psdolt
28 November 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

psdolt psdolt psd

ACTIVISTII AU RATAT TINTA – Asociatia lui Bogdan Pirlog a vrut sa o execute pe sefa Tribunalului Timis Adriana Stoicescu. De noaptea mintii, Stoicescu a fost acuzata inclusiv de greseli de ortografie si de epitetul „burtosi” pentru unii politisti, ea avand „norocul de a fi supla”. IJ le-a dat activistilor un mare flit: „E de notorietate existenta unor derapaje in sistemul judiciar... O forma de autoreglare o constituie tocmai ironizarea comportamentelor care nu corespund onoarei si demnitatii”

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

9 February 2020 14:55
Vizualizari: 5747

Asociatia procurorului Bogdan Pirlog a ratat executia judecatoarei Adriana Stoicescu (foto 1), presedinta Tribunalului Timis. Presa a relatat acum circa trei saptamani faptul ca Inspectia Judiciara a clasat sesizarea depusa de catre Asociatia Initiativa pentru Justitie – condusa de procurorii activisti Bogdan Pirlog si Sorin Lia – judecatoarei Adriana Stoicescu. Nici nu avea cum sa se intample altfel daca tinem cont de argumentele folosite impotriva Adrianei Stoicescu. Argumente de care evident inspectoarea judiciara Maria Andries (foto 2) nu avea cum sa tina cont.



Totul a inceput in 24 august 2019, dupa ce premierul din acel moment, Viorica Dancila, o nominalizase pe judecatoarea Dana Girbovan pentru functia de ministru al Justitiei. Ei bine, in fata valului de denigrari din partea hashtagistilor la adresa sefei UNJR, Adriana Stoicescu a scris o postare virulenta pe Facebook, in care i-a luat apararea acesteia si a sters pe jos cu detractorii ei (click aici pentru a citi).


Iata mai intai postarea cu pricina:


Atacurile imunde la adresa Danei Garbovan dovedesc micimea incredibila a unei societati rupta complet de normalitate si moralitate.

Politicienii corupti in tovarasie cu interlopii sponsori nu isi pot imagina o justitie altfel decat cea pe care aproape au reusit sa si-o creeze.

Pseudo justitia lor.

A pseudo politistilor, agramati si burtosi, platiti regeste sa anunte cand vine potera cu vreo enervanta perchezitie domiciliara.

A pseudo procurorilor, cei care au pus bazele republicii lor, in care inculpatul spune ce lapte a supt de la mama doar sa isi scape sotia insarcinata de un mic viol, asa cum discret i s-a sugerat ca s-ar putea intampla daca nu declara ce trebuie.

A pseudo judecatorilor care scriu minute la dictare, asteptand infrigurati concediul intr-o tara exotica, pentru a sta linistiti in jacuzzi cu prietenul tocmai salvat…

Asta s-a dorit.

Partial au reusit, cata vreme pare ca avem magistrati care folosesc codul penal doar sub piciorul mesei, pentru a nu tulbura spriturile care ii asteapta, numai bune si racoritoare dupa o zi obositoare ….

Partial au reusit, cata vreme avem fotografii de busturi bine lucrate si recitaluri de manele…

Partial au reusit, cata vreme avem procurori care nu au intocmit in viata lor un rechizitoriu, dar tin lectii de drept constitutional.

Partial au reusit, cata vreme avem juzi care tin discursuri politice, declarand apoi ca inspectia judiciara trebuie tratata cu sictir si o discreta flegma…

Oamenii simpli nu vor, insa, pseudo justitia infractorilor.

Vor sa stie ca cei in fata carora vin cu respect si speranta cunosc legea si o aplica cu buna credinta.

Vor sa stie ca cei care gresesc platesc.

Vor sa se simta aparati si respectati in propria tara.

Politicienii avizi de putere si corupti, cei in asteptarea puterii si flamanzi, rubedeniile si prietenii lor nu vor asta.

Vor o justitie a lor, aservita politic si care sa raspunda doar ordinelor.

Minciunile ordinare, dezinformarea si laturile aruncate in capul magistratilor onesti sunt singurele lor arme impotriva justitiei normale.

Pentru ei si pentru magistratii pe care ii protejeaza, inspectia judiciara si sectia de investigare a magistratilor sunt cele mai mai mari rele care pot exista in justitie pentru ca sunt singurele institutii care pot opri reinstaurarea republicii pseudo procurorilor, domnia autosuficientei, a lipsei de profesionalism, a lipsei de responsabilitate.

