Judecatoarele Mariana Hortolomei si Ioana Singh de la Curtea de Apel Bucuresti au redactat la 26 aprilie 2021 hotararea prin care i-au dat dreptate jurnalistului Lucian Davidescu (foto 1) de la Romania Curata, dat in judecata pentru mai multe articole legate de fostul director al SRI George Maior (foto 2). Amintim ca prin hotararea pronuntata in apel, completul CAB a anulat sentinta prin care judecatoarea Liliana Ion-Chirita de la Tribunalul Bucuresti (promovata intre timp la CAB) l-a obligat pe Davidescu la plata unor daune de 10.000 de euro si mai ales la stergerea de pe Internet a articolelor incriminate – fapt ce l-a determinat pe Davidescu sa atace la Curtea Constitutionala articolul 253 din Codul civil, reclamand ca acesta permite cenzura. (Gasiti la final linkuri catre precedentele episoade.)

Rememoram ca procesul a pornit in 2018, dupa ce omul de afaceri Mircea Cotoros l-a dat in judecata pe Lucian Davidescu pentru mai multe articole publicate pe RomaniaCurata.ro si Riscograma.ro, in care ziaristul scria despre afacerile fostului deputat Sebastian Ghita (foto 3) prin firma acestuia, Teamnet. Informatiile se bazau pe corespondenta dintre mai multe persoane – inclusiv fostul director SRI George Maior si omul de afaceri Mircea Cotoros (cel care in 2010 era reprezentantul Teamnet la Bruxelles). Corespondenta a fost facuta publica de catre hackerul Guccifer, care ii sparsese mailul lui Maior.

Pe 11 iunie 2018, dupa mai multe incercari nereusite de a-l convinge pe Lucian Viorel Davidescu sa stearga primul articol publicat, Mircea Nicolae Cotoros l-a dat in judecata pe jurnalist, solicitandu-i daune de 100.000 de euro, in solidar cu Societatea Academica din Romania (SAR). De asemenea, Cotoros a cerut instantei sa-l oblige pe gazetar la stergerea tuturor celor patru articole. La 13 februarie 2019, judecatoarea Liliana Ion-Chirita a admis cererile lui Cotoros, cu singura diferenta ca a redus daunele morale de la 100.000 la 10.000 de euro.

Pe de alta parte, in data de 7 aprilie 2021, judecatoarele CAB Mariana Hortolomei si Ioana Singh au admis apelul formulat de Davidescu si SAR, anuland daunele morale si stergerea articolelor de pe Internet. Hotararea poate fi atacata cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Inainte sa va prezentam principalele pasaje din motivarea Curtii de Apel Bucuresti, subliniem ca omul de afaceri Mircea Cotoros a fost mentionat pur tangential in articolele lui Lucian Davidescu, personajele principale fiind George Maior si Sebastian Ghita. De altfel, acest lucru il recunoaste si completul Hortolomei-Singh, care remarca faptul ca Davidescu a dat dovada de buna-credinta, publicand drepturi la replica atunci cand acestea i-au fost solicitate.

In rest, completul CAB, judecand in principal dupa bogata jurisprudenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului in materie de libertate de exprimare, a constatat ca articolele lui Lucian Davidescu au avut o minima baza factuala, iar informatiile continute de ele au fost prezentate in interes public, cu buna-credinta si pe un ton echilibrat. Pe scurt: in limitele libertatii de exprimare, asa cum este ea ocrotita de CEDO.

Iata ce prevede art. 10 din Conventia EDO:

„Libertatea de exprimare

1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti”.

Redam cele mai importante fragmente din hotararea nr. 580A din 7 aprilie 2021, pronuntata in dosarul nr. 19359/3/2018 (2673/2019):

„Pentru a stabili existenta unei fapte ilicite a paratilor, cauzatoare de prejudicii reclamantului, Curtea apreciaza necesar sa clarifice unele aspecte legate de calitatea reclamantului de persoana publica sau nu, precum si de natura de interes public sau nu a chestiunii dezbatute prin articolele publicate, al caror continut a fost sintetizat in cele ce preced.

In privinta primei chestiuni, privind posibilitatea incadrarii reclamantului in categoria persoanelor publice si avand in vedre ca acesta pretinde existenta unei atingeri aduse vietii sale profesionale cat si private, a demnitatii sale, cat si a relatiilor de familie, Curtea constata ca se pune problema unui concurs intre doua drepturi fundamentale, consacrate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului prin textul articolelor nr 8, dreptul la viata privata si art 10, dreptul la libera exprimare. In acest context, relevante sunt cele statuate de Curtea Europeana a drepturilor Omului in cauza Hanover contra Germaniei din 2012, hotararea fiind pronuntata de Marea Camera si continand un set de criterii cu caracter de principiu, in baza carora trebuie examinat concursul intre cele doua drepturi fundamentale.

Primul criteriu se refera la contributia pe care o are articolul de presa, reportajul sau emisiunea difuzata la o dezbatere de interes general. Curtea Europeana arata ca definitia a ceea ce constituie obiectul de interes general depinde de circumstantele cauzei, cu precizarea ca Curtea considera totusi ca este util sa reaminteasca faptul ca a recunoscut existenta unui astfel de interes nu doar in cazul in care publicarea privea probleme politice sau crime savarsitei si in cazul in care privea probleme legate de sport sau artisti ai scenei.

Un al doilea criteriu se refera la notorietatea persoanei vizate si obiectul reportajului. Curtea evidentiaza ca rolul sau functia persoanei vizate si natura activitatilor care fac obiectul reportajului si/sau al fotografiei constituie un alt criteriu important, legat de cel precedent. In aceasta privinta, este necesar sa se faca distinctie intre persoanele de drept privat si persoanele care actioneaza intr-un context public, in calitate de personalitati politice sau persoane publice. Astfel, in vreme ce o persoana de drept privat necunoscuta publicului poate pretinde o protectie deosebita a dreptului sau la viata privata, acest lucru nu este valabil si pentru persoanele publice. Curtea continua rationamentul sau si arata ca un reportaj care relateaza fapte susceptibile sa contribuie la o dezbatere intr-o societate democratica, care priveste personalitati politice in exercitarea functiilor oficiale ale acestora nu poate fi asimilat, de exemplu, unui reportaj care priveste detalii din viata privata a unei persoane care nu indeplineste astfel de functii .Daca, in primul caz, rolul presei corespunde functiei sale de „caine de paza” care are sarcina, in cadrul unei democratii, sa comunice idei si informati privind probleme de interes public, acest rol pare mai putin important in al doilea caz. In mod similar, daca in circumstante speciale, dreptul publicului de a fi informat poate privi chiar aspecte din viata privata a persoanelor publice, in special atunci cand este vorba despre personalitati publice, acest lucru nu este valabil, chiar daca persoanele vizate se bucura de o anumita notorietate, in cazul in care fotografiile publicate si comentariile care le insotesc se raporteaza exclusiv la detalii din viata lor privata sau au ca unic scop satisfacerea curiozitatii publicului in aceasta privinta, in acest ultim caz impunandu-se o interpretare mai stricta din punctul de vedere al libertatii de exprimare.

