Timp de mai bine de zece ani, mai exact de la intrarea in vigoare a Codului de procedura penala (CPP), procurorii au fost favorizati in raport cu inculpatii. S-a intamplat prin intermediul unor prevederi despre care CCR a stabilit ca sunt neconstitutionale. Ne referim la dispozitiile din Codul de procedura penala care permit formularea recursului in casatie de catre parchet atunci cand in mod gresit o instanta dispunea incetarea procesului penal, fara ca un inculpat sa poata formula recurs in casatie atunci cand o instanta in mod gresit nu dispunea incetarea procesului penal.

Curtea Constitutionala a Romaniei a motivat „Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.438 alin.(1) pct.8 din Codul de procedură penala”. O decizie pronuntata la sesizarea ICCJ, dupa ce instanta suprema fusese la randul ei sesizata avocatul Eugen Iordachescu (foto) cu exceptia de neconstitutionalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 CPP (click aici pentru a citi sesizarea).

Inainte de a prezenta motivarea CCR, iata ce stabileste art. 438 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedura penala:

„Art. 438. Cazurile in care se poate face recurs in casatie.

(1) Hotararile sunt supuse casarii in urmatoarele cazuri:

(...)

8. in mod gresit s-a dispus incetarea procesului penal”.

Astfel, CCR a decis ca limitarea formularii recursului in casatie doar la gresita dispunere a incetarii procesului penal, nu si la situatia in care in mod gresit nu s-a incetat procesul penal creeaza un regim juridic diferit al procurorului si, respectiv, al inculpatului. Or acest lucru conduce la un dezechilibru intre mijloacele procesuale puse la dispozitia celor doi participanti la procesul penal, prin asigurarea doar in favoarea procurorului a dreptului de a formula recurs in casatie.

In opinia CCR, prevederile din art. 438 alin. 1 pct. 8 CPP reglementeaza in privinta inculpatului o situatie procesuala net dezavantajoasa fata de cea a procurorului, diferenta care nu este justificata in mod obiectiv si rezonabil. In plus, inculpatul este lipsit de orice alt mijloc procesual de aparare a drepturilor si intereselor sale procesuale.

Totodata, judecatorii CCR subliniaza un aspect extrem de important. Acela ca mentinerea unei hotarari in care in mod gresit instanta nu a incetat procesul penal inseamna mentinerea unei solutii de condamnare nelegala.

Prezentam un fragment din decizia CCR, atasata integral la finalul articolului:

„36. Asa fiind, Curtea Constitutionala este chemata sa analizeze daca diferenta de regim juridic anterior aratata este una justificata de considerente obiective si rezonabile sau daca, dimpotriva, aceasta creeaza discriminare intre inculpat, pe de o parte, si procuror si partea civila, pe de alta parte, discriminare care in sfera dreptului procesual penal constituie, totodata, o incalcare a principiului egalitatii armelor, ca standard al dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art.21 alin.(3) din Constitutie si la art.6 par.1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

37. In acest sens, Curtea retine ca, prin Decizia nr.540 din 12 iulie 2016, precitata, paragrafele 21 si 22, Curtea, admitand exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata, a statuat ca, sub aspectul asigurarii egalitatii cetatenilor in exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a cailor de atac, in instituirea regulilor de acces al justitiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este tinut de respectarea principiului egalitatii cetatenilor in fata legii. Prin urmare, instituirea unor reguli speciale in ceea ce priveste caile de atac nu este contrara acestui principiu atat timp cat ele asigura egalitatea juridica a cetatenilor in utilizarea lor. Principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. El nu exclude, ci, dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite. In consecinta, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational, in respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice (Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr.1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.69 din 16 martie 1994, Decizia nr.86 din 27 februarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.207 din 31 martie 2003, si Decizia nr.89 din 27 februarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.200 din 27 martie 2003). De asemenea, Curtea a retinut ca accesul liber la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justitia se infaptuieste. Este adevarat ca regulile de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti sunt de competenta exclusiva a legiuitorului, asa cum rezulta din prevederile art.126 alin.(2) din Constitutie – potrivit caruia 'competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege' – si din cele ale art.129 din Legea fundamentala, 7 in conformitate cu care 'impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii'. Curtea a retinut, astfel, ca principiul liberului acces la justitie presupune posibilitatea neingradita a celor interesati de a utiliza aceste proceduri, in formele si in modalitatile instituite de lege, insa cu respectarea regulii consacrate de art.21 alin.(2) din Constitutie, potrivit careia nicio lege nu poate ingradi accesul la justitie, ceea ce semnifica faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercitiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social (Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr.1 din 8 februarie 1994, precitata).