Iar un ministru integru si profesionist echivaleaza cu un dezastru.

Vestea proasta e ca Dana Garbovan nu e singura.

Chiar daca nu ii vedeti, are alaturi de ea magistratii care cred cu tarie in vocatia lor.

Care nu fac compromisuri.

Si care nu vor permite sa va folositi de ei pentru a va atinge scopurile murdare”.

 

La aceeasi postare de mai sus, judecatoarea Stoicescu a adaugat urmatorul comentariu: „Sunt niste mizerii incredibile aruncate in spatiu public numai din cauza sectiei speciale pe care nu o vor securistii. Asta e speta, pe scurt”.


Noaptea mintii!


Tocmai aceste mesaje publicate pe Facebook i-a facut pe cei din Asociatia pentru Justitie – in frunte cu procurorii Bogdan Ciprian Pirlog si Sorin Marian Lia – sa sara-n sus, trimitand la Inspectia Judiciara nu una, ci doua sesizari pe numele Adrianei Stoicescu:

- prima, in 27 august 2019, pentru presupusa comitere a abaterii prevazute de art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor („manifestarile care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale ori prestigiului justitiei, savarsite in exercitarea sau in afara exercitarii atributiilor de serviciu”);

- a doua, in 2 septembrie 2019, pentru pretinsa incalcare a Codului deontologic al judecatorilor si procurorilor.

Sesizarea AIJ (pe care o gasiti atasata la final) este insa de noaptea mintii: ONG-istii au mers pana intr-acolo, incat sa se lege chiar si de faptul ca Adriana Stoicescu ar fi incalcat regulile de ortografie, punand virgule acolo unde nu era cazul sau omitand a folosi cratima in compunerea unor cuvinte. In alta ordine de idei, activistii s-au simtit lezati de faptul ca sefa Tribunalului Timis i-a catalogat drept „burtosi” pe unii politisti, „in conditiile in care doamna judecator are norocul de a fi supla, iar conditia fizica nu este un element esential nici in activitatea de politie judiciara, nici in magistratura, jignirea fiind una gratuita”, arata asociatia.

Tot in sesizarea catre Inspectia Judiciara, Asociatia Initiativa pentru Justitie ii aduce un pios omagiu judecatorului Vasilica Danilet. Mai precis, ONG-ul citeaza dintr-un articol publicat de Vasilica in 2015, unde acesta se arata vexat de faptul ca din ce in ce mai multe persoane publice catalogau Romania drept „republica procurorilor”.

ONG-ul lui Pirlog a mers pana intr-acolo, incat sa isi bazeze sesizarea disciplinara inclusiv pe numarul enorm de aprecieri de care a beneficiat postarea judecatoarei Stoicescu, precum si pe comentariile apreciative pe care le-a generat textul de pe Facebook. „Prin urmare, manifestarile doamnei judecator au produs efecte”, incheie firoscos autorii sesizarii.


Inspectia Judiciara confirma abuzurile din justitie


In Rezolutia nr. 4014/A din 22 noiembrie 2019 (lucrarea nr. 19-4106), inspectoarea judiciara Maria Andries confirma ca „este de notorietate existenta unor derapaje in sistemul judiciar, cei care au manifestat comportamente deviante fiind, dupa caz, condamnati, sanctionati sau# ridiculizati”. Mai mult: autoarea clasarii subliniaza ca ironizarea comportamentelor care dezonoreaza profesia de magistrat este chiar „o forma de autoreglare” a sistemului judiciar.

Ca urmare, in momentul aparitiei unor asemenea "semnale", sistemul judiciar ar trebui, mai degraba, sa se concentreze pe instrumentele de autoreglare de care dispune, decat pe anatemizarea celor care indraznesc sa le puna in discutie”, continua judecatoarea Andries.

In alta ordine de idei, inspectoarea judiciara le sugereaza reclamantilor sa puna mana pe o carte de teorie literara, ca sa citeasca despre caracteristicile pamfletului si astfel sa inteleaga ca postarea de pe Facebook a judecatoarei Adriana Stoicescu se circumscrie acestei specii literare.