Dand eficienta in speta de fata a acestor aspecte de natura teoretica, care se desprinde din jurisprudenta forului european in materia drepturilor omului, Curtea constata ca subiectul articolelor, privind maniera in care se incearca accesarea fondurilor europene de catre societatile comerciale romane, fenomenul vizat fiind acela al unor tentative de coruptiei practicate la nivelul inalt al Comisiei Europene, constituie o chestiune de interes public, in privinta careia este rezonabil a considera ca societatea trebuie informata, presa exercitand in acest context rolul sau de caine de paza al democratiei. Este de la sine inteles ca presa are datoria, ca prin publicatiile sale, sa atraga atentia colectivitatii asupra aspectelor nevralgice cu care se confrunta societatea si nu doar sa dea expresie prin articolele difuzate unor aspecte pozitive sau indiferente pentru evolutia sociala. Asa cum rezulta din sinteza celor patru articole incriminate, acestea au ca punct de plecare informatiile distribuite in spatiul public de catre Guccifer, ce cuprindeau si o corespondenta intre Nelu Neacsu si George Maior, prin care directorul Serviciului Roman de Informatii era incunostintat de intentia societatii comerciale Teamnet de a incerca sa se implice intr-un proiect informatic sustinut cu fonduri europene si promovat de Comisia Europeana prin influentarea nepermisa a lui Karel de Vriendt, care a activa in calitate de expert IT pentru Comisia Europeana. Pe acest aspect, se impune precizarea ca articolul redactat de Daniel Befu si publicat pe platforma Romania Curata se limiteaza sa preia de pe site-ul Riscograma emailul anterior mentionat, aspect pe care il specifica ca atare, in conditiile in care subiectul principal al postarii viza o analiza a istoricului a doua societati comerciale: Teamnet si RSC infiintate de Sebastian Ghita si Sebastian Vladescu, necesitatea unei astfel de analize fiind justificata din perspectiva faptului ca aceste firme au obtinut mai multe contracte pentru informatizarea unor unitati spitalicesti din tara, contracte ce fac parte din seria celor ce au determinat suspendarea platilor din fonduri europene in domeniul destinat dezvoltarii informatice.

In privinta celei de-a doua chestiuni legate de calitatea reclamantului de persoana publica, Curtea, raportandu-se la experienta profesionala a reclamantului, retine ca in esenta a aceasta actionat in calitate de consilier, oferind servicii de consultanta in cadrul unor comitete si grupuri de lucru din cadrul Comisiei Europene, in calitate de consilier pe problema cooperarii interregionale in cadrul Venice Regional Goverment, in calitate de director la firma Delloite Romania, in calitate de manager al filialei din Bruxelles al societatii comerciale Teamnet International, precum si in calitate de project officer in cadrul Venice Union of Commerce Chamber, oferind consultanta firmelor italiene care intentionau sa actioneze in Romania. Pe cale de consecinta, Curtea retine ca activitatea desfasurata de reclamant in cadrul unor societati comerciale nu-i poate conferi caracterul de persoana publica, cel mult o anumita notorietate, in conditiile in care activitatea sa s-a desfasurat in domeniul privat. Problema se pune daca activitatea desfasurata de reclamant in calitate de consilier in cadrul comitetelor constituite in cadrul Comisiei Europene poate conferi acestuia calitatea de persoana publica. Avand in vedere ca reclamantul a actionat in calitate de consultant in cadrul acestor comitete, care urmareau dezvoltarea a diferite proiecte in concordanta cu politica si cu liniile directoare trasate de Comisia Europeana, reclamantul neafirmand si nedovedind ca ar fi detinut calitatea de comisar european, Curtea apreciaza ca reclamantului nu-i poate fi recunoscuta calitatea de persoana publica pe aceste baze.

Curtea se raporteaza in analiza sa la cele statuate de Curtea Europeana pentru Drepturile Omului in cauza Hannover, hotararea fiind pronuntata de marea camera in anul 2012, conform carora o persoana se incadreaza in categoria persoanelor publice daca este o personalitate politica sau o exercita o functie publica. Din articolele publicate, mai exact din emailul pretins trimis de Nelu Neacsu catre George Maior reiese ca reclamantul incerca sa puna in practica o tentativa de mituirea unui oficial european, petentul fiind interesat de licitatiile publice ce urmau sa se desfasoare in anul cursul anului 2010 pentru implementarea unui sistem informatic privind interoperabilitatea administratiilor publice din Europa, numit ISA Programme. Interesul sau apare in contextul depunerii a doua proiecte in vederea finantarii pentru Republica Moldova si pentru Teamnet International Bucharest si a luarii la cunostinta despre viitorul proiect, pentru care urmau a fi organizate licitatii publice de catre Comisia Europeana, in conditiile in care urma sa se aloce o suma mare de bani pentru transpunerea sa in practica. Curtea constata ca, potrivit informatiilor evidentiate de corespondenta electronica ce a stat la baza generarii articolelor de presa incriminate, informatii care se coroboreaza cu cele rezultate din mesajele trimise de reclamant catre colaboratorii sai, actiunile reclamantului, potrivit acestor surse informationale, se circumscriau realizarii unor interese private, ale unor societati comerciale ce activeaza exclusiv in domeniul privat si care incercau sa atraga fonduri europene.

Concluzionand, din perspectiva ambelor paliere de analiza, Curtea retine ca reclamantul nu a actionat in calitate de oficial european, nu a indeplinit o functie publica, si nici nu este o personalitate politica, astfel ca nu poate fi considerat persoana publica, cu precizarea ca acesta se bucura de o anumita notorietate, gratie pregatirii si statului profesional dobandit, cu luarea in considerare si a situatiei sale financiare si sociale.

In continuarea analizei sale, Curtea se va raporta la prevederile legale aplicabile cauzei, din perspectiva dreptului la libera exprimare, in conditiile in care articolele de presa, in privinta carora se reclama plata de despagubiri pentru acoperirea prejudiciului moral suferit cat si retragerea acestora din mediul online, dezbat o problematica de interes general, legat de modalitatea in care unele societati comerciale ce activeaza in domeniul IT incearca sa obtina proiecte finantate din surse europene si implicit sa acceseze fonduri europene, iar petentul, desi nu este persoana publica, in sensul prevederilor conventionale, interpretate in lumina jurisprudentei CEDO, se bucura de notorietate in mediul de afaceri.

In ceea ce priveste dispozitiile legale aplicabile, Curtea porneste de la normele constitutionale, care in art 30 (situat in Titlul II – Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale, Capitolul II – Drepturile si libertatile fundamentale din Constitutie) statueaza in sensul ca l ibertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile, mentionandu-se in mod expres, in alineatul 2 ca cenzura de orice fel este interzisa. De asemenea, in alineatul 6 sunt stabilite limitele libertatii de exprimare, in sensul ca nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine, iar in alineatul 8 este reglementata chestiunea raspunderii civile pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica, in sensul ca aceasta revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii, cu precizarea ca delictele de presa se stabilesc prin lege.

Interpretand aceste dispozitii constitutionale, Curtea ajunge la concluzia ca intentia legiuitorului constituant a fost aceea de a stabili limite foarte largi de manifestare a libertatii de exprimare, prin instituirea, ca principiu a caracterului sau inviolabil, impunand totusi anumite rezerve, restrictii in sensul ca exercitiul acestei libertati nu poate justifica atingeri aduse demnitatii, onoarei, vietii private sau dreptului la propria imagine, afectarea acestora din urma conducand la raspunderea civila a persoanei care si-a manifestat libertatea de exprimare dincolo de limitele recunoscute prin textul constitutional.