38. De asemenea, prin Decizia nr.651 din 17 octombrie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.1000 din 18 decembrie 2017, paragrafele 28 si 29, si Decizia nr.208 din 7 aprilie 2022, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.510 din 24 mai 2022, paragrafele 25 si 26, instanta de contencios constitutional, pronuntand solutii de admitere a exceptiilor de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata, a statuat ca prevederile art.16 din Constitutie vizeaza egalitatea in drepturi intre cetateni in ceea ce priveste recunoasterea in favoarea acestora a unor drepturi si libertati fundamentale, nu si identitatea de tratament juridic asupra aplicarii unor masuri, indiferent de natura lor (Decizia nr.53 din 19 februarie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr.1.615 din 20 decembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.99 din 8 februarie 2012, Decizia nr.323 din 30 aprilie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.467 din 29 iunie 2015, paragraful 19, Decizia nr.540 din 12 iulie 2016, paragraful 21, Decizia nr.2 din 17 ianuarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.324 din 5 mai 2017, paragraful 23, si Decizia nr.18 din 17 ianuarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.312 din 2 mai 2017, paragraful 23).

39. Totodata, Curtea Constitutionala – facand referire la jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului (Hotararile din 23 iulie 1968, 13 iunie 1979, 28 noiembrie 1984, 28 mai 1985, 16 septembrie 1996, 18 februarie 1999 si, respectiv, 6 iulie 2004, pronuntate in cauzele 'Aspecte privind regimul lingvistic in scolile belgiene' impotriva Belgiei, paragraful 10, Marckx impotriva Belgiei, paragraful 33, Rasmussen impotriva Danemarcei, paragrafele 35, 38 si 40, Abdulaziz, Cabales si Balkandali impotriva Regatului Unit, paragraful 72, Gaygusuz impotriva Austriei, paragraful 42, Larkos impotriva Cipru, paragraful 29, si, respectiv, Bocancea si altii impotriva Moldovei, paragraful 24) – a retinut ca o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci cand nu este justificata in mod obiectiv si rezonabil, aceasta insemnand ca nu urmareste un scop legitim sau nu pastreaza un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si obiectivul avut in vedere (Decizia nr.270 din 23 aprilie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.420 din 12 iunie 2015, paragraful 25, si Decizia nr.368 din 30 mai 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.566 din 17 iulie 2017, paragraful 25).

40. De asemenea, prin Decizia nr.641 din 11 noiembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 41–49, Curtea a admis exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata, retinand ca legiuitorul a plasat partile procesului penal intr-o situatie dezavantajoasa fata de procuror, aspect ce contravine dreptului la un proces echitabil.

41. Cu privire la acelasi principiu al egalitatii armelor, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca acesta reprezinta unul dintre elementele inerente conceptului de proces echitabil si ca presupune ca fiecarei parti sa i se dea posibilitatea rezonabila de a-si prezenta cauza in conditii care sa nu o plaseze intr-o situatie net dezavantajoasa fata de adversarul sau (a se vedea Hotararile din 18 martie 1997, 16 noiembrie 2006 si 17 iulie 2007, pronuntate in cauzele Foucher impotriva Frantei, paragraful 34, Klimentyev impotriva Rusiei, paragraful 95 si Bobek impotriva Poloniei, paragraful 56). Prin aceeasi jurisprudenta s-a aratat ca egalitatea armelor semnifica existenta unui just echilibru intre parti, acest principiu fiind incident atat in materie civila, cat si in materie penala. De asemenea, instanta de la Strasbourg a retinut ca lipsa enuntarii anumitor norme de procedura penala in legislatie poate aduce atingere egalitatii armelor, deoarece acestea sunt menite sa protejeze acuzatul impotriva oricarui abuz de autoritate (a se vedea Hotararea din 22 iunie 2000 pronuntata in Cauza Coëme si altii impotriva Belgiei, paragraful 102).

42. Raportand considerentele de principiu retinute in jurisprudenta anterior invocata la prezenta cauza, Curtea constata ca dispozitiile art.438 alin.(1) pct.8 din Codul de procedura penala creeaza un regim juridic diferit al procurorului si, respectiv, al inculpatului, sub aspectul posibilitatii acestora de a invoca pe calea recursului in casatie o gresita apreciere de catre instanta competenta a incidentei/neincidentei unei cauze de incetare a procesului penal, ceea ce conduce la un dezechilibru intre mijloacele procesuale puse la dispozitia celor doi participanti la procesul penal anterior mentionati, prin asigurarea doar in favoarea procurorului a dreptului prevazut prin textul criticat. Astfel, dispozitiile legale criticate reglementeaza in privinta inculpatului o situatie procesuala net dezavantajoasa fata de cea a procurorului, diferenta care nu este justificata in mod obiectiv si rezonabil. Mai mult, astfel cum Curtea a aratat mai sus, in ipoteza analizata, inculpatul este lipsit de orice alt mijloc procesual de aparare a drepturilor si intereselor sale procesuale.