Redam principalele pasaje din rezolutia de clasare:


Pamfletul, ca specie literara, este construit pe stilistica cinismului si se caracterizeaza printr-un ton sarcastic, ironie vlrulenta, exacerbarea defectelor, imbinarea umorului cu ironia, fiind o forma de exprimare artistica si un punct de intalnire intre adevar si ironie; tot astfel, satira urmareste amendarea unor obiceiuri, mentalitati si situatii.

Ca urmare, apreciem ca articolul postat pe Facebook de doamna judecator Adriana Petronela Stoicescu, citit si analizat in integralitatea lui, se incadreaza in genul literar al pamfletului si nu este de natura a afecta imaginea publica a magistratului sau prestigiul public al institutiei din care face parte. (...)

Observam ca prima parte a articolului exemplifica modul anormal in care unii politicieni si-ar dori sa functioneze anumite institutii si nu reprezinta in niciun caz afirmatii certe cu privire la o stare existenta in realitate.

In cea de a doua parte a articolului, doamna judecator infiereaza anumite comportamente existente in randul magistratilor, unele cunoscute in spatiul public, aspect ce se circumscrie, in mod evident, speciei literare la care am facut referire.

Subliniem, de asemenea, ca este de notorietate existenta unor derapaje in sistemul judiciar, cei care au manifestat comportamente deviante fiind, dupa caz, condamnati, sanctionati sau ridiculizati. In mod constant, sistemul judiciar a respins orice implicare a celorlalte puteri in administrarea justitiel, afirmand mereu ca are atat capacitatea, cat si instrumentele de autoreglare si de inlaturare a comportamentelor neconforme. Ori, o forma de autoreglare o constituie tocmai ironizarea comportamentelor care nu corespund onoarei si demnitatii functiei de magistrat. Ca urmare, in momentul aparitiei unor asemenea 'semnale', sistemul judiciar ar trebui, mai degraba, sa se concentreze pe instrumentele de autoreglare de care dispune, decat pe anatemizarea celor care indraznesc sa le puna in discutie.

De asemenea, ipoteza avansata de catre autorii sesizarii ca, prin afirmatia 'sunt niste mizerii incredibile aruncate in spatiul public numai din cauza sectiei speciale pe care nu o vor securistii', doamna judecator a afirmat ca toti magistratii care au exprimat puncte de vedere impotriva infiintarii SIIJ sunt securisti, nu poate fi primita. Exprimarea este foarte generala si nu se poate concluziona ca prin folosirea acestei expresii doamna judecator a urmarit sa aduca atingere onoarei unei anumite categorii profesionale care si-a exprimat parerea impotriva acestei Sectii.

Fata de toate celelalte aprecieri cu privire la tehnica scrierii articolului, aratam ca, pe langa faptul ca verificarea unor eventuale greseli gramaticale excede atributiilor inspectorului judiciar, o eventuala existenta a acestora nu poate constitui element material al abaterii disciplinare analizate.

Cu privire la sesizarea vizand incalcarea dispozitiilor art. 4 alin.(3) din Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor, adoptat prin Hotararea nr.328/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit carora 'judecatorii si procurorii nu pot sa acorde nici un fel de sprijin unui candidat la o functie publica cu caracter politic', apreciem, de asemenea, ca nu se poate retine o incalcare a normelor de conduita impuse magistratilor.

Astfel, petenta sustine ca doamna judecator Adriana Petronela Stoicescu, prin afirmatiile facute in cadrul postarii indicate si comentariile ulterioare, a acordat sprijin moral candidatei la functia de ministru al justitiei, respectiv doamnei judecator Girbovan Dana Cristina, care se confrunta cu reactii negative preluate de mass-media.

Consideram ca, desi mesajul care se subintelege din aceste postari este unul de apreciere si de garantare a probitatii profesionale si morale a doamnei judecator Girbovan, nu se poate retine o incalcare a normelor de conduita reglementate de Codul deontologic al magistratilor, atata timp cat aceste aprecieri se refereau la un judecator in functie. In logica avansata de autorii sesizarii s-ar putea interpreta si ca cei care nu au agreat ideea numirii doamnei judecator Girbovan in functia de ministru al justitiei ar fi savarsit abaterea disciplinara prevazuta de art. 18 alin.2 din Codul deontologic.

Pe de alta parte, functia avuta in vedere nu este una eligibila, asa incat numirea doamnei judecator Garbovan ca ministru al justitiei nu depindea de perceptia pe care societatea ar fi avut-o cu privire la aceasta, context in care nu se poate retine o incatcare a normelor edictate de art. 4 alin.3 din Codul deontologic de catre doamna judecator Adriana Petronela Stoicescu”.