In ceea ce priveste interpretarea si aplicarea acestor prevederi constitutionale, Curtea retine ca trebuie valorificate corespunzator dispozitiile art 20 din Constitutie, care instituie regula potrivit careia normele constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor trebuie interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care Romania este parte, cu precizarea in alineatul al 2-lea ca in ipoteza in care se identifica neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte si legile interne, legiuitorul constituant recunoaste deplina prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.

Un alt aspect ce se impune a fi retinut consta in faptul ca prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, intrata in vigoarea incepand cu data de 20 iunie 1994, Romania a ratificat Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si Protocoalele sale aditionale, adoptate la nivelul Consiliului Europei.

Avand in vedere ca textul constitutional face trimitere la Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Curtea apreciaza ca trebuie luate in considerare si prevederile art 19, care stabilesc faptul ca orice persoana are dreptul la libertatea opiniei si a expresiei, cu mentiunea ca acest drept include libertatea de a sustine propriile opinii, fara interferente, libertatea de a cauta, primi si raspandi informatii si idei prin orice mijloace si fara frontiere.

Examinand Conventia Europeana a drepturilor Omului, Curtea constata ca principiul libertatii de exprimare este consacrat de prevederile art 10, care statueaza in primul paragraf faptul ca orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare,acest drept cuprinzand libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Textul Conventiei precizeaza ca aceste dispozitii nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. In paragraf 2 sunt evidentiate modalitatea si limitele exercitarii acestei libertati,in sensul ca ea comporta indatoriri si responsabilitati si poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute le lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.”

Un examen atent al jurisprudentei instantei europene, create in aplicarea si interpretarea acestui articol este de natura sa releve faptul ca libertatea de exprimare, protejata de dispozitiile art. 10, ocupa un loc aparte printre drepturile garantate de Conventie, constituind chiar fundamentul notiunii de “societate democratica” ce sintetizeaza sistemul de valori pe care este cladita Conventia. Aceasta relevanta particulara, conferita art 10 a fost subliniata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru prima data in cauza Handyside impotriva Regatului Unit (hotararea din 7 decembrie 1976), ideea fiind ulterior constant reiterata in toate cauzele deferite Curtii Europene in care este chemata sa transeze asupra respectarii art 10 din Conventie. Astfel, Curtea afirma ca “libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esentiale ale unei societati democratice, una dintre conditiile primordiale ale progresului sau si ale implinirii individuale a membrilor sai. Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, ea acopera nu numai “informatiile” sau “ideile” care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci si acelea care ofenseaza, socheaza sau ingrijoreaza statul sau un anumit segment al populatiei, acestea fiind cerintele pluralismului, tolerantei si spiritului de deschidere in absenta carora nu exista “societate democratica”.

In privinta relevantei juridice pe care o au hotararile pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Curtea considera ca acestea au dincolo de efectele inter partes si un efect erga omnes, drept consecinta directa a autoritatii de lucru interpretat de care se bucura, consecinta care decurge din interpretarea dispozitiilor art 32 din Conventie, care reliefeaza faptul ca misiunea specifica a instantei europene este interpretarea si aplicarea prevederilor acesteia, iar eficacitatea dreptului european al drepturilor omului nu trebuie sa depinda si respectiv sa varieze in functie de calificarile pe care acestea le-ar primi in sistemele de drept nationale ale statelor contractante. In acest context se impune a fi subliniat rolul esential al jurisprudentei Curtii (rol pe care acest for european de jurisdictie si l-a sumat pe deplin), de a constitui un instrument eficace de armonizare a regimurilor juridice nationale ale drepturilor omului ale statelor contractante prin raportare la standardul minim de protectie dat de prevederile Conventiei. Aceasta conceptie, conform careia, normele constitutionale traseaza conturul unui nivel minimal de protectie a drepturilor omului este imbratisata si de legiuitorul nostru constituant, care a prevazut in art 20 o exceptie de la principiul prevalentei dreptului conventional asupra normelor interne, in ipoteza in care acestea ar contine o reglementare mai favorabila.

In ceea ce priveste dispozitiile art. 10 din Conventie, Curtea retine ca acestea apara libertatea de exprimare a opiniilor si ideilor, precum si cea de informare, fara nicio constrangere, prin mijloace tehnice diverse, de la cele traditionale la cele mai moderne, privind opinii si informatii politice, sociale sau economice, expresia artistica si informatii cu caracter comercial. Dreptul garantat de articolul 10 nu este insa unul absolut.

Dreptul garantat de articolul 10 nu este insa unul absolut. Paragraful 2 permite restrangerea exercitarii acestuia in ipoteza in care libertatea de exprimare este utilizata de asa natura incat aduce atingere anumitor valori pe care statul le poate in mod legitim apara sau chiar impotriva democratiei insasi. In ceea ce priveste maniera de evaluare si aplicare a restrictiilor aduse libertatii de exprimare, se constata ca este esential practica instantei europene, care, exercitand parghiile de control puse la dispozitie de Conventie a identificat un set de principii de interpretare a dispozitiilor articolului 10 din Conventie, cristalizate in cadrul unei jurisprudente constante in aplicare si ferme in gandire. Astfel, Curtea statueaza ca limitarea adusa de stat acestui drept este conforma Conventiei daca sunt indeplinite cele trei conditii cumulative enumerate in paragraful 2: a) sa fie prevazuta de lege; b) sa urmareasca cel putin unul dintre scopurile legitime prevazute de textul Conventiei si c) sa fie necesara, intr-o societate democratica, pentru atingerea acelui scop.

In privinta primei conditie, Curtea are in vedere ca ingerinta adusa libertatii de exprimare trebuie sa se bazeze pe o dispozitie normativa existenta in dreptul intern, intelegand prin acesta atat actul legislativ cu valoare normativa generala ce emana de la puterea legiuitoare, cat si o norma cu o forta juridica inferioara legii in sens formal, dar si jurisprudenta rezultata din activitatea instantelor judecatoresti, cu mentiunea ca acestea trebuie sa intruneasca doua conditii fundamentale, respectiv sa fie accesibile si previzibile destinatarului, asa cum reiese din interpretarea pe care a dat-o dispozitiilor art. 10 in cauza Sunday Times impotriva Regatului Unit.

A doua conditie presupune analiza existentei unuia dintre scopurile legitime instituite limitativ de par. 2 al articolului 10 din Conventie, respectiv securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.

Ultima conditie, ce trebuie indeplinita pentru ca ingerinta sa nu conduca la incalcarea libertatii de exprimare garantata de art. 10 din Conventie, presupune ca ingerinta sa fie necesara intr-o societate democratica, in sensul de a corespunde „unei nevoi sociale imperioase”, iar argumentele invocate de autoritatile nationale pentru a justifica ingerinta sa fie „pertinente si suficiente”, masura de limitare a libertatii de exprimare trebuind sa fie "proportionala cu scopurile legitime urmarite", asigurandu-se un just echilibru intre, pe de o parte, protectia libertatii de exprimare consacrata de art. 10 si, pe de alta parte, interesul general de aparare a dreptului tertului care invoca depasirea limitelor libertatii de exprimare, asa cum s-a aratat in cauza Cumpana si Mazare contra Romaniei.