43. Curtea observa ca legislatia procesual penala referitoare la recurs, chiar daca a cunoscut in timp variatii sub aspectul naturii caii de atac, a fost constanta in ceea ce priveste evaluarea in aceasta cale de atac a conformitatii hotararilor judecatoresti cu regulile de drept aplicabile. Astfel, Curtea retine ca, in cuprinsul Codului de procedura penala din 1968 recursul ca si cale ordinara de atac, era reglementat la art.385/1–392, doua dintre cazurile in care putea fi formulata cerere de recurs, prevazute la art.385/9 alin.(1) pct.16 si 171 din acelasi cod, fiind cele in care in mod gresit s-a dispus incetarea procesului penal si, respectiv, cel in care hotararea atacata era contrara legii sau cel in care prin aceasta hotarare s-a facut o gresita aplicare a legii. Aceste cazuri de recurs puteau fi invocate, conform art.385/2 din Codul de procedura penala din 1968, de catre toti participantii la procesul penal titulari ai dreptului de a promova apel, printre acestia numarandu-se si procurorul si inculpatul. Astfel, chiar daca dispozitiile art.385/9 alin.(1) din Codul de procedura penala din 1968 nu prevedeau in mod expres, printre cazurile de recurs, ipoteza nedispunerii in mod gresit a incetarii procesului penal, aceasta putea fi invocata drept temei de recurs conform art.385/9 alin.(1) pct.171 anterior mentionat. In acest fel, persoana condamnata putea supune controlului unei instante judecatoresti superioare celei care a pronuntat hotararea definitiva solutia de condamnare pronuntata in privinta sa ca urmare a unei gresite aprecieri a incidentei unei cauze de incetare a procesului penal favorabila acestuia.

44. Prin Codul de procedura penala in vigoare, recursul a fost transformat intr-o cale extraordinara de atac, imbracand forma recursului in casatie, insa printre cazurile in care acesta poate fi invocat nu se mai regaseste si cel in care hotararea atacata este contrara legii sau in care prin hotararea atacata s-a facut o gresita aplicare a legii. Totodata, Codul de procedura penala in vigoare nu prevede niciun alt caz in care sa poata fi incadrata, drept temei al recursului in casatie, ipoteza in care, prin hotararea judecatoreasca definitiva atacata, in mod gresit nu s-a dispus incetarea procesului penal.

45. Mai mult, Codul de procedura civila in vigoare reglementeaza recursul, la art.483–502, drept cale extraordinara de atac, prevazand la art.488 alin.(1) pct.8 drept motiv de casare a hotararilor civile definitive cazul in care hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material. In acest fel, persoana in privinta careia a fost pronuntata o hotarare civila definitiva in conditiile anterior mentionate poate invoca incalcarea sau aplicarea gresita a legii cu prilejul solutionarii respectivei cauze civile.

46. Prin urmare, doar potrivit legislatiei procesual penale in vigoare persoana condamnata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva nu dispune de temeiul legal necesar pentru a promova o cale de atac (respectiv cea a recursului in casatie), in conditiile in care prin hotararea judecatoreasca definitiva de condamnare pronuntata in privinta sa in mod gresit nu a fost dispusa solutia incetarii procesului penal. Consecinta acestei configuratii legislative este cea a mentinerii unei solutii de condamnare nelegala. Or, condamnarea unei persoane la o pedeapsa penala, privativa sau neprivativa de libertate, are insemnate repercusiuni asupra existentei acesteia, restrangand-i exercitiul drepturilor si libertatilor fundamentale pentru perioade de timp considerabile, respectiv pana la momentul reabilitarii.

47. Distinct de aspectele anterior mentionate, Curtea subliniaza, totodata, importanta caii extraordinare de atac a recursului in casatie, care are drept scop indreptarea erorilor de drept comise de instante in solutionarea definitiva a cauzelor penale. In acest sens, doctrina de drept procesual penal atrage atentia asupra caracterului necesar si indispensabil al recursului in casatie, aratand ca acesta 'reprezinta o garantie necontestata pentru o buna impartire a justitiei. Astfel, in sistemul actual cu doua grade de jurisdictie, dupa primul grad si dupa gradul de apel nu poate urma decat recursul in casatie' (Gh. Mateut, op. cit., p. 639).

48. Asa fiind, finalitatea acestei cai extraordinare de atac poate fi atinsa doar prin asigurarea sa, in mod echitabil, tuturor participantilor la procesul penal care au interese legitime in a o promova, respectiv atat procurorului si partii civile, cat si inculpatului. Doar in acest fel dreptul fundamental prevazut la art.129 din Constitutie, referitor la folosirea cailor de atac, poate fi exercitat cu respectarea principiului egalitatii armelor, principiu constitutional si conventional ce constituie un element intrinsec al dreptului la un proces echitabil.

49. Pentru toate aceste motive, Curtea retine ca solutia legislativa prevazuta la art.438 alin.(1) pct.8 din Codul de procedura penala incalca principiul egalitatii armelor, fiind, asadar, contrara prevederilor art.21 alin.(3) din Constitutie si celor ale art.6 din Conventie, in masura in care nu permite inculpatului sa formuleze recurs in casatie in ipoteza in care in mod gresit nu a fost dispusa in ceea ce il priveste incetarea procesului penal”.

* Cititi integral decizia CCR privind recursul in casatie