* Cititi aici sesizarile AIJ catre Inspectia Judiciara si punctul de vedere al Adrianei Stoicescu

* Cititi aici rezolutia de clasare a Inspectiei Judiciare

Sursa foto Andries: Suceavalive.ro

Comentarii

# sa vedeti, de acuma, pamflete la adresa judecatorilor date 9 February 2020 15:21 +2

...

# Jude date 9 February 2020 16:06 +4

Bravo Adriana!!! Te iubim! Nu te lăsa!

# Edelweiss - Pamfletar bukowinean condamnat la închiisoare date 9 February 2020 16:45 +4

D'oh! Ce satisfacție pe mine să citesc argumentația Mariei Andrieș de la IJ pe marginea caracterului eminamente critic al pamfletului. Dar, îmi aduc aminte de... un prost pamfletar de la Suceava, care ani la rândul i-a tocat și i-a rupt în două pe derbedei și pe golani exact cu specia literară a pamfletului și cu figurile de stil „invectiva” și „imprecația”. Apăi, la acel pamfletar, condamnat la pedeapsa închisorii cu executare în premieră jurisprudențială națională, i-au instrumentat un dosar făcătură o judecătoare de la Rădăuți, dimpreună cu niște procurori de la Rădăuți, iar aceștia au beneficiat de solidaritatea de nezdruncinat a castei oligarhice: vreo alți 6-7 procurori și alții vreo 10-11 judecători (în diferite faze proc. sau dosare asociate). Toți au fost unanim de acord că pamfletarul trebuie de azvârlit în închisoare. În încheiere: cine era președintele CA Suceava la vremea acestor nelegiuiri abominabile? MARIA ANDRIEȘ! :eek: „ e ușor a scrie vorbe ce din coadă au să sune”!

# Edelweiss - Ivory Tower Pamphleteer date 9 February 2020 16:48 +1

”Cu bolohanu-n vitralii (3)” :roll: ia să livrăm noi prima Aidee Brilliantă pasibilă a fi însușită creator și valorizată de vreun nazist care știe să citească (nu de alta dar mai sunt și naziști care știu să citească, nu ca analfabeții funcțional de la Komintern, care nici nu lecturează fiindcă-i obosește, dar nici cititul nu se învață la crâșma aia sabbatică de lângă clădirea lui Spiru Haret, Hiperyon, Româno-americană sau ce draaqu alte urdori pseudo-academice le împopoțonează CV-ul de nătărăi cu talangă). Așadar, într-un comentariu de mai sus, enunțam un ipotetic parcurs metodologic prin care CCR să fie suspendată de la procedura de revizuire a Constituției: REFERENDUMUL. Consultarea po******ră.

# Edelweiss - Ivory Tower Pamphleteer date 9 February 2020 16:49 +2

Nevoit fiind să-mi „fac temele” să mă pun la punct cu oarecare elementarități referitoare la controlul constituțional – abstract (a priori) și concret, a trebuit să lecturez niște scrieri așa mai light, mai pe înțelesul meltenilor care nu au ca Fanfaronii cu robe – „școală multă și examene grele”. Eram curios cine dracu a scornit în Rröemenika inovația asta constituțională – CCR și mai ales cum de treaba cu constituționalitatea Rröemenicii este exact aidoma treburilor dintr-o fabrică din timpul Iepocii de Haur: proiectul tehnic este excepțional, materia primă este de calitate, muncitorii sunt bețivi și chiulangii, așa că produsul final implică la final, necondiționat, Controlul Tehnic de Calitate. Așa e și cu controlul de constituționalitate: Rröemenika este SINGURA țară din UE care are dublu control: atât la faza de elaborare a normativelor prin Consiliul Legislativ (control abstract), dar și control concret prin Sovietul Suprem Constituțional de la CCR.