Din examinarea jurisprudentei relevante a Curtii, rezulta in mod indubitabil ca se acorda presei un rol indispensabil de “caine de paza” intr-o societate democratica, cu precizarea ca desi presa nu trebuie sa depaseasca anumite limite, tinand in special de protectia reputatiei si a drepturilor celuilalt, totusi, pentru a-si indeplini sarcinile si responsabilitatile sale, ii revine sarcina de a comunica, informatii si idei asupra unor chestiuni politice, precum si asupra altor subiecte de interes general.

Facand aplicarea in prezenta cauza a acestor aspecte teoretice relevante, care se degaja din jurisprudenta Curtii Europene, instanta constata ca examinarea conditiilor raspunderii civile delictuale, care constituie temeiul juridic al pretentiilor formulate in speta de fata trebuie sa se realizeze conjugat cu analizarea cerintelor care circumscriu caracterul justificat si legitim al ingerintei in dreptul la libera exprimare, astfel cum au fost enuntate in cele ce preced. Asa cum a subliniat forul jurisdictional european in materia drepturilor omului, aplicarea unei sanctiuni, penale sau civile, ziaristului sau editorului, constituie in mod cert o ingerinta asupra libertatii de exprimare, Curtea Europeana stabilind, de la caz la caz, daca suntem sau nu in prezenta unei incalcari a dispozitiilor art 10 din Conventie, prin prisma caracterului justificat sau nejustificat al unei astfel de ingerinte. Acest ultim aspect este analizat de Curtea Europeana, prin raportare directa la cerintele prevazute de paragraful al II lea al art 10 din CEDO, cerinte sintetizate potrivit celor expuse anterior, statuand in concret daca sunt respectate exigentele Conventiei sau nu.

Dand eficienta acestui rationament in cauza de fata, Curtea ajunge la concluzia ca actualul demers judiciar este de natura sa conduca la realizarea unei imixtiuni a puterii statale asupra libertatii de exprimare (concretizate prin publicarea articolelor in litigiu), astfel ca temeinicia actiunii in pretentii formulate trebuie evaluata prin raportare directa la exigentele conventionale si la masura in care acestea ar fi respectate prin solutia pronuntata.

Pe cale de consecinta, examinand elementele raspunderi civile delictuale prin intermediul acestei abordari, Curtea porneste de la prima conditie si anume aceea a existentei unei fapte ilicite, care, in aceasta materie, imbraca forma depasirii limitelor rezonabile de exercitiu a libertatii consacrate de dispozitiile art 10 din Conventie, depasire care se traduce prin atingerea adusa uneia dintre valorile sociale sau morale, de natura celor mentionate in paragraful al II lea al acestui text de lege.

Din aceasta perspectiva, pentru examinarea acestei problematici, Curtea considera necesar sa aiba in vedere distinctia pe care o face instanta europeana intre simple declaratii de fapt si judecatile de valoare, precum si necesitatea existentei unei baze factuale, ca suport pentru informatiile furnizate publicului prin mass - media. Relevanta este din aceasta perspectiva cauza Dalban contra Romaniei, in care Curtea a reiterat un principiu, potrivit caruia libertatea de exprimare conferita mass media presupune existenta unor limite mai largi in ceea ce priveste intinderea acesteia, jurnalistii bucurandu-se, asadar, in exercitiul acestei libertati, de o doza de exagerare ori chiar de provocare cu privire la judecatile de valoare pe care le emit, fara a fi tinuti sa le demonstreze realitatea. Cu toate acestea, o judecata de valoare nefundamentata pe nicio baza factuala poate aparea ca fiind excesiva, situandu-se in afara ariei de protectie conferite de articolul 10 al Conventiei.

In ceea ce priveste distinctia dintre relatarile unor situatii de fapt si judecatile de valoare realizate de autorul articolului, anterior mentionate, relevante sunt concluziile la care a ajuns Curtea Europeana in cauza Savitchi contra Republica Moldova, in care se evidentiaza faptul ca aceasta diferentiere notionala, cu care opereaza instanta europeana este data de faptul ca existenta faptelor poate fi demonstrata, in timp ce adevarul judecatilor de valoare nu este susceptibil de probatiune. De asemenea, Curtea Europeana afirma, in cauza Jerusalem contra Austriei, ca cerinta de a dovedi adevarul unei judecati de valoare este imposibil de indeplinit si incalca insasi libertatea de opinie, care este o parte fundamentala a dreptului garantat de articolul 10 Din CEDO. Totusi, completeaza Curtea Europeana, chiar atunci cand o declaratie constituie o judecata de valoare, proportionalitatea unei ingerinte poate depinde de faptul daca exista un substrat factologic suficient pentru declaratia contestata, deoarece chiar si o judecata de valoare fara nici un substrat factologic care s-o sustina poate fi excesiva. Continuandu-si rationamentul, Curtea Europeana isi descrie misiunea, in sensul ca in exercitarea jurisdictiei sale de supraveghere, trebuie sa analizeze ingerinta in lumina cauzei in intregime, inclusiv continutul remarcilor reclamantului si contextul in care el le-a facut, in special, fiind necesar sa se determine daca ingerinta in cauza a fost „proportionala in raport cu scopurile legitime urmarite” si daca motivele invocate de catre autoritatile nationale pentru a o justifica sunt relevante si suficiente. Facand acest lucru, Curtea arata ca trebuie sa se convinga daca autoritatile nationale au aplicat standarde care sunt conforme cu principiile consfintite de articolul 10 si, mai mult, daca ele s-au bazat pe o apreciere acceptabila a faptelor relevante.

In contextul in care Curtea Europeana face distinctia cuvenita intre fapte si judecati de valoare, Curtea apreciaza necesar sa faca o scurta incursiune in jurisprudenta forului european pentru a reliefa modul in care este definita notiunea de baza factuala, ce trebuie sa constituie fundamentul oricarei postari a jurnalistului, astfel incat sa existe garantia unei informari si cercetari rezonabile a veridicitatii si a exactitatii informatiilor aduse la cunostinta publicului. (...)

