pentru ca prevad proceduri speciale pentru astfel de situatii, si medicii psihiatrii, care recomanda si ei masuri speciale in materie de exercitiu profesional.

si mai stiu ceva. Adunate intr-o carte, tulburatoarele texte exceptional scrise de domnisoara Iulia Marin despre suferinta si lupta sa pot contribui intr-o extraordinar de mare masura la intelegerea celor mai misterioase si imponderabile comori cu care omul este inzestrat, mintea si sufletul, daruri de nepretuit, ale caror fracturi nu stim inca mai deloc sa le sudam.

Preluare de pe evz.ro