# Edelweiss - Ivory Tower Pamphleteer date 9 February 2020 16:50 0

EXACT CA-N FABRICILE PLUMBUITULUI! Totul e bine, totul e superb, mai puțin rezultatul muncii lumpen-proletariatului constituțional. (apăi dacă strungurile și rabotezele de la Consiliul Legislativ și CCR îs decalibrate și uzate iar proletarii constituționali îs puturoși și îmblă cu rachiul în cap, e firesc să iasă treabă aiurea!) Booon! Așadar, căutând să-mi lămuresc „nește trebi”, iacătă ce găsesc despre Consiliul Legislativ francez – Mama ideologică și biologică a CCR-ului valah - într-o lucrare „Examen comparativ al unor Curți constituționale europene” de Iacob Mirela Carmen. Iacătă ce se spune aclo despre Consiliul Constituțional Francez:

# Edelweiss - Ivory Tower Pamphleteer date 9 February 2020 16:51 0

”Trebuie remarcat faptul că există anumite domenii în care nu este posibilă efectuarea unui control de către Consiliul Constituţional din Franţa. De exemplu, în cazul în care o lege a fost adoptată prin referendum, Consiliul nu mai are competenţa să se pronunţe asupra constituţionalităţii legii respective. Explicaţia este dată de faptul că, în această situaţie a avut loc o exprimare directă a suveranităţii naţionale iar Consiliul nu poate să dezavueze poporul, care este suveran” HOPAAAA! Deci spiritul constituționalității se referă și are ca element central voința po******ră, exprimată prin alegeri și, după caz, prin referendum. Mutatis mutandis, voinței po******re niciodată nu i se poate contrapune o decizie anacronică și stupidă a unor 9 maimuțoi fățarnici și ipocriți de la CCR, a căror imparțialitate și independență nici măcar nu poate fi prezumată, tocmai prin însuși mecanismul fățiș politizat al numirilor în funcție.

# Edelweiss - Ivory Tower Pamphleteer date 9 February 2020 16:51 0

Așadar, axioma rezultantă fiind: ATUNCI CÂND AGORA HOTĂRĂȘTE, CCR TACE. Căci dacă ar mai inventa niște argumentații alambicate, alcătuite în limbajul de lemn al floricelelor juridico-bombastice, atunci s-ar situa pe o evidentă poziție antinomică cu voința po******ră. Ori rolul oricărei Curți constituționale emană de la Voința Po******ră și nu i se poate contrapune acesteia niciodată. Deci, metodologia de eliminare / suspendare a CRR dintr-o eventuală procedură de revizuire a Constituției, printr-o Lege care să fie supusă aprobării prin plebiscit, nu mai comportă nici un fel de control de constituționalitate. Controlul de constituționalitate, cu simultaneitate aprioric și concret, este dat de VOTUL PO******R. Booon! Dar, ce ar fi dacă această procedură de o strălucitoare eficiență ar fi utilizată pentru depășirea blocajului evident în care se află proiectul Legii privind castrarea pensiilor speciale.

# Edelweiss - Ivory Tower Pamphleteer date 9 February 2020 16:52 0

Trecem iute peste evidenta incidență a principiului „nemo debet esse iudex in propria causa”. Este de o claritate aidoma Marelui Zid din Chitai privit din stratosferă că cei 9 decrepiți de la CCR, fiind beneficiari de nesimțită pensie specială, NU AU COMPETENȚA DE A ANALIZA O SPEȚĂ ÎN CARE EI ÎNȘIȘI SUNT PARTE. Și-atunci, evidentă fiind incidența acestei situații de ancestrală incompatibilitate, soluția deblocării poate fi alta decât soluția Teodorovici (supraimpozitarea). Soluția se află… LA POPOR. LA REFERENDUM legal convocat și în care poporul să fie chemat să se pronunțe fără pic de echivoc, prin „DA” sau ”NU” asupra întrebării: „SUNTEȚI DE ACORD CU ELIMINAREA PENSIILOR SPECIALE [bla, bla, bla, excepții]?”

# Edelweiss - Ivory Tower Pamphleteer date 9 February 2020 16:53 0

Ce anume va răspunde poporul, este lesne de intuit, luând în vedere cota de bună notorietate la care s-a scufundat Justiția de Stabor și Paradeală Protocolară: 24 % era undeva prin anul 2017, în coborâre față de 35% în 2016 și 48% în 2015. Acum se poate prezuma undeva la 10% sau sub 10% cota de încredere a românilor în Clanurile Infracționale Organizate din M.J și M.P. Deci rezultatul anticipat al votului referendumului va fi 90% DA, sunt de acord cu eliminarea pensiilor speciale. După centralizarea rezultatului referendumului, acesta se trimite la … CCR pentru ca acesta să-și exercite efectiv atribuțiile consfințite la art. 146, lit. i) din Constituție: „i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi CONFIRMĂ REZULTATELE ACESTUIA;”

