Vorbe de fumoar – 23.10.2023 – Distinsa Cami n-a impartit bomboane la Inalta Curte, dar isi anunta revenirea
* O mutare bomba a avut loc pe piata bancara. Vorbim despre fuzuiunea a doua banci cunoscute, unde multi dintre romani isi tin banii. Click aici pentru a citi mai multe.
* Epopeea ultimului lor din Autostrada A7 a ajuns la final. A fost desemnat castigatorul contractului pentru constructia lotului 3 al sectiunii Ploiesti-Buzau, ultimul din cele 13 loturi ale Autostrazii Moldovei A7 pe care nu se lucra. Cine va face acest segment de drum, aflati de aici.
* O veste trista. A incetat din viata fosta judecatoare Rozalina Radoiu, de la Sectia a II-a civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Dumnezeu sa o odihneasca! Lumea Justitiei transmite condoleante familiei indurerate.
* Am primit un mail din partea distinesei foste judecatoare Camelia Bogdan (foto) de la Curtea de Apel Bucuresti, data afara din magistratura printr-o hotarare definitiva a Inaltei Curti, intitulat “RESPECTUOASA PUBLICARE drept la replica articole referitoare la pretinsele atingeri aduse independentei justitiei, precum si independentei si impartialitatii tribunalelor arbitrale”.
Mailul contine un drept la replica al lui Cami, suparata din cauza unei vorbe de fumoar, in care am relatat o poveste care circula prin instante, cum ca s-ar fi dus in urma cu cativa ani cu bomboane la judecatorii de la ICCJ. “Corolar gravelor atingeri aduse reputatiei mele profesionale de catre publicatiile dumneavoastra (listate selectiv in Anexa), prin mentionarea ca as fi adus atingere independentei sistemului judiciar si a independentei si impartialitatii tribunalelor arbitrale prin oferirea de bomboane/formularea de aparari in dosarul nr.16977/299/2020 si 14306/3/2021** sau a tergiversarii in vreun fel a acestora, existand indicii ca distinsul domn DAN VOICULESCU, beneficiar real al CRESCENT COMMERCIAL MARITIME LTD, sa fie victima activitatii de malpractice, va rog sa aprobati publicarea prezentului drept la replica al dr. Camelia Bogdan”, isi incepe replica fosta judecatoare Camelia Bogdan. Apoi, dreptul la replica se refera la niste chestiuni care nu au legatura cu cele scrise in vorba de fumoar, Cami facand referiri la Dan Voiculescu, “distinsul domn Mugur Ciuvica”, “distinsul domn Dan Andronic”, “distinsii jurnalisti ai Antena 3", CNA, la articole din Evenimentul Zilei si Jurnalul National, precum si la articole scrise de senior editorul Lumea Justitiei, “distinsul domn Razvan Savaliuc”, in anii 2000, in ziarul ZIUA. Intr-un sfarsit, spre finalul dreptului la replica, Bogdan subliniaza ca “afirmatiile inserate in cuprinsul articolelor antereferite, fara niciun suport probator, imi lezeaza grav dreptul la imagine si reputatie profesionala”, ca “totoadata, se aduce atingere grava prestigiului independentei justitiei dar si a impartialitatii si a independentei arbitrilor”, dar si ca Lumea Justitiei a adus “o alta atingere prestigiului si independentei instantei supreme, acreditand teza ca in biroul judecatorilor instantei supreme se poate intra cu bomboane pentru solutionarea favorabila a litigiilor”.
Pe de alta parte, in acelasi drept la replica distinsa fosta judecatoare Camelia Bogdan face o precizare extrem de importanta. Mai exact, aceasta acuza ca vorba de fumoar ar fi fost scrisa “avand in vedere iminenta revenire in magistratura (recentele orientari din jurisprundenta Curtii Constitutionale fiind in sensul prioritizarii chestiunilor legate de independenta justitiei, in contextul aderarii la OCDE respectarea RULE OF LAW fiind conditie sine qua non)”. Asadar, Bogdan vrea sa se intoarca in magistratura? Asta chiar ar fi tare.
Deci concluzia, din cate am inteles noi din dreptul la replica ar fi ca, fosta judecatoare Camelia Bogdan nu s-a dus cu bomboane la Inalta Curte, dar ca isi anunta revenirea in sistem. Ii dorim o intoarcere grabnica!
* Continua sesizarile de la Ministerul de Finante in vederea unor posibile actiuni in regres fata de judecatorii care au pronuntat hotarari din cauza carora statul a fost condamnat la plata unor daune. Spre exemplu, pe ordinea de zi a sedintei Sectiei pentru judecatori a CSM de joi, 26 octombrie 2023, figureaza “Solicitari ale Ministerului Finanțelor cu privire la sesizarea Inspectiei Judiciare”. Pe cine privesc aceste solicitari nu se spune insa. Oricum de la a solicita sesizarea Inspectiei Judiciare si pana la declansarea actiunii in regres e cale lunga, mai ales ca rapoartele Inspectiei prin care se constata ca un magistrat si-a exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta (conditie necesara pentru inceperea actiunii in regres) trebuie aprobate tot de CSM.
Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luati-le ca atare!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Kluivert 23 October 2023 20:41 +22
# Cârcotaș 23 October 2023 21:21 +1