ALEGERI PENTRU CSM: PRIMELE REZULTATE – Judecatoarea Adina Daria Lupea de la Curtea de Apel Cluj a intrat in faza nationala. Lupea a obtinut 31 de voturi, cu sase mai multe decat minimul necesar. Judecatorul Mihai Ghica a trecut de Tribunalul Cluj. Presedinta AMR Andreea Ciuca a fost votata in unanimitate de colegii sai de la Curtea de Apel Targu Mures. Judecatoarea Roxana Dan de la Judecatoria Cluj-Napoca mai asteapta o saptamana
O veste excelenta pentru magistratura vine de la Cluj. Judecatoarea Adina Daria Lupea (foto 1) de la Curtea de Apel Cluj a reusit sa treaca in faza nationala la alegerile pentru viitorul Consiliu Superior al Magistraturii.
Lupea a fost desemnata joi, 28 aprilie 2022, drept candidat pentru noul CSM. Concret, Lupea a obtinut 31 de voturi “pentru”, cu sase peste minimul necesar. Drept urmare, Adina Daria Lupea va participa la cea de-a doua faza a alegerilor, cea care se va desfasura la nivel national, urmand sa afle in 22 iunie 2022 daca va fi sau nu membru CSM.
#rezist are candidat
Pe de alta parte, gruparea magistratilor activisti si #rezist a primit la randul ei o veste buna. Judecatorul Mihai Ghica (foto 2) de la Tribunalul Cluj a intrat in faza nationala a alegerilor pentru CSM, reusind sa obtina 49 de voturi din partea colegilor sai.
In schimb, judecatoarea Roxana Dan (foto 3) de la Judecatoria Cluj-Napoca a avut parte de o surpriza neplacuta. Aceasta se vede nevoita sa mai astepte o saptamana, dupa ce alegerile nu au putut avea loc din lipsa de cvorum.
Ciuca nu a avut emotii
De asemenea, in faza nationala a alegerilor pentru CSM a ajuns si judecatoarea Andreea Ciuca (foto 4), presedinta Curtii de Apel Targu Mures si a Asociatiei Magistratilor din Romania. Potrivit informatiilor noastre, Ciuca a fost votata in unanimitate de colegii sai din instanta, obtinand 28 de voturi "pentru" dintre cele 28 de voturi exprimate.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Clujean 28 April 2022 11:24 +111