# Edelweiss - Ivory Tower Pamphleteer date 9 February 2020 16:53 0

ATÂTA-I POVESTEA! Izi laic a pis a cheic de soluționat unul dintre cele mai grave blocaje instituționale recente. LA POPOR E CHEIA DESFACERII NODULUI GORDIAN ÎNCÂLCIT DE MAGISTRAȚI! LA PLEBISCIT CU CESTIUNEA, NEICUSORULE! ----- Post-scriptum: acum, ia să văz Io* dacă pe la Partidul Neonazist Liberal este vreunul care știe să silabisească un text și să priceapă măcar la nivel elementar care este semnificația acelui text. Io* socot că tot este măcar vreunul școlit pe la Maskva care ÎNCĂ mai știe a citi!

# Edelweiss - Ivory Tower azvârlitor de bolohani în vitralii date 9 February 2020 16:57 +1

V-o plăcut pamphletul, măi Fanfaroni gomoși și infatuați, cu „școală multă și examene grele”? Și ăsta este doar începutul light! Astea-s doar tragerile de reglaj cu tunurile de calibru 16''/50 Mark7, adicătelea niște plaivazuri de calibru 406 mm care trag cu penițe al naibii de ascuțite și usturătoare.

# Dicționar explicativ al Limbii rumâne date 9 February 2020 17:02 +3

ca să nu mă mai trezesc iar cu sebi - procurorașul sfertodoct de bombardament judiciar că-mi trimite 8 mascați și 4 judiciariști să-mi spargă ușa la 6 dimineața, căutând... „plaivazul de calibru mare” care cică-i „bănuiala rezonabilă a posesiei unei arme de foc” (citat din referatul de admitere a percheziției și din rechizitoriu), precizez că expresia „tunuri de cal. 406 mm care trag cu penițe ascuțite” se referă la puterea uimitoare de influențare a cuvântului scris, la fenomenala forță a textului pamfletar, bine documentat, argumentat și stilistic exprimat. Sebi, potaie scelerată și analfabetă, șăzi ghinișor pe lăbuțele de dinapoi. Nu-i ceea ce crede mintea ta minusculă cât o nucă!

# Edelweiss - Ivory Tower Former Convict date 9 February 2020 18:27 +2

addendum explicativ la primul comentariu: A scrie cuvinte goale, sforăitoare, despre rolul critic al pamfletului și ironiei, după ce ai deținut președinția PRIMEI CURȚI DE APEL CARE A ARUNCAT ÎN ÎNCHISOARE UN COMENTATOR AL EDIȚIILOR ONLINE ALE PUBLICAȚIILOR, este de o neobrăzare apoteotică. E aproape blasfemie să argumentezi cu texte SIMILARE ÎN SENS ȘI CONȚINUT cu cele din declarația de inculpat al comentatorului aruncat în închisoare de secta micilor borfași judiciari suceveni, de sub diriguirea prezidentului Maria Andrieș. Căutând explicații logice pentru această oripilantă probă de IPOCRIZIE JUDICIARĂ, ele pot fi regăsite în: a) IMPOSTURA generalizată care a devenit modus vivendi în Kolonia Penitenciară și Experimentală Rröemenika; / b) evidenta separație dintre lei și căței: ceea ce este util salvgardării poziției oligarhice a unui guler alb, nu poate fi reținut ca temeinic în cazul unui subiect al celeilalte jumătăți a justiției mioritice: JUSTIȚIA ANTIPĂTRUNJEL.

# Edelweiss - Ivory Tower Former Convict date 9 February 2020 18:29 +3

În atare condiții, neinteresându-mă câtuși de puțin de considerentele invocate de asociația de lift a Pârlogului, mă rezum doar la a învedera opiniei publice grotescul fariseism, monstruoasa ipocrizie ce străbate din rezoluția de clasare a inspectorului Andrieș Maria, fost președinte al Curți de Apel Suceava – pionier absolut la nivel național în ceea ce privește efectuarea atât de prohibitului exercițiu interpretativ analogic în defavoarea acuzatului. PENTRU LEI – ANALOGIA IN BONAM PARTEM / PENTUR CĂȚEI – ANALOGIA IN MALAM PARTEM. Mi-e o deosebită SCÂRBĂ de dumneata, stimată doamnă Maria Andrieș! :-x (semnat TAZ, victima Marii Ducese Vicol și a colegilor dumitale de circumscripție judiciară)

# Edelweiss - Cice-Ro Rhetor date 9 February 2020 19:00 +4

Stimată doamnă Maria Andrieș, plebea întreabă: – care este contravaloarea unei onorabilități făcute franjuri? :-? – care este contravaloarea unui destin nenorocit? :-? – care este contravaloarea unei familii distruse? :-? – care este contravaloarea unei cariere năruite? :-? – care este contravaloarea unei vieți ucise? :-? CARE ESTE CONTRAVALOAREA CRIMELOR VOASTRE, DOMNILOR MAGISTRAȚI? :eek:

# nuibai date 9 February 2020 22:40 +1

Surpriză mare şi binişor pozitivă, dacă Inspecţia Judiciară are simţul umorului şi al pamfletului. Pe mine IJ m-a reclamat, şi a obţinut şi ceva sancţionare la CSM, pentru că (printre altele) am cerut scuze unui petent, în numele instanţei la care eram judecător, urmare a unei erori materiale dintr-o sentinţă. Acuma, e de văzut dacă la IJ s-a schimbat direcţia pe total, sau e o insuliţă după un mic vulcan. Eu sper în varianta optimistă. Cît priveşte reproşul supăratului Edelweiss, sînt aproape convins că necazul lui este justificat, dar ar trebui să ştie că nici un preşedinte de curte nu cenzurează sau influenţează o sentinţă/decizie, dacă nu a fost în completul respectiv.

# basicuta date 10 February 2020 06:05 0

Din păcate, Edelweiss are mare dreptate! La J.Radauti e dezastru...ex: dna V o judecat o recuzare a dl.V uitând să spuie că-i e sot s-o respins-o motivâd,,ea nu crede că DL.J.V e impartial” chiar dacă dl.V lua masa cu justitiabilul-parte vatamată!

# Neamul lui Bicilis date 10 February 2020 11:11 0

Aceasta clasare era fireasca dat fiind faptul ca Parlog e de parloaga. Dar Inspectia Judiciara claseaza tot. Il reclam pe procurorul Alexandru Anghel la Inspectia Judiciara pentru: falsificarea datelor informatice, faptul ca a premeditat falsificarea datelor informatice prin interzicerea de a fi inscris in pv-ul de la perchezitie seria stick-urilor si cardurilor de memorie, represiune nedreapta, faptul ca m-a obligat sa dau declaratie mincinoasa impotriva numitului N.C., faptul ca procurorul deturneaza plangerea penala formulata impotriva colaboratorului sau militian Cirtea Ionut Daniel si claseaza aceasta plangere penala, etc., iar Inspectia Judiciara claseaza plangerea pe motiv ca faptele s-au prescris :)). Cum nu ma las, avand statutul de MONSTRU, voi publica intreaga tarasenie pe larg. Inspectia Judiciara sa traiasca! cetatenii pot fi "asasinati" in liniste de procurori gen Alexandru Anghel, Porto-lache, Onea, si alte cateva mii de asemenea specimene!!! Urrrrraaaaaaaaaaaa!

# Edelweiss - Primul comentator online condamnat la închisoare date 10 February 2020 12:02 0

Fragment din declarația de INCULPAT din data de 24 nov. 2014: „Pentru a arăta contextul general în care am făcut acele postări la adresa persoanei vătămate aș dori să precizez că postările mele pe site-uri au început în anul 2011 iar regula acestor postări este limbajul vulgar, licențios, insultător, atingând chiar tente de amenințare. […] În sensul celor arătate mai sus, de-a lungul anilor 2013-2012 am postat pe site-ul ziarului Monitorul de Suceava mai multe comentarii insultătoare, uneori cu tentă hazlie, alteori cu tentă amenințătoare și la adresa altor persoane publice, respectiv: Mihaela Mihai – șefa DNA Suceava, Eugen Bejinariu cu ocazia campaniei electorale din anul 2012, în anul 2011 un text pamflet la adresa președintelui Consiliului Județean Suceava - Gheorghe Flutur, tot în anul 2011 un text ce cuprinde demisia mea din cadrul PDL, postat pe Monitorul de Suceava și trimis, cu adresa expeditorului reală, președintelui CJ Suceava Gheorghe Flutur,...

# Edelweiss - Primul comentator online condamnat la închisoare date 10 February 2020 12:03 +1

... tot din anul 2011 un număr însemnat de pamflete adresate fostului prefect al județului Suceava Sorin Arcadie Popescu. Între aceste texte, primul dintre ele, este un text ce conține blesteme redactate în aceeași manieră stilistică cu cele formulate la adresa persoanei vătămate. Tot din 2011 un pamflet având-o drept subiect pe purtătoarea de cuvânt a Prefecturii – Monica Tătar. Din anul 2011 un pamflet având drept subiect funcționarii Corpului de control al Prefectului. Din 2011 un text pamflet referitor la vizita în Bucovina a ministrului turismului Elena Udrea. Tot din 2011 un set de cinci portrete referitoare la personalități din localitatea natală. Scopul acestor texte pe care le depun ca înscrisuri este de a dovedi că nu am un caracter violent împotriva subiecților textelor mele, nepetrecându-se nici un act violent, în afara faptului de a fi „violent” cu pixul pe hârtia virtuală - Internetul”

# Tot Io* că am tensiunea 380 cu 220 din cauza cenzurii date 10 February 2020 16:10 +2

Fii atent, fratiweare, ce argumente sunt temeinice atunci când este grăire de a fi spălat un sectant al Castei Oligarhice a Semizeilor judiciari: „Referitor la articolul postat pe Facebook de către doamna judecător Stoicescu Petronela Adriana, subliniem că analiza existenței unor limite ale răspunderii disciplinare trebuie să aibă în vedere imperativul respectării libertății de exprimare, consacrată de art. 30 din Constituția României, precum și de dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului” „În acest sens trebuie avut în vedere și faptul că, potrivit practicii consacrate a curții Europene a Drepturilor Omului, libertatea de exprimare se aplică nu numai informațiilor sau ideilor primite în mod nefavorabil sau considerate inofensive, și celor care șochează sau neliniștesc o persoană sau o parte a po******ției, în baza pluralismului, toleranței și spiritului de deschidere fără de care o societate democratică nu poate exista.”

# Tot Io* că am tensiunea 380 cu 220 din cauza cenzurii date 10 February 2020 16:10 +1

Aste admirabile probe de impostură sunt elocvente asupra uluitoarei duplicități de care pot da dovadă acești Semizei auto-îndumnezeiți. Când este vorba de a spăla un „sectant”, sunt valide prevederile CEDO și constituționale referitoare la libertatea de exprimare. Mai mult chiar, acestea sunt interpretate în spiritul toleranței, fiind aplicabile și asupra opiniilor și ideilor care sunt de natură a șoca sau a produce o stare de neliniște. Când vine vorba de un prostan plebeu, se uită toate aceste farafastâcuri argumentative. Acolo nu se mai „analizează” pamfletul în ansamblu integralității lui, ci se decupează din context fragmente „utile”, din cuprinsul unor „imprecații” standard, denumite chiar „Blestem” sau note de subsol adiacente unor analize cu tematică judiciară, fragmente care mai apoi sunt juxtapuse într-o succesiune insinuantă, menită să creioneze inculpatului un profil social predispus la violență.

# Tot Io* că am tensiunea 380 cu 220 din cauza cenzurii date 10 February 2020 16:11 +1

Cât despre starea de „neliniște”, la melteni treburile stau taman invers: este suficient ca un sectant – membru al castei oligarhice a Ticăloșilor cu robe SĂ SIMULEZE ȘI SĂ CLAMEZE STAREA DE TEMERE: continuarea este invariabilă: cel acuzat poate să-și facă valijoara conform anexei la Regulamentul de punere în aplicare a Legii 254/2013 și să-și ia „One way ticket to Botoshani”. Atât e de ajuns: ca un magistrat – săgeată prepusă a unei cârdășii de procurori și judecători surescitați de critici – să clameze „starea de temere”. DIRECT CU EXECUTARE SE DĂ iar toate argumentele, excepțiile, nulitățile, principiile invocate de inculpat se lovesc de surzenia și indiferența criminală a colegilor de sectă judiciară învestiți cu soluționarea(aruncarea în temniță) a postacului guraliv. Exemplul din articolul de față este una dintre cele mai reprezentative dovezi a DUPLICITĂȚII INFAME în care se scaldă acești Geambași ai Adevărului Mistificat, acești Telali ai Dreptății Siluite„

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 27.11.2024 – Laura Kovesi, ministru de Justitie. Danilet, varianta de rezerva

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva