Într-o zi trei orbi se certau. Subiectul disputei lor era modul în care arată un elefant. Erau cu toții în jurul lui și îl pipăiau. Unul îl apucase de coadă și susținea sus și tare că elefantul seamănă cu un șarpe, are o formă lunguiață. Un altul îl ținea de o ureche și afirma că elefantul are forma unei pâlnii. Cel de-al treilea îl apucase de un picior și spunea că elefantul seamănă cu un trunchi de copac. Și fiecare avea dreptatea lui, dar nici unul nu știa adevărul!

Diferența dintre ei era una de percepție. Știau doar atât cât putea fiecare să perceapă, iar în funcție de experiența pe care o aveau își strigau cu bună-credință propriul adevăr. Desigur, un om cu vederea nealterată ar fi putut să le spună că niciunul nu are dreptate, iar elefantul are o formă mult mai complexă. Dar oare l-ar fi ascultat cineva? Și ar fi recunoscut Adevărul, sau ar fi continuat să își susțină dreptatea și propria variantă de adevăr? Pentru că nu o dată cel normal la cap a fost considerat nebun, iar nimeni nu e mai orb decât cel care nu vrea să vadă!

Timp de 25 de ani am tot căutat Adevărul. Prin miile de foi prăfuite ale dosarelor studiate, prin vocile stridente ale celor care își strigau dreptatea. Mă dor ochii de cât praf mi s-a aruncat în ei de către justițiabilii de rea-credință și de către avocații lor, iar urechile îmi sunt pline de minciunile auzite. Uneori m-am simțit ca un căutător în gunoi, care încearcă să găsească printre mormane de mizerie ceva folositor cauzei.

Desigur, ca judecător nu am fost parte a dezbaterii și nu am putut să îmi exprim punctul de vedere, decât prin hotărârea pronunțată. Și chiar și atunci, cu menajamente, ca nu cumva să lezez pe vreuna din părțile aflate în conflict prin afirmațiile pe care le fac. Judecătorul judecă faptele, pe care le compară cu legislația existentă, iar nu pe oameni. El ascultă mult și vorbește puțin. Și chiar și atunci, are o mulțime de restrângeri și constrângeri legale pentru a nu afecta prin ceea ce spune imaginea justiției. Libertatea sa de exprimare este mult diminuată, pentru că orice cuvânt poate fi interpretat sau înțeles greșit.

In curând voi părăsi lumea justiției. Nu pentru că aș fi dezamăgită sau dezgustată de ea, deși uneori am avut și astfel de trăiri, ci pentru că simt că rolul meu în această lume s-a terminat. Misiune îndeplinită. Ca un actor, dar unul care nu se grăbește, îmi caut următorul rol. Poate acesta va fi mai mare, sau dimpotrivă mult mai mic, dar acesta e rolul pe care mi-l aleg. Să fiu o voce pentru Adevăr! Pentru că lumea s-a umplut de minciuni și de mincinoși. Pentru că manipularea a devenit o mare artă. Pentru că am tăcut multă vreme și poate că acum e timpul să vorbesc. Pentru că oamenii s-au obișnuit să reacționeze emoțional, iar vocea rațiunii nu mai este auzită. Pentru că lumea are nevoie de adevăr, indiferent cât de plăcute auzului ar fi minciunile cu care suntem hrăniți de mici. Pentru că adevărul eliberează!

Despre minciună am mai scris și probabil că voi mai scrie. Aparent, niciodată nu a fost mai utilizată și mai apreciată ca în prezent. Doar că îi spunem diplomație, politică, tact, marketing, parenting modern, stimă de sine, încurajare, corectitudine politică, etc. A trecut de mult timpul poetului care le sfătuia pe mame să își învețe copiii de mici ”a urî minciuna”. Acum, mamele sunt sfătuite să nu care cumva să își traumatizeze copiii educându-i, spunându-le ce este bine și ce este rău, ce e alb și ce e negru. Să îi lase pe ei să decidă singuri, chiar dacă nu au niciun discernământ și nicio experiență de viață. Să le spună doar că sunt cei mai iubiți, cei mai capabili, cei mai frumoși, cei mai cei. Să le crească stima de sine, chiar dacă aceasta nu are nicio bază. Ca un balon, mare, frumos și colorat pe dinafară, dar gol pe dinăuntru.

Rezultatul, o generație de copii alintați, super sensibili, care nu pot accepta o evaluare corectă a propriilor aptitudini și nici nu au vreo dorință să le îmbunătățească, veșnic nedreptățiți, veșnic nemulțumiți și care cred că totul li se cuvine fără nici cel mai mic efort din partea lor.

Este momentul în care se pune accentul pe vise, pe gândirea pozitivă, pe universuri paralele, pe ”oricine poate deveni orice”, fără a se ține cont că unele lucruri sunt fix așa cum sunt. Există legi ale naturii și ale universului care funcționează strict într-un anumit sens, chiar dacă le negăm și nu ne plac. Minciuna nu creează decât iluzie și nebunie. Împăratul este gol, dar lumea îi admiră hainele!

Adevărul, în schimb, este prea puțin apreciat. E prea dur, rănește, nu ține seama de sentimentele celorlalți. Sau e prea banal și trebuie înfrumusețat cu o poveste interesantă. Or poate te pune într-o postură de inferioritate, ceea ce este insuportabil ca o pioneză pentru un ego umflat ca un balon.

Dar este singurul care îți arată realitatea așa cum este, fără machiaj și îmbunătățiri artificiale care nu rezistă timpului. Singurul care te eliberează, chiar dacă sentimentul dezamăgirii nu este unul deloc plăcut. Adevărul nu rănește prin el însuși, dar poate fi folosit ca o armă, ca orice alt lucru de altfel.

Desigur, niciunul dintre pământeni nu este deținătorul adevărului absolut. Suntem ca orbii din poveste, convinși că adevărul este doar ce putem noi percepe. Propria realitate. Ca judecător, am avut însă privilegiul să văd viața exprimându-se în multiple ipostaze și să trag diverse concluzii. Una dintre ele este că un conflict, de orice natură, nu poate fi soluționat amiabil decât prin acceptarea faptului că fiecare vede cu proprii ochi realitatea și fiecare are dreptate, în felul lui! Iar lupta pentru dreptate, de multe ori nu este decât o mare și inutilă pierdere de energie. Pentru că dreptatea și adevărul sunt două lucruri total diferite. Așa că aleg pacea și cooperarea interumană în locul conflictului, de care am avut parte atâția ani.

Sunt pregătită să îmi recapăt integral libertatea de exprimare și să o folosesc pentru a o pune în slujba Adevărului, gata să accept că încă nu am înțeles mare lucru din această lume, dar nu este timpul pierdut. Cât trăiești, înveți. Doar să vrei.

Iar pentru cei care vor dori să îmi citească în continuare cugetările, am un singur mesaj: vă mulțumesc pentru efortul de a mă urmări. Dacă, peste ceva timp, veți dori să mă găsiți, căutați doar ”vocea pentru adevăr”!