Dand eficienta tuturor acestor aspecte de natura teoretica, care se degaja din jurisprudenta Curtii Europene, gratie rolul sau interpretativ extins al normelor conventionale, Curtea observa buna credinta a paratilor cat si existenta unui substrat factologic minimal, rezonabil atat pentru aspectele faptice expuse, cat si pentru aprecierile personale facute de paratul Davidescu Lucian fata de declaratia autentificata data de Nelu Neacsu, prin care nega trimiterea de catre el a mesajului electronic catre George Maior. Ca o prima remarca, Curtea constata ca paratul a evidentiat in chiar titlul articolului sau sursa informationala uzitata pentru redactarea articolului privind informarea directorului SRI despre sistemul de mituire pe care societatea comerciala infiintata de Sebastian Ghita incerca sa-l implementeze. Este vorba de informatiile introduse in spatiul public de catre Guccifer, un hacker roman care a reusit sa acceseze casutele postale electronice a mai multor personalitati, printre care si directorul Serviciului Roman de Informatii din acel moment. Din examinarea articolului reiese ca paratul a folosit un limbaj adecvat, nu este virulent si nu contine exprimari bombastice, articolul relevand in partea introductiva a materialului cateva informatii despre Teamnet si despre fondatorul sau, din perspectiva relatiilor cu persoane politice in functie. Un alt aspect ce trebuie reliefat consta in faptul ca jurnalistul a prezentat incercare de aplicare a sistemului de mituire ca pe o chestiune de fapt ce reiese din corespondenta respectiva, dintre Nelu Neacsu si George Maior, corespondenta pe care o reda integral, inclusiv mesajul trimis de reclamant catre colaboratorii sai, prin care informa asupra proiectului informatic pe care Comisia Europeana urma sa-l lanseze cat si asupra eforturilor sustinute pe care ar trebui sa le realizeze pentru a reusi sa se implice in acest proiect, cu evidentierea incercarii esuate de a intra in discutii cu un oficial european Karel de Vriendt. In continuarea corespondentei ce emana de la reclamantul din cauza, ziaristul a publicat, in aceeasi maniera, si raspunsul trimis reclamantului tot pe cale electronica de catre Karel de Vriendt, raspuns ce constituia un refuz indirect de a purta discutii particulare cu societatea comerciala reprezentata de reclamant, evidentiind caracterul transparent al sistemului de lucru al Comisiei in privinta derularii procesului de transpunere in practica a proiectului in discutie: ISA Programme. Raportat la acest prim articol publicat de paratul Davidescu Lucian, Curtea constata ca exista o baza factuala minimala pentru circumstantele de fapt evidentiate, din subiectul corespondentelor cuprinse in continutul articolului reiese si finalitatea urmarita prin postarea respectiva si anume informarea cititorilor asupra unor posibile tentative de frauda la nivelul Comisiei Europene, prin incercarea de influentare a unui expert IT ce detinea functia de conducere cea mai inalta a departamentului de resort, in scopul accesarii unor fonduri europene aferente unor proiecte informatice de anvergura, care beneficiau de o sustinere financiara substantiala la nivel european. Pe cale de consecinta, Curtea retine buna credinta a ziaristului, in conditiile in care articolul de presa a fost redactat nu pentru a aduce atingere reputatiei si demnitatii reclamantului, ci pentru a semnala publicului existenta unei chestiuni de interes general, cu potential impact negativ asupra tarii. Curtea retine, in acord cu sustinerile paratilor, cat si a martorului Befu Daniel, ca persoana reclamantului nu era direct vizata de articolul in discutie si nici de articolul semnat de martor si postat pe platforma Romania Curata, acesta fiind mentionat cu caracter tangential, in contextul in care Nelu Neacsu, transmitatorul mesajului principal in actuala dezbatere judiciara, a facut referire la mesajul reclamantului trimis catre colaboratorii sai, iar raspunsul expertului IT, aflat de conducerea departamentului ce urma sa implementeze proiectul ISA Programme era adresat personal petentului. Pe cale de consecinta, Curtea retine ca scopul publicarii acestei corespondente nu urmarea sa aduca atingere reputatiei si demnitatii reclamantului, ci urmarea un scop legitim, acela de sensibilizare a societatii asupra unor fenomene nevralgice cu care se confrunta.

In ceea ce priveste articolul intitulat Aparati-l pe Nelu Neacsu, se constata ca materialul debuteaza cu analiza comentariului pe care Nelu Neacsu l-a facut fata de articolul postat de parat pe propria platforma si analizat in cele preced, facand o serie de sustineri apreciative fata de conduita acestuia si fata de curajul de care a dat dovada pentru a expune presupusa schema de coruptie practicata de societatile comerciale infiintate de Sebastian Ghita atat pe plan local cat si la nivel european. In continuare, paratul arata ca nu se cunoaste statutul lui Nelu Neacsu, trecand in revista o serie de posibile situatia in care s-ar putea afla: ofiter sub acoperire, agent SRI sau un informator ocazional, punctand totodata, pe aceeasi linie apreciativa, faptul ca acesta a actionat fara a se putea identifica un folos personal aparent. Raporta la aceste doua paragrafe ale articolului de presa, Curtea subliniaza ca paratul isi dovedeste buna credinta si respectarea exigentelor deontologice si conventionale legate de necesitatea de a da publicitatii informatii corecte, credibile, fundamentate pe o baza factuala rezonabila, prin faptul ca introduce pe de o parte elemente dubitative, evidentiind ca este vorba de un presupus sistem de coruptie aplicat in tara cat si la nivel european, iar pe de alta parte releva direct si deschis necunoasterea unor elemente, cum sunt cele legate de pozitia in care Nelu Neacsu a furnizat informatiile respective in cadrul corespondentei adresate lui Geroge Maior. In continuare, paratul considera ca tara era datoare sa il protejeze, apreciere care are valentele unei judecati de valoare, care pare a se situa in sfera rezonabilitatii intrucat se sustine prin cateva elemente faptice expuse in chiar cuprinsul articolului: stergerea profilului sau profesional de pe LinkedIn, la care facea trimitere articolul postat pe site-ul Riscograma si declaratia autentificata data in fata Ambasadei Romania din Belgia, cu precizarea ca declaratia respectiva a fost publicata integral in cuprinsul articolului, inclusiv incheierea de autentificare, cu anonimizarea datelor cu caracter personal. Paratul continua articolul facand unele aprecieri legate de declaratia autentificata a lui Nelu Neacsu, considerand-o absurda si tulburatoare, judecati de valoare pe care si le argumenteaza in chiar cuprinsul articolului, in sensul ca evidentiaza lipsa de utilitate a unei astfel de declaratii in contextul in care emitentul pretinde ca emailul catre George Maior nu a fost scris si trimis de catre el, ci de alta persoana care i-a accesat ilegal contul de email, precum si faptul ca exista posibilitatea ca anumite persoane incearca sa-l reduca la tacere. Trebuie observat ca ultima chestiune, legata posibila existenta a unor interese care au determinat schimbarea pozitiei asumate initial de Nelu Neacsu, este problematizata si adusa in atentia cititorilor sub forma unei intrebari retorice, cu precizarea ca aceasta modalitate de punere a problemei are avantajul ca nu conduce la afirmarea cu certitudine a unor imprejurari, astfel incat jurnalistul nu-si impune propriul punct de vedere asupra destinatarilor articolului, ci doar expune in mod dubitativ o chestiune, fata de care ziaristul isi contureaza un punct de vedere, lasand libertatea deplina a publicului de a-si forma propria opinie. Practic, jurnalistul isi exercita rolul de a avertiza opinia publica asupra unor posibile puncte nevralgice ale societatii, oferind elementele faptice de care dispune, inclusiv propria sa interpretare, care prin argumentarea expusa se incadreaza in limitele rezonabilitatii si a plauzibilului, lasand la final publicului posibilitatea de a-si forma propria opinie. De observat este si faptul ca paratul a prezentat in cadrul articolului si schimbul de mesaje purtat cu Nelu Neacsu, de unde rezulta explicatia data de acesta in privinta comentariului prin care isi asuma cu curaj continutul emailul care a declansat intreaga investigatie jurnalistica, in sensul ca respectivul comentariu nu ar fi scris de catre el, in conditiile in care a avut probleme cu adresa de Yahoo si de facebook. Se remarca faptul ca jurnalistul s-a conformat solicitarii lui Nelu Neacsu de a-i publica dreptul la replica, incluzand in articolul supus analizei si declaratia autentificata data de Nelu Neacsu, precum si faptul ca acesta isi justifica demersul jurnalistic, reprezentat de publicarea emailurilor anterior expuse in mod sintetic, prin obligatia sa de a informa corect cititorii, ceea ce constituie o indatorire esentiala a ziaristului, indatorire respectata in cauza prin faptul ca a existat o baza factuala rezonabila pentru publicarea articolelor, iar jurnalistul a dat in mod corect eficienta dreptului la replica.

In continuare, paratul reda un schimb de mesaje cu reclamantul, care ii cerea sa retraga articolul din mediul online, in considerarea declaratiei autentificate date de Nelu Neacsu. Jurnalistul subliniaza faptul ca reclamantul refuza sa clarifice daca celelalte doua emailuri, in care este parte reclamantul sunt sau nu reale. Este vorba de emailul trimis de reclamant colaboratorilor sai intitulat ISA Programme, precum si de cel prin care expertul IT Karel de Vriendt ii reliefa imposibilitatea unei intalniri particulare in privinta acestui proiect, care urma sa se realizeze intr-un regim de maxima transparenta. Din corespondenta purtata de parti reiese ca paratul si-a manifestat disponibilitatea de a publica dezmintirea explicita data de reclamant asupra chestiunii legate de veridicitatea celor doua emailuri, precum si faptul ca reclamantul nu a dat un raspuns clar in aceasta privinta, motivul principal pentru care acesta a pretins eliminarea articolelor de presa bazandu-se pe declaratia data de Nelu Neacsu, context in care jurnalistul, neobtinand o negare din partea reclamantului in privinta autenticitatii celor doua emailuri, a apreciat ca lipsa unui astfel de raspuns reprezinta implicit o confirmare a veridicitatii lor. Curtea retine ca aceasta apreciere a jurnalistului are valentele unei judecati de valoare, care se inscrie in registrul rezonabilitatii, fiind sustinuta de argumente pertinente si fiind totodata ancorata in elemente faptice expuse pe larg continutul articolului.

Corelativ aspectelor deja examinate, Curtea considera necesar sa puncteze si faptul ca Nelu Neacsu, desi evidentia in cuprinsul declaratiei ca va demara demersurile legale pentru clarificarea situatiei, cu ocazia audierii in fata primei instante, a invederat faptul ca nu a formulat plangere sau vreo sesizare legate de accesarea nelegala a conturilor sale email si de facebook, motivandu-si atitudinea pasiva prin faptul ca nu a crezut ca se va ajunge atat de departe, apreciind ca fiind suficienta declaratia data in fata Ambasadei Romaniei din Belgia.

Pe cale de consecinta, coroborand toate aceste aspecte si valorificand toate chestiunile ce se degaja din jurisprudenta Curtii Europene in privinta existentei unei baze factuale , astfel cum au fost relevate anterior, Curtea retine ca a existat o baza factuala rezonabila pentru articolele publicate de paratul Davidescu Lucian pe platforma proprie Riscograma, constand in informatiile difuzate in spatiul public de catre hackerul Guccifer, baza factuala care s-a conservat si s-a consolidat in considerarea chestiunilor expuse in cele ce preced si care decurg din atitudinea si reactiile celor vizati de emailurile preluate. Astfel, Curtea are in vedere reactia reclamantului care nu a negat in mod cert si clar veridicitatea emailurilor in care era parte, desi jurnalistul in cadrul discutiilor purtate i-a cerut in mod repetat aceasta clarificare, precum si faptul ca Nelu Neacsu initial posteaza un comentariu fata de primul articol, prin care evidentia ca are curajul sa-si asume faptele sale, dupa care sterge acest comentariu, justificand ca nu ii apartine, in conditiile in care afirma ca conturile sale de email si de facebook au fost accesate ilicit de altcineva care ar fi postat comentariul respectiv, cu precizarea ca nu a formulat nici un fel de sesizare catre institutiile competente pentru investigarea faptelor reclamate, potrivit depozitiei date in cursul procesului. In egala masura, se impune a se da relevanta cuvenita si depozitiei matorului Dragos Riscanu, care arata ca Nelu Neacsu i s-ar fi confesat in legatura cu amenintarile deosebit de grave, aceasta fiind exprimarea martorului, pe care le-ar fi primit in legatura cu solicitarea lui Sebastian Ghita de a retracta formal raportul trimis lui George Maior, directorul Serviciului Roman de Informatii. Corelativ, trebuie valorificata corespunzator si hotararea penala prin care hackerul Guccifer, pe numele adevarat Marcel Lehar, este condamnat pentru comiterea mai multor infractiuni legate de accesarea fara drept a conturilor de email ale mai multor persoane, inclusiv George Maior, restrictionarea accesului, prin schimbarea parolelor, detinerea controlului si accesarea repetata si fara drept a conturilor de email a acestor persoane, inclusiv transferarea neautorizata in propriul sistem informatic a datelor informatice aflate in conturile de email compromise, fara a se retine denaturarea continutului informatiilor preluate din conturile de email accesate ilegal. Un alt element ce se impune a fi luat in considerare este reprezentat de corespondenta purtata de paratul Davidescu Lucian cu oficialul european Karel de Vriendt, prin care i se cererea sa certifice autenticitatea emailului prin care raspundea reclamantului invocand inutilitatea unei intalniri particulare, raportat la transparenta cu care se va organiza si realiza proiectul ISA Programme. Expertul IT aflat de conducerea acestui proiect raspunde paratului, confirmand autenticitatea emailului si evidentiaza ca, desi nu-si aminteste numele reclamantului, isi aminteste ca a transmis un astfel de mesaj. Puncteaza faptul ca nu a avut loc nicio tentativa de mituire, aratand totodata ca uneori societatile comerciale doresc sa aiba astfel de intalniri deoarece considera ca este nevoie de produsele sau serviciile lor si raportat la modul de lucru al Comisiei, nu au fost interesati de astfel de incercari de a-i influenta, astfel ca au refuzat orice intalnire. In finalul mesajului, expertul IT invedereaza ca in mod sistematic a sugerat necesitatea ca firmele autoare ale unor astfel de tentative de influentare a Comisiei, sa fie mentionate pe o lista special creata in acest sens.

In ceea ce priveste conduita jurnalistului, Curtea retine ca se caracterizeaza prin buna credinta, depunand diligente pentru a stabili veridicitatea faptelor prezentate in articolele postate in mediul online si avand o atitudine deschisa, prin care a urmarit sa prezinte cititorilor faptele, propria interpretare, cu respectarea dreptului la replica a celor vizati de articolele sale. Astfel, Curtea evidentiaza ca, avand o baza factuala rezonabila, potrivit celor anterior detaliate, paratul a avut o conduita corecta, publicand si elemente contrare aspectelor relevate de corespondenta interceptata, cum este cazul declaratiei autentificate date de Nelu Neacsu si manifestandu-si disponibilitatea de a publica dezmintirea reclamantului, legat de veridicitatea emailurilor in care acesta era parte. In ceea ce priveste limbajul uzitat pentru redactarea articolelor, Curtea il apreciaza ca fiind decent, fara exagerari nepermise, chiar introducand elemente dubitative atunci cand era cazul pentru a nu deforma realitatea si pentru a nu impune in mod transant cititorilor propriul punct de vedere, cum este cazul articolului intitulat Aparati-l pe Nelu Neacsu, in care se face referire la presupusa schema de coruptie practicata de companiile lui Sebastian Ghita sau chiar afirmand ca anumite aspecte nu sunt cunoscute, cum este cazul statutului lui Nelu Neacsu, in privinta caruia se arata ca nu se cunoaste daca era ofiter sub acoperire, agent SRI sau informator ocazional in cadrul aceluiasi articol de presa.

In ceea ce priveste articolele publicate de platforma Romania curata, Curtea retine in sinteza ca materialul postat la data de 27 01 2014 constituie o preluare de pe platforma proprie a paratului Davidescu Lucian a celor doua emailuri: cel trimis de Nelu Neacsu catre George Maior si cel trimis reclamantului de catre conducatorul departamentului ce se ocupa de intreg procesul de implementare a proiectului intitulat ISA Programme. Se remarca introducerea unor elemente dubitative, evidentiate de folosirea modului conditional – optativ, mesajul transmis ca e posibil ca hackerul Guccifer sa fi interceptat o informatie, potrivit careia o societate comerciala apartinand lui Sebastian Ghita, procedand ca in tara, a incercat sa abordeze pe cineva din cadrul Comisiei Europene care lucreaza cu contracte privind gestionarea banilor publici. Anterior reproducerii continutului celor doua emailuri, se pune in mod retoric intrebarea daca aceasta firma nu ar trebuie investigata, din moment ce este posibil ca in alta situatie sa fi avut succes. Scopul folosirii acestor elemente susceptibila sa introduca un dubiu este acelasi: de a prezenta publicului informatiile detinute, dar nu intr-o maniera care sa le confere certitudine absoluta, urmarind sa formeze in mod nejustificat opinia publica intr-o anumita directie, ci sa permita cititorilor sa rationeze si sa decida in mod liber ce punct de vedere isi formeaza. Cel de-al doilea articol postat pe platforma Romania curata, apartine lui Daniel Befu si, asa cum s-a evidentiat deja in cele ce preced, subiectul principal era reprezentat de o analiza a istoricului a doua societati comerciale Teamnet si RSC, cu reliefarea punctelor comune. Aratandu-se ca sursa este materialul publicat de paratul Davidescu Lucian pe site-ul Riscograma, jurnalistul a reprodus emailul trimis de Nelu Neacsu catre directorul SRI din acel moment, evidentiind imediat dupa continutul mesajului electronic faptul ca Nelu Neacsu a negat schimbul de emailuri cu George Maior, potrivit jurnalistului Davidescu Lucian.

Curtea retine si in privinta celor doua materiale publicate pe platforma Romania Curata existenta unei baze factuale, potrivit celor anterior detaliate, relevanta in aceasta privinta si depozitia autorului celui de-al doilea articol, in cadrul careia explica demersurile pe care le-a intreprins pentru a se informa si a se edifica asupra realitatii celor cuprinse in emailurile interceptate de hackerul Guccifer, acestea constand in discutiile purtate cu paratul Davidescu Lucian. Martorul isi justifica optiunea de a reproduce in cuprinsul articolului sau mesajele electronice respective dintr-o tripla perspectiva, argumentele fiind deja evidentiate anterior, astfel ca nu se impune reluarea lor, jurnalistul justificand interesul sau fata de corespondenta interceptata de Guccifer prin faptul ca oferea informatii despre situatia unor societati comerciale, fondate de Sebastian Ghita si Sebastian Vladescu, ce constituiau subiectul demersului sau jurnalistic. Examinand aceste argumente, raportat la intreaga situatie existenta ( modul de derulare a operatiunilor de informatizare a unitatilor spitalicesti, suspendarea platilor din fonduri europene in domeniul informatic) la momentul publicarii articolului in privinta societatilor comerciale infiintate de cei doi oameni de afaceri, la materialul informational avut la dispozitie, Curtea retine ca ratiunile expuse de martor se inscriu in registrul rezonabilitatii, rationamentul sau imbracand haina plauzibilului.

Autorul articolului scoate in evidenta in cadrul declaratiei date in fata tribunalului, faptul ca a introdus elemente dubitative in materialul publicat, ca o masura de precautie, mentionand totodata si existenta declaratiei de negare date de Nelu Neacsu, astfel incat prezentarea elementelor faptice sa fie cat mai completa, cuprinzand si aspecte contrare celor evidentiate de emailurile interceptate de hacker, ceea ce conduce la o conduita jurnalistica caracterizata prin buna credinta si prin intentia autorului articolului de a aduce in atentia publicului o chestiune de interes general permitand cititorilor sa-si formeze propria opinie, in acord cu discernamantul fiecaruia. Prin urmare, retinand ca baza factuala se identifica in aceeasi parametrii ca si in cazul paratului Davidescu Lucian, Curtea retine ca depozitia martorului reliefeaza aceleasi elemente de natura faptica, care sunt susceptibile sa o consolideze prin raportare la intregul context al circumstantelor specifice litigiului pendinte. Astfel, se puncteaza faptul ca Nelu Neacsu nu a facut dovada incercarii de a afla, prin demersuri legale, cine a trimis emailul catre George Maior si ce activitati a desfasurat in casuta sa email , din moment ce sustine, conform declaratiei autentificate ca nu el este autorul, faptul ca la momentul publicarii articolului in spatiul public nu exista si nici nu exista acum vreo negare din partea lui George Maior, cu precizarea ca niciuna dintre persoanele vizate de mesajele interceptate de hackerul Guccifer nu au afirmat falsitatea informatiilor facute publice in aceasta maniera. Un alt aspect, relevant din perspectiva diligentelor depuse de martor pentru a verifica autenticitatea informatiilor, este reprezentat de faptul ca a cercetat si articolele publicate in presa de calitate de la acel moment, ceea ce l-a condus la concluzia ca emailul interceptat fusese preluat de marea parte a presei si nu se identifica existenta vreunei negatii privind autenticitatea acestuia, singura fiind cea a lui Nelu Neacsu, care a fost preluata in cadrul articolului.

Concluzionand, Curtea apreciaza ca nu se poate retine existenta unei fapte ilicite, in legatura cu publicarea in ziar a sustinerilor relative aspectelor anterior examinate, avand in vedere ca paratii au actionat in exercitarea libertatii de exprimare, in concordanta cu exigentelor dispozitiilor art 10 din CEDO. Pentru fundamentarea acestei concluzii, Curtea are in vedere faptul ca exista o minima baza factuala pentru materialele postate, prin articolele publicate jurnalistii reproducand informatiile obtinute din propriile surse de informare (protejate, potrivit jurisprudentei CEDO), asa cum se specifica si in cuprinsul articolelor, iar aprecierile pe care le-au realizat si care au natura unor judecati de valoare, au la baza argumente si elemente faptice, care fac ca acestea sa se incadreze in parametrii rezonabilitatii si sa imbrace o forma verosimila. Pe cale de consecinta, Curtea constata ca nu se poate retine existenta unei fapte ilicite, in conditiile in care aspectele publicate nu au incalcat limitele care circumscriu exercitiul rezonabil al libertatii de exprimare, astfel cum sunt prevazute in textul normei conventionale. Avand in vedere ca cele relatate in articolul incriminat constituie aspecte de fapt si aprecieri critice, potrivit tuturor distinctiilor facute in cele ce preced, care aveau suport, in realitatea factuala, astfel cum a fost conturata in speta notiunea de baza factuala, publicarea acestor afirmatii nerealizandu-se intr-o maniera virulenta sau incompleta, cu consecinta deformarii realitatii, astfel ca nu se poate retine existenta vinovatiei.

Procedand si la o analiza din perspectiva Conventiei, Curtea retine ca actiunea ce formeaza obiectul dosarului, desi are o baza legala (dispozitiile codului civil in materia raspunderii civile delictuale)) si urmareste un scop legitim, constand in protectia reputatiei reclamantului, nu este intemeiata, deoarece ar constitui o ingerinta nejustificata si nenecesara intr-o societate democratica. Analiza acestui concept a fost realizata de Curtea Europeana in cauza Stangu si Scutelnicu contra Romania, prin care se invedereaza ca aceasta cerinta impune Curtii sa determine daca ingerinta litigioasa corespundea unei “necesitati social imperioase”. De asemenea, Curtea arata ca statele contractante se bucura de o oarecare marja de apreciere pentru a judeca existenta unei asemenea necesitati, dar aceasta marja merge impreuna cu un control european bazat pe lege si pe deciziile pe care le aplica, chiar si atunci cand acestea emana dintr-o jurisdictie independenta. In exercitarea puterii sale de control Curtea trebuie sa examineze ingerinta litigioasa in lumina ansamblului problemei, instanta de contro, judiciar subliniind ca aceasta examinare trebuie sa se refere la aspectele concret relevate, in privinta reclamantului si contextul in care au fost retinute. In special ii revine sarcina de a determina daca restrictia adusa libertatii de exprimare a jurnalistilor a fost “ proportionala cu scopul legitim urmarit” si daca motivele invocate de pentru a o justifica au fost “pertinente si suficiente. In completare, Curtea apreciaza ca trebuie avute in vedere si consideratiile instantei europene din cauza Savitchi contra republica Moldova, in care se arata ca libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esentiale ale unei societati democratice, iar protectia care trebuie acordata presei este de o importanta deosebita. Chiar daca presa nu trebuie sa depaseasca limitele stabilite inter alia in scopul „protectiei reputatiei sau drepturilor altor persoane”, este, totusi, sarcina ei sa comunice informatii si idei de interes public. Presa are nu doar sarcina de a comunica astfel de informatii si idei: publicul, de asemenea, are dreptul de a le primi, deoarece altfel, presa nu ar putea sa joace rolul sau vital de „caine de paza public”.

Dreptul la libertatea de exprimare este aplicabil nu numai „informatiei” sau „ideilor”, care sunt primite favorabil sau sunt privite ca inofensive, sau ca o chestiune de indiferenta, dar si celor care ofenseaza, socheaza sau deranjeaza Statul sau orice parte a comunitatii. In plus, libertatea jurnalistica acopera, de asemenea, posibile recurgeri la un anumit grad de exagerare sau chiar provocare.

Dand eficienta acestor aspecte teoretice, Curtea apreciaza ca exercitarea libertatii de exprimare, prin publicarea punctuala si fidela a continutului emailurilor interceptate de Guccifer, in conditiile in care s-au dat publicitatii si elementele contrare, reprezentate de declaratia autentificata data de Nelu Neacsu, jurnalistii argumentandu-si si ancorandu-si in cirucumstante faptice in mod rezonabil aprecierile facute in acest context, nu reclama cenzura din partea instantelor de judecata, deoarece, informatiile, ce au o baza factuala, au fost aduse la cunostinta publicului in scopul sesizarii opiniei publice cu privire la aspecte nevralgice ale edificiului social in care traim, iar maniera si limbajul echilibrat utilizat (in raport de doza de exagerare si provocare admisibila) se caracterizeaza prin decenta si echilibru, toate aceste aspecte fiind de natura sa confere legitimitate demersului jurnalistic, in aceste limite. In egala masura, aplicarea unei „sanctiuni civile” ,in referire la acest aspect, ar putea fi de natura sa descurajeze participarea presei la dezbateri asupra chestiunilor de interes public legitim, ceea ce nu este dezirabil din punctul de vedere al Curtii Europene.

Retinand inexistenta unei fapte ilicite, in conditiile in care limitele de exercitiu ale libertatii de exprimare consacrate de art 10 din CEDO nu au depasite, raportat de existenta bazei factuale a materialelor publicate, conservata si consolidata in raport de elementele faptice anterior examinate in detaliu, de conduita profesionala a paratilor caracterizata prin buna credinta, de limitele criticii admisibile fata de notorietatea relativa de care bucura reclamantul in virtutea statutului profesional si social, de caracterul de interes public al chestiunilor supuse dezbaterii jurnalistice, Curtea apreciaza ca nu se impune interventia statala in privinta niciuna din capetele de cerere formulate prin actiunea introductiva: acordarea daunelor morale si retragerea articolelor din mediul online. In privinta ultimului petit, privind eliminarea materialelor jurnalistice din mediul online, Curtea subliniaza in completare ca mentinerea articolelor publicate constituie o expresie a libertatii de exprimare a ziaristului, in conditiile in care paratul Davidescu Lucian a respectat drepturile reclamantului, a publicat toate punctele de vedere si luarile de pozitie ale acestuia pe subiectul in discutie, inclusiv elementele probatorii de care se prevaleaza petentul pentru a contracara cele ce rezulta din emailurile date publicitatii, fiind vorba de declaratia data de Nelu Neacsu, context in care, lasand cititorilor deplina libertate pentru a discerne ceea ce este real de ceea ce e neveridic, dupa furnizarea tuturor elementelor probatorii, paratul si-a exprimat propriul punct de vedere argumentat, in sensul veridicitatii informatiilor extrase din corespondenta interceptata de catre Guccifer si a necesitatii mentinerii articolului. Paratul a dat dovada de buna credinta si de faptul ca s-a servit de o baza factuala minimala, rezonabila atat la momentul publicarii articolelor cat si din punct de vedere al mentinerii acestora in mediul online. Din punct de vedere al justificarii mentinerii articolelor si realizand o examinarea a evenimentelor in desfasurarea lor progresiva, se constata ca baza factuala rezonabila, care are ca punct de plecare corespondenta electronica accesata neautorizat de catre Guccifer, se conserva si se consolideaza prin elementele factuale, care au survenit si care, asa cum s-a aratat deja, decurg din reactiile, luarile de pozitie si conduita celor vizati de informatiile introduse in spatiul public si provenind din corespondenta privata a lui George Maior: faptul ca Nelu Neacsu nu neaga ca trimiterea mesajelor s-a realizat de pe contul sau de email, doar ca sustine accesarea neautorizata a conturilor sale de email si de facebook, context in care nu face demersuri legale pentru a afla identitatea autorului cat si activitatile desfasurate pe conturile sale, nici din perspectiva trimiterii emailului adresat lui George Maior si nici a postari comentariului in care arata ca are curaj, faptul ca reclamantul nu infirma direct si cert existenta si continutul emailurilor in care figura ca emitent, respectiv ca destinatar, faptul ca expertul IT care activa in cadrul Comisiei Europene a confirmat existenta unei incercari a reclamantului de a obtine o intalnire particulara, incercare catalogata ca fiind o tentativa de influentare, neagreata de procedurile de lucru ale Comisiei. Suplimentar, Curtea subliniaza ca prin publicarea articolelor si a tuturor sustinerilor reclamantului, inclusiv a declaratiei date de Nelu Neacsu, paratul a oferit cititorilor toate informatiile necesare pentru a-si forma punctul de vedere in deplina libertate, astfel ca exprimarea propriei opinii in contextul descris anterior, nu poate fi considerata ca ar fi de natura sa influenteze opinia publica sau sa denatureze faptele”.

* Cititi aici intreaga motivare

Cititi mai jos precedentele episoade ale serialului „Procesul lui Davidescu”:

- „Pumn in gura presei”;

- „Jos cenzura”;

- „CAB apara libertatea